Pretenţii. Sentința nr. 863/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD

Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 863/2015 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 863/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr.863/F/2015

Ședința publică din data de 10 decembrie 2015

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: I. C., judecător

GREFIER: G. N.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă privind pe reclamantul S. C. în contradictoriu cu pârâții M. S., ., F. de Protecție a Victimelor Străzii, având ca obiect pretenții.

Dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 26 noiembrie 2015. Concluziile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea hotărârii fiind amânată pentru data de 10 decembrie 2015.

TRIBUNALUL,

deliberând, constată:

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, reclamantul S. C. a chemat în judecată pe pârâții M. S., S.C. T. F. SRL Livezile și F. de Protecție a Victimelor Străzii, solicitând obligarea pârâților la plata sumelor de 14.238 lei –daune materiale reprezentând valoarea de înlocuire a autoturismului Renault Clio, actualizată cu indicele de inflație, și de 500.000 lei – daune morale suferite ca urmare a accidentului produs la data de 15.07.2008; cu cheltuieli de judecată.

În drept acțiunea s-a întemeiat pe disp. art. 998, 999 Cod civil, iar în fapt s-au arătat următoarele:

La data de 15.07.2008, se deplasa spre localitatea Bistrița cu autoturismul marca Renault Clio, având numărul de înmatriculare_ .

În jurul orei 08:40, a fost implicat într-un accident rutier pe raza localităților R. Bîrgăului și Livezile - DN 17.

Accidentul s-a produs la intersecția DN 17 cu două artere secundare, una situată în partea stângă, iar cealaltă în partea dreaptă.

Astfel, în timp ce conducea un încărcător frontal Ifron 204D, pârâtul M. S. nu i-a acordat prioritate de trecere, intrând în coliziune cu autoturismul condus de reclamant.

Intersecția sus menționată este una dirijată, drumul prioritar fiind cel pe care circula - DN 17, pe arterele laterale fiind amplasate indicatoare cu semnificația Cedează trecerea.

Deși circula cu viteza regulamentară pentru acei tronson de drum, nu a putut evita producerea accidentului întrucât a fost surprins de apariția Ifronului condus de pârâtul M. S., care nu s-a asigurat și nu a acordat prioritate de trecere la . - DN 17.

În urma impactului, a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 12-13 zile de îngrijiri medicale.

Totodată, autoturismul condus de reclamant a fost proiectat pe contrasens, unde a fost impactat de un alt autoturism, care se deplasa din sens opus.

În urma accidentului, autoturismul Renault Clio cu o vechime de 4 ani a fost distrus în totalitate.

Față de vătămările suferite, a formulat plângere penală împotriva pârâtului M. S. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "vătămarea corporală din culpă".

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița emis în dosarul nr. 2068/IV2008, pârâtul M. S. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de "vătămare corporală de culpă" prev. și ped. de art. 184, alin. 1 și 3, cu aplicarea art. 33, lit. b Cod penal din 1969.

Prin sentința penală nr. 2018/09.12.2013 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Bistrița a dispus condamnarea pârâtului M. S. la pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "vătămare corporală din culpă", cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru un termen de încercare de 3 ani.

Prin aceeași sentință, pârâtul M. S. a fost obligat în solidar cu pârâtele "S.C. T. F. S.R.L. Livezile" și "F. de protecție a victimelor străzii" la plata sumei de 14.238 lei daune materiale și 5.000 lei daune morale.

Împotriva acestei sentințe s-a declarat apel.

Prin decizia penală nr. 28A/2014, Tribunalul Bistrița Năsăud a admis apelul declarat de pârâtul M. S., a desființat sentința apelată și a dispus, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b din "Noul Cod de procedură penală, achitarea pârâtului M. S. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "vătămare corporală din culpă", întrucât fapta nu mai este prevăzută de legea penală, lăsând totodată nesoluționată latura civilă a cauzei.

La data de 01.02.2014, a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 cu privire la Noul Cod Penal, prin care infracțiunea de "vătămare corporală din culpă" a fost dezincriminată.

Potrivit art. 25 alin. 5 din Noul Cod de procedură penală, în caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal în baza art. 16 alin. 1, lit. b teza întâi lit. e, f g, i și j, precum și în cazul prevăzut de art. 486, alin. 2, instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă.

În urma accidentului a necesitat îngrijiri medicale, a plătit pentru toate serviciile medicale, s-a deplasat la spitale în nenumărate rânduri pentru tratament și recuperare.

Lucrează la o unitate militară, angajat ca soldat gradat profesionist, iar la momentul producerii accidentului se pregătea pentru a putea participa la o misiune internațională.

Din cauza cercetărilor penale efectuate în cauză, i s-a refuzat dreptul de a mai participa la misiuni Internaționale în interesul serviciului.

Astfel, după producerea accidentului nu a mai avut dreptul de a pleca în misiune pentru că era cercetat penal, misiune în care ar fi câștigat, pe durata a 6 luni de zile, suma de aproximativ 12,000 euro, la care se adaugă și salariul care i s-ar fi plătit în țară (1500 lei + chiria).

Acest fapt i-a înlăturat definitiv accesul de a pleca la misiuni internaționale.

Urmare a acestui accident a rămas cu un disconfort psihic și fizic, a suferit și profesional, fiind scos la raport, considerându-se că este implicat într-un eveniment, fiind cadru militar.

Asupra sa au planat suspiciuni prin prisma faptului că era cercetat penal și învinuit. A fost anchetat chiar și de un procuror militar.

Pe lângă suferința fizică resimțită, a stat într-o stare de stres continuă ca urmare a cercetărilor penale efectuate asupra sa, cât și datorită faptului că nu mai avea cu ce să se deplaseze fiind nevoit să închirieze o altă mașină pentru folosința zilnică.

Și-a petrecut ultimii ani de viață prin spitale, centre de recuperare, farmacii, baze de tratament, secții de poliție și instanțe de judecată, a suportat dureri cumplite, resimte și acum fiecare schimbare de vreme, a suportat batjocură și umilință.

Toate aceste traume pe care le-a suferit au necesitat cheltuieli pentru îngrijiri, tratament medical, transport, medicamente, alimentație specială.

În continuare, face eforturi pentru a-și asigura cheltuielile lunare.

Se deplasează cu greutate, cu efort, și-a pierdut liniștea, somnul, nu mai poate spera la o viață normală, la o muncă pe care o făcea înainte cu ușurință.

Orice daună trebuie să fie reparată, deci atât dauna materială, cât si cea morală.

În speța dedusă judecății, în mod corect instanța de fond l-a obligat pe inculpat alături de asigurător la plata de daune morale și materiale întrucât a suferit un prejudiciu major prin vătămarea corporală și a sănătății în urma accidentului de circulație comis de inculpat și care constau în dureri fizice și dureri psihice provocate de fapta inculpatului.

Literatura juridică a definit dauna morală sau prejudiciul moral astfel: dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenta fizică și psihică a omului, la sănătate și integritate corporală, la cinste, demnitate, onoare, la prestigiu social și profesional, precum și a altor valori.

În cazul accidentelor rutiere soldate cu victime, daunele morale sunt consecințele negative de natură nepatrimonială cauzate nouă, prin fapta ilicită și culpabilă a inculpatului, care constau în atingerea aduse personalității fizice, psihice și sociale, prin lezarea unor drept nepatrimonial, prejudiciu a cărui reparare prin compensare bănească urmează regulile răspunderii civile delictuale.

Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2617 din 9 iulie 2009, pronunțată în recurs, referitor la despăgubirile ce reprezintă daune morale, a statuat că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc de instanța de judecată prin evaluare. În acest scop, pentru ca evaluarea să nu fie una subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei, în cazul infracțiunilor contra persoanei este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de inculpat, precum și de toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate. Înalta Curte a mai apreciat că întinderea răspunderii civile delictuale nu este limitată de posibilitățile de plată ale inculpatului, principiul aplicabil fiind cel al reparării integrale a prejudiciului material și moral cauzat prin fapta săvârșită.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Civilă și de Proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 1179 din 11 februarie 2011, referitor la acordarea daunelor morale, statuează principiul judecării în echitate. Astfel, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit.

În conformitate cu art. 49 pct.l lit. f și a art. 49 pct. 2 lit. d din Ordinul 5/2010 de punere în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule este prevăzut că stabilirea despăgubirilor reprezentând daune morale în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, victime ale unui accident rutier, trebuie să fie: ,,în conformitate cu legislația și jurisprudența din România."

