Pretenţii. Decizia nr. 50/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 50/2015 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 50/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 50/R/2015
Ședința publică din data de 1 aprilie 2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: G. C. F., președinte secție
JUDECĂTOR: R.-I. B.
JUDECĂTOR: M.-L. B.
GREFIER: M.-M. E.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de reclamantul T. R. împotriva sentinței civile nr. 760/2014 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._ , având ca obiect pretenții - despăgubiri.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul recurent T. R., pentru pârâtul-intimat, avocat B. I., cu împuternicire avocațială aflată la dosar, lipsă fiind pârâtul-intimat T. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că la data de 24.03.2015, reclamantul-recurent T. R. a depus la dosar chitanța privind achitarea sumei de 48,50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
De asemenea, se constată că la data de 24.03.2015, pârâtul-intimat T. I. a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat.
Tribunalul constată că este competent să soluționeze prezentul recurs.
Reclamantul-recurent T. R. se legitimează cu C.I. . nr._ emisă de Poliția Năsăud la data de 5.09.2014, cu domiciliul în L. Ilvei, ., jud. Bistrița-Năsăud, având CNP_. Reclamantul-recurent T. R. depune la dosar timbru judiciar în valoare de 3 lei.
Tribunalul constată că recursul este în termen formulat, este motivat și este legal timbrat cu taxă de timbru și timbru judiciar.
Tribunalul comunică un exemplar de pe întâmpinare recurentului T. R..
Reclamantul-recurent arată că își susține recursul declarat, solicitând instanței lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a-i da posibilitatea de a lua la cunoștință despre conținutul întâmpinării.
Tribunalul procedează la lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea recurentului să ia cunoștință despre conținutul întâmpinării.
La a doua strigare a cauzei se prezintă reclamantul recurent T. R. iar pentru pârâtul-intimat, avocat B. I., cu împuternicire avocațială aflată la dosar, lipsă fiind pârâtul-intimat T. I..
Reclamantul-recurent arată că nu are alte cereri de formulat în cauză, a studiat întâmpinarea ce i-a fost comunicată și nu este de acord cu aceasta.
Reprezentantul pârâtului-intimat, avocat B. I., de asemenea arată că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile soluționării recursului de formulat, tribunalul dispune dezbaterea recursului și acordă cuvântul părților în susținere.
Reclamantul-recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată reprezentând c/v transportului la instanță (170 km dus-întors), precum și suma de 150 lei reprezentând ziua de lucru, învederând că este electrician și avea o lucrare de executat în .> Reprezentantul pârâtului-intimat, avocat B. I. solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Tribunalul reține pricina în pronunțare, urmând ca pronunțarea hotărârii judecătorești să aibă loc azi, orele 15,00.
TRIBUNALUL
Deliberând constată:
Prin sentința civilă nr. 760/2014 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiunea în pretenții formulată și invocată în cauză de pârâtul T. I..
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul T. R. domiciliat în comuna L. Ilvei, ., județul Bistrița Năsăud împotriva pârâtului T. I. domiciliat în comuna L. Ilvei, .. 81, județul Bistrița Năsăud și în consecință:
A fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 48,1 lei reprezentând despăgubiri, respectiv contravaloare pentru refacerea covorului vegetal pe traseul trasat de pârât pe imobilul teren deținut de reclamant, în conformitate cu ipoteza și concluzia nr. 2, din lucrarea de expertiză, efectuată în cauză de expert V. D..
Au fost compensate cheltuielile de judecată efectuate și justificate de către părți până la concurența sumei mai mici și în final a fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 700 lei cu acest titlu.
Pentru pronunțarea acestei sentințe, prima instanță în baza probatoriului administrat, a reținut următoarele.
Prin acțiunea civilă formulată și înregistrată la nr._ al Judecătoriei Năsăud reclamantul T. R. l-a chemat în judecată pe pârâtul T. I. solicitând instanței ca în baza probelor ce se vor administra și prin hotărârea ce va fi pronunțată să dispună obligarea pârâtului inițial la plata sumei de 10.000 lei cu titlu despăgubiri și ulterior la fondul cauzei la plata sumei de 1124,10 lei, conform evaluării din expertiză și la plata cheltuielilor de judecată aferente.
