Fond funciar. Decizia nr. 1095/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1095/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 1095/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I -a CIVILĂ
Complet specializat în soluționarea litigiilor de fond funciar
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1095R
Ședința publică din data de 26.09.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE P. M.
JUDECĂTOR A. B.
JUDECĂTOR L. S.
GREFIER L. P.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenții reclamanți G. O., L. A. și H. L., împotriva sentinței civile nr. 2661/19.06.2013 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți H. V., G. A.-L., I. E., C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor V., prin reprezentant legal, C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B., prin reprezentant legal, având ca obiect „ fond funciar”.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 18.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 26.09.2013, când:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată că, prin sentința civilă nr. 2661/19 iunie_, Judecătoria F. a hotărât următoarele:
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții G. O., L. A., și Harabală L. în contradictoriu cu pârâții H. V., G. A. L., I. E., C. L. de aplicare a legilor fondului funciar V. și C. Județeană de aplicare a legilor fondului funciar B., având ca obiect litigiu fond funciar.
Ia act că reclamanții renunță la judecată în ce privește TP nr._.
Obligă reclamanții să plătească pârâtei G. A. L. suma de 1500 lei cheltuieli de judecată.
La adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut că, în ceea ce privește primul capăt de cerere referitor la constatarea că sentința civilă nr.1649/2011 a Judecătoriei F. și Decizia civilă nr.533/R/2012 a Tribunalului B. prin care a fost modificată sentința respectivă nu au autoritate de lucru judecat, în condițiile în care reclamanții nu au fost părți în procesul respectiv deși aveau calitatea de moștenitori ai defunctului H. V. – decedat la 2.12.2010, alături de pârâtul H. V. jr., astfel că aceste hotărâri nu le sunt opozabile, instanța îl apreciază ca inadmisibil dat fiind faptul că nici instanța de judecată și nici pârâții nu au invocat excepția autorității de lucru judecat, motiv pentru care l-a respins.
Referitor la solicitarea reclamanților privind constatarea nulității absolute parțiale a Hotărârii nr.33/1991 – anexa nr.3, poziția nr.32 privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,70 ha teren agricol pe raza loc. V. de Sus în sensul înlăturării de la această reconstituire ca fiind persoane neîndreptățite a pârâtelor G.
A. L. și I. E., instanța reține că potrivit art.53 din Legea nr.18/1991 și art.27 din regulament, antecesorul reclamanților, respectiv H. V. sen – decedat la data de 3.12.2010, avea posibilitatea formulării plângerii împotriva acestei hotărâri dacă ar fi avut motive de nemulțumire în sensul că s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren respective și în favoarea pârâtelor G. A. L. și I. E. (verișoare primare), deși acestea nu aveau calitatea de persoane îndreptățite în considerarea faptului că terenul a cărui reconstituire a dreptului de proprietate a solicitat-o ar fi aparținut în mod exclusiv lui și soției sale și nu mamei sale, (H. S. P.).
În consecință, atâta timp cât antecesorul reclamanților, H. V. sen., nu a uzat de calea plângerii împotriva Hotărârii nr.33/1991 a Comisiei Județene B. pentru stabilirea dreptului de proprietate, având în vedere că fiind vorba de o hotărâre prin care i s-a reconstituit în favoarea sa un drept de proprietate asupra terenului agricol alături de alte persoane despre care se susține că nu au calitate de persoane îndreptățite, singura posibilitate privind modificarea sau desființarea acestei hotărâri era plângerea în temeiul art.53 din Legea nr.18/1991, plângere care poate fi introdusă de către persoana îndreptățită la stabilirea dreptului de proprietate, adică fie fostul proprietar sau succesorul acestuia, fie persoana îndreptățită a beneficia de constituirea dreptului de proprietate, instanța apreciază că nu sunt aplicabile în speță cu privire la acest aspect dispozițiile art.III din Legea nr.169/1997 modificate prin Legea nr.247/2005, astfel că se impune a fi respins acest petit ca nefondat.
