Obligaţie de a face. Decizia nr. 2033/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2033/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 20-05-2016 în dosarul nr. 2033/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV- A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 2033 A
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 20.05.2016
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: R. S.
JUDECĂTOR: A. T. E.
GREFIER: D. G. C.
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelantele pârâte S. E., P. C. E. și P. M., împotriva sentinței civile nr._/09.06.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata B. E. F., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta pârâtă P. C. E., personal și asistată de avocat B. D. cu împuternicire avocațială depusă la fila 6 dosar, S. E. și P. M., reprezentate de același avocat și intimata personal și asistată de avocat, cu împuternicire avocațială depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Tribunalul reține că s-a invocat excepția insuficientei timbrări a apelului, motiv pentru care constată că la fila 23 dosar regăsindu-se chitanța de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 30 lei.
Intimata reprezentată de avocat, învederează instanței că nu mai susține excepția insuficientei timbrări.
Tribunalul acordă cuvântul părților asupra probatoriului.
Apelantele pârâte reprezentate de avocat, solicită proba cu înscrisurile care au fost depuse o dată cu apelul formulat.
Intimata reclamantă reprezentată de avocat, solicită să îi fie comunicat răspunsul la întâmpinare.
Tribunalul detașează filele 41 - 46 dosar, reprezentă răspuns la întâmpinare, exemplar care se comunică intimatei reclamante.
De asemenea, încuviințează pentru apelantele pârâte proba cu înscrisuri și având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apelantele pârâte reprezentate de avocat, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, casarea în parte a sentinței instanței de fond pe care o consideră netemeinică și nelegală, numai în ceea ce privește obligarea acestora să permită intimatei reclamante, accesul pe proprietate pentru efectuarea de izolare termică a peretelui calcan - limită de proprietate.
De asemenea, solicită să se aibă în vedere de către instanță, planșele foto depuse la dosarul cauzei. Solicită cheltuieli de judecată fond și apel.
Intimata reclamantă reprezentată de avocat, solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond. De asemenea, solicită să se stabilească de către instanță, dacă suprafața de teren de 1,5 m.p. pe o lungime de 30 m și o înălțime de 20 m, înseamnă foarte mult din proprietatea apelantelor pârâte. Cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr._/09.06.2015, Judecătoria Sectorului 1 București a admis in parte acțiunea precizată formulată de reclamanta B. E. F., în contradictoriu cu pârâtele S. E., P. C. E. și P. M.; a obligat paratele reclamante sa ii permita accesul reclamantei parate pe proprietatea lor, din .. 19, sector 1, pentru efectuarea reparațiilor, inclusiv prin consolidare, izolare termica a peretelui calcan si tencuire; a respins cererile privind obligarea la desfiintarea plantatiei de viță de vie și desființarea cișmelei ca neintemeiate; a admis în parte cererea reconvențională, în sensul că obligă reclamanta pârâtă la evacuarea tuturor resturilor de materiale și la lăsarea terenului în starea anterioară începerii lucrărilor; a obligat pârâtele reclamante la plata către reclamanta pârâtă a sumei de 830 lei reprezentând cheltuieli de judecată și a obligat reclamanta pârâtă la plata sumei de 150 lei cheltuieli de judecată către pârâtele reclamante.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, reclamanta pârâtă B. E. F. (fostă D.) are calitatea de proprietar al imobilului compus din casă și teren situat în București, .. 21, în temeiul certificatului de moștenitor nr. 756 din 09.06.1989 emis de notar E. G. din cadrul notariatului de stat sector 1 (f. 10-11), coroborat cu certificatul de moștenitor nr. 35 din 27 mai 2010 eliberat de notar public M. M. din cadrul BNP LEGITIMUS (f. 12-13) și cu certificatul de deces . nr._ din 15.06.2012 eliberat de Consiliul local al sectorului 1 București (f. 9). Imobilul se învecinează cu proprietatea pârâtelor reclamante S. E., P. C. E. și P. M., situată la nr. 19. Calitatea procesuală a pârâtelor reiese din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 5023/04.06.1980 de fostul Notariat al sectorului 1 București, act transcris sub nr. 2714 din 04.06.1980 de același notariat, care se coroborează cu certificatul de moștenitor nr. 37 din 31.03.2015 eliberat de notar public S. M. Ș. din cadrul BNP Legitimus, vizând succesiunea de pe urma lui S. I., decedat la data de 29.05..2009 (f. 138-139).
