Actiune in regres. Decizia nr. 373/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 373/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 373/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 373/R
Ședința publică din data de 14 martie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. O. P. -judecător
JUDECĂTOR: C. F.
JUDECĂTOR: I. L.
Grefier: C. N.-D.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenta pârâtă C. de A. de S. a județului B. în contradictoriu cu intimata reclamantă S. S. împotriva Sentinței civile nr._/10.10.2012 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul civil nr._, având ca obiect acțiune în regres.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Cercetând actele și lucrările dosarului, instanța constată că prin cererea de recurs formulată, recurenta reclamantă a solicitat ca judecarea cauzei să se realizeze și în lipsă, astfel că reține incidența în speță a dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
De asemenea, instanța constată că niciuna dintre părți nu au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de recurs dedusă judecății.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față:
Constată că prin sentința civilă nr._/10.10.2012 a Judecătoriei B. a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta S. S. în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. A JUDEȚULUI B. și în consecință a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3113,24 lei contravaloare pretenții, reactualizată la data plății, și a sumei de 263 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în esență că prin sentința civilă nr. 381/2009 a Tribunalului B., cele două părți au fost obligate să plătească numitei H. G., în solidar, suma de 2879 lei, plus 1828,3 lei, cheltuieli de judecată.
Cum pârâta a refuzat executarea, numita H. G. s-a îndreptat cu cerere de executare silită numai împotriva reclamantei pentru cele două sume, la care s–au adăugat cheltuielile de executare, în total 6226,29 lei, fiind suportate din veniturile acesteia din urmă.
A mai reținut că, potrivit art. 1456 alin. 2 din Noul Cod Civil, părțile ce le revin codebitorilor sunt egale dacă din lege, convenție s-au alte împrejurări nu rezultă contrariul, așa încât, în baza acestui text de lege, pârâta a fi obligată la plata sumei sus-menționate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta.
În dezvoltarea motivelor de recurs, aceasta a arătat că nu a refuzat executarea sentinței civile nr. 381/CA/2009 a Tribunalului B., ci creditoarea H. G. a fost aceea care a ales persoana împotriva căreia s-a îndreptat, adresându-se executorului Judecătoresc cu cerere de executare silită, recurenta având calitatea de terț poprit, precum și că reclamanta a avut cunoștință de modalitatea aleasă de creditoare pentru punerea în executare a sentinței menționate și ar fi avut posibilitatea introducerii unei contestații la executare.
A mai arătat că această situație este confirmată și de încheierea din data de 21.04.2013 a Judecătoriei B., prin care a fost încuviințată executarea silită și în care nu se arată faptul că debitoarea S. S. ar fi introdus vreo contestație la executare.
Recurenta a arătat de asemenea că, potrivit art. 1456 alin. 1 din Codul civil, debitorul solidar care a executat obligația nu poate cere codebitorilor săi decât partea din datorie ce revine fiecăruia dintre ei, chiar dacă se subrogă în drepturile creditorului, iar conform alin. 2 al textului de lege, părțile ce revin codebitorilor solidari sunt prezumate ca fiind egale, dacă din convenție, lege sau din împrejurări nu rezultă contrariul.
În aceste condiții, a arătat recurenta, suma ce poate fi solicitată de reclamantă de la pârâtă nu poate excede acestor dispoziții legale, respectiv jumătate din sumele stabilite prin sentința ce constituie titlu executoriu și jumătate din suma stabilită de instanța de recurs cu titlul de cheltuieli de judecată.
Cu privire la cheltuielile de executare în cuantum de aproximativ 1000 lei, recurenta a arătat că nu are obligația achitării cotei-parte și din aceste cheltuieli, având în vedere modalitatea în care sentința menționată a fost pusă în executare, în condițiile în care reclamanta ar fi avut posibilitatea formulării unei contestații la executare sau de a solicita instanței care a încuviințat executarea introducerea în cauză a codebitoarei C. de A. de S., ceea ce nu s-a întâmplat.
În raport cu cele ce preced, recurenta a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii în ceea ce privește obligarea sa la plata cotei-părți din cheltuielile de executare.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentința Judecătoriei B. în raport cu probele dosarului și cu motivele de recurs, Tribunalul constată că acesta este neîntemeiat.
Instanța reține în primul rând că solicitarea recurentei vizează modificarea sentinței recurate exclusiv sub aspectul referitor la obligarea cotei de ½ din cheltuielile de executare, aceasta neînțelegând să conteste obligarea sa la plata cotei de ½ din creanța propriu-zisă.
Potrivit prevederilor art. 371 ind. 1 alin. 1 C.pr.civ., obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, alin. 2 al textului de lege prevăzând că, în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită.
Recurenta are calitatea de debitor obligat în solidar, conform titlului executoriu, astfel că, în egală măsură, îi revenea obligația de a aduce la îndeplinire în mod voluntar obligația consemnată în acest titlu.
Neîndeplinirea acestei obligații atrage, în egală măsură pentru toți debitorii solidari, și obligația de plată a cheltuielilor de executare, în aceeași proporție ca și în ceea ce privește debitul principal, deoarece ambii debitori au posibilitatea de a executa de bună-voie prestația la care au fost obligați, spre a evita executarea silită și cheltuielile pe care aceasta le implică.
În acest sens, instanța va înlătura susținerile recurentei în sensul că codebitoarea S. S., reclamantă în cauza de față, avea posibilitatea să formuleze contestație la executare, întrucât aceasta este o posibilitate deschisă de lege în ipoteze anume prevăzute, vizând în principal neregularitatea actelor de executare, iar nu o obligație pentru debitor, care nu poate fi silit să introducă vreo contestație la executare atâta vreme cât apreciază că nu au fost încălcate normele procedurale care reglementează executarea silită.
În fine, instanța va reține caracterul accesoriu al cheltuielilor de executare, întemeiate pe ideea culpei procesuale, pentru identitate de rațiune cu instituția cheltuielilor de judecată, raportat la caracterul solidar al obligației principale stabilite prin titlul executoriu.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Tribunalul urmează a respinge recursul declarat de pârâta C. de A. de S. a Județului B. împotriva sentinței civile nr._/10.10.2012 a Judecătoriei B., care va fi menținută.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta C. DE A. DE S. A JUDEȚULUI B. împotriva sentinței civile nr._/10.10.2012 a Judecătoriei B., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. O. P. C. F. I. L.
Grefier,
C. N.-D.
Red. CF/15.04.2013
Tehnored. CND/17.04.2013
Ex. 2
Jud fond-L. M.
| ← Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 45/2013.... | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 62/2013.... → |
|---|
