Revendicare imobiliară. Decizia nr. 228/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 228/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 228/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 228/. publică de la 29 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I. I.
Judecător C. R.
Grefier D. Litescu P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de către apelantul pârât M. B. P. P. în contradictoriu cu intimatul reclamant S. H. și cu intimata pârâtă ., P. R. L., împotriva sentinței civile nr._/04.12.2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 14.05.2013, când părțile, prin reprezentanți, au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru termenul din data de 22.05.2013, iar apoi, din aceleași motive, pentru prezentul termen, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată că, prin sentința civilă nr._/04.12.2012, Judecătoria B. a hotărât următoarele:
Admite excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei . și în consecință respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S. R. E., completată și continuată de succesorul legal în drepturi reclamantul S. H., în contradictoriu cu pârâta ., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă.
Respinge excepția lipsei de interes în promovarea petitului întâi al acțiunii introductive de instanță, invocată de pârâtul M. B., prin P.. Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta S. R. E., completată și continuată de succesorul legal în drepturi S. H. în contradictoriu cu pârâtul M. B., prin P. și în consecință:
Constată că imobilul situat în B., înscris în CF nr._ B., Cf vechi 19855A+3 B., nr.top 174/2/1 în suprafață de 214 mp, înscris în CF B._, nr. CF vechi 19855A+5, nr. top 184/2/2/2/1, în suprafață de 431 mp și imobil înscris în CF nr._ B., nr. CF vechi 19855a+6 nr. top 184/2/2/2/2 în suprafață de 9 mp, au fost preluate de Stat fără titlu valabil.
Dispune radierea dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilelor în B., înscris în CF nr._ B., Cf vechi 19855A+3 B., nr.top 174/2/1 în suprafață de 214 mp, înscris în CF B._, nr. CF vechi 19855A+5, nr. top 184/2/2/2/1, în suprafață de 431 mp și imobil înscris în CF nr._ B., nr. CF vechi 19855a+6 nr. top 184/2/2/2/2 în suprafață de 9 mp revenirea la situația anterioară de carte funciară.
Constată că reclamantul S. H. este succesor legal în drepturi a proprietarei tabulare Marko Adele, decedată la data de 06.10.1978, nepot de fiică, fiu al reclamantei inițiale S. R. E., decedată la data de 02.04.2012.
Dispune intabularea dreptului de proprietate al reclamantului S. H. asupra imobilelor situate în B., înscris în CF nr._ B., Cf vechi 19855A+3 B., nr. top 174/2/1 în suprafață de 214 mp, înscris în CF B._, nr. CF vechi 19855A+5, nr. top 184/2/2/2/1, în suprafață de 431 mp și imobil înscris în CF nr._ B., nr. CF vechi 19855a+6 nr. top 184/2/2/2/2 în suprafață de 9 mp, cu titlu de drept moștenire.
Obligă pârâtul M. B., prin P., la restituirea către reclamant a imobilelor situate în B., înscris în CF nr._ B., Cf vechi 19855A+3 B., nr. top 174/2/1 în suprafață de 214 mp, înscris în CF B._, nr. CF vechi 19855A+5, nr. top 184/2/2/2/1, în suprafață de 431 mp și imobil înscris în CF nr._ B., nr. CF vechi 19855a+6 nr. top 184/2/2/2/2 în suprafață de 9 mp, în deplină proprietate și posesie.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
La adoptarea acestei soluții, Judecătoria B. a reținut următoarele:
Imobilul înscris în CF nr._ B., Cf vechi 19855A+3 B., nr.top 174/2/1 în suprafață de 214 mp, imobilul înscris în CF B._, nr. CF vechi 19855A+5, nr. top 184/2/2/2/1, în suprafață de 431 mp și imobil înscris în CF nr._ B., nr. CF vechi 19855a+6 nr. top 184/2/2/2/2 în suprafață de 9 mp, sunt proprietatea Statului Român
Imobilele în discuție au fost preluate de Statul Român în temeiul dispozițiilor Decretului nr. 223/1974, proprietarul anterior al imobilului fiind Marko Adele născută Muller.
Marko Adele a decedat la data de 6.10.1978, iar reclamanta Marko R. E., căsătorită S., este fiica sa.
Reclamanta S. R. – E. a decedat la data de 02.04.2012, iar reclamantul S. H. este fiul acesteia, succesor legal în drepturi, fiu și respectiv nepot de fiică al defunctei proprietare tabulare Mako Adele.