Între părți (mai precis, între reclamanta pârâtă B. E. F. și pârâta reclamantă S. E.) există o situație conflictuală mai veche, de 4-5 ani, de când aceasta s-a mutat în imobil, după decesul mamei și fratelui - astfel cum reiese din declarația martorului Pârvoiu I. - conflictele vizând mai multe elemente, precum faptul că hota din bucătăria reclamantei avea hornul de evacuare spre/în curtea pârâtei și faptul că reclamanta nu a venit niciodată personal la vecina sa, pentru a îi cere acordul (conform răspunsului pârâtei la întrebarea 2 din interogatoriu, f. 82). Conflictele s-au acutizat pe fondul spargerii țevii cișmelei din curtea pârâtelor, care a determinat inundarea pivniței reclamantei. Pe acest fond conflictual, pornind și de la convingerea pârâtei S. E. privind lipsa de respect manifestată de vecina sa, în momentul când aceasta a demarat lucrările de renovare/izolare termică a casei sale, S. E. a refuzat să îi dea acordul pentru a efectua, din curtea sa, lucrările de termoizolație.
În fapt, zidul casei reclamantei – pârâte/calcanul marchează limita celor două imobile, iar accesul la acest zid se poate face numai prin curtea casei pârâtelor reclamante.
Pe terenul imobilului de la nr. 19 este construit de fostul proprietar un garaj metalic, fără autorizație, amplasat între casa pârâtelor reclamante și calcanul reclamantei pârâte, peretele garajului fiind lipit de calcanul reclamantei pârâte pe o lungime de 6,35 m.
În curtea pârâtelor reclamante se mai află amplasată o cișmea, la o distanță de 40 cm de calcan și o construcție metalică formată din 3 stâlpi metalici cu bare de legătură metalice, pe care este desfășurată viță de vie. Stâlpii metalici fixați în cuzineți de beton se află la o distanță de 15-19 cm față de calcan, dar sunt zone unde coardele viței de vie sunt lipite de calcanul reclamantei pârâte.
În prezent, calcanul reclamantei pârâte are tencuiala căzută pe porțiuni mari, iar cărămida zidului are zone unde este dislocată, stare tehnică a calcanului care favorizează umezirea peretelui în interiorul clădirii, formând mucegai, și poate duce la accentuarea fisurilor în zidărie.
Această situație de fapt reiese în principal din constatările expertului. Potrivit acestuia, peretele trebuie consolidat și apoi termoizolat, calcanul neprezentând pericol pentru pârâtele reclamante, ci o . neajunsuri pentru reclamanta pârâtă. Conform expertului, pentru efectuarea lucrărilor de termoizolare a calcanului construcției reclamantei pârâte, este necesară placarea cu polistiren de 10 cm, care se tencuiește cu un strat de tencuială de maxim 2 cm. Deoarece vechea tencuială se decopertează de pe calcan, rămâne doar grosimea polistirenului de 10 cm, ce depășește hotarul dintre proprietăți pe o lungime de 17,88 m. Reclamanta, însă, a arătat că izolația termică se va face cu polistiren de 5cm.
În drept, sunt aplicabile și prevederile art. 622 cod civil, raportat la art. 621 alin. (2) cod civil, care prevăd că, în ipoteza în care trecerea prin altă parte ar fi imposibilă, periculoasă sau foarte costisitoare, proprietarul este obligat să permită folosirea fondului său pentru efectuarea unor lucrări necesare fondului învecinat, precum și accesul vecinului pe terenul său pentru tăierea crengilor și culegerea fructelor, în schimbul unei despăgubiri, dacă este cazul. În speță, având în vedere atingerea minimă adusă dreptului de proprietate al pârâtei reclamante, doar sub aspectul atributului folosinței, prin termoizolarea peretelui –calcan al locuinței reclamantei (cu un sistem grosime de maxim 10 cm), instanța apreciază că nu se impune acordarea unei despăgubiri.
Prevederile art. 1 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din legea nr. 153/2011 privind măsurile de creștere a calității arhitectural – ambientale a clădirilor, invocate de reclamanta pârâtă, reglementează cerința izolării imobilelor, fără a putea constitui temei pentru stabilirea unei obligații în sarcina vecinilor persoanei care dorește să realizeze un asemenea demers.
