Obligaţie de a face. Decizia nr. 1563/2013. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 1563/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 15949/197/2009

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1563/R

Ședința publică din data de 12 decembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: D. O. P. –judecător

JUDECĂTOR: C. F.

JUDECĂTOR: I. L.

Grefier: C. N.-D.

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenta pârâtă V. C. P., în contradictoriu cu intimatul reclamant P. municipiului B. și cu intimata pârâtă ., împotriva sentinței civile nr. 6531 pronunțată de Judecătoria B. la data de 8.05.2012, în dosarul nr._, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și la a doua strigare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Se constată depusă la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură al instanței, o notă de ședință formulată de intimatul reclamant, prin care acesta înaintează dovada achitării onorariului avocațial în sumă de 2380 lei.

Instanța constată că judecata prezentei cauze a fost suspendată în ședința publică din data de 18.10.2012, în conformitate cu dispozițiile art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă, dată de la care recurenta nu a mai făcut niciun demers pentru reluarea judecății, aceasta rămânând în nelucrare mai mult de un an.

Tribunalul, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. art. 252 din Codul de procedură civilă, invocă, excepția perimării de drept a cererii de recurs ce formează obiectul prezentului dosar și rămâne în pronunțare pe această excepție.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin Sentința Civilă nr. 6531, din data de 08.05.2012, Judecătoria B. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei V. P. C..

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul P. Municipiului B. în contradictoriu cu pârâții . și V. P. C..

A obligat pârâtul . să desființeze lucrările realizate fără autorizație de construire constând în extinderea bucătăriei de vară în vederea creării unui spațiu locativ la imobilul situat în mun. B., ., iar în caz de refuz autorizează reclamantul să desființeze lucrările neautorizate pe cheltuiala pârâtului .

A respins cererea formulată in contradictoriu cu pârâta V. P. C. ca fiind introdusa împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.

A respins cererea de intervenție accesorie în favoarea paratei . formulata de V. P. C..

În temeiul art. 274 alin. 1 din C.pr.civilă, a obligat pârâtul . să plătească reclamantului suma de 2388, 3 lei cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta V. C. P..

Ultimul act de procedură în prezenta cauză a fost efectuat, la data de 18.10.2012, când instanța a dispus suspendarea judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 155 alin. 1 ind. 1 Cod procedură civilă, iar de la această dată nu a mai fost îndeplinit niciun act de procedură, cauza rămânând în nelucrare.

La termenul de judecată din data de 12.12.2013, când cauza a fost repusă pe rol din oficiu, instanța, din oficiu, a invocat excepția perimării de drept a recursului dedus judecății.

Art.248 alin (1) Cod procedură civilă stipulează că orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar art. 252 alin (1) din același act normative prevede că perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate.

În speță, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile instituite de dispozițiile legale mai sus menționate, astfel, cererea supusă judecății a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina recurentei pârâte, care nu a efectuat niciun demers pentru reluarea judecății după ce aceasta a fost suspendată conform celor mai sus arătate .

Așa fiind, Tribunalul, pentru considerentele ce preced, în temeiul art.248 alin (1) coroborat cu art. 252 alin (1) Cod procedură civilă, va constata perimarea de drept a cererii de recurs formulată de către recurenta pârâtă V. C. P., în contradictoriu cu intimatul reclamant P. municipiului B. și cu intimata pârâtă ., împotriva sentinței civile nr. 6531 pronunțată de Judecătoria B. la data de 8.05.2012, în dosarul nr._ .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția perimării cererii de recurs, invocata din oficiu și, în consecință: Constată perimată cererea de recurs formulată de către recurenta V. C. P. împotriva Sent. civ. nr. 6531/08.05.2012 a Judecătoriei B..

Obligă recurenta la plata către intimatul P. Municipiului B. a sumei de 2380 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată azi, 12.12.2013, în ședință publică.

PREȘEDINTEJUDECĂTOR JUDECĂTOR

D. O. P. C. F. I. L.

GREFIER

C. N.-D.

Red. DP/13.12.2013

Tehnored. CND/13.12.2013

Ex. 2

Jud fond – C. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 1563/2013. Tribunalul BRAŞOV