Contestaţie la executare. Decizia nr. 410/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 410/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 410/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 410/.> Ședința publică de la 30 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. F.
Judecător M. I. B.
Grefier N. C.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelantul intimat A. N. în contradictoriu cu intimata contestatoare Direcția Generală Regională a Finanțelor P. B., prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr._/26.09.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și a doua strigare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța constată că apelantul intimat nu s-a conformat dispozițiilor instanței din rezoluția din data 03.12.2014, de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 500 lei, precum că intimata contestatoare a solicita judecata cauzei și în lipsă, față de care instanța rămâne în pronunțare a supra excepției de netimbrare a cererii de apel, invocate din oficiu și asupra cererii de apel.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față:
Constată că, prin sentința civilă nr._/26.09.2014 pronunțată în dosarul civil nr._, Judecătoria B.:
A respins cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare.
A respins excepția lipsei calității procesuale a DGRFP B..
A admis excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită.
A admis contestația la executare formulată de contestatoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor P. B. în contradictoriu cu intimatul A. N..
A anulat executarea silită începută în dosarul execuțional nr. 155/2013 al B. D. M. și N. S..
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 31.10.2013 sub nr._, contestatoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor P. B., în contradictoriu cu intimatul A. N., a solicitat instanței suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare, anularea executării silite, anularea încheierii emise de Judecătoria Sectorului 2 București privind încuviințarea executării silite.
În motivare, s-a arătat în esență că executarea silită a unei instituții publice se poate face numai după trecerea unui termen de 6 luni de la data la care aceasta a fost somată de către organul de executare competent conform OG nr. 22/2002, că în situația dată nu se poate vorbi de cheltuieli ocazionate de executarea silită și că nu există nici un temei legal pentru ca executorul să întocmească proces verbal de stabilire a cheltuielilor de executare că hotărârea nr. 286/1997 pentru care au fost emise actele de executare, nu constituie titlu executoriu, precum și că suma solicitată nu a fost calculată în mod corect întrucât trebuia actualizată și valoarea creditului neachitat.
S-au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor P. B. pe motiv că această instituție nu poate răspunde în nume propriu pentru îndeplinirea obligației solicitate executorului judecătoresc și excepția prescripției dreptului de a obține executare silită motivată de faptul că dreptul de despăgubiri stabilit prin hotărârea nr. 286/1997 este un drept de creanță care s-a prescris.
În drept, art. 705, 706 și 711 N.C.p.c, OG nr. 92/2003, OG nr. 22/2002..
În cursul judecății s-au depus la dosar copii după dosarul de executare nr. 155/2013 al B. D. M. și N. S. (f. 42-60).
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulate (f. 61-66), arătând că potrivit art. 13 din Legea nr.112/1995 plata despăgubirilor se face de către Ministerul Finanțelor prin serviciile publice descentralizate, că hotărârile nr. 286/1997 și nr. 563/1998 nu au fost comunicate niciodată în mod legal către intimat și ca urmare nu putea începe să curgă termenul de prescripție al executării silite. S-a arătat că Legea nr. 112/1995 conferă caracter executoriu hotărârilor emise în baza ei iar creanța pentru care s-a început executarea este corect stabilită
În drept, OG. Nr. 22/2002, OMFP nr. 1899/2004, OG nr. 92/2003, art. 205 și urm. NCpc, art. 711 și urm. NCpc, art. 453 alin.1 NCpc.
Prin sentința civilă nr._/16.12.2013, a fost declinată în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București competența de soluționare a cauzei însă în urma soluționării regulatorului de competență prin decizia nr. 2351/19.06.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a României a stabilit competența în favoarea Judecătoriei B.
În cursul judecății au fost depuse la dosar înscrisuri (f. 61-70, 74-85).
Cu privire la cererea de suspendare a executării silite s-a reținut că potrivit art. 718 alin.1 Ncpc, această suspendare se acordă până la soluționarea contestației la executare. Întrucât la același termen instanța a rămas în pronunțare atât asupra contestației cât și asupra cererii de suspendare, s-a constatat că această ultimă cerere a rămas fără obiect și a fost respinsă.
Asupra excepției lipsei calității procesuale a DGRFP B., s-a reținut că titlul în baza căruia s-a început executarea silită în dosarul execuțional nr. 155/2013 al B. D. M. și N. S. este reprezentat de hotărârea nr. 286/12.08.1997 a Comisiei Județene pentru Aplicarea Legii nr. 112/1995 prin care s-au stabilit despăgubiri în favoarea intimatului Atănăsoiae N. pentru apartamentul situat în mun. B.. ., ., .).
Or conform acestei hotărâri și dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 112/1995 plata acestor despăgubiri trebuia făcută de serviciul public descentralizat de la nivel județean al Ministerului Finanțelor P., în speță, actuala Direcție Generală Regională a Finanțelor P. B..
Ca urmare, instanța a constatat că în mod corect a fost indicată în cererea de executare silită calitatea de debitor a contestatoarei din prezenta cauză, excepția invocată de aceasta urmând să fie respinsă.
