Ordin de protecţie. Decizia nr. 425/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 425/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 27-01-2016 în dosarul nr. 425/2016
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI – SECȚIA A III A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 425 A
Ședința publică de la 27.01.2016
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE – D. A. D.
JUDECĂTOR – C. P.
GREFIER – G. I.
Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Tribunalul București, participă procuror Corinne Rakoczy.
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul pârât C. A. C. în contradictoriu cu intimata reclamantă C. C. A., împotriva sentinței civile nr._/27.11.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul pârât C. A. C., legitimat cu CI . nr._, personal și asistat de avocat și intimata reclamantă C. C. A., legitimată cu CI . nr._, personal și asistată de avocat.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
Se expune referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Tribunalul constată că apelul declarat de către pârât nu a fost motivat, astfel că urmează să fie analizat in temeiul art. 476 alin. 2 Cod proc.civ., pe baza probelor administrate la instanța de fond.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Apelantul pârât, prin avocat, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii reclamantei de emitere a ordinului de protecție, fără cheltuieli de judecată. Astfel, apreciază că prima instanță, în mod greșit a dispus emiterea ordinului de protecție în condițiile în care nu s-a făcut dovada stării de pericol a reclamantei. Într-adevăr, a existat un incident între reclamantă și pârât, însă este vorba despre o altercație produsă în luna august 2015, iar, de la acel moment nu a mai existat nici un astfel de eveniment. Din probele administrate, a rezultat că între părți există o stare conflictuală, având în vedere ca acestea se află în proces de divorț. Referitor la perioada pentru care s-a solicitat emiterea ordinului de protecție, arată că, deși reclamanta a solicitat maxim 3 luni, instanța a acordat 6 luni. Apreciază că nu se impune menținerea ordinului de protecție, întrucât nu există nici un pericol pentru viitor, iar acesta nu este în beneficiul nici uneia dintre părți, întrucât până la emiterea lui, copiii părților erau luați de către tată din domiciliul mamei, iar, la acest moment sunt luați din fața blocului.
Intimata- reclamantă, prin avocat, solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală, să se constate că, din probele administrate, a rezultat că există o stare de pericol. Totodată, a solicitat emiterea ordinului de protecție nu pe o perioadă de 3 luni, ci până la atenuarea conflictelor. Există plângeri formulate de către reclamantă cu privire la violența pârâtului apelant înainte de emiterea ordinului de protecție. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat, motivat de faptul că din probele administrate a rezultat că a existat un incident violent între părți.
Tribunalul reține dosarul în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 05.10.2015, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, sub nr._, reclamanta C. C. A. a chemat în judecată pe pârâtul C. A. C., solicitând instanței emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului.
În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că se află în proces de divorț cu pârâtul, acesta fiind agresiv față de reclamantă, atât verbal cât și fizic, inclusiv de față cu minorii.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. Lg. 217/2003.
În susținere, au fost depuse la dosar înscrisuri (f.7-11).
Cererea este scutită de la plata taxei de timbru, în conformitate cu disp. art. 26 alin.2 din Legea 217/2003.
La data de 04.11.2015, reclamanta a depus la dosar o cerere precizatoare prin care a aratat că solicită, în concret, luarea următoarelor măsuri: 1. obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime de 50 m față de reclamantă; 2. interzicerea oricăror forme de agresiuni psihologice sau a oricăror forme de amenințare la adresa reclamantei din partea pârâtului; 3. încredințarea către reclamantă a celor doi copii minori.
La data de 23.11.2015 pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea probei cu martori, precum și a probei cu alte înscrisuri decât cele depuse de reclamantă până la momentul precizării acțiunii.
Pe fond, pârâtul a arătat, în esență, că pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București există un dosar de divorț între părți, nr._, cu termen 15.12.2015. S-a mai arătat de către pârât că nu a exercitat niciodată acte de violență asupra minorilor, la dosar nu există dovezi în sensul acesta, motiv pentru care se impune respingerea cererii de încredințare ca neîntemeiată.
Cu privire la cererea reclamantei de obligare a pârâtului să păstreze o distanță minimă de 50 m, s-a arătat că admiterea acesteia ar putea avea drept consecință imposibilitatea de a-și vedea copiii, pe care obișnuiește să îi ridice din apartamentul mamei. În ceea ce privește capătul 2 de cerere referitor la interzicerea oricăror forme de agresiuni psihologice sau a oricăror forme de amenințare, pârâtul a arătat că această obligație nu se enumeră între cele prevăzute în art. 23 alin.1 din Lg. 217/2003.
