Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 903/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 903/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 903/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 903/R
Ședința publică din data de 26 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. I.
Judecător M. I. I.
Judecător C. R.
Grefier D. Litescu P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de către recurenta reclamantă I. M. în contradictoriu cu intimata pârâtă . R. L., împotriva sentinței civile nr._/10.10.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr,._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 11.06.2013, când părțile, prin reprezentanți, au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, în vederea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru termenul de judecată din data de 19.06.2013 iar apoi, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru prezentul termen, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr._/10.10.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil_ s-a respins acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta I. M., în contradictoriu cu pârâta .>
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
Imobilul situat în B., ., înscris în C.F. nr._( provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr.29537A+4) sub nr. top_/1 și descris ca teren de 673 m.p. și cămin de nefamiliști, este proprietatea societății pârâte.
Între pârâtă, în calitate de angajator comodant și reclamantă, în calitate de angajată comodatară s-a încheiat contractul materializat în înscrisul sub semnătură privată intitulată „contract de comodat nr. 69/31 07 2008”, având ca obiect apartamentul nr.6 din . anterior descris. În contract la pct. I părțile au convenit înscrierea mențiunii potrivit căreia locuința s-a pus la dispoziția comodatarei – angajate, în baza contractului de muncă încheiat între părți .
Contractul a fost încheiat pentru un termen pentru un termen de un an, cu posibilitatea de prelungire, precum și de reziliere în orice moment, cu preaviz de 15 zile de către reclamanta comodantă.
P. pct.V.4.părțile contractante au inserat clauza prin carte au stabilit că actul juridic încheiat, respectiv clauzele acestuia se completează cu dispozițiile incidente din Codul Civil și legislația în vigoare aplicabile contractului de comodat, precum și cele aplicabile conținute de Regulamentul de Ordine Interioară a reclamantei comodantei.
P. contract ( art.2 lit. b,f ) pârâta și-a asumat obligația de plată a tuturor costurilor în legătură cu folosința locuinței și a dotărilor acesteia,respectiv cheltuielile de întreținere.
Conform înscrierii din carnetul de muncă de la poziția nr.66 se constată că raporturile de muncă dintre reclamantă și pârâtă au încetat prin desfacerea contractului de muncă, în temeiul art. 65 din Codul muncii, la data de 6 08 2010.
P. adresa nr. 207/3 09 2010, reclamantei i-a adus la cunoștință că prin rezoluția Consiliului de administrație din data de 30 09 2010 s-a respins prelungirea contractului de comodat pentru locuință și în consecință a fost somată ca în termen de 30 de zile de la primirea notificării să predea locuința .Adresa a fost comunicată reclamantei la data de 9 09 2010, conform mandatului poștal.
La rândul său reclamanta a solicitat prin notificare nr. 289/10 09 2010, prin executor judecătoresc, ca pârâta să procedeze la vânzarea locuinței către ea în baza contractului de comodat nr. 69/31 07 2008 și a contractului de închiriere nr. 1107/12 08 1997, notificare primită de aceasta din urmă la data de 16 09 2010.
Cum pârâta nu a dat curs solicitării reclamantei, aceasta a promovat prezenta acțiune prin care susține că este îndreptățită la cumpărarea locuinței în temeiul Legii nr. 85/1995, afirmând că deține un drept locativ asupra locuinței pe care o ocupă în baza atât a contractului de comodat nr. 69/31 07 2008, care se impune a fi interpretat potrivit intenției părților ca fiind un contract de închiriere, cât și a contractului de închiriere nr.1107/12 08 1997.
Acțiunea reclamantei a fost apreciată ca neîntemeiată.
