Pretenţii. Sentința nr. 1101/2015. Tribunalul BUCUREŞTI

Comentarii

0

Sentința nr. 1101/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 18-09-2015 în dosarul nr. 1101/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREȘTI

- SECȚIA A V A CIVILĂ -

SENTINȚA CIVILĂ 1101

Ședința publică din data de: 18.09.2015

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: M. C. B.

GREFIER: C. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta M. (fostă A. Allah Teimory) C. în contradictoriu cu pârâții P. G., B. I. și chemații în garanție C. L. P. APLICAREA FONDULUI FUNCIAR DOBROIEȘTI, S. P. APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR din C. PRIMĂRIEI SECTOR 2 BUCUREȘTI, C. JUDEȚEANĂ P. STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ I. PRIN PREFECT, C. M. P. STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR DIN C. PREFECTURII BUCUREȘTI PRIN PREFECT, S. R., reprezentat prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect pretenții.

Dezbaterile asupra cererilor au avut loc în ședința publică din data de 04.09.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când tribunalul pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 18.09.2015, când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 11.11.2013 sub nr. 36._, repartizată spre soluționare Secției a V a Civilă, reclamanta M. (fosta A. ALLAH TEIMORY) C. M. a chemat în judecată pe pârâții P. G., B. I., solicitând ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța să se dispună:

- obligarea pârâților, fiecare în cote de 1/2, la plata către reclamantă a sumei de 3.500 lei, actualizată cu indicele de inflație de la data de 19.03.1998 și până la data achitării integrale a sumei;

- obligarea pârâților, fiecare în cote de 1/2, la plata către reclamantă a sumei de 788.500 lei, reprezentând diferența dintre valoarea de circulație a imobilului teren în suprafața de 1.200 mp situat în București, ., Sector 2, tarlaua 5, . în cartea funciara nr._, având numărul cadastral 8821, de la data evicțiunii și suma menționată la punctul 1 precedent;

- obligarea pârâților, fiecare în cote de 1/2, la plata către reclamantă a tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea procesului.

În motivarea cererii se arată că la data de 19.03.1998 reclamanta M. (fosta A. Allah Teimory) C. M. a dobândit de la P. F. dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafața de 1.200 mp situat în București, ., Sector 2, tarlaua 5, . baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.707/19.03.1998 de BNP Ș. C. G..

La data de 13.12.2000 P. F. a decedat, patrimoniul acestuia transmițându-se, în cote egale de 1/2, către P. G., în calitate de fiu și către B. I., în calitate de fiică, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.87/31.07.2001 emis de BNP L. B. și L. D..

La data de 26.02.2002 reclamanta M. (fosta A. Allah Teimory) C. M. a început efectuarea demersurilor pentru înscrierea imobilului cumpărat în cartea funciară, imobilul fiind identificat cu număr cadastral 8821, astfel cum rezultă din dosarul de avizare a lucrărilor de cadastru și intabulare nr.8961/26.02.2002.

Imobilul a fost înscris în cartea funciară nr._, având numărul cadastral 8821 a biroului de carte funciară Sector 2 București.