Conform art. 2 din Hotărârea nr. 334/2003 a Consiliului general al municipiului București, se stabilește în sarcina cetățenilor din mun. București obligația de reparare, întreținere și izolare termică a locuințelor, dar nici acest temei juridic nu reglementează raporturile juridice dintre părți, acestea rămânând guvernate, după cum am arătat anterior, de prevederile art. 622 cod civil.
Instanța a respins cererea privind desființarea plantației de viță de vie deoarece din probele administrate nu reiese că existența acesteia îi produce vreun prejudiciu pârâtei reclamante. În plus, conform expertizei, coroborat cu declarația martorului Pârvoiu I., în curtea pârâtei, lângă calcanul reclamantei, se află o bordură de aproximativ 5 cm de ciment, apoi o fâșie lată de aproximativ 40 de cm, unde sunt plantate flori și vița de vie, apoi din nou zonă betonată. Cișmeaua se află mai spre interior,la o distanță de 40 cm de calcan, în zona betonată dinspre interior, după cum a arătat martorul Pârvoiu I. (f. 118). În condițiile unei bune izolări a imobilului pârâtei, acesta nu ar trebui să fie afectat de împrejurarea că vecina sa își exercită, în limite normale, folosința terenului, procedând la udarea viței de vie (evident, în condițiile în care vecina sa udă vița de vie la rădăcină și nu calcanul).
Instanța a respins cererea privind desființarea cișmelei, având în vedere că între existența acesteia și infiltrațiile/umezeala produsă peretelui casei reclamantei nu există legătură de cauzalitate. Astfel, potrivit raportului de expertiză, cișmeaua se află la 40 de cm de calcan (așa cum a declarat și martorul L. D. S.), iar în prezent nu înregistrează scurgeri de apă. Este adevărat că, anterior, din cauza unei defecțiuni la această cișmea, s-a produs o inundație în pivnița casei reclamantei (conform răspunsului reclamantei la întrebarea 9 din interogatoriu), dar aceasta a constituit un caz fortuit, care nu justifică desființarea cișmelei, neexistând certitudinea sau iminența producerii unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei prin simpla funcționare a cișmelei.
Cu privire la cererea reconvențională, precizată, instanța a admis-o în parte, în sensul că a obligat reclamanta pârâtă la evacuarea tuturor resturilor de materiale și la lăsarea terenului în starea anterioară începerii lucrărilor. În acest sens, instanța a observat că însăși reclamanta pârâtă a achiesat la acest element, prin modul cum a formulat întrebarea nr. 2 din interogatoriu (f. 82).
Instanța de fond a respins cererea privind asigurarea pazei casei și curții pârâtelor reclamante, în perioada desfășurării lucrărilor, ca neîntemeiată, având în vedere că nu se poate reține o stare de pericol cu privire la siguranța acesteia sau a bunurilor sale. Astfel, în mod cert, ușa locuinței poate rămâne încuiată, iar bunurile din gospodărie pot fi încuiate în magazia/garaj, care nu a format obiectul prezentului litigiu. În plus, nu se poate porni de la prezumția că lucrătorii angajați pentru efectuarea lucrării de termoizolare sunt infractori. Nu în ultimul rând, în ipoteza în care, prin absurd, ar exista vreun furt, identificarea posibilului făptuitor ar fi ușor de făcut, în condițiile în care fie reclamanta pârâtă, fie firma pe care aceasta ar angaja-o deține datele lor de identificare. Astfel, nu este îndeplinită condiția unei stări de pericol iminente pentru persoana sau pentru bunurile pârâtei reclamante S. E., care locuiește în imobilul de la nr. 19.
Instanța a respins cererea privind obligarea reclamantei pârâte la plata contravalorii lucrărilor de demontare/montare a structurii metalice care susține vița de vie, pornind de la concluzia expertului judiciar privind posibilitatea efectuării lucrărilor de termoizolare fără a fi necesară demontarea acesteia.