Pârâtul M. S. a formulat întâmpinare (f.62-64) prin care, în principal, s-a opus admiterii acțiunii ca fiind neîntemeiată, într-un prim subsidiar a cerut respingerea acțiunii ca netimbrată și în al doilea subsidiar a fost de acord cu admiterea în parte a acțiunii; cu cheltuieli de judecată.

În apărare a relevat cele ce succed.

Faptele reținute inițial în sarcina sa, nu întrunesc toate elementele constitutive ale infracțiunii,în cauză nefiind realizată latura subiectivă a infracțiunii(lipsește culpa ca formă de vinovăție a pârâtului). Probele administrate în cauza penală demonstrează că partea vătămată S. C. este singura vinovată de producerea accidentului și, implicit, a consecințelor evenimentului rutier.

Se impune respingerea acțiunii reclamantului ca netimbrată, în condițiile în care aceasta nu derivă dintr-o cauză penală. Pârâtul a fost achitat definitiv ca urmare a dezincriminării faptei, respectiv pentru că „faptele nu mai sunt prevăzute de legea penală".

Obligarea pârâtului la plata de despăgubiri civile pentru daunele materiale este posibilă doar în măsura în care acestea au fost dovedite, iar la plata de despăgubiri civile pentru daunele morale în raport de cele două principii deja cristalizate în practica judiciară, respectiv principiul gravității prejudiciului moral și principiul echității. În această variantă subsidiară,cere să se cuantifice despăgubirile civile în raport de culpa reținută în sarcina fiecărei părți.

Prin urmare, trebuie respinse acele pretenții ale reclamantului care nu au fost probate în nici un fel.

Referitor la pretențiile civile pentru daunele morale solicitate, este evident faptul ca stabilirea cuantumului acestora trebuie sa fie in concordanță cu legislația românească și cu practica judiciara în materie. Ele trebuie să privească persoana și personalitatea reclamantului, trebuind identificate elementele ce definesc gravitatea prejudiciului în vederea combaterii cererilor de acordare a unor sume de bani exagerate, care vizează îmbogățirea fără justă cauză și care depășesc ceea ce se înțelege prin despăgubiri pentru repararea daunelor morale.

De asemenea, instanța de judecata trebuie sa aibă în vedere la acordarea daunelor morale și unele criterii obiective, de exemplu raportarea pretențiilor la condițiile socio-economice individuale ale părților, precum și la nivelul general

(venitul mediu la nivel național etc.), astfel încât stabilirea unui cuantum al despăgubirilor să aibă o susținere obiectivă care să constituie baza pe care se formează intima convingere a judecătorului. În nici un caz, instanța nu trebuie să se limiteze la a acorda, nemotivat, integral sumele solicitate, fără, a aplica o măsură respectivelor pretenții și să le valideze necondiționat.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru daune morale, se impune a se avea în vedere și natura și gravitatea faptei reținute inițial în sarcina pârâtului, respectiv faptul că vătămarea corporală a fost săvârșit; din culpă(faptă care nu mai este prevăzută de legea penală).

Pârâtul F. de Protecție a Victimelor Străzii a depus, de asemenea, la dosar întâmpinare (f. 72-81), invocând pe cale de excepție lipsa timbrării cererii de chemare în judecată, lipsa calității procesuale a Fondului, și pe fond a solicitat să se respingă în parte capătul de cerere cu privire la cuantumul daunelor materiale și morale, și să se respingă integral capătul de cerere cu privire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

În întâmpinare s-au evocat argumentele ce urmează.

Reclamantul arată cu claritate în cuprinsul acțiunii sale faptul că înțelege să dea un caracter comercial litigiului de față, uitând (sau preferând să omită) faptul că FPVS nu este un asigurător.

În plus, formulând o cerere în pretenții în contradictoriu cu F., apreciază faptul că reclamantul a înțeles să dea un caracter comercial litigiului, pe cale de consecință, impunându-se obligația timbrării cererii la valoarea pretențiilor formulate.

În ceea ce privește exceptarea de la obligația timbrării susținută de reclamant prin invocarea art.29 alin.l lit.i din OUG nr.80/2013, trebuie observat că „pentru a fi incidență dispoziția tezală menționată, trebuie să fie sau să fi fost pendinte o cauză penală, înțelegând prin această situația în care a fost pusă în mișcare o acțiune penală având ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor pârâte printr-un act de inculpare în condițiile legii", după cum s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.3427/21.04.2005.

Este de notorietate faptul că în cauzele penale care privesc orice alte infracțiuni nu se solicită și nu se acordă daune morale în cuantumul celor solicitate și acordate ca în cazul infracțiunilor care derivă din accidentele rutiere (poate doar în cazurile de malpraxis- dar rar).

Acest lucru este perfect explicabil prin prisma faptului că reprezentantul convențional al persoanei prejudiciate știe foarte bine că pentru aceste spețe există în spatele persoanei responsabile de producerea prejudiciului - accidentului - un asigurător sau, în cazul de față, un organism care are rolul de a despăgubi victimele accidentelor și căruia legea i-a conferit rolul de garant al persoanei vinovate.

Sumele solicitate de reclamant în prezenta cauză nu fac excepție de la regulă, mai mult ca sigur, partea prejudiciată n-ar fi solicitat niciodată, singură, astfel de sume - și nu neapărat din neștiință, ci mai degrabă dintr-o firească pudoare, de a nu transforma un eveniment nefericit, într-o sursă de îmbogățire, care nu are nimic a face cu repararea prejudiciului.

De aceea, consideră că cenzurarea pretențiilor nesincere și exagerate prin obligarea la plata unor taxe de timbru se impune cu necesitate.

Mai mult, regresul FPVS împotriva persoanelor responsabile de producerea prejudiciului sau împotriva moștenitorilor acestora și care au la bază o sentință penală, instanțele, fără excepție, obligă FPVS la plata de taxe judiciare de timbru, deși se invocă aceleași prevederi ca ale reclamantului din prezenta cauză.

Astfel, prin prisma celor arătate mai sus și prin prisma deciziei 3247/21.04.2005 a ICCJ, se impune obligarea reclamantului la plata taxelor de timbru pe măsura pretențiilor solicitate.

Prin decizia penală nr.28/A/06.05.2014 a Tribunalului Bistrița Năsăud a fost achitat inculpatul M. S. (pârâtul din prezenta acțiune) întrucât fapta nu mai este prevăzută de legea penală, lăsând nesoluționată latura civilă.

Astfel, după cum se poate observa, această acțiune nu are cum să mâi decurgă dintr-o cauză penală, din moment ce fapta săvârșită nu mai este incriminată ca infracțiune.

Din aceste considerente, art.29 alin.l lit.i din OUG nr.80/2013 nu-și găsește aplicarea în speța dedusă judecății.

Invocă lipsa calității procesuale pasive a FPVS, pentru următoarele considerente: din documentele aflate la dosarul cauzei penale rezultă că responsabil de producerea accidentului rutier se face vinovat, în exclusivitate, inculpatul/pârâtul M. S., conducătorul utilajului tip Ifron 204D.

Potrivit art. 3 alin. 1 din Ordinul 1/2008 al Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru punerea în aplicare a Normelor privind FPVS, „F. acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat ori nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate că Ieșea prevedea obligativitatea asigurării".

Nu sunt întrunite condițiile legale ale intervenției FPVS, deoarece pentru utilajul tip Ifron 204D nu există obligația legală de a fi încheiată o poliță RCA, nefiind supus înmatriculării sau înregistrării.

Prevederea care guvernează funcționarea FPVS are în vedere, în mod exclusiv, vehiculele supuse înmatriculării și, deci, pe cale de consecință, asigurării obligatorii printr-o poliță RCA.

Reglementarea instituției Fondului de Protecție a Victimelor Străzii își are originea în prevederile art. I pct. 4 din Directiva Europeană 84/5/CEE din 30.12.1983 (Jurnalul Oficial al Comunității Europene nr. L8/17din 11.01.1984).

În legislația din România prevederile acestei directive referitoare la intervenția Fondului în cazul unor accidente provocate de autori neindentificați sau de autovehicule neasigurate au fost preluate gradual, până la momentul aderării României la Uniunea Europeană, astfel că preluarea integrală în legislația română a prevederilor acestei directive s-a făcut doar după data de 01.01.2007.

