Contestaţie la executare. Decizia nr. 671/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 671/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 12-02-2016 în dosarul nr. 671/2016
ROMANIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI – SECȚIA A III-A CIVILĂ
DOSAR NR._
Decizia civilă nr. 671 A
Ședința publică din data de 12.02.2016
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE – I. P.
JUDECĂTOR – C. V. A.
GREFIER – G. I.
Pe rol, soluționarea cererii de apel formulată apelanta-contestatoare F. G. E. BUCURESTI, în contradictoriu cu intimatii C. D. N., B. I. T. D., împotriva sentinței civile nr._/05.09.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, avand ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
Se expune referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Tribunalul, din oficiu, invocă excepția perimării cererii apel, având in vedere că de la data suspendării judecată 15.05.2015 au trecut mai mult de 6 luni de când pricina a rămas in nelucrare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin contestația la executare formulata la data de 02.08.2013 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._/299/2013, contestatoarea F. G. E. BUCUREȘTI a formulat, în contradictoriu cu intimatii C. D. N. și B. I. T. D., contestație la executare împotriva actelor de executare inițiate prin emiterea somației din data de 17.07.2013 în cadrul dosarului execuțional 205/NCP/2013 de către B.E.J. I. T. D.. Prin acțiunea formulată s-a solicitat desființarea actelor de executare din dosarul nr. 205/NCP/2013, suspendarea executării silite și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, s-a arătat, în esență, că executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3021/08.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă în dosarul nr._/3/_, este oprită de dispozițiile imperative ale O.U.G. nr. 71/1919 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Totodată, pe cale de excepție, contestatoarea a invocat autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate în cauza cu nr._/299/2009, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului.
Contestatoarea a arătat că la momentul intrării in vigoare a OUG nr. 71/2009 s-au suspendat de drept toate executările cu privire la drepturile salariale din sectorul bugetar, precum și că doar 34% din sumă devenea scadentă prin efectul legii la finalul anului 2010-sumă achitată de către contestatoare.
S-au adus critici procesului verbal întocmit de executorul judecătoresc prin care au fost stabilite cheltuielile de executare, și anume că onorariul executorului și celelalte cheltuieli de executare sunt disproporționat de mari față de valoarea prestației și au fost stabilite pentru a o prejudicia de contestatoare.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711 alin. 1 raportate la art. 718 alin. 1 C.Proc.Civ..
În probațiune, contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a depus la dosarul cauzei, în fotocopie.
Intimații C. D. N. și B. I. T. D. nu au formulat întâmpinare.
Prin Sentința nr. 1796/06.02.2014 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei in favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
Pe rolul acestei instanțe, cauza s-a înregistrat la data de 01.04.2014 sub nr._ .
La data de 05.02.2014 a fost depusă copia dosarului de executare, (f. 63-87, din dosarul declinat).
Prin Încheierea din data de 27.06.2014, instanța a soluționat cererea de suspendare a executării silite și s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. I. T. D..
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr._/05.09.2014, Judecătoria Sectorului 3 Bucureștia respins acțiunea formulată în contradictoriu cu B. I. T. D., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis în parte contestația la executare formulata de contestatoarea F. G. E. BUCURESTI în contradictoriu cu intimatul C. D. N. - MIHAILESTI, DRANESCU.
A anulat în parte Somația din data de 17.07.2013 și Încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare din data de 17.07.2013, pentru tot ceea depășește suma de 13.828 lei, cu titlu de debit datorat de către contestatoare.
A anulat Somația din data de 17.07.2013 și Încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare din data de 17.07.2013 cu privire la onorariul executorului judecătoresc stabilit la suma de 1.580 lei, executorul judecătoresc urmând a proceda la calculul onorariului în raport de debitul de 13.828 lei.
A respins, in rest, contestația la executare ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, astfel cum rezultă din Sentința nr._/18.06.2010 (f. 15-17) la pronunțarea acesteia instanța a avut in vedere actele de executare efectuate într-un alt dosar de executare, decât cel ce face obiectul contestații, precum și că legalitatea actelor de executare din dosarul nr. 802/2009 a B. D. D. Crenguța a fost analizată prin prisma disp. OUG nr. 71/2009 care la acel moment prevedea că 34% din valoarea titlului executoriu devine scadent în anul 2012.
Ori, s-a constatat că, deși contestatoarea invocă și in cadrul acestei contestații nerespectarea dispozițiilor OUG nr. 71/2009, la soluționarea acestui litigiu urmează a se avea in vedere că disp. OUG nr. 71/2009 au suferit modificări importante după pronunțarea Sentinței nr._/18.06.2010, precum și că cererea de executare silită a fost depusă in dosarul de executare nr. 205/NCP/2013 la data de 18.03.2013, pe când cererea de executare silită pe baza căreia a fost formulat dosarul nr. 802/2009 al B. D. D. Crenguța a fost depusă anul 2009.