În motivarea acțiunii reclamantul a relevat că în data de 02.11.2009 pârâtul i-a degradat terenul pe care îl deține în extravilanul localității L. Ilvei în ridul Sub Piatră, prin excavarea unui drum care taie în două terenul reclamantului, fără să dețină în acest sens o autorizație sau să fi obținut în prealabil consultarea și acordul reclamantului.
S-a mai relevat că prin fapta pârâtului s-a produs un prejudiciu substanțial deoarece s-a diminuat valoarea terenului, cu mențiunea că excavarea acestui drum s-a efectuat fără autorizație, fără a avea nici un drept în acest sens și fără acordul reclamantului, iar pe acel teren nu a existat niciodată drum.
În acest context s-a relevat că pentru refacerea terenului se impune efectuarea de lucrări, care necesită un cost estimativ de 10.000 lei, deoarece aspectul natural al terenului nu mai poate fi redat și mai mult s-a deviat cursul natural al unui izvor care trecea peste terenul său. Mai mult s-a menționat că a pierdut și o ofertă de cumpărare a acestui teren de la un investitor care intenționa să construiască o pensiune, dar datorită aspectelor sesizate a renunțat.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 1349 Cod civil.
Pârâtul, legal citat s-a prezentat în instanță personal și prin mandatar și a formulat întâmpinare (f.33-34) prin care a solicitat instanței în principal, respingerea acțiunii promovate de reclamant ca fiind prescrisă, prin invocarea excepției prescripției dreptului la acțiune și în subsidiar, pe fond respingerea acțiunii formulată de reclamant ca nefondată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată aferente.
În considerente s-a relevat că prin acțiunea sa, reclamantul a solicitat să fie obligat pârâtul la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, susținând că prejudiciul rezidă în excavarea de către pârât a unui drum de acces pe terenul său fără acordul acestuia.
În principal s-a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului prin raportare la susținerea acestuia că executarea acelor lucrări de amenajare ale drumului de acces ar fi avut loc în data de 2 noiembrie 2009.
Astfel, pârâtul este proprietarul unui teren învecinat cu cel al reclamantului, pe acest teren există un drum de trecere practicat atât de reclamant cât și de alte persoane pentru a ajunge de la terenurile lor, la calea publică. Acest drum de acces care traversează terenul proprietatea pârâtului, continuă și pe terenul reclamantului.
Deoarece drumul de acces existent pe terenul reclamantului era îngustat și în pantă, în luna octombrie 2008, prin abordarea în prealabil a reclamantului pentru a-i permite să amenajeze traseul drumului pentru a fi practicabil a declanșat lucrările de amenajare.
Această lucrare era necesară deoarece terenul reclamantului este în pantă, iar drumul existent era greu accesibil. Reclamantul a fost de acord ca pârâtul să amenajeze traseul drumului care traversează terenul proprietatea sa, însă i-a solicitat în schimb să-i dea un car de bușteni, pe care l-a transportat reclamantului la domiciliul său așa cum au convenit și a amenajat traseul drumului.
După amenajarea traseului drumului de acces reclamantul nu a mai avut nici un fel de pretenții și acest drum de acces a fost folosit atât de pârât cât și de ceilalți cetățeni care dețin terenuri în zonă, pentru a ajunge de la terenurile lor la calea publică. Acest drum de acces este folosit și în prezent de toți proprietarii din zonă.
În susținerea excepției invocate s-a arătat că la data promovării acțiunii era în vigoare Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, iar acțiunea reclamantului este patrimonială.
Potrivit art. 3 din acest act normativ termenul prescripției extinctive este de 3 ani. Lucrările de amenajare ale drumului de acces au fost executate cu acordul reclamantului în luna octombrie 2008. În aceste condiții, reclamantul putea promova această acțiune până în luna noiembrie 2011. Deoarece această acțiune a fost promovată doar în data de 2 octombrie 2012, ea este prescrisă.
În privința chestiunilor de fond invocate, s-a relevat că acțiunea reclamantului este nefondată.
