Ordin de protecţie. Decizia nr. 565/2015. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 565/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 16-11-2015 în dosarul nr. 565/2015
Dosar nr._ apel-ordin de protecție
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică de la 16 noiembrie 2015
Completul compus din:
Președinte – H. I.
Judecător – A. C.
Grefier – B. C.-F.
Ministerul Public reprezentat prin procuror C. M.
Decizia civilă nr. 565 A
La ordine judecarea apelului civil privind pe apelantele reclamante R. I.-V. și O. V. împotriva sentinței civile nr._/02.11.2015 pronunțată de Judecătoria B. în contradictoriu cu intimatul R. M. și partea în proces Ministerul Public-P. de pe lângă Tribunalul B., acțiune civilă având ca obiect „apel-ordin de protecție”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă părțile.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că dosarul se află la primul termen de judecată, iar procedura de citare este legal îndeplinită.
Nemaifiind cereri de formulat și incidente de soluționat, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă părților cuvântul asupra fondului.
Apelantul R. I. solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și menținerea ordinului de protecție.
Având cuvântul, apelanta O. V. învederează faptul că dorește să se instituie ordinul de protecție.
Intimatul R. M. solicită respingerea apelului și menținerea sentinței pronunțate de Judecătoria B..
Reprezentanta Ministerului Public, doamna procuror C. M. solicită respingerea apelului, învederând că din probatoriul administrat nu se confirmă o stare de amenințare, prima instanță în mod corect a respins cererea de chemare în judecată având ca obiect emiterea unui ordin de protecție..
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 07.10.2015 sub nr._ reclamantele R. I.-V. și O. V. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul R. M. ca instanța să dispună emiterea ordinului de protecție prin care pârâtul să fie obligat la păstrarea unei distanțe de 300 m.p. față de persoana reclamantelor, față de minorii R. F., R. Dumitrița-M., R. M. și R. M.-C., interzicerea pârâtului de a le vizita la casa mamei din ., județul Suceava și obligarea pârâtului de a urma consiliere psihologică și tratament psihiatric și de dezalcolizare.
Prin sentința civilă nr._/02.11.2015 Judecătoria B. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, invocată de reprezentantul Ministerul Public, a respins cererea de emitere a unui ordin de protecție formulată de reclamanta O. V., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins cererea de chemare în judecată având ca obiect ordin de protecție formulată de reclamanta R. I.-V., în contradictoriu cu pârâtul R. M., ca neîntemeiată, obligând reclamantele la plata către stat a sumei de 500 lei reprezentând onorariul avocațial al apărătorului din oficiu, S. A..
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că în motivare reclamanta R. I.-V. a arătat că este căsătorită cu pârâtul de 18 ani și a depus acțiune de divorț pe rolul Judecătoriei B. întrucât relațiile dintre părți s-au deteriorat în ultimii ani iar pe fondul consumului de alcool pârâtul are un comportament violent față de ea, de copii și mama sa, comportament manifestat prin violență fizică, verbală și socială.
A mai arătat reclamanta că a fost frecvent bătută de pârât și de nenumărate ori a apelat la organele de poliție iar în luna mai a fost bătută de acesta pe fondul consumului de alcool. Reclamanta a mai precizat că pârâtul vine seara la locuința părinților din satul Siliștea, forțează ușile și porțile cu bâta sau cu toporul și o amenință cu moartea.
În drept au fost invocate prevederile Legii nr.217/2003, iar pentru dovedirea susținerilor au fost încuviințate probe testimoniale.
Din probele administrate prima instanță reține că prin cererea introductivă de instanță, reclamanta O. V. a solicitat emiterea unui ordin de protecție prin care instanța să oblige pârâtului la păstrarea unei distanțe de 300 metri față de ea și locuința acesteia din satul Siliștea, oraș Dolhasca, județul Suceava.
În ceea ce privește temeiul de drept, prima instanță a constatat faptul că acesta este constituit de Legea nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată, prin care este reglementată o procedură specială, cu reguli proprii, ce are drept scop protejarea victimelor agresiunilor astfel cum acestea sunt definite în cuprinsul legii.
Prima instanță a constatat că, în conformitate cu prevederile art.3 din Legea nr. 217/2003 republicată, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.
Se mai reține, de asemenea, că potrivit art. 5 din același act normativ, în sensul acestei legi, prin membru de familie se înțelege: a) ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude;b) soțul/soția și/sau fostul soț/fosta soție; c) persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc; d) tutorele sau altă persoană care exercită în fapt ori în drept drepturile față de persoana copilului;e) reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijește persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală ori handicap fizic, cu excepția celor care îndeplinesc aceste atribuții în exercitarea sarcinilor profesionale.
