Contestaţie la executare. Decizia nr. 4/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 04-01-2016 în dosarul nr. 4/2016
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILĂ
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 4 A
Ședința publică de la 04.01.2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. T.
JUDECĂTOR: Ș. Ț.
GREFIER: G. Z.
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta - contestatoare S.C. Advertising G. S.R.L., cu sediul în București, ., sector 5, București si punct de lucru in București, . A, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 4627/15.06.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu sediul în București, ..401A, sector 6, București.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
Se expune referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că apelanta-contestatoare a solicitat judecarea cauzei in lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori acte de depus, tribunalul constată cauza în stare de judecată și, față de faptul că s-a solicitat judecata în lipsă, reține dosarul în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 4627/15.06.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, s-a respins ca neîntemeiată contestația la executare, formulată de contestatoarea S.C. Advertising G. S.R.L., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Direcția Regională de Drumuri și Poduri București; s-a respins ca neîntemeiată cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
A reținut instanța de fond următoarea stare de fapt și de drept:
Procesul-verbal a devenit neatacat, deci titlu executoriu, când s-a născut dreptul creditorului de a obține executarea silită, la data expirării termenului de 15 zile în care debitorul (contestator) putea formula plângere contravențională împotriva lui, care a început să curgă la data comunicării respectivului proces-verbal de contravenție.
În ceea ce privește apărările contestatoarei privind aspectele care privesc legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției (incluzând aspectul privind fapta cu caracter continuu, în sensul că rovinieta se achită doar o singură dată pe an, cuantumul tarifului de despăgubire ori lipsa semnăturii, precum și, în egală măsură, cele privind temeinicia reținerii faptei contravenținale respective, în condițiile O.G. nr.2/2001), pot fi analizate exclusiv în cadrul unei plângeri contravenționale, formulate potrivit dispozițiilor art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001, care reprezintă o cale procesuală specifică pentru desființarea acestui titlu, în sensul dispozițiilor art.712 alin.2 C.pr.civ., potrivit cărora “în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.”
Or, plecând tocmai de la dispozițiile art.712 alin.2 C.pr.civ., rezultă că motivele de legalitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției (incluzând aspectele invocate de contestatoare), nu pot face obiectul unei contestații la executare, în condițiile în care acest titlu executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească, are instituită o cale procesuală specifică pentru desființarea lui, constând, după cum s-a arătat, în plângerea contravențională.
Cu mențiunea că, oricum, ceea ce se execută nu este amenda contravențională aplicată, care ar putea face obiectul doar al unei executări privind creanțele fiscale, ocazie cu care contestatorul s-ar putea lega de aspectul privind plata amenzii contravenționale, anterior începerii executării silite, ci obiectul executării silite prezente îl reprezintă tariful de despăgubire, reglementat de dispozițiile art.8 alin.3 și alin.31 din O.G. nr.15/2002, care are natura juridică de despăgubire civilă, pentru următoarele argumente.
Cu sublinierea că din calificarea tarifului de despăgubire drept o despăgubire civilă decurg, în principal, consecințe în ceea ce privește legea contravențională mai favorabilă, reglementată de dispozițiile art.15 din Constituția României și art.12 din O.G. nr.2/2001 (aspect cu importanță în privința modului de soluționare a contestațiilor la executare în care se invocă acest motiv), precum și în ceea ce privește prescripția executării sancțiunilor contravenționale, reglementată de dispozițiile art.14 din O.G. nr.2/2001.
În primul rând, natura juridică a acestui tarif rezultă din interpretarea gramaticală, legiuitorul vorbind, în cuprinsul art.8 alin.3 și alin.31 din O.G. nr.15/2002, de tarif de “despăgubire”, precum și de “despăgubire”, în același sens precum noțiunea de “despăgubire” utilizată în cuprinsul dispozițiilor art.3 alin.1, art.23 alin.1 și alin.2, art.25 alin.3 și art.42 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În al doilea rând, calificarea drept despăgubire civilă a tarifului de despăgubire se bazează și pe aspectul privind scopul și destinația acestei sume. Astfel, scopul tarifului de despăgubire îl reprezintă acoperirea unei pagube urmare a săvârșirii contravenției prevăzute de art.8 alin.1 din O.G. nr.15/2002, pentru care este stabilit un tarif de evaluare (în Anexa 4 din acest act normativ), în sensul dispozițiilor art.23 alin.1 din O.G. nr.2/2001, potrivit cărora “în cazul în care prin săvârșirea contravenției s-a cauzat o pagubă (s.n.) și există tarife de evaluare (s.n.) a acesteia, persoana împuternicită să aplice sancțiunea stabilește și despăgubirea (s.n.), cu acordul expres al persoanei vătămate, făcând mențiunea corespunzătoare în procesul-verbal”, având în vedere și dispozițiile art.25 alin.3 din O.G. nr.2/2001, potrivit cărora “în situația în care contravenientul a fost sancționat cu amendă, precum și dacă a fost obligat la despăgubiri, o dată cu procesul-verbal, acestuia i se va comunica și înștiințarea de plată. În înștiințarea de plată se va face mențiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii la instituțiile abilitate să o încaseze, potrivit legislației în vigoare și, după caz, a despăgubirii, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită”.