Astfel, pe terenul reclamantului a existat un drum de acces folosit atât de pârât cât și de toți proprietarii care au terenuri în zonă, pentru a ajunge de la terenurile lor, la calea publică. Acest drum de acces a fost folosit în acest scop de foarte mulți ani.
De altfel la data când reclamantul a preluat terenul, acesta era afectat de drumul de trecere.
S-a subliniat utilitatea amenajării drumului pe traseul existent și faptul că aceste lucrări au fost executate cu acordul reclamantului și pentru această permisivitate i-a predat reclamantului un ștraif de bușteni.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 115 și urm. Cod procedură civilă.
Examinând în prealabil excepția invocată în cauză și care rezidă în excepția prescripției dreptului la acțiunea în despăgubiri pe considerentul că aceasta nu a fost promovată înăuntrul termenului de prescripție de 3 ani, deoarece la data promovării acțiunii era în vigoare Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, iar acțiunea reclamantului este patrimonială, s-a apreciat că aceasta este neîntemeiată.
Potrivit art. 3 din acest act normativ, termenul prescripției extinctive este de 3 ani și invocându-se survenirea discuției și prin prisma susținerii pârâtului, momentul înțelegerii dintre părți ar fi fost în luna octombrie 2008, astfel încât acțiunea ar fi trebuit să fie promovată până la începutul lunii noiembrie 2011, în timp ce înregistrarea cauzei s-a efectuat la data de 02.10.2012.
Deoarece în speță s-au administrat probe pentru verificarea momentului premisă al discuțiilor dintre părți cât și pentru executarea efectivă a lucrărilor de amenajare ale drumului de către pârât, instanța a reținut ca element temporal reper în acest sens - luna noiembrie 2009, reclamantul probând momentul reținut de instanță cu indicii certe furnizate de martorul T. D.. Astfel, martorul a evidențiat că lucrează lotul de teren deținut de reclamant de 5 ani, iar în anul 2009 a intrat în posesia și folosința acestui teren, aspect veridic și prin calculul matematic aferent și în contextul în care depoziția martorului a fost luată la termenul de judecată din data de 31 octombrie 2013. Sub aspectul acestui moment temporal efectiv al declanșării lucrării de trasare drum și uzanța în acest scop a unui buldozer este relevantă și depoziția martorului T. F., care deține și el teren în vecinătatea terenului reclamantului care a indicat luna octombrie sau noiembrie a anului 2009, în acest sens și se coroborează astfel cu depoziția analizată anterior pentru martorul T. D..
În considerarea informațiilor reținute, instanța a înlăturat susținerea martorului Ionașcă C. sub acest aspect temporal care a indicat anul 2008, când erau alegeri electorale locale, ,,de primar în .-o ca singulară în ansamblul probatoriu administrat și interpelările temporale aferente.
În concluzie, instanța de fond printr-un calcul adecvat în raport de intervalul temporal delimitat din toamna anului 2009, lunile octombrie, noiembrie – data introducerii acțiunii - 02.10.2012, a reținut că această acțiune este formulată în termenul legal de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, ce vizează prescripția extinctivă și reprezentând cadrul normativ de referință și legislația în vigoare aplicabilă speței și prin raportare la excepția invocată în cauză.
Analizând actele dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul deține în extravilanul localității L. Ilvei în ridul Sub Piatră, un imobil teren, de natură pășune, ce constituie moștenire de la antecesorii săi și cu care figurează înscris în evidențele din registrul agricol, cu mențiunea că pentru identificarea cu date de CF, imobilul se regăsește înscris în CF nr. 2796 vechi ( CF nr._ nou) Ilva M., nr. top. 6258, cu o suprafață totală de 19.220 mp și aflat în stare de coproprietate pe numele antecesorilor reclamantului, respectiv numiții T. V., T. Firoana, T. I., T. F., T. A., T. F., T. S., T. A., T. A., T. I., T. I. P., R. R..
De asemenea și pârâtul deține în aceeași zonă un imobil teren extravilan situat în vecinătatea lotului utilizat de către reclamant.
Datorită structurii imobilelor deținute de părți și a amplasamentului în amonte practic porțiuni din acest terenuri sunt utilizate printr-o cale de acces, practicată sezonier și acceptată atât de părțile litigante cât și de către cetățenii care au loturi învecinate și pentru a facilita trecerea de la drumul public către loturile efective.