Astfel, în ceea ce privește afirmația reclamantei relativ la caracterul locuinței în sensul că este locuință de serviciu și nu una de intervenție este superfluă deoarece pârâta nu a formulat o asemenea apărare, privind refuzul de a da curs cererii de cumpărare a spațiului raportat la caracterul locuinței în contextul în care, de altfel, față de aceasta din urmă operează efectul obligativității hotărârilor judecătorești irevocabile (ex. sentința civilă nr. 9741/2005 ,sentința civilă nr. 626/2007 ale Judecătoriei B. prin care cu putere de lucru judecat s-a stabilit că toate locuințele din acest imobil (prin urmare și cele din scara a, în care se află și cea ocupată de reclamantă) nu se află în categoria locuințelor de intervenție exceptate de la vânzare conform art. 7 din legea nr. 85/1992 și li se aplică același regim juridic, respectiv că sunt susceptibile de a fi dobândite în proprietate prin cumpărarea de către titularii contractelor de închiriere.
Apărarea esențială a pârâtei s-a constituit în aceea că reclamanta nu este îndreptățită la cumpărarea locuinței deoarece nu este titulara unui contract de închiriere, iar în prezent nu mai deține nici un titlu asupra locuinței ,după expirarea termenului convenit prin contractul de comodat, respectiv data de 31 07 2009.
Reclamanta a susținut că în raport de existența intenției comune a părților contractante de a încheia un raport locativ și nu unul de comodat, intenție relevată de plățile pe care le-a efectuat către pârâtă, care deși au fost denumite „regie” au fost în realitate o plata a prețului folosinței locuinței, reprezentând chirie, în mod eronat a fost intitulat „contract de comodat „și astfel se impune a fi interpretat ca fiind „contract de închiriere”.
Susținerea este neîntemeiată .
Conform art. 1411 C.Civ. locațiunea este contractul prin care o persoană numită locator se obligă să asigure unei alte persoane numită locatar - chiriaș folosința unui bun în schimbul unei sume de bani numită chirie .Un asemenea contract constituie un contract cu titlu oneros(prin plata chiriei ca preț al folosinței), sinalagmatic (întru-cât naște obligații reciproce între părțile contractante (locatorul se obligă să asigure folosința bunului închiriat, iar chiriașul se obligă la plata chiriei) și comutativ,( existența și întinderea obligațiilor sunt cunoscute la data încheierii contractului ).Astfel esența locațiunii rezidă în aceea că locatorul asigură folosința bunului până la încetarea locațiunii pentru prețul convenit.
Contractul de comodat potrivit art. 1560 C.Civ are ca obiect un împrumut de folosință, respectiv comodantul remite spre folosință temporară unei alte persoane numită comodatar un bun, cu obligația pentru acesta din urmă de a-l restitui .Comodatul este un contract unilateral deoarece naște obligații numai pentru comodatar de a se îngriji de conservarea bunului ,folosirea potrivit destinației, suportarea cheltuielilor necesare folosinței bunului și restituirea bunului la scadență Comodatul este esențialmente gratuit .
Contractul de comodat s-ar putea transforma într-un contract de locațiune dacă s-ar stipula o contravaloare pentru folosința bunului.
În speță se observă o poziția procesuală oscilantă a reclamantei relativ la împrejurările în care a fost încheiat contractul nr. 69/2008, dat fiind că pe de o parte invocă interpretarea contractului relativ la voința comună a părților contractante, cu toate acestea prin nota scrisă depusă pentru termenul de judecată din data 29 06 2011 (f.226) susține că acest contract a fost încheiat la inițiativa și solicitarea pârâtei, care a profitat de starea ei de sănătate psihică precară pentru a încheiat acest contrat ( pentru un termen de un an),ignorând că din coroborarea cererii sale, înregistrată cu nr. 1431/8 07 2008 ( prin care cerere transferarea contractului de comodat de pe numele soțului defunct pe numele ei )cu răspunsul acesteia la interogatoriu (pct. 1), reiese că a recunoscut că încheierea contractului de comodat nr. 69/2008 a fost încheiat la inițiativa și solicitarea reclamantei .Mai mult referirea la existența unei stări de sănătate psihică precară este irelevantă în cadrul procesual dedus judecății prin capetele de cerere cu care instanța a fost sesizată.