Ulterior, cu privire la imobilul cumpărat de reclamantă de la P. F. a fost demarat un proces pe rolul instanțelor judecătorești, obiectul procesului fiind ca pe calea cererii principale formulată de reclamantă în contradictoriu cu V. A., V. A.-R., S. D. Ș., S. Cătălină, C. I., T. I., R. M. A., B. M. A., Coara A. D. și Coara A. C., săp se dispună constatarea nulității absolute parțiale pentru suprafața de 1.200 mp (suprafața cumpărată de reclamanta de la P. F.) a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.6516/10.11.1994. de notariatul de Stat, contract încheiat între T. I., în calitate de vânzător și C. I., S. D. Ș. și V. A., în calitate de cumpărători, pentru fraudă la lege, constatarea nulității absolute parțiale pentru suprafața de 1.200 mp (suprafață cumpărată de reclamanta de la P. F.) a actului de dezmembrare autentificat sub nr. 1437/05.12.2003 de BNP Cămila M. G., constatarea nulității absolute parțiale pentru suprafața de 90 mp (parte din suprafața de 1.200 mp, suprafața cumpărată de reclamanta de la P. F.) a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1439/05.12.2003 de BNP Cămila M. G., contract încheiat intre V. A., V. A. R., S. D. Ș., S. Cătălină, C. I., în calitate de vânzători și R. M. A., în calitate de cumpărătoare, pentru fraudă la lege, constatarea nulității absolute parțiale pentru suprafața de 250 mp (parte din suprafața de 1.200 mp, suprafața cumpărată de reclamantă de la P. F.) a contractului de vânzare-cumpărare cu ipoteca autentificat sub nr.237/30.03.2004 de BNP D. Cătălină, contract încheiat intre C. I., V. A., S. D. Ș., în calitate de vânzători și B. M. A., pentru lipsa obiectului, constatarea nulității absolute parțiale pentru suprafața de 850 mp (parte din suprafața de 1.200 mp, suprafața cumpărată de reclamantă de la P. F.) a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1438/05.12.2003 de BNP Camila M. G., contract încheiat intre V. A., V. A. R., S. D. Ș., S. Cătălină, C. I., în calitate de vânzător și Coara A. D., Coara A., pentru cauza ilicita și imorală, obligarea pârâtei R. M. A. să îi lase în deplină proprietate și liniștita posesie o suprafața de 90 mp (parte din suprafață de 1.200 mp, suprafața cumpărată de reclamantă de la P. F.), obligarea pârâtului B. M. A. să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie o suprafață de 250 mp (parte din suprafața de 1.200 mp, suprafața cumpărată de reclamanta de la P. F.), obligarea pârâților Coara A. D. și Coara A. C. să îi lase în deplină proprietate și liniștita posesie o suprafața de 850 mp (parte din suprafața de 1.200 mp, suprafața cumpărată de reclamanta de la P. F.).

În același proces s-a solicitat pe calea cererii reconvenționale formulate de B. M. A., în contradictoriu cu reclamanta, V. A., V. A.-R., S. D. Ș., S. Cătălină, C. I., T. I., R. M. A., Coara A. D., Coara A. C. și C. de Aplicare a Legii nr. 18/1991 constatarea nulității absolute a hotărârii nr. 194/24.07.1997 a Comisiei Județene I. pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 de rectificare a titlului de proprietate nr._/1994, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.707/19.03.1998 de BNP Ș. C. G., încheiat de reclamanta, în calitate de cumpărătoare și P. F., în calitate de vânzător, constatarea nulității absolute a corectării titlului de proprietate nr. 1408/1 T5, . raza localității Dobroești.

Procesul a fost soluționat prinsentința civilă nr.6437/30.06.2008 pronunțata de Judecătoria Sectorului 2 București, Secția Civilă, în dosarul cu nr._, rămasă definitiva prin decizia civilă nr. 1032/A din 11.11.2010 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, în dosarul cu nr.3286. /300/2005, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1348R din 01.11.2011 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a Civilă, în dosarul cu nr._ .

Soluția pronunțată a fost de respingere a acțiunii formulate de către reclamantă având ca obiect constatarea nulității absolute a actelor menționate mai sus (capetele 1 - 5), de respingere a acțiunii formulate de reclamantă având ca obiect revendicarea suprafețelor menționate mai sus (capetele 6 - 8), de respingere în parte a acțiunii formulate de B. M. A. având ca obiect constatarea nulității absolute a actelor menționate mai sus (capetele 1 și 2), de admitere în parte a acțiunii formulată de B. M. A. având ca obiect constatarea nulității absolute a corectării titlului de proprietate nr. 1408/10.10.1992 în ceea ce privește suprafața de 4660 mp teren intravilan, situat în tarlaua 5, . raza localității Dobroești.

P. a pronunța hotărârile judecătorești mai sus menționate, instanțele au reținut, în esență, faptul că reclamanta devenise proprietara terenului în suprafața de 1.200 mp situat în București, ., Sector 2, tarlaua 5, . baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.707/19.03.1998 de BNP Ș. C. G., contract încheiat cu P. F., în calitate de vânzător.

La rândul lui, P. F. deținuse imobilul în baza titlului de proprietate nr._/10.10.1994, eliberat ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate de către C. Municipiului București - Sectorul Agricol I. de stabilire a dreptului de proprietate.

Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză de expertul M.- Cisman L., amplasamentul terenului proprietatea reclamantei era conform titlului de proprietate nr._/10.10.1994 modificat la data de 24.07.1997, fiind ocupat după cum urmează: pe o suprafața de 60,39 mp de terenul proprietatea B. M. A., pe o suprafața de 60,05 mp de terenul proprietatea R. M. A. și suprapunându-se în totalitate cu terenul proprietatea Coara A.-D. și Coara C. A..