Deoarece drumul de acces existent pe terenul reclamantului era îngustat și în pantă, prin abordarea în prealabil a reclamantului pentru a-i permite pârâtului să amenajeze traseul drumului pentru a fi practicabil s-au declanșat lucrările de amenajare. Deși susținerile părților au fost contradictorii sub acest aspect, concluzia reținută de instanță vizează abordarea unei premise de dialog între părți, care din motive diverse, au perceput situația în mod distinct, fie sub aspectul demersurilor, fie a modalității de executare, fie a întinderii traseului, fie chiar în privința lucrărilor care se impuneau în acest scop. Totuși, premisa de dialog a avut deficiențe concretizate în depășirea demersurilor efectuate de către pârât, aspect care a generat litigiul dintre părți și implicit elementul de culpă ce subzistă în sarcina pârâtului.
Concluzia instanței derivă din faptul că s-a negociat ,,în schimbul unui ștraif de lemne” și datorită intervalului temporal destul de mare pe care reclamantul l-a lăsat să se deruleze pentru promovarea demersului juridic din prezenta cauză.
Prin raportul de expertiză întocmit în cauză de către expert V. D., s-a verificat după identificarea imobilelor terenuri, circumstanța care a declanșat litigiul dintre părți, respectiv executarea efectivă a lucrărilor de amenajare și a traseului drumului de acces.
În urma măsurătorilor tehnice s-a constatat că pe o lungime de 58,33 m s-a executat drumul trasat de pârâtul T. I. pe imobilul teren deținut de către reclamant și acesta afectează o suprafață totală de 260 mp din lotul reclamantului.
Mai mult, s-a reținut că acest drum se află într-o zonă în care terenul are pantă mare în secțiunea transversală a drumului 35 %., iar acesta s-a realizat prin metoda rambleu (săpătură în partea dinspre versant) și respectiv debleu (umplutură în partea aval).
Valoarea lucrărilor pentru realizarea acestui drum se cifrează la suma de 1076 lei conform notei de calcul anexate, iar pentru readucerea terenului la forma inițială s-ar impune refacerea covorului vegetal prin însămânțarea acestei suprafețe cu ierburi perene, deoarece lucrările ce au fost executate la drum au schimbat configurația inițială a terenului.
Trebuie să evidențiem și concluzia redată la unul dintre obiectivele pârâtului și care rezidă în faptul că drumul executat este apreciat ca util pe considerentul că dacă acest drum face parte din traseul de trecere al vecinilor cu loturi limitrofe și reținând configurația terenului cu o pantă mare în zonă și în absența unor urme concrete până la calea publică s-ar impune păstrarea acestuia pentru facilitate acces.
Prin raportare la premisa litigiului și trasarea drumului de acces s-au reținut și expunerile expertului tehnic V. D. cât și considerentele redate pentru aprecierea și concluzia că drumul este util, respectiv:
-traseul drumului peste terenul reclamantului este unul dintre cele mai scurte trasee cu un corespondent faptic și juridic pentru reținerea unei eventuale servituți de trecere;
- fixează un traseu unic peste teren;
- îmbunătățește condițiile de trecere prin zonă, prin asanarea sau nivelarea pantei transversale destul de mare a drumului;
- ipoteza de bună vecinătate care ar trebui să subziste între părți și în condițiile evidențiate în care reclamantul trebuie să treacă și el peste terenul pârâtului pentru a ajunge la drumul public și va utiliza acest traseu și corelativ cu depoziția martorului T. D. și informația furnizată în sensul că reclamantul mai deține în zonă un alt teren și pentru a accede la acesta este nevoit să treacă pe terenul pârâtului T. I..
Coroborând aceste concluzii tehnice de specialitate și reținând considerentele pentru menținere și utilitate a drumului cu ansamblul celorlalte probe administrate în cauză, s-a concluzionat că printr-o paralelă și o comparație din perioada anterioară a anului 2009 cu etapa de după 2009, trecerea peste imobil era mai greoaie, dar după trasarea și amenajarea drumului cu buldozerul, accesul a devenit mult mai facil.
