Pensie întreţinere. Decizia nr. 92/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 92/2015 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 8332/190/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 92/A/2015
Ședința publică din data de 17 iunie 2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: G. C. F., președinte secție
JUDECĂTOR: R.-I. B.
GREFIER: M.-M. E.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de pârâtul Prașca D. D. împotriva sentinței civile nr. 535/2015, pronunțată de Judecătoria Bistrița, în dosarul nr._, având ca obiect pensie de întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantul-intimat C. D. C., avocat V. R., având împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentantul reclamantului-intimat, avocat V. R., arată că nu are alte cereri de formulat.
Constatând că nu sunt cereri de formulat, tribunalul deschide dezbaterile asupra fondului apelului și acordă cuvântul reprezentantului reclamantului-intimat în susținere.
Reprezentantul reclamantului-intimat, avocat V. R., solicită respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în apel.
Constatând lămurite aspectele de fapt și temeiurile de drept, tribunalul închide dezbaterile, pronunțarea hotărârii judecătorești având loc azi, orele 14,00.
TRIBUNALUL
Deliberând constată,
Prin sentința civilă nr. 535/2015 pronunțată la data de 20 ianuarie 2015 de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. D. C. în contradictoriu cu minorul Prașca D. D., prin reprezentant legal Prașca L. și în consecință s-a dispus reducerea pensiei de întreținere stabilită în favoarea minorului Prașca D. D. prin decizia civilă nr. 126/A/2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._ de la suma de 593 lei la cota de 1/6 din venitul lunar net al reclamantului la care se adaugă norma de hrană lunară potrivit O.G. nr. 26/1994, începând cu data de 20.08.2014 și până la majoratul minorului. Au fost compensate cheltuielile de judecată până la concurența sumei de 520 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, în baza probatoriului administrat, a reținut faptul că minorul Prașca D. D., născut la data de 06.03.2012 este fiul reclamantului C. D. C..
Prin decizia civilă nr. 126/A/2013 pronunțată la data de 23.10.2013 de Tribunalul Bistrița-Năsăud, reclamantul C. D. C. a fost obligat la plata sumei de 593 lei, cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorului Prașca D. D.. Potrivit considerentelor deciziei civile nr. 126/A/2013, pensia de întreținere a fost stabilită la cota de 1/4 din venitul mediu lunar al reclamantului în care a fost inclusă norma de hrană.
În prezent reclamantul realizează un venit lunar mediu în cuantum de 2659 lei, din care suma de 1.923 reprezentând salariu net, iar suma de 736 lei reprezentând norma de hrană (f. 46).
Astfel cum rezultă din certificatul de naștere depus la fila 9, la data de 05.08.2014 s-a născut minora C. C.-M., fiica reclamantului.
Din probele administrate în cauză rezultă că de la momentul stabilirii pensiei de întreținere în favoarea minorului Prașca D. D. prin decizia civilă nr. 126/A/2013 au intervenit modificări în mijloacele financiare ale reclamantului atât sub aspectul cuantumului acestora, cât și sub aspectul numărului de copii aflați în întreținerea sa. În consecință, instanța a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. D. și a dispus reducerea pensiei de întreținere stabilită în favoarea minorului P. D. D. prin decizia civilă nr. 126/A/2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._ de la suma de 593 lei la cota de 1/6 din venitul lunar net al reclamantului la care se adaugă norma de hrană lunară potrivit O.G. nr. 26/1994. Întrucât cauza care justifică admiterea în parte a cererii de chemare în judecată se prezumă că s-a ivit odată cu formularea cererii, instanța a dispus reducerea pensiei de întreținere începând cu data de 20.08.2014 și până la majoratul minorului.
Instanța nu a putut primi susținerea reclamantului potrivit căreia norma de hrană nu intră în baza de calcul a pensiei de întreținere.