În condițiile date reclamanta consideră că se impune interpretarea contractului de comodat nr. 69/2008 ca fiind contract de locațiune( închiriere).
Operațiunea de interpretare a unui contract presupune determinarea înțelesul clauzelor contractului prin prisma cercetării manifestării de voință a părților în strânsă legătură cu voința lor internă de la data contractării, necesară atunci când insuficiența de orice natură a clauzelor creează dificultăți în determinarea înțelesului contractului.
Astfel ,regula generală de interpretare este aceea de a da prioritate voinței reale a părților căreia i se alătură și reguli speciale de interpretare, iar una dintre ele este cea de interpretarea coordonată a clauzelor contractului deoarece acestea lăcătuiesc întregul convenției .În acest sens art. 982C.Civ dispune că toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele dându-se fiecărei înțelesul din actul întreg .
În speță se observă că în contractul de comodat dedus judecății nu există clauze echivoce care să nu permită determinarea voinței părților la încheierea contractului .
Așa cum s-a expus anterior contractul de comodat este un contract unilateral care naște obligații numai comodatarului.
Observând clauzele contractului în cauză se reține că în mod evident convenția privește drepturi și obligații numai în ceea ce o privește pe reclamantă, ca și comodatar, iar obligația de plată a fost expres și clar convenită prin clauza inserată la pct. II.2 lit. b, respectiv de a răspunde pentru plata tuturor costurilor în legătură cu folosința locuinței reprezentând cheltuieli de întreținere întocmai cu prevederea art. 1569C.Civ.
În ceea ce o privește pe pârâtă, în calitate de comodant s-au prevăzut clauze în conformitate cu art. 1574 și 1575 C.Civ. relativ la obligații extracontractuale ce puteau naște în cursul derulării contractului în legătură cu conservarea bunului .
Așadar, clauzele contractului fiind exprese și clare în întregul act relevă indiscutabil că părțile contractante au convenit asupra unei folosințe gratuite a locuinței, în considerarea calității de angajat al reclamantei de la momentul încheierii actului juridic, iar plățile efectuate de comodatară au privit întreținerea locuinței și nicidecum prețul folosinței acestei, pentru a putea reține că ar fi intervenit un raport juridic locativ.
În acest sens s-a reținut și răspunsul pârâtei prin nota scrisă depusă de aceasta pentru termenul de judecată, din data de 29 06 2011.
P. urmare, instanța de fond a constatat că reclamanta nu a administrat dovada contrară a manifestării de voință conținută de înscrisul asumat prin semnătură de aceasta, în calitate de comodatar și nu de chiriaș.
Reclamanta a mai afirmat că deține un drept locativ care o îndreptățește la cumpărarea locuinței în temeiul Legii nr. 85/1995 și în baza contractului de închiriere nr.1107/12 08 1997.
Afirmație de asemenea neîntemeiată deoarece a fost un act juridic încheiat între pârâtă și soțul reclamantei, I. G. pentru perioada în care acesta din urmă avea calitatea de angajat al societății, care a încetat prin acordul părților contractante încă din timpul vieții acestuia și care a fost urmat de un alt act juridic constituit de contractul de comodat nr. 406/14 12 2005, prelungit până la data de 14 12 2007, potrivit mențiunii existente pe înscrisul sub semnătură privată în care s-a materializat, iar ulterior - la data de 27 07 2008- a intervenit decesul comodatarului,potrivit susținerilor ambelor părți.
S-a reținut că nu au fost administrate probe din care să rezulte dacă raportul de comodat a fost prelungit și după data de 14 12 2007, însă în caz afirmativ, cum contractul de comodat încheiat cu acesta a fost intuitu personae, în considerarea calității de angajat, astfel cum expres s-a inserat în contractul amintit, conform art.1563 C.Civ. comodatul a încetat în urma decesului comodatarului, iar moștenitorii acestuia având obligația legală de a restitui imediat bunul comodantului .