F. de Protecție a Victimelor Străzii nu este un asigurător, fiind o asociație profesională a asigurătorilor de autovehicule din România, înființată prin art. 61 al Legii 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, în administrarea Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România ; prin Legea 113/2006 privind aprobarea OUG 201/2005 pentru modificarea și completarea Legii 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor s-a decis înființarea Fondului ca entitate separată, astfel că prin art. 25l al Legii 32/2000 a fost constituit F. de Protecție a Victimelor Străzii ca instituție de sine-stătătoare. Prin Ordinul Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3108/2005 au fost puse în aplicare Normele privind constituirea, administrarea și utilizarea Fondului.

Art. 61 din Legea 136/1995 prevedea că: „în vederea protejării victimelor accidentelor de circulație, soldate cu vătămări corporale sau decese, în care autorul a rămas neidentificat și autovehiculul este neasigurat, se constituie F. de Protecție a Victimelor Străzii".

Art. 251 din Legea 32/2000 prevedea că: „F. se constituie în scopul de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de autovehicule dacă autovehiculul respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligația să încheie o astfel de asigurare".

"F. de Protecție a Victimelor Străzii este constituit de asigurătorii care au dreptul, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, să practice pe teritoriul României asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, prevăzută în clasa 10 de la lit. B - Asigurări generale din anexa nr. 1 la Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția răspunderii civile a transportatorului, asigurare denumită în continuare asigurare R.C.A., indiferent de forma de organizare și de statul în care s-au constituit”- art. 1 alin.1 din Ordinul 1/2008.

F. de Protecție a Victimelor Străzii este o instituție care a fost creată cu scopul de a acorda protecție victimelor accidentelor de circulație, fără ca acestea să fíe obligate la o contraprestație pentru serviciile primite.

Protecția acordată de Fond constă în despăgubirea victimelor accidentelor de circulație pentru anumite categorii de prejudicii suferite în urma unor astfel de evenimente, în situația în care despăgubirea nu poate fi obținută nici de la autorul faptei prejudiciabile și nici de la vreo societate de asigurări.

F. nu acordă despăgubiri în baza unei obligații pentru fapta proprie și nici în baza unei obligații de garantare pentru faptele unor persoane pentru care răspunde, ci acordă despăgubiri în locul celor care, în conformitate cu prevederile legale referitoare la răspunderea civilă delictuală, sunt obligați la plata despăgubirilor și numai în scopul protejării victimelor.

După plata despăgubirilor, F. va face toate demersurile pentru recuperarea acestora, în măsura în care autorul faptei prejudiciabile va fi identificat și se va dovedi solvabil.

Conform prevederilor art.6 din Normele puse in aplicare prin Ordinul Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008, cuantumul despăgubirilor cuvenite părților vătămate se va stabili „în strictă conformitate cu prevederile Normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, în vigoare în România la data producerii accidentului, cu mențiunea că, după plata despăgubirilor, F. va avea un drept de regres împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului.

Raportând data producerii accidentului la prevederile legale menționate anterior, se constată că, în speță, sunt aplicabile prevederile Normelor puse in aplicare prin Ordinul Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 8/2008.

Instanța penală a procedat la analizarea pretențiilor formulate de reclamantul/parte civilă S. C. și a cuantificat, pe baza documentelor depuse la dosarul cauzei, suma de 14,238 lei cu titlul de daune materiale reprezentând valoarea de înlocuire a autoturismului Renault Clio, distrus în accidentul de circulație și cheltuielile de remorcare a acestuia.

Prin recursul declarat împotriva sentinței penale nr.2018/09.12.2013 a Judecătoriei Bistrița, reclamantul/parte civilă S. C. a înțeles să atace doar cuantumul daunelor morale, atât prin constituirea de parte civilă, cât și prin motivele de recurs, nesolicitând actualizarea cu rata inflației a acestei sume.

După rămânerea definitivă a acestei hotărâri, FPVS a notificat reclamantul/parte civilă S. C. prin adresa nr.7121/08.05.2014 despre disponibilitatea sa de a achita sumele stabilite de instanța de fond, în vederea prevenirii oricărui litigiu ulterior, adresă care a rămas fără nici un răspuns.

Față de acestea, solicită admiterea doar în parte a capătului de cerere cu privire la daunele materiale, iar prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige în solidar FPVS, M. S. și . la plata sumei de 14.238 lei, respingând ca nefondată actualizarea acestei sume cu rata inflației.

În baza sentinței penale nr. 2018/09.12,2013 a Judecătoriei Bistrița, F. de Protecție a Victimelor Străzii a fost obligat - în calitate de parte responsabilă civilmente - în solidar cu partea responsabilă civilmente ., la plata către partea civilă S. C. a sumei de 14.238 lei cu titlul de daune materiale + 5000 lei cu titlul de daune morale.

În mod foarte just, instanța de fond penală a reținut că „cuantumul daunelor morale, pe cât posibil, trebuie să asigure o compensare bănească a tuturor suferințelor fizice și psihice suportate de partea civilă, dar nu poate să constituie o modalitate de îmbogățire a acesteia, astfel încât față de suma de 440.000 lei solicitată, instanța apreciază că obligarea inculpatului la daune morale în valoare de 5000 lei este suficientă, raportat la numărul zilelor de îngrijiri medicale și la urmările produse."

De aceea, apreciază că suma de 500.000 lei - raportată la nr. de zile de îngrijiri medicale constatate prin certificat medico-legal, respectiv 12-13 zile - este exagerată, suma de 5000 de lei stabilită de instanța penală fiind îndestulătoare pentru compensarea acestui prejudiciu, situându-se, totodată, și în media națională acordată de instanțele din România cu titlul de daune morale.

Reclamantul S. C. nu face prin nici un mijloc de probă dovada iminentei și pretinsei sale participări la o misiune internațională, iar sumele potențial primite nu sunt nici acestea dovedite.

Pentru umilințele și batjocura la care a fost supus, acesta avea posibilitatea de a se adresa cu o acțiune sau cu o plângere (ca și în cazul de față) împotriva acelor persoane sau instituții care s-au pretat la astfel de acte față de persoana sa.

Reclamantul face un frumos discurs teoretic despre materia daunelor morale, cu diverse trimiteri la anumite hotărâri, dar nu ne explică deloc de ce suma de 500.000 lei este justificată în a compensa 12-13 zile de îngrijiri medicale fără consecințe permanente și cum a ajuns la această cifră.

Fața de acestea, solicită admiterea doar în parte a capătului de cerere cu privire la daunele morale, iar prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat în solidar FPVS, M. S. și . la plata sumei de 5000 lei cu titlul de compensație pentru prejudiciul moral suferit.

Solicită respingerea capătului de cerere cu privire la obligarea FPVS la plata cheltuielilor de judecată, ca urmare a faptului că reclamantul nu a avizat în prealabil F. cu o cerere de despăgubire, nu a răspuns notificării adresate de FPVS în vederea găsirii unei modalități de stabilire, pe cale amiabilă, a despăgubirilor sale.

În ceea ce privește capătul de cerere cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată efectuate de acesta în fazele de urmărire penală, respectiv în fazele de judecată, solicită respingerea acestora ca nefondate, deoarece în faza de urmărire penală reclamantul a avut și calitatea de făptuitor, iar în faza de judecată, acesta a refuzat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, astfel că toate aceste cheltuieli îi sunt direct imputabile.

Conform prevederilor art.251 din Legea nr. 32/2000 și ale art.13 din Ordinul CSA nr.1/2008, după achitarea despăgubirilor stabilite în sarcina sa, F. are un drept de regres în contra persoanelor responsabile pentru crearea prejudiciului.

In aceste condiții, pentru o eficiență sporită, având în vedere volumul considerabil de cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată, în scopul degrevării acestora de acțiunea în regres pe care F. o va formula în contra persoanelor responsabile, după achitarea despăgubirilor cuvenite reclamantului, se solicită să fie obligați F. în solidum cu pârâții M. S. și ..

Astfel, hotărârea ce se va pronunța în prezenta cauză va fi opozabilă pârâților M. S. si . și Fondului, în contradictoriu cu reclamantul, și, după achitarea despăgubirilor de către Fond, opozabilă pârâților M. S. și . în contradictoriu cu F. pentru sumele achitate.

Pârâta . Livezile, prin scriptul de la fila 68, a adus la cunoștința instanței că prin încheierea civilă nr. 1597/2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud la data de 30.08.2013 în dosar nr._ s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență față de pârâtă și s-a numit administrator judiciar C.I.I. Șut Lorica I., solicitând împrocesuarea acestuia din urmă.

