Contestaţie la executare. Decizia nr. 63/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 63/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 18-01-2016 în dosarul nr. 63R
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI – SECȚIA A III-A CIVILĂ
Dosar nr._
Decizia civilă nr.63R
Ședința publică din data de 18.01.2016
Tribunalul constituit din:
Președinte – M. M. P.
Judecător – T. S.
Judecător – C. V.
Grefier – Ș.-M. B.
Pe rol judecarea contestației în anulare formulate de contestatoarea L. I. în contradictoriu cu intimații F. C. F. si S. I. SA, prin lichidator judiciar FINECO INSOLVENCY SPRL, și cu intimatul - intervenient P. V., privind decizia civilă nr.3123/20.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._/301/2012.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare a părților nu este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședință, care învederează că procedura de citare este nelegal îndeplinită cu intimatul S. I. SA, PRIN LICHIDATOR JUDICIAR FINECO INSOLVENCY SPRL, dovada de citare fiind restituită cu mențiunea „destinatar mutat”, după care:
Tribunalul apreciază procedura de citare a intimatei S. I. S.A. ca fiind legal îndeplinită, conform art.98 din C.proc.civ., intimatul neîndeplinindu-și obligația de a aduce la cunoștința instanței schimbarea sediului pe parcursul derulării procesului.
Tribunalul, în temeiul art.245 pct.1 din C.proc.civ., încuviințează cererea de repunere pe rol a cauzei și, având în vedere că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, reține dosarul în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra contestației în anulare formulate, constată:
Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă sub nr._, contestatoarea L. I., în contradictoriu cu intimații F. C. F. si S. I. SA, PRIN LICHIDATOR JUDICIAR FINECO INSOLVENCY SPRL, și cu intimatul - intervenient P. V., a solicitat anularea deciziei civile nr.3123/20.12.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._/301/2012.
În motivarea contestației în anulare, contestatoarea a arătat:
Potrivit art. 318 alin. (1) teza a doua din codul de procedură civilă anterior, "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație ....când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare . "
Interpretarea prevederilor legale mai sus citate prin folosirea argumentului a fortiori ratione, ne conduc la concluzia că omisiunea voită de cercetare a motivelor de recurs din partea instanței, conduc cu atât mai mult la soluția de admitere a contestației în anulare.
Pe de altă parte, în privința omisiunii de cercetare a motivelor de recurs se arată în literatura de specialitate faptul că ipoteza legală mai sus arătată este împlinită atunci când instanța de recurs (1) a procedat la neanalizarea completă a unora dintre motivele de recurs invocate, (2) a efectuat o incompletă analiză a motivelor de recurs și (3) totodată a procedat la analiza unor motive de recurs cu alte argumente decât cele invocate.
În speța de față, astfel cum vom demonstra mai jos, ipoteza sus enunțată pentru admisibilitatea contestației în anulare atât sub aspectul omisiunii de cercetare a motivelor de recurs în toate formele sale, cât și lipsa voinței instanței de recurs de a analiza complet motivele invocate, este pe deplin verificată.
- Instanța de recurs care avea obligația de a analiza cauza sub toate aspectele, potrivit prevederilor art. 304 indice 1 din Codul de Procedură Civilă anterior, nu s-a pronunțat în nici un fel asupra faptului că instanța de fond nu a soluționat pe fond motivul contestației la executare constând în nulitatea absolută a Actului de adjudecare din data de 02.10.2008, pe motivul prevăzut de art. 1309 din Codul Civil anterior, respectiv faptul că adjudecatarul P. V. care este avocat în circumscripția Curții de Apel București, a cumpărat la licitație un bun imobil situat în București sectorul 3 . afla în litigiu, încă înainte de a se încheia Actul de adjudecare.
Totodată, rezultă din acest Act de adjudecare a cărei nulitate am solicitat-o în fața instanțelor de judecată, faptul că adjudecatarul avocat a scutit executorul judecătoresc de sarcina de a-i pune la dispoziție Extrasul de Carte Funciară, deoarece știa despre litigiul pornit de subsemnata, ca și executorul judecătoresc .
Astfel, rezultă din Extrasul de Carte Funciară aflat la dosarul cauzei că subsemnata notasem litigiul care face obiectul dosarului înregistrat sub nr. 6171/ 301/2008 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, prin care subsemnata contestatoare-recurentă solicitam instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul dobândit de intimatul P. V., avocat în Baroul București la data adjudecării imobilului.