În baza art. 453 C.proc.civ., față de modul de soluționare a cererii principale, a obligat pârâtele reclamante, în solidar, la plata către reclamanta pârâtă a sumei de 830 lei reprezentând cheltuieli de judecată (30 lei taxă judiciară pentru primul capăt de cerere, inclusiv ½ din cererea de reexaminare și 800 lei onorariu de expert, având în vedere că administrarea acestei probe era imperios necesară pentru soluționarea fiecăruia din cele 3 capete de cerere), și a obligat reclamanta pârâtă la plata sumei de 150 lei cheltuieli de judecată către pârâtele reclamante (reprezentând onorariu de avocat, parțial, potrivit chitanței din 10.11.2014, f. 144).
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâta-reclamantă P. C. E. și pârâtele S. E. și P. CU M., cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 11.01.2016, solicitând admiterea apelului, casarea în parte a sentinței atacate numai in ceea ce privește obligarea pârâtelor să permită reclamantei parate accesul pe proprietatea apelantelor pentru efectuarea de izolare termica a peretelui calcan-limita de proprietate cu care nu sunt de acord și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata, constând in taxe de timbru, onorariu avocat de la fond si apel.
În motivarea apelului, s-a arătat că așa cum au arătat și în întâmpinarea la acțiunea formulate de reclamanta-parata nu sunt de acord cu izolarea termica a peretelui calcan limita de proprietate intrucat prin aceasta lucrare li se incalca dreptul de proprietate asupra terenului, aceasta venind in contradicție cu Constituția României care consfințește dreptul sfânt si inviolabil asupra dreptului de proprietate.
Punctul lor de vedere a fost mentinut si de expert care in expertiza efectuata a aratat ca „Pentru efectuarea lucrărilor de termoizolare a calcanului construcției reclamantei este necesara placarea cu polistiren cu grosimea de 10 cm ce se tencuie cu un strat de tencuiala de maxim 2 cm.”.
Deoarece veche tencuiala se decoperteaza de pe calcan, ramane doar grosimea polistirenului de 10 cm ce depășește hotarul dintre proprietăți pe o lungime de 17,88,mp. In cazul in care garajul metalic al paratei nu se desființează, pe lungimea lui de 6,35 ml nu se poate executa izolatia, iar suprafața de teren afectata este de (17.88-6.35)*0.10=1,15 mp.
In cazul cand garajul se demolează, suprafața de teren afectata este de 17,88*0,10=1,8 mp.
Exprimarea expertului in sensul de afectare a terenului nu se refera la dreptul de folosința, unul din atributele dreptului de proprietate ci la proprietate insasi cu cele 3 atribute: posesie, folosința,dispoziție.
Instanta de fond a fost in eroare in sensul ca a considerat ca prin aceasta izolare termica a calcanului, limita de proprietate ar fi afectata doar folosința si ca deci, datorita efectelor minime nu s-ar impune afectarea de despăgubiri.
Având in vedere ca dreptul de proprietate al paratelor reclamante este diminuat cu 1,8 mp nu intelege de ce instanta de fond a dispus ca reclamantei sa i se permită acapararea proprietății noastre de vreme ce aceasta este inviolabila.
Apelantele au fost de acord cu lucrările de reparare a peretelui calcan-limita de proprietate prin decopertarea vechii tencuieli si efectuarea alteia, de maxim 2 cm, in acest fel neingradinduni-se dreptul de proprietate.
Daca reclamanta dorește neapărat termoizolare termica, fara a li se diminua suprafața terenului proprietatea lor, solutia ar fi izolarea termica pe interior, așa cum rezulta din răspunsul, pe care l-au depus la dosar al Primăriei Sectorului 1 București.
Si instanta de fond retine atingerea dreptului lor de proprietate prin lucrările de termoizolare a calcanului limita de proprietate sub aspectul folosinței si nu este de acord cu acordarea de despăgubiri, avand in vedere atingerea minima adusa.
In realitate, nu este vorba doar de o atingere adusa folosinței asa cum am aratat mai sus ci o atingere adusa insusi dreptului de proprietate cu toate atributele acesteia, posesie, folosința, dispoziție, din acest motiv nefiind de acord cu lucrările de termoizolare termica a calcanului-limita de proprietate.
Consideră ca instanta de fond a fost . cand a admis ca reclamanta sa execute si lucrări de izolare termica a calcanului-limita de proprietate, considerând ca le este afectata doar folosința terenului.
