Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 29/2015. Tribunalul BOTOŞANI

Decizia nr. 29/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 15709/193/2014

Dosar nr._ ordonanță președințială – apel

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BOTOȘANI

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 29/A

Ședința publică din 20 ianuarie 2015

Completul compus din:

Președinte - P. I.

Judecător – L. L.

Grefier – U. G. D.

Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul R. L. T. din localitatea Sulița, județul B. împotriva sentinței civile nr._ din 4 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata R. B. din satul și ., acțiune civilă având ca obiect „stabilire domiciliu minor”.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul asistat de avocat T. C. și intimata asistată de avocat U. L..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiată părțile, obiectul pricinii, și că procedura de citare este legal îndeplinită. Totodată, se învederează că dosarul se află la primul termen de judecată.

Se constată că intimata a depus întâmpinare la data de 15 ianuarie 2015, însoțită de copia contractului individual de muncă.

Apărătorii ambelor părți au depus la dosar împuternicirile avocațiale.

Avocat T. C. arată că renunță la judecarea cererii având ca obiect suspendarea executării sentinței.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.

Apărătorul apelantului solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat. Depune concluzii scrise.

Arată că sentința pronunțată de prima instanță este nelegală și netemeinică întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă necesitatea luării unei măsuri de urgență pe calea ordonanței președințiale. În prezent copilul se află în grija apelantului iar în perioada când intimata era plecată în Italia de creșterea și educarea copilului s-a ocupat în exclusivitate apelantul. Părțile sunt în divorț iar pronunțarea pe fond a cauzei va avea loc la data de 29 ianuarie 2015.

Apelantul arată că soția sa în anul 2014 a plecat din nou în Italia, spunând că dorește să divorțeze. Periodic copilul periodic este lăsat să meargă în vizită la mama sa.

Apărătorul intimatei solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Arată că până la sfârșitul ședinței va depune concluzii scise.

Arată că într-adevăr, intimata a fost plecată în Italia, cu acordul soțului său, unde sătea doar trei luni de zile și că periodic trimitea bani în țară.

În dosarul de divorț s-a întocmit un referat de către Direcția Generală pentru protecția Copilului din care rezultă dorința copilului de a locui la domiciliul mamei.

Intimata arată că copilul s-a născut în anul 2008, și că a plecat în Italia când copilul avea vârsta de doi ani, iar acesta locuia la bunicii paterni. În prezent copilul este la tatăl său.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 24.10.2014, sub nr._, reclamanta R. B. a chemat în judecată pe pârâtul R. L. T., solicitând ca pe calea ordonanței președințiale:

- să se dispună stabilirea domiciliului minorului R. M. G., născut la data de 27.07.2008, la domiciliul său, până la soluționarea irevocabilă a dosarului de divorț;

- autoritatea părintească să fie exercitată în comun, în mod provizoriu, până la soluționarea acțiunii de divorț,

- să se stabilească în sarcina pârâtului o pensie de întreținere raportat la veniturile acestuia.

În motivare, a arătat că în urma relației de căsătorie dintre părți a rezultat minorul M. G. și a precizat că au locuit înainte de căsătorie o perioadă de 3 ani în străinătate, iar cu banii strânși și-au construit o casă.

La împlinirea vârstei de 2 ani a copilului, părțile au hotărât ca reclamanta să plece în străinătate la muncă pentru a finaliza casa, iar la o perioadă de 3-4 luni venea în țară, unde locuia împreună cu pârâtul câte o lună de zile. A mai arătat că anul 2013, pârâtul a venit în Italia, împreună cu fiul lor unde au locuit împreună și că pârâtul s-a întors în țară în luna septembrie, împreună cu copilul, acesta fiind de acord ca copilul să rămână să locuiască cu reclamanta.

S-a mai arătat că în momentul de față părțile se află în proces de divorț, minorul locuind câte o săptămână ambii părți, iar pârâtul refuză să lase copilul să locuiască împreună cu reclamanta. De asemenea, s-a arătat părțile locuiesc separat, iar copilul este traumatizat de refuzul tatălui de a-l lăsa la mama sa, dar și de această situație incertă, acesta fiind înscris în clasa pregătitoare la Scoala din Sulița.

Pârâtul legal citat, s-a prezentat în fața instanței, solicitând respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr._ din 4 decembrie 2014 Judecătoria B. a admis cererea de ordonanță președințială, formulată de reclamanta R. B. în contradictoriu cu pârâtul R. L. T., dispunând exercitarea autorității părintești, de ambii părinți, față de minorul R. M. G., născut la data de 27.07.2008.

S-a stabilit locuința minorului R. M. G., născut la data de 27.07.2008, la reclamantă.

Pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă și în favoarea minorului R. L. T. a unei pensii de întreținere în cuantum de 200 lei, începând cu data de 24.10.2014 și până la împlinirea vârstei de 18 ani de către minor, născut la data de 27.07.2008.