Cercetarea contestației la executare pe fond, sub acest aspect, nu a fost efectuată de către instanța de fond și nici în recurs, la cercetarea pe fond a contestației la executare după menținerea soluției de respingere a excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită, instanța de recurs nu a analizat acest motiv.
- În ceea ce privește prescripția extinctivă a dreptului creditoarei de a solicita executorului judecătoresc punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 9327/30.11.2004, am invocat această chestiune ca motiv al contestației la executare pe cale de excepție în temeiul prevederilor 137 din Codul de Procedură Civilă anterior, care arată că aceasta este calea procedurală, indiferent că este vorba de excepții de procedură sau de excepții pe fond.
Rolul excepțiilor, indiferent că sunt de procedură sau de fond, este acela de a face de prisos cercetarea în fond a litigiului, așa cum arată expres art. 137 alin. (2) din Codul de Procedură Civilă anterior și în speță, admiterea excepției prescripției extinctive a dreptului de a cere executarea silită pe calea contestației la executare, conducea la lipsa necesității ca instanța să mai cerceteze pe fond actele și formele contestație la executarea silită.
Este de remarcat că prevederile speciale din Cartea a V a privind contestația la executare, respectiv art. 399 și următoarele din Codul de Procedură Civilă anterior se completează cu cele din partea generală privind judecata oricărei cereri.
În acest context, am considerat prin motivul de recurs invocat că statuarea instanței de recurs care a admis recursul lui P. V., prin decizia nr. 326 R pronunțată de către Tribunalul București Secția a IV a Civilă la data de 08.02.2012, este în sensul că acesta a pus în vedere instanței de fond să se pronunțe cu privire la excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, ca excepție de fond și nu ca excepție procesuală, în contextul noului cadru procesual lărgit prin admiterea recursului privitor la nepronunțarea asupra cererii de intervenție formulată de P. V. în interesul intimatei-creditoare F. C. F..
Era necesar ca instanța de recurs prin decizia nr. 326 R să precizeze faptul că prescripția dreptului de a cere executarea silită este o excepție de fond ce trebuie analizată ca unul dintre motivele contestației la executare, deoarece instanța de fond prin sentința civilă nr. 10.107 / 05.10.2012 analizată în recurs, pentru a admite pe fondul său contestația la executare formulată de subsemnata, a statuat în drept exclusiv asupra prescripției dreptului de a cere executarea silită ca excepție invocată pe fondul contestației la executarea silită, dar prin mijlocul procedural prevăzut de art. 137 din Codul de Procedură Civilă anterior .
Fără această precizare, intimatul P. V. nu putea avea calitatea procesuală de intervenient accesoriu, deoarece formulase cererea de intervenție abia în al doilea ciclu procesual când cauza a fost trimisă în rejudecare în temeiul deciziei civile nr. 606 R / 20.03.2008 a Tribunalului București Secția a III a Civilă prin admiterea recursului declarat de subsemnata prin care instanța de recurs a pus în vedere instanței de fond să soluționeze și excepția prescripției dreptului de a solicita executarea silită și s-ar fi înfrânt regulile privind stabilirea cadrului procesual în rejudecare.
Prin sentința civilă recurată de subsemnata în cauza de fată, având nr. 805 / 21.01.2013, instanța de fond a procedat la aplicarea prevederilor art. 137 din Codul de procedură civilă anterior și s-a pronunțat cu prioritate asupra prescripției dreptului de a cere executarea silită ca excepție de fond, pe care în mod greșit a respins-o și, în consecință a procedat ulterior la analiza contestației la executare pe fondul său, nu sub toate aspectele invocate, astfel cum am arătat mai sus.
Din modul în care apare soluția în considerentele instanței de fond, respectiv inalizarea și motivarea cu prioritate a excepției prescripției extinctive a dreptului de a solicita executarea silită și abia după respingerea acesteia, instanța de fond procedează la analiza fondului contestației la executare, rezultă cu evidență faptul că instanța de fond a aplicat prevederile art. 137 din Codul de procedură Civilă în considerentele sentinței recurate, astfel că aplicarea acestei soluții legale trebuie să se regăsească și în dispozitivul sentinței, pronunțarea pe excepția de fond în sensul respingerii acesteia fiind necesară pentru a exista corespondența cu motivarea soluției.