În ceea ce privește validitatea actelor în baza cărora persoanele care îi ocupau terenul dobândiseră la rândul lor dreptul de proprietate asupra acestuia, instanța a reținut că acestea fuseseră întocmite în mod valabil, datorită incidenței teoriei aparentei în drept, toți cumpărătorii având calitatea de dobânditori de bună credință, aflați într-o eroare comună și invincibilă.

În ceea ce privește acțiunea în revendicare formulată de reclamantă, instanța a reținut că toate părțile din proces aveau titluri de proprietate ce proveneau de la autori diferiți.

În continuare, instanța a reținut că în cadrul operațiunii de comparare a prețurilor părților din proces, titlul persoanelor care îi ocupau terenul reclamantei era preferabil titlului acesteia.

În aceste concluzii, acțiunea în revendicare a imobilului cumpărat de reclamanta de la F. P., promovată de către aceasta a fost respinsă în mod definitiv și irevocabil.

Față de cele menționate mai sus, consideră că în prezența cauză sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile pentru evicțiune a pârâților, în condițiile art.1337 și următoarele din Vechiul Cod Civil.

Prima condiție, referitoare la existența unui contract de vânzare- cumpărare, este îndeplinită în prezența cauză, motivat de faptul că între reclamantă, în calitate de cumpărătoare, și autorul pârâților, P. F., s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.707/19.03.1998 de BNP Ș. C. G., contract în baza căruia reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafața de 1.200 mp situat în București, ., Sector 2, tarlaua 5, .>

Valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.707/19.03.1998 de BNP Ș. C. G. a fost confirmată prin sentința civilă nr.6437/30.06.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, Secția Civilă, în dosarul cu nr._, rămasă definitiva prin decizia civilă nr. l032/A din 11.11.2010 pronunțata de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, în dosarul cu nr.3286. /300/2005, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr, 1348R din 01.11.2011 pronunțata de Curtea de Apel București, Secția a IV-a Civilă, în dosarul cu nr._ .

Prin hotărârile judecătorești mai sus menționate instanțele au respins în mod definitiv și irevocabil acțiunea formulată de B. M. A. având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.707/19.03.1998 de BNP Ș. C. G., încheiat între reclamantă în calitate de cumpărătoare și P. F. în calitate de vânzător.

A doua condiție, referitoare la existența unei tulburări de drept este îndeplinită în prezența cauză, motivat de faptul că acțiunea în revendicare, a imobilului dobândit de reclamantă de la P. F., a fost respinsă ca neîntemeiata prin sentința civilă nr.6437/30.06.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, Secția Civilă, în dosarul cu nr._, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1032/A din 11.11.2010 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, în dosarul cu nr._, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1348R din 01.11.2011 pronunțata de Curtea de Apel București, Secția a IV-a Civilă, în dosarul cu nr._ .

A treia condiție, referitoare la preexistența cauzei tulburării de drept față de momentul încheierii contractului de vânzare este îndeplinită în prezenta cauză, motivat de faptul că la momentul încheierii contractului de vânzare- cumpărare cu P. F., 19.03.1998, pentru același teren exista și un alt titlu de proprietate emis în favoarea lui T. I., autorul persoanelor față de care acțiunea în revendicare a reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată.

Existența titlului de proprietate emis în favoarea lui T. I. pentru imobilul cumpărat de reclamantă de la F. P. a fost reținută prin sentința civilă nr.6437/30.06.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, Secția Civilă, în dosarul cu nr._, rămasă definitiva prin decizia civilă nr, 1032/A din 11.11.2010 pronunțata de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, în dosarul cu nr.3286. /300/2005, rămasă irevocabila prin decizia civilă nr. l348R din 01.11.2011 pronunțata de Curtea de Apel București, Secția a IV-a Civilă, în dosarul cu nr._ .

A patra condiție, referitoare la necunoașterea de către reclamantă a pericolului evicțiunii, este îndeplinită în cauză, motivat de faptul că reclamanta nu a cunoscut pericolul evicțiunii la data încheierii contractului de vânzare- cumpărare.

Astfel, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, situația juridică a imobilului i-a fost prezentată de către vânzătorul F. P., acesta învederându-i faptul că deținea un titlu legal asupra imobilului, prezentându-i în acest sens și titlul său de proprietate emis în baza legilor fondului funciar.

La momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare reclamanta nu a avut cunoștința nici de existența titlului de proprietate emis în favoarea lui T. I. și nici de existența unei suprapuneri între titlul de proprietate emis în favoarea lui P. F. și titlul de proprietate emis în favoarea lui T. I..

Mai mult, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în ceea ce privește imobilul cumpărat de reclamanta nu exista niciun fel de litigiu pe rolul instanțelor judecătorești.

Față de faptul că evicțiunea reclamantei a fost totală, aceasta fiind lipsită în totalitate de imobilul cumpărat, consideră că se impune obligarea pârâților la plata prețului plătit, actualizat cu indicele de inflație de la data plații și până la data achitării integrale a acestuia, în conformitate cu prevederile art.1337 coroborat cu art.1341 pct. l din Vechiul Cod Civil.

Totodată, față de faptul că evicțiunea sa a fost totală, reclamanta fiind lipsită în totalitate de imobilul cumpărat, precum și față de faptul că la momentul evicțiunii valoarea imobilului era mai mare decât prețul plătit, consideră că se impune obligarea pârâților și la plata daunelor interese reprezentând diferența dintre valoarea de circulație a imobilului de la momentul introducerii acțiunii și prețul plătit, în conformitate cu prevederile art.1337 coroborat cu art.1345 din Vechiul Cod Civil.

În drept, au fost invocate prevederile art.1337, 1341 pct. l, 1345 Vechiul Cod Civil.

În susținerea acțiunii, au fost depuse la dosar înscrisuri.

La data de 13.02.2014, pârâții P. G. și B. I., în temeiul art.205 și urm din Codul de Procedură Civilă, au formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, invocând excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția inadmisibilității, în contextul incidenței excepției mali processus:

Pe fondul cererii solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată în contextul culpei reclamantei la momentul contractării, sub forma pasivității în exercitarea diligențelor presupuse de postura unui om diligent și prudent, iar în subsidiar ca fiind ultradimensionată sub aspectul pretențiilor cerute.

Pârâții au formulat cerere de chemare în garanție a Comisiei Locale P. Aplicarea Legilor Fondului Funciar Dobroiești, din cadrul Primăriei Dobroiești, reprezentată prin Primar, S. pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar din cadrul Primăriei Sector 2 București, prin Primar, C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată I., din cadrul Prefecturii I., C. M. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor din cadrul Prefecturii București, prin Prefect, T. I. și S. R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestor pârâți să suporte orice prejudicii născute în patrimoniul reclamantei ca urmare a evicțiunii produse, în baza răspunderii lor pentru evicțiunea datorată autorului lor comun și implicit pârâților, generată de emiterea defectuoasă sau frauduloasă a titlurilor de proprietate și care a condus la neverosimila situație de fapt și de drept existentă.

Pârâții arată că sunt veritabili terți de facto, față de actul de vânzare cumpărare încheiat între tatăl lor și reclamantă, necunoscând în concret care a fost situația de fapt înregistrată cu ocazia încheierii acestui contract.

În susținerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, se arată că acțiunea în garanție pentru evicțiune, pe care este îndreptățit s-o promoveze cumpărătorul, este prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani.

Astfel, pe lângă dreptul cumpărătorului de a-i fi restituit prețul plătit, dreptul de creanță ce se naște la acea dată și care are ca obiect despăgubirea reprezentând daunele-interese constând în diferențe între preț și sporul de valoare dobândit de lucru între momentul încheierii contractului și data producerii evicțiunii ia naștere la data producerii evicțiunii (TS, col. Civ., dec. Nr. 1412 1958. în Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem și a altor instanțe judecătorești pe anii 1952-1969 de I. M., Al. Lesviodax, p.209).

Acest termen, astfel cum este unanim admis în doctrină și jurisprudență, începe să curgă de la data la care s-a produs deposedarea efectivă a cumpărătorului (Fr. D.. Tratat de D. Civil, Contracte Speciale, Universul juridic, București 2001. P.81: D. C.. Op. Cât., p.77).

Pârâții susțin că cel mai târziu în anul 2004 reclamanta a cunoscut faptul că a fost evinsă, faptul că acțiunea în revendicare a fost admisă mai târziu neînsemnând faptul că acesta este momentul la care s-a produs evicțiunea, dat fiind faptul că terțul evingător avea un titlu de proprietate anterior, fiind vorba astfel de o evicțiune de drept din partea unui terț coroborată cu o evicțiune de facto asupra proprietății aparente de care reclamanta se bucură.