Analizând valabilitatea titlului Statului asupra imobilelor în litigiu din perspectiva dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, instanța a reținut că preluarea de către Statul Român a acestora în temeiul dispozițiilor Decretului nr. 223/1974 nu poate fi considerată o preluare cu titlu legal, întrucât raportat la dispozițiile Constituției în vigoare la acea dată – art. 12 din Constituția din 1965 – dispozițiile Decretului nr. 223/1974 erau neconstituționale, contravenind totodată și principiului consacrat de art. 480 C.civ.
Dispozițiile Decretului nr. 223/1974 nu se întemeiau și nu respectau Constituția României de la acea dată, dar nici tratatele internaționale la care România era semnatară. Astfel, garanțiile instituite de Constituția din 1965 impuneau regula de drept că trecerea imobilelor în proprietatea statului putea avea loc în mod excepțional și numai pentru cauză de utilitate publică, iar potrivit art. 17 alin. 1 și 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului „Orice persoană are dreptul la proprietate atât singură, cât și în asociere cu alții, nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa”.
Față de aceste considerente, raportat la dispozițiile art. 6 din Legea nr. 231/1998, instanța a reținut că preluarea imobilelor de către Statul Român în temeiul Decretului nr. 223/1974 reprezintă o preluare fără titlu valabil și, fiind vorba de o încălcare a ordinii constituționale și implicit a ordinii juridice interne, și actele de preluare emise în temeiul Decretului nr. 223/1974 sunt lipsite de efecte juridice, iar interesul reclamantului de a promova aceasta acțiune este legitim, actual, direct și personal.
De asemenea instanța a reținut că imobilele revendicate nu sunt afectate de construcții, iar față de statutul și obiectul de activitate al . este evident că acesta nu are calitate procesual pasivă, nefiind subiect pasiv în cadrul raportului de drept material substanțial, această instituție neavând asupra imobilelor în discuție nici măcar un drept de administrare operativă.
Analizând admisibilitatea acțiunii în revendicare formulate, raportat la temeiul juridic invocat de reclamantă – dispozițiile art. 480 C.civ.-, acțiune formulată pe calea dreptului comun după . dispozițiilor Legii nr. 10/2001, instanța a reținut că, potrivit art. 22 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, nerespectarea termenului stabilit pentru depunerea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii sau prin echivalent, aceasta nu poate avea altă semnificație, decât aceea a pierderii beneficiului Legii nr.10/2001 de către persoana îndreptățită, iar acest efect nu poate fi extins asupra altor acțiuni pe care aceasta le-ar putea promova în justiție, cum este și acțiunea în revendicare.
P. Decizia 33/09.06.2008 pronuntata de ICCJ, obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civil, instanta suprema a statuat urmatoarele: Cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulate după . Legii nr. 10/2001 și soluționate neunitar de instanțele judecătorești, stabilesc:
Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Față de modalitatea de preluare a bunului in discuție, de împrejurarea că prin promovarea unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice, instanța a apreciat că reclamanta se poate prevala de prevederile art.1 al Protocolului 1 CEDO, deoarece în privința bunului în cauză nu s-a emis o decizie de expropriere și nici o decizie întemeiată pe Decretul nr. 223/1974, astfel încât se poate reține situația unei privări de proprietate, probleme de expropriere si indemnizare nefiind rezolvate.
Astfel, jurisprudența constantă a Curții ( cauza R. I. contra Romaniei, cauza M. contra Romaniei) a fost în aceea a constatat că procedura instituită prin Legea nr. 247/2005 nu asigură o despăgubire efectivă deoarece Fondul Proprietatea nu funcționează la parametrii normali. In plus nici Legea nr.10/2001, nici Legea nr.247/2005 nu iau în calcul prejudicial suferit datorită lipsei îndelungate a compensației (mutandis mutandis cauza Porteanu contra Romaniei).
Potrivit art. 1 al Protocolului 1 CEDO, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.
Față de situația de fapt reținută s-a apreciat că în speța dedusă judecății se poate reține că este în discuție un bun în înțelesul Convenției și în sensul unei obligații pozitive (cauza Oneryildiz contra Turciei) transpusă prin obligația statului ca în cazul constatării unei încălcări ea să constea într-o indemnizație promptă, adecvată și efectivă.