În drept, au fost invocate disp. Legii 217/2003.
În susținere, au fost depuse la dosar înscrisuri.
Prin sentința civilă nr._/27.11.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta C. C. A., în contradictoriu cu pârâtul C. A. C.; în baza art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, s-a emis ordinul de protectie prin care a dispus, cu titlu provizoriu, pe durata a 6 luni de la data emiterii ordinului, următoarele măsuri: a fost obligat pârâtul să păstreze o distanta minimă de 50 m față de reclamantă; s-a respins acțiunea cu privire la celelalte capete de cerere; onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 260 de lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 07.06.2008, din căsătoria lor rezultând doi copii minori, C. D. Ș. – ns. 25.07.2008 și C. Sophia M. - ns la 07.09.2009. Cei doi se află în prezent în proces de divorț, cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 sub nr._
În prezent părțile sunt separate în fapt, reclamanta locuind în București alături de bunica sa și cei doi copii minori, iar pârâtul în P., jud. Ilfov.
În drept, în conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. 1 din legea nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței emiterea unui ordin de protecție în scopul înlăturării stării de pericol.
În speță, în acord cu prevederile art. 5 lit. b) din legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, pârâtul, în calitate de soț al reclamantei, se încadrează în sfera destinatarilor circumstanțiați de normele speciale.
În privința susținerilor reclamantei referitoare la exercitarea de către fostul soț a unor acte de violență asupra acesteia, instanța a reținut că ansamblul probator administrat în cauză este apt să conducă la reținerea unei conduite reprobabile în sarcina pârâtului, ce reclamă intervenția urgentă potrivit procedurii speciale prevăzute de lege. Astfel, din declarația martorei Rona Ivanca a reieșit faptul că în luna august a acestui an pârâtul a agresat-o pe reclamantă chiar în locuința acesteia, lovind-o cu pumnii în prezența bunicii sale. Totodată, martora a declarat că a fost de față și la alte acte de agresiune verbală ale pârâtului față de reclamantă. Declarația martorei se coroborează cu cele reținute în certificatul medico – legal depus la fila 10 din dosar, prin acesta constatându-se faptul că reclamanta s-a prezentat la INML cu leziuni traumatice ce s-au putut produce cu lovire cu corp dur ce pot data din 18.08.2015, necesitând un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale.
Instanța nu a putut reține apărările pârâtului în sensul că incidentul din luna august este unul minor, care s-a produs cu mult timp înainte de sesizarea instanței. Astfel, pentru admiterea unui ordin de protecție nu este necesar ca victima să facă dovada unor acte de violență grave și repetate, fiind suficient ca aceasta să prezinte probe din care să rezulte că, din cauza comportamentului violent al pârâtului, aceasta se află într-o stare de pericol. Mai mult, instanța a reținut că actul de violență dovedit de reclamantă nu s-a produs cu mult timp înainte de sesizarea instanței, așa cum a susținut pârâtul, ci cu aproximativ o lună jumătate înainte de introducerea cererii, starea de pericol pentru reclamantă fiind actuală. Totodată, instanța a înlăturat susținerea pârâtului în sensul că interdicția de a se apropia de reclamantă l-a împiedicat să păstreze legăturile personale cu cei doi copii minori, acesta având posibilitatea să îi vadă pe minori fără ca reclamanta să fie de față, urmând ca părinții să se înțeleagă asupra modalității în care cei doi copii vor fi luați și înapoiați la domiciliul mamei.
Prin urmare, pentru motivele arătate mai sus, instanța a admis solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la păstrarea unei distanțe de minim 50 m față de reclamantă.
Instanța a respins capătul de cerere referitor la interzicerea oricăror forme de agresiuni psihologice sau a oricăror forme de amenințare din partea pârâtului, aceasta nefiind o măsură prevăzută la art.23 din Legea 217/2003. Mai mult decât atât, instanța a reținut că astfel de acte sunt interzise prin lege, pentru tragerea la răspundere a pârâtului nefiind necesară pronunțarea unei hotărâri judecătorești în prealabil.
Instanța a respins și capătul de cerere referitor la încredințarea copiilor minori, întrucât nu s-a făcut dovada că pârâtul ar fi exercitat acte de violență împotriva acestora. Totodată, instanța a reținut că părțile se află în proces de divorț, aspectele legate de exercitarea autorității părintești și stabilirea domiciliului minorilor urmând a fi stabilite de instanța învestită cu soluționarea divorțului, hotărârea pronunțată de aceasta fiind executorie în conf. cu disp. art.448 alin.1 pct.1 C.proc.civ.
Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța a respins cererea reclamantei de acordare a acestora, având în vedere că la dosar nu s-a depus nicio dovadă în acest sens. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 260 de lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Având în vedere considerentele anterior expuse, constatând că, în cauză, există probe și indicii temeinice cu privire la necesitatea emiterii unui ordin de protecție a reclamantei C. C. A. față de pârâtul C. A. C., în baza art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, a dispus, cu titlu provizoriu, pe durata a 6 luni de la data emiterii prezentului ordin, următoarele măsuri:
În baza art. 23 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 217/2003 l-a obligat pe pârâtul C. A. C., să păstreze o distanta minimă de 50 m față de reclamanta C. C. A., domiciliată în sector 2, București, P., nr. 254, ., ..
Împotriva sentinței civile nr._/27.11.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._, în termen legal a formulat apel pârâtul C. A. C..
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă la data de 06.01.2016, fara a fi motivat .
Analizand apelul declarat in functie de criticile invocate, tribunalul constata urmatoarele:
Legea nr. 217/2003 permite emiterea unui ordin de protecție în scopul înlăturării stării de pericol la care este expusă o persoană, datorită unui act de violență din partea unui membru al familiei, act de violență prin care este pusă in pericol viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea acesteia.
Violența în familie se poate manifesta sub mai multe forme, enumerate la art. 3 și art. 4 din lege, incluzând violența verbală, fizică și psihologică, respectiv prin adresarea unui limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte si expresii degradante sau umilitoare, impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înțepare, tăiere, ardere, strangulare, mușcare, în orice formă și de orice intensitate, precum și alte acțiuni cu efect similar.
Din analiza situației de fapt, instanța de fond in mod corect a apreciat că acest comportament al pârâtului față de reclamantă se încadrează în noțiunile de violență psihică si fizica, fiind de natură a produce acesteia un prejudiciu fizic si emoțional .
Procedura instituita prin Legea nr. 217/2003 este una speciala, legiuitorul urmarind luarea cu celeritate, pe un anumit termen, a unor masuri care sa aiba ca scop prevenirea producerii unui prejudiciu persoanei care solicita protectie.
Tribunalul constata ca instanta de fond a avut in vedere intregul material probator administrat in cauza, respectiv depozitia martorului Rona Ivanca, bunica victimei care locuieste cu aceasta si cei doi minori, cat si inscrisurile depuse la dosar .
Tribunalul retine ca cei doi soti se afla in prezent in procedura divortului si ca intre acestia exista o stare de tensiune care genereaza conflicte de cate ori se intalnesc .
De altfel, chiar in instanta de apel, apelantul-parat a recunoscut ca intre parti a avut loc o altercatie in luna august 2015, insa, din punctul sau de vedere nu a fost un eveniment violent.
Or, scopul instituirii ordinului de protectie este acela de a acorda victimei sprijin si protectie in situatia in care a fost agresata de un membru al familiei . Acest eveniment poate fi unul dar care pune in primejdie viata si integritatea victimei . Persoana care exercita acte de violenta trebuie sa inteleaga faptul ca problemele ivite in familie nu se rezolva prin acte de agresiune asupra celuilalt sot, ci, prin discutii, si, eventual, adresarea autoritatilor statului sa medieze conflictul ivit .
De asemenea, este si in interesul minorilor ca cei doi parinti sa adopte un comportament civilizat, sa incerce sa poarte un dialog numai in scopul exercitarii in comun a autoritatii parintesti .
Pentru aceste considerente si vazand prevederile art. 480 Cod proc.civ., tribunalul va respinge apelul ca fiind nefondat apreciind ca masura dispusa de instanta de fond are ca scop apararea integritatii reclamantei si implicit a minorilor care nu trebuie sa asiste la certuri intre parinti sau acte de agresiune .Totodata, masura dispusa a fost instituita pe o perioada de sase luni tocmai pentru a-si atinge scopul prevazut de legiuitor .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul pârât C. A. C. domiciliat în P., ., județul Ilfov în contradictoriu cu intimata reclamantă C. C. A. domiciliată în București, ., ., ., împotriva sentinței civile nr._/27.11.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.01.2016.
PREȘEDINTEJUDECĂTORGREFIER
D. A. DuduCorina PușchinGeorgeta I.
Red. Jud. D.A.D.
Thred. D.A.D./A.M./6 ex.
16.02.2016
Judecătoria Sectorului 2 București
Jud. Fd: G. O. C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 17/2016. Tribunalul... | Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine.... → |
|---|