Se solicită a se observa că prin introducerea unei acțiuni în revendicare, astfel cum este aceasta definitivă în doctrina ca fiind acțiunea introdusă de către proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar, reclamanta a încercat să redobândească posesia asupra terenului pierdut. Ori în această situație, prin însăși introducerea acestei acțiuni în revendicare, respinsă definitiv și irevocabil, în urma parcurgerii tuturor ciclurilor procesuale, reclamanta nu a făcut decât să își recunoască evingerea pe care a cunoscutei și suferit-o încă din anul 2004.

În această lumină, introducerea unei acțiuni în garanție pentru evicțiunea produsă, la aproximativ 9 ani de la data producerii acesteia, apare ca fiind prescrisă în condițiile legii, încă din anul 2007, motiv pentru care solicită respingerea cererii de chemare în judecată.

În situația în care se va trece peste excepția prescripției dreptului la acțiune pentru garanție contra evicțiunii, pârâții invocă excepția procesului rău condus – exceptio mali processus -

În susținerea acestei excepții se arată că nu cunosc conținutul multiplelor dosare în care reclamanta a fost parte, întrucât nici defunctul lor tată și nici ei nu am fost chemați în garanție, în vederea apărării intereselor reclamantei, cu toate că aceasta avea această posibilitate. Aceasta însă a preferat să stea în judecată, fără a apela la instituția reglementată de legislația în vigoare la acel moment, referitoare la garanția pentru evicțiune, ba chiar mai mult, precizând pe parcursul a șapte ani, că nu dorește să se judece în contradictoriu cu pârâții din prezenta cauză.

Se arată că soluțiile instanțelor judecătorești pronunțate în litigiile având ca obiect drepturi reale diferă de la caz la caz, nefiind vorba de pronunțarea unei soluții în baza unor calcule matematice, soluțiile fiind bazate și pe considerente de echitate și bazată pe probele și apărările formulate în dosare, ce țin în mare parte atât de calificarea apărătorului ales pentru reprezentare în astfel de procese, cât și de optica și practica instanțelor investite.

În acest sens consideră că procesul putea fi condus într-o asemenea manieră încât reclamanta să obțină o soluție favorabilă, câtă vreme transmisiunea dreptului de proprietate s-a făcut în temeiul unui act autentic autentificat la biroul notarial, cu respectarea formelor de publicitate imobiliară, anterior terțului evingător, autorul pârâților fiind proprietarul terenului înstrăinat, astfel cum reiese din titlul de proprietate emis ca urmare a procedurilor administrative de către instituțiile abilitate, titlu valabil și în ziua de astăzi.

Nu în ultimul rând, după cum reiese fără putință de tăgadă din soluțiile pronunțate de către instanțele investite cu soluționarea dosarelor purtate de către reclamantă cu terții evingători, titlul acestora este unul obținut printr-o . manopere frauduloase și clandestine demarate de către autorul lor, pârâtul T. I., săvârșite personal sau prin madatari. Rațiunea pentru care apelarea la teoria „aparenței de drept" și a „intrării terenurilor în circuitul civil" este una extrem de fragilă, câtă vreme „aparența de drept” nu poate crea niciodată drept, în dauna unor acte juridice valabil încheiate Totodată, în sprijinul unei apărări pertinente și eficiente puteau chema în garanție instituțiile emitente ale titlului de proprietate ce a conferit autorului lor calitatea de proprietar al terenului înstrăinat.

În acest context, consideră că în cazul în care ar fi fost introduși în procesul inițiat de către reclamantă pentru redobândirea posesiei asupra terenului menționai, pe baza probelor și a dispozițiilor legale incidente, cât și a spiritului de echitate ce trebuie să primeze în cadrul oricărui proces de asemenea natură, ar fi putut evita situația ingrată în care au ajuns astăzi, autorul lor fiind un veritabil vânzător de buna-credință, ce a căzut în plasa greșelilor comise de către autoritățile statale și a comportamentului procesual abuziv exercitat de către reclamant.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât, reclamanta și soțul ei, nu au întreprins niciun demers în vederea identificării și/sau clarificării situației juridice a imobilului care urma să fie achiziționat, expunându-se astfel unui risc invincibil de a fi deposedați de terțe persoane care ar fi putut pretinde drepturi reale asupra acestui imobil.