Așadar, constatându-se că în speța dedusa judecății reclamanta a fost privată de folosința unui bun, că această privare nu a corespuns unui scop legitim, de interes general, că prin privare s-a adus atingere substanței dreptului de proprietate și față de faptul că nu există justul echilibru, transpus între scopul urmărit și mijloacele folosite, instanța a apreciat că acțiunea reclamantei, continuată de succesorul legal în drepturi, este întemeiată.
Pentru toate aceste considerente, instanța a apreciat că, raportat la cauza concretă dedusă judecății, acțiunea în revendicare formulată pe calea dreptului comun este admisibilă.
Ca o consecință a constatării nevalabilității titlului Statului asupra imobilele situate în B., înscrise în CF nr._ B., Cf vechi 19855A+3 B., nr.top 174/2/1 în suprafață de 214 mp, în CF B._, nr. CF vechi 19855A+5, nr. top 184/2/2/2/1, în suprafață de 431 mp și în CF nr._ B., nr. CF vechi 19855a+6 nr. top 184/2/2/2/2 în suprafață de 9 mp, instanța, în temeiul art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996, instanța a dispus radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea Statului Român asupra acestor imobile și revenirea la situația de carte funciară anterioară înscrierii dreptului de proprietate al Statului.
Împotriva sentinței civile nr._/04.12.2012 pronunțată de Judecătoria B., pârâtul M. B., reprezentat legal de P., a exercitat calea de atac a recursului, solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost completată.
P. cererea astfel formulată, titularul său a solicitat instanței de control judiciar ca, în conformitate cu prevederile cuprinse în art. 282 din Codul de procedură civilă, să stabilească că apelul este calea de atac ce poate fi exercitată împotriva sentinței civile mai sus indicată.
În ceea ce privește motivele de nelegalitate și netemeinicie pe care se întemeiază cererea de exercitare a căii de atac, M. B. a arătat că înțelege să invoce excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât, potrivit mențiunilor existente în evidențele de carte funciară, bunurile imobile din litigiu constituie proprietatea Statului Român, iar partea reclamantă nu a probat că M. B. este actualul deținător al acestor imobile.
M. B. nu se confundă cu Statul Român, fiind vorba despre două persoane juridice distincte, ce au patrimonii diferite, astfel cum stipulează prevederile cuprinse în Legea nr. 215/2001.
De asemenea, M. B. nu are calitate procesuală pasivă în cadrul prezentului proces și raportat la dispozițiile art. 17 din Decretul - Lege nr. 115/1938, ce consacră principiul efectului constitutiv de drepturi a înscrierii în cartea funciară a unui drept real, precum și față de prevederile art. 21 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, din care rezultă că au calitatea de unitate deținătoare fie persoanele juridice care se încadrează în categoria celor prevăzute expres și limitativ de lege, respectiv regii autonome, societăți sau companii naționale, societăți comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar, organizațiile cooperatiste, fie orice alte persoane juridice de drept public, care la data intrării în vigoare a legii dețineau imobilele pentru stat.
În continuarea motivării cererii de recurs, s-a mai susținut că, în mod greșit, Judecătoria B. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ., care are calitatea de a sta în judecată față de notările existente în evidențele de publicitate imobiliară, notări ce atestă existența dreptului de administrare a acestei părți asupra imobilelor din litigiu.
Apoi, trebuie să se constate că reclamantul S. H. nu are calitatea de persoană îndreptățită la restituire, deoarece nu a făcut dovada că este moștenitorul legal sau testamentar al fostei proprietare tabulare a imobilelor, Adele Marko, născută Muller.
Astfel, partea menționată a depus la dosarul cauzei doar acte de stare civilă, nu un certificat de moștenitor, care să ateste că a acceptat expres succesiunea rămasă după persoana menționată.
S-a mai arătat în motivarea cererii de recurs că, în mod greșit, prima instanță a respins excepția lipsei de interes în formularea petitului 1 al cererii introductivă de instanță, invocată de M. B., întrucât bunurile imobile din litigiu fac parte din categoria celor a căror situației juridică este reglementată de Legea nr. 10/2001, or, potrivit prevederilor acestei legi și a normelor metodologice de aplicare a acesteia, toate preluările ce au operat în perioada de referință a legii sunt considerate de drept ca reprezentând preluări abuzive.
