Uzucapiune. Decizia nr. 1074/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1074/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 1074/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA a I-a CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1074R
Ședința publică din data de 02.09.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE N. F.
JUDECĂTOR D. M.
JUDECATOR M. B.
GREFIER L. P.
Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă B. I. împotriva Sentinței Civile nr. 1056/17.12.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei R. în contradictoriu cu intimații pârâți P. D. junior, P. M., P. A. minoră, P. M., P. D. junior, având ca obiect „uzucapiune - acțiune în constatare și înscriere în cartea funciară”
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 18.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 02.09.2013, 09.09.2013, 17.09.2013, 25.09.2013, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față constată că prin sentința civilă nr. 6657/17.04.2013 pronunțate de Judecătoria B. în dosarul nr._/197/2012 s-a respins ca neîntemeiată acțiunea promovată de reclamanta B. I. în contradictoriu cu pârâții cu domiciliul necunoscut: P. D. junior, P. M., P. A. minor, P. M. căsătorită cu A. L. și P. D. junior căsătorit cu B. I..
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Potrivit extrasului de CF 3714 Drăușeni (f.4) proprietari tabulari asupra imobilului de sub nr.top 549 compus din casă de lemn cu o încăpere în suprafață de 367,2 mp sunt pârâții al căror domiciliu este necunoscut.
Din depoziția martorei C. A. (f.28) rezultă că reclamanta s-a mutat în acel imobil împreună cu mama sa de prin anii 1970, mama reclamantei fiind în prezent decedată, în timp ce martora Hatos E. (f.29) indică exact anul începerii posesiei reclamantei și autoarei sale ca fiind 1966.
În ceea ce privește dobândirea proprietății prin uzucapiune condițiile îndeplinirii prescripției se analizează în raport de dispozițiile legii sub imperiul căreia a început.
În regiunile de carte funciară dobândirea dreptului de proprietate nu poate avea loc decât în condițiile prevăzute de art.27 și 28 din Decretul Lege 115/1938, în vigoare din anul 1947 potrivit Legii 242 din același an, astfel că cererea reclamantei este neîntemeiată, motiv pentru a fost respinsă..
Împotriva soluției a declarat recurs reclamanta invocând următoarele motive:
Hotărârea instanței de fond este nemotivată cu privire la primele două capete de cerere, instanța omițând să se pronunțe asupra acestora.
Respingerea capătului 3 din cerere, respectiv incidența prevederilor decretului lege 115/1938 nu a fost pusă în discuția părților, încălcându-se principiul aflării adevărului, al oralitații și al contradictorialității.
Recursul este nefondat.
Astfel, potrivit art. 129 alin. final din Codul de procedura civila, instanța este tinuta de limitele învestirii sale determinate prin cererea de chemare în judecata, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecătii. Altfel spus, instanta nu poate depăși limitele investirii sale, dar, totodată, acesta este obligata sa solutioneze toate capetele de cerere cu judecata carora a fost investita, respectiv fata de toate partile implicate în conflictul judiciar.
Neîndeplinirea de către instanta de judecata a acestei obligatii legale nu este sancționata cu nulitatea absoluta a hotărârii astfel pronuntate, fiind rezolvata procedural de legiuitor prin punerea la dispoziția partilor a prevederilor art. 281 indice 2 alin. 1 din Codul de procedura civila, potrivit cărora, „ dacă prin hotarârea dată instanța a omis sa se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelasi termen în care se poate declara, dupa caz, apel sau recurs împotriva acelei hotarâri [… ]”, precum si a celor ale art. 322 pct. 2 din Codul de procedura civila, care reglementeaza cazul de revizuire întemeiat pe „ minus petita ”.
Astfel, instituția „ completării hotărârii ” este o transpunere si o consecinta a împrejurării ca, recursul poate privi doar aspectele cercetate si tranșate de instanța de judecata prin hotărârea pronunțată, în aplicarea si respectarea principiilor contradictorialitătii si al dreptului la apărare, neputând constitui, prin urmare, obiect de analiza pentru instanta de recurs, cererile asupra carora prima instanta a omis sa se pronunțe. În caz contrar, partea interesata ar fi prejudiciata prin privarea de o cale de atac, ceea ce este ilegal si, prin urmare, inadmisibil.
În cea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs referitor la obligația instanței de a pune în discuția părților incidența prevederilor decretului lege 115/1938, Tribunalul reține următoarele:
Procesul civil este, în regulă generală, un proces al intereselor private. Rolul activ al judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu principiul disponibilității ce guvernează procesul civil.
Conform art.129 alin. final Cod pr.civilă, instanța este ținută de limitele investirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecății.
Principiul disponibilității consta în posibilitatea părților de a dispune de obiectul procesului si de mijloacele procesuale de apărare a dreptului material dedus judecatii. În continutul acestui principiu este cuprins dreptul reclamantului de a determina limitele cererii de chemare în judecata cu privire la obiect( pretenția concreta exprimată), cu privire la care art. 129 alin 6 c.p.c. obliga judecătorul sa se pronunțe numai asupra obiectului cererii deduse judecații si cu privire la parți .Instanța nu poate depăși limitele obiectului fixate de reclamant, în sensul ca nu poate acorda mai mult sau mai puțin decât s-a solicitat. Daca formulările reclamantului sunt improprii, ambigui si nu se poate determina exact obiectul cererii, instanța are obligația, în baza rolului activ, sa ceara parții sa facă precizările necesare.
În cauza dedusă judecății, reclamanta a indicat în mod clar obiectul judecății( constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune), precum și temeiul de drept al acesteia( dispozițiile codului civil). Pe de altă parte, acțiunea a fost promovată prin avocat, deci o persoană cu pregătire juridică, instanța neputând să se substituie voinței părții, precizată în mod clar în cuprinsul acțiunii.
Astfel, instanța de fond a judecat procesul ținând cont de toate garanțiile conferite de lege privitoare la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate și al egalității armelor în procesul civil.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 din Codul procedură civilă, Tribunalul urmează să respingă recursul declarat de recurenta reclamantă B. I. împotriva sentinței civile nr. 1056/2012, pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._ pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă B. I. împotriva sentinței civile nr. 1056/2012, pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._ pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
N. F. D. M. M. B.
GREFIER
L. P.
RED. N.F./27.11.2013
DACT. L.P./03.12.2013
Judecător fond M. A./Judecatoria R.
2 ex
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1095/2013. Tribunalul BRAŞOV | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 140/2013.... → |
|---|