În considerarea celor expuse, instanța a reținut că reclamanta fiind în situația de a nu fi titulara unui contract de închiriere asupra locuinței pe care o ocupă nu îndeplinește condițiile pentru a beneficia de dreptul de a o cumpăra în temeiul art. 1 al.1 raportat la art. 7 al.1 din Legea nr. 85/1992.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta I. M., prin care a solicitat modificarea în tot a hotărârii, iar pe fondul cauzei a solicitat calificarea contractului de comodat nr. 69/31.07.2008 ca reprezentând contract de închiriere, îndatorarea pârâtei să-i vândă spațiul locativ deținut în calitate de chiriaș și terenului aferent acestuia în temeiul dispozițiilor Decretului Lege 61/1990, coroborat cu Legea 85/1992, în caz de refuz, hotărârea să țină loc de contract, ca act apt de intabulare, cu obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că este real că, dacă transmiterea folosinței locuinței s-a făcut gratuit contractul nu mai poate fi calificat ca locațiune, iar pe de altă parte, în principiu, chiria practicată pentru locuințe trebuie să acopere cheltuielile de administrare, întreținere și reparații, impozitele pe clădiri și pe teren, precum și recuperarea investiției, în funcție de durata normată stabilită potrivit prevederilor legale, precum și un profit supus negocierii între părți, astfel încât, în speță, abia o analiză detaliată și documentată a compunerii sumei achitate lunar societății pârâte cu titlu de „ regie” ar fi oferit judecătorului fondului elementele necesare interpretării contractului intervenit între părți și ca urmare calificarea contractului de comodat ca și contract de închiriere. Iar aceasta cu atât mai mult cu cât, în materia locațiunii, forma scrisă este cerută doar ad probationem.
Instanța de fond a reținut în mod greșit inexistența raporturile locative între reclamantă și societatea pârâtă, chiar dacă între părți nu există un contract în formă scrisă, locațiunea rezultând din faptul locuirii în imobil până la denunțarea contractului ce a intervenit ulterior formulării de către reclamantă a cererii de cumpărare, precum și din faptul încasării de către pârâtă a unei sume de bani.
Elementul oneros al contractului de locațiune este de esența contractului de locațiune pentru că transmiterea gratuită a folosinței unui lucru nu mai este o locațiune ci un împrumut de folosință, contract esențialmente gratuit. Dacă părțile ar stipula în contract în contract un folos pentru împrumutător, atunci contractul s-ar transforma într-un contract de locațiune, iar în doctrină s-a exprimat punctul de vedere potrivit căruia suportarea contravalorii uzurii de către comodatar, nu transformă comodatul într-un contract cu titlu oneros ci reprezintă o concretizare a obligației de restituire a lucrului în starea în care a fost predat.
În cauză însă, nu se poate reține caracterul gratuit al folosinței spațiului de locuit, încheierea contractului de comodat reprezentând doar un subterfugiu al societății pârâte spre a eluda obligația de vânzare a spațiilor locative în temeiul dispozițiilor Legii 85/1992 în condițiile în care, inițial, a perceput cu titlul de „ regie” sume distincte de acelea destinate a acoperi contravaloarea utilităților, pe listele lunare de întreținere acestea fiind arătate distinct, ulterior procedând la indicarea globală a sumelor ca reprezentând regie și garanție, fără a lămuri clar sensul noțiunii.
Din examinarea clauzelor și a executării efective a contractului rezultă că părțile au avut intenția de a încheia un contract de locațiune, iar faptul că, contractului i s-a dat o altă denumire, nu poate produce efecte juridice cu privire la natura acestuia. În acest sens converge și împrejurarea că s-a perceput și s-a achitat, pe perioada de derulare a pretinsului contract de comodat – chirie cu titlu de cheltuieli regie și fond de rulment denumit impropriu garanție.
Argumentul cel mai evident al corectei calificări a contractului intervenit între părți ca fiind contract de închiriere îl reprezintă temeiul de drept al cererii introductive într-un alt dosar – art. 232, 253 Legea 114/1996, acțiune în evacuare, acțiune pe care comodantul nu o are la îndemână în vederea restituirii lucrului.