Apoi, valabilitatea titlului de preluare a imobilelor nu a fost discutată în contradictoriu cu actualul proprietar tabular al acestora, care este Statul Român, al cărui drept s-a dispus a fi radiat din evidențele de carte funciară, fără să fi figurat ca parte în cauză.
În cauză nu a fost administrată ca probă o documentație tehnică de identificare a imobilelor, astfel că nu s-a probat care este regimul juridic al acestora, fiind posibil ca aceste imobile să se identifice cu imobilele situat în M. B., ., ce constituie sediul Secției de Poliție nr. 2.
A mai susținut recurentul că, în mod greșit, Judecătoria B. a reținut că acțiunea în revendicare pe care intimatul a promovat-o este admisibilă, aceasta în condițiile în care imobilele din litigiu, făcând parte din categoria celor la care se referă Legea nr. 10/2001, nu puteau fi restituite decât în cadrul procedurii speciale instituită de acest act normativ, acțiunile în revendicarea acestor imobile, introduse direct la instanțele judecătorești, fără urmarea procedurii prealabile obligatorii, fiind inadmisibilă.
Aceste susțineri își găsesc temei și în dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, precum și în jurisprudența Curții Constituționale, care a statuat că instituirea unei proceduri speciale pentru revendicarea anumitor bunuri, care cuprinde etape și termene precise, nu se constituie într-o limitare a dreptului de acces liber la justiție, întrucât acest drept nu este absolut, ci el reclamă, prin însăși natura sa, o reglementare din partea statului, ceea ce implicit permite anumite ingerințe, cu condiția ca acestea să nu aducă atingere substanței dreptului și să nu împiedice exercițiul efectiv al său.
Procedura prealabilă obligatorie instituită de Legea nr. 10/2001 nu încalcă nici prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece această procedură are în vedere tocmai celeritatea determinării situației juridice a imobilelor ce formează obiectul său de reglementare, satisfăcând astfel cerința soluționării cererii într-un termen rezonabil.
De asemenea, această procedură nu încalcă nici prevederile art. 1 din protocolul 1 la Convenție, având ca scop asigurarea stabilității și securității raporturilor civile, aspecte ce au fost consacrate și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Recurentul a fundamentat în drept cererea de recurs pe care a promovat-o pe dispozițiile cuprinse în art. 304 indice 1 din codul de procedură civilă și în art. 304 pct. 7 și 9 din același act normativ.
În apărare, intimata . B. a formulat întâmpinare, prin care a susținut că soluția de admitere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, cuprinsă în sentința recurată, este legală, întrucât ea nu a deținut niciodată dreptul de administrare operativă a imobilelor din litigiu.
La rândul său, intimatul – reclamant S. H. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de recurs formulată în cauză, arătând în esență în motivarea poziției sale procesuale că imobilele din litigiu fac parte, potrivit art. 123 din Legea nr. 215/2001 din domeniul privat al Municipiului B., astfel că această parte justifică legitimitate procesuală pasivă.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă - a stabilit, prin Decizia nr. 525/17.01.2005, că persoana juridică ce are posesia și administrarea imobilului naționalizat are calitate procesuală pasivă în acțiunea de revendicare a acestor bunuri pe calea dreptului comun.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a . B., intimatul – reclamant a susținut că această parte trebuie să figureze în proces pentru opozabilitate.
A mai susținut partea menționată prin întâmpinarea pe care a formulat-o că are calitatea de moștenitor legal al proprietarului inițial al imobilelor din litigiu, astfel că justifică legitimitate procesuală activă în cadrul prezentului proces.
Valabilitatea titlului cu care statul a preluat imobilele din litigiu s-a discutat în contradictoriu cu cel care are, potrivit celor mai sus expuse, calitate procesuală pasivă, respectiv M. B., iar acțiunea în revendicare a vizat numai acea parte din imobile care nu este afectată de detalii de sistematizare.
A mai susținut intimatul – reclamant în motivarea poziției sale procesuale că respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată pe care a promovat-o, pe considerentul neurmării procedurii instituită de Legea nr. 10/2001, ar reprezenta o încălcare a dreptului de acces liber la o instanță, astfel cum acesta este reglementat de art. 6, paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
P. Încheierea ședinței publice din data de 2. 04.2013, tribunalul, pentru considerentele expuse în cuprinsul acesteia, a stabilit că apelul este calea de atac ce a fost exercitată împotriva sentinței civile nr._/14.12.2012 pronunțată de Judecătoria B..
