Contestaţie la executare. Decizia nr. 114/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 114/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 13-01-2016 în dosarul nr. 114/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 114 A
Ședința publică de la 13.01.2016
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: A. T. E.
JUDECĂTOR: C. R. R.
GREFIER: M. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-contestatoare A. Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 2242/23.02.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata M. C., având ca obiect „contestație la executare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat și nici probe noi de administrat în apel, tribunalul reține apelul în pronunțare, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2242/23.02.2015 Judecătoria Sectorului 4 București a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, în contradictoriu cu intimata M. C..
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin contestația formulată s-a solicitat anularea executării silite din dosarul nr. 2398/2014 al B. D. G., L. G. și M. P. invocându-se executarea obligației în mod benevol, prevederile OUG nr. 10/2014 și încălcarea prevederilor O.G. 22/2002.
Instanța a constatat că, deși a expirat termenul de plată, contestatoarea nu și-a îndeplinit obligația de a achita despăgubirile. De asemenea, împrejurarea că nu au existat sume aprobate suficiente nu este nicidecum imputabilă creditorilor, ci chiar contestatoarei, care a rămas în pasivitate și nu a luat măsuri în acest sens pentru a obține creditele bugetare necesare realizării plăților. În ceea ce privește invocarea OUG 10/2014, instanța reține că acestea nu sunt conforme cu jurisprudența CEDO.
Față de motivul de contestație privind incidența OG nr. 22/2002, instanța a apreciat că aceste dispoziții legale nu acordă în orice situație instituției publice beneficiul unui termen de grație de 6 luni pentru a-și îndeplini obligația stabilită prin titlul executoriu, ci numai în situația în care executarea nu poate începe sau continua din lipsă de fonduri. Acest termen de 6 luni a fost instituit pentru ca instituția publică, în situația în care nu deține fondurile necesare, să facă demersurile pentru a le obține și a-și executa obligația stabilită în sarcina sa. În cazul de față, contestatoarea nu a executat de bunăvoie obligația executorie inserată într-o hotărâre a Comisiei Județene D. pentru aplicarea Legii nr.290/2003, astfel încât, la 6 ani, după emiterea hotărârii, la data de 10.12.2014, creditorii-intimați s-au adresat unui organ competent de executare pentru executarea silită a obligațiilor care ii incumbau contestatoarei. S-a mai apreciat că nu exista nici un motiv pentru contestator să refuze a da curs executării silite declanșate împotriva sa, că debitoarea-contestatoare nu a facut nici o proba – desi ratiuni ce tin de echitatea procedurii îl obligau in acest sens – că nu dispunea de fondurile necesare pentru a plati cheltuielile de executare, pentru a deveni incidente prevederile sus-citate ale art. 2 din OG nr. 22/2002 si ca in aceste condiții orice întârziere in executarea unui titlu executoriu ar putea duce la încălcarea art. 6 al CEDO.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților solicitând schimbarea în tot a hotărârii apelate cu consecința admiterii contestație la executare și anularea formelor de executare contestate.
În apel, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 23.09.2015, sub nr. de dosar_ .
În motivele de apel, contestatoarea apelantă a reluat, în esență, motivele din contestația inițială cu privire la incidența OG nr. 22/2002, imposibilitatea de a plăti despăgubirile stabilite în favoarea persoanelor ce beneficiază de prevederile legii nr. 9/1998 și ale legii nr. 290/2003, cu consecința blocării conturilor instituției. Apelanta a mai precizat că modalitatea de actualizare a debitului se face conform HG nr. 1120/2008, fără a aduce vreo critică celor stabilite de executor prin încheierea de actualizare.
Intimata a depus întâmpinare la apel, solicitând respingerea căii de atac ca nefondată.
În apel nu s-au administrat probe noi.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, tribunalul apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Titlul executoriu îl reprezintă Hotărârea nr. 600 din data de 16.09.2011, emisă de Comisia județeană T. de aplicarea Legii nr. 290/2003, prin care au fost acordate compensații bănești în valoare totală de 633.496,54 lei către defunctul B. V., moștenitoarea acestuia fiind M. C.
La data de 18.06.2014, creditorul a formulat cerere de executare silită adresată B. D. G., L. G. ȘI M. P., solicitând executarea silită a titlului executoriu, fiind format dosarul de executare nr. 2398/2014, dosar care a fost deschis prin încheierea din data de 23.06.2014.
Prin încheierea din data de 04.07.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2014, a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite a titlului executoriu.
În cadrul dosarului de executare a fost întocmit Raportul de expertiză contabilă extrajudiciară de către domnul expert B. F., prin care a fost calculată suma actualizată cuvenită creditorului pentru perioada 16.11.2011– 31.05.2014, rezultând suma totală de_ RON.
La data de 10.07.2014, a fost emisă către ANRP somația, prin care aceasta a fost somată să dispună luarea tuturor măsurilor care se impun pentru îndeplinirea obligației care îi incumbă potrivit titlului executoriu.
Prin încheierea din data de 29.07.2014, au fost stabilite cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite în cuantum de_,71 RON.
La data de 29.07.2014, a fost emisă adresa de înființare a popririi către terțul poprit Direcția de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București, prin care s-a dispus înființarea popririi până la concurența sumei totale de 704.006,71 lei, reprezentând debit, conform titlului executoriu și cheltuieli de executare.