În privința destinației acestei sume de bani, din cuprinsul dispozițiilor art.8 alin.31 din O.G. nr.15/2002 rezultă că “despăgubirea (s.n.) se va achita în lei, la cursul de schimb stabilit potrivit prevederilor art.6 alin.1 și 2, în contul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. și va reveni acesteia ca venit extrabugetar (s.n.)”, fiind menită tocmai să acopere prejudiciul suferit de persoana vătămată prin săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin.1 din același act normativ.
În al treilea rând, consideră că natura de despăgubire civilă rezultă și din procedura de executare a acesteia, și anume, din inițiativa persoanei vătămate, ca urmare a cererii de executare silită formulate de către aceasta, prin sesizarea unui executor judecătoresc în acest sens, conform dispozițiilor art.42 din O.G. nr.2/2001, potrivit cărora “în scopul executării despăgubirii stabilite pe bază de tarif actele prevăzute la art. 39 alin. (2) se comunică și părții vătămate, care va proceda potrivit dispozițiilor legale referitoare la executarea silită a creanțelor”.
Or, instanța a constatat că un aspect care este reglementat în materie contravențională, fie el chiar o consecință a săvârșirii unei contravenții, nu se confundă cu însăși sancțiunea contravențională (altfel spus, nu orice aspect din materie contravențională este și o sancțiune contravențională), motiv pentru care în privința respectivului aspect din materie contravențională ar putea fi incidente dispozițiile art.15 alin.2 din Constituția României, dar nu și cele ale art.12 din O.G. nr.2/2001, acestea din urmă fiind aplicabile doar sancțiunilor contravenționale, nu și altor consecințe ale săvârșirii unei contravenții (cum este despăgubirea civilă).
Pornind de la natura juridică de despăgubire civilă a tarifului de despăgubire, instanța a reținut că în privința lui nu ar fi aplicabile dispozițiile art.12 din O.G. nr.2/2001, urmare a abrogării acestui tarif prin Legea nr.144/2012, neconstituind, astfel, o situație de abrogare a unei sancțiuni contravenționale care ar urma să nu se mai execute, având în vedere, totodată, că dispozițiile art.II din Legea nr.144/2012 sunt de strictă interpretare și aplicare, referindu-se doar la anularea tarifelor de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi (adică, până la data de 23.07.2012), iar nu și la situația în care ar fi fost doar aplicate până la . legii, dar contestate ulterior, în același sens pronunțându-se și Curtea Constituțională, prin Decizia nr.112/2014, dispozițiile art.II fiind retroactive, într-adevăr, în condițiile în care au fost aplicate când erau în vigoare dispozițiile art.8 alin.3 și alin.31 din O.G. nr.15/2002, adică anterior Legii nr.144/2012, dar care ar urma să fie anulate pe cale judiciară, în cadrul unei “contestații” (credem, plângere contravențională doar) în curs de soluționare la momentul intrării în vigoare a Legii nr.144/2012, iar nu și ulterior, pe calea unor eventuale contestații la executare.
Cu mențiunea că cele statuate de către Curtea Constituțională, cu ocazia controlului de constituționalitate a dispozițiilor art.II din Legea nr.144/2012, în cuprinsul unor decizii de respingere a excepțiilor de neconstituționalitate cu care a fost sesizată, nu sunt obligatorii erga omnes, astfel cum de altfel a reținut instanța de control constituțional însăși, în considerentele și dispozitivul Deciziei Plenului Curții Constituționale nr.I/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, conform cărora doar “decizia prin care Curtea Constituțională declară, în temeiul art.144 lit.a din Constituție, o lege ca neconstituțională este obligatorie pentru toate subiectele de drept”.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel contestatoarea, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În cuprinsul apelului se arată următoarele:
Întreaga construcție a instanței pornește de la două idei de bază: exista o cale specială de contestare a procesului verbal și ceea ce se contestă este despăgubirea civilă, iar nu amenda contravențională.
Ceea ce nu observă, însă, instanța, constă în aceea că a invocat necomunicarea procesului verbal și că - tocmai de aceea - executarea fiind pornită pe baza unui proces verbal care nu constituia titlu pentru că nici nu fusese comunicat în vederea exercitării caii de atac prevăzută de lege.