Văzând încheierea indicată (f. 69), începând cu primul termen de judecată, pârâta a fost citată prin administrator judiciar, care, prin înscrisul de la fila 108 a formulat cerere de suspendare a prezentei acțiuni în baza art. 36 din Legea 85/2006.

Față de prevederile art. 248 NCPC, la termenul de judecată din 20 noiembrie 2014, înaintea oricăror alte apărări sau cereri, tribunalul s-a pronunțat asupra excepției comune de netimbrare a acțiunii introductive ridicată de pârâții M. S. și FPVS, în sensul respingerii acesteia (f. 118), cu motivarea că la data constituirii reclamantului ca parte civilă în dosarul penal nr._ al Judecătoriei Bistrița era în vigoare Legea 146/1997 care, la art. 15 lit. o, dispunea că sunt scutite de taxe judiciare de timbru cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru daunele materiale și morale decurgând din acestea.

Nevalorificarea cu caracter definitiv a pretențiilor în cadrul procesual penal, identice cu cele din demersul judiciar prezent, s-a datorat exclusiv schimbării normelor de drept penal, context în care prin decizia penală nr. 28/A/2014 inculpatul M. S., pârât în dosarul de față, a fost achitat, motivat prin aceea că faptele reținute în sarcina acestuia nu mai sunt incriminate, iar latura civilă a cauzei penale a rămas nesoluționată.

Așa fiind, din acest punct de vedere s-a considerat că beneficiul scutirii de la plata taxei judiciare de timbru câștigat prin promovarea unei acțiuni civile în procesul penal, finalizat după cum s-a statuat mai înainte, trebuie să subziste în favoarea reclamantului și la data actualei investiri.

Cauza penală nu poate fi redusă la inculparea persoanei față de care s-au efectuat actele de urmărire penală.

Și în acest caz, acțiunea în despăgubiri pentru prejudiciul creat ca urmare a faptei ilicite este o acțiune ce decurge dintr-o cauză penală, operând scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, reglementată de art. 15 lit. o din Legea 146/1997.

La aceeași dată, cererea de suspendare s-a încuviințat întrucât s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile textului legal invocat de pârâtă (în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată), text ce cuprinde o normă de procedură imperativă.

Astfel, potrivit încheierii civile nr. 1597/2013 dată de Tribunalul Bistrița Năsăud Secția a II-a Civilă de C. Administrativ și Fiscal, fila 109-110, și informațiilor din sistemul ECRIS, existente la dosar la filele 111-112, s-a deschis procedura generală a insolvenței împotriva pârâtei ., astfel că s-a impus suspendarea de drept a prezentei acțiuni ce vizează realizarea unei creanțe asupra pârâtei debitoare.

Se mai adaugă faptul că nu este aplicabilă excepția din finalul articolului deoarece acțiunea obiect a acestui dosar cu evidență nu mai este exercitată în cadrul unui proces penal. Cel din urmă s-a epuizat prin pronunțarea deciziei penale nr. 28/A/2014.

În situația dată, reclamantul a înțeles să-și valorifice pretențiile numai în contradictoriu cu pârâții de rând 1 și 3, așa încât a prezentat o cerere scrisă de renunțare la judecată față de pârâta . Livezile-prin administrator judiciar și de repunere pe rol a dosarului în vederea continuării judecății (f.124).

Cursul procesului s-a reluat și, prin încheierea de la fila 133, s-a calificat cererea de renunțare la judecată astfel formulată ca fiind o cerere de renunțare la judecată parțială, față de care s-a constatat că nu a fost comunicată pârâtei . și nici celorlalți pârâți, aspect față de care, s-a adus la cunoștință faptul că în temeiul art. 406 alin.4 Cod procedură civilă se impune comunicarea cererii cu pârâții, cărora li s-a solicitat ca, în conformitate cu art. 406 Cod procedură civilă, să-și exprime poziția față de această renunțare la judecată, atrăgându-li-se atenția că lipsa unui răspuns constituie acordul tacit al acestora.

Administratorul judiciar al societății pârâte nu și-a prezentat punctul de vedere referitor la actul de dispoziție exprimat de reclamant.

În schimb, ceilalți pârâți s-au opus renunțării. FPVS a subliniat că, având în vedere caracterul de garant al FPVS - caracter atribuit de lege - al obligației de despăgubire care incumbă, în temeiul răspunderii civile delictuale a prepusului, adică pârâta ., o renunțare la judecată cu acesta echivalează cu o renunțare la judecată inclusiv cu F. pârât.

Ar putea fi acord cu cererea de renunțare la judecată cu pârâta . numai dacă reclamantul renunță și la judecata cu F.. Reclamantul ignoră existența dreptului de regres recunoscut Fondului, crezând că astfel, prin renunțare, poate crea o situație mai favorabilă pârâtei ..

Temeiul juridic al așa zisei răspunderi a FPVS - astfel cum greșit îl înțelege reclamantul - este cel al unei garanții, nicidecum al preluării integrale a răspunderii persoanei responsabile de crearea prejudiciului, cum procedează un asigurător.

Răspunderea civilă delictuală a pârâtei . subzistă indiferent de intervenția garantului FPVS, iar în cele de din urmă repararea prejudiciului - prin rambursarea către Fond a despăgubirilor achitate de acesta — tot acestuia îi incumbă.

Față de acestea, renunțarea la judecata cu pârâta . poate avea loc numai în condițiile unei renunțări la judecata cu FPVS.

Aceeași opinie a îmbrățișat și pârâtul M. S. (f.141).

Fiind dat cazul renunțării parțiale, judecata continuând cu privire la ceilalți pârâți, instanța va dispune asupra renunțării prin hotărârea finală, prin care se dezînvestește de soluționarea litigiului.

Prin încheierea de la termenul din 28 mai 2015, instanța s-a pronunțat, raportat la art. 248 NCPC, asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a FPVS (f. 141-141). Aceasta s-a respins cu argumentarea că din chiar reglementările legale invocate de Fond prin întâmpinarea și scriptele de la filele 72-81 rezultă că participarea sa în proces ca pârât este pe deplin justificată.

Din dispozițiile art. 61 din Legea nr. 136/1995 coroborate cu art. 251 din Legea nr. 32/2000, art. 3, 4, 11 din Ordinul nr. 1/2008 emis de Președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor reiese cu claritate întrunirea condițiilor necesare pentru ca F. să fie parte în acest proces civil, deduse din scopul pentru care acesta s-a înființat, respectiv de a despăgubi persoanele cărora li s-au cauzat prejudicii prin accidente de vehicule supuse înmatriculării/înregistrării și pentru care nu a fost îndeplinită obligația de a încheia asigurare RCA, ipoteză dată în cauză (neexecutarea acestei obligații nefiind contestată) văzând prevederile art. 76 al. 1 din OUG 195/2002 și faptul înregistrării utilajului tip Ifron 204 D cu nr. BN-106-Livezile, condus de pârâtul M. S..

Totodată, s-a observat că ordinul indicat, atribuie expres Fondului calitatea de garant pentru respectarea sarcinii de despăgubire și legitimare procesuală pasivă, precum și abilitatea corelativă, de subrogare în drepturile persoanelor prejudiciate, caz în care primește atributul de reclamant (art. 42 din Ordin).

Nu în ultimul rând, trebuie menționată poziția pârâtului exprimată prin adresa de la fila 82, unde, în respectarea întocmai a legislației în materie, și-a exprimat disponibilitatea de achitare voluntară a sumelor fixate prin Sentința Penală nr. 2018/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, deși hotărârea s-a desființat prin Decizia Penală nr. 28/A/2014 dată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, iar pârâtul M. S., inculpat în demersul judiciar penal, a fost achitat deoarece faptele comise nu mai sunt prevăzute de legea penală, iar latura civilă a rămas nesoluționată.

În schimb, în procesul civil de față apărările sunt contrare atitudinii legale menționate, fiind apreciate în consecință ca total nefondate, de rea-credință în contextul în care în numeroase alte situații de aceeași natură a procedat la plata benevolă a contravalorii daunelor și s-a prevalat pe cale judiciară de dreptul de regres împotriva persoanelor vinovate de producerea unor accidente de circulație, conform practicii judiciare studiate de instanță, exemplificativ: sentințele nr. 1415/2014, nr. 9254/2014, nr.286/2015 ale Judecătoriei Bistrița, nr. 720/2012 a Judecătoriei Beclean.

