Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 208/2013. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 208/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 2580/193/2013
Dosar nr._ plângere Legea 7/1996
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BOTOȘANI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 7 noiembrie 2013
Completul constituit din:
Președinte – N. T.
Judecător – I. H.
Grefier – C. B.
Decizia civilă nr.208 A
La ordine judecarea apelului civil formulat de apelantul reclamant Botoșineau A., cu domiciliul în loc. Cristești, jud. B., împotriva sentinței civile nr. 3352/25.03.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., având ca obiect plângere la Legea nr.7/1996 .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul, asistat de avocat A. B. C.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile și obiectul pricinii, arătând că procedura de citare este legal îndeplinită și că, prin serviciul registratură, OCPI B. a depus întâmpinare.
Instanța constată că OCPI B. nu a fost parte la judecată la instanța de fond,așa încât a fost citat din eroare.
Neformulându-se alte cereri, tribunalul constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului pricinii.
Avocat A. B. C., pentru apelant, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, casarea sentinței de fond, să se dispună intabularea în cartea funciară a casei de locuit și a terenului aferent. Nu solicită cheltuieli de judecată.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. – Secția civilă sub numărul _ , petentul B. A. a solicitat anularea Încheierilor de carte funciară nr. 276 din 07.01.2013 și nr. 1302 din 11.01.2013 a Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară B. și intabularea în cartea funciară a dreptului său de proprietate asupra casei de locuit și a terenului aferent în suprafață de 760 m.p., imobile situate în ..
În motivare, petentul a arătat că în mod greșit registratorul de carte funciară a considerat că imobilele nu pot fi înscrise în cartea funciară pe motivul că nu s-a făcut dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 760 m.p. de către numiții B. T. și B. A., în calitate de vânzători, care au înstrăinat această suprafață de teren prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 5398/29.08.1990 de către notariatul de Stat B., cumpărătoarei F. V.. Ulterior, petentul a dobândit suprafața de teren prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2572 din 19.05.2005 de către B.N.P.A. „C. A. – S. A.” din B., încheiat între acesta și numita F. V..
A menționat petentul și că, în contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 5398/29.08.1990 de către Notariatul de Stat B., este precizat că terenul în suprafață de 760 m.p. a fost primit ca zestre de către vânzătorul B. T. de la părinții săi, de peste 40 de ani, iar în anul 1967 soții B. T. și B. A. au obținut autorizație pentru construcția unei case pe acel teren. Astfel, numitul B. T. a fost înscris în Registrul Agricol cu suprafața de 760 m.p., dreptul său de proprietate fiindu-i recunoscut de drept conform dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Decretul Lege nr. 42/29.01.1990, neavând relevanță faptul că numiții B. T. și B. A. nu au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului situat în p.c. 360.
Terenul este liber din punct de vedere juridic, nefiind inclus în nici un titlu de proprietate, conform adeverinței nr. 47/03.04.2012 emisă de Primăria comunei Cristești.
În drept, petentul a invocat dispozițiile art. 50 alin. 21 din Legea nr. 7/1996.
În dovedirea acțiunii, petentul a depus la dosar înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.3352/25.03.2013,Judecătoria B. a respins cererea formulată de petentul B. A. ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel,instanța de fond a reținut că, prin încheierea nr. 276/07.01.203, O. de C. si Publicitate Imobiliara B. a respins cererea formulată de B. A. privind intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului compus din teren cu suprafața de 760 mp din acte(690 mp din măsurători) și casă de locuit situat în intravilanul satului Cristești, ., p.c. 360.
Prin încheierea de carte funciară nr. 1302/11.01.2013, OCPI a respins și cererea de reexaminare formulată de către petentul B. A. împotriva încheierii nr. 276/07.01.2013.
Împotriva încheierii 1302/11.01.2013, petentul a formulat plângere întemeiată pe dispozițiile art. 50 alin.2 indice 1 din Legea nr. 7/1996 republicată, invocând, în esență, că aceasta este nelegală și netemeinică.
Potrivit art.20 din Legea 7/1996 republicată,dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori sau transmis în mod valabil. Iar conform art.23 alin. din Legea 7.1996 rep., dacă mai mute persoane și-au cedat succesiv una celeilalte dreptul real asupra unui imobil, iar înscrierile nu s-au făcut, cel din urmă îndreptățit va putea cere înscrierea dobândirilor succesive odată cu aceea a dreptului său, dovedind prin înscrisuri originale întreg șirul actelor juridice pe care se întemeiază înscrierile. Totodată art. 47 din Ordinul nr.633/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară prevede că “în cazul a două sau mai multe33 acte juridice succesive pentru care nu s-a cerut înscrierea în cartea funciară, aceasta va fi cerută de ultimul dobânditor, menționându-se situația juridică a tuturor transferurilor anterioare”.