Desigur, procedând în acest mod, instanța de fond în a doua rejudecare nu a respectat prevederile art. 315 alin. (1) și (3) din Codul de Procedură Civilă și nici limitele investirii sale prin decizia civilă nr. 326 R .
Prin decizia contestată, instanța de recurs dă un cu totul alt sens celor statuate în recurs prin decizia nr. 326 R prin care s-a admis recursul intervenientului accesoriu P. V. și anume plecând de la constatarea că prescripția dreptului de a cere executarea silită nu constituie o excepție procesuală ( subsemnata și instanța de fond în rejudecare nu am susținut acest lucru ) instanța de recurs consideră prin decizia contestată și faptul că prescripția dreptului de a cere executarea silită nu reprezintă nici o excepție pe fondul dreptului de a cere executare silită .
În acest mod, instanța de recurs nu analizează motivul de recurs prin prisma argumentelor invocate de subsemnata, ci se pronunță plus petita, în sensul că arată faptul că prescripția dreptului de a solicita executarea silită nu reprezintă o excepție pe fondul dreptului de a cere executarea silită, ci doar un motiv al contestației la executarea silită, fără să țină seama că în temeiul prevederilor art. 137 din Codul de Procedură Civilă, subsemnata am invocat acest " motiv al contestației la executarea silită " pe cale de excepție, deoarece are ca finalitate degrevarea instanței de obligația de a cerceta fondul cererii dedusă judecății, în speță, "fondul contestației la executarea silită.
Astfel, Vă rugăm să observați că în speță este îndeplinită condiția de admisibilitate a contestației în anulare, prin decizia astfel atacată, instanța de recurs a omis să analizeze motivul de recurs invocat de către subsemnata cu argumentele și în limitele în care a fost investită.
De aceea, vă rugăm să admiteți contestația în anulare și pentru acest motiv.
- În ceea ce privește motivul de recurs prin care am invocat nerespectarea de către instanța de fond a prevederilor art. 9 alin. 2 din O.G. 5/2001 și acesta este respins de către instanța de recurs prin neanalizarea în întregime a argumentelor invocate în aplicarea prevederilor legale menționate mai sus coroborate cu situația de fapt.
Astfel, arată instanța de recurs corect faptul că potrivit art. 9 alin. (1) din O.G. 5/2001 " ordonanța de admitere în tot sau în parte a cererii creditorului, împotriva căreia nu a fost introdusă cererea de anulare potrivit art.8, este irevocabilă " în timp ce alin. (2) al art.9 mai sus citat ne arată că " la cererea creditorului ordonanța prevăzută la alin. 1 (ordonanța împotriva căreia nu a fost introdusă cererea în anulare potrivit art. 8 ) sau, după caz, ordonanța împotriva căreia a fost introdusă cererea în anulare prevăzută de art. 8 care însă a fost respinsă prin hotărâre rămasă irevocabilă prin nerecurare ori prin respingerea recursului, va fi investită cu formulă executorie, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă. Astfel investită, ordonanța constituie titlu executoriu care se eliberează creditorului.
Rezultă din acest text de lege si retine si instanța de recurs în mod corect că " ordonanța emisă în baza art. 8 din O.G. 5/2001 este irevocabilă numai în măsura în care nu s-a formulat cerere în anulare sau aceasta a fost respinsă prin hotărâre irevocabilă prin nerecurare, ori prin respingerea recursului.
În speță, împotriva ordonanței de plată conținută în sentința civilă nr. 9327/30.11.2004 care reprezintă titlul executoriu, s-a formulat o cale de atac de către CEC carenu mai avea calitate de debitor al creditoarei F. C. F., aceasta renunțând lajudecata față de CEC printr-o cerere admisă de către instanță, care procedural a dispus scoaterea din cauză a CEC.
Ceea ce pierde cu totul din vedere instanța de recurs prin decizia atacată este faptul că această cale de atac împotriva ordonanței emise potrivit art. 8 din O.G. 5/2001 a fost admisă de către Judecătoria Sectorului 1 București prin sentința civilă nr. 2468/23.03.2005 .
În aceste condiții, ipoteza textului art. 9 alin. (2) și ceea ce reține instanța de recurs despre condițiile în care ordonanța emisă în baza art. 8 din O.G. 5/2001 devine irevocabilă nu mai au aplicare în speță.
