Reparare prejudicii erori judiciare. Sentința nr. 101/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 101/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 7805/62/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 101/S
Ședința publică din 27 mai 2013
Completul civ. D1 compus din:
PREȘEDINTE – C. F. – judecător
Grefier – I. M.
Cu participarea procurorului C. U., din cadrul Parchetului de pe lângă
Tribunalul B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea soluționării cauzei civile de față privind soluționarea cererii formulată de reclamantul C. F.,în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin reprezentant legal, având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 13.05.2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având în vedere lipsa de timp pentru deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 260 alin. (1) Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 20.05. 2013, iar apoi, din același considerent, pentru prezentul termen de judecată.
Instanța, în aceeași compunere, în urma deliberării, a pronunțat sentința de mai jos.
TRIBUNALUL,
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamantul C. F. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 20.000 lei reprezentând daune materiale, cauzate de efectele privării sale de libertate în mod nelegal, precum și a sumei de 900.000 lei reprezentând daune morale, pentru același motiv, prin arestarea sa nelegală și prin interdicția de a părăsi localitatea și respectiv țara, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost arestat preventiv, fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de viol, fiind reținut și apoi arestat în perioada 9.11.2006 – 30.01.2007, iar ulterior i-a fost restrânsă libertatea prin obligarea de a nu părăsi localitatea pentru încă un an și jumătate.
A mai arătat că, prin sentința penală nr. 1563/29.10.2009 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._/197/2006, a fost achitat, în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. c C.pr.pen., precum și că sentința a fost menținută de Tribunalul B. și de Curtea de Apel B., rămânând definitivă prin decizia nr. 333/R/28.04.2011 a acestei din urmă instanțe.
Reclamantul a arătat de asemenea că prejudiciul material constă în cheltuielile ocazionate de procesul penal, constând în plata onorariului de avocat, contravaloarea pachetelor cu alimente și a altor produse cumpărare din banii săi, în perioada arestului preventiv, contravaloarea salariului pe care putea să îl primească dacă nu era arestat preventiv, pierderi materiale indirecte ca urmare a arestării sau a celorlalte măsuri preventive, beneficiul nerealizat, constând în faptul că nu a putut să se mai angajeze, nefiind acceptat de nici un angajator, precum și alte cheltuieli.
În ceea ce privește daunele morale, reclamantul a arătat că acestea sunt solicitate în considerarea suferințelor îndurate pe perioada arestului preventiv, timp în care a fost supus unui stres prelungit, audiat timp îndelungat, percheziționat, fiindu-i încălcată prezumția de nevinovăție, fiindu-i astfel afectată imaginea în societate și respectul de sine.
A mai arătat că, prin arestarea sa, a fost îndepărtat de familie, fiind lipsit de afecțiunea celor apropiați, astfel încât se impune compensarea suferințelor suportate.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 504 și următoarele C.pr.pen.
În probațiune a fost atașat dosarul penal nr._/197/2006 al Judecătoriei B., a fost audiat martorul B. S. G..
Cererea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat convențional prin D.G.F.P. B., a formulat întâmpinare, invocând excepția tardivității acțiunii, cu motivarea că aceasta a fost introdusă în afara termenului de 18 luni prevăzut de art. 506 alin. 2 C.pr.pen., dreptul la acțiune fiind prescris.
A mai arătat că dreptul la acțiune curge de la data la care a fost revocată măsura privativă de libertate, iar nu de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare, acțiunea fiind depusă la peste 2 ani de la împlinirea acestui termen.
Pârâtul a mai invocat excepția inadmisibilității acțiunii, cu motivarea că din cererea introductivă nu rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 504 C.pr.pen., iar măsurile preventive au încetat pe parcursul procesului penal, care a continuat cu inculpatul în stare de libertate.
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâtul a arătat că măsura arestării a fost dispusă în conformitate cu dispozițiile art. 143 C.pr.pen. și art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, existând motive verosimile de a se bănui că s-a săvârșit o infracțiune, măsura arestării având caracter legal, astfel că reclamantul nu este îndreptățit la obținerea unei reparații patrimoniale.
A mai arătat că pretențiile invocate de reclamant sunt exagerate, prejudiciul este numai invocat, iar nu și dovedit de reclamant, precum și că acesta nu a depus nici un înscris în dovedirea afirmațiilor sale.
Asupra excepțiilor invocate de pârât instanța s-a pronunțat la termenul de judecată din data de 19.11.2012, respingând aceste excepții cu motivarea cuprinsă în încheierea de ședință de la acea dată.
La același termen de judecată reclamantul, prin reprezentant convențional, și-a precizat acțiunea, arătând că perioada privării de libertate a fost cuprinsă între 19.10.2006 și 30.01.2007, iar prin nota de ședință depusă pentru termenul de judecată din 21.01.2013 a îndreptat eroarea materială săvârșită, arătând că perioada lipsirii de libertate a fost cuprinsă între 9.11.2006 și 11.01.2008.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 1563/29.10.2009 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._/197/2006, s-a dispus, între altele, achitarea reclamantului de săvârșirea infracțiunii de viol, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct.2 lit. a raportat la art. 10 lit. c C.pr.pen., constatându-se că acesta a fost reținut și arestat preventiv începând cu data de 9.11.2006 și până la 11.01.2008 inclusiv.
