Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 178/2012. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 178/2012 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 18-06-2012 în dosarul nr. 178/2012
ROMÂNIA
T. B.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 178/S Dosar nr._
Ședința publică din18.06.2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE –V. M.
GREFIER- D. A.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public: C. U.,
procuror în cadrul Parchetului de pe lângă T. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea soluționării contestației formulată de reclamanții I. O. și N. C., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., prin reprezentant legal, având ca obiect, „despăgubiri Legea nr. 221/1999.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în data de 11.06.2012 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța pentru a da posibilitate părților să formuleze concluzii scrise a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 18.06.2012.
T.
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamantele I. O. și N. C. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., să constate caracterul politic al condamnării tatălui lor, S. I. M. la pedeapsa de 8 ani temniță grea, pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale, obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul suferit în cuantum de 1.000.000 lei și la plata sumei de 150.000 lei reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate, cu cheltuieli de judecată .
În motivarea cererii sale, reclamantele arată că sunt fiicele lui S. I. M. acesta fiind condamnat la pedeapsa de 8 ani temniță grea pentru crima de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 pct. 3 din Codul penal, conform Hotărârii nr. 69/10.03.1949 a Tribunalului M. B., încarcerat la 09.08.1948 până la 16.06.1956, potrivit Mandatului de arestare nr. 100.649/949, hotărârea nefiind adusă la cunoștința reclamantelor deși a fost solicitată C.N.S.A.S. .
Odată cu arestarea și condamnarea tatălui lor au fost confiscate și bunurile aflate în atelier fără documente cu motivarea că sunt obiecte suspecte ( motocicletă, atelier electric, scule și dispozitive aflate în atelier – aparate de măsură și control, motoare electrice aparat radio Telefunken ) .
La percheziție, ofițerii de securitate au luat mai multe bunuri de valoare, respectiv 3 tăvi de argint, 2 vaze de argint, bijuterii de aur, aparat de fotografiat, aparat radio Orion, binoclu, brichetă și tabacheră de argint .
Datorită dosarului de securitate al tatălui, reclamantei N. C. i-a fost respins dosarul pentru Facultatea de Chimie, soțului său nu i s-a admis promovarea în postul de Director ONT B., iar în timpul școlii reclamantele au fost marginalizate și traumatizate, supuse unor tratamente discriminatorii, suferind intervenții chirurgicale de neoplasm tiroidian datorită stresului psihologic și suferințelor de ordin psihic .
În drept, cererea a fost motivată pe prevederile art. 111 Cod procedură civilă .
Pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., reprezentat convențional prin D.G.F.P. B., a formulat întâmpinare, susținând netemeinicia cererii, întrucât condamnarea autorilor reclamantelor este una cu caracter politic prevăzut de lege.
Pârâtul a mai invocat, de asemenea, în apărarea sa, Decizia 1358/2010 a Curții Constituționale, susținând că despăgubirile prevăzute de art. 5 al. 1 din legea 221/2009 au același scop ca și prevederile art. 4 din Decretul Lege 118/1990, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și Decizia nr. 12 din 19.09.2011, dată în dosarul nr. 14/2011 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art.5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial .
Mai arată că în ceea ce privește bunurile pentru care se solicită acordarea de despăgubiri, acestea nu au aparținut tatălui reclamantelor și nici nu au fost confiscate ci date spre reparare altor ateliere de reparații, urmare condamnării suferite de acesta .
În probațiune au fost depuse la dosar acte de stare civilă, foaie matricolă, mandat de arestare, alte înscrisuri, administrându-se și proba cu martori .
Cererea este scutită de plata taxei de timbru, potrivit prevederilor art. 4 al. 4 și art. 5 alin. 3 din Legea nr. 221/2009.
Analizând cererea în raport cu dispozițiile legale în materie și probele existente la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Deși reclamantele, prin apărător ales, au indicat drept temei al acțiunii lor prevederile dreptului comun, reprezentate de art. 111 Cod procedură civilă, acestea nu operează în speță, temeiul cererii de față reprezentându-l prevederile speciale ale Legii 221/2009, în raport de care va fi analizată cererea reclamantelor, instanța nefiind ținută de temeiul juridic invocat de părți .
În fapt, reclamantele sunt fiicele lui S. I. M. ( filele 28-30 ), autorul acestora a fost arestat și condamnat la pedeapsa de 8 ani temniță grea, pentru crima de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 pct. 3 cod penal, rezultând din Mandatul de arestare nr._ din 27.04.1949 că pedeapsa a început la data de 09.07.1948 și a expirat la 06.07.1956 ( filele 5 și 8 ), fiind pus în libertate la 16.06.1956 potrivit Biletului de eliberare nr. 5508/1956 emis de Penitenciarul G. ( fila 23 ) .
Rezultă că autorul reclamantelor a fost supus unei condamnări din categoria celor prevăzute de drept, de art. 1 al. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009, ca având caracter politic și nu mai este necesară intervenția instanței pentru constatarea acestuia, ceea ce determină respingerea capătului de cerere având acest obiect.
