Pretenţii. Decizia nr. 333/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 333/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 333/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 333/R/2013
Ședința publică de la 05 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. L.
Judecător S. N.
Judecător A. G.
Grefier N. C.
Pe rol fiind judecarea recursului cauzei civile declarat de recurentul reclamant M. S. prin primar N. R. F. și recurentul pârât M. L., împotriva sentinței civile nr._/21.09.2012 pronunțată de Judecătoria B., având ca obiect reziliere contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat D. I. pentru recurentul pârât, recurentul reclamant fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța constată că prin serviciul registratură recurentul reclamant a depus la dosarul cauzei precizare de acțiune, la care a atașat fișa de calcul al debitelor și încă un exemplar al precizării, comunicate prin fax și recurentul reclamant a depus răspuns la adresa instanței, prin care s-a solicitat confirmarea încasării garanției conform contractului de concesiune nr. 4761/03.03.2008, precizând că prin chitanța nr._/14.02.2008 s-a achitat garanția de participare la licitație, în cuantum de 244,47 lei.
Reprezentanta convențională a recurentului pârât depune la dosarul cauzei precizare, prin care arată că, își restrânge pretențiile privind plata garanției, de la suma de 1222, 35 lei la suma de 244,47 lei, învederând instanței că își menține celelalte pretenții, iar cu privire la restrângerea valorii garanției, arată că poate dovedi numai suma de 244,47 lei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probelor.
Reprezentanta convențională a recurentului pârât solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv extrasul de pe portalul just. ro, prin care se constată că proprietatea imobilului în litigiu a fost dobândită prin uzucapiune, fapt ce condus la nerespectarea contractului de concesiune încheiat între părțile prezentului litigiu, contractul de proiectare și chitanțele atașate, precum și dovada de garanție a materialelor de construcție.
Instanța încuviințează pentru recurentul reclamant proba cu înscrisuri, în temeiul dispozițiilor art. 167 Cod procedură civilă, ca fiind utilă, pertinentă și concludentă, putând duce la dezlegarea pricinii.
Instanța respinge cererea de precizare a acțiunii formulată de recurentul reclamant, ca fiind inadmisibilă.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată, în baza art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reprezentanta convențională a recurentului pârât solicită admiterea recursului formulat de recurentul pârât M. L. și modificarea sentinței atacate, cu privire la petitele cererii de recurs. De asemenea, învederează instanței că rezilierea contractului de concesiune s-a produs din culpa recurentului reclamant, care a lăsat în posesia uzucapanților terenul în litigiu. Totodată, recurentul pârât a sistat plata redevențelor către recurentul reclamant, de la data la care și-a dat seama că în procesul în derulare privind dobândirea proprietății terenului prin uzucapiune, terții care aveau folosința și posesia terenului, urmau să devină proprietarii terenului prin uzucapiune, folosința și posesia terenului nefiind exercitată de către recurentul pârât, iar odată cu derularea procesului de dobândire a dreptului de
proprietate prin uzucapiune, recurentul pârât și-a dat seama că predarea terenului nu se va mai realiza.
Cu privire la recursul declarat de recurentul reclamant, reprezentanta convențională a recurentului pârât, solicită respingerea acestuia, fără acordarea cheltuielilor de judecată în recurs.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
TRIBUNALUL,
Constată că prin sentința civilă_/2012 a Judecătoriei B. a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. S. prin primar în contradictoriu cu pârâtul M. L.; a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de reclamant pentru cererea reconvențională; a fost admisă în parte cererea reconvențională; s-a dispus rezilierea contractului de concesiune 4761/2008 cu repunerea părților în situația anterioară; a fost reclamantul Pârât reconvențional să plătească pârâtului reclamant reconvențional suma de 8415,47 lei reprezentând plăți efectuate, suma de 1072,93 lei reprezentând despăgubiri și suma de 3671 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; s-a dispus radierea din CF 767 S., nr. top 1981 lot 1 a dreptului de concesiune al pârâtului reclamant reconvențional.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 03.03.2008 părțile au încheiat pentru o durată de 49 ani contractul de concesiune nr. 4761 având ca obiect cedarea de către concedent - M. S. – și preluarea în concesiune de către concesionar – M. L.- a terenului înscris în CF nr. 767 S. sub nr. 1981 lotul 1 în suprafață de 433,39 mp, situat în mun. S., .-95 în vederea construirii de locuințe, concesionarul obligându-se să achite o redevență de 15,65 lei/mp/an.