În ceea ce privește chestiunea litigioasă privind calitatea de persoană îndreptățită a pârâtelor, privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 5,58 ha teren agricol în calitate de moștenitoare după bunica maternă (H. S. P.), instanța reține faptul că s-a stabilit cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr.533/R/24.04.2012 de către Tribunalul B., prin care a fost modificată sentința civilă nr.1649/2011 a Judecătoriei F., că pârâtele au calitatea de persoane îndreptățite, reținându-se că, așa cum rezultă din registrul agricol, terenul aparținea familiei tatălui reclamanților în care era inclusă și mama acestuia, bunica părților din proces, numita H. P., iar din anexa 3 aflată la fila 54 din dosarul atașat nr._ al Judecătoriei F. a reieșit că membru cooperator decedat, care a adus pământ în CAP, este bunica părților în litigiu, numita H. P., ce a deținut suprafața agricolă cu care s-a înscris în CAP de 5.58 ha, fiind reconstituită moștenitorilor acesteia, respectiv pârâtelor și antecesorului reclamanților.
Mai mult decât atât, instanța reține că prin cererea de reconstituire formulată de H. V. sen., aflată la fila 49 din dosarul atașat nr._ – acesta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 6 ha în calitate de moștenitor după autoarea sa H. P., menționând faptul că acest teren a intrat în CAP în anul 1962, ceea ce confirmă faptul că terenul respectiv a aparținut autoarei sale H. P. și nu soției sale Hătrăbală I. P. născ. C..
De asemenea, instanța apreciază că nu poate fi primită susținerea reclamanților în sensul că tatăl lor, H. V. sen., prin cererea privind reconstituirea dreptului de proprietate formulată (fil.49 din dosarul atașat) ar fi solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului care aparținea soției sale H. I. P. născ. C., în condițiile în care au recunoscut la interogatoriu că la data formulării cererii aceasta era în viață, iar față de prevederile stricte ale Legii nr.18/1991 potrivit cărora o astfel de cerere este personală, dacă ar fi fost formulată cererea privind reconstituirea dreptului de proprietate de o altă persoană decât cea care a introdus terenul în CAP ar fi fost nulă.
Împotriva sentinței civile nr. 2661/19 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria F., reclamanții G. O., L. A., și Harabală L., prin reprezentant convențional avocat T. V., au exercitata calea de atac a recursului, solicitând modificarea în totalitate a acesteia, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată pe care au promovat-o, astfel cum aceasta a fost precizată, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivarea cererii de recurs, recurenții au susținut că judecătorul fondului a interpretat în mod greșit materialul probator ce a fost administrat în cauză, precum și dispozițiile legale incidente, pronunțând astfel o hotărâre judecătorească nelegală și netemeinică.
Astfel, părțile menționate au arătat că, în mod eronat, prima instanță a respins primul petit al cererii de chemare în judecată, cu motivarea că, în cauză, nu a fost invocată excepția autorității de lucru judecat, întrucât această excepție se constituie într-un incident procedurala și procesual care tinde să oprească judecat pe considerentul că alte hotărâri au autoritate de lucru judecat, or ei au solicitat să se constate că o astfel de situație nu are incidență în cadrul prezentului proces.
A valida soluția pe care instanța de fond a pronunțat-o sub acest aspect, înseamnă a stabili că, deși ei au calitate procesuală activă în ceea ce privește dreptul asupra terenurilor în litigiul, le este închis dreptul de a se adresa instanței de judecată pentru valorificarea acestui drept, ceea ce ar echivala cu încălcarea dreptului lor de acces la justiție.
De asemenea, prima instanță a greșit și atunci când a respins solicitarea lor de constatare a nulității absolute parțiale a hotărârii comisiei județene, cu consecința înlăturării intimaților pârâți persoane fizice de la reconstituirea dreptului de proprietate, făcând confuzie între două instituții juridice, anume ce a nulității, pe care ei au invocat-o, și care operează pentru motivele de nelegalitate existente anterior sau la data emiterii actului juridic atacat, și plângerea sau contestația, care este ,, o chestiune” pe care legea nr. 18/1991 a prevăzut-o cu anumite termene și care nu are legătură cu nulitatea actului juridic de reconstituire a dreptului de proprietate.