Prin lucrarea tehnică și în raport de obiectul pricinii și pretențiile formulate s-au conturat două circumstanțe cu un calcul pecuniar distinct.
O primă ipoteză reflectă readucerea terenului la forma inițială de dinainte de execuția drumului și care presupune pe de o parte refacerea lucrărilor executate la drum în sens invers și acestea valorează un cuantum de 1076 lei și pe de altă parte cheltuielile care se impun pentru refacerea covorului vegetal care se cifrează la suma de 48,1 lei, deci în total în această variantă cuantumul pretențiilor rezidă în suma finală de 1124,1 lei.
O a doua ipoteză reflectă strict operațiunea de refacere a covorului vegetal și cu mențiunea că această operațiune vizează numai însămânțarea efectivă sau reținând stadiul de refacere în timp prin factori naturali ( climatici sau de sol ) - doar supraînsămânțarea acestuia, lucrări care presupun un cost de supraînsămânțare (sămânță și manoperă) și se cifrează la suma de 48,1 lei, cu mențiunea că vegetația în intervalul temporal derulat până în momentul deplasării expertului tehnic la fața locului pentru efectuarea lucrării tehnice – august 2013, s-a refăcut în procent de peste 50 %.
De altfel, în fiecare completare a lucrării de expertiză, expertul tehnic V. D. a subliniat concluzia că nu se impune readucerea terenului la starea de dinainte de execuția drumului, deoarece această ipoteză nu implică uzanța altor materiale distincte de cele inițiale, ci doar strict reamenajarea umpluturii și a săpăturii de pământ, dar în sens invers lucrărilor executate pentru amenajare drum (volum echivalent de umplutură și săpătură). Mai mult, a semnalat faptul că readucerea terenului la forma inițială ar distruge și acest covor vegetal existent și chiar cu lucrări de însămânțare ar mai dura circa 1-2 ani până se reface covorul vegetal.
În speță se regăsesc condițiile răspunderii civile delictuale: fapta ilicită (acțiunea de amenajare trasare drum de acces și distrugerea covorului vegetal), prejudiciul (cuantumul total reținut de instanță de 48,1 lei reprezentând contravaloare refacere covor vegetal și adoptându-se ca pertinentă și utilă ipoteza și concluzia nr.2 din lucrarea de expertiză) raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu ( legătura dintre acțiunea propriu-zisă a pârâtului de amenajare lucrări și traseu drum de trecere și prejudiciul efectiv reținut, cu consecința directă reflectată pentru pretențiile conturate și adoptate în final de instanță) și culpa pârâtului (vinovăția și intenția în comiterea faptei reținute, respectiv operațiunea de amenajare lucrare în absența probării și veridicității unei convenții prealabile certe cu reclamantul și coroborat cu starea de facto rezultată din probatoriul administrat în speță).
Din ansamblul probatoriu administrat s-a reținut în mod cert existența prejudiciului și concretizat conform variantei adoptate din lucrarea de expertiză doar în refacerea covorului vegetal și estimată conform modului de calcul expus de instanță la suma de 48,1 lei.
Raportat la starea de fapt expusă, probele administrate și dispozițiile legale incidente art. 998 Cod civil, prin raportare la momentul efectiv în care s-au efectuat lucrările de amenajare - toamna anului 2009, dar și cu corespondentul legal prin raportare la momentul introducerii acțiunii și . Noului Cod civil, dispozițiile art. 1357 și urm., art. 1349 Noul Cod Civil, instanța a admite prezenta acțiune în parte conform dispozitivului, deoarece s-a apreciat că se regăsesc elementele specifice pentru antrenarea răspunderii civile delictuale și anterior analizate, cu redarea pagubei sub aspect valoric prin raportare la concluziile tehnice reținute ca pertinente de instanță și conform dispozitivului prezentei hotărâri.
În temeiul dispozițiilor art. 451, art. 452, art. 453 NCPC, instanța a dispus compensarea cheltuielilor de judecată efectuate și justificate de către părți până la concurența sumei mai mici și în final va obliga pe pârât să-i plătească reclamantului suma de 700 lei cu acest titlu și reținând și soluția de admitere în parte pretenții.
