Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr. 8/2016. Tribunalul BUCUREŞTI

Sentința nr. 8/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 20-05-2016 în dosarul nr. 8 FED

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 8/FED

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 20.05.2016

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN :

PREȘEDINTE: M. A. B.

GREFIER: C. M. P.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petenta Federația Română de T., având ca obiect modificare acte constitutive persoane juridice.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns petenta, reprezentată de consilier juridic.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cererii, stadiul procesual, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare.

Tribunalul, având în vedere că pricina se află la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pune în discuție competența instanței, conform art. 131 C.proc.civ.

Reprezentantul petentei apreciază că tribunalul este competent să soluționeze prezenta cauză.

Tribunalul consideră că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Reprezentantul petentei solicită admiterea cererii, modificarea componenței nominale a organelor de conducere și control din cadrul petentei, în sensul celor prevăzute de Hotărârea Adunării Generale Ordinare de Alegeri a FEDERAȚIEI DE T. din data de 26.02.2016 și înscrierea petentei în Registrul Federațiilor.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 05.04.2016, petenta Federația Română de T. a solicitat înscrierea în registrul special al federațiilor a modificărilor componenței nominale a organelor de conducere și control ale acesteia, conform hotărârii Adunării generale Ordinare de alegeri din data de 26.02.2016.

În dretp, au fost invocate prevederile OG nr. 26/2000.

În susținere, petenta a anexat înscrisuri.

Analizând cererea dedusă judecății, precum și ansamblul materialului probator administrat în cauză, tribunalul apreciază că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:

În cadrul Adunării generale Ordinare de alegeri din data de 26.02.2016, petenta a hotărât alegerea unor noi membri ai organelor de conducere și control.

Constatând că modificările decise prin respectiva hotărâre sunt conforme cu prevederile statutului (art. 44 și 60, lit. a), tribunalul va admite cererea dedusă judecății și va dispune înscrierea modificărilor componenței nominale a organelor de conducere și control ale Federației Române de T., conform hotărârii Adunării generale Ordinare de alegeri a petentei din data de 26.02.2016 în Registrul Federațiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de petenta Federația Română de T., cu sediul în București, . nr. 14, etaj 1, Sector 1 și cu sediul procesual ales la SPORT EXPERT CONSULTING SRL, cu sediul în Chiajna, ., .. 6, județul I..

Ia act de modificările componenței nominale a organelor de conducere și control ale Federației Române de T., conform hotărârii Adunării generale Ordinare de alegeri a petentei din data de 26.02.2016 și dispune înscrierea acestora în Registrul Federațiilor.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.05.2016.

PREȘEDINTE GREFIER

M. A. B. C. M.P.

Red. și tehn. MAB/08.06.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr. 8/2016. Tribunalul BUCUREŞTI