Mai mult, recurenta reclamantă arată că a preluat beneficiul contractului de închiriere conform art. 27 din Legea 114/1996 și în temeiul acestei calități poate solicita încheierea contractului de vânzare cumpărare în condițiile art. 1 din Decretul Lege 61/1990 art. 1 și 17 din Legea 85/1992.
În acest sens, anterior anunțării efective a concediului locațiunii recurenta s-a adresat unității pârâte cu cerere de cumpărare a spațiului locativ, cerere care nu a fost soluționată nici până în prezent, astfel încât, solicită obligarea pârâtei la vinderea spațiului locativ în discuție .
Suplimentar acestora argumente, se invocă puterea de lucru judecat rezultată din sentința civilă 9974/21.10.2008 pronunțată de Judecătoria B. și decizia civilă 294/18.03.2009 a Tribunalului B. relativ la recalificarea contractului de comodat ca fiind, real, contract de închiriere.
Din perspectiva tacitei relocațiuni, în căderea instanței de fond ar fi fost să rețină continuarea locațiunii și după expirarea termenului contractual, fără ca până la data formulării cererii de cumpărare societatea pârâtă să îi fi notificat concediul, notificarea fiindu-i transmisă la data de 03.09.2010.
Recurenta reclamantă afirmă în recurs că este titulara dreptului de locațiune asupra spațiului locuință de serviciu situat în municipiul B. . . în baza contractului de comodat/închiriere nr. 69/31.07.2008 și acela de închiriere nr. 1107/12.08.1997.
Blocul în care se află locuința a fost construit din fondurile fostei ICRAL în 1976, fiind preluat în urma divizării acestei societăți în 1993, față de acesta fiind aplicabile dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea 85/1992, fiind îndeplinite toate condițiile legale pentru vânzarea locuinței situată în acest .>
În drept, recurenta reclamantă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 – 9, art. 3041 C.pr.civ., art. 1, 7, 9, 10 din Legea 85/1992 coroborate cu art. 1073 și urm., art. 1094 C.civil, art. 111, art. 274 C.pr.civ.
În termen legal în speță, intimata pârâtă, prin reprezentant legal, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, apreciind sentința civilă atacată ca temeinică și legală, instanța reținând în mod corect starea de fapt și de drept a litigiului dedus judecății.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 115 C.pr.civ. și art. 1864, și urm. Cod civil, art. 2151 NCC.
În recursul declarat nu s-au administrat probe noi.
Examinând actele și lucrările dosarului, din prisma motivelor de recurs invocate, Tribunalul apreciază calea de atac declarată ca nefondată pentru următoarele considerente:
Folosul practic urmărit de recurenta reclamantă prin acțiunea promovată este cel de obligarea a pârâtei la încheierea unui contract de vânzare cumpărare a imobilului situat în B. . . jud. B. în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. 1 raportat la art. 7 alin. 1 din Legea 85/1992, iar ca motiv de respingere a cererii de chemare în judecată instanța de fond a reținut că reclamanta fiind în situația de a nu fi titulara unui contract de închiriere asupra locuinței pe care o ocupă nu îndeplinește condițiile pentru a beneficia de dreptul de a o cumpăra în temeiul art. 1 al.1 raportat la art. 7 al.1 din Legea nr. 85/1992.
Art. 1 alin. 1 din Legea 85/992 prevede că locuințele construite din fondurile statului pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege nr.61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație și ale prezentei legi, iar art. 7 alin. 1 al aceluiași act normativ că locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege 61/1990 și ale prezentei legi.
Astfel, ca și condiție esențială pentru aplicarea prevederilor invocate, recurenta reclamantă trebuia să dovedească că este titulară a unui contract de închiriere a unei astfel de locuințe, motiv pentru care a supus analizei instanței de fond cererea cu obiectul: calificarea contractului de comodat nr. 69/31.07.2008 ca reprezentând contract de închiriere, în temeiul dispozițiilor art. 977 și urm, C.civil, dispoziții ce se referă la interpretarea contractelor, solicitarea recurentei reclamante urmărind interpretarea contractului de comodat ca fiind unul de locațiune.