Conform art. 8 lit. a din contract, concedentul s-a obligat să predea obiectul concesiunii și să asigure libera și liniștita exercitare a posesiei pe toată durata concesionării dacă s-ar interpune fapte și evenimente perturbatorii imputabile lui.
P. cererea de chemare în judecată, M. S. a arătat că solicită rezilierea acestui contract întrucât pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de plată a redevenței convenite.
P. întâmpinare și prin cererea reconvențională formulată, pârâtul a arătat că terenul concesionat nu i-a fost predat niciodată, acesta fiind folosit de o altă persoană, respectiv de numitul Csere A., susțineri care rezultă chiar din răspunsurile reclamantei la interogatoriul administrat în cauză.
Or, în situația prezentată, refuzul pârâtului-reclamant reconvențional de a mai achita redevența pentru acest teren, apare ca fiind justificat.
Întrucât M. S. nu și-a îndeplinit obligația principală asumată prin contractul de concesiune, respectiv aceea de a preda bunul ce constituie obiectul contractului, se constată că culpa pentru neexecutarea contractului îi revine și deci potrivit art. 969 C.civ. și art. 1021 C.civ, cererea acestuia de reziliere a contractului pentru neplata de către concesionar a redevenței datorate și obligarea pârâtului de plata a redevenței scadențe, este neîntemeiată.
Ca urmare, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. S. în contradictoriu cu pârâtul M. L. a fost respinsă iar petitele din cererea reconvențională formulată în cauză privind rezilierea contractului de concesiune nr. 4761/2008 încheiat între părți din culpa reclamantului și radierea din CF nr.767 S. nr. top. 1981 – lotul 1 a dreptului de concesiune al pârâtului-reclamant reconvențional M. L., a fost admisă.
Referitor la pretențiile formulate de către pârâtul - reclamant reconvențional M. L. de obligare a M. S. la plata sumelor de bani achitate de acesta cu titlu de redevență ca urmare a repunerii părților în situația anterioară încheierii contractului de concesiune, s-a reținut că, deși în principiu, rezilierea unui contract nu are efecte retroactive, totuși, în cauza de față, întrucât pârâtul nu a beneficiat niciodată de obiectul contractului, pentru repararea integrală a prejudiciului suferit de acesta ca urmare a neexecutării contractului de către reclamant, se impune repunerea părților în situația anterioară respectiv restituirea sumelor achitate de către M. L. cu titlu de redevență.
Or, întrucât restituirea acestor sume de încadrează în noțiunea de daune-interese prevăzute de art. 1021 C.civ ca urmare a rezilierii contractului din vina exclusivă a Municipiului S., s-a constatat că cererea reclamantului reconvențional de obligare a pârâtului reconvențional la plata acestora este făcută în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 8 din Decretul nr. 167/1958 și ca urmare va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată.
Întrucât din înscrisurile depuse la dosar rezultă că M. L. a efectuat plăți cu titlu de redevență și taxe aferente în cuantum de doar 8415,47 lei și nu de 11.872,35 lei așa cum s-a susținut, a fost admis în parte acest petit și s-a respinge restul pretențiilor ca neîntemeiate.
Potrivit răspunsurilor la interogatoriul administrat reclamantei, înscrisurilor depuse la dosar și declarației martorului Bahnaru L., pârâtul-reclamant reconvențional a efectuat cheltuieli pentru obținerea avizelor necesare obținerii autorizației de construire a unui imobil pe terenul ce a făcut obiectul contractului de concesiune nr. 4761/2008 în cuantum de 1072,93 lei și nu de 3.972,53 lei așa cum s-a solicitat.