Comunicarea fiind efectuată deodată cu somația de executare, a atacat titlul în cadrul contestației la executare, intenția legiuitorului nefiind ca – în asemenea situații - să creeze două procese ci, dimpotrivă, să rezolve într-un singur proces toate chestiunile. De aceea, contestația la titlu este admisibilă în prezenta procedură.
Fiind pusă în situația de a nu cunoaște existența procesului verbal de contravenție decât cu prilejul somației de executare, societatea și-a exercitat dreptul de a face apărări pe fondul acestuia, apărările fiind formulate în termenul prevăzut de lege pentru contestație.
Este culpa intimatei că nu a contestat tariful de despăgubire. Dacă se comunica societății procesul verbal de contravenție, societatea și-ar fi exercitat dreptul de contesta procesul verbal și s-ar fi îndeplinit cerințele textului art.. II din Legea nr. 144/2012 referitoare la contestarea tarifelor. Fiind culpa intimatei, dar și pentru asigurarea unui regim de egalitate, apreciază că este legal să se recunoască contestatoarei dreptul de a apela la beneficiul textului legal menționat aici.
De la data introducerii contestației la executare și până în prezent a intervenit o decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, respectiv decizia nr. 6 din 16.02.2015.
Această decizie este pe deplin aplicabilă în speță, procesul verbal fiind semnat doar electronic, așadar fiind nul absolut și din acest motiv.
Art. 711 alin. 3 C. pr. civ, prevede expres că încheierea de încuviințare a executării silite poate fi anulată dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale. Iar prima dintre condițiile pronunțării acestei încheieri era ca actul invocat de executorul judecătoresc să fie titlu executoriu; în caz contrar, cererea de încuviințare a executării trebuia respinsă în conformitate cu prevederile art. 665 alin. 5 pct. 2 C. pr. civ. Și procesul verbal nu era titlu executoriu pentru că nu era definitiv pentru că nu îi fusese comunicat. A invocat nulitatea pretinsului proces verbal de comunicare, dar apărarea nu a fost verificată de prima instanță. în lipsa mențiunilor privind datele de identificare a martorului care ar fi asistat la afișarea procesului verbal de contravenție, nu se putea reține că a fost afișat. Iar acest lucru putea și trebuia să fie sesizat de către judecătorul care a încuviințat executarea silită.
Intimata a formulat întâmpinare iar apelanta a răspuns la această întâmpinare.
Observând acest apel, tribunalul constată că se fundamentează pe acele motive de nulitate a executării silite sub aspectul necomunicării prin poștă a procesului verbal de contravenție și cel legat de semnătura electronică a procesului verbal, aceste motive de nulitate nefiind însă invocate pe calea contestației, respectiv înăuntrul termenului legal de formulare a contestației.
Observă Tribunalul că apelanta a înțeles să aducă în discuție aceste două chestiuni, de abia după ce a primit întâmpinarea formulată de către intimata creditoare, cu mult peste termenul prevăzut de lege, art. 715 C.pr.civ.
Mai mult, în ceea ce privește problema semnării electronice a procesului verbal de contravenție devenit titlu executoriu prin neatacarea sa pa calea plângerii contravenționale, Tribunalul reține că sub acest aspect, apelanta avea la îndemână calea plângerii contravenționale pe care însă nu a exercitat-o nici chiar la data comunicării procesului verbal, așa cum pretinde, odată cu somația emisă de către executor.
Prin urmare, aceasta nu este în drept că invoce neatacarea procesului verbal, datorită culpei creditoarei.
Mai mult chiar, apelanta nu poate pretinde că lipsa exercitării de către ea a căii de atac speciale a plângerii contravenționale, are la îndemână calea contestației pentru a aduce în discuție aspecte de nelegalitate (nulitate ) a însuși titlului atacat, respectiv aspecte de fond, așa cum greșit pretinde în apel.
Prin urmare, Tribunalul consideră nefondat apelul, urmând ca în baza art. 480 C.pr.civ. să-l respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta - contestatoare S.C. Advertising G. S.R.L., cu sediul în București, ., sector 5, București si punct de lucru in București, . A, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 4627/15.06.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu sediul în București, ..401A, sector 6, București.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 04.01.2016
Președinte, Judecător, Grefier,
C. T. Ș. Ț. G. Z.
Red. Jud. Ș.Ț.
Thred.A.M/.4 ex.
Judecătoria Sectorului 5 București
Jud.- Fd: A. R. P.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1/2016. Tribunalul BUCUREŞTI | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 20/2016. Tribunalul... → |
|---|