În raport de cele de mai sus, instanța a reținut că Sentința nr._/18.06.2010 nu are autoritate de lucru judecat cu privire la legalitatea actelor de executare din dosarul nr. 205/NCP/2013 aflat pe rolul B.E.J. I. T. D..
Prin cererea formulată la data de 18.03.2013, intimata M. Haricleea I. a solicitat B.E.J. I. T. D. executarea silită a contestatoarei prin poprire pentru recuperarea sumelor datorate de către aceasta in baza titlului executoriu constând în Sentința nr. 3021/08.04.2009 pronunțată de Tribunalul București in dosarul nr._/3/2008.
Odată cu cererea de executare silită, intimata a depus dovada că a primit de la contestatoare suma de 2.032 lei, f. 66 din dosarul declinat, în baza titlului executoriu mai sus amintit.
Pentru individualizarea cuantumului drepturilor de creanță stabilite potrivit titlului executoriu, intimatul a depus calculul efectuat de către expertul contabil O. D. L., f. 81 din dosarul declinat.
Potrivit acestui calcul valoarea netă a drepturilor de care beneficiază intimatul se ridică la suma de 15.860 lei. Această sumă a fost preluată de executorul judecătoresc la întocmirea actelor de executare (somație, proces verbal de cheltuieli), fără însă a scădea suma ce au fost plătită intimatei și pentru care aceasta a depus înscrisul doveditor de la f. 66 din dosarul declinat.
Instanța nu a avut in vedere înscrisurile depuse de către contestatoare la data de 03.09.2014, odată cu Notele scrise, dat fiind că aceste înscrisuri au fost depuse de către contestatoare după reținerea cauzei în pronunțare, fiind astfel aplicabile prevederile art. 394 alin.3 C.proc.civ.
Prin urmare, s-a reținut că până la data executării din totalul sumei de 15.860 lei, contestatoarea achitase suma de netă de 2.032 lei, fiind rămasă neachitată suma de 13.828 lei.
Față de cele de mai sus, instanța a reținut că executarea împotriva contestatoarei a avut in vedere o sumă mai mare decât cea pe care aceasta o datora la data cererii de executare silită.
În temeiul art. 662 C.proc.civ și art. 703 C.proc.civ instanța a anulat în parte Somația din data de 17.07.2013 și Încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare din data de 17.07.2013, pentru tot ceea depășește suma de 13.828 lei, cu titlu de debit datorat de către contestatoare și a anulat Somația din data de 17.07.2013 și Încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare din data de 17.07.2013 cu privire la onorariul executorului judecătoresc stabilit la suma de 1.580 lei, executorul judecătoresc urmând a proceda la calculul onorariului în raport de debitul de 13.828 lei.
Pe baza probelor administrate, respectiv a înscrisurilor depusă până la data reținerii cauzei in pronunțare, și a plății efectuate de către contestatoare până la data formulării cererii de executare silită (18.03.2013) s-a reținut că intimatului i s-a plătit mai puțin de 13% din valoarea titlului executoriu constând in Sentința nr. 3021/08.04.2009.
Cu privire la incidența disp. OUG nr. 71/2009 s-a reținut că potrivit disp. art. 1 alin. 1 din OUG nr. 71/2009, forma în vigoare la 18.06.2009, se prevedea „ Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2010 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2011 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2012 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu.”.
După care, ca urmare a modificării dispozițiilor legale prin OUG nr.45/2010, la art. 1 alin. 1 din OUG nr. 71/2009, forma în vigoare la 20.05.2010, s-a prevăzut ca aceleași sume de bani să fie plătite după cum urmează:
„a) în anul 2012 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu”.
Dispozițiile art. 1 alin. 1 din OUG nr. 71/2009, au suferit o nouă modificare prin Legea nr. 230/_, iar potrivit disp. art. 1 alin. 1, forma în vigoare la 11.12.2011, plata se prevede după cum urmează,
„a) în anul 2012 se plateste 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plateste 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plateste 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plateste 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plateste 35% din valoarea titlului executoriu.”
Astfel s-a reținut că pentru sumele din titlurile care au devenit executorii până la data 31 decembrie 2009, ca urmare a unor modificări succesive ale dispozițiilor OUG nr. 71/2009 s-a prelungit durata de timp în trebuia efectuată plata, și anume dacă inițial plata acestora trebuia făcută pe durata a 3 ani, din 2010 până in 2012; după ultima modificare reiese că pentru sumele stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, plata a sumelor urmează a se face pe durata a 5 ani, din 2012 și până în 2016, iar valoarea fiecăreia dintre tranșele stabilite inițial a fost mult diminuată.