Întrucât pârâtul nu a putut obține această autorizație din cauza problemelor legate de proprietate asupra terenului în cauză, s-a constatat că și cererea reclamantului-reconvențional de obligare a pârâtului reconvențional la plata cheltuielilor de 1.072,93 lei este întemeiată.
Cererea reclamantului reconvențional de obligare a pârâtului-reconvențional la plata sumei de 7144 lei reprezentând contravaloarea materialelor de construcție achiziționate pentru construcția ce trebuia ridicată pe terenul concesionat a fost respinsă întrucât, chiar daca aceste materiale au fost achiziționate și nu au putut fi utilizate în scopul urmărit, reclamantul –reconvențional ar fi avut posibilitatea de a le vinde și nu de a aștepta deteriorarea acestora, situație în care lipsește caracterul cert și direct al prejudiciului invocat. Totodată, în condițiile în care la momentul achiziționării acestor materiale, reclamantul reconvențional cunoștea că există probleme legate de . terenul concesionat, nu se poate reține culpa exclusivă a pârâtului-reconvențional în cauzarea prejudiciului invocat.
Reținând culpa procesuală a reclamantului-pârât reconvențional, în baza art. 274 C., acesta a fost obligat la plata către pârâtul-reclamant reconvențional a sumei de 3.671 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, constând în onorariu de avocat și taxe judiciare datorate pentru pretențiile admise.
Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat recurs iar pârâtul a declarat apel.
La termenul de judecată din 8.01.2013 calea de atac a fost calificată recurs.
Recurentul pârât a criticat sentința primei instanțe sub următoarele aspecte:
Suma de 1222,35 lei reprezentând garanția pentru primul an de exploatare a fost depusă în conformitate cu prevederile art. 7 litera f din contract, suma de 2700 lei reprezintă contravaloarea proiectului realizat în vederea edificării construcției pe terenul concesionat, suma de 7144 lei reprezintă contravaloarea materialelor achiziționate în vederea edificării construcției.
În fapt, în situația rezilierii contractului de concesiune se impune restituirea tuturor sumelor achitate în temeiul acestuia, inclusiv a garanției, numai în acest fel realizându-se în mod efectiv repunerea părților în situația anterioară încheierii actului.
În ceea ce privește suma pe care intimatul trebuie să o achite cu titlu de despăgubiri s-a arătat că trebuie să fie inclusă și valoarea proiectului și a materialelor de construcție achiziționate.
Potrivit art. 7 lit. g și i din contractul de concesiune, intimatul a stabilit în sarcina recurentului obligația de a începe lucrările de construcție pe terenul concesionat în termen de maximum un an de la data încheierii contractului. Bazându-se pe promisiunea că terenul îi va fi predat într-un termen scurt,pentru a putea respecta obligațiile asumate, a fost nevoit să asigure mijloacele necesare demarării construcției, respectiv să fie întocmit proiectul și să cumpere primele materiale necesare edificării construcției.
Intimatului îi aparține culpa exclusivă pentru nepredarea terenului, iar instanța de fond a reținut în mod greșit că vina aparține recurentului pârât deoarece nu trebuia să aștepte deteriorarea materialelor, ci să le valorifice înainte ca acestea să expire sau să se degradeze.
Instanța a apreciat că nu se poate reține culpa exclusivă a intimatului, dar în această situație se impunea admiterea în parte a acestora, nu respingerea.
Ulterior, recurentul pârât a arătat că pretențiile privind plata garanției sunt în cuantum de 244,47 lei, nu de 1222,35 lei cum s-a specificat în cererea de recurs.
Recurentul reclamant a criticat sentința instanței de fond sub următoarele aspecte:
Pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, respectiv nu a achitat contravaloarea redevenței.
În cauză, raportul obligațional creat este unul contractual, astfel că atâta vreme cât debitorul nu face dovada intervenirii unei cauze de forță majoră sau de caz fortuit, care să-l exonereze de răspundere, contractul generează împotriva pârâtului două prezumții: prezumția de neîndeplinire de către pârât a obligațiilor asumate și prezumția de culpă a acestuia în ceea ce privește neîndeplinirea obligației. Acest fapt este de natură să aducă grave prejudicii Municipiului S. deoarece, conform art. 8 din legea 273/2006 privind finanțele publice, veniturile proprii ale instituțiilor publice, finanțate în condițiile art. 67 alin. 1 lit. b și c, se încasează, se administrează și se contabilizează de către acestea, potrivit dispozițiilor legale.