În calea de atac a apelului, la cererea apelantului și a intimatului – reclamant, a fost administrată proba cu înscrisuri.
În conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 295 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța de apel va analiza, în limitele cererii de apel, stabilirea stării de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, iar în acest sens reține următoarele:
P. acțiunea ce formează obiectul prezentului dosar, reclamanta S. R. – E. a chemat în judecată pe pârâții M. B. prin P. și . instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate că terenurile înscrise în CF. nr._ B., nr. Cf vechi_ B., nr. top 174/2/1 în suprafață de 214 mp, nr.top.184/2/2/2/1, în suprafață de 431 mp și nr. top 184/2/2/2/2 în suprafață de 9 mp, proprietatea mamei reclamantei, numita Marko Adele, au fost preluate de stat fără titlul valabil, să se dispună radierea dreptului de proprietate astfel înscris în favoarea Statului Român în Cf nr._ B. (nr. vechi_) și revenirea la situația anterioară de carte funciară, să se constate că reclamanta este moștenitoarea defunctei proprietar tabular Marko Adele, decedată la data de 06.10.1978, în calitate de fiică și să se dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamantei în Cf_ B. nr. top 174/2/1.184/2/2/2/1 și nr.184/2/2/2, cu titlu de drept moștenire.
Urmare decesului reclamantei, survenit la data de 02.04.2012, acțiunea a fost continuată de fiul acesteia, S. H., care, în condițiile dispozițiilor art. 132 alin.1 C.proc.civ. și-a precizat acțiunea sub aspectul petitelor 3,4 și 5 în sensul că prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că reclamantul este moștenitorul numitei Marko Adele decedată la data de 06.10.1978, în calitate de nepot de fiică și a reclamantei inițiale S. R. – E., decedată la data de 02.04.2012, în calitate de fiu și să se dispună intabularea dreptului reclamantului asupra imobilului revendicat, dobândit cu titlu de drept moștenire, să fie obligați pârâții a-i restitui reclamantului imobilele revendicate, în deplină proprietate și posesie.
Din evidențele de carte funciară rezultă că imobilele obiect al litigiului sunt înscrise în CF nr._ B., Cf vechi 19855A+3 B., nr.top 174/2/1 în suprafață de 214 mp, în CF B._, nr. CF vechi 19855A+5, nr. top 184/2/2/2/1, în suprafață de 431 mp și în CF nr._ B., nr. CF vechi 19855a+6 nr. top 184/2/2/2/2 în suprafață de 9 mp.
Dreptul de proprietate asupra acestora este înscris în favoarea Statului Român în temeiul dispozițiilor Decretului nr. 223/1974, proprietarul anterior al imobilului fiind Marko Adele, născută Muller, iar în favoarea ICRAL B. s-a înscris dreptul de administrare operativă în baza deciziei nr.190/1982 emisă de CJP B..
În apelul formulat, apelantul pârât M. B. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive motivat de faptul că imobilele revendicate de reclamant nu se află în proprietatea sa, ci în proprietatea Statului Român.
Pentru soluționarea acestei excepții tribunalul are în vedere următoarele aspecte:
Imobilele în litigiu se află pe teritoriul administrativ al Municipiului B., însă, astfel cum s-a arătat anterior, dreptul de proprietate asupra acestora este înscris în evidențele funciare în favoarea Statului Român, ori Statul Român și M. B. sunt două persoane juridice distincte, care au patrimoniu propriu și care nu se confundă.
Astfel, statul și unitățile administrativ teritoriale sunt subiecte ale dreptului de proprietate privată, în legi organice făcându-se referire la domeniul privat al statului și unităților administrativ teritoriale. Bunurile din domeniul privat aparțin statului sau unităților administrativ teritoriale în calitatea lor de simpli participanți la circuitul civil, ca persoane juridice de drept public, neavând un regim special de ocrotire din partea legii, art.44 alin.2 din Constituție prevăzând că proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.
Nu are relevanță faptul că în prezent bunurile imobile în litigiu nu fac parte din domeniul public sau privat al Statului, ci se află în proprietatea privată a Municipiului B.. Din moment ce Statul Român a fost înscris în C.F. în calitate de proprietar este firesc ca acesta să stea in proces în calitate de pârât. Domeniul privat al statului nu se suprapune peste domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale, astfel că dreptul de proprietate al Statului Român este distinct de dreptul de proprietate al unei anumite unități administrativ-teritoriale, în speță M. B..