Chiar si asa, in final, cu ocazia judecării in fond nu au solicitat niciun fel de despăgubiri ci doar să li se lase terenul curat, să se evacueze eventualele resturi de materiale de pe terenul proprietatea lor.
Instanta de fond nu sesizează ceea ce este important si anume atingerea adusa dreptului lor de proprietate prin diminuarea acesteia cu 1,8 mp de teren deoarece, nu se vor apuca să demoleze garajul existent pe teren.
Numai pentru utilitate publica ar putea fi obligate sa renunțe la teren si aceasta dupa o dreapta si prealabila despăgubire.
Întrucât nu sunt într-o atare situatie, nu înțeleg de ce instanta de fond este asa de generoasa cu un teren care nu îi aparține si pur si simplu il donează reclamantei parate permitandu-i acesteia termoizolarea termica a calcanului limita de proprietate.
Intimata-reclamantă B. E.-F., a depus la dosar, în temeiul art. 205 C.proc.civ. întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca fiind temeinica si legala a hotărârii atacate; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, intimata a invocat excepția insuficientei timbrări, având in vedere ca paratele-reclamante nu au achitat taxa de timbru judiciar.
Critica adusă hotărârii instanței de fond vizeaza, doar obligarea apelantelor-parate, de a-i permite accesul pe proprietatea lor pentru efectuarea lucrărilor de izolare termica a calcanului imobilului proprietatea intimatei, motivat de faptul ca efectuând aceste lucrări proprietatea acestora s-ar diminua cu 1,8 mp.
Asa cum a aratat in cererea introductive a solicitat obligarea paratei-reclamante sa-i permită accesul pe proprietatea sa pentru repararea si reabilitarea zidului casei sale care se poate face numai prin curtea casei apelantelor-parate. Temeiul de drept al acestei cereri este Hotararea CGMB 334/2003 precum si Legea 50/1991.
Asa cum rezulta din expertiza aflata la dosarul cauzei, in acest moment calcanul casei intimatei are tencuiala cazuta pe porțiuni foarte mari, iar cărămidă zidului are porțiuni unde este dislocata, fapt ce favorizează umezirea peretului interior al imobilului, formând mucegai. Aceasta stare in care se afla casa sa poate duce la fisuri mult mai mari in zidărie.
De asemenea, conform expertului, starea accentuata de degradare a calcanului poate fi un pericol chiar pentru apelantele-parate.
Susținerile apelantelor-parate ca au fost de acord cu lucrările de reparare a calcanului dar numai in limita a 2 cm de tencuiala,este total neadevarata.
Dovada in acest sens sunt inscrisurile depuse la dosarul cauzei: notificarea intimatei, răspunsul la notificare, răspunsul dat la interogatoriu, din care rezulta refuzul categoric de a-i permite accesul pentru a termoizola peretele limita de hotar.
Intimata a solicitat respingerea categoric a soluției date de apelantele-parate, aceea de a-și izola casa prin interior.
Apreciază ca soluția in cazul de fata a fost data de expertul numit in cauza, singurul in masura sa se pronunțe.
Răspunsul dat de Primaria Sectorului 1 București prin adresa nr. 18/_/09.01.2015, vine sa arate foarte clar ca „refuzul nejustificat,lipsit de orice cauza raționala, poate fi interpretat ca o purtare abuziva in scopul de a-1 vatama pe altul”.
Intimata apreciază ca este o purtare abuziva din partea apelantelor-parate. Acest fapt rezulta din apelul declarat in care la pag. 2 alin. 5 se arata că: „chiar si asa, in final, cu ocazia judecării pe fond nu a solicitat niciun fel de despăgubiri, ci doar sa îi lase terenul curat, sa se evacueze eventualele resturi de materiale de pe terenul proprietatea sa”, soluție data de instanta.
Consideră ca o astfel de atitudine trebuie sanctionata.
In ceea ce privește diminuarea suprafeței de teren invocata de apelantele-parate, instanța de fond s-a pronunțat motivând prin prevederile Legii 153/2011, art. 622 C.civ. Hotararea Consiliului General al Municipiului București nr. 334/2003, ca nu se impune acordarea de despăgubiri.