În ceea ce privește soluția pe care prima instanță a pronunțat-o pe fondului cauzei, recurenții au susținut în motivarea cererii de exercitare a căii de atac că aceasta este, la rândul ei, greșită, întrucât această instanță a reținut că ei au solicitat reconstituirea dreptului în calitate de succesori în drepturi ai bunicii lor, or, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, ei au formulat această cerere în calitate de moștenitori ai defunctei lor mame.
Toate probele administrate în cauză atestă că a fost în mod nelegal reconstituit dreptul de proprietate în favoarea intimaților pârâți persoane fizice, întrucât nici mama acestor și nici bunica lor nu au adus teren în fostul CAP, astfel că ei nu au calitatea de persoane îndreptățite.
Apoi, trebuie să se constate că numai intimata G. A. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 3,37 ha, astfel că această cerere nu putea profita decât acestei intimate și poate fi admisă numai în condițiile în care se dovedește că mama acesteia a adus terenul solicitat în CAP, or o astfel de dovadă este imposibil de făcut, deoarece acest teren a aparținut mamei recurenților.
Cererea de recurs nu a fost fundamentată în drept.
Intimatele I. E. și G. A. L. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca nefondată a cererii de recurs ce constituie obiectul prezentului dosar și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea poziției lor procesuale, intimații au arătat, în esență, că niciuna dintre criticile aduse sentinței civile nr. 2661/2013 pronunțată de Judecătoria F. nu este fondată, întrucât instanța a interpretat în mod corect atât materialul probator ce a fost administrat, cât și prevederile legale incidente, stabilind în mod legal și temeinic că în cauză nu a fost invocată excepția autorității de lucru judecat și că bunurile imobile cu destinația de teren din litigiu nu au constituit obiectul dreptului de proprietate al mamei părților recurente, astfel că solicitările pe care acestea le-au formulat în sensul constatării calității lor de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestor imobile nu poate fi primită.
În calea de atac a recursului nu au fost administrate probe noi.
Analizând sentința recurată, în raport cu motivele de recurs, cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente, tribunalul constată că cererea de recurs suspusă judecății este nefondată, pentru considerentele ce succed:
Prin cererea de chemare în judecată pe care au promovat-o, recurenții – reclamanți au solicitat, în contradictoriu cu intimații – pârâți, ca prin sentința pe care o va pronunța, Judecătoria F. să constate că nu au autoritate de lucru judecat Sentința civilă nr._ și Decizia civilă nr.533/R/2012 din dosarul Judecătoriei F. nr._ în ce privește părțile din proces, deoarece aceste hotărâri s-au pronunțat fără ca ei să fie citați în proces, deși sunt moștenitori în calitate de copii ai defunctului H. V. senior alături de H. V. junior (pârâtul nr.1), să dispună nulitatea absolută a Hotărârii Comisiei Județene nr.33 din 7 august 1991 Anexa nr.3 poziția nr.32 pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,70 ha teren agricol pe raza localității V. de Sus (. sensul înlăturării de la această reconstituire ca fiind persoane neîndreptățite a pârâtelor G. A.- L. (identical cu G. A. înscrisă în Adeverința de proprietate nr.6465 din 29.IX 1997 -_copie după prima adeverință din anul 1991 precum și a TP nr._ din 1.09.1999,TP nr._ din 8.02.2011 și a TP nr._ din 15.11. 2007 și TP nr._/22.02.2012, să dispună eliberarea titlurilor de proprietate numai la numele
antecesorului lor H. V. (dec. la 3.dec. 2010)
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în localitatea V. de Sus anterior anului 1947 la nr. ad-tiv 115 locuia familia H. V. și soția lui H. P. (al cărui tată se numea G., și care a decedat la 17 august 1963 - a se vedea certificatul de naștere anexat, dar și familia C. I. și S. la nr.91.
Familia H. avea 2 copii, pe V. și S., iar familia C. aveau doi copii, pe I. și P..
În anul 1947, la 30 iunie (așa cum rezultă din certificatul de căsătorie anexat) fiul V. H. se căsătorește cu fiica P. a familiei C., formând o familie la nr. ad-tiv 115. Cu ocazia căsătoriei, P. C. primește zestre de la părinții ei terenuri conform "Actului provizoriu de donație" din data de 22 iunie 1947 anexat prezentei acțiuni.