Prin urmare, față de situația de fapt, fie calea de atac formulată de CEC împotriva titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 9327/ 30.11.2004 este o cerere în anulare a unei somații de plată și atunci ca urmare a admiterii acesteia, sentința civilă menționată își pierde puterea executorie și prin aplicarea prevederilor speciale din O.G. 5/2001 creditoarea F. C. trebuia să-și recupereze creanța pe calea dreptului comun, fie calea de atac formulată de CEC împotriva titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 9327/30.11.2004 NU este o cerere în anularea a unei ordonanțe de plată, mai ales în condițiile în care CEC nu avea calitatea de debitor cerută de lege pentru a formula această cale de atac, teză pe care am susținut-o întemeiat.
În această ultimă ipoteză, având în vedere că CEC își pierduse calitatea de debitor prin cererea expresă a creditoarei și că instanța 1-a scos din cauză la același termen la care creditoarea a formulat cererea de renunțare, considerăm că instanța de recurs în virtutea rolului său activ ar fi trebuit să califice cererea formulată de CEC nu ca fiind o cale de atac ordinară împotriva ordonanței de plată, respectiv o cerere în anulare, ci ca pe o cale extraordinară de atac, respectiv, în opinia noastră, o contestație în anulare specială, întemeiată pe prevederile art. 318 alin. (1) teza întâi, deoarece dezlegarea dată era rezultatul unei greșeli materiale și nu a uneia de judecată, judecata fiind corectă, Judecătoria Sectorului 1 a scos din cauză CEC -ui ca debitor și numai printr-o eroare materială acesta a rămas menționat în dispozitivul sentinței ca debitor .
In nici un caz nu este posibil să ne aflăm în ipoteza unei cereri în anulare a unei ordonanțe de plată admisă de instanță și totodată ordonanța de plată emisă potrivit art. 6 alin. (2) din O.G. 5 /2001 să rămână irevocabilă la data admiterii acestei căi de atac, așa cum în mod eronat prin încălcarea prevederilor art. 8 alin. (4) completate cu prevederile art. 7 din aceeași lege, a stabilit instanța de recurs prin decizia contestată.
Hotărând în acest fel, instanța de recurs prin decizia contestată încalcă totodată și prevederile art. 8 alin. (5) din O.G. 5/2001 care arată imperativ că doar "hotărârea prin care s-a respins cererea în anulare este irevocabilă ", nu și hotărârea prin care s-a admis o astfel prezumtivă cerere în anulare.
Considerăm că în virtutea rolului său activ instanța de recurs putea să califice din punct de vedere legal cererea formulată de CEC prin aplicarea în mod corespunzător a legii, având în vedere faptul că doar legiuitorul poate stabili căile de atac și termenele, acestea nefiind la latitudinea părților sau a instanței de judecată.
Procedând la soluționarea motivului de recurs în modul sus arătat, instanța de recurs nu a analizat în întregime motivul de recurs cu care a fost investită, încălcând principiul disponibilității asupra obiectului recursului și pronunțându-se totodată contradictoriu și cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 9 alin (1) din O.G. 5/2001 care arată că "1) Ordonanța de admitere în tot sau în parte a cererii creditorului, împotriva căreia nu a fost introdusă cerere în anulare potrivit art. 8, este irevocabilă. "
Pe de altă parte, instanța de recurs nu a analizat prin decizia contestată motivul de recurs privitor la aplicarea prevederilor art. 8 alin.l din O.G. nr. 5 / 2001 potrivit cărora „ împotriva somației de plată prevăzute la art. 6 alin. 2 debitorul poate formula cererea în anulare, în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia ".
Prin urmare, în procedura specială a somației de plată numai debitorul poate formula cerere în anulare, nu și creditorul.
Nefăcând această analiză pe care legea o impune, instanța de recurs confundă momentul nașterii dreptului de a cere executarea silită, cu momentul la care se îndeplinește operațiunea materială a investirii cu formulă executorie a hotărârii judecătorești.
Este evident că pentru a fi pusă în executare hotărârea judecătorească trebuia investită cu formula executorie potrivit prevederilor art. 374 alin . 1 din Codul de procedură civilă anterior.
