Contestaţie la executare. Decizia nr. 662/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 662/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 12-02-2016 în dosarul nr. 662/2016
ROMANIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI – SECȚIA A III-A CIVILĂ
DOSAR NR._
Decizia civilă nr.662 A
Ședința publică din data de 12.02.2016
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE – I. P.
JUDECĂTOR – C. V. A.
GREFIER – G. I.
Pe rol, soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-contestatoarea AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, împotriva sentinței civile nr. 8342/01.10.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, in dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata D. A., având ca obiect contestație la executare, suspendarea executării silite și întoarcere executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
Se expune referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Tribunalul, din oficiu, invocă excepția perimării cererii apel, având in vedere că de la data suspendării judecată 15.05.2015 au trecut mai mult de 6 luni de când pricina a rămas in nelucrare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 18.09.2013 sub nr._/302/2013 contestatoarea Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat în contradictoriu cu intimata D. A. contestație la executare împotriva executării silite pornite în dosarul de executare nr. 201/2013 al B.E.J. Casagranda-S. A., solicitând ca instanța să dispună:
anularea somației emise la data de 04.09.2013, a executării silite și a formelor de executare și
suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, conform prevederilor art. 718 alin. 1 C.p.c.
În motivare, contestatoarea a arătat, în primul rând, că somația este informă, deoarece nu a fost întemeiată pe prevederile Codului de procedură civilă, ci pe un act normativ care reglementează o facilitate la plată, respectiv Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii. Aceasta a adăugat că art. 2 din O.G. nr. 22/2002 prevede doar un termen de grație de 6 luni, actele de executare trebuind însă să îndeplinească cerințele Codului de procedură civilă.
În al doilea rând, contestatoarea a învederat faptul că sentința civilă care reprezintă titlul executoriu nu este irevocabilă, împotriva acestuia contestatoarea formulând recurs care nu a fost încă soluționat. Aceasta a subliniat că în susținerea recursului s-a motivat că nu există un raport creditor-debitor între debitorul inițial și contestatoare și că raporturile juridice dintre contestatoare și D.G.F.P. C.-S. sunt raporturi de drept public, guvernate de normele dreptului administrativ, neputând fi asimilate unor raporturi juridice de drept privat, în cadrul cărora contestatoarea să datoreze sume de bani debitoarei inițiale.
S-a făcut trimitere la Ordonanța de urgență nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, arătând că se prevede posibilitatea ca plata sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești să se realizeze eșalonat.
Cu privire la suspendarea executării, contestatoarea a precizat că executarea silită este vădit nelegală, producând prejudicii instituției.
În drept, contestatoarea a invocat Codul de procedură civilă, O.G. nr. 22/2002 și O.U.G. nr. 71/2009, solicitând judecarea în lipsă.
Contestația la executare este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 7 din O.G. nr. 22/2002.
Aceasta a anexat cererii copii de pe actele din dosarul de executare.
Intimata a depus întâmpinare la data de 29.10.2013, prin care a solicitat respingerea contestației la executare și a cererii de suspendare a executării silite.
Aceasta a invocat, în primul rând, excepția inadmisibilității acțiunii, deoarece contestatoarea are calitatea de terț poprit care nu s-a conformat sentinței de validare a popririi, iar – în virtutea art. 786 alin. 5 C.p.c. – aceasta nu poate formula contestație la executare.
În al doilea rând, aceasta a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București.
În al treilea rând, intimata a invocat excepția netimbrării, deoarece contestația la executare nu are ca obiect venituri publice, neputând fi incidente nici art. 30 din Ordonanța de urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și nici art. 229 din Codul de procedură fiscală.
Pe fond, intimata a arătat că, în ce privește executarea silită pornită în dosarul de executare nr. 123/2012 al B.E.J. N. N., a fost admisă contestația la executare formulată de D.G.F.P. C.-S. prin mandatar procesual M.F.P. prin sentința civilă nr. 2136/30.09.2013 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._ *, menținută în recurs de Tribunalul Reșița. Cu toate acestea, având în vedere părțile și obiectul, intimata a subliniat că nu există autoritate de lucru judecat.
În acest sens, aceasta a învederat că în dosarul Judecătoriei Reșița contestator debitor este D.G.F.P. C. S., iar nu ANAF sau Ministerul de Finanțe, iar creditor intimat – Sindicatul D.G.F.P. C. S., executarea silită fiind pornită la inițiativa acestui din urmă creditor.
Intimata a adăugat că este absurdă afirmația contestatoarei în sensul că nu există o creanță certă și lichidă, deoarece admiterea unei acțiuni în pretenții nu poate viza altceva decât o sumă determinabilă.
Aceasta a mai arătat și că nu au fost nesocotite dispozițiile art. 1 și art. 2 din O.G. nr. 22/2002, întrucât – pe lângă faptul că intimata creditoare a respectat această procedură – contestatoarea își invocă propria culpă, deoarece de la data rămânerii irevocabile a titlului executoriu inițial, nici D.G.F.P. C.-S. și nici contestatoarea nu au făcut niciun demers în vederea achitării debitului. În acest sens, intimata a invocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele Ș. contra României, C. contra României și Bourdov contra Rusiei.
Cu privire la același aspect, intimata a mai arătat că în peste 4 ani nu s-a făcut niciun demers în vederea achitării debitului, situația fiind discriminatorie prin raportare la celelalte D.G.F.P. județene care au achitat integral sumele datorate.
Argumentul contestatoarei privind caracterul definitiv și executoriu, dar nu irevocabil al sentinței civile de validare a popririi, a fost apreciat ca neîntemeiat de intimată, aceasta arătând că forța executorie a titlului fiind de la lege, executarea fiind legal derulată cu respectarea art. 377 alin. 1 pct. 1 și 24 C.p.c.
În ce privește argumentul contestatoarei privind incidența O.U.G. nr. 71/2009, intimata a subliniat că din nou contestatoarea își invocă propria culpă, deoarece nu s-a procedat nici la recunoașterea creanței și la eșalonarea acesteia, urmărindu-se doar eșalonarea nejustificată a plăților.
Intimata a solicitat proba cu înscrisuri și interogatoriu.
Ca urmare a dispoziției instanței, la data de 09.01.2014 a fost depus dosarul de executare nr. 201/2013 al B.E.J. Casagranda-S. A. (fila 26 și urm.).
Prin sentința civilă nr. 275/16.01.2014 Judecătoria Sectorului 5 București a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, pe rolul căreia dosarul s-a înregistrat la data de 21.02.2014 sub nr._ .
În urma declinării, cererea s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 8342/01.10.2014, Judecătoria Sectorului 4 București a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatoarea Agenția Națională de Administrare Fiscală, în contradictoriu cu intimata D. A..
A fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
Pentru a pronunța această sentința, instanța de fond a reținută că prin cererea înregistrată la executorul judecătoresc la data de 03.09.2013, intimata creditoare a solicitat executarea silită a contestatoarei debitoare în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 6643/25.07.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2012, definitivă și executorie (fila 27 din dosarul Judecătoriei Sectorului 5 București).
Prin această sentință a fost admisă în parte cererea de validare a popririi formulată de intimata creditoare, a fost validată poprirea înființată în dosarul de executare nr. 713/2012 al B.E.J. Casagranda-S. A. asupra sumelor de bani datorate debitorului Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. de terțul poprit (contestatoarea din prezentul dosar) până la concurența sumei de 26.738 lei, drepturi conform titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1843/28.10.2008 pronunțată de Tribunalul C.-S., și 5721 lei – cheltuieli de executare. De asemenea, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de validare a popririi formulată în contradictoriu cu terțul poprit Ministerul Finanțelor Publice.
Prin încheierea din 03.09.2013 executorul judecătoresc a admis cererea și a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. 201/2013 (fila 32).
Prin adresa din data de 04.09.2013 executorul a somat contestatoarea să achite debitul (fila 34).
Executarea a fost încuviințată prin încheierea din 12.09.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2013 (fila 35).
Față de obiectul cererii de chemare în judecată și de argumentele invocate de părți, instanța a făcut trimitere la dispozițiile relevante în materie din Codul de procedură civilă:
„Art. 711. (1) Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.
Art. 712. (1) Dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă.
(2) În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
Art. 718. (1) Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată.
Art. 786. (5) Terțul poprit nu va putea face contestație împotriva popririi. El își va formula apărările în instanța de validare.”
Conform Ordonanței de urgență nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar:
„Art. 1. (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
(2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
(3) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S..
(4) În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, prin sectorul bugetar se înțelege autoritățile și instituțiile publice a căror finanțare se asigură astfel:
a) integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
b) din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
c) integral din venituri proprii.”
În speță, instanța a reținut că în prezenta contestație la executare se critică executarea în baza unei sentințe executorii de validare a popririi (sentința civilă nr. 6643/25.07.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București) înființate în temeiul unui titlu executoriu (sentința civilă nr. 1843/28.10.2008 pronunțată de Tribunalul C.-S.) aflat la baza altui dosar de executare (nr. 713/2012 al B.E.J. Casagranda-S. A.), invocându-se – în esență – critici legate de calitatea de terț poprit a contestatoarei, precum și aspecte legate de întinderea sumei ce trebuie executată în baza titlului executoriu inițial.
În acest sens, instanța a arătat că nu poate primi argumentele contestatoarei privind faptul că debitorul inițial nu mai poate fi executat și că nu este determinată în mod cert câtimea creanței inițiale, deoarece acestea sunt motive ce țin de fondul obligației care se execută și sunt argumente care se invocă în căile de atac împotriva titlului executoriu respectiv sau în cadrul litigiului privind validarea de poprire. De altfel, contestatoarea însăși a afirmat că acesta este fundamentul recursului declarat împotriva sentinței civile ce reprezintă titlul executoriu.