Nu mai există la Primărie evidențe, însă este cert că suprafețele de terenuri ale familiei H. de la nr. ad-tiv 115 au crescut prin transferul zestrei în Registrele Agricole de la nr.91 la nr.115.
P. că în preajma anului 1957 (urmând a se cere act de căsătorie pentru def. S. I. născ. H.) și fiica acestei familii, S. H. se căsătorește și prin actul "Carte de zestre din 31.03.1957" anexat, mama P. Ghe. H. (tatăl V. fiind decedat) îi dă zestre terenuri agricole în suprafață de 3,37 ha - a se vedea în Registrul Agricol ad-tiv. 115 că această suprafață figurează la rubrica ieșiri încă din anul 1956, astfel că în Registrul Agricol la nr. ad-tiv 115 încă din anul 1956 se departajează averea celor 2 copii ai familiei de la nr.115 (tatăl V. decedat și mama P. Ghe. H.).
În urma acestei ieșiri materializată prin cartea de zestre din 31.03.1957 (anexată) fiica S. va avea în proprietate suprafața de 3,37 ha (suprafață care rezultă nu din cartea de zestre ci din Registrul Agricol) iar fiul H. V. va fi înscris cu rol propriu ca și cap de familie la nr. ad-tiv 115 cu suprafața rămasă de 5,40 ha teren (la care se vor adăuga intrări în anul 1958 - nu se știe din ce surse) astfel că H. V., tatăl lor, ar fi trebuit să se înscrie în CAP cu suprafața înscrisă în Registrul Agricol de la nr. 115. El fiind salariat la C. Ch. V. și nedorind să-și piardă serviciul, înscrierea în CAP a fost făcută de mama lor (soția P. fostă C.). Evident că nu a înscris în CAP decât terenul rămas la 115 după ce cumnata ei, S., a primit zestrea de 3,37 ha dar și terenul adus de ea la nr.115 de la nr.91, ca și zestre primită prin actul din 1947. Au depus în anexă cererea de înscriere în CAP a mamei, care cuprinde mențiunea tatălui că este de acord.
La acel moment, 1962, terenurile primite zestre de mătușa lor S., în suprafață de 3,37 ha, erau preluate de către Sfatul Popular al Comunei D. în baza Decretului 115/1959 (deoarece atunci, adică în anul 1959, era . era ca moștenitoarele pârâte I. E. și G. A. - L. să solicite acest teren de la stat, care s-a reconstituit și altor persoane în situația lor, ca și acțiuni la Herghelia Sâmbăta (.).
De altfel, și Adresa nr.663 din 5 mai 1959 a fostului Sfat Popular al Comunei D., pe care o anexează, confirmă faptul că mătușii S. i s-a preluat acest teren de 3,37 ha. În concluzie, mătușa S., mama pârâtelor 2 și 3, nu a înscris teren în CAP - toată suprafața înscrisă în CAP de la nr.115 V. de Sus fiind înscrisa de către mama reclamanților și a pârâtului nr.1.
În anul 1991 au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul de la nr.115, tatăl lor, H. V. senior (deși mama trăia dar era în vârstă și bolnavă, însă nu au fost contradicții între ei pe această temă, fiind aceeași familie și terenurile au aparținut la amândoi anterior CAP – practic e zestrea lui și zestrea ei).
Au formulat cereri și pârâtele 2 și 3 însă apreciază că rezultă cu certitudine că mama lor nu mai avea rol agricol pe aceste terenuri de la nr.115 pentru că își primise drepturile de zestre din terenurile familiei și deci și ele au devenit persoane neîndreptățite conform legii a li se reconstitui drepturi pe aceste terenuri.
În mod legal a judecat instanța de fond prin sentința civilă pronunțată, însă reclamanții solicită să se pronunțe în contradictoriu și cu ei această nulitate parțială.
Din câte au observat în actele dosarului, la instanța de recurs s-a produs o eroare în ce privește numele de P., apreciindu-se că cea care a adus terenurile în CAP ar fi fost bunica P. - fapt incorect pentru că terenurile nu au fost aduse în CAP de P. –bunica, ci de P. - mama lor - soția lui V. senior - așa cum rezultă și din mențiunea de pe cererea de înscriere în CAP.