În concret,instanța de fond a constatat că petentul a dobândit terenul cu suprafața de 760 mp din acte(690 mp din măsurători) și casă situate în intravilanul satului Cristești, ., p.c. 360 prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2572 din 19.05.2005 de BNP C. A.-S. A., de la F. V., care la rându-l său l-a dobândit, parte prin cumpărare în timpul căsătoriei, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.5398/1990 la Notariatul de Stat B., parte prin moștenire conform certificatului de moștenitor nr.122/2004 eliberat de BNP M. S. D..
Conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.5398/1990 la Notariatul de Stat B. instanța constată că F. V., a dobândit imobilul de la numiții B. T. și B. A. iar, numitul B. T. l-a avut ca zestre de la părinții săi de peste 40 de ani.
În consecință, instanța a apreciat că petentul nu a făcut dovada șirurilor actelor juridice în urma cărora a dobândit în mod legal dreptul de proprietate asupra imobilului. Simpla mențiune a vânzătorilor B. T. și B. A. conform căreia B. T. a primit imobilul ca zestre de la părinții săi de peste 40 de ani, nu face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului situat .> Instanța de fond nu a reținut nici susținerile petentului conform cărora numitului B. T. i-ar fi fost recunoscut dreptul de proprietate asupra terenului prin efectul legii, fiind invocat art.8 din Decretul Lege 2nr.42/1991 și art.23 alin.1 din Legea 18/1991, întrucât nu s-a făcut dovada că vânzătorul inițial a deținut imobilul pentru a se putea face aplicarea art. 8 din Decretul-Lege nr. 42/1991.
Împotriva sentinței civile nr.3352/25.03.2013 a Judecătoriei B., petentul B. A. a declarat apel ,în termen legal, solicitând desființarea hotărârii atacate și admiterea plângerii sale, în sensul întabulării dreptului de proprietate asupra casei de locuit și terenului aferent în suprafață de 760 mp, situate în ..
În motivare, apelantul a susținut că sentința pronunțată este nelegală și netemeinică, deoarece nu era necesar a fi dovedit cum a operat transferul dreptului de proprietate al terenului de 760 m.p. către B. T. de la părinții săi. Oricum, la data decesului lor, părinții vânzătorului inițial B. T., nici nu mai aveau terenul de 760 m.p. în proprietate deoarece acesta a fost colectivizat, prin urmare nu au mai putut să-1 transmită pe cale sucesorală către fiul lor.
În cauză dovada dreptului de proprietate în privința terenului ar fi putut fi făcută doar cu titlu de proprietate emis în condițiile Legii 18/1991. Însă, așa cum s-a arătat și în plângerea formulată, numiții BucătaruToma și B. A. nu s-au mai adresat cu cerere Comisiei locale de fond funciar Cristești pentru a obține reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 760 m.p, ca teren aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, probabil nici nu au mai avut interes din momentul în care au vândut terenul.
Dar chiar și în situația în care nu s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul de 760 m.p, apelantul a susținut că reconstituirea a operat de drept, prin efectul legii, conform dispozițiilor art. 8 alin. 1 din Decretul Lege nr. 42 din 29.01.1990, potrivit cărora: „ Terenul aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și gradina din jurul acestora, în zonele cooperativizate, constituie proprietatea particulară a deținătorilor; acestea pot fi înstrăinate și lăsate moștenire’’. Mai mult, prevederile art. 8 alin. 1 din Decretul Lege nr. 42 din 29.01.1990 au fost menținute prin art. 23 din Lg. 18/1991, conform căruia „Sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii".
Așadar, dovada dreptului de proprietate a numiților B. T. și B. A. pentru suprafața de 760 m.p. rezultă chiar din lege.
Cu privire la acest aspect, apelantul a apreciat ca fiind greșit raționamentul primei instanțe, care a considerat că nu poate reține incidența dispozițiilor art. 8 din Decretul -Lege nr. 42/1991 și ale art. 23 alin. 1 din Legea 18/1991, întrucât nu s-a făcut dovada faptului că proprietarul inițial, B. T., ar fi deținut terenul.
Însă, este evident faptul că la data de 29.01.1990, când a intrat în vigoare Decretul-lege nr. 42/1990, soții B. T. și B. A. dețineau terenul de 760 m.p. aferent casei de locuit pe care au construit-o 1967 în baza autorizației nr. 1320 eliberată de Primăria Cristești, pentru dacă nu ar fi avut posesia terenului nu l-ar mai fi putut preda, aproximativ 7 luni mai târziu, cumpărătoarei F. V., în urma actului de vânzare cumpărare încheiat.
Pe de altă parte, a considerat că putem prezuma în mod firesc faptul că soții B. T. și B. A. dețineau și terenul de 760 m.p, în condițiile în care erau proprietarii casei de locuit și locuiau efectiv în acea casă.
