Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 68/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 68/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 07-01-2016 în dosarul nr. 68/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 68 A
ȘEDINȚA CAMEREI DE CONSILIU DIN 07.01.2016
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: I. TÂRȚĂU
JUDECĂTOR: E. A.
GREFIER: A. F.
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-creditor I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - ISCTR, împotriva încheierii de ședință din data de 18.06.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, având ca obiect – investire cu formulă executorie,
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu se prezintă.
Procedura de citare nu a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul procesual și modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, tribunalul constată apelul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, Tribunalul constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, creditorul I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER - ISCTR a solicitat investirea cu formulă executorie a înscrisului intitulat „ proces verbal de constatare a contravenției” . nr._ din data de 04.07.2012, învederându-se ca sunt incidente dispozițiile art. 640 ind. 1 C.pr.civ.
Prin încheierea de ședință din data de 18.06.2015, Judecătoria Sectorului 1 București a respins cererea de investire cu formulă executorie privind pe creditorul I. de S. pentru Control în Transportul Rutier - I.S.C.T.R. și pe debitorul S.C. Cristians Trust S.R.L., ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut în esență că potrivit dispozițiilor art. 640 ind. 1 alin. 1 C.pr.civ., titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie.
Conform art. 37 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Art. 39 din același act normativ prevede că punerea în executare a sancțiunii amenzii contravenționale se face astfel:
a) de către organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se exercită calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției în termenul prevăzut de lege;
b) de către instanța judecătorească, în celelalte cazuri.
În vederea executării amenzii, organele prevăzute la alin. (1) vor comunica din oficiu procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, neatacat cu plângere în termenul legal, în termen de 30 de zile de la data expirării acestui termen, ori, după caz, dispozitivul hotărârii judecătorești definitive prin care s-a soluționat plângerea, în termen de 30 de zile de la data la care hotărârea a devenit definitivă, astfel:
a) pentru sumele care se fac venit integral la bugetele locale, organelor de specialitate ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul persoană fizică sau, după caz, își are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică;
b) pentru sumele care se fac venit integral la bugetul de stat, organelor de specialitate ale unităților subordonate Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, în a căror rază teritorială își are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică.
A.. 3 prevede că executarea se face în condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind executarea silită a creanțelor fiscale.
Potrivit art. 110 alin. 3 din Codul de procedura fiscala, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Este titlu de creanță procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, întocmit de organul prevăzut de lege, pentru obligațiile privind plata amenzilor contravenționale.
Conform art. 141 din Codul de procedura fiscală, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii. Cu excepția cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii.
Din interpretarea dispozițiilor legale menționate anterior rezultă faptul că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, neatacat în termenul prevăzut de lege constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate, iar executarea se face potrivit dispozițiilor privind executarea creanțelor fiscale, astfel încât nu este necesară învestirea cu formulă executorie.
Pentru motivele arătate, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de învestire cu formulă executorie.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel creditorul I. de S. pentru Controlul in Transportul Rutier -I.S.C.T.R, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 7.09.2015, solicitând admiterea apelului, iar pe fondul cauzei, admiterea cererii de învestire cu formula executorie a procesului verbal de constatare a contravenției.
Impotriva acestei hotarari, a declarat apel creditorul I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier – ISCTR, apelul fiind inregistrat pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a IV a Civila sub nr._/299/2015.
Apelanta-creditoare a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea încheierii apelate și investirea cu formulă executorie a procesului-verbal de constatare a contravenției.
Analizând încheierea civilă apelată, prin prisma criticilor formulate prin motivele de apel și având în vedere dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul apreciază că soluția primei instanțe este corectă pentru următoarele motive:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției s-a dispus amendarea contravenientului cu amendă contravențională, din care 70% se virează în contul bugetului de stat, iar 30% în contul instituției care a aplicat amenda. Învestirea cu formulă executorie vizează procentul de 30% ce i se cuvine ISCTR.
Dispozițiile art. 136 din Codul de procedură fiscală prevăd că în cazul în care debitorul nu își plătește de bunăvoie obligațiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, procedează la acțiuni de executare silită, iar conform alin. (2) organele fiscale care administrează creanțe fiscale sunt abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii și să efectueze procedura de executare silită.
De asemenea, potrivit art. 136 alin. (3) din același act, creanțele bugetare care se încasează, se administrează, se contabilizează și se utilizează de instituțiile publice, provenite din venituri proprii și cele rezultate din raporturi juridice contractuale, precum și creanțele care se încasează, se administrează, se contabilizează și se utilizează de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., provenite din fondurile alocate de la bugetul de stat, se execută prin organe proprii, acestea fiind abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii și să efectueze procedura de executare silită, potrivit prevederilor prezentului cod.
Potrivit art. 141 alin. (1) din același act normativ executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, conform prevederilor Codului de procedură fiscală.
Prin urmare, procentul din amendă de 30% ce se plătește în contul ISCTR are tot natura juridică a unei creanțe fiscale, putând fi executat prin organe fiscale proprii, nemaifiind necesară învestirea cu formulă executorie.
Prevederile art. 623 NCPC potrivit cărora executarea silită a oricărui titlu executoriu, cu excepția celor care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene se realizează numai de către executorul judecătoresc, chiar dacă prin legi speciale se prevede altfel, nu poate duce la o altă concluzie. Astfel, în temeiul acestui text legal creditorul ISCTR se poate adresa executorului judecătoresc pentru efectuarea executării (fără ca executarea să se mai realizeze prin organe fiscale proprii), însă nu mai este necesar ca acesta să solicite învestirea cu formulă executorie întrucât creanța își păstrează natura fiscală, și, implicit, caracterul de titlu executoriu.
În același timp, prevederile art. 3 lit.c din OG 26/2011 privind înființarea I.S.C.T.R prevăd excepții numai în ceea ce privește contul în care se face plata procentului de 30% din amendă, și nu derogă de la procedura executării amenzii contravenționale.
Pentru toate aceste considerente, Tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul-creditor I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - ISCTR București, ..38, sector 1, împotriva încheierii de ședință din data de 18.06.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.01.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR, GREFIER,
I. Târțău E. A. A. F.
Red., Tehnored. E.A., 16.02.2016
| ← Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 23/2016.... | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 18/2016.... → |
|---|