Această sentință a rămas definitivă prin respingerea apelului și a recursului declarate în cauză, după cum rezultă din hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul penal atașat.
Astfel fiind, rezultă că reclamantul a fost achitat în mod definitiv pentru infracțiuniea pentru care a fost trimis în judecată și în considerarea căreia au fost luate măsura reținerii, iar ulterior a arestării preventive.
Potrivit declarației martorului B. S. G., care a fost coleg de cameră cu reclamantul în Penitenciarul C., acesta a susținut în permanență că este nevinovat, fiind afectat psihic de stare a de arest și chiar încercând să se sinucidă prin spânzurare, conducerea Penitenciarului având cunoștință despre acest incident.
Martorul a mai arătat că starea psihică a reclamantului se alterase, în sensul că acesta era nervos, agitat, plângea tot timpul, striga să fie eliberat, martorul având impresia chiar că reclamantul „o luase razna”.
Potrivit dispozițiilor art. 504 alin. 2 C. pr. pen, are dreptul la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
A.. 3 al aceluiași text de lege prevede că privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j.
Pentru a putea fi antrenată răspunderea Statului, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: împotriva persoanei să se fi luat o măsură de privare ori restrângere a libertății, iar ulterior aceasta să fi fost scoasă de sub urmărire penală sau achitată, fără a se face distincție între motivele scoaterii de sub urmărire penală sau achitării.
În speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege-sus citat pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a Statului în vederea reparării erorii judiciare săvârșite, în sensul că reclamantul a fost privat de libertate în cursul procesului penal, fiind reținut pentru 24 ore și ulterior arestat preventiv pentru un an și două luni, în mod succesiv, iar caracterul nelegal al privării de libertate a fost stabilit implicit prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive de achitare a acestuia, respectiv decizia penală nr. 333/R/2011 a Curții de Apel B..
Art. 504 C.pr.pen., reglementând obligația de plată a daunelor de către Stat în cazul erorilor judiciare, are în vedere reparația integrală a prejudiciului cauzat, despăgubirile trebuind să acopere atât prejudiciul material, cât și pe cel moral, fără însă a se putea acorda sume nejustificate în raport cu întinderea prejudiciului, instituția răspunderii delictuale neputându-se transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei.
În raport cu probele administrate în cauză, acțiunea reclamantului apare ca fiind parțial întemeiată, pentru considerentele care urmează:
Din declarația martorului audiat în cauză a rezultat că reclamantul a fost grav afectat de măsurile privative de libertate luate împotriva sa, suferind un dezechilibru psihic manifestat prin plâns, agitație, clamarea continuă a nevinovăției sale și care a culminat cu încercarea acestuia de a se sinucide.
În raport cu cele ce preced, instanța reține că măsura reținerii și ulterior a arestării a avut consecințe grave asupra vieții personale a reclamantului, cu consecința apariției unor stări depresive.
Art. 505 alin. 1 C. pr. pen. prevede că la stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă.
Astfel, în speță se pune problema cuantificării prejudiciului moral suferit, în baza probelor administrate.
Daunele morale – ca echivalent al prejudiciului moral – constituie o componentă a pagubei invocate de reclamant, pentru că vătămarea intereselor sale personale nepatrimoniale – onoare, demnitate, reputație, imagine, încredere acordată de societate – determină efecte directe în fondul existenței materiale.
În doctrină și în jurisprudență s-a considerat că dauna morală constă în atingerea valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea personală, sensibilitate fizică și psihică, cinste, demnitate, onoare, prestigiu social și profesional și alte valori similare.
În speță, prin privarea de libertate a reclamantului pe durata a un an și două luni, reclamantului i-au fost afectate demnitatea, onoarea și reputația, iar suferințele psihice provocate de această măsură trebuie să fie reparate prin acordarea de despăgubiri, simplul fapt al privării de libertate fiind de natură să producă celui în cauză suferințe pe plan moral, social și profesional și constituind în sine o lezare a demnității și a onoarei, a libertății individuale și a celorlalte drepturi personal-nepatrimoniale ocrotite de lege.
În practica instanțelor interne și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului s-au cuantificat prejudiciile morale suferite prin măsuri privative de libertate, aceste valori având caracter orientativ.
Astfel, instanța reține că în cauza P. contra României S. R. a fost obligat să plătească reclamantului suma de 55.000 euro pentru o perioadă de 6 luni de lipsire de libertate în mod nelegal, iar din jurisprudența internă se poate cita decizia nr. 3189/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin s-a stabilit o despăgubire, cu același titlu, în sumă de 30.000 dolari pentru o perioadă de 353 zile de lipsire de libertate.