Bunicul, soțul P. luată în calcul de instanța de recurs, nu se numea V., ci V. - a se vedea actele de căsătorie a celor două femei cu numele P., anexate prezentei.
Pârâtele, în baza Legii 18/1991 au depus cerere legală, însă această cerere este valabilă nu pentru reconstituirea dreptului asupra suprafețelor aduse în CAP de mama reclamanților, de 5,70 ha, ci asupra suprafeței de 3,37 predată la stat.
Pârâtele trebuie să înțeleagă că prin această reconstituire ilegală ar primi teren de la mama reclamanților, iar terenul mamei lor ar rămâne la stat.
În drept au fost invocate dispozițiile art.III alin.1 pct. (a) și (i).
În ceea ce privește critica pe care recurenții au formulat-o cu privire la soluția dată de instanța de fondul primul petit al cererii de chemare în judecată, instanța de recurs constată că, la data de 31.03.2011, pe rolul Judecătoriei F. a fost constituit dosarul civil nr. 105/226, ce cuprinde cererea de chemare în judecată pe care intimatul din cadrul prezentului proces, H. V., care este fratele recurentelor – reclamante din
prezenta cauză, a formulat-o în contradictoriu cu intimații – pârâți din cauza de față, prin care a solicitat, pentru același considerente ca și cele invocate în cadrul prezentului litigiu, a fi constatată nulitatea absolută a actelor de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea intimatelor G. A. și I. E..
Prin sentința civilă nr. 1649/11.10.2011, Judecătoria F. a admis cererea astfel formulată, reținând, în esență, la adoptarea acestei soluții că, imobilele cu destinația de teren asupra cărora a fost reconstituit dreptul de proprietate în favoarea intimaților a aparținut mamei părții reclamante, iar nu bunicii materne a părților.
Această sentință a fost modificată în totalitate de către Tribunalul B., prin decizia civilă nr. 533/24.04.2012, ca urmare a admiterii cererii de a recurs promovată de intimatele G. A. – E. și I. E., în sensul respingerii cererii introductivă de instanță.
Tribunalul B. a stabilit prin hotărârea pe care a pronunțat-o că, în mod nelegal și netemeinic prima instanță a reținut că imobilul cu destinația de teren agricol în litigiu a constituit obiectul dreptului de proprietate al mamei părții intimate – reclamante, el constituind în realitate obiectul dreptului de proprietate al bunicii materne a părților, astfel că nu se poate reține că reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut în favoarea unor persoane ce nu aveau calitatea cerută de lege.
În cadrul prezentului litigiu, recurenții – reclamanți nu au putut justifica interesul în formularea capătului de cerere analizat, în condițiile în care niciuna dintre părțile adverse și nici instanța de judecată nu au invocat excepția autorității de lucru judecat față de hotărârile judecătorești indicate anterior, pentru a face inoperantă soluționarea pe fond a cererii de chemare în judecată.
Apoi, tribunalul constată că actul jurisdicțional( ca orice act juridic, în general) produce pe lângă efectele obligatorii între părți, întemeiate pe principiul relativității, și efectele de opozabilitate față de terți.
Ca element nou apărut în ordinea juridică și în cea socială, hotărârea judecătorească nu poate fi ignorată de către terți, sub motiv că nu au participat în procesul finalizat prin adoptarea ei. Față de aceștia însă, hotărârea se va opune cu valoarea unui fapt juridic și cu valoarea unui mijloc de probă, respectiv de prezumție.
În același timp, pentru că terțul nu a participat la dezbaterea judiciară finalizată prin hotărârea judecătorească ce i se opune, el are posibilitatea ca în cadrul unui proces ulterior, prin administrare de probe, să răstoarne prezumția invocată de parte și care față de el are doar valoare relativă.
Față de considerentele ce preced, instanța de recurs stabilește că cele statuate prin decizia civilă nr. 533/24.04.2013 a Tribunalului B. se opune părților recurente – reclamante din cadrul prezentului litigiu cu forța probantă a unor prezumții relative, ele putând fi înlăturare numai în situația în care erau în măsură să facă proba contrară.
