Partide politice. Sentința nr. 20/2016. Tribunalul BUCUREŞTI

Sentința nr. 20/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 10-02-2016 în dosarul nr.

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.20

Ședința publică de la 10.02.2016

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: A. T. E.

GREFIER: M. V.

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a fost reprezentat de d-nul procuror V. C..

Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petentul P. Național Democrat, având ca obiect „modificare statut partid politic”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă petentul, prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar – fila 2.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Tribunalul constată acoperită lipsa de procedură cu petentul, prin necitarea părții la domiciliul ales, prin prezența avocatului ales.

Nefiind cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii.

Petentul, prin avocat, solicit admiterea cererii astfel cum a fost formulată și încuviințarea modificărilor aduse statutului Partidului.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a civilă sub nr._, la data de 29.12.2015, petentul P. Național Democrat a solicitat înregistrarea modificărilor statutului adoptate prin vot la Congresul ce a avut loc în București, în data de 12.12.2015.

În drept, au fost invocate disp. Legii partidelor politice nr. 14/2003.

În susținerea cererii, au fost atașate modificările aduse statutului partidului, precum și alte înscrisuri.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, tribunalul reține că în urma Congresului Partidului Național Democrat din data de 12.12.2015 s-au adus o . modificări statutului petentului.

Potrivit disp. art. 25 alin. (1) din Legea nr. 14/2003, modificarea statutului sau a programului partidului politic poate avea loc în condițiile prevăzute de statut. În conformitate cu alineatul 2 al aceluiași articol, orice modificare se comunică Tribunalului București, în termen de 30 de zile de la data adoptării, cu îndeplinirea prevederilor art. 18 alin. (2) și (3).

Raportat la disp. art. 18 alin. 2 și 3 din lege, cererea de înregistrare se afișează la sediul Tribunalului București timp de 15 zile, iar în termen de 3 zile de la data depunerii cererii de înregistrare, anunțul cu privire la aceasta se publică de către solicitant într-un ziar central de mare tiraj.

Tribunalul constată că potrivit disp. art. 36 pct. 1 lit. a din statutul petentului, Congresul are competența de a aproba sau a modifica statutul partidului, iar conform art. 35 alin. 1 pct. 6 din statut pentru desfășurarea statutară a congresului este necesară prezența a jumătate plus unu din delegații cu drept de vot.

În data de 5.01.2016, tribunalul a procedat la afișarea cererii petentului la sediul Tribunalului București, potrivit disp. art. 18 alin. 2 din Legea nr. 14/2003, iar în data de 22.01.2016, cererea a fost dezafișată, potrivit proceselor-verbale întocmite în acest sens.

Petentul a făcut dovada publicării anunțului privind modificările statutului într-un ziar de mare tiraj, potrivit disp. art. 18 alin. 3 din lege.

Pentru aceste considerente, constatând respectarea prevederilor legale incidente, va admite cererea, va încuviința modificările statutului petentului astfel cum au fost aprobate în Congresul petentului din data de 12.12.2015 și va dispune înregistrarea modificărilor menționate în Registrul partidelor politice ținut de Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de petentul P. Național Democrat, cu sediul în București, sector 2, ., Complex Cosmos, și cu domiciliul procesual ales în vederea comunicării actelor de procedură la Societatea Civilă de Avocați F., S. &. Asociații, cu sediul în București, sector 2, .. 6.

Dispune înregistrarea în Registrul partidelor politice aflat la Grefa Tribunalului București a modificărilor aduse Statutului Partidului Național Democrat – PND prin Hotărârea Adunării Generale a Membrilor PND din data de 12.12.2015 adoptată în urma Congresului Partidului Național Democrat ce a avut loc la București, în data de 12.12.2015.

Cu drept de apel în termen de 5 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.02.2016.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. T. E. M. V.

Red./Thred. A.T.E.: 23.02.2016; 3 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partide politice. Sentința nr. 20/2016. Tribunalul BUCUREŞTI