Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 158/2016. Tribunalul BUCUREŞTI

Decizia nr. 158/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 18-01-2016 în dosarul nr. 158/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 158 A

Ședința din camera de consiliu de la data de 18.01.2016

Instanta constituita din :

PREȘEDINTE – G. M. N.

JUDECĂTOR - S. V.

GREFIER – C. S.

Pe rol se află soluționarea apelului civil formulat de apelanta-creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI IAȘI împotriva încheierii din data de 05.08.2015 pronunțată de Judecătoria sector 1 București în dosarul nr._, având ca obiect „încuviințare executare silită”.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu, nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Constatând că prin cererea de apel s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, Tribunalul declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANTA

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata:

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, la data de 07.07.2015, sub nr._, creditoarea C. N. de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania prin Directia de Drumuri si Poduri Iasi a solicitat investirea cu formula executorie a procesului-verbal de contraventie . nr._/12.07.2012.

Prin incheierea din camera de consiliu din data de 05.08.2015, a fost respinsa, ca neintemeiata, cererea de investire cu formula executorie formulata de creditoarea C. N. de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania prin Directia de Drumuri si Poduri Iasi.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a retinut ca potrivit art. 26 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în forma în vigoare la momentul încheierii procesului verbal, „în cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum și a înștiințării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii."

Totodată, conform art. 27 din același act normativ, „Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor."

Potrivit art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, „împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia."

Conform art. 37 din același act normativ, „Procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate."

Procesul-verbal de constatare a contravenției, încheiat în lipsa contravenientului, a fost comunicat acestuia prin afișare, în prezența unui martor.

Potrivit dispozițiilor art. 27 din O.G. nr. 2/2001, pentru a se putea proceda la comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenției în această modalitate, este obligatoriu ca în prealabil să se încerce comunicarea acestuia prin poștă, cu aviz de primire, operațiune care să eșueze, potrivit căreia modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

În acest sens este și Decizia nr. 10/2013, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, statuând că:“În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (1) teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că: Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.”

Rezultă din cele de mai sus că procesul-verbal de contravenție nu se consideră a fi comunicat corect datorită faptului că nu s-a făcut dovada că s-a încercat comunicarea procesului verbal prin poștă, prealabil comunicării prin afișare, iar în raport de prevederile art. 37 alin. (1) raportat la cele ale art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, acesta nu constituie titlu executoriu.

Pentru aceste considerente, instanța a respins cererea de învestire cu formulă executorie ca neîntemeiată.

Impotriva acestei incheieri a formulat apel creditoarea C. N. de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania prin Directia de Drumuri si Poduri Iasi, inregistrat pe rolul Tribunalului Bucuresti, sectia a V-a civila, la data de 02.12.2015, sub acelasi numar.

In motivare, apelanta a aratat ca procedura investirii cu formula executorie este o procedura necontencioasa, astfel ca instanta trebuie sa realizeze o analiza formula a conditiilor de promovare a cererii de investire cu formula executorie.

Procesul-verbal incheiat pe numele debitoarei . a fost legal comunicat contravenientului prin afisare, dovada facand procesul-verbal de afisare.

In ceea ce priveste modalitatea de comunicare a procesului-verbal de constatare a contraventiei, apelanta arata ca decizia nr. 10/2013 a intrat in vigoare la data de 23.07.2013, fiind publicata in M.O. nr. 450/23.07.2013, deci ulterior afisarii acestuia.

Asa cum se mentioneaza si in cuprinsul deciziei, aspectul comunicarii proceselor-verbale de contraventie a generat o practica neunitara cu privire la interpretarea si aplicarea disp. art. 27 din OG nr. 2/2001, astfel incat erau primite ambele modalitati de comunicare: comunicare prin posta cu aviz de primire sau afisare.

Vointa legiuitorului este clara in ceea ce priveste obligativitatea publicarii. In cazul hotararilor judecatoresti, efectul publicarii in M.O. il constituie opozabilitatea generala a deciziei si implicit a efectelor ei numai pentru viitor.

Avand in vedere efectele acestei decizii ( izvor de drept secundar) rezulta ca efectele acesteia nu pot retroactiva, deoarece s-ar incalca principiul neretroactivitatii. In consecinta, procesul-verbal a fost comunicat in modalitatea prevazuta de lege la momentul intocmirii, iar eventualele aspecte legate de o comunicare deficitara, pot fi invocate numai de partea interesata pe calea altor mijloace procesuale si nu in procedura sumara a investirii cu formula executorie.