Conform art. 786 alin. 5 C.p.c., sus-citat, terțul poprit nu poate formula contestație la executare. În acest sens, instanța a arătat că anumite motive ale contestației la executare se erijează într-o veritabilă critică la adresa sentinței de validare, aspect ce nu poate fi analizat decât în cadrul validării de poprire sau în căile de atac împotriva acestei hotărâri.
Pe cale de consecință, instanța a constatat că sunt inadmisibile în procedura privind soluționarea contestației la executare următoarele motive invocate de contestatoare: faptul că sentința civilă nr. 1843/28.10.2008 pronunțată de Tribunalul C.-S. nu cuprinde o creanță certă și lichidă și faptul că debitorul inițial nu mai poate fi executat. Acestea sunt argumente ce se analizează pe fondul creanței de instanța de validare de poprire.
De asemenea, sunt inadmisibile în procedura contestației la executare criticile în sensul că între contestatoare și debitorul inițial nu există raporturi juridice de natură obligațională care să permită înființarea unei popriri. Toate acestea se pot invoca de contestatoare doar în cadrul litigiului de validare a popririi, în primă instanță și în căile de atac.
Analizând veritabilele motive ale contestației la executare, instanța a arătat – în primul rând – cu privire la faptul că somația de plată nu a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Codului de procedură civilă, ci pe acelea ale O.G. nr. 22/2002, că nu s-a dovedit de contestatoare vreo vătămare în acest sens, aceasta limitându-se la a indica aceste lipsuri ale somației.
În al doilea rând, referitor la faptul că sentința civilă care reprezintă titlul executoriu nu este irevocabilă, instanța nu a putut reține drept întemeiat acest motiv, deoarece sentința este executorie. În eventualitatea casării sentinței, contestatoarea are la îndemână o cerere de întoarcere a executării, în cazul în care sumele datorate au fost efectiv executate.
În ce privește argumentul posibilității eșalonării plății conform O.U.G. nr. 71/2009, sus-citată, instanța a arătat că aceasta are în vedere „drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011”. În prezenta contestație se contestă executarea silită începută în baza sentinței civile pronunțate de Judecătoria Sectorului 5 București, de validare a popririi. Ceea ce se execută nu sunt drepturile salariale în baza titlului executoriu anterior obținut de creditor, ci obligația contestatoarei care decurge din sentința de validare a popririi. Acest aspect determină ca respectivul act normativ să nu fie aplicabil în prezenta cauză.
Referitor la aspectul învederat prin răspunsul la întâmpinare, respectiv că ANAF nu a fost parte decât în procedura de validare a popririi, instanța a subliniat încă o dată faptul că prezenta executare silită are în vedere sentința de validare a popririi în baza unui titlu executoriu în care ANAF nu a fost parte, fiind doar terț poprit. În prezenta contestație aceasta nu mai are calitatea de terț poprit, alternarea argumentelor tipice procedurii de validare a popririi cu cele specifice contestației derivând tocmai din confuzia contestatoarei cu privire la cele două proceduri distincte (executarea silită în care aceasta este terț poprit și prezenta executare în care este debitor în baza sentinței de validare obținute de creditor în cea dintâi executare) pe care aceasta le privește și la care face referire global.
Față de cele ce preced, apreciind argumentele invocate prin contestație ca fiind neîntemeiate, instanța a respins ca neîntemeiată contestația la executare.
Referitor la suspendarea executării silite până la soluționarea contestației, având în vedere faptul că va fi soluționat capătul de cerere privind contestația la executare, instanța a respins cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.
În temeiul principiului disponibilității, instanța a luat act că intimata și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ.
Cererea de apel s-a înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă, la data de 07.01.2015, sub nr._ .
Prin încheierea de ședință din data de 12.06.2015 tribunalul a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ. pentru lipsa părților
În ședința publică din data de 12.02.2016, tribunalul a invocat din oficiu excepția perimării cererii de apel, motivat de faptul că de la data suspendării au trecut mai mult de 6 luni, timp în care părțile nu au întreprins nici un act procedural.
Analizând cu precădere excepția de perimare tribunalul reține următoarele:
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 12.06.2015, când cauza a fost suspendată conform dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., pentru lipsa părților, iar de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din vina părții.
Văzând că, în conformitate cu dispoziția art. 416 C.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 6 luni, iar potrivit art.420 C.pr.civ., perimarea se poate constata și din oficiu, instanța urmează a constata perimat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată primat apelul declarat de apelanta-contestatoare Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în București, ., Sector 5, în contradictoriu cu intimata D. A., cu domiciliul procesual ales la E. C. – Cabinet de Avocat, în București, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 8342/01.10.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, in dosarul nr._ .
Cu recurs in termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.02.2016.
PREȘEDINTEJUDECĂTORGREFIER
I. PanaitConstantina V. AdamGeorgeta I.
Red.I.P.
Dact.G.I./.2ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 160/2016. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 255/2016. Tribunalul... → |
|---|