Pentru a dispune astfel prima instanță de judecată a reținut că:

Prin cererea introductivă de instanță, R. B. a solicitat stabilirea domiciliului minorului R. M. G., născut la data de 27.07.2008, la reclamantă, întrucât până la soluționarea acțiunii de divorț, tensiunile existente între părți cu privire la acest aspect.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 996 alin. 1 din C.pr.civ., instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Ordonanța președințială, prin esența ei, astfel cum este reglementată, reprezintă o procedură specială prin care legea îngăduie să se dea o rezolvare vremelnică și fără prejudecarea fondului unor cazuri al căror caracter urgent nu îngăduie să se aștepte desfășurarea procedurii de drept comun. Ca atare, pentru admiterea unei cereri de ordonanță președințială, trebuie să fie îndeplinite trei condiții în mod simultan: neprejudecarea fondului, vremelnicia și urgența.

A reținut prima instanță că, din declarațiile martorilor ascultați în cauză coroborate cu prezentarea situației copilului din raportul întocmit în baza prevederilor art. 139 din Legea nr. 272/2004 de specialiștii Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B., rezultă că minorul este foarte atașat de mama sa, fiind în interesul acestuia ca la această vârstă fragedă să fie îndeaproape îngrijit de aceasta.

Cu toate că din probele administrate în cauză rezultă că minorul foarte bine îngrijit și atent supravegheat de către ambii părinți și că aceștia îi pot oferi în egală măsură condiții materiale și educaționale bune, a apreciat că, dată fiind dorința acestuia de a fi mereu aproape de mama sa și ținând seama de vârsta fragedă a acestuia care reclamă o mai mare protecție și afecțiune maternă, este în interesul superior al copilului ca domiciliul său să fie stabilit la mamă.

Prima instanță a remarcat sacrificiul reclamantei de a pleca de la muncă în străinătate pentru bunăstarea familiei, decizie care de altfel a fost luată de comun acord de către ambii soți,hotărârea reclamantei care dorește să acorde maximă atenție îngrijirii copilului, întorcându-se din străinătate pentru a fi aproape de acesta, renovând casa părinților unde momentan locuiește pentru a oferi minorului condiții corespunzătoare de locuit ; găsirea unui loc de muncă și obținerea unui venit salarial lunar care să asigure susținerea financiară a copilului .

Astfel, constatând că, în raport de interesul superior al minorului pentru rezolvarea de urgență a situației legale a acestuia, sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 996 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța a admis cererea formulată pe calea ordonanței președințiale de reclamanta R. B., în contradictoriu cu pârâtul R. L. T. și a stabili locuința minorului R. M. G., născut la data de 27.07.2008, la reclamantă.

Cu privire la capătul de cerere al acțiunii reclamantei privind exercitarea autorității părintești asupra minorilor, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 483 din Codul civil autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți afară de cazul în care instanța decide altfel și numai cu titlu excepțional, dacă există motive temeinice și interesul superior al copilului o reclamă poate hotărî ca exercitarea acestei autorități să revină doar unuia dintre părinți.

Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului prevede în articolul 2 că principiul interesului superior al copilului trebuie să prevaleze în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, inclusiv în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.

De asemenea, în conformitate cu articolul 31 alin. 2 din aceeași lege, prima instanță a subliniat că exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său.

În acest context, aprecierea asupra interesului copilului este legată nu numai de posibilitățile materiale ale părinților, ci și de relațiile acestora cu copilul, de interesul pe care l-au manifestat și de legăturile afective stabilite între părinți și copil.

Împotriva sentinței civile nr._ din 4 decembrie 2014 a formulat cerere de apel pârâtul R. L. T..

În temeiul art. 985 alin. 2 Cod procedură civilă, a solicitat suspendarea executării sentinței, cerere la care a renunțat însă la termenul din data de 20.01.2015 .

În motivarea cererii de apel, a arătat că măsura dispusă prin sentința atacată este neîntemeiată ,în contradicție cu probele administrate ,probe care nu atestă necesitării luării unei asemenea măsuri urgente.

A arătat apelantul că din toamna anului 2013 copilul se află în grija sa, la locuința părinților din ., unde se simte confortabil și este bine îngrijit.

Conform declarațiilor martorilor audiați la cererea pârâtului, copilul este bine îngrijit și educat, este comunicativ, normal dezvoltat, bine integrat în familie și în mediul social specific, respectiv între colegii de la școala, unde a fost înscris în toamna anului școlar 2014. Aspectele sunt subliniate și prin ancheta socială efectuată la cererea instanței și de către raportul de evaluare a copilului aflat la dosarul cauzei.

A susținut apelantul că, după ce reclamanta a venit în țară, i-a încurajat copilului anumite dorințe, inducându-i anumite preferințe. Aceasta nu înseamnă însă că minorul trăiește cu traume, astfel cum se pretinde prin cererea sa introductivă reclamanta .

Comportamentul îngăduitor al reclamantei, față de care s-au permis legăturile persoanele nelimitate cu minorul, duc la deteriorarea dezvoltării echilibrate a copilului .

Prin întâmpinarea formulată ,intimata a solicitat respingerea cererii de apel.

A arătat că temeiul invocat reprezentat de art. 985 alin. 2 Cod procedură civilă este indicat în mod greșit, în cauză aplicându-se prevederile Nodului Cod de procedură civilă.