Mai mult decât atât, deși Legea nr. 213/1998 delimitează domeniul public și privat al Statului de cel al unităților administrativ teritoriale, această delimitare nu s-a materializat prin înscrieri în cartea funciară, iar în speță reclamantul a solicitat, printre altele, constatarea că imobilele au fost preluate de stat fără titlul valabil, radierea dreptului de proprietate astfel înscris în favoarea Statului Român în Cf și revenirea la situația anterioară de carte funciară, să se dispună intabularea dreptului reclamantului asupra imobilului revendicat, dobândit cu titlu de drept moștenire și să fie obligați pârâții a-i restitui reclamantului imobilele revendicate, în deplină proprietate și posesie.
Având în vedere petitele acțiunii reclamantului, tribunalul constată că radierea, respectiv întabularea unui drept în cartea funciară, nu se poate face decât împotriva celui care este înscris ca proprietar tabular asupra imobilului, această calitate având-o Statul Român. Aceasta deoarece sistemul de publicitate prin cărți funciare este guvernat de principiul relativității înscrierilor, conform căruia înscrierea unui drept se poate face numai împotriva celui care, la data înregistrării cererii, este înscris în cartea funciară ca proprietar al dreptului cu privire la care urmează a fi făcută înscrierea .
În aceste condiții legitimarea procesuală pasivă în speță nu este strâns legată de calitatea de proprietar stabilită conform dreptului comun, ci de calitatea de proprietar tabular stabilită conform înscrierilor din cartea funciară.
Așa fiind, cum municipiul este o persoană juridică distinctă de Statul Român, cu patrimoniu și buget propriu, cu organe proprii de conducere și cu statut juridic distinct față de Statul Român, iar, în speță, M. B. nu este titularul unui drept înscris în cartea funciară, ori nici un drept real nu poate exista și nu poate fi opus nimănui dacă nu este înscris în cartea funciară, tribunalul constată că M. B. nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Din modul cum a fost redactată acțiunea reclamantului rezultă că acesta nu a înțeles să cheme în judecată, în calitate de pârât, și Statul Român deși acesta este înscris în cartea funciară ca titular al dreptului de proprietate asupra imobilelor obiect al litigiului, ci numai pe M. B. și . B..
În legătură cu critica soluției date de către prima instanță excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . B., tribunalul constată că aceasta este întemeiată având în vedere faptul că în favoarea acestei pârâte este înscris în cartea funciară un drept de administrare asupra imobilelor, astfel că hotărârea trebuie să-i fie opozabilă și acesteia. Calitatea procesuală pasivă este una din condițiile instituite de lege pentru ca o persoană să fie parte într-un proces civil, iar ea presupune existența unei identități între persoana pârâtului și titularul obligației în raportul juridic dedus judecății.
Așa încât, atâta timp cât Statul Român este înscris ca și proprietar în cartea funciară, iar . B. (succesorul în drepturi a fostei ICRAL B.) ca titular al dreptului de administrare asupra imobilelor revendicate de reclamant, aceștia au legitimare procesuală pasivă în cauză. Pe cale de consecință, acțiunea reclamantului trebuia îndreptată împotriva titularilor drepturilor înscrise în cartea funciară asupra imobilelor în litigiu deoarece aceștia sunt titularii obligației în raportul juridic dedus judecății.
Având în vedere aceste considerente, cum Statul Român nu figurează în cauză în calitate de parte, tribunalul apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de apel invocate de către apelantul pârât M. B., astfel că, în temeiul art.296 C.proc.civ., va admite apelul declarat de apelantul pârât M. B. și va schimba în tot hotărârea primei instanțe, conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul pârât M. B. prin P. împotriva sentinței civile nr._/04.12.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ pe care o schimbă în tot în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. B..
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . B..
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta S. R. E., completată și continuată de succesorul său în drepturi S. H. în contradictoriu cu pârâții M. BARȘOV prin P. și . B..
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.05.2013.
Președinte, M. I. I. | Judecător, C. R. | |
Grefier, D. Litescu P. |
Red.MII/02.09.2013
Tehnorec.LC/03.09.2013
Jud.fond: C.D.T.
5 ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 713/2013. Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 808/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