Pe fond, din examinarea lucrărilor dosarului, precum și cele ale dosarului penal nr._ al Judecătoriei Bistrița, acvirat, tribunalul constată:

Prin sentința penală nr. 2018/2013 dată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, inculpatul M. S., pârât în dosarul actual, a fost condamnat la următoarele pedepse: 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, comisă în dauna părții vătămate S. C., reclamant în procesul de față, 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, comisă în dauna părții vătămate L. P. V., persoană ce nu are calitate în acest dosar; s-a dispus contopirea acestora, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de un an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei și termen de încercare de 3 ani; inculpatul a fost obligat să plătească, în solidar, cu părțile responsabile civilmente . Livezile și F. de Protecție a Victimelor Străzii, aici pârâți, în favoarea părții vătămate S. C., sumele de 14.238 lei daune materiale și 5000 lei daune morale.

În considerentele sentinței s-a statuat că în data de 15.07.2008, S. C. conducea autoturismul marca Renault Clio cu numărul de înmatriculare_, pe DN 17, în direcția P. Bîrgăului – Bistrița, avându-i ca pasageri pe A. D.-M., V. S. M. și A. L..

Ajuns în zona km 74 + 230 m (între localitățile R. Bîrgăului și Livezile), unde drumul național se intersectează, atât în partea stângă, cât și în cea dreaptă, cu drumuri secundare, acesta a observat pătrunderea pe DN 17 a utilajului condus de inculpat acesta din urmă intrând pe drumul prioritar de pe drumul secundar din partea stângă).

Întrucât a apreciat că spațiul până la utilaj nu permitea oprirea autoturismului, S. C. a inițiat o manevră de depășire a acestuia prin partea stângă.

În acel moment a observat că din sens opus circulă autoturismul marca Dacia Solenza condus de L. P. V.. Văzând acest lucru, S. C. a acționat sistemul de frânare și a virat spre dreapta pentru a reveni pe banda sa de mers și a evita impactul frontal cu mașina care circula din sens invers.

În cursul acestei manevre a avut loc impactul dintre autoturismul marca Renault Clio și utilajul de tip Ifron 204 D. În urma coliziunii, utilajul condus de M. S. a fost proiectat spre dreapta, oprindu-se în afara părții carosabile, iar autoturismul marca Renault Clio a pătruns pe contrasens. Partea laterală stângă a acestuia a intrat în impact cu autoturismul marca Dacia Solenza, condus regulamentar de L. P. V.. În urma coliziunii, acesta din urmă a părăsit partea carosabilă și a rămas pe spațiul din afara drumului public, iar autovehiculul marca Renault Clio s-a oprit în zona mediană a carosabilului, în poziția consemnată în procesul verbal de cercetare la fața locului, respectiv schița aferentă.

Ca urmare a evenimentului rutier a survenit accidentarea numiților L. P.. Ultimii trei sunt pasageri în autovehiculul marca Renault Clio.

La fața locului au fost identificate urme materiale (cioburi de sticlă, fragmente de material plastic) produse de autovehiculele implicate în accident, situate în zona axului drumului. De asemenea, s-a constatat o urmă de rulare având o lungime de 7,6 m. Totodată, pe partea carosabilă au fost identificate urme de pământ (provenit din cupa Ifronului), precum și o pată cu consistență uleioasă.

Segmentul de drum pe care a avut loc evenimentul rutier se află la intersecția DN 17 cu două artere secundare, una situată în partea stângă, iar cealaltă în partea dreaptă. Carosabilul asfaltat al DN 17 are o lățime de 7,3 m și este mărginit de acostamente consolidate cu lățimi de 1,3 m. Circulația se desfășoară pe două benzi, câte una aferentă fiecărui sens. Intersecția sus-menționată este una dirijată, drumul prioritar este DN 17, pe arterele laterale fiind amplasate indicatoare cu semnificația "Cedează trecerea".

La data și ora producerii evenimentului rutier partea carosabilă era umedă, vizibilitatea fiind specifică desfășurării traficului pe timp de zi.

Conducătorilor auto le-a fost prelevată câte o probă de sânge în vederea determinării îmbibației alcoolice. Prin buletinele de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 497, 498 și 499 din 16.07.2008, specialiștii au stabilit că sângele prelevat de la cei trei șoferi nu conținea alcool.

Pentru stabilirea mecanismului și a dinamicii de producere a accidentului, a fost dispusă și efectuată o expertiză tehnică auto de către experți din cadrul B.L.E.T.C. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud.

Răspunzând obiectivelor stabilite de organele de cercetare penală, expertul tehnic a stabilit, în principal, următoarele:

- viteza de deplasare a autovehiculelor implicate în accident, în momentele premergătoare impactului, nu a putut fi determinată din cauza lipsei de probe evidente și a complexității dinamicii accidentului;

- se reține în sarcina inculpatului încălcarea prevederilor legale referitoare la circulația în intersecții (prin neacordarea priorității de trecere la pătrunderea pe drumul prioritar), încălcare ce are legătură de cauzalitate directă cu producerea accidentului;

- drept cauză care a favorizat producerea accidentului se reține încărcătura Ifronului (cupa fiind plină cu sort de piatră), încărcătură care a influiențat deplasarea acestuia, aspect prevăzut în normele legale referitoare la circulația pe drumurile publice (art. 150 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 republicată);

- impactul nu putea fi evitat de conducătorul auto S. C..

La solicitarea lui M. S. a fost dispusă și efectuată o nouă expertiză de către L.I.E.C. Cluj. În urma analizei tuturor mijloacelor de probă existente în dosarul cauzei, experții din cadrul acestei instituții au formulat concluziile:

- în momentele premergătoare accidentului, autoturismul condus de S. C. se deplasa pe DN 17, în direcția P. Bîrgăului - Bistrița. Ajuns în zona km 74 + 230 m (la intersecția drumului național cu două artere secundare), acesta a observat pătrunderea pe DN 17 (de la stânga spre dreapta) a încărcătorului frontal Ifron 204 D condus de M. S.. Între cele două vehicule a avut loc un impact, în urma căruia mașina condusă de S. C. a fost proiectată pe contrasens. Partea laterală stânga a acesteia a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, cele două autovehicule oprindu-se în pozițiile consemnate în procesul verbal de cercetare la fața locului;

- impactul dintre autoturismul marca Renault Clio și încărcătorul frontal a avut loc în zona mediană a carosabilului, în momentul coliziunii, autoturismul marca Renault Clio fiind cu roțile din stânga pe contrasens și cu cele din dreapta pe sensul său de deplasare;

- viteza probabilă de deplasare a autoturismului marca Renault Clio în momentul impactului cu încărcătorul frontal a fost de 84 km/h, iar cea a utilajului de 22 km/h;

- vitezele probabile ale autoturismelor marca Renault Clio și Dacia Solenza din momentul impactului acestora au fost de 25 km/h și, respectiv, de 62 km/h;

- în lipsa unor urme de frânare imprimate de pneurile autoturismelor în faza anterioară coliziunii, nu au putut fi stabilite vitezele inițiale de deplasare ale acestora;

- viteza medie probabilă a încărcătorului frontal, în cursul realizării virajului, a fost de cca. 16 km/h;

- în condițiile date, conducătorii auto S. C. și L. P. V. nu puteau evita producerea accidentului;

- M. S. putea preveni producerea accidentului dacă, înainte de a pătrunde pe drumul prioritar, ar fi acordat prioritate de trecere vehiculelor care se deplasau pe acesta;

- cauza producerii accidentului o constituie neacordarea priorității de trecere de către inculpatul M. S. la ..

Conținutul raportului de expertiză a fost adus la cunoștința celor trei conducători auto.

Cu prilejul audierii, M. S. a declarat că, în opinia sa, cauza producerii accidentului rutier o constituie viteza de deplasare a autoturismului condus de partea vătămată S. C.. Dacă acesta din urmă ar fi circulat cu viteza legală, ar fi reușit să evite impactul. A declarat că nu este de acord cu concluziile raportului de expertiză întocmit de L.I.E.C. Cluj (formulând mai multe obiecțiuni) și a solicitat efectuarea unei expertize criminalistice de către I.N.E.C. București.

Proba i-a fost însă încuviințată de către instanța de judecată, care a considerat-o ca fiind utilă cauzei, pentru a se putea stabili cu exactitate modalitatea de producere a accidentului și persoanele vinovate.