În primul rând, cu toate că art. 529 alin. (2) din C.civ. prevede faptul că întreținerea se raportează la venitul lunar net totuși, atât alineatul (1) al aceluiași articol, cât și art. 527 C.civ., prevăd faptul că pensia de întreținere se stabilește în funcție de mijloacele celui care datorează întreținerea. În consecință, din interpretarea coroborată a acestor texte de lege rezultă faptul că intenția legiuitorului nu a fost aceea de a limita baza de calcul a pensiei de întreținere la veniturile din muncă (salariale) obținute de către cel care o datorează, ci de a include în această categorie toate bunurile și veniturile obținute cu caracter de continuitate. Deși Codul civil nu enumeră categoriile de bunuri sau venituri care se iau în considerare la aprecierea mijloacelor debitorului, în acord cu principiul interesului superior la minorului, cât și cu principiul potrivit căruia întreținerea se datorează potrivit cu nevoile celui care o cere, dar și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, această noțiune se interpretează într-un sens cât mai larg. În susținerea acestei concluzii poate fi invocată și opțiunea legiuitorului de a folosi în cuprinsul articolului 529 alin. (2) C.civ. sintagma "venitul lunar net", spre deosebire de reglementarea anterioară, care se referea la "câștigul din muncă", tocmai pentru a înlătura interpretări diferite și a acoperi toate situațiile în care debitorul realizează venituri (adică venituri din muncă, din cedarea folosinței bunurilor, onorarii, drepturi de autor etc.).
În al doilea rând, instanța a apreciat că este necesar să se facă distincție între veniturile salariale care nu sunt impozabile și veniturile care pot fi luate în considerare la stabilirea unei pensii de întreținere. Într-adevăr, articolul 55 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 571/2003 prevede faptul că drepturile de hrană acordate de angajatori angajaților, nu sunt incluse în veniturile salariale, însă această excludere se referă la sfera veniturile care sunt supuse impozitării, în înțelesul impozitului pe venit. Legea nr. 571/2003 nu face nicio referire cu privire la baza de calcul a pensiei de întreținere și cu atât mai mult, nu cuprinde vreo prevedere care să interzică luarea în considerare a normei de hrană la stabilirea pensiei de întreținere.
Aceeași distincție se impune a fi făcută și cu privire la veniturile care pot face obiectul executării silite și veniturile care pot fi luate în considerare la stabilirea unei pensii de întreținere. Împrejurarea că art. 728 alin. (7) C.proc.civ., situat în Cartea a V-a „Despre executare silită”, stabilește faptul că orice indemnizații cu destinație specială nu pot fi urmărite pentru niciun fel de datorii, nu se opune ca norma de hrană să fie luată în calcul la stabilirea pensiei de întreținere, câtă vreme, cele două chestiuni se referă la materii total diferite.
Nu în ultimul rând, contrar susținerilor reclamantului, chestiunea referitoare la includerea normei de hrană în baza de calcul a pensiei de întreținere nu a fost tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție având în vedere faptul că sesizarea formulată de Tribunalul B. - secția I civilă în dosarul nr. 13._ privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 527 alin. (2) și art. 529 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, în corelare cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost respinsă ca inadmisibilă. Mai mult decât atât, referirea instanței supreme la practica judiciară recentă, în sensul că în noțiunea de „venituri” nu sunt incluse sporul pentru condiții deosebite de muncă, precum și cele cu destinație specială nu se referă și la norma de hrană. Dacă în ceea ce privește sporul pentru condiții deosebite de muncă, excluderea acestuia din baza de calcul a pensiei de întreținere este justificată, întrucât scopul sumelor de bani care se acordă cu acest titlu este de a da posibilitatea materială angajaților să prevină ori să înlăture efectele dăunătoare pe care le au asupra organismului omenesc acele munci prestate în condiții speciale, în cazul sumelor de bani acordate cu titlu de normă de hrană această justificare nu mai există. În prima ipoteză, datorită specificului profesiei sale, debitorul obligației de întreținere este suspus unor cheltuieli extraordinare, iar scopul sporului cu destinație specială este tocmai acela de a compensa aceste cheltuieli suplimentare. În cea de-a doua ipoteză însă scopul normei de hrană este acela de a asigura hrănirea beneficiarului. Or, acest scop este prevăzut și în articolul 529 C.civ. care limitează pensia de întreținere la procentul maxim de 1/2 din veniturile celui care o datorează. Această limitare a fost prevăzută de legiuitor pentru a asigura debitorului pensiei de întreținere posibilitatea de a-și asigura propria întreținere, constând în îngrijirea sănătății, costurile gospodăriei sale, inclusiv costurile necesare pentru asigurarea hranei.