Potrivit art. 6 din contract, neplata redevenței sau executarea cu întârziere a acestei obligații după expirarea termenelor prevăzute în contract, concesionarul datorează majorări de întârziere în cuantumul prevăzut de actele normative în vigoare, urmând ca după întârzierile ce depășește 90 de zile să se procedeze la retragerea concesiunii.
Pârâtul a fost notificat și înștiințat în repetate rânduri cu privire la debitele pe care le datorează, însă acesta nu a înțeles să-și îndeplinească de bună-voie obligațiile contractuale asumate, fapt ce evidențiază culpa acestuia și calitatea pe care a dobândit-o prin nerespectarea clauzelor contractuale și anume de concesionar de rea credință.
Recurentul reclamant a precizat că suma totală datorată de recurentul pârât este de 4127,32 lei reprezentând debit neachitat și majorări de întârziere.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând sentința recurată raportat la criticile formulate, instanța reține următoarele:
Recursul declarat de recurentul reclamant nu este întemeiat.
Contractul de concesiune nr. 4761/3.03.2008 încheiat între părți a stabilit obligații în sarcina ambelor părți. Conform clauzelor contractuale, concesionarul avea obligația să plătească redevența la termenele și în condițiile prevăzute în contract, iar recurentul reclamant a invocat nerespectarea acestei obligații de către pârât.
În sarcina recurentului reclamant a fost stabilită obligația de a preda obiectul concesiunii, de a asigura libera și liniștita exercitare a posesiei pe toată durata concesionării dacă s-ar interpune fapte și evenimente perturbatorii imputabile lui. Această obligație nu a fost respectată de către reclamant, deși constituie obligația principală a contractului, astfel că instanța de fond a reținut în mod corect că culpa pentru neexecutarea contractului îi revine recurentului reclamant.
Imobilul obiect al contractului de concesiune a fost în posesia altor persoane, care au devenit proprietari ai acestuia prin uzucapiune, aspect constatat prin decizia civilă 888/2012 a Tribunalului B..
Dobândirea de către terțe persoane a dreptului de proprietate asupra imobilului, prin prescripție achizitivă, duce la concluzia că aceste persoane au exercitat posesia asupra imobilului, nu pârâtul, și implicit la concluzia că reclamantului nu și-a îndeplinit obligația asumată prin contract, aceea de a preda posesia imobilului către pârât.
Pârâtul a achitat parte din redevențele datorate și a inițiat demersurile pentru îndeplinirea celorlalte obligații contractuale.
Caracteristica principală a contractelor sinalagmatice, cum este și contractul de concesiune, o constituie reciprocitatea și interdependența obligațiilor ce revin părților: fiecare dintre părți are, concomitent, față de cealaltă parte, atât calitatea de debitor cât și calitatea de creditor. Obligația ce revine uneia din părți își are cauza juridică în obligația reciprocă a celeilalte părți.
Excepția de neexecutare a contractului, invocată de pârât în fața instanței de fond, este un mijloc de apărare aflat la dispoziția uneia dintre părțile contractului, în cazul în care i se pretinde executarea obligației cei incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-și execute propriile obligații.
Recurentul reclamant pretinde pârâtului plata redevenței, conform clauzelor contractuale, în condițiile în care nu și-a executat propria obligație, aceea de predare a posesiei imobilului, ceea ce a dat eficiență apărărilor pârâtului și a determinat, în mod corect, soluția de respingere a acțiunii.
Art. 8 din Legea 273/2006 privind finanțele publice, invocat de recurentul reclamant, reglementează modalitatea de încasare, administrare, utilizare și contabilizare a veniturilor proprii ale instituțiilor publice, însă nu impun reguli diferite de dreptul comun în ceea ce privește obligațiile contractuale asumate de instituțiile publice.