Raportat la prezenta cauză, s-a constatat că între reclamantă și pârât nu există relație de rudenie și de asemenea cele două părți nu conviețuiesc, fapt ce determină ca pârâtul să nu aibă calitate de membru de familie al reclamantei O. V.. Pe fond prima instanță a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamanta R. I.-V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul R. M. ca instanța să dispună emiterea ordinului de protecție prin care pârâtul să fie obligat la păstrarea unei distanțe de 300 m.p. față de persoana reclamantelor, față de minorii R. F., R. Dumitrița-M., R. M. și R. M.-C., interzicerea pârâtului de a le vizita la casa mamei din ., județul Suceava și obligarea pârâtului de a urma consiliere psihologică și tratament psihiatric și de dezalcolizare.
În primul rând instanța constată faptul că reclamanta R. I.-V. și pârâtul R. M. au calitatea de membrii de familie, reclamanta fiind soția pârâtului, astfel cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei.
Raportat la prezenta cauză, instanța reține faptul că deși s-a invocat, nu s-a dovedit în fața instanței de judecată faptul că pârâtul a exercitat asupra reclamantei și asupra minorilor violențe verbale, violențe fizice sau violențe sociale.
Astfel din declarațiile martorilor audiați în cauză prima instanță a constatat că în fapt reclamanta R. I.-V. locuiește la locuința mamei sale împreună cu un minor iar două dintre fiicele sale locuiesc cu pârâtul, că, de asemenea martorul C. V. a declarat faptul că reclamanta l-a înjurat și i-a vorbit urât pârâtului, declarație coroborată cu adresa nr._ din 13.10.2015 din care rezultă că atât R. I.-V. cât și R. M. au formulat plângeri la Postul de Poliție T., reclamându-se reciproc de neînțelegeri în familie. Se mai reține că atât martorul reclamantei C. C. cât și martorul pârâtului Ș. V. au declarat că nu au văzut-o pe reclamantă cu urme de violență. Prima instanță a mai constatat că reclamanta nu a formulat plângeri penale împotriva pârâtului și nu se află în curs de soluționare dosare penale având ca obiect săvârșirea de infracțiuni împotriva reclamantei sau a minorilor.
În ceea ce privește starea de pericol în care s-ar găsi reclamanta și copiii părților, instanța reține că, în conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr. 217/2003 (r), „persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții”. și că în raport de această dispoziție legală rezultă că pentru a fi admisă cererea de emitere a ordinului de protecție trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: urgența luării măsurii, caracterul vremelnic al măsurii luate, existența unei forme de violenta exercitată de unul din membrii familiei.
În cauză, instanța reține că reclamanta invocă episoade de violență verbală și fizică manifestate de pârât față de aceasta însă nu dovedește că a formulat vreo plângere împotriva pârâtului și nu a depus vreun înscris medical din care să rezulte tipul violențelor fizice exercitate.
Prima instanță a mai reținut faptul că din actele dosarului rezultă că, într-adevăr, între părți există neînțelegeri, concretizate în certuri, însă acestea nu sunt de natură să determine convingerea instanței că pârâtul reprezintă o amenințare imediată pentru reclamantă și minori, cu atât mai mult cu cât acesta locuiește cu două dintre minore.
În continuare instanța reține că interpretarea coroborată a textelor de lege conduce la concluzia că ordinul de protecție nu poate fi instituit decât dacă măsura este de strictă și esențială necesitate pentru protecția vieții, integrității corporale sau libertății persoanei reclamante și că pentru justificarea condiției urgenței, reclamanta era ținută a dovedi existența unor acțiuni faptice ale pârâtului care creează un risc serios asupra drepturilor ei, instituirea ordinului de protecție impunându-se doar dacă viața, integritatea sau libertatea persoanei este în mod actual și real pusă în pericol și chiar și în aceste condiții, protecția nu poate fi oferită decât pe o durată limitată în timp, în cauză apreciindu-se faptul că aceste condiții ale legii nu sunt îndeplinite încât cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel reclamantele R. I. V. și O. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii, au arătat că prima instanță, în mod greșit a apreciat faptul că pârâtul R. M. nu are calitate procesuală pasivă față de cererea formulată de apelanta O. V., admițând astfel excepția invocată de reprezentantul Ministerului Public.
Mai arată că din analiza dispozițiilor art. 5 din Legea 217/2003 lit. c, prin membru de familie se înțelege persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii și că, raportat la prezenta situație, în mod cert există relație de rudenie între reclamanta O. V. și pârât, așa cum prevăd dispozițiile legale și că, așa cum s-a reținut, fiica acesteia, R. I. este căsătorită cu pârâtul R. M. de 18 ani și din cauza violențelor exercitate de pârât, aceasta a fost nevoită să se mute la domiciliul reclamantei O., din ., județul Suceava.
Arată reclamanta O. V. că, în ciuda faptului că nu locuiește împreună cu pârâtul, de la momentul mutării fiicei sale, toate actele de violență săvârșite de pârât se răsfrâng și asupra sa, manifestările de violență creându-le o permanentă stare de teamă, frică și nesiguranță, motiv pentru care consideră că pârâtul are calitatea de membru de familie cerută de legea specială pentru a se dispune emiterea unui ordin de protecție.