Astfel, prin raportul de expertiză criminalistică întocmit de I.N.E.C. București s-a răspuns punctual la toate obiectivele stabilite de instanță, concluzionându-se următoarele:

- vitezele de impact ale vehiculelor s-au situat în jurul valorii de 84 km/h, respectiv 25 km/h pentru cele două coliziuni ale autoturismului Renault, de 62 km/h pentru autoturismul Dacia și de 22 km/h pentru încărcătorul frontal;

- având în vedere și încărcătura cupei, pentru traseul parcurs de autovehiculul IFRON pe artera prioritară până la impact poate fi reținută o viteză medie de deplasare de cca. 16 km/h;

- dat fiind faptul că nu au fost relevate urme de pneuri anterior celor două coliziuni, în calculele efectuate s-a reținut că vitezele inițiale de deplasare au fost similare valoric celor din momentul primei coliziuni pentru autoturismului Renault Clio cu nr._ (cca. 84 km/h), respectiv celui de-al doilea impact pentru autoturismul Dacia Solenza cu nr._ (cca. 62 km/h);

- …a putut fi stabilit în mod grafic locul primului impact, acesta fiind situat pe DN 17/E 576 în zona mediană a drumului, în momentul suprapunerii vehiculele ocupând cca. 1 m din banda corespunzătoare sensului de mers Bistrița-P. Bârgăului, la intersecția arterei prioritare cu cele două drumuri laterale;

- prima stare de pericol iminent s-a declanșat în momentul pătrunderii încărcătorului frontal pe sensul de deplasare al autoturismului Renault;

- o a doua stare de pericol iminent s-a datorat pătrunderii totale a autoturismului Renault pe banda de pe contrasens, ca o consecință directă a primei coliziuni;

- …numitul S. C. nu putea preveni și nici evita prin frânare, în condițiile reținute (V = 84 km/h) producerea evenimentului rutier;

- numitul M. S. putea preveni producerea accidentului dacă ar fi acordat prioritate de trecere autoturismului Renault;

- numitul L. P. V. nu putea evita producerea evenimentului rutier, indiferent de valoarea vitezei de deplasare a autoturismului său;

- producerea evenimentului rutier s-a datorat pătrunderii încărcătorului frontal IFRON 204 D, cu numărul de înregistrare BN-106/Livezile, condus de numitul M. S. pe DN 17/E 576, în condițiile în care pe respectiva arteră prioritară se deplasa autoturismului Renault Clio cu nr._ .

Au fost reaudiați martorii din faza de urmărire penală, care au declarat în unanimitate că vinovat de producerea accidentului de face în exclusivitate M. S., care nu a acordat prioritate de trecere autoturismului Renault, ce circula regulamentar pe drumul principal, cu viteză legală.

Accidentul s-a produs în afara localității, pe un drum european, unde limita maximă de viteză se situează la valoarea de 110 km/h.

M. S. avea obligația legală de a se asigura înainte de a ieși de pe un drum secundar, cu atât mai mult cu cât, neputând circula cu viteză datorită încărcăturii, timpul necesar traversării șoselei și încadrării pe banda de circulație era mult mai mare.

În apărerea sa, M. S. a solicitat audierea martorului Isip A., fost coleg de serviciu, care s-a deplasat la locul accidentului după producerea acestuia. Prin declarația sa, acest martor a încercat să acrediteze ideea că inculpatul nu se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa, că a apucat să traverseze șoseaua până la sosirea Renaultului, iar singurul culpabil în cauză ar fi partea vătămată S. C., care a condus autoturismul cu viteza de 150 km/h.

Cele relatate de acest martor nu se coroborează însă cu nici o altă probă de la dosar. Prin susținerile sale se încearcă a se demonta probe științifice, respectiv expertizele întocmite în cauză de specialiști autorizați.

Nu s-au putut înlătura aceste probe științifice doar pe baza unei declarații date de un martor care, așa cum a precizat chiar el, este un simplu șofer amator. Dimpotrivă, nu s-a ținut cont de cele relatate de acesta, deoarece contrazice concluziile experților criminaliști autorizați.

Față de probatoriul administrat în cauză s-a constata că accidentul s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului M. S..

Pârâtul a pătruns pe un drum prioritar fără să acorde prioritate de trecere autovehiculelor care circulau pe acesta (încălcând astfel dispozițiile art. 57 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 republicată și ale art. 129 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002).

Așa cum reiese din expertizele întocmite în cauză, vitezele vehiculelor implicate în accident în momentul impactului au fost stabilite la 84km/h pentru autoturismul marca Renault Clio, 22 km/h pentru utilajul de tip IFRON 204 D și 62 km/h pentru autoturismul marca Dacia Solenza.

În condițiile în care accidentul s-a produs în afara localității, pe un drum european (unde viteza maximă admisă este de 110 km/h pentru autoturisme), s-a constatat că toate valorile de viteză determinate prin expertiză sunt inferioare valorii maxime stabilite prin lege. De asemenea, din toate cele trei rapoarte de expertiză existente la dosar rezultă că, în condițiile concrete de producere a accidentului, conducătorii auto S. C. și L. P. V. nu aveau posibilitatea să evite producerea accidentului.

Raportat la cele expuse, s-a constatat că singurul culpabil de producerea accidentului care a avut loc în data de 15.07.2008, pe DN 17/E 576, la km 74 + 230 m, între localitățile R. Bîrgăului și Livezile, este inculpatul M. S., care a pătruns cu încărcătorul frontal IFRON 204 D, cu numărul de înregistrare BN-106/Livezile, pe șoseaua prioritară, fără a se asigura și fără a acorda prioritate de trecere autoturismului Renault Clio cu nr._, care se deplasa regulamentar.

Mjloacele de probă administrate sunt: proces-verbal de cercetare la fața locului (f.9-11); schița locului accidentului și planșa foto cuprinzând aspectele fixate cu ocazia CFL (f. 12-25); proces-verbal de verificare tehnică auto (f.26-28); declarațiile părților vătămate L. P. V. (f.29-30) și S. C. (f.31-34); constituiri de parte civilă (f.35-42); examinări medico-legale privind părțile vătămate (f.43-46); proces-verbal de recoltare a probelor biologice (f.50-52); buletin de examinare clinică (f.53-55); buletin de analiză toxicologică alcoolemie (f.56-58); declarațiile învinuitului M. S. (f.60-65); expertiza tehnică auto (f.68-74, 87-113); expertiza criminalistică (f. 115-122); declarațiile martorilor: A. D.-M. (f.114-116, 132-133), V. S. M. (f.117-119, 140), A. L. (f.120-121, 134), V. T.-C. (f.122, 150-151), B. A.-C. (f.123) și Isip A. (f.124, 156-157).

M. S. a fost obligat în solidar cu părțile responsabile civilmente . Livezile și F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII la plata sumei de 14.238 lei daune materiale și 5.000 lei daune morale în favoarea acestuia.

În privința daunelor materiale, acestea reprezintă valoarea de înlocuire a autoturismului Renault Clio distrus total în accident (14.000 lei conform Facturii fiscale nr._/29.05.2008 – f.18) și cheltuielile de remorcare a acestuia (238 lei conform Facturii fiscale nr._/15.07.2008 – f.24).

Prin fapta de vătămare corporală din culpă s-a adus atingere nu numai patrimoniului părții civile, dar și drepturilor sale personal nepatrimoniale, întrucât acesteia i-au fost produse suferințe fizice și psihice, deduse din natura leziunilor traumatice, internarea în spital, sechele posttraumatice, care afectează negativ participarea părții vătămate la viața socială și de familie, comparativ cu situația ei anterioară vătămării produse prin fapta ilicită a inculpatului.

Atât în practică, cât și în literatura de specialitate s-a apreciat că prejudiciul moral este greu de cuantificat, neexistând criterii și norme clare, în acest sens trebuie avute în vedere toate urmările evidențiate în certificatul medico-legal nr. 2040/II/b/140 din 24.07.2008 eliberat de către Serviciul Județean de Medicină Legală Bistrița-Năsăud.

Totodată, cuantumul daunelor morale pe cât posibil trebuie să asigure o compensare bănească a tuturor suferințelor fizice și psihice suportate de partea civilă, dar nu poate constituie o modalitate de îmbogățire a acesteia, astfel încât obligarea inculpatului la daune morale în valoare de 5.000 lei este suficientă, raportat la numărul zilelor de îngrijiri medicale și la urmările produse.

Sentința a fost desființată prin decizia penală nr. 28/A/2014 a Tribunalului Bistrița-Năsăud. Inculpatul a fost achitat deoarece faptele nu mai sunt prevăzute de legea penală și latura civilă a rămas nesoluționată.

Determinat de această stare juridică, reclamantul s-a adresat instanței civile în cererea de despăgubiri supusă judecății de acum, care va admisă parțial.