Dar, nu există nici o legătură logică între prevederea sus menționată și prevederile art. 405 alin. (2) din același cod, potrivit căruia " (2) termenul de prescripție începe să curgă la data când se naște dreptul de a cere executarea silită " care potrivit legii este momentul la care hotărârea devine executorie și hotărârea devine executorie la momentul când rămâne definitivă, deoarece recursul nu este suspensiv de executare.
În procedura specială a somației de plată, sentința care conține somația de plată devine executorie pentru creditor de la data pronunțării de către instanță a ordonanței de plată, deoarece creditorul nu poate ataca această ordonanță, ci numai debitorul.
Am arăta că este împotriva principiilor de drept să se admită faptul că poate face acte de întrerupere a cursului prescripției extinctive o altă persoană decât cea împotriva căreia curge termenul de prescripție, respectiv " contra non valențe agere, non curit praescriptio ".
Este evident faptul că termenul curgerii prescripției dreptului de a cere executarea silită a ordonanței de plată curge împotriva creditorului; prin urmare nu se poate interpreta legea în sensul că acest termen poate fi întrerupt de o altă persoană decât creditorul, respectiv de către debitor prin cererea în anulare pe care acesta o adresează sau nu instanței, deoarece în acest fel s-ar încălca principiul sus enunțat.
Față de această situație, Vă rugăm să observați că prin decizia contestată instanța de recurs nu a analizat complet și cu argumentele legale invocate motivul de recurs invocat de subsemnata, pronunțând astfel o soluție împotriva legii și făcând să existe motivul de admisibilitate al contestației în anulare specială, prin omiterea voită de a cerceta complet motivul de recurs invocat.
- În privința motivului de recurs privitor la conivența frauduloasă a debitoarei S. I. și a creditoarei F. C. de a vinde de conmrraeerd-4rnobilul promis spre vânzare subsemnatei, instanța de recurs pierde din vedere că pentru creanța creditoarei de aproximativ 11.269 Euro, S. acceptă ca subsemnata să devin creditoare pentru o creanță de cel puțin 14.000 Euro, cunoscând exact faptul că voi fi pusă în situația de nu putea să-mi îndestulez această creanță, dată fiind starea sa de insolvabilitate. în acest fel, debitoarea si-a mărit starea de insolvabilitate.
De aceea, vinde de comun acord cu creditoarea de ocazie F. C. imobilul promis spre vânzare subsemnatei, vânzarea fiind una formală în condițiile în care din anul 2008 și până în prezent nu a încasat prețul convenit de 36.000 Euro, ci doar s-a permis prin deturnarea legii de la scopul avut în vedere de legiuitor formarea unui titlu de proprietate formal pentru intervenientul P. V., respectiv Actul de adjudecare din 02.10.2008, finalitatea executării fiind doar împiedicarea subsemnatei de a obține hotărârea care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru apartamentul promis spre vânzare.
în mod nereal, instanța de recurs consideră că scoaterea imobilului din patrimoniul debitoarei S. s-ar fi făcut silit, în condițiile în care acesta nu a contestat executarea și mai mult a convenit vânzarea de comun acord cu creditoarea prin stabilirea preșului acestei vânzări, preț notificat subsemnatei încă din luna septembrie 2007 pentru ca S. să se rupă din raportul contractual stabilit prin antecontractul încheiat cu subsemnata.
Instanța de recurs nu a analizat complet acest motiv de recurs, ci prin folosirea unor argumente aparent legale a ajuns la concluzii împotriva legii și a stării de fapt.
În drept, contestatoarea a invocat art.318 alin.(1) din C.proc.civ.
Intimatul P. V. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată a contestației în anulare.
Analizând contestația în anulare formulată, tribunalul reține:
Prin contestația la anulare formulată, contestatoarea a solicitat anularea deciziei civile nr.3123/20.12.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._/301/2012 (decizie prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurenta contestatoare L. I., împotriva sentinței civile nr.805/21.01.2013 pronunțate de Judecătoria Sectorului 3 București – Secția Civilă în dosarul nr._/301/2012, în contradictoriu cu intimata creditoare F. C. F., și intimata debitoare S. I. S.A., prin lichidator judiciar FINECO INSOLVENCY SPRL, și intimatul intervenient P. V.), invocând art.318 alin.(1) teza a II-a din C.proc.civ., potrivit căruia hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație […] când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Prin primul motiv de contestație, contestatoarea a susținut că instanța de recurs nu a analizat motivul de recurs prin care a fost învederată omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra nulității absolute a actului de adjudecare din data de 02.10.2008, pentru încălcarea art.1309 din C.civ.