Având în vedere așadar faptul că norma de hrană este un venit cu caracter de continuitate care nu este destinat să asigure o nevoie specială a reclamantului, care depășește sfera costurilor determinate de propria întreținere, instanța a inclus-o în baza de calcul a pensiei de întreținere.
Potrivit art. 453 C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată; când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată, iar în conformitate cu art. 451 C.proc.civ., instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă faptul că reclamantul a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 520 lei, din care suma de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru (f. 16), iar suma de 500 lei reprezentând onorariu de avocat (f. 56), iar pârâtul, prin reprezentant legal, a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 lei reprezentând onorariu de avocat (f. 55).
În ceea ce privește această din urmă sumă, instanța a apreciat că raportat la împrejurările cauzei, onorariul avocatului are o valoare vădit disproporționată. În acest sens instanța a reținut că miza litigiului nu a fost una foarte ridicată, cauza a fost soluționată la două termene de judecată, iar activitatea desfășurată de către reprezentantul pârâtei nu a fost foarte complexă, ci a constat în depunerea unei întâmpinări și a unor note scrise. Totodată, cauza nu a ridicat probleme dificile de drept, pârâta fiind de acord cu reducerea pensiei de întreținere, singurele discuții fiind purtate pe marginea includerii normei de hrană în baza de calcul a pensiei de întreținere.
În consecință, instanța a redus cheltuielile de judecată efectuate de pârât, reprezentând onorariul avocatului la suma de 500 lei. Având în vedere faptul că acțiunea reclamantului s-a admis în parte, instanța a compensat în totalitate cheltuielile de judecată până la concurența sumei de 520 lei.
În drept s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 527 C.civ., art. 529 C.civ., art. 55 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 571/2003, art. 451, art. 453, art. 728 alin. (7) C.proc.civ.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâtul, solicitând admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii atacate, în ce privește cheltuielile de judecată acordate în prima instanță, și pe cale de consecință obligarea reclamantului intimat C. D. C. la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță, în cuantum de 1500 lei, reprezentând onorariu de avocat; obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în apel, în caz de opoziție.
În motivare s-a arătat că prima instanță a procedat la reducerea onorariului avocatului pârâtului apelant, fără a pune în discuția contradictorie a părților acest aspect, fiind încălcat principiul contradictorialității, prevăzut de art. 14 C.proc.civ.
Potrivit art. 14 alin. 4 C.proc.civ. "părțile au dreptul de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanță din oficiu.
De asemenea, potrivit alin. 5 al art. 14 C.proc.civ. "instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate".
"Instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii" (art. 15 alin. 6 C.proc.civ.)
Așadar, dacă instanța din oficiu a apreciat ca fiind disproporționat onorariul de avocat achitat de pârât, se impunea ca anterior reducerii acestuia să supună acest aspect dezbaterii contradictorii a părților, lucru care nu s-a întâmplat efectiv.
Onorariul de avocat în cuantum de 1500 lei nu este unul excesiv, contrar celor reținute de prima instanță.
În mod cu totul eronat se menționează că activitatea avocatului pârâtului apelant nu ar fi fost una foarte complexă, ci ar fi constat doar în depunerea unei întâmpinări și a unor note scrise.
Este evident că prima instanță nu cunoaște în ce constă activitatea avocatului, tocmai de aceea se impunea punerea acestei chestiuni în discuția contradictorie a părților.
Activitatea avocatului pârâtului include acordarea de consultații juridice clientului, studiul cererii de chemare în judecată, a actelor anexă și a întregului dosar, studiul legislației și jurisprudenței relevante în domeniu, meditarea asupra strategiei de urmat în cauză și abia apoi redactarea întâmpinării, depunerea la registratura instanței a acesteia, studiul răspunsului la întâmpinare depus de reclamant, prezentarea Ia termenele de judecată, acordarea de consultații juridice clientului inclusiv pe parcursul procesului (întrucât orice client dorește să fie complet informat în legătură cu mersul propriului dosar), redactarea de note scrise în dosar, etc.