Astfel fiind, instanța apreciază ca fiind întemeiată cererea privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale pentru lipsirea sa de libertate pe durata a un an și două luni, cuantificând aceste daune la suma de 398.000 lei, simplul fapt al privării de libertate fiind de natură să producă celui în cauză suferințe pe plan moral și social și constituind în sine o lezare a demnității și a onoarei, a libertății individuale a persoanei, a sensibilității umane și a celorlalte drepturi personal-nepatrimoniale ocrotite de lege.
În ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale pentru consecințele determinate de măsura restrictivă de libertate constând în interdicția de a părăsi localitatea, instanța reține că reclamantul nu a propus probe din care să rezulte care au fost în mod concret prejudiciile suferite prin această măsură restrictivă de libertate.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, dar trebuie să se aibă în vedere o . criterii cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor sociale lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care persoanei i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, aceste criterii fiind consacrate ca atare în practica instanțelor, inclusiv a instanței supreme.
În speță, nu a fost dovedit că reclamantul se bucura de o reputație neștirbită, care să îi fi fost grav afectată de măsurile privative de libertate, din actele dosarului penal rezultând că acesta este cunoscut cu antecedente penale, și nici de o reputație profesională deosebită.
În raport cu probele administrate în cauză, precum și cu jurisprudența și doctrina existente în materie, instanța apreciază că suma de 398.000 lei constituie o reparație echitabilă a prejudiciului moral suferit, pretențiile în cuantum de 900.000 lei fiind disproporționate în raport cu durata lipsirii de libertate și cu consecințele produse.
Totodată, instanța reține că daunele morale trebuie să constituie o satisfacție echitabilă și nu pot fi deturnate de la scopul lor, pentru a se conferi un folos material nejustificat.
În ceea ce privește suma de bani pretinsă cu titlul de daune materiale și având componența menționată în cuprinsul cererii de chemare în judecată, instanța reține că reclamantul nu a produs nici un fel de dovezi în sprijinul celor susținute, în sensul că nu a dovedit că, anterior arestării, ar fi avut un loc de muncă pe care l-ar fi pierdut, care au fost veniturile pe care le realiza, faptul că ar fi avut posibilitatea să se angajeze și care ar fi fost cuantumul veniturilor pe care le-ar fi putut obține ori că ar fi efectuat cheltuieli din banii proprii pe perioada arestării, după cum nu a depus la dosar nici chitanța doveditoare de plată a onorariului de avocat achitat în procesul penal.
În fine, instanța urmează a înlătura apărările făcute de pârât prin întâmpinare, în sensul că obligația de despăgubire nu există în sarcina sa, pe considerentul că măsura arestării preventive a fost luată în mod legal, cu respectarea dispozițiilor legii penale, deoarece acesta este contrară prevederilor art. 504 C.pr.pen., care nu distinge după cum măsura arestării preventive a fost sau nu legală sub aspect formal, ci pune doar condiția ca persoana privată de libertate să fi fost ulterior scoasă de sub urmărire penală sau achitată prin hotărâre judecătorească definitivă, condiție care, în speță, este îndeplinită.
De asemenea, instanța constată că nu are relevanță mențiunea cuprinsă în decizia Curții de Apel B., în sensul că reținerea și arestarea reclamantului au avut caracter legal, deoarece lipsirea de libertate a unei persoane învinuite de săvârșirea unei infracțiuni și achitarea ulterioară a acesteia se exclud, prin hotărârea judecătorească definitivă de achitare stabilindu-se că fapta nu a fost săvârșită de reclamant (motivul de achitare fiind cel prevăzut de art. 10 lit. c C.pr.pen.), așadar lipsirea acestuia de libertate nu avea cum să aibă caracter legal, acceptarea concluziei contrare conducând la o contradicție logică și juridică, și, în final, la negarea dreptului persoanei prejudiciate prin săvârșirea unei erori judiciare la repararea prejudiciului suferit, ceea ce este de natură a goli de conținut dispoziția legală care conferă acest drept.
Față de aceste considerente, în baza art. 504, 505 C. pr. pen, Tribunalul urmează a admite în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul C. F. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, și în consecință urmează a obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 398.000 lei reprezentând daune morale, respingând restul pretențiilor solicitate cu titlul de daune materiale și morale.
În baza art. 274 alin. 1 C.pr.civ., instanța va respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că reclamantul nu a dovedit cuantumul acestor cheltuieli, prin depunerea la dosar a chitanței doveditoare a plății onorariului de avocat achitat în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul C. F., cu domiciliul ales în B., .. 50, la sediul Cabinetului de Avocat P. C. I., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul ales pentru îndeplinirea actelor de procedură în B., .. 7, la D.G.F.P. B., și în consecință:
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 398.000 lei reprezentând daune morale.
Respinge restul pretențiilor.
Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 mai 2013.
PREȘEDINTE, Grefier,
judecător C. F. I. M.
red. C.F.- 11.06.2013
tehnored. – I.M.-11.06.2013
5 ex.
| ← Stare civilă. Decizia nr. 1593/2013. Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1573/2013. Tribunalul... → |
|---|