Prima instanță de judecată a avut în vedere interesul superior al copilului, astfel că nu se poate dispune suspendarea executării, deoarece în urma suspendării s-ar realiza o bulversare a minorului.

Soluția instanței nu a vizat luarea copilului de la tatăl său ci, doar stabilirea unei locuințe și domiciliu stabil a minorului, în prezent el fiind împărțit între cei doi părinți ai săi. Copilul a locuit cu tatăl său doar până în luna septembrie 2014 ,când mama a revenit definitiv în țară, după ce anterior minorul o rugase insistent să vină acasă, deoarece nu-și dorește să mai locuiască cu tatăl și cu bunicii paterni.

Măsura de a stabili domiciliul la mamă nu este în contradicție cu probele administrate.

Temporar a fost atașat dosarul de divorț în care a fost întocmit referatul de evaluare a minorului de către Direcția Generală de Asistență Socială B..

Voința minorului surprinsă în acest referat de către psihologii care au discutat și evaluat minorul, este de a locui în mod statornic cu mama sa, aceasta fiind concluzia acestui raport.

A mai arătat intimata că minorul a fost în grija tatălui doar în perioadele în care mama s-a aflat în străinătate, unde a plecat cu acordul soțului pentru a trimite bani acasă să-și finalizeze locuința lor, aflată în construcție.

În anii 2012 – 2013 mama a lucrat sporadic în străinătate, iar după trei luni lucrate, o lună revenea acasă la soț și copil.

Toți martorii audiați au arătat că ambii părinți se îngrijesc corespunzător de copil, implicarea tatălui este sporadică, tatăl lipsind de la evenimente importante din viața copilului.

Afecțiunea mamei față de copil a susținut intimata este interpretată greșit de către apelant, aceasta neavând un comportament permisiv în defavoarea copilului, ci stabilind un program pentru toate activitățile, inclusiv prin oferirea posibilității socializării cu alți copii.

În cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri.

La termenul din 20 ianuarie 2015 apelantul a arătat că înțelege să renunțe la cererea sa de suspendare a executării sentinței civile nr._ din 4 decembrie 2014, astfel încât instanța va lua act de această renunțare.

În ceea ce privește cererea de apel instanța urmează să o admită pentru motivele redate mai jos:

Astfel, prin motivele sale de apel pârâtul a arătat că măsura este neîntemeiată, din niciuna din probe nerezultând necesitatea luării unei măsuri urgente în sensul solicitat de către reclamantă.

Analizând această susținere instanța de apel constată că este întemeiată câtă vreme însăși reclamanta – intimată prin apărările formulate în cadrul întâmpinării și a concluziilor, arată că ambii părinți s-au ocupat de îngrijirea copilului, că o perioadă a lucrat în străinătate după care revenea acasă la soț și copil ,în perioada cât era plecată copilul fiind în îngrijirea tatălui. Martorii audiați la prima instanță au arătat că ambii părinți se îngrijesc corespunzător de minor.

Motivele de fapt invocate de reclamantă la promovarea acțiunii sale, potrivit cărora voința minorului ar fi aceea de a sta la mamă, voință reținută în baza raportului întocmit în cadrul dosarului de divorț, nu este de natură a justifica luarea unei măsuri urgente în sensul art. 919 raportat la dispozițiile art. 996 alin. 1 Cod procedură civilă.

Din chiar raportul referitor la copilul R. M. G. întocmit la 18 noiembrie 2014 de DGASPC rezultă că la momentul întocmirii, s-a constatat faptul că relația directă dintre copil, mama, tată este una deschisă, colaborativă, dominată de înțelegere, respectiv și comunicare, cu implicații directe ale acestora în asigurarea de nevoii de realizare personală a copilului.

Nu este lipsită de importanță dorința prezentă a copilului de a locui la domiciliul mamei, dorință care rezultă în raport, însă aceasta nu este de natură a impune luarea unei măsuri urgente, cu atât mai mult cu cât conform susținerilor părților în prezent minorul se află la tată care locuiește împreună cu bunicii paterni și cu sora acestuia, nu există vreun pericol pentru copil în menținerea situației actuale ,iar cererile părților cu privire la domiciliul copilului urmează a fi analizate în cadrul judecății cererii de divorț la termenul din 29.01.2015 .

Prin urmare ,văzând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 996 alin. 1 Cod procedură civilă, neexistând îndeplinită condiția urgenței în luarea unei măsuri în legătură cu minorul instanța ,în temeiul art. 480 C. pr. civ va admite apelul, va schimba în tot sentința apelată în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii formulate pe cale ordonanței președințiale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de apel formulată de apelantul R. L. T., domiciliat în satul și . .

Schimbă, în tot, sentința civilă nr._ din 4 decembrie 2014 a Judecătoriei B. în sensul că respinge, cererea formulată pe calea ordonanței președințiale de reclamanta R. B. domiciliată în satul și ., ca inadmisibilă.

Ia act de renunțarea apelantului - pârât la judecata capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

P. I. L. L. U. D.

Red. PI/26.01.2015,

Jud. F. S.

Dact. D.U,.

Ex. 5/27.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 29/2015. Tribunalul BOTOŞANI