Condamnarea cu caracter politic la care a fost supus autorul reclamantelor este de natură a îndreptăți pe acesta la acordarea de despăgubiri pentru suferințele îndurate, fiind de notorietate că aceasta a adus atingere valorilor esențiale ale ființei umane, libertatea, integritatea fizică și psihică, dreptul de a dispune de propria persoană, de valorificare a oportunităților vieții fără constrângeri, dreptul la viață liberă, demnitate, onoare, repercursiuni dintre cele mai nefavorabile cu consecințe greu de înlăturat, fiind afectate relațiile de familie și personale, aspecte ce rezultă și din depozițiile martorilor audiați în cauză, O. E. și D. M. ( filele 48 – 49 ) .
Cu toate acestea, cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor morale nu este întemeiată și va fi respinsă pentru considerentele ce urmează .
Potrivit prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. 4, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a acestei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, la stabilirea cuantumului despăgubirilor urmând a se ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 și al O.U.G. nr. 214/1999.
Această dispoziție legală, care constituie temeiul acțiunilor având ca obiect obligarea Statului R. la plata despăgubirilor pentru prejudiciile suferite ca urmare a unor condamnări sau măsuri administrative cu caracter politic, cum este și cea de față, a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1358/21.10.2010, pentru considerentele publicate în Monitorul Oficial la data de 15.11.2010 și care nu se vor relua în cele ale prezentei hotărâri, la fel cum au fost declarate neconstituționale și prevederile O.U.G. 62/2010 care plafona cuantumul despăgubirilor .
Potrivit prevederilor art. 147 alin. 1 din Constituția României, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Decizia Curții Constituționale produce efectele prevăzute de art. 147 alin. 4 din Constituție, fiind general obligatorie.
În momentul pronunțării prezentei hotărâri, acțiunea de față nu-și mai găsește suport legal în Legea nr. 221/2009, prevederile constatate ca fiind neconstituționale încetând să mai producă efecte juridice, având în vedere că, în intervalul de 45 zile prevăzut de legea fundamentală, legiuitorul nu a înțeles să procedeze în modalitatea arătată mai sus.
În condițiile în care cererea introductivă a reclamantei s-a întemeiat pe acest act normativ, iar singurul text de lege care îi conferea acesteia dreptul la acțiune în ceea ce privește obligarea pârâtului la plata daunelor morale nu mai produce nici un efect juridic, cererea rămâne fără temei legal, iar instanța nu poate analiza această cerere, deoarece nu mai există dispoziția legală în raport cu care să fie examinată admisibilitatea cererii și temeinicia pretențiilor.
Încetarea efectelor juridice ale normei care constituie temei de drept al pretențiilor reclamantei semnifică lipsa normei legale interne, astfel că instanța este în imposibilitatea analizării concordanței acesteia cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, pentru a acorda prioritate acestora, conform art. 20 raportat la art. 148 din Constituția României .
În măsura în care legiuitorul va proceda în modalitatea arătată la art. 147 alin. 1 din Constituția României prin modificarea normelor juridice a căror neconstituționalitate a fost constatată, reclamanta își poate valorifica dreptul său odată cu noua legiferare în materie de daune pentru condamnarea suferită de autorul său, chiar și în căile de atac prevăzute de lege.
Pe de altă parte, prin Decizia nr. 12 din 19.09.2011, dată în dosarul nr. 14/2011 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că, „ urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art.5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial „ .
Din dovezile depuse la filele 11 – 14 din dosar și nici din cele privind pedeapsa aplicată nu rezultă că bunurile mobile indicate în cerere au fost confiscate urmare condamnării, nici că acestea ar fi fost bunuri preluate din patrimoniul autorului reclamantelor, toate dovezile depuse indicând că aceste au fost preluate de la atelierul acestuia și predate spre reparare altor ateliere sau firme din B. .
Nerezultând în mod net confiscarea acestora ca urmare a condamnării politice a antecesorului reclamantelor, devin inaplicabile prevederile art. 5 al. 1 lit. b din Legea 221/2009, astfel că și acest capăt de cerere va fi respins .
Pentru aceste considerente, în raport cu dispozițiile legale analizate mai sus, statuările din Decizia nr. 1358/21.10.2010 a Curții Constituționale a României, art. 147 alin. 4 din Constituție și Decizia nr. 12/19.09.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, T. va respinge acțiunea civilă formulată de reclamant .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantele I. O. și N. C., cu domiciliul ales în B., .. 43, etaj 3, camera 316, la sediul Cabinet Avocat M. R., județul B., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., cu sediul în București, ., sector 5, prin Direcția Generală a Finanțelor P. B., cu sediul în B., .. 7.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședință publică din 18.06.2012 .
PREȘEDINTE GREFIER
V. M. D. A.
Red. VM/04.07.2012
Dact. AD/04.07.2012
Ex.6
| ← Pretenţii. Decizia nr. 174/2012. Tribunalul BRAŞOV | Acţiune posesorie. Decizia nr. 338/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