În soluționarea cauzei civile se însușește întrutotul situația de fapt ilustrată de sentința penală, pe care tribunalul nu o va mai relua pentru evitarea caracterului redundant al hotărârii ce se va da.

Procedeul se justifică prin aceea că circumstanțele în care s-a produs evenimentul rutier se consideră că s-au fixat în concordanță fidelă cu probele tehnice de specialitate, cu declarațiile martorilor care au perceput nemijlocit săvârșirea faptelor, coroborate cu actele de constatare întocmite imediat după accident, enumerate de sentința penală. Împreună, dovezile conduc la concluzia certă că pârâtul M. S. a comis o faptă ilicită din culpă, prin care i s-au adus reclamantului pagube de ordin material și moral, a căror reparare justă și integrală impune acordarea către păgubit a sumei de bani reprezentând contravaloarea mașinii proprietate personală a reclamantului, complet avariată, deci o reparație prin echivalent, cea în natură fiind imposibilă, inclusiv a cheltuielilor de remorcare de la locul producerii accidentului – în total 14.238 lei, dovedite cu facturi fiscale, și a celei de 5000 lei cu titlu de daune morale.

Pe de altă parte, trebuie menționat că în demersul civil nu s-au adus elemente noi care să înlăture sau să atenueze răspunderea delictuală a pârâtului M. S.. Sub acest aspect, reclamantul s-a prevalat de dovezile din cadrul procesual penal. În schimb, pârâtul a încercat din nou să probeze, prin reaudierea martorului Isip A., că incidentul are drept cauză însăși fapta păgubitului, aceea de a conduce autoturismul cu o viteză peste limita legal admisă, așa încât să fie absolvit de responsabilitatea acoperirii prejudiciului.

Depoziția acestuia nu poate fi valorificată în sensul preconizat de pârât. Este important de arătat că această persoană a declarat contrar în trei rânduri. În faza urmăririi penale (f. 124) afirmă: ,,Cu privire la producerea accidentului s-au condițiilor în care s-a produs nu pot să dau nici o relație întrucât nu mă aflam acolo la momentul producerii. De asemenea nu m-am apropiat de celelalte autovehicule implicate în accident, nu am văzut valoarea indicată de vitezometru autovehiculului cu numărul de înmatriculare_ și nu cunosc cu ce viteză circulau autovehiculele implicate, în momentul producerii accidentului”.

În dosarul_ (f. 156-157) și-a modificat radical declarația: ,, În opinia mea având în vedere că Ifromul a fost lovit în partea din spate, vinovat de producerea accidentului ar fi autoturismul care se afla în spatele utilajului. Cum prevăd dispozițiile legale în această situație vinovat este șoferul autoturismului care a colizionat spatele mașinii aflate în față. În opinia mea, dat fiind faptul că jumătate din Ifrom se afla în afara părții carosabile, consider că inculpatul s-a asigurat la ieșirea din drumul secundar.

Arăt că autoturismul care a lovit Ifrom-ul din spate prezenta avarii serioase în partea din față dreapta. Am discutat cu acea ocazie cu șeful de post din Livezile care mi-a spus că nu se poate pronunța cu privire la vinovăția vreuneia dintre persoanele implicate în accident, urmând să se facă cercetări. Ifrom-ul se afla paralel cu axul drumului cu cupa înspre Livezile. După cum era poziționat Ifrom-ul consider că inculpatul a traversat prima bandă de mers, a trecut de linia de demarcație și a reușit să se încadreze pe cealaltă bandă de circulație. Autoturismul a avariat care fusese tractat din drum avea parbrizul spart și sărit de pe mașină și din drum am putut vedea kilometrajul și am constatat că acul indicator s-a oprit la 150 km/oră. În opinia mea în calitate de șofer la 150 km/oră mașina nu mai putea fi controlată”.

În dosarul civil (f. 216-218) abzice de la depoziția precedentă și în parte revine la declarația inițială: ,, Nu mă pot pronunța asupra modului în care s-a produs evenimentul, asupra condițiilor în care s-a întâmplat evenimentul pentru că nu am fost acolo și nu pot da detalii cu privire la avarierea mașinii din partea dreaptă pentru că nu m-am apropiat de ea.

De departe se vedea că este avariată. Însă în concret nu îmi aduc aminte în ce au constat cu exactitate aceste avarii.

Neapropiindu-mă de mașina din partea dreaptă nu pot să afirm că aș fi văzut bordul acesteia și indicatorul care arăta viteza cu care acea mașină a circulat la momentul impactului.

Nu pot nici măcar să poziționez avariile mașinii de care am vorbit, respectiv față, spate, stânga, dreapta.

În schimb pot să arăt că Ifronul condus de M. S. nu era avariat întrucât în spatele acestuia are un dispozitiv metalic puternic care l-a ferit de avariere.

Cu acea ocazie nu am purtat vreo discuție cu niciunul dintre conducătorii auto implicați în accident, nici măcar cu pârâtul M. S..

Am avut totuși o discuție cu pârâtul M. S. în aceeași zi dar după cercetarea făcută de poliție și M. S. mi-a spus că a ieșit cu Ifronul de pe un drum lateral pe drumul național și din spate l-a lovit o mașină. Nu mi-a dat detalii asupra vitezei cu care circula, asupra poziționării concrete a Ifronului la momentul impactului cu cealaltă mașină. Nu am purtat discuții în amănunt despre accident cu M. S..

Nu cunosc cum se circulă pe acel segment de drum și ce indicatoare de circulație sunt acolo amplasate.

Dacă pârâtul M. S. a ieșit de pe un drum lateral la drum național era normal că avea obligația să se asigure, însă eu nu știu dacă s-a asigurat sau nu.

Precizez că discuția purtată cu M. S. a fost una scurtă, fără referiri la multe elemente concrete ale accidentului. În acest context arăt că nu l-am întrebat expres și nici nu mi s-a spus dacă M. S. s-a asigurat sau nu când a ieșit de pe drumul lateral pe drumul național.

La întrebarea reprezentantului pârâtului M. S. arăt că am dat o declarație în fața Judecătoriei Bistrița într-un dosar penal cu același accident și subliniez că acea declarație nu o mențin, o mențin pe cea de față și alta nu o să mai dau niciodată. Lucrurile precise care mi se solicită a fi precizate prin declarația mea nu le pot afirma întrucât așa cum la începutul declarației am arătat, a trecut mult timp de atunci, am și eu probleme de familie și nu am putut să rămân concentrat pe acest incident.

Vreau să indic totuși că eu nu m-am apropiat de mașina din partea dreaptă și nu am văzut cu ochii mei bordul mașinii însă șeful postului de poliție din Josenii Bârgăului, V., fără să-i cunosc numele, mi-a spus că indicatorul de viteză a mașinii din partea dreaptă s-a oprit la 150 km/oră. Am declarat acest lucru la Judecătoria Bistrița, lucruri pe care le-am știu de la șeful postului de poliție”.

Optica asupra evenimentului major oscilantă atrage aprecierea nesincerității martorului și, prin urmare, nu este de natură a răsturna toate celelalte date contrare atestate cu mijloace probatorii directe și tehnice.

Față de considerațiile expuse, în sarcina pârâtului M. S. se reiterează teza săvârșirii din culpă a unei fapte ilicite, prejudiciatoare pentru reclamant, cu consecința antrenării răspunderii corespunzătoare reglementată de art. 999 din vechiul cod civil, aplicabil prin prisma art. 6 alin.2 din NCC, cu raportare la data la care a avut loc accidentul (15.07.2008).

Referitor la paguba morală, pretenția reclamantului este, într-adevăr așa cum susțin pârâții, exagerată. Este real că acestuia i s-a cauzat un anume disconfort psihic tradus în efortul și îngrijorarea recuperării fizice, în modificări de comportament în relațiile sociale- cu prieteni, colegi de muncă și șefii săi-, de distanțare, și chiar la o atitudine ce a atras acordarea pe plan profesional a calificativelor ,, bun” și ,, corespunzător”, nemaiputând participa la misiuni internaționale în calitate de militar, după cum reiese din declarațiile martorilor L. M. E., H. I. (f.189 – 191) și din răspunsul UM_ B. (f. 212), însă pârâtul nu poate fi sancționat pecuniar pentru o conduită ilicită sub forma culpei într-o măsură disproporționată pentru acest lucru, iar reclamantului să i se asigure o sursă de îmbogățire fără just temei.

Leziunile pe care ultimul le-a suferit au necesitat 12-13 zile de îngrijire medicală, comparativ cu partea vătămată L. P. V., de 54-55 zile.