Așadar, activitatea avocatului depășește strict redactarea întâmpinării și a notelor scrise.
Se mai adaugă și timpul necesar și cheltuielile prilejuite cu toate aceste activități prezentate mai sus (timp necesar pentru acordare de consultații, studiu, redactarea și depunerea actelor, timp necesar pentru prezentarea la termenele de judecată, cheltuieli papetărie, cheltuieli de deplasare, etc.).
De asemenea, nu trebuie ignorat faptul că din onorariul avocatului (apreciat excesiv de prima instanță), 16% reprezintă impozit pe profit datorat statului și 11% reprezintă contribuția datorată Casei de Asigurări a Avocaților. Este evident că aceste aspecte nu au fost cunoscute de prima instanță.
Este regretabilă soluția instanței care a reapreciat munca avocatului în acest dosar, considerând că onorariul acestuia nu ar fi trebuit să depășească suma de 500 lei.
În ce privește miza litigiului, contrar celor reținute de prima instanță, din punctul de vedere al clientului, miza litigiului a fost una foarte importantă, chiar dacă singurele discuții contradictorii dintre părți au fost cele referitoare la includerea normei de hrană obținută de reclamant în baza de calcul a pensiei de întreținere.
În medie, reclamantul încasează lunar cu titlu de normă de hrană suma de 736 lei. Aceasta înseamnă 122,6 lei lunar în plus la pensia de întreținere pentru minor (1/6). Calculând acest plus lunar de 122,6 lei până la vârsta de 18 ani a minorului, ajungem la suma de 22.068 lei. Așadar nu se poate reține că miza litigiului nu ar fi fost foarte importantă. Suma de 122,6 lei în plus pe lună la pensia de întreținere este foarte importantă pentru reprezentantul legal al minorului (mama acestuia), care se află în postura de a crește singură un copil minor inițial nici măcar recunoscut de către tată.
În mod greșit prima instanță a dispus compensarea cheltuielilor de judecată.
Cererea de chemare în judecată a reclamantului C. D. C. a fost admisă doar în parte. Cu privire la măsura în care aceasta a fost admisă (reducerea pensiei de întreținere la 1/6), pârâtul prin reprezentant, prin întâmpinare s-a arătat de acord cu cererea de chemare în judecată, fiind incidente dispozițiile art. 454 C.proc.civ.
Potrivit acestor dispoziții, pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere.
Din acest motiv, întrucât pârâtul s-a arătat de acord cu reducerea pensiei de întreținere la 1/6, nefiind anterior pus în întârziere și nici de drept în întârziere, este nelegală soluția instanței de a obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant, reținând soluția de admitere în parte a acțiunii, întrucât pârâtul nu a pierdut procesul.
Cu privire la aspectul cu care pârâtul prin reprezentant nu s-a arătat de acord (includerea normei de hrană în baza de calcul a pensiei de întreținere), acesta a obținut câștig de cauză, cererea de chemare în judecată a reclamantului fiind respinsă, motiv pentru care doar reclamantul se impunea a fi obligat la cheltuieli de judecată, compensarea fiind nelegală.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 14, art. 453-454, art. 470 și urm. C.proc.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 55 lei (f. 15).
Prin întâmpinarea depusă la dosar de intimat, în termenul legal prevăzut de art. XV alin. 3 din Legea nr. 2/2013 (f. 16), s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu plata cheltuielilor de judecată în apel.
În motivare s-a arătat că legea permite reducerea onorarului potrivit art. 445 din C.proc.civ. când acesta este vădit disproporționat față de valoarea sau complexitatea cauzei. Onorariul plătit de reclamant era de 500 lei, rezonabil, în schimb pârâta plătește „verișoarei sale avocate” suma de 1.500 lei. În mod corect instanța a apreciat că acest onorariu era disproporționat față de complexitatea cauzei.