Asupra excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită s-au reținut următoarele:
Prin cererea de executare silită înregistrată la data de 15.09.2013 sub nr. 155/2013 al B. D. M. și N. S., intimatul A. N. a solicitat punerea în executare a dispozițiilor Hotărârii nr. 286/12.08.1997 emisă de Consiliul Județean B. –Comisia de Aplicare a Legii nr. 112/1995 pentru recuperarea creanței în cuantum de 6076,72 lei.
Prin hotărârea menționată s-au stabilit despăgubiri în valoare de 20.766.211 lei vechi (f. 9) pentru apartamentul trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, valoarea acestor despăgubiri fiind modificată în plus la suma de 20.785.891 lei vechi prin hotărârea nr. 563/02.11.1998 (f. 7).
Potrivit art. 7 din Decretul Lege nr. 167/1958, în vigoare la momentul emiterii celor două acte, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită iar potrivit art. 705 alin.1 NCpc ”dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel” în cazul existenței unui drept de creanță, așa cum este cel din prezenta cauză.
Deși prin întâmpinarea formulată, intimatul a arătat că cele două acte emise de Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 112/1995 nu i-au fost comunicate și deci termenul de prescripție nu a început să curgă, totuși din înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut că aceste acte au fost comunicate în mod legal reprezentantei intimatului, d-na P. M. (f. 7-8, 26-27, 30). Se reține totodată că intimatul nu a explicat modul în care a ajuns în posesia hotărârii a cărei executare a cerut-o și nici data la care a aflat de existența acesteia.
Întrucât comunicarea celor două hotărâri a avut loc în anul 2008 iar cererea de executare silită a fost formulată în anul 2013 și întrucât nu s-a făcut dovada intervenirii vreunui caz de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției, constatând depășirea termenului legal de 3 ani și întocmirea actelor de executare din dosarul execuțional nr. 155/2013 al B. D. M. și N. S. după împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a solicita executarea silită, instanța a admis excepția invocată, a admis contestația la executare formulată și a anulat executarea silită începută.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul intimat A. N., fără a depune însă și motivele de apel pentru care consideră hotărârea primei instanțe ca fiind netemeinică și nelegală.
Întrucât apelul formulat nu a fost legal timbrat, prin rezoluția din data de 03.12.2014 s-a stabilit în sarcina apelantului intimat obligația de a depune taxa judiciară de timbru în sumă de 500,00 lei pentru calea de atac promovată, fiind încunoștiințat despre această obligație ce trebuia îndeplinită până la termenul de judecată din data de 30.04.2015 prin citația și adresa ce i-au fost comunicate la data de 12.12.201.4
La termenul de judecată din data de 30.04.2015, constatând că apelantul intimat nu a timbrat cererea formulată, instanța, din oficiu, a invocat excepția netimbrării cererii de apel, în temeiul dispozițiilor art. 197, 247 Cod procedură civilă și art. 33 și art.36 din OUG 80/2013 și a rămas în pronunțare asupra ei, reținând următoarele:
Art. 33 din OUG nr.80/2013 prevede că:
(1) „Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.
(2) Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței. Prin aceeași comunicare instanța îi pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării. Dispozițiile art. 200 alin. (2) teza I din codul de procedură civilă rămân aplicabile în ceea ce privește complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanța însă nu va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată în condițiile art. 201 alin. (1) din Codul de procedură civilă, decât după soluționarea cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru”, iar art. 36 din același act normativ statuează că:
(1) „Dacă în momentul înregistrării sale acțiunea sau cererea a fost taxată corespunzător obiectului său inițial, dar în cursul procesului apar elemente care determină o valoare mai mare a obiectului cererii, instanța va pune în vedere reclamantului să achite suma datorată suplimentar până la termenul stabilit de instanță.
(2) Dacă până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanță reclamantul nu îndeplinește obligația de plată a taxei, acțiunea ori cererea nu va putea fi anulată integral, ci va trebui soluționată în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal”.
Art. 197 Cod proc.civ. prevede că: „În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii”, iar art. 247 alin.1 Cod proc.civ. dispune că: „Excepțiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanță în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel. Ele pot fi ridicate înaintea instanței de recurs numai dacă, pentru soluționare, nu este necesară administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi”.
Având în vedere dispozițiile legale anterior evocate, constatând că apelantul intimat nu și-a îndeplinit obligația de a depune taxa judiciară de timbru datorată pentru calea de atac promovată, în temeiul art.248 alin.1 C.proc.civ., tribunalul va admite excepția invocată din oficiu și, pe cale de consecință, în temeiul art.480 alin.1 Cod proc.civ. raportat la art.33 și art.36 din OUG 80/2013, va anula apelul declarat de apelantul intimat, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite excepția de netimbrare a apelului invocată de instanță, din oficiu, și, în consecință:
Anulează, ca netimbrat, apelul declarat de apelantul intimat A. N. împotriva sentinței civile nr._/26.09.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.04.2015.
Președinte, C. F. | Judecător, M. I. B. | |
Grefier, N. C. |
Redactat jud. BMI/04.06.2015
Tehnored. NC/05.06.2015
Jud. fond MS
4 ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 416/2015. Tribunalul BRAŞOV | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