În plus, din adeverința nr. 47 dîn 03.04.2012 emisă de Primăria comunei Cristești rezultă faptul că terenul de 760 m.p. din p.c. 360 nu a fost inclus în niciun titlu de proprietate, fiind liber din punct de vedere juridic.
Apelul declarat în cauză este nefondat, din considerentele ce se vor arăta în continuare.
Apelantul B. A. a solicitat la data de 7.01.2013 întabularea în cartea funciară a dreptului său de proprietate asupra imobilului situat în satul și ., compus din teren, în suprafață de 760 mp situată în pc. 360, și casă, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 2572/19.05.2005.
Întrucât acest imobil se află la prima înscriere în cartea funciară, în mod corect în sentința apelată s-a reținut aplicabilitatea în cauză a disp. art. 20 și art. 23 din Legea 7/1996 întrucât:
- potrivit art. 76 din legea nr. 71/2011: „
,,Dispozițiile art. 876 - 915 din Codul civil privitoare la cazurile, condițiile, efectele și regimul înscrierilor în cartea funciară se aplică numai actelor și faptelor juridice încheiate sau, după caz, săvârșite ori produse după . Codului civil.’’
- iar conform art. 77 din aceeași lege:
„Înscrierile în cartea funciară efectuate în temeiul unor acte ori fapte juridice încheiate sau, după caz, săvârșite ori produse anterior intrării în vigoare a Codului civil vor produce efectele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii acestor acte ori, după caz, la data săvârșirii sau producerii acestor fapte, chiar dacă aceste înscrieri sunt efectuate după data intrării în vigoare a Codului civil.”
Prin urmare, instanța de apel constată, ca și prima instanță că, potrivit art.20 și art. 23 din Legea 7/1996, apelantul avea obligația depunerii la OCPI și a „actului prin care s-a constituit ori transmis în mod valabil” dreptul de proprietate asupra imobilului în discuție și pentru vânzătorii B. T. și B. A., și în special asupra terenului de 760 mp. Aceasta întrucât simpla mențiune din contractul de vânzare-cumpărare nr. 5398/1990, că vânzătorul B. T. a primit terenul ca zestre de la părinții săi de peste 40 ani, nu satisface exigențele legii pentru intabulare.
Chiar dacă art. 645 din Codul civil 1864 - în vigoare la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare din 1990 și 2005 - prevedea că dreptul de proprietate se dobândește și prin lege, toate apărările formulate de apelant referitoare la aplicabilitatea în cauză a disp. art. 23 alin.1 din Legea 18/1991 și a celor ale art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 precum și a prezumțiilor invocate în cererea de apel nu pot fi valorificate în procedura specială de intabulare a drepturilor de proprietate, întrucât dispozițiile legale aplicabile respectiv Legea 7/1996 (și, în prezent și de Codul civil) nu prevăd această posibilitate.
Astfel cum recunoaște și apelantul „în cauză,dovada dreptului de proprietate în privința terenului ar fi putut fi făcută doar cu titlul de proprietate emis în condițiile Legii 18/1991’’, însă în lipsa acestuia/posibilității emiterii titlului la acest moment,instanța de apel consideră că apelantul își poate valorifica susținerile în cadrul unei acțiuni civile formulată pe calea dreptului comun, care să permită administrarea tuturor probelor necesare pentru stabilirea modului de dobândire a dreptului de proprietate de către vânzătorii B. T. și B. A.. Aceasta întrucât, în principiu, procedura înscrierii drepturilor reale în cartea funciară este una cu caracter administrativ și necontencios, care nu permite instituției cu atribuții în materie decât să verifice îndeplinirea condițiilor de formă cerute de lege la înscriere.
Chiar și în procedura jurisdicțională a plângerii reglementată de art. 50 alin. 2 ind.1 din Legea 7/1996, instanțele nu au decât a verifica modul de aplicare a dispozițiilor legale de înscriere la situația concretă a petenților, neputând imputa OCPI nerealizarea conexiunilor și interpretărilor juridice neprevăzute în competența sa.
Prin urmare, constând că, în mod corect, prima instanță a stabilit situația de fapt și a aplicat dispozițiile legale incidente, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă 1865, tribunalul va respinge prezentul apel ca nefondat.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul B. A., cu domiciliul în loc. Cristești, jud. B., împotriva sentinței civile nr. 3352 din 25.03.2013 a Judecătoriei B., pe care o păstrează.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 7 noiembrie 2013.
Președinte, Judecător, Grefier,
N. T. I. H. C. B.
Redt.TN9.12.2013 v
Jud. fond H. C.A
Tehnored. BC
4 ex/.11.12.2013
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 141/2013. Tribunalul... | Rezoluţiune contract. Decizia nr. 439/2013. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