Pe fondul cauzei apreciază că sunt întrunite toate condițiile pentru a se dispune emiterea unui ordin de protecție în sensul arătat în cererea formulată, deoarece pârâtul a dobândit un comportament agresiv, traiul alături de acesta devenind un adevărat chin. Se mai arată că, pe lângă violența verbală, amenințări cu moartea, insulte, injurii, scandaluri, pârâtul exercită și acte de violență, trăind într-o permanentă stare de teamă, libertatea fizică și psihică fiindu-i afectate.
Cu privire la probatoriul administrat, se arată că prima instanță nu a reținut numeroasele plângeri prin intermediul cărora au sesizat violențele pârâtului, la postul de poliție din ., totodată, instanța de fond a respins în mod nejustificat cererea de completare a probatoriului cu martorul Ilincuța S., în situația în care pârâtului, în apărare, i-a fost încuviințată și administrată proba cu doi martori. Totodată, se apreciază necesară audierea și expertizarea psihologică a copiilor minori aceștia fiind, de asemene, victime ale violenței tatălui lor. În drept, își întemeiază apelul pe dispozițiile art. 446 și 480 Cod procedură civilă.
Legal citat, pârâtul R. M. nu a formulat întâmpinare însă s-a prezentat la termenul pentru dezbateri solicitând respingerea apelului, ca nefondat.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Tribunalul va constata că apelul formulat de reclamantele R. I. și O. V. este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Astfel, în ce privește critica referitoare la modul în care prima instanță a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului în raport cu reclamanta O. V. tribunalul reține că prima instanță a făcut o apreciere corectă asupra excepției invocate sens în care a reținut că raportat la dispozițiile legii speciale și la contextul cauzei aceasta nu poate avea calitatea de membru de familie în înțelesul art. 5 lit. c din legea nr. 217/2003 republicată, text care se referă la cu totul alte categorii de persoane ce se pot afla în situații asemănătoare celor de rudenie decât cea avută în vedere de reclamantă în susținerea prezentului apel, cum ar fi de exemplu situația concubinilor, motiv pentru care va respinge această critică, ca nefondată.
Pe fondul motivelor invocate tribunalul reține că de asemenea prima instanță a făcut o apreciere corectă asupra situației de fapt deduse judecății sens în care s-au avut în vedere dovezile administrate în cauză, cu precădere cele testimoniale cât și cele cu înscrisuri, din analiza cărora s-a ajuns la concluzia că pârâtul nu a manifestat față de reclamantă un atare comportament care să fie de natură a intra sub incidența legii speciale ce reglementează protecția victimelor violenței în familie. În mod corect prima instanță a reținut faptul că, pentru justificarea condiției urgenței în emiterea ordinului de protecție, reclamanta era ținută a dovedi existența unor acțiuni faptice ale pârâtului care să creeze un risc serios asupra drepturilor ocrotite prin lege, măsură care se impune doar dacă viața, integritatea sau libertatea persoanei este în mod actual și real pusă în pericol, împrejurări care însă, în speță, nu au fost puse în mod concret în evidență, în raport cu probele administrate. Astfel, chiar în condițiile în care se susține faptul că au existat numeroase plângeri la Postul de poliție T. împotriva pârâtului, nu s-a dovedit și faptul că acestea au avut și consecințe de natură penală asupra persoanei pârâtului, din relațiile transmise rezultând doar faptul că acesta a fost avertizat și sancționat cu amendă contravențională de către organele de poliție, dar și că părțile s-au reclamat reciproc. În continuare tribunalul reține că nici unul dintre martorii audiați în cauză nu au putut confirma faptul că reclamanta R. I. ar fi fost văzută cu urme de violență sau că ar fi fost lovită de către pârât însă cu toții au arătat faptul că, într-adevăr, între cei doi mai existau certuri, dar fără a fi în măsură a relata evenimente deosebite apte să conducă la emiterea unui ordin de protecție. Mai mult decât atât, din susținerile părților, dar și din declarațiile martorilor, s-a dedus și faptul că la acest moment acestea sunt despărțite în fapt, că reclamanta locuiește împreună cu unul dintre copii la mama acesteia în localitatea Siliștea, la o distanță de aproximativ 5 km. una de cealaltă, iar martorul C. C. a mai arătat și faptul că nu l-a văzut pe pârât să vină la locuința mamei reclamantei și să se manifeste violent.
În atare context tribunalul constată că dovezile administrate în cauză nu au relevat împrejurări de natură a justifica luarea unei astfel de măsuri speciale, cum este ordinul de protecție, va respinge apelul pentru motivele mai sus arătate și va păstra hotărârea primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantele R. I. CNP_, cu domiciliul ales la O. V., cu domiciliul în ., județul Suceava și O. V. împotriva sentinței civile nr._/2015 a Judecătoriei B. în contradictoriu cu intimatul R. M. CNP_, cu domiciliul în ., județul B., pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16.11.2015.
Președinte, Judecător Grefier,
H. I. A. C. B. C.-F.
Red. A.C/25.11.2015
Tehn. BCF/25.11.2015
Jud. fond B. N.
6 ex./.>
| ← Ordin de protecţie. Decizia nr. 199/2015. Tribunalul BOTOŞANI | Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine.... → |
|---|