Este nelegală compensarea cheltuielilor de judecată. Prerogativa judecătorească de a nu încuviința integral cererea părții câștigătoare vizând cheltuielile de judecată este exercitată strict numai cu privire la situația pentru care a fost instituită de lege, respectiv ca protecție pentru partea căzută în pretenții. Potrivit art. 451 alin. 2 C.proc.civ. instanța poate să procedeze din oficiu la micșorarea onorariului. Această ipoteză aduce cu sine și o excepție de la principiul contradictorialității consacrat prin dispozițiile art. 14 alin. 5 și 6 C.proc.civ. Instanța este obligată să pună în discuția părților reducerea onorarului doar în situația în care una dintre părți solicită în instanță acest lucru.
Promovarea apelului este făcută cu rea-credință și are drept scop tergiversarea termenului la care hotărârea de reducere a pensiei să rămână definitivă.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 205 C.proc.civ.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar de apelant în termenul prevăzut de art. XV alin. 4 din Legea nr. 2/2013 (f. 24) s-a subliniat că potrivit alin. 5 al art. 14 C.proc.civ., instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate.
Așadar, nu există nicio excepție de la principiul contradictorialității, fiind indiferent dacă chestiunea reducerii onorariului ar fi fost invocată de parte sau de către instanță din oficiu.
Contrar celor susținute prin întâmpinare, cererea de chemare în judecată a reclamantului intimat C. D. C. a fost admisă doar în parte. Cu privire la măsura în care aceasta a fost admisă (reducerea pensiei de întreținere la 1/6), pârâtul prin reprezentant, prin întâmpinare s-a arătat de acord cu cererea de chemare în judecată, fiind incidente dispozițiile art. 454 C.proc.civ., ce reglementează exonerarea de la plată a pârâtului care a recunoscut pretențiile reclamantului, motiv pentru care este nelegală soluția instanței de a obliga pârâtul apelant la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantul intimat, reținând soluția de admitere în parte a acțiunii, întrucât pârâtul nu a pierdut procesul.
Cu privire la aspectul cu care pârâtul apelant prin reprezentant nu s-a arătat de acord (includerea normei de hrană în baza de calcul a pensiei de întreținere), acesta a obținut câștig de cauză, cererea de chemare în judecată a reclamantului fiind respinsă, motiv pentru care doar reclamantul se impunea a fi obligat la cheltuieli de judecată, compensarea fiind nelegală.
Promovarea prezentului apel nu a fost făcută cu rea-credință, apelul fiind promovat deoarece au fost încălcate dispozițiile procedurale de către prima instanță, fiind vătămat dreptul părții din proces de a-și recupera cheltuielile de judecată efectuate.
Nu are nicio legătură data rămânerii definitive a hotărârii, întrucât în materia hotărârilor ce privesc sume datorate cu titlu de obligație de întreținere sau alocație pentru copii, sentința pronunțată în prima instanță este executorie de drept, potrivit dispozițiilor art. 448 alin. 1 pct. 4 C.proc.civ, așadar nu se poate invoca declararea apelului cu rea-credință, pentru tergiversarea punerii în executare a hotărârii, astfel cum s-a invocat.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, în limitele cererii de apel, tribunalul reține că apelul este fondat pentru considerentele care urmează a fi relevate.
Așa cum rezultă din cuprinsul cererii de apel, calea de atac vizează exclusiv soluția instanței în privința cheltuielilor de judecată, astfel încât examinarea se va limita la acest aspect.
Reclamantul a sesizat instanța de fond cu o acțiune în reducerea cuantumului obligației de întreținere, pe considerentul că s-a modificat numărul creditorilor întreținerii și cuantumul veniturilor realizate de debitor.
La momentul promovării acțiunii reclamantul era debitorul unei întrețineri datorate pârâtului, în cuantum de 593 lei lunar, stabilită prin decizia nr. 126/A/2013 a Tribunalului Bistrița-Năsăud (f. 3).
La stabilirea cuantumului întreținerii, așa cum rezultă din considerentele deciziei mai sus amintite, s-au avut în vedere atât veniturile salariale lunare, cât și sumele alocate cu titlu de normă de hrană.
Prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 20 dosar fond) pârâtul a fost de acord cu diminuarea pensiei de întreținere pe considerentul că debitorul mai are un copil în întreținere, născut ulterior soluționării acțiunii în stabilirea paternității, obiect al dosarului nr._ .
În ceea ce privește calculul cuantumului de întreținere pârâtul a arătat că dorește luarea în calcul a tuturor veniturilor salariale, a sporurilor și a normei de hrană.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar de reclamant (f. 34) acesta s-a opus luării în calculul întreținerii lunare a sumelor cuvenite cu titlu de normă de hrană.
Prin sentința civilă obiect al prezentului apel s-a dispus reducerea cuantumului obligației lunare de întreținere, la stabilirea sumei luându-se în calcul atât veniturile lunare salariale, cât și norma de hrană acordată reclamantului.
Întrucât pârâtul nu a recunoscut în întregime pretențiile reclamantului, deoarece a solicitat expres includerea în calculul întreținerii a sumei reprezentând norma de hrană, sumă pe care reclamantul nu o dorea inclusă, în cauză nu pot fi aplicate prevederile art. 454 C.proc.civ.
Pentru a putea fi aplicate dispozițiile art. 454 C.proc.civ. este necesar ca poziția procesuală a pârâtului să constea într-o achiesare totală la pretențiile reclamantului, care să aibă drept consecință admiterea acțiunii în întregime, așa cum s-a formulat, fără a mai fi necesară administrarea unor alte probe.
Or, este evident că pârâtul nu a achiesat la pretenția reclamantului de excludere din calculul întreținerii a sumelor acordate cu titlu de normă de hrană.
În aceste condiții devin incidente prevederile art. 453 alin. 2 C.proc.civ., pârâtul datorând reclamantului cheltuielile de judecată efectuate de acesta constând în taxă de timbru de 20 lei și onorariu de avocat în cuantum de 500 lei, cheltuieli justificate cu înscrisurile depuse la dosar (f. 16, fila nenumerotată între filele 54 și 55 dosar fond), aspect corect reținut de instanța de fond.
Având în vedere că cererea reclamantul s-a admis doar parțial, pentru ceea ce s-a respins din cererea sa (în speță, neincluderea normei de hrană în cuantumul întreținerii) reclamantul datorează pârâtului cheltuieli de judecată parțiale.
În cauză pârâtul a efectuat cheltuieli în cuantum de 1500 lei reprezentând onorariu de avocat, justificat cu chitanța depusă în original la dosar (fila nenumerotată între filele 54 și 55).
Instanța de fond a redus onorariul avocatului suportat de pârât și în final a procedat la compensarea datoriilor reciproce.
Soluția adoptată este greșită nu numai matematic, ci mai ales pe fond.
Din punct de vedere matematic, o compensare a unor sume inegale nu poate opera decât până la concurența sumei mai mici. Astfel, în cauză, dacă s-a stabilit că suma datorată reclamantului este de 520 lei (cât a cheltuit acesta cu taxa de timbru și onorariul de avocat), iar suma datorată pârâtului este de 500 lei (ca urmare a reducerii onorariului de avocat de la suma de 1500 lei la suma de 500 lei), compensarea nu putea opera decât parțial și nu total, până la concurența sumei mai mici de 500 lei, astfel că în final pârâtul mai datora reclamantului o sumă de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Însă, tribunalul reține că în cauză nu se impunea reducerea onorariului de avocat.
O asemenea măsură poate opera câte ori se constată că onorariul este vădit disproporționat în raport cu valoarea și complexitatea cauzei, cu munca depusă de avocat, ținând seama de circumstanțele cauzei. Pentru a opera reducerea nu este suficientă așadar o simplă disproporție între valoare, complexitate, munca depusă și suma achitată de parte, ci o asemenea disproporție trebuie să aibă caracter vădit, ceea ce înseamnă că între suma plătită și solicitată de parte și valoarea litigiului, complexitatea acestuia, munca depusă există un dezechilibru evident, în sensul că suma solicitată depășește cu mult valoarea obiectului litigiului ori complexitatea cauzei este redusă ori efortul, munca depusă sunt minime, net inferioare sumei pretinse. Desigur, disproporția se analizează de la caz la caz, ținându-se seama de elemente ca: valoarea litigiului, complexitatea cauzei, activitatea desfășurată în cauză, elemente care trebuie raportate la împrejurările specifice fiecărei cauze.
