Întoarcere executare. Decizia nr. 691/2015. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 691/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 691/2015
Dosar nr._
ROMANIA
TRIBUNALUL BUCURESTI SECTIA A V - A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 691 R
Ședința publică din data de 02.03.2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: C. M. F.
JUDECĂTOR: A. M. B.
JUDECĂTOR: M. S.
GREFIER: A. V. I.
Pe rolul Tribunalului se află soluționarea recursului civil formulat de recurenta-reclamantă ., împotriva Sentinței civile nr. 6531/14.04.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât DĂNULEȚ I., având ca obiect „întoarcere executare” .
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă nicio parte.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că la data de 26.02.2015, prin serviciul registratură, au sosit relațiile solicitate de la B. B. F., după care,
Constatând că a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, Tribunalul reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Prin contestatia la executare inregistrata la nr._ , reclamanta . a chemat în judecata pe pârâtul DANULET I., solicitând instanței ca prin hotărarea ce va pronunța să dispună INTOARCEREA EXECUTARII SILITE, respectiv obligarea acestuia sa-i restituie suma de 7254,16 lei, actualizată în raport de indicele de inflație; cu cheltuieli de judecata.
În motivarea actiunii, in esenta, reclamanta a arătat că prin titlul executoriu, reprezentat de sentinta civila nr. 1129 pronuntata de TRIBUNALUL V. a fost a fost obligată la plata unor compensatii banesti, insa ulterior prin DECIZIA nr.182/2012 a CURTII DE APEL P. ca urmare a admiterii recursului, sentinta a fost desfiintata, iar pe fond s a dispus respingerii actiunii.
A sustinut că, după pronunțarea sentinței, pârâtul, a initiat procedura executarii silite ce a format obiectul dosarului de executare nr. 409/2011 al B. BÂRSASTEANU F., in cadrul căruia paratului i a fost achitata suma a carei restituire o solicita.
În drept, a invocat dispozitiile art.404 ind.1 C..
Intimatul, desi legal citat ,nu a formulat întâmpinare prin care să arate exceptiile, dovezile si mijloacele sale de apărare și nu s-a înfățisat în instanță personal sau prin reprezentant .
În cauză s-a administrată proba cu înscrisuri.
Prin Sentința civilă nr. 6531 din 14.04.2014, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria sectorului 1 București a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. O. P. S.A. împotriva pârâtului DANULEȚ I..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea (CONTESTATIA LA EXECUTARE ) ce formeaza obiectul prezentului litigiu, ce are caracterul unei contestatii speciale la executare ( de executare silita in sens invers) contestatoarea a solicitat, pe cale principala, intoarcerea executarii silite invocand desfiintarea titlului executoriu, cerere care nu a avut caracter accesoriu al cererii de desfiintare a titlului executoriu sau a contestatiei la executare, neexistand dovezi in acest sens.
Normele imperative ale art. 404 indice 1 al.1 stabilesc ca desfiintarea titlului executoriu determină întoarcerea executării ,prin restabilirea situatiei anterioare acesteia, iar aliniatul 2 prevede ca :” Bunurile asupra carora s-a facut executarea se vor restitui celui indreptatit.”
Executarea unei hotărâri judecătoresti face parte integrantă din proces, în sensul art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundanmentale, iar dacă partea obligată refuză sau omite să o execute ori dacă întârzie să o facă, garantiile prevăzute de acest text de care a beneficiat justitiabilul în faza judiciară a procedurii îsi pierd orice ratiune de a fi .
Însa, reclamanta nu a depus la dosar înscrisuri care să confirme executarea sa silită, nu exista dovezi care să ateste că suma a carei restituire se solicită a fost virată in contul intimatului sau incasată efectiv de catre acesta .
Față de cele ce preced, de textele de lege mentionate, instanta a respins actiunea.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs contestatoarea ., solicitând instanței să admită recursul și să modifice hotărârea atacată în sensul de a dispune admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul obligării intimatului Dănuleț I. la restituirea sumei de 7.254,16 lei, executată în baza titlului executoriu desființat cu actualizarea sumei la data plății efective în raport cu indicele de inflație, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea căii de atac s-a învederat, în esență, că sentința recurată este nelegală fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Prima instanță a reținut în mod vădit eronat că recurenta-contestatoare nu a făcut dovada achitării sumei pentru care a solicitat întoarcerea executării.
S-a mai susținut că după executarea silită a sumei de 7.254,16 lei, în dosarul de executare nr. 409/2011 al B. B. F., titlul executoriu a fost desființat prin Decizia civilă nr. 182 din 25.01.2012 a Curții de Apel Pitești.
În drept au fost invocate art. 274, art. 299-316, art. 404 indice 1-art. 404 indice 3 Cod procedură civilă, art. 2 din Legea nr. 188/2010.
Intimatul-pârât Dănuleț I. nu a depus întâmpinare și nu a fost prezent în instanță, personal sau prin avocat, pentru a formula apărări.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate în recurs dar și sub toate aspectele, conform art. 304 indice 1 C.pr.civilă, Tribunalul constată că recursul este fondat, urmând a fi admis iar hotărârea recurată modificată în întregime, pentru următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 404 ind. 1 alin. 1 Cod procedură civilă, în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia.
În speță, executarea silită declanșată în dosarul nr. 409/2011 al B. B. F., prin care a fost poprită suma de 7.254,16 lei din conturile recurentei-contestatoare (f. 35-37 dos recurs), la cererea intimatului Dănuleț I., a avut la baza titlul executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1129/24.10.2011 pronunțată de Tribunalul V. in dosar nr._ .
Față de împrejurarea că, prin Decizia civilă nr. 182 din 25.01.2012 a Curții de Apel Pitești, irevocabilă (f.10-17 dos. fd), s-a admis recursul declarat de ., fiind casată sentința anterior menționată, iar pe fond respinsă irevocabil acțiunea formulată de intimatul-pârât, tribunalul constată întrunite cerințele prevăzute de art. 404 indice 1 alin. 1 Cod procedură civilă, titlul executoriu fiind desființat, iar contestatoarea având dreptul la întoarcerea executării.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 C.proc.civ., tribunalul va admite recursul, va modifica în întregime sentința recurată, în sensul că va admite cererea și va dispune obligarea intimatului la restituirea către contestatoare a sumei de 7.254,16 lei, actualizată la data plății efective în raport cu indicele de inflație.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-contestatoare . împotriva Sentinței civile nr. 6531/14.04.2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât DANULEȚ I..
Modifică în tot sentința recurată.
Admite cererea.
Obligă intimatul DANULEȚ I. la restituirea către contestatoarea . a sumei de 7.254,16 lei, actualizată la data plății efective în raport cu indicele de inflație.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. M. F. A. M. B. M. S.
GREFIER,
A. V. I.
red./tehnored C.M.F./2ex
Jud. Sector 1/jud. E. I.
| ← Grăniţuire. Sentința nr. 28/2015. Tribunalul BUCUREŞTI | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 822/2015. Tribunalul... → |
|---|