Calificativul din anul 2008 are legătură strict cu performanțele obținute la pregătirea militară și ședințele de tragere cu armamentul individual. Alterarea conduitei profesionale în anul 2009 nu poate fi pusă exclusiv pe seama accidentului. Alegerea carierei de militar îl obligă la păstrarea echilibrului emoțional în anumite limite chiar și în situații problematice, în așa fel încât, cel puțin în timpul serviciului, să fie capabil să-și îndeplinească rezonabil obligațiile ce-i revin și decurg din disciplina militară, mai ales că dorea să participe la misiuni internaționale.

Leziunile suferite nu i-ai afectat abilitățiile fizice, îngreunându-i exercitarea profesiei sau să aducă la încetarea raporturilor de muncă. Prestigiul profesional putea fi păstrat în fața colectivului în care lucrează din moment ce avea la îndemână posibilitatea de a demonstra oricând că în dosarul penal are numai calitatea de parte vătămată.

Nu se atribuie o valoare superioară calificativelor date de decidenții evaluatori, motivelor care le-au întemeiat, însă se consideră că reclamantul putea și era necesar pentru protejarea interesului propriu, să administreze cu o mai mare grijă și atenție starea lucrurilor în care a fost pus. Suma de 5000 lei este, așadar, îndestulătoare și echitabilă pentru apărarea valorilor morale ce i-au fost afectate.

Mai este de menționat că în materia de față, daunele, în nici un caz, nu pot fi cuantificate în funcție de posibilitățile financiare ale celui obligat, după cum se motivează întâmpinarea pârâtului(f.62-64), pentru că o atare ipoteză ar înlătura unul dintre principiile ce guvernează răspunderea delictuală, respectiv cel al reparației integrale.

Răspunderea pârâtului M. S. se fundamentează, așa cum s-a specificat mai sus, pe disp.art. 999 Cod civil. Inițial, reclamantul a atras în proces în calitate de pârât și pe . Livezile. Răspunderea societății nu putea fi fondată decât pe art. 1000 alin. 3 Cod civil, adică răspunderea comitentului pentru prepus, întrucât făptuitorul a fost angajatul acesteia și a comis fapta în timpul și în legătură cu serviciul. În acțiunea introductivă nu se regăsește acest text legal, ci doar articolele privitoare la răspunderea pentru fapta proprie.

Ulterior, în condițiile în care împotriva angajatorului s-a deschis procedura generală a insolvenței, reclamantul a înțeles să fie dezdăunat doar de către M. S., a cărui datorie să fie garantată pentru plată de către F. de Protecție a Victimelor Străzii, prin renunțare la judecată față de societatea angajatoare.

Articolul 406 alin 1 și 4 din NCPC dispune că:

,,Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare”.

Pârâtul față de care reclamantul s-a desistat de la judecată nu și-a precizat punctul de vedere asupra renunțării. Lipsa răspunsului până la termenul ce s-a fixat pentru acest motiv (f. 133, f. 141) reprezintă acord tacit la renunțare.

În litigiul de față prezintă importanță doar poziția comitentului pentru că renunțarea privește doar pretenția de plată a acestui prepus. În cauzele cu această natură, reclamantul are latitudinea de a alege subiectul de drept de la care să se îndestuleze, direct numai de la prepus sau comitent, ori indirect de la comitent alături și pentru prepus. Deci, o regândire a cadrului procesual din punct de vedere pasiv, pe parcursul delurării procesului, prin abzicerea de la obligarea comitentului, rămânând ca pârâți făptuitorul și F. garant, este legal posibilă și nu influențează soarta celorlalți doi pârâți, cum susține neîntemeiat F..

Renunțarea la judecată provenind de la reclamant față de societatea comitentă nu poate primi semnificația unei renunțări tacite și față de Fond, deoarece renunțarea reprezintă un act de dispoziție cu implicații procesuale și materiale deosebite, trebuie să fie exprimat în formă expresă, explicită, neechivocă, neputând fi dedusă din alte împrejurări ale cauzei. În scriptul de la fila 124 se înscrie solicitarea clară a reclamantului de a continua judecata în contradictoriu cu pârâții nr. 1,3.

Pârâții oponenți nu pot condiționa actul de dispoziție al reclamantului asupra acțiunii introductive prezente, dat fiind specificul raporturilor juridice concrete ale procesului, iar F. este garant nu numai în cazul răspunderii pentru fapta altuia ci și în cel al răspunderii pentru fapta proprie, antrenată în sarcina făptuitorului.

Dezlegările din încheierea de la filele 141- 142 sunt valabile și pentru statuarea pe fond a legalității și temeiniciei obligației de garantare în persoana Fondului în privința plății datoriei pârâtului M. S., în favoarea reclamantului.

Fiecare dintre cei doi pârâți plătesc pe temeiuri diferite: răspundere pentru faptă proprie – M. S. și garanție izvorâtă din lege – F., drept pentru care ultimul va achita sumele de bani fixate în sarcina pârâtului nr. 1 în baza unei obligații in solidum. Fără a fi solidară conform art. 1003 Cod civil, întrucât Fondului nu-i este imputabilă fapta, această obligație se caracterizează totuși prin obligarea la plata datoriei în întregime de către mai mulți debitori, cu drept de regres al garantului împotriva debitorului, dacă garantul avansează reclamantului sumele indicate.

Paguba se repară integral și daunele materiale vor fi actualizate în funcție de rata inflației. Din acest punct de vedere, se regăsește fondată apărarea Fondului vis-a-vis de perioada pentru care se va hotărî actualizarea. Ea se aplică între momentul producerii prejudiciului - 15. 07.2008 și 15.05.2014, când F. pârât și-a manifestat disponibilitatea executării benevole a sumelor din sentința penală, chiar scoasă din vigoare (f.82,83), dar reclamantul nu a dat curs procedurii descrise la fila 82, în scopul recuperării cu promtitudine chiar și numai în parte a prejudiciului. Acordarea și pentru acest interval de timp ar conduce la îmbogățirea reclamantului din culpa sa.

Actualizarea va opera și începând cu data pronunțării sentinței. Ambii pârâți au posibilitatea să o execute imediat și de bunăvoie.

Pârâtul M. S. este în culpă procesuală și va fi obligat, în baza art.451 și urm. NCPC la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant în dosarul penal. Recuperarea lor poate fi realizată inclusiv în cel de față. Acordarea este parțială, în măsura încuviințării pretențiilor.

Se cer prin acțiune 3200 lei. Dintre acestea se justifică: 2200 lei onorariu avocat și 500 lei onorariu expert, prin chitanțele de la filele 179, 183, 185 din dosarul Judecătoriei Bistrița. Cele de la fila 186 nu pot fi adăugate. În factură se notează că ele constau în onorariu avocat pentru executare silită. Or, din dosar nu rezultă ce titlu s-a pus în executare și, în consecință, dacă există vreo legătură între formele de executare silită și acest dosar.

Restituirea va viza suma de 1700 lei, compusă din onorariu expert integral și 1200 lei, parte din onorariul avocațial.

Garanția plății de către Fond subzistă și în privința cheltuielilor de judecată necesar a fi suportate de pârâtul M. S..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea civilă promovată de reclamantul S. C., domiciliat în B., .. 38, ., CNP_ împotriva pârâților M. S., domiciliat în .. 577, județul Bistrița-Năsăud, CNP_ și F. de Protecție a Victimelor Străzii, cu sediul în .. 40-40 bis, sector 2 București, cod fiscal_ și, în consecință:

-obligă pe pârâți să plătească reclamantului sumele de:

14.238 lei, cu titlu de daune materiale, actualizată în funcție de rata inflației în perioadele: 15.07._14 și de la data pronunțării prezentei hotărâri până la data plății efective.

5000 lei, cu titlu de daune morale.

Obligă pe pârâți să plătească reclamantului suma de 1700 lei, cheltuieli de judecată parțiale.

Ia act de renunțare la judecata acțiunii formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta . Livezile, cu sediul în localitatea Livezile, ., județul Bistrița-Năsăud, C._, JO_, prin administrator judiciar CII Șut I.Lorica, cu sediul în Bistrița, .. 3, județul Bistrița-Năsăud.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea pentru declararea căii de atac se depune la Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Pronunțată în ședința publică din 10.12.2015.

Președinte, Grefier,

I. C. G. N.

Red./Dact.

I.C./G.N.

08.01.2016

← Pretenţii. Decizia nr. 50/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD  Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 258/2015.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 863/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD