Contestaţie la executare. Decizia nr. 9/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 04-01-2016 în dosarul nr. 9/2016
Dosar nr._
ROMANIA
TRIBUNALUL BUCURESTI - SECTIA A V A CIVILA
DECIZIA CIVILĂ NR.9A
Ședința publică de la 04.01.2016
Tribunalul constituit din:
P. E. P.-J.
JUDECĂTOR G. R.
GREFIER A.-M. M.
Pe rolul Tribunalului se află soluționarea apelului civil formulat de apelanta-contestatoare A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr._/10.10.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-creditoare P. E. și executor judecătoresc B. E. JUDECĂTORESC H. F. G., având ca obiect „ contestație la executare - suspendare executare ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata-creditoare care prezintă carte de identitate, asistată de avocat, lipsă fiind apelanta-contestatoare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 28.12.2015, prin e-mail, intimata-creditoare a depus concluzii scrise, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, tribunalul acordă cuvântul asupra apelului.
Intimata-creditoare, prin avocat, solicită respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate, cu acordarea de cheltuieli de judecată pe cale separată.
Tribunalul reține apelul spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 3 București la data de 14.05.2014 cu numărul_, contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR a solicitat, în contradictoriu cu intimații P. E., suspendarea executării silite în dosarul nr. 87/2014 al B. H. F. G., anularea executării silite dispusă în dosarul nr. 87/2014 și suspendarea executarii.
În motivare, în esență, contestatoarea a arătat că cea de–a doua tranșă din suma datorata nu era exigibila, precum și faptul că modalitatea de plată a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 este prev de art. 18 alin.5 din HG nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2009. Dispoziția legala la care se face referire utilizează sintagmele „ in funcție de disponibilitățile bănești” sau „ in limita sumelor aprobate anual cu această destinație in bugetul de stat”, fiind reglementat cazul in care sumele alocate prin bugetul de stat nu sunt suficiente pentru acoperirea despăgubirilor acordate potrivit legii.
S-a arătat că această interpretare este singura in măsură a da valoare prevederilor legale stipulate la art. 22 alin.1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice. Ignorarea acestor prevederi legale poate duce la crearea unor angajamente de plată fără acoperire bugetară și are drept efect acordarea despăgubirilor cu prioritate anumitor persoane, in detrimentul celor aflați la ordine, fiind astfel nerespectat principiul nediscriminării și egalității de tratament.
S-a arătat că prin înființarea popririi nu au fost respectate disp. OG nr. 22/2002, potrivit cărora s-a instituit un regim derogator de la dreptul comun în ce privește punerea in executare a creanțelor impotriva instituțiilor publice.
În drept, au fost invocate dips. art. 711 și urm. C.proc.civ, Legea nr. 290/2003, HG nr. 1120/2006, OUG nr. 10/2013.
La data de 12.06.2014, intimata a formulat întâmpinare prin care a arătat că solicită respingerea contestației la executare.
În motivare, în esență s-a arătat că actele de executarea au fost întocmite cu respectarea normelor legale in materia executării silite.
În drept au fost invocate disp. art. 205 C.proc.civ.
În dovedire, s-a solicitat atașarea dosarului de executare.
La data de 18.09.2014 a fost depusă copia dosarului de executare.
Prin sentința civilă nr._/10.10.2014 pronunțată de în dosarul nr._ al Judecătoriei sector 3 București, contestația la executare a fost amisă în parte, în sensul reducerii onorariului de avocat aferent fazei de executare silită de la 10.000 lei la 5.000 lei și a anulării în parte a actelor de executare, respectiv în măsura reducerii onorariului de avocat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Hotărârea nr. 174/27.02.2013 a Comisiei Județene B. pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003 s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 333.982 lei – compensatii banesti pentru locuinta si terenul aferent acesteia si 244.929lei – compensatii banesti pentru terenul agricol, in beneficiul intimatei.
La data de 04.03.2014, creditoarea-intimata a formulat cerere de executare silită, fiind format dosarul de executare nr. 87/2014 al B. H. F. G. .
Prin cererea de executare silită s-a solicitat executarea contestatoarei pentru suma de 347.346,60 lei, cu titlu prima transa din despăgubire.
Prin Încheierea din 27.03.2014 a Judecătoriei sectorului 3 pronunțată în dosarul nr._/301/2014 a fost încuviințată executarea silită.
În cadrul dosarului de executare au fost efectuate acte de executare în vederea recuperării debitului prin poprirea conturilor debitoarei.
Conform art. 711 alin. 1 C.proc.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Cu privire la termenul în care contestatoarea avea obligația de a plăti suma stabilită cu titlu de despăgubiri se vor avea in vedere disp. art. 18 alin.5 din HG nr, 1120/2006 (dispoziții invocate de însăși contestatoare), potrivit cărora „ Compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestațiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel:
a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei;
b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei;
c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.”
S-a constatat că, deși contestatoarea avea obligația de a achita prima transa in cursul anului 2013, aceasta nu a făcut dovada ca și-ar fi îndeplinit această obligație.
Faptul că intimata a apelat la executarea silită a creanței nu poate fi considerată a fi o cauză care ducă la perturbarea activității contestatoarei de plata a despăgubirilor, ci este un efect al conduitei contestatoarei, respectiv a neexecutării la termen a obligației de plată a celor două tranșe către intimat.
In legătură cu al doilea motiv al contestației, și in raport și de interpretarea dată de către contestatoare disp. art. 18 alin.5 din HG nr. 1120/2006, instanța de fond a retinut ca statul și instituțiile publice au obligația de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie obligațiile pe care le au în calitate de debitori. Instanța de fond a reținut că intimatului nu i se poate pretinde să aștepte o perioada de timp nerezonabilă pentru plata efectiva a drepturilor cuvenite, iar statul nu se poate prevala de faptul ca resursele bugetare sunt prea mici pentru a despăgubi toate persoanele îndreptățite chiar in temeiul normei edictate de autoritatea legiuitoare.
În ce privește susținerea legată de nerespectarea disp. OG nr.22/2002, prima instanță a avut în vedere următoarele:
Curtea Europeană a statuat în Cauza Ș. împotriva României sau Hornsby împotriva Greciei că faza executării silite trebuie considerată ca făcând parte integrantă din noțiunea de „proces” în sensul art. 6 din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. Aceeași situație se regăsește și în cauză, deoarece în lipsa demersurilor contestatoarei pentru prevederea sumelor în bugetul de venituri și cheltuieli se poate aprecia că există un refuz de respectare a hotărârii.
Or, a arătat Curtea, administrația (în cauză, instituțiile publice) constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă se refuză sau se omite executarea unei hotărâri, ori se întârzie executarea sa, garanțiile art. 6 își pierd rațiunea. Mai mult Curtea a apreciat că pretenția că reclamantul ar trebui să recurgă la executarea silită nu este oportună, deoarece acesta pe parcursul unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, respectiv împotriva unei instituții publice. De asemenea, a pretinde creditorului că pentru realizarea creanței sale ar trebui să formuleze o nouă acțiune pentru obligarea debitoarei de a prevedea în buget sumele necesare îndestulării sale ar reprezenta o sarcină oneroasă pentru partea care deja a stabilit dreptul său pe cale judecătorească. În cauza S. P. împotriva României, aceeași Curte a apreciat că întreprinderea altor demersuri de către reclamant nu ar avea decât un rezultat repetitiv și anume ca o instanță să dispună încă o dată autorității publice să execute o hotărâre judecătorească, fapt ce ar încălca art. 35 al. 1 din Convenție, considerente reiterate și în cauza C. împotriva României.
În aceeași ordine de idei, în cauza Bourdov împotriva Rusiei, Curtea a stabilit că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. O întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în circumstanțe speciale, dar întârzierea nu poate avea drept consecință o atingere adusă substanței dreptului protejat de art. 6 (Immobiliare Saffi împotriva Italiei), iar reclamantul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri judiciare din cauza dificultăților financiare ale statului.
In concluzie, instanța de fond a constatat că petenta nu a făcut dovada unor situații obiective de natură a justifica neachitarea plăților cuvenite intimaților, că aceștia dețin un „bun” in sensul art. 1 din Primul protocol adițional la Convenție, iar imposibilitatea de a obține executarea unui creanțe recunoscute încă din anul 2007 constituie o ingerință în dreptul lor la respectarea bunurilor.
Cu privire la onorariul avocațial de 10.000 lei, instanța de fond a reținut incidența disp. art. 669 alin. 4 C.proc.civ potrivit cărora „Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta. Dispozițiile art. 451 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător, iar suspendarea executării în privința acestor cheltuieli de executare nu este condiționată de plata unei cauțiuni.”, iar potrivit art. 451 alin. 2 C.proc. se prevede că „Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.”
A mai avut în vedere că în scopul reprezentării intereselor sale în cursul executării silite, creditoarea a ales să apeleze la asistența juridică, in acest sens fiind depusă împuternicirea avocațială de la fila 38, iar pentru serviciile prestate, creditoarea a achitat suma de 10.000 lei.
Instanța de fond a reținut că onorariul de 10.000 lei nu este unul disproporționat în raport de valoarea creanței ce face obiectul executării silite (347.346 lei), însă această cerință nu mai este îndeplinită în măsura în care se are in vedere criteriul privind activitatea desfășurată de către avocat.
Astfel, chiar dacă instanța ține seama de faptul că munca avocatului în faza executării silite nu poate fi redusă numai la formularea de cereri, ci trebuie avută în vedere consultanța juridică specifică acestei faze a procesului civil - privind alegerea modalității de executare, competența executorului judecătoresc, caracterul executoriu al hotărârii, demararea procedurii de executare prin reprezentarea clientului în fața executorului judecătoresc la momentul formulării cererii, la cel al distribuirii sumelor rezultate din executare, urmează a se reține că onorariul de 10.000 lei este unul disproporționat față de activitatea desfășurată de către avocat.
Prin urmare, a redus onorariul avocațial până la valoarea de 5.000 lei.
Pe cale de consecință, in baza art. 669 alin.4 C.proc.civ și art. 711 alin. 1 C.proc.civ, instanța de fond a anulat în parte Încheierea din 05.05.2014, întocmită in cadrul dosarului de executare nr.87/2014 de executorul judecătoresc H. F. G., pentru tot ce depășește cu titlu de onorariu de avocat suma de 5.000 lei.
Împotriva acestei sentințe, contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a formulat apel.
În motivarea apelului, apelanta a formulat, în esență, următoarele critici:
Nesocotirea prevederilor legale privind modalitatea de plată și de actualizare a debitului ; încălcarea dispozițiilor OG nr. 22/2002, vizând respectarea termenului de 6 luni în care putea face plata voluntară, cuantumul cheltuielilor de executare din perspectiva onorariului de avocat, prin raportare la activitățile efectiv prestate de acesta.
Examinând apelul formulat de apelanta contestatoare prin raportare la criticile formulate și care fixează limitele devoluțiunii, cât și din perspectiva dispozițiilor legale incidente, Tribunalul îl apreciază, ca nefondat.
În ceea ce privește critica referitoare la modalitatea de plată, Tribunalul o apreciază ca neîntemeiată.
Astfel, se constată că titlul executoriu este reprezentat de Hotărârea nr. 174/27.02.2013 emisa de Comisia Județeană B. pentru aplicarea legii 290/2003, iar contestatoarea nu a probat executarea voluntară a plății primei tranșe din suma stabilită cu titlu de despăgubire, conform calendarului pe care chiar aceasta l-a invocat, astfel că, intimata creditoare era îndreptățită să procedeze la executare silită a acestei prime tranșe ce era scadentă la data formulării cererii de executare silită, 4.03.2014.
Critica referitoare la modalitate de actualizare nu poate fi primită, întrucât, din verificarea dosarului de executare atașat, în copie, nu rezultă că executarea poartă și asupra actualizării, debitul executat silit fiind compus din prima tranșă a despăgubirilor la care se adaugă cheltuielile de executare silită.
Prin urmare, criticile apelantei în această privință sunt lipsite de folos practic, față de cele mai sus arătate.
Sub aspectul cheltuielilor de executare, Tribunalul apreciază critica apelantei ca neîntemeiată.
Astfel, în mod legal și temeinic prima instanță a examinat acest motiv al contestației la executare, concluzionând că se impune reducerea onorariului de avocat. În analiza sa, corect instanța de fond a ținut seama de munca efectiv prestată de avocat și de complexitatea acesteia, apreciind just că un onorariu de 5000 de lei corespunde criteriilor enunțate.
Prin urmare, față de considerentele arătate și văzând și disp. art. 480 cod procedură civilă, Tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge apelul formulat de apelanta contestatoare A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR CUI_, cu sediul în sector 1, București, CALEA FLOREASCA, nr. 202, împotriva sentinței civile nr._/10.10.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata P. E., cu domiciliul în județul B., orașul, Râmnicu Sărat, Poiana Marului, nr. 2, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4.01.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
E. P.-J. G. R. A. M. M.
Red.EPJ/Dact.EPJ/ 4 ex/2.03.2016
Jud. sector 3/Jud. A.M.V.
| ← Întoarcere executare. Decizia nr. 624/2016. Tribunalul BUCUREŞTI | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 309/2016.... → |
|---|