P. interpretarea contractului înțelegem operațiunea de determinare și clarificare a conținutului contractului, a clauzelor sale, în scopul stabilirii drepturilor și obligațiilor născute din acesta, privitor la care există un litigiu între părțile contractante.
Constatarea existenței contractului constă în stabilirea conținutului contractului și este o operațiune mai mult sau mai puțin complicată, în funcție de gradul de precizie și claritate în care părțile și-au exprimat voința. Dacă voința părților este clar exprimată, problema interpretării nu se pune. Interpretarea este absolut necesară atunci când există discrepanță între voința reală și voința declarată a părților, când clauzele sunt echivoce, confuze sau contradictorii ori când contractul este incomplet. In asemenea ipoteze, este necesar ca judecătorul, înainte de a trece la operațiunea de interpretare, să constate existența acelui contract. Dovada existenței contractului revine părților contractante, dovadă efectuată în dosar, prin înaintarea contractului de comodat nr. 69/31.07.2008
Calificarea contractului. Următoarea chestiune care trebuie rezolvată în procesul interpretării este calificarea contractului. Aceasta are o deosebită importanță, deoarece calificarea contractului, încadrarea lui într-o anumită categorie, determină un anumit regim juridic, prin care se deosebește de alt contract, din altă categorie. Importanța acestei calificări este evidențiată de aplicabilitatea sau nu a regulilor specifice sau a celor generale, în funcție de diferitele tipuri de contracte.
Regulile comune de interpretare. De multe ori calificarea contractului este insuficientă. Neclaritatea, echivocul și obscuritatea clauzelor sale pot persista. De aceea, interpretarea trebuie să se desfășoare în continuare. Interpretarea contractelor este reglementată prin câteva reguli sau prevederi cu caracter supletiv sau de recomandare înscrise în art. 1266-1269 noul cod civil Aceste reguli se pot grupa în următoarele categorii: reguli pentru stabilirea voinței reale a părților; reguli de interpretare a clauzelor îndoielnice; reguli subsidiare de interpretare.
Recurent reclamantă a solicitat stabilirea voinței reale a părților, interpretarea contractului presupunând stabilirea voinței reale a părților, chiar dacă cuvintele în care a fost exprimată sunt nepotrivite. Aceasta nu înseamnă că prioritatea voinței reale înlătură, de plano, valoarea declarației de voință. Voința reală trebuie dovedită. Este vorba, în acest context, de așa-numitul consens intern, acord de voințe intern, pe care l-am distins de așa-numitul acord extern sau consens extern care este rezultatul întâlnirii a două declarații de voință care concordă din punct de vedere formal2. Până la proba contrarie, declarația de voință se presupune că exprimă voința reală a părților. Sarcina de a dovedi că voința reală este alta și nu corespunde cu voința declarată revine pârtii interesate.
Însă, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, raportat la contractul de comodat nr. 69/31.07.2008 în contractul de comodat dedus judecății nu există clauze echivoce care să nu permită determinarea voinței părților la încheierea contractului.
Într-adevăr contractul de comodat este un contract unilateral care naște obligații numai comodatarului.
Observând clauzele contractului în cauză se reține că în mod evident convenția privește drepturi și obligații numai în ceea ce o privește pe reclamantă, ca și comodatar, iar obligația de plată a fost expres și clar convenită prin clauza inserată la pct. II.2 lit. b, respectiv de a răspunde pentru plata tuturor costurilor în legătură cu folosința locuinței reprezentând cheltuieli de întreținere întocmai cu prevederea art. 1569C.Civ.
În ceea ce o privește pe pârâtă, în calitate de comodant s-au prevăzut clauze în conformitate cu art. 1574 și 1575 C.Civ. relativ la obligații extracontractuale ce puteau naște în cursul derulării contractului în legătură cu conservarea bunului .