Faptul că o parte angajează în cauză un apărător care pretinde un onorariu de avocat mai mic decât apărătorul părții adverse nu duce automat la concluzia că onorariul mai mare trebuie redus la limita celui mai mic.
Fiecare apărător este liber să își aprecieze munca, elementele prevăzute de art. 127 alin. 3 din Statutul profesiei de avocat în raport de care se stabilește onorariul fiind proprii fiecărui avocat în parte.
Contrar instanței de fond tribunalul apreciază că munca avocatului pârâtului nu a constat doar în redactarea unei întâmpinări și a unor note scrise, ci a presupus și studiul cererii de chemare în judecată, cercetarea doctrinei și jurisprudenței în condițiile în care problematica includerii normei de hrană în cuantumul pensiei de întreținere este încă discutată, chiar controversată, formând chiar obiectul unul recurs în interesul legii, depunerea întâmpinării și a notelor scrise, reprezentarea părții pe parcursul judecății.
În condițiile în care jurisprudența nu este unitară în privința normei de hrană, în care întreținerea raportată la suma ce reprezintă norma de hrană se majorează cu 122,6 lei lunar, nu se poate aprecia cu deplin temei că miza litigiului nu ar fi una ridicată.
Totodată, din cuantumul onorariului de avocat se deduc cheltuielile reprezentând deplasarea la instanță pentru susținerea cauzei, cele de papetărie, impozit, contribuții datorate Casei de Asigurări a Avocaților.
Faptul că în cauză avocatul părții adverse și-a apreciat munca la suma de 500 lei nu înseamnă obligatoriu că valoarea muncii apărătorului părții adverse nu ar putea depăși această sumă.
Raportat la elementele prevăzute de art. 127 alin. 3 lit. a, b, c, g și i din Statutul profesiei de avocat tribunalul apreciază că onorariul de 1500 lei nu este unul vădit disproporționat, neputându-se aprecia că între suma plătită și valoarea litigiului, complexitatea acestuia, munca depusă există un dezechilibru evident, în sensul că suma solicitată depășește cu mult valoarea obiectului litigiului ori complexitatea cauzei este redusă ori efortul, munca depusă sunt minime, net inferioare sumei pretinse.
Având în vedere că acțiunea reclamantului nu s-a admis în ceea ce privește solicitarea acestuia de neluarea în calculul obligației de întreținere a sumei reprezentând norma de hrană, apărarea pârâtului în această privința fiind apreciată ca întemeiată, se impune ca reclamantul să suporte contravaloarea cotei de ½ părți din cuantumul onorariului de avocat achitat de pârât, respectiv suma de 750 lei.
Întrucât părțile au datorii reciproce se impune compensarea datoriilor până la concurența sumei mai mici de 520 lei, urmând ca în final reclamantul să plătească pârâtului suma de 230 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale la fond.
Nu poate fi reținută teza încălcării principiului contradictorialității invocată de apelant. Din interpretarea art. 451 alin. 2 C.proc.civ. rezultă că instanța poate să exercite ea însăși dreptul părții ce nu a solicitat reducerea onorariului avocațial și să procedeze, din oficiu la micșorarea acestuia. Această ipoteză aduce cu sine și o excepție de la principiul contradictorialității consacrat prin dispozițiile art. 14 alin. 5 și 6 C.proc.civ., potrivit cărora „instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt și de drept invocate”, iar „instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii”.
Ca atare, dacă până la închiderea dezbaterilor pe fondul cauzei, niciuna dintre părți nu formulează o cerere de reducere a onorariului de avocat, instanța, în temeiul art. 451 alin. 2 C.proc.civ. poate „chiar și din oficiu”, să aprecieze disproporționalitatea cuantumului onorariului de avocat față de criteriile legale enunțate în normă și, pe cale de consecință, să procedeze la reducerea acestuia fără a iniția o dezbatere contradictorie.