În legătură cu petitul relativ la constatarea nulității absolute parțiale a Hotărârii nr. 33/1991 pronunțată de intimata C. județeană B. de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, prin care s-a validat propunerea Comisiei Locale V. de Aplicare a Legilor Fondului Funciar de reconstituire a dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu, în favoarea tatălui recurentelor – reclamante și în favoarea intimatelor – pârâte G. A. –L. și I. E., instanța de recurs validează în totalitate raționamentul primei instanței, reținând, la fel ca și aceasta că, împotriva acestei hotărâri nu se putea exercita decât calea specială de atac a contestației instituită de legea nr. 18/1991, și numai de către antecesorul părților menționate, în condițiile în care acesta aprecia că dreptul de proprietate a fost reconstituit și în favoarea unor persoane ce nu aveau calitatea cerută de lege.
Prin neexercitarea în termenele și în condițiile instituite de legile fondului funciar a căii de atac a contestației, hotărârea mai sus indicată a dobândi caracter irevocabilă, producând efectele ce îi sunt recunoscute de lege, efecte ce nu pot fi înlăturate prin promovarea unei acțiuni în nulitate .
În ceea ce privește statuările pe care prima instanță le-a făcut cu privire la calitatea intimatelor - pârâte G. A. –L. și I. E. de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar asupra imobilului cu destinația de teren agricol în litigiu, tribunalul constată că acestea sunt, la rândul lor, la adăpost de orice critică,.
Sub acest aspect, tribunalul, față de considerentele expuse cu ocazia analizării motivului de recurs ce vizează soluția pronunțată de Judecătoria F. cu privire la primul petit al cererii de chemare în judecată, în ceea ce privește opozabilitatea unei hotărâri judecătorești față de terți, reține că părțile recurente nu au fost în măsură, prin probele administrate, să răstoarne prezumția de legalitate și adevăr de care se bucură statuările cuprinse în decizia civilă nr. 533/2012 pronunțată de Tribunalul B..
De altfel, sub acest aspect, este de menționat că părțile arătate nu au administrate probe suplimentare concludente față de cele ce au fost administrate în procesul anterior finalizat cu hotărâre judecătorească menționată, ci au criticat modul în care instanța ce a pronunțat această hotărâre a interpretat materialul probator administrat în cauză.
Probele ce au fost administrate în cauză, ce au fost în mod corect analizate de judecătorul fondului, atestă că tatăl recurentelor a formulat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate în calitate de succesor în drepturi al mamei sale, care este bunica maternă a intimatelor – pârâte mai sus indicate, iar nu ,, în calitate de succesor în drepturi al soției sale”, care, la data formulării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate era în viață, astfel că nu putea valorifica decât personal drepturile pe care le avea asupra acestui imobil.
Față de considerentele ce preced, tribunalul constată că Judecătoria F. a stabilit în mod corect situația de fapt și a făcut o justă aplicarea dispozițiilor legale incidente, astfel că, în conformitate cu prevederile cuprinse în art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge cererea de recurs dedusă judecății.
Fiind părțile aflate în culpă procesuală, recurenții vor fi obligați, în temeiul dispozițiilor cuprinse în art. 274 coroborat cu cele existente în art. 316 din Codul de procedură civilă, să achite intimatelor G. A. L. și I. E. suma de 750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de recurs formulată de recurenții G. O., L. A. și H. L., reprezentați convențional de avocat T. V., în contradictoriu cu intimații, G. A.-L., I. E., reprezentați convențional de avocat T. M., H. V., C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor V., reprezentată legal de Primar, C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B., reprezentată legal de Prefect, împotriva sentinței civile nr. 2661/19.06.2013 pronunțată de Judecătoria F., pe care o menține.
Obligă recurenții să achite fiecăreia dintre intimatele G. A.-L., I. E. suma de 750 lei cu titlu de cheltuieli de, reprezentând onorariu avocațial.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 26.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. M. A. B. L. S.
GREFIER
L. P.
RED. L.S./08.10.2013
Tehnored. L.P./09.10.2013
2 ex.
Judecător fond B. G./Judecătoria F.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 319/2012. Tribunalul BRAŞOV | Uzucapiune. Decizia nr. 1074/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