Cheltuielile de judecată efectuate și justificate de reclamant se cifrează la suma totală de 2311 lei și constând din contravaloare onorariu avocat, onorariu expert, taxă judiciară de timbru, contravaloare zi de prezență instanță pentru martorul T. D. și conform chitanțelor justificative anexate și a mențiunilor din cuprinsul declarației de martor. Cheltuielile de judecată efectuate de pârât se cifrează la suma totală de 1400 lei și constând din contravaloare onorariu avocat, contravaloare zi de prezență instanță pentru martorii Căntăroaie I. și Ionașcă C. și conform chitanței justificative anexate și a mențiunii din cuprinsul declarațiilor de martori.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii în întregime acțiunii formulate și acordarea în întregime a cheltuielilor de judecată la fondul cauzei, cu cheltuieli de judecată în recurs.
În motivarea recursului s-a susținut faptul că soluția primei instanțe este nelegală fiindcă deși s-a reținut a fi întrunite condițiile răspunderii civile delictuale nu s-a dispus repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamant ce a fost stabilit prin expertiza efectuată la o sumă de peste 1000 lei, dar prima instanță a reținut că prejudiciul constă doar în refacerea covorului vegetal. O asemenea abordare e inacceptabilă deoarece încalcă dreptul de proprietate ce este garantat de constituție, iar acest drept de proprietate îi conferă trei atribute exclusive, posesia, folosința și dispoziția, iar atributul dispoziției are două aspecte juridic și material, astfel că numai proprietarul poate exercita atributul de dispoziție juridică și materială asupra bunului respectiv. Atributul dispoziției materiale îi conferă numai reclamantului dreptul de a aduce modificări materiale, de structură sau formă a bunului pe care îl deține, însă instanța de fond prin sentința atacată îi recunoaște implicit și pârâtului atributul de dispoziție materială asupra bunului reclamantului și nu consideră o faptă ilicită care să-l oblige la despăgubiri.
În final, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii în întregime acțiunii formulate și obligarea pârâtului la plata sumei de 1124,10 lei despăgubiri, precum și la plata sumei de 2311 lei cheltuieli de judecată la fond.
În drept, s-au invocat prevederile art.304 pct.9 art.304/1 Cod procedură civilă.
Recursul formulat de reclamant a fost legal timbrat.
Intimatul T. I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondatși obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs f.11-13.
În susținerea acestei poziții procesuale s-a susținut în esență faptul că nu sunt fondate criticile invocate de recurentul reclamant, că raportat la concluziile raportului de expertiză nu este necesar ca drumul să fie readus la forma inițială și că paguba pretins produsă constă în refacerea covorului vegetal prin reînsămînțarea traseului drumului de acces, că în realitate reclamantul nu a suferit nici un prejudiciu, sens în care s-a făcut referire la depoziția unui martor audiat de prima instanță și că susținerile recurentului că ar fi proprietarul terenului în litigiu sunt nefondate, din extrasul de cf reiese că proprietari tabulari sunt alte persoane decât reclamantul recurent, acesta neputând avea ca autori 12 coproprietari de carte funciară, iar pe cale de consecință, atributul de dispoziție materială aparține coproprietarilor tabulari, iar nu reclamantului.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu potrivit art.304/1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că nu există motive care să conducă la casarea ori modificarea hotărârii atacate, situație în care recursul formulat de reclamant va fi respins ca nefondat potrivit considerentelor ce vor fi reliefate în cele ce urmează.
Critica recurentului potrivit căreia prima instanță ar fi pronunțat o sentință nelegală întrucât nu ar fi acordat în întregime despăgubirile stabilite prin raportul de expertiză în cuantum de 1124 lei nu este întemeiată, fiindcă prima instanță a analizat corect probatoriul administrat în cauză și a aplicat judicios dispozițiile legale ce reglementează răspunderea civilă delictuală, cuantumul prejudiciului efectiv suferit de reclamant în calitate de posesor al terenului pe care pârâtul a amenajat traseul unui drum pe o lungime de 58,33 m fiind cel stabilit de instanța de fond, iar după cum însuși expertul a indicat în raportul de expertiză nu este necesar ca drumul să fie readus la forma inițială, paguba pretins produsă constă în refacerea covorului vegetal prin reînsămînțarea traseului drumului de acces, iar aceste lucrări se ridică la suma de 48,1 lei, sumă de altfel acordată de prima instanță.