Analizând actele dosarului, Tribunalul reține următoarele:
În primul rând se impune a se remarca faptul că apelantele, care nu au formulat temeiuri exprese în drept cu privire la motivele de apel, invocă aplicarea art. 44 din Constituția României cu privire la protejarea dreptului la proprietate privată, fără a critica cele reținute în drept de prima instanță, cu privire la aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 622 C.civ.
Or, analizând actele dosarului, Tribunalul reține drept corectă aplicarea acestor din urmă dispoziții. Astfel, potrivit art. 603 C.civ., „dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind (…) asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului”. De asemenea, art. 622 C.civ. impune ca fiecare proprietar să permită folosirea fondului său pentru efectuarea unor lucrări necesare fondului învecinat.
Apelantele nu contestă faptul că intimata reclamantă are o obligație legală de realizare a unor lucrări necesare cu privire la consolidarea și termoizolarea locuinței aflate la calcan cu proprietatea lor. Obiectul apelului vizează mai degrabă soluția tehnică ce va fi adoptată și care prezintă posibilitatea unei micșorări a terenului aflat în proprietatea apelantelor pârâte, cu suprafața ce ar urma să fie ocupată prin folosirea unor materiale de termoizolare anume.
Pe de o parte, Tribunalul constată că diminuarea suprafeței de teren a apelantelor depinde în mod necesar de soluția tehnică aleasă, însă indiferent de ce soluție se va adopta, expertul în cauză a apreciat că lipsirea minimă de proprietate ar fi de 1.13 mp.
Pe de altă parte, Tribunalul reține că lucrările ce trebuie efectuate de intimata reclamantă nu sunt unele voluptorii, ci impuse de Legea nr. 153/2011, fapt care nu este contestat de apelantele pârâte.
Astfel fiind, Tribunalul reamintește apelantelor că dreptul de proprietate se bucură de garanțiile acordate de Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Codul civil, fără însă a fi instituit ca un drept absolut. Nefiind vorba despre un drept absolut, precum dreptul la viață, acesta poate face obiectul unor limitări, iar în cazul de față suntem în prezența unei astfel de limitări prevăzute expres de lege.
Tot într-un examen de convenționalitate al acestei limitări, Tribunalul reține că aceasta este necesară prin prisma obținerii siguranței atât în ce privește intimata reclamantă, dar și cu privire la interesele apelantelor pârâte, iar justul echilibru dintre interesul public și cel privat este păstrat.
Prin urmare, deși apelantele pârâte vor suferi în mod probabil o limitare a dreptului lor de proprietate privată, aceasta se încadrează prevederilor legale aplicabile și Constituției, fiind acceptabilă prin raportare la rezultatul urmărit prin norma legală.
Nici în ce privește potențialul periculos sub aspectul pericolului de incendiu, raportat la soluția tehnică aleasă, susținerile apelantelor nu pot fi primite. Revine reclamantei obligația distinctă de a respecta prevederile legale privind disciplina în construcții și prevenirea incendiilor pentru a se asigura că materialele folosite nu creează pericol de incendiu, însă cadrul procesual actual nu permite cenzurarea soluției primei instanțe sub acest aspect, întrucât solicitarea apelantelor este prematură și nu a fost invocată expres în fața primei instanțe.
Prin urmare, considerentele cuprinse în apelul pârâtelor neavând caracter întemeiat, cererea acestora va fi respinsă în consecință. Întrucât apelantele vor fi căzute în pretenții, acestea vor fi obligate la plata către intimata reclamantă a cheltuielilor de judecată în apel, în cuantum de 1.500 lei, reprezentând onorariul de avocat dovedit cu chitanța de la fila 51.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanții pârâți S. E., domiciliată în București, .. 19, sectorul 1, P. C. E., cu domiciliul în București, .. 5, ., ., sectorul 6 și P. M., domiciliată în București, .. 37, sectorul 1, împotriva sentinței civile nr._/09.06.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata B. E. F., cu domiciliul în București, .. 16, ., ., sectorul 3.
Obligă apelanta la plata către intimată a sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.05.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
R. S. A.T. E. D. G. C.
Red. RS/03.06.2016
Thred. PI/ 6 ex
J. S. 1 – jud. G. C. N.
| ← Ordin de protecţie. Decizia nr. 796/2016. Tribunalul BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Sentința nr. 617/2016. Tribunalul BUCUREŞTI → |
|---|