Raportul obligațional creat este unul contractual, așa cum s-a susținut în motivele de recurs, ceea ce atrage incidența prevederilor art. 969 și 1021 cod civil.
În consecință, recursul reclamantului este neîntemeiat.
În ceea ce privește recursul pârâtului, instanța reține următoarele:
Din adresa 5457/19.02.2013 depusă la dosar de Primăria Municipiului S. la solicitarea instanței de judecată rezultă că pentru contractul de concesiune 4761/2008 s-a achitat suma de 244,47 lei cu titlu de garanție,prin chitanța nr._/14.02.2008.
În fața instanței de fond s-a solicitat de către pârât restituirea sumei în cuantum de 1222,35 lei plătită cu titlu de garanție, însă nu s-a făcut dovada plății acesteia, ceea ce a dus la respingerea acestei pretenții.
În recurs s-a făcut dovada că suma achitată cu acest titlu a fost de 244,4 lei, iar recurentul pârât a precizat că aceasta este suma pentru care înțelege să critice soluția instanței de fond.
În ceea ce privește suma de 2700 lei reprezentând contravaloarea proiectului realizat în vederea realizării construcției, plata acesteia a fost dovedită prin depunerea contractului, facturilor și a chitanțelor în dosarul de recurs.
Restituirea acestor sume se încadrează în dispozițiile art. 1021 cod civil, astfel că motivele de recurs referitoare la restituirea acestor sume sunt întemeiate și urmează a fi admise, fără a se imputa instanței de fond modificarea soluției sub acest aspect, deoarece sarcina probei revine părții care formulează cererea, iar pârâtul nu a dovedit această pretenție în fața primei instanțe.
În ceea ce privește obligarea recurentului reclamant la plata către recurentul pârât a sumei de 7144 lei reprezentând contravaloarea materialelor achiziționate, instanța reține că în cauză a fost dovedită efectuarea de către pârât a unor plăți în cuantumul menționat, pentru achiziționarea unor materiale de construcții.
Achiziționarea materialelor a fost impusă de faptul că prin contractul de concesiune s-a stabilit în sarcina pârâtului obligația să realizeze lucrările de investiții în conformitate cu prevederile Autorizației de Construire precum și cu avizele și acordurile prevăzute de Legea 50/1991 și să înceapă construirea obiectivului în termen de un an de la data încheierii contractului.
În vederea respectării acestui termen de un an, pârâtul a achiziționat parte din materialele construcție necesare, iar culpa pentru rezilierea contractului a fost stabilită în sarcina reclamantului. Construcția nu a putut fi realizată de către pârât deoarece reclamantul nu a predat posesia imobilului, ulterior pierzând și dreptul de proprietate asupra acestuia.
Materialele de construcție s-au deteriorat producând un prejudiciu pârâtului, prejudiciu ce se impune a fi reparat în condițiile art. 1021 cod civil.
În consecință, recurentul pârât este îndreptățit și la repararea acestui prejudiciu.
În consecință, față de considerentele mai sus expuse, instanța va respinge recursul declarat de recurentul reclamant și va admite recursul recurentului pârât, cu obligarea reclamantului la plata către pârât a sumelor mai sus menționate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul reclamant M. S. prin primar, împotriva sentinței civile_/2012 a Judecătoriei B..
Admite recursul declarat de recurentul pârât M. L. împotriva aceleiași sentințe pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă pe reclamantul pârât reconvențional M. S. să plătească recurentului M. L. suma de 244,4 lei reprezentând garanție; suma de 2700 lei reprezentând contravaloarea proiectului și suma de 7144 lei contravaloarea materialelor achiziționate.
Menține celelalte dispoziții ale primei instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5.03.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
I. L. S. N. A. G.
Grefier,
N. C.
Redactat jud. SN/27.03.2013
Tehnored. NC/27.03.2013
Jud. fond M. S.
4 ex.
| ← Pretenţii. Hotărâre din 11-03-2013, Tribunalul BRAŞOV | Grăniţuire. Decizia nr. 99/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