Așadar, clauzele contractului fiind exprese și clare în întregul act relevă indiscutabil că părțile contractante au convenit asupra unei folosințe gratuite a locuinței, în considerarea calității de angajat al reclamantei de la momentul încheierii actului juridic, iar plățile efectuate de comodatară au privit întreținerea locuinței și nicidecum prețul folosinței acestei, pentru a putea reține că ar fi intervenit un raport juridic locativ.
În acest sens s-a reținut și răspunsul pârâtei prin nota scrisă depusă de aceasta pentru termenul de judecată, din data de 29 06 2011.
P. urmare, instanța de fond a constatat că reclamanta nu a administrat dovada contrară a manifestării de voință conținută de înscrisul asumat prin semnătură de aceasta, în calitate de comodatar și nu de chiriaș.
Referitor la motivul de recurs raportat la natura juridică a contractului de comodat ca fiind unul esențialmente gratuit, motiv întemeiat pe încasarea unor sume de bani sub denumirea de regie, care conduc automat la concluzia existenței unui raport de locațiune și astfel a existenței unui contract de închiriere, Tribunalul apreciază susținerea ca nefondată.
Împrumutul de folosință (comodatul) este un contract prin care o persoană, numită comodant, remite spre folosință temporară unei alte persoane, numită comodatar, un lucru determinat cu obligația pentru acesta din urmă de a-l restitui în natură, în individualitatea sa.
Printre obligațiile comodatarului este cea de a suporta cheltuielile necesare folosinței lucrului, neavând dreptul să ceară restituirea acestor cheltuieli, care sunt un accesoriu al folosinței, iar nu echivalentului ei, pentru a transforma comodatul în locațiune.
Contractul de comodat este unul esențialmente gratuit, însă, gratuitatea vizează folosința bunului și nu cheltuielile pentru folosința acestuia, respectiv cheltuielile de întreținere, conform art. 1864 Cod Civil vechi.
Astfel, în speță, recurenta reclamantă nu face dovada că în sumele achitate societății pârâte intimate cu titlu de regie și garanție este cuprinsă și contravaloarea folosinței locuinței, ba mai mult, pârâta face dovada la filele 215 – 218 că sume pretinse de la reclamantă sunt cele referitoare la cheltuielile de întreținere pe lunile noiembrie 2010 – februarie 2011, iar prin procesul verbal de contravenție ._/30.07.2010 s-a reținut că repartizarea costului întreținerii se face corect, în raport cu consumurile individuale, numărul de persoane și suprafețe, și s-a dispus obligarea intimatei la informarea locatarilor în legătură cu suma de 100 lei reținută cu titlu de garanție conform hotărârii CA din 26.02.2010.
Intimata s-a conformat dispozițiilor organului de control și a informat recurenta reclamantă – fila 221, că s-a hotărât reținerea unei garanții de 600 lei pe locuință, sumă ce va fi reținută pentru posibile debite ale recurentei reclamante, dar care va fi restituită la predarea locuinței.
Restul motivelor de recurs vor fi respinse ca neîntemeiate, acestea referindu-se la chestiuni ce ar fi trebuit analizate de către instanța de fond, doar dacă constata îndeplinită condiția principală, a calității de titular al reclamantei a unui contract de închiriere, iar indicarea temeiului de drept într-un dosar în care intimata a solicitat evacuarea recurentei din imobilul în litigiu, nu poate conduce automat la recunoașterea tacită a unor raporturi de locațiune specifice unei închirieri.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., recursul declarat de recurenta reclamantă împotriva sentinței civile urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de recurs declarată de recurenta reclamantă I. M. domiciliată în B. . . . civile nr._/10.10.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil_ pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 iunie 2013.
Președinte, A. I. | Judecător, M. I. I. | Judecător, C. R. |
Grefier, D. Litescu P. |
Red AI 04.02.2014
Tehnored.D.P. 05.02.2014 – 2 ex
Jud fond D. I . M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 410/2015. Tribunalul BRAŞOV | Validare poprire. Decizia nr. 1371/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