Motivul de recurs menționat de către contestatoare nu a fost invocat prin cererea de recurs depusă în dosarul nr._/301/2012. Ipoteza prevăzută de art.318 alin.(1) teza a II-a din C.proc.civ. se referă la omisiunea instanței de recurs de a analiza motivul de recurs invocat de către parte, nu la omisiunea instanței de recurs de a analiza motive care nu au fost învederate de către recurent.
Prin al doilea motiv de contestație, contestatoarea a învederat că instanța de recurs nu a analizat motivul de recurs legat de prescripția extinctivă a dreptului creditoarei de a solicita punerea în executare a titlului executoriu, prin prisma argumentelor invocate de către recurentă, și s-a pronunțat plus petita, analizând prescripția dreptului de a solicita executarea silită drept un motiv de contestație la executare deși prescripția a fost invocată ca o excepție.
Prin considerentele deciziei pronunțate, instanța de recurs a analizat motivul de recurs legat de prescripția extinctivă a dreptului creditoarei de a solicita punerea în executare a titlului executoriu, arătând, în esență, că instanța de fond a analizat prescripția ca motiv de contestare a executării silite / actelor de executare, nu ca excepție procesuală, potrivit celor stabilite de instanța de control judiciar care a soluționat recursul declarat de intervenientul P. V..
Instanța de recurs este obligată să analizeze motivul de recurs invocat, analiză care poate fi nu doar amănunțită, ci și globală (sintetică), și să prezinte considerentele pentru care reține sau nu motivul respectiv; instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept prezentate sau afirmațiilor făcute de către parte în susținerea motivului, astfel că omisiunea analizării unui astfel de argument sau a unei astfel de afirmații nu dă părții posibilitatea de a formula contestație în anulare.
Prin al treilea motiv de contestație, contestatoarea a învederat că instanța de recurs a respins motivul de recurs legat de nerespectarea de către instanța de fond a art.9 alin.(2) din O.G. nr.5/2001 prin neanalizarea în întregime a argumentelor invocate.
Însăși contestatoarea a recunoscut că instanța de recurs a analizat motivul de recurs invocat, dar a susținut că analiza nu a avut în vedere toate argumentele; art.318 alin.(1) teza a II-a din C.proc.civ. se referă însă la omisiunea cercetării ”motivului” de recurs, nu a argumentului invocat în susținerea acestuia.
De altfel, dezvoltarea acestui al treilea motiv de contestație în anulare reprezintă în realitate critici de fond aduse deciziei pronunțate în recurs (greșita interpretare și aplicare de către instanța de recurs a prevederilor O.G. nr.5/2001), critici care nu pot fi valorificate pe calea contestației în anulare.
Prin al patrulea motiv de contestație, contestatoarea a învederat că instanța de recurs nu a analizat în mod complet motivul de recurs privitor la existența unei conivențe în scopul împiedicării recurentei să obțină pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de vânzare - cumpărare pentru imobilul promis spre vânzare.
Instanța de recurs a analizat, prin considerentele deciziei pronunțate, circumstanțele vânzării imobilului la licitație publică, inclusiv modul de stabilire a prețului apartamentului, concluzionând că actele de executare au fost legal efectuate.
Neanalizarea tuturor argumentelor invocate de recurent nu echivalează cu neanalizarea motivului de recurs, și astfel nu poate fi încadrată în situația reglementată de art.318 alin.(1) teza a II-a din C.proc.civ.
În concluzie, reținând că motivele de contestație invocate în cauză nu se circumscriu cazului reglementat de art.318 alin.(1) teza a II-a din C.proc.civ., tribunalul
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea L. I. în contradictoriu cu intimații F. C. F. și S. I. SA, prin lichidator judiciar FINECO INSOLVENCY SPRL, și cu intimatul - intervenient P. V., privind decizia civilă nr.3123/20.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._/301/2012, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.01.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. M. P. T. S. C. V.
GREFIER,
Ș.-M. B.
Red. M.M.P. / Tehnored. M.M.P. și A.M. - 2 ex/18.02.2016.
| ← Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 299/2016.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 160/2016. Tribunalul... → |
|---|