În baza considerentelor relevate și a textelor legale enunțate, făcând aplicarea prevederilor art. 480 C.proc.civ., tribunalul va admite în parte apelul declarat, va schimba în parte hotărârea atacată numai cu privire la cheltuielile de judecată și în consecință va obliga pe pârâtul Prașca D. D. să plătească reclamantului C. D. C. suma de 520 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, reprezentând taxă de timbru și onorariu de avocat; va obliga pe reclamantul C. D. C. să plătească pârâtului Prașca D. D. suma de 750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale la fond, reprezentând onorariu de avocat; va dispune compensarea obligațiilor de plată reciproce până la concurența sumei mai mici de 520 lei și în consecință obligă pe reclamantul C. D. C. să plătească pârâtului Prașca D. D. suma de 230 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale la fond.
În temeiul art. 453 C.proc.civ., ținând seama de limita de ½ părți în care s-a admis apelul (fiind acordat onorariul de 750 lei în loc de 1500 lei cât s-a solicitat), tribunalul va obliga pe intimatul C. D. C. să plătească pârâtului Prașca D. D. suma de 29 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Pentru parte din apel respinsă (neacordarea întregului onorariu de avocat de 1500 lei) tribunalul va obliga pe apelantul Prașca D. D. să plătească intimatului C. D. C. suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel, reprezentând ½ părți din onorariul de avocat în cuantum de 500 lei, achitat cu chitanța din 5 mai 2015 depusă în original la dosar (f. 33).
Având în vedere caracterul reciproc al datoriilor, tribunalul va dispune compensarea obligațiilor de plată reciproce până la concurența sumei mai mici de 29 lei și în consecință va obliga pe apelantul Prașca D. D. să plătească intimatului C. D. C. suma de 221 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel.
Se vor menține restul dispozițiilor hotărârii privind reducerea pensiei de întreținere la cota de 1/6 părți din venitul lunar net al reclamantului, ce include și norma de hrană lunară și momentul de la care și până la care se plătește această sumă, dispoziții care nu au constituit obiect al apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte apelul declarat de pârâtul Prașca D. D. CNP_, prin reprezentant legal Prașca L., ambii cu domiciliul ales la cabinetul avocatului C. A.-M. în Bistrița, ., județul Bistrița-Năsăud împotriva sentinței civile nr. 535/2015 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 20 ianuarie 2015 în dosarul nr._, schimbă în parte hotărârea atacată numai cu privire la cheltuielile de judecată și în consecință:
Obligă pe pârâtul Prașca D. D. să plătească reclamantului C. D. C., CNP_, cu domiciliul procesual ales la cabinetul avocatului V. R. în Bistrița, .. 7, județul Bistrița-Năsăud suma de 520 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, reprezentând taxă de timbru și onorariu de avocat.
Obligă pe reclamantul C. D. C. să plătească pârâtului Prașca D. D. suma de 750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale la fond, reprezentând onorariu de avocat.
Dispune compensarea obligațiilor de plată reciproce până la concurența sumei mai mici de 520 lei și în consecință obligă pe reclamantul C. D. C. să plătească pârâtului Prașca D. D. suma de 230 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale la fond.
Obligă pe intimatul C. D. C. să plătească pârâtului Prașca D. D. suma de 29 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Obligă pe apelantul Prașca D. D. să plătească intimatului C. D. C. suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel, reprezentând onorariu de avocat.
Dispune compensarea obligațiilor de plată reciproce până la concurența sumei mai mici de 29 lei și în consecință obligă pe apelantul Prașca D. D. să plătească intimatului C. D. C. suma de 221 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel.
Menține restul dispozițiilor hotărârii.
Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 iunie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
G. C. F. R.-I. B. M.-M. E.
red. F.G.C./dact. F.G.C./4 exemplare/30.06.2015
judec. fond P. A.
| ← Ordin de protecţie. Decizia nr. 51/2015. Tribunalul BISTRIŢA... | Căsătorie minor. Decizia nr. 154/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD → |
|---|
