Contestaţie la executare. Decizia nr. 368/2016. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 368/2016 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 25-02-2016 în dosarul nr. 368/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBBRV:2016:004._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 368/. publică din data de 25 februarie 2016
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. F. - judecător
JUDECĂTOR: L. S. P.
Grefier C. N.-D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de apelanta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri B., în contradictoriu cu intimatul contestator I. M., împotriva Sentinței civile nr. 8248/12.08.2015, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul civil nr._, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 11.02.2016, conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 25.02.2016, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 8248/12.08.2015 a Judecătoriei B. a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorul I. M. în contradictoriu intimata C.N.A.D.N.R. – D.R.D.P. B., și în consecință s-a dispus anularea tuturor actelor de executare întocmite în dosarul execuțional nr. 1263/2014 al B. Filofie L., fiind obligată intimata să plătească contestatorului suma de 57,50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în esență că, potrivit procesului-verbal . nr._/14.11.2011, emis de intimata CNADNR, contestatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 750 lei și obligat la plata unui tarif de despăgubire în valoare de 96 euro, adică 414,20 lei, întrucât în data de 17.05.2011 ar fi circulat fără a deține rovinietă valabilă.
În data de 12.12.2011 procesul-verbal de mai sus a fost comunicat contestatorului prin afișare, conform procesului-verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/14.11.2011 emis de intimata CNADNR, aceasta fiind singura modalitate de comunicare a procesului-verbal în cauză.
Procesul-verbal în cauză nu a fost contestat, astfel că intimata, în baza acestuia, a demarat executarea silită împotriva contestatoarei, prin încheierea din 29.09.2014 pronunțată în dosarul nr._/197/2014 al Judecătoriei B. dispunându-se încuviințarea executării silite doar asupra sumei de 96 euro reprezentând tarif de despăgubire.
În drept, instanța a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 712 alin. 2 C.pr.civ. : „În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.”
S-a reținut că, că potrivit art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor: „Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii”.
Nu în ultimul rând, Î.C.C.J. a stabilit în Decizia nr. 10/2013 că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că:
Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire”.
În speță, instanța a reținut că, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, procesul-verbal . nr._/14.11.2011 emis de intimata CNADNR a fost comunicat contestatorului doar prin afișare la domiciliu, deși potrivit deciziei ÎCCJ de mai sus ar fi trebuit să i se comunice mai întâi prin poștă, cu aviz de primire, modalitate primordială de comunicare.
În atare situație, instanța a reținut că necomunicarea la domiciliul sau sediul contravenientului cu prioritate prin poștă, cu aviz de primire a procesului-verbal – tocmai pentru a i se da contravenientului posibilitatea să cunoască efectiv actul încheiat și data comunicării acestuia, pentru a-și formula apărările, de exemplu, plângere contravențională, excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale –, ci direct prin afișare la sediu echivalează cu necomunicarea acestuia contravenientului, în speță contestatorului, în termenul de o lună de la data aplicării sancțiunii, adică 14.11.2011, motiv pentru care executarea despăgubirii de 96 euro, adică 414,24 lei este prescrisă.
În concluzie, instanța a admite contestația la executare și a obligat intimata să plătească contestatorului suma de 57,50 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata.
În dezvoltarea motivelor de apel, aceasta a arătat în esență că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție este una legală, prima instanță apreciind în mod greșit că aceasta are caracter subsidiar față de comunicarea prin poștă cu confirmare de primire, întrucât, la momentul comunicării, erau incidente prevederile art. 27 teza I din O.G. nr. 2/2001, potrivit cu care comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului.
A mai arătat că această dispoziție legală lasă creditorului dreptul de opțiune în privința metodei de comunicare pe care o consideră mai eficientă, astfel că procedura de comunicare prin afișare a procesului-verbal de constatare a contravenției nu este subsidiară comunicării prin poștă cu aviz de primire, ci este perfect legală.
Apelanta a arătat de asemenea că o opinie contrară ar aduce atingere justului echilibru necesar a fi asigurat între interesele contrare din cadrul procedurii contravenționale, într-o manieră care să nu reducă dreptul persoanei sancționate contravențional de a i se comunica actul prin care a fost sancționat la unul pur formal și care în același timp să nu greveze obligație autorități cu o sarcină imposibil de realizat, ce ar depinde în exclusivitate de voința persoanei sancționate de a se prevala în mod abuziv de dreptul respectiv.
În continuare, apelanta a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, arătând că procesul-verbal de contravenție a fost emis în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea s-a făcut în mai puțin de o lună de la data aplicării sancțiunii, procesul-verbal fiind comunicat contravenientului la data de 12.12.2011.
În același sens, a arătat că, potrivit prevederilor art. 14 din O.G. nr. 2/2001, executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
În final, apelanta a arătat că este neîntemeiată susținerea contestatorului în sensul că procesul-verbal ar fi lovit de nulitate absolută, ca urmare a faptului că s-a prescris dreptul de a cere executarea silită, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 705 alin. 1 C.pr.civ., termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită în materie civilă sau comercială este de 3 ani în privința obligațiilor bănești.
Apelul este scutit de plata taxei de timbru.
Intimatul-contestator a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului și arătând în esență că nu a avut cunoștință de existența procesului-verbal de constatare a contravenției, întrucât acesta nu i-a fost comunicat cu respectarea prevederilor legale.
