Întoarcere executare. Decizia nr. 624/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 624/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 10-02-2016 în dosarul nr. 624/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 624 A
Ședința publică de la 10.02.2016
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: A. T. E.
JUDECĂTOR: C. R. R.
GREFIER: M. V.
Pe rol se află soluționarea apelului civil formulat de apelanta-contestatoare AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva sentinței civile nr. 763/22.01.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București in dosarul nr._ in contradictoriu cu intimata B. M. D., cererea de apel având ca obiect „contestație la executare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Tribunalul, din oficiu, invocă excepția perimării pe care o pune în discuția părților și o reține în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra excepției perimării apelului, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 763/22.01.2015, Judecătoria Sectorului 5 București a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea Agenția Națională de Administrare Fiscală, în contradictoriu cu intimata B. M. D., a respins ca neîntemeiată cererea de întoarcere a executării silite, a respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite și a luat act că intimata și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatoarea ANAF, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._ .
Prin încheierea din data de 10.06.2015, tribunalul a dispus, în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., suspendarea judecării cauzei.
Analizând, în temeiul art. 248 alin. 4 din Noul C.proc.civ., cu prioritate, excepția invocată din oficiu, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 416 C.pr.civ. ”Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni”, iar potrivit art. 420 pct. 1 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
Din verificarea actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 10.06.2015, cauza fiind suspendată în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 cod procedură civilă pentru lipsa părților, și că, de la această dată, dosarul a rămas în nelucrare mai mult de șase luni din vina apelantei.
Se mai rețin și dispozițiile art. 418 C.proc.civ., din a căror interpretare rezultă că atunci când suspendarea judecării se datorează lipsei de stăruință a părților în judecată, cursul perimării nu este suspendat, astfel încât în cauza de față termenul de perimare a început să curgă la data de 10.06.2015, când judecata a fost suspendată ca urmare a lipsei nejustificate a părților.
Prin urmare, fiind aplicabile dispozițiile art. 416 alin. 1 și 2 C.proc.civ., cum între data de 10.06.2015 și până la data prezentului termen de judecată (10.02.2016), părțile nu au îndeplinit nici un act de procedură care să întrerupă cursul perimării, se constată că pricina a rămas în nelucrare din vina părții apelante mai mult de 6 luni, motiv pentru care instanța va admite excepția perimării cererii și va constata perimată cererea de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția perimării.
Constată perimată cererea de apel formulată de apelanta-contestatoare AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în sector 5, București, ., împotriva sentinței civile nr. 763/22.01.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București in dosarul nr._ in contradictoriu cu intimata B. M. D., domiciliată în sector 5, București, ., ., .> Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.02.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
A.T. E. C.R. R. M. V.
Red – ATE
Thred. MV/4ex/25.02.2016
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 202/2016. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 9/2016. Tribunalul... → |
|---|