In drept au fost invocate disp. art. 411 alin.2 C.pr. civ.

Analizand incheierea apelata, instanta retine urmatoarele:

Prin cererea formulata de apelanta C. N. de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania prin Directia Regionala de Drumuri Poduri Iasi s-a solicitat investirea cu formula executorie a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de contraventie . nr._/12.07.2012 .

Potrivit disp. art. 632 N.C.pr. civ.: “ (1) Executarea silita se poate efectua numai in temeiul unui titlu executoriu; (2) Constituie titluri executorii hotararile executorii, hotararile definitive, precum si orice alte hotarari sau inscrisuri, care, potrivit legii, pot fi puse in executare silita”.

In privinta procesului-verbal de contraventie, art. 37 din OG 2/2001, prevede ca numai procesul-verbal de contraventie impotriva caruia nu a fost exercitata calea de atac, precum si hotararea judecatoreasca irevocabila prin care s-a solutionat plangerea, constituie titlu executoriu, fara vreo alta formalitate.

In conformitate cu art. 31 alin.1 din OG nr. 2/2001, impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii se poate face plangere in termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicarii acestuia.

Avand in vedere ca, din cuprinsul procesului-verbal de contraventie . nr._/12.07.2012, rezulta ca debitoarea . nu a fost prezenta, prin reprezentant legal la incheierea lui, inseamna ca apelanta ar fi trebuit sa procedeze la comunicarea lui, cu respectarea disp. art. 27 din acelasi act normativ, respectiv prin posta, cu aviz de primire, sau prin afisare la domiciliul contravenientei.

Prin decizia nr. 10/10 iunie 2013, pronuntata in solutionarea unui recurs in interesul legii de Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a stabilit ca “modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contraventie si a instiiintarii de plata, prin afisare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiara comunicarii prin posta, cu aviz de primire. Cerinta comunicarii procesului-verbal de contraventie si a instiintarii de plata este indeplinita si in situatia refuzului expres al primirii corespondentei, consemnat in procesul-verbal semnat de functionarul postal”.

Intrucat apelanta nu a facut dovada comunicarii procesului-verbal de contraventie prin posta, cu aviz de primire, in mod corect prima instanta a retinut ca acestea nu este titlu executoriu, in sensul disp. art. 37 din OG nr. 2/2001, deoarece, nefiind comunicat in mod legal, nu a expirat termenul de exercitare a plangerii contraventionale.

Tinand cont ca recursul in interesul legii are ca scop asigurarea interpretarii si aplicarii unitare a legii de catre toate instantele judecatoresti, dezlegarile date de Inalta Curte de Casatie si Justitie problemelor de drept nu constituie o lege noua, pentru a se ridica problema aplicarii in timp a legii, cum in mod eronat sustine apelanta. Altfel spus, chiar la data incheierii procesului-verbal de contraventie . nr._/12.07.2012, disp. art. 27 din OG nr. 2/2001, impuneau comunicarea acestuia, in principal, prin posta, cu aviz de primire si numai in subsidiar, in cazul imposibilitatii de comunicare prin prima modalitate, prin afisare la domiciliul contravenientului.

De asemenea, fata de disp. art. 641 alin.3 N.C.pr. civ., care obliga instanta sa verifice daca inscrisul invocat de creditor intruneste toate conditiile de forma pentru a fi titlu executoriu, nu se poate sustine ca analiza legalitatii comunicarii procesului-verbal de contraventie este incompatibila cu caracterul necontencios al cererii de investiere cu formula executorie, deoarece acesta constituie titlu executoriu numai cu respectarea conditiilor prevazute de art. 37 din OG nr. 2/2001.

Ca atare, in temeiul art. 480 alin.1 N.C.pr. civ., apelul urmeaza a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de apelanta C. N. de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA, prin Directia Regionala de Drumuri si Poduri Iasi, cu sediul in Iasi, .. 19, jud. Iasi, impotriva incheierii din camera de consiliu din data de 05.08.2015, pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, in dosarul nr._, ca nefondat.

Definitiva.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 18.01.2016.

P. Judecator Grefier

M.G.N. S.Visoiu C.S.

red./teh. VS/ 3ex/JS1

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 158/2016. Tribunalul BUCUREŞTI