Prin primul motiv de apel, apelanta arată că prima instanță nu a ținut cont de dispozițiile HG nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările și completările ulterioare, și care vizau modalitatea de eșalonare a plății compensațiilor bănești, respectiv art. 18 alin. 5 și 6 (în realitate art. 18 din Normele aprobate prin lege), potrivit cărora:
(5) Compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestațiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel:
a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei;
b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei;
c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
(6) Suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior.
Titlul executoriu este reprezentat de Hotărârea nr. 600 din data de 16.09.2011, emisă de Comisia județeană T. de aplicarea Legii nr. 290/2003 pentru suma de 633.496,54 lei. Raportat la textele citate de apelantă, plata primei tranșe, de 40%, trebuia făcută cel târziu până la finele anului 2012, iar plata celei de a doua tranșe până la finalului lui 2013. Creditorul a acordat acest răgaz debitoarei, adresându-se executorului judecătoresc după expirarea termenului de plată.
Motivul de apel legat de lipsa disponibilităților bănești urmează a fi înlăturat, Tribunalul apreciind că susținrile apelantei nu pot conduce la invalidarea pe cale judiciară a executării silite, nepunându-se în discuție nici un motiv de nelegalitate a urmăririi silite efectuate.
În acest context, Tribunalul apreciază că în situațiile în care debitorul urmărit este statul, prin instituțiile sale, acestuia îi incumbă obligația de a crea un arsenal de măsuri care să asigure executarea promptă a titlurilor executorii, recunoscute ca atare de lege care să răspundă exigențelor Convenției Europene a Drepturilor Omului, neputându-și invoca propria culpă într-un demers judiciar pentru a paraliza pretențiile creditorului urmăritor.
Tribunalul observă că, în cauză, apelanta contestatoare nu a efectuat nici un demers pentru realizarea creanței a cărei debitoare este, în detrimentul drepturilor intimatului. Pe de altă parte, administrația constituie un element al statului de drept, motiv pentru care, atât timp cât debitorul nu își execută de bunăvoie obligația, creditorul are dreptul de a solicita executarea silită în vederea realizării creanței sale. Prin urmare, lipsa fondurilor nu reprezintă un motiv justificat pentru întârziere, statul neputând să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor titluri executorii.
În ceea ce privește motivul de apel vizând nerespectarea O.G. nr. 22/2002, tribunalul reține că potrivit art. 2 din actul normativ menționat anterior dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului, iar, în conformitate cu disp. art. 3, în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Cronologia procedurii prevăzute în textele legale menționate vizează obținerea unui titlu executoriu, intenția instituției publice de a executa obligația de bunăvoie, constatarea lipsei de fonduri pentru executarea benevolă a obligației, comunicarea somației de plată prin executor, la cererea creditorului, termenul de 6 luni în care debitorul urmează să facă demersuri pentru obținerea fondurilor, demararea sau continuarea procedurii de executare silită într-una din formele instituite de lege.
Astfel, se constată că beneficiul termenului de grație în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, dar și de proba demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor.
O atare interpretare este în concordanță cu dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituția României (dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile), prevederi care atrag prioritatea în soluționarea cauzei a Convenției europene a drepturilor omului și a libertăților fundamentale astfel cum aceasta este reflectată în jurisprudența C.E.D.O. în materie, în ceea ce privește respectarea art. 6 din Convenție și a art. 1 al Protocolului 1 la aceasta.
Curtea Europeană a statuat în cauza Ș. împotriva României și Hornsby împotriva Greciei că faza executării silite trebuie considerată ca făcând parte integrantă din noțiunea de proces în sensul art. 6 din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. Această situație se regăsește și în cauză, deoarece în lipsa demersurilor contestatoarei pentru prevederea sumelor în bugetul de venituri și cheltuieli se poate aprecia că există un refuz de respectare a hotărârii.
Or, a arătat Curtea, administrația (în cauză, instituțiile publice) constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă se refuză sau se omite executarea unei hotărâri, ori se întârzie executarea sa, garanțiile art. 6 din Convenție își pierd rațiunea.
În concluzie, contestatoarea, tocmai în considerarea calității sale de instituție publică are îndatorirea, ca reprezentant al autorității statului, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie o hotărâre ce îi este opozabilă. Or, în cauză, nu a fost dovedită lipsa de lichidități și nici efectuarea demersurilor pentru obținerea acestora – condiții cumulative pentru invocarea termenului stabilit de O.G. nr. 22/2002.
Tribunalul mai reține că motivul de apel constând în pretinsa actualizare nelegală a debitului este invocat omisso medio, direct în apel. Acest demers al apelantei-contestatoare este inadmisibil prin raportare la art. 494 și art. 478 alin. 3 C. proc. civ., implicând o modificare a cauzei juridice a contestației la executare direct în calea de atac. Ca atare, tribunalul nu va proceda la examinarea pe fond a acestui motiv.
Prin urmare, față de cele ce preced, în temeiul art. 480 alin. 1 NCPC Tribunalul va respinge ca nefondat apelul promovat de contestatoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta-contestatoare A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în sector 1, București, Calea Floreasca, nr. 202 împotriva sentinței civile nr. 2242/23.02.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata M. C., cu domiciliul în Timișoara, ., nr. 25, J. T., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.01.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
A.T. E. C.R. R. M. V.
Red./Dact./Thred. Jud. A.T.E.; 22.02.2016; 4 exemplare
Jud. S 4 B.. Jud. fond C. C.
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 235/2016. Tribunalul... → |
|---|