În concret, s-a reținut că pentru sumele stabilite prin titlul executoriu din anul 2009, după trecerea a 4 ani, ca urmare a aplicării dispozițiilor OUG nr. 71/2009, intimatului i s-au achitat mai puțin de 13% din valoarea titlului executoriu. Astfel, nici până in 18.03.2013, contestatoarea nu a plătit cel puțin 34% din valoarea titlului executoriu, tranșă ce a fost stabilită inițial prin disp. OUG nr. 71/2009,
Cu privire la aplicabilitatea OUG nr. 71/2009,Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut prin Decizia nr. 1/16.01.2012, pronunțată pe calea unui recurs în interesul legii, faptul că instanțele naționale, în soluționarea cauzelor cu care sunt învestite, au obligația de a evalua compatibilitatea dispozițiilor art. 1 alin.1 și 2 din OUG nr. 71/2009 cu normele Convenției europene a drepturilor omului, respectiv art. 6 paragraf 1, date fiind dispozițiile art. 11 alin. 2 și art. 20 alin. 2 din Constituția a României, întrucât prin normele interne în discuție se amână, se eșalonează și se suspendă executarea unor titluri executorii, cele trei efecte fiind cumulative.
A subliniat Înalta Curte faptul că un control obiectiv, in abstracto, realizat de Curtea Constituțională în ceea ce privește convenționalitatea normelor în discuție nu exclude posibilitatea instanțelor judecătorești de drept comun de a efectua o analiză nemijlocită, directă, de compatibilitate a respectivelor dispoziții cu cele ale Convenției, în raport cu situația particulară fiecărei spețe, ca obiect alîncălcării reclamate în fiecare litigiu, tocmai pentru a se verifica in concreto păstrarea justului echilibru între interesele statului și cele ale reclamanților.
Așadar, faptul că instanța de contencios constituțional a participat la asigurarea eficienței mecanismului convențional nu înseamnă că instanțele sunt degrevate de evaluarea efectelor concrete ale unei norme juridice (confirmate ca fiind constituționale) asupra părților din cauzele pe care le soluționează.
Ca atare, instanța a analizat compatibilitatea dispozițiilor OUG nr. 71/2009 cu normele Convenției Europene a Drepturilor Omului, interpretate prin prisma jurisprudenței Curții Europene, raportându-se la situația particulară a speței de față.
Așa cum am arătat mai sus, executarea silită vizează sume stabilite în baza unui titlu care a devenit executoriu in anul 2009, și că din valoarea totală a sumelor stabilite hotărârea judecătorească, până la formularea cererii de executare silită, intimatei i s-au plătit echivalentul a mai puțin de 13%.
Articolul 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede că Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.
Instanța a reținut că drepturile de creanță ale intimatei fac parte din domeniul de aplicare al acestui text de lege, intrând în categoria drepturilor și obligațiilor cu caracter civil, noțiune europeană autonomă, având un caracter patrimonial și întemeindu-se pe drepturile civile ale reclamantului.
De asemenea, în Cauza S. P. c. României, Curtea a amintit că dreptul de acces la justiție, garantat de art. 6 din Convenție, protejează și executarea hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii și, în consecință, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv.
În cazul hotărârilor judecătorești care stabilesc în sarcina statului îndeplinirea unor obligații de natură pecuniară, Curtea Europeană a stabilit că acesta, sau o autoritate statală, nu poate invoca lipsa de fonduri ca scuză pentru neonorarea unui debit câștigat pe cale judiciară.
În cauza Ș. c. României, Curtea Europeană a statuat că: „Administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției; pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi".
Curtea a reamintit că nu este oportun să ceri unei persoane - care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului - să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție. Curtea a concluzionat în sensul că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamanta de un acces efectiv la justiție, fiind încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene, în considerarea calității sale de instituție publică, contestatorul-debitor, ca reprezentant al autoritarii statului, are îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească de condamnare a sa, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art. 6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (cauzele Ruianu c. României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi c. României, Ș. c. României, V. I. c. României, S. P. c. României).
Mai mult, prin hotărârea din 20 iulie 2004, din cauza Shmalko c. Ucrainei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea dreptului la un proces echitabil, arătând că debitorul era un organ al statului iar executarea silită a hotărârilor împotriva sa putea fi realizată numai dacă statul prevedea și acorda pentru cheltuielile respective sume în bugetul de stat al Ucrainei, neputându-i-se reproșa reclamantului că nu a declanșat proceduri judiciare împotriva executorului.
Într-un raport al Comisiei în cauza Beis contra Greciei, se consideră că dreptul la o instanță ar deveni în întregime iluzoriu și teoretic dacă autoritățile statului ar putea refuza, fără a încălca articolul 6 al Convenției, să se supună unor hotărâri judecătorești date în contra lor, în litigii implicând determinarea drepturilor și obligațiilor civile. Același lucru este valabil și pentru instituțiile de drept public, care sunt asimilate, în dreptul intern, într-o mare măsură, statului.