Referitor la critica recurentului reclamant potrivit căreia prin soluția pronunțată de prima instanță nu i se respectă dreptul de proprietate, ce include și atributul de dispoziție materială, tribunalul constată din examinarea extrasului de carte funciară existent la dosarul de fond f.68 că recurentul reclamant nu este proprietar tabular al terenului pe care au fost efectuate lucrări de pârâtul intimat, figurând în acest extras cf. un număr de 12 coproprietari tabulari, respectiv T. V., T. Firoana, T. I., T. F., T. A., T. F., T. S., T. A., T. A., T. I., T. I. P., R. R., și că nu există depuse acte de stare civilă doveditoare din care să reiasă neechivoc că reclamantul recurent ar fi moștenitorul tuturor coproprietarilor tabulari sau măcar a unora dintre aceste persoane. În această situație, nefiind probat că reclamantul este proprietar al terenului în litigiu pe care pârâtul a edificat drumul respectiv se poate reține că recurentul are calitatea de posesor al terenului, caz în care nu are și atributul de dispoziție materială ce revine exclusiv proprietarilor tabulari, situație în care aserțiunea recurentului privind nerespectarea dreptului de proprietate nu este justificată.
Tribunalul constată că nici critica recurentului vizând neacordarea în întregime a cheltuielilor de judecată nu este justificată, fiindcă atât timp cât acțiunea civilă a fost admisă doar în parte, în mod corect prima instanță a procedat la compensarea cheltuielilor de judecată efectuate și justificate de către părți până la concurența sumei mai mici și în final l-a obligat pe pârât să-i plătească reclamantului suma de 700 lei, numai că în speță sunt incidente prevederile art.274 și art.276 Cod procedură civilă din 1865, ținând cont de data înregistrării acțiunii civile formulate de reclamant în data de 02.10.2012, iar nu cele ale noului Cod de procedură civilă, indicate eronat în considerentele sentinței atacate. Însă oricum, atât timp cât s-au admis în parte pretențiile deduse judecății, măsura compensării cheltuielilor de judecată efectuate de părți în fața primei instanțe este judicioasă și nu este fondată cererea recurentului reclamant de acordare în întregime a cheltuielilor de judecată la fondul cauzei, mai ales că nu s-a criticat în concret modul de stabilire al acestor cheltuieli efectuate de părțile litigante la fondul cauzei și ținând cont și de aspectul că acesta a achitat o taxă judiciară de timbru în fața primei instanțe de 711 lei aferentă pretențiilor inițiale de 10.000 lei, ori în mod evident că din această perspectivă nu poate fi pusă în sarcina pârâtului decât taxa judiciară de timbru aferentă pretențiilor admise.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de reclamant, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T. R., împotriva sentinței civile nr.760/2014 a Judecătoriei Năsăud, pronunțată în dosarul nr._, pe care o va menține în întregime.
În baza art.274 Cod procedură civilă, ținând cont de soluția respingerii recursului tribunalul constată că recurentul se află în culpă procesuală în recurs, situație în care nu este îndreptățit să i se acorde cheltuieli de judecată în recurs, pe de o parte, iar pe de altă parte, va fi obligat recurentul să plătească intimatului suma de 800 lei cheltuieli de judecată în recurs, sumă ce reprezintă onorariu avocațial achitat în recurs de intimat potrivit chitanțelor justificative depuse la dosar f.16-17.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T. R., domiciliat în comuna L. Ilvei, ., județul Bistrița Năsăud, împotriva sentinței civile nr.760/2014 a Judecătoriei Năsăud, pronunțată în dosarul nr._ .
Obligă recurentul T. R. să plătească intimatului T. I. domiciliat în comuna L. Ilvei, .. 81, județul Bistrița Năsăud suma de 800 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 01 aprilie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
G. C. F. R. I. B. M. L. B. M. M. E.
MLB// 2ex.// 16 aprilie 2015
Jud. Fond P. AT
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 3/2015. Tribunalul... | Pretenţii. Sentința nr. 863/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD → |
|---|