De asemenea, a reiterat apărarea privind incidența dispozițiilor Deciziei nr. 10/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și a arătat că procesul-verbal nu îndeplinește condițiile legale, întrucât nu poartă semnătura agentului constatator.
Analizând sentința Judecătoriei B. în raport cu probele dosarului și cu motivele de apel, Tribunalul constată că acesta este neîntemeiat.
Apelanta susține în mod neîntemeiat că aprecierea modalității de comunicare prin afișare ca având caracter subsidiar comunicării prin poștă ar fi „nesusținută”, având în vedere că prima instanță a motivat în mod riguros adoptarea acestei soluții, cu indicarea dispozițiilor legale și jurisprudențiale care stau la baza acesteia.
Se susține contrar evidenței că legea nu ar acorda prioritate vreuneia dintre modalitățile de comunicare, în condițiile în care, potrivit prevederilor art. 47 din O.G. nr. 2/2001, dispozițiile acestei ordonanțe se completează cu ele ale Codului de procedură civilă, iar în regimul acestui act normativ comunicarea prin afișare este subsidiară modalității de comunicare cu aviz de primire.
Acesta a constituit de altfel și raționamentul Înaltei Curți de Casație și Justiție la pronunțarea Deciziei nr. 10/2013, instanța supremă reținând că numai în ipoteza în care se consideră că îndeplinirea procedurii de comunicare prin afișarea actului se află într-un raport de subsidiaritate față de comunicarea prin poștă, cu aviz de primire, se poate afirma că sunt respectate garanțiile procedurale, precum și că contravenientului trebuie să i se dea posibilitatea să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia, pentru a-și formula apărările (plângerea contravențională, excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale).
În motivarea deciziei, s-a reiterat raționamentul urmat în cazul Deciziei nr. 1.254 din 22 septembrie 2011 a Curții Constituționale, care confirmă ipoteza susținută, statuând că rațiunea comunicării prin poștă, cu aviz de primire, "constă în aducerea la cunoștința persoanei care a săvârșit o contravenție a documentelor menționate [...]. Rezultă că această modalitate de comunicare a procesului-verbal este de natură a asigura încunoștințarea efectivă a contravenientului în privința faptei săvârșite și a sancțiunilor contravenționale aplicate".
Astfel, procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire.
Apelanta interpretează în mod greșit considerentele deciziei menționate mai sus, susținând că este necesar a nu se greva obligația autorității cu o sarcină imposibil de realizat, care ar depinde în mod exclusiv de voința persoanei sancționate de a se prevala în mod abuziv de dreptul său, ori această ipoteză a fost avută în vedere de Înalta Curte în situația în care persoana sancționată, deși avizată, prin oficiul poștal, nu s-a prezentat în vederea ridicării corespondenței, fiind necesar, în acest caz, ca organul constatator să apeleze la modalitatea tehnică subsidiară de comunicare, prin afișare, avându-se în vedere că returnarea plicului cu mențiunea "avizat", "neavizat", "expirat termen păstrare" nu constituie momentul de la care începe să curgă termenul de formulare a plângerii contravenționale.
O altă interpretare se impune a fi făcută însă în privința refuzului explicit de primire a comunicării prin poștă, cu aviz de primire, când comunicarea se impune a fi considerată ca fiind realizată în momentul exprimării acestui refuz, fără a mai fi necesară efectuarea unei noi comunicări, în modalitatea subsidiară, aceea a afișării, și aceasta întrucât îndeplinirea procedurii de comunicare nu poate fi lăsată la discreția destinatarului comunicării care, fiind interesat în a o tergiversa, poate, prin atitudinea sa subiectivă, să împiedice autoritatea să realizeze comunicarea în termenele prevăzute de lege.
Prin urmare, s-a considerat de către instanța supremă că modalitatea de comunicare prin afișare la domiciliul/sediul destinatarului este subsidiară comunicării cu aviz de primire, iar organul constatator are în principal obligația de a recurge la comunicarea prin poștă cu aviz de primire și în subsidiar la aceea prin afișare, iar aspectul atitudinii abuzive a destinatarului a fost tratat numai pentru cea de-a doua ipoteză expusă mai sus.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, Tribunalul constată că această soluție este urmarea logică a constatării de către prima instanță a faptului că, nefiind legal făcută, comunicarea actului nu a avut loc în termenul prescris de lege.
În fine, în ceea ce privește invocarea prevederilor art. 750 alin. 1 C.pr.civ., instanța urmează a înlătura acest motiv de apel, având în vedere că domeniul contravențional este guvernat de legea specială, iar aceasta derogă de la cea generală – Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant.
Față de aceste considerente, în baza art. 480 alin. 1 C.pr.civ., Tribunalul urmează a respinge apelul declarat de apelanta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin D.R.D.P. B., împotriva sentinței civile nr. nr. 8248/12.08.2015 a Judecătoriei B., care va fi păstrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., prin D.R.D.P. B., împotriva sentinței civile nr. nr. 8248/12.08.2015 a Judecătoriei B., pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi 24 februarie 2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. F. L. S. P.
GREFIER,
C. N.-D.
Red. CF/25.02.2016
Tehnored. CND/26.02.2016
Ex. 4
Jud fond – G. S.
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 63/2016. Tribunalul... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 51/2016. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