De asemenea, instanța a reținut că refuzul executării unei sentințe judecătorești definitive și irevocabile și stabilirea de către debitor, în mod unilateral, a termenului în care dorește să –și execute obligațiile, afectează și dreptul la proprietate al intimatei, prevăzut și garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, text care prevede că „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”.
Astfel, refuzul unui stat care se bucură de imunitate de executare silită, de a se supune unei hotărâri judecătorești prin care era obligat să plătească o sumă de bani, care constituie un "bun" în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, constituie o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acel articol ("The Heirs of Dierckx", Raportul Comisiei din 6 martie 1990).
Cu titlu de excepții pot exista situații în care circumstanțe particulare pot justifica întârzierea în executarea unei hotărâri, cu condiția absolut necesară ca întârzierile să nu fie de așa natură încât să afecteze însăși esența dreptului.
Prin Hotărârea Secției a II-a a Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Saggio c. Italiei, Curtea a stabilit că "în principiu un sistem de suspendare temporară a plății creanțelor unei întreprinderi comerciale în criză, autorizată să continue activitatea sa productivă în interesul economiei naționale, nu este criticabilă în sine, având în vedere marja de apreciere autorizată de alineatul al doilea al art. 1 [al Protocolului nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale]. Totuși un astfel de sistem implică riscul de a impune creditorilor o sarcină excesivă în ceea ce privește posibilitatea de a recupera bunurile lor și trebuie deci prevăzute anumite garanții de procedură pentru a veghea ca această aplicare a sistemului și a incidenței sale asupra dreptului de proprietate al particularilor să nu fie nici arbitrare, nici imprevizibile".
În cauză, instanța a apreciat că amânarea și suspendarea executării silite a titlurilor executorii obținute de către intimată reprezintă o sarcină excesivă pusă în sarcina acesteia, ce nu respectă suficiente garanții de procedură pentru a fi proporțională cu interesul public invocat de autoritățile statale de a controla un deficit bugetar major, cauzat de criza economică mondială.
Ca atare, instanța a constatat că, în situația concretă a intimatei, dispozițiile OUG nr. 71/2009 înfrâng garanțiile instituite de Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin art. 6 paragraf 1 și prin art. 1 paragraf 1 din Protocolul 1 la Convenție, astfel că, în temeiul art. 20 alin. 2 din Constituția României, potrivit cu care Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, motiv pentru care instanța le va înlătura pe acestea de la aplicare în procedura executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. nr. 205/NCP/2013 deschis la B.E.J. I. T. D..
În ce privește criticile formulate de către contestatoare față de valoarea cheltuielilor de executare, altele decât cele stabilite cu titlu de onorariu de executor, și care sunt in sumă de 30 lei, nu se poate reține susținerea că acestea ar fi disproporționate. Dimpotrivă, in raport pe actele efectuate in dosarul de executare, respectiv obținerea încuviințării executării silite și comunicarea actelor de executare, se va reține că aceste cheltuieli au fost necesar a fi efectuate.
Față de cele reținute mai sus, instanța, in temeiul art. 719 C.proc.civ, a admis în parte contestația la executare, in sensul celor arătate mai sus, și a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea F. G. E. BUCURESTI.
Cererea de apel s-a înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă, la data de 10.02.2015.
Prin încheierea de ședință din data de 15.05.2015 tribunalul a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ. pentru lipsa părților
În ședința publică din data de 12.02.2016, tribunalul a invocat din oficiu excepția perimării cererii de apel, motivat de faptul că de la data suspendării au trecut mai mult de 6 luni, timp în care părțile nu au întreprins nici un act procedural.
Analizând cu precădere excepția de perimare tribunalul reține următoarele:
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 15.05.2015, când cauza a fost suspendată conform dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., pentru lipsa părților, iar de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din vina părții.
Văzând că, în conformitate cu dispoziția art. 416 C.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 6 luni, iar potrivit art.420 C.pr.civ., perimarea se poate constata și din oficiu, instanța urmează a constata perimat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat apelul declarat de F. G. E. BUCURESTI, cu sediul in sector 1, București, .-3, în contradictoriu cu intimatii C. D. N., domiciliat in Mihailesti, ., J. G. si B. I. T. D., cu sediul in sector 3, București, .. 32, ., ., împotriva sentinței civile nr._/05.09.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București.
Cu recurs in 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.02.2016.
PREȘEDINTEJUDECĂTORGREFIER
I. PanaitConstantina V. AdamGeorgeta I.
Red.V.A.
Dact. GI/2.ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 150/2016. Tribunalul BUCUREŞTI | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 735/2016. Tribunalul... → |
|---|