În acest sens, trebuie menționat că potrivit art. 1340 V.C.Civ., una dintre condițiile necesar a fi îndeplinite pentru operarea garanției pentru evicțiune se referă la necunoașterea cauzei evicțiunii de către cumpărător sau depunerea tuturor diligențelor unui om prudent și diligent, în vederea aflării acestei cauze, în caz contrar, stabilindu-se fără echivoc în jurisprudența și în literatura de specialitate, că ne aflăm într-o asumare mai mult sau mai puțin conștienta a riscului vânzări și prin urmare în prezența unui caracter aleatoriu al contractului.

Mai mult, după cum în mod constant a fost admis în doctrină și practica instanței supreme, „cumpărătorul, care fie a avut posibilitatea de a cunoaște cauza evicțiunii, anterior încheierii contractului, fie chiar a cunoscut efectiv împrejurarea că poate fi evins, cumpărând bunul pe riscul lui, nu poate chema în judecată de vânzătorul bunului, să răspundă pentru evicțiune” (dec. 7328/2011 ICCJ - Secția Civilă).

În acest context se impune a se verifica măsura în care reclamanta, anterior primirii în proprietate a terenului înstrăinat de autorul lor comun, a efectuat demersurile „tradiționale”, care sunt suplinite actualmente de către notarii publici, potrivit obligaților impuse prin lege, referitoare la verificarea registrelor de transcripțiuni inscripțiuni (care co-existau cu cărțile funciare până la definitivarea procedurilor stabilite de Legea nr.7/1996), a registrelor agricole, a rolurilor fiscale, a arhivei notariale, precum și a realității de drept și de fapt a celor cuprinse în Titlul de Proprietate nr._/10.10.1994, cu modificările ulterioare, prin solicitarea unui istoric al situației juridice a acestui teren, de la autoritățile administrativ teritoriale competente potrivit legii, din probele administrate nerezultând că astfel de astfel de demersuri au fost efectuate.

Se arată că, dacă în materia acțiunilor în revendicare și/sau reconstituire de drepturi, formulate de către foștii proprietari împotriva dobânditorilor beneficiari ai legilor speciale în lumină și spiritul legilor proprietății (L.112/1995, L.18/1991, L.19/2001, L.1/2000, L.247/2005 etc.), au existat nenumărate voci jurisprudențiale și doctrinare care au acreditat ideea lipsei necesității unor diligențe suplimentare din partea subdobânditorilor de a verifica realitatea și justețea atribuirii în proprietate din partea Statului a unui bun care de fapt aparținea fostului proprietar, întrucât în acest caz exista garanția actului de autoritate emanat de instituțiile Statului, în privința operațiunilor eminamente private, care nu implică nicio autoritate publică, cum este cazul de față, cumpărătorul trebuie să își ia toate măsurile de precauție pentru evitarea unei viitoare evicțiuni, potrivit diligentelor unui bun proprietar, care trebuie să își asigure anticipat investiția efectuată.

Astfel fiind, criteriul principal avut în vedere de către practica judecătoreasca națională în privința interpretării nivelului de diligențe necesar a fi depus cu ocazia încheierii unui act juridic civil, a fost acela abstract al unui bun proprietar, diligent și prudent, cu pregătire medie care întreprinde toate acțiunile necesare evitării unei pierderi a dreptului de proprietate care urmează a fi dobândit, mai ales în situația în care, la nivelul anului 1998 (n.n. când a fost încheiat actul de vânzare-cumpărare nr. 707/19.03.1998) existau nenumărate controverse cu privire la legalitatea actelor de reconstituire a proprietăților funciare, ce au culminat cu adoptarea Legii nr. 213/1998, privind regimul proprietății publice, lege care a „aruncat în aer” în mod efectiv practica judecătoreasca, prin prisma adoptării articolului 6, care invalidează practic proprietatea publică dobândită și retransmisă de către regimul comunist.

P. aceste considerente, apreciază că reclamanta nu a întreprins niciun demers relativ la aflarea situației de fapt și de drept care a condus ulterior la evingerea proprietății ei, deși putea și trebuia să facă acest lucru pentru a se pune la adăpostul unei pagube iminente, independentă de acțiunea sau inacțiunea autorului lor.

În ceea ce privește cuantumul pretențiilor reclamantei, arată că nu poate formula un punct de vedere întrucât nu există niciun element de identificare a modalității de stabilire a acestora, după cum nu ne este prezentat niciun algoritm inteligibil de calcul.

În motivarea cererii de chemare în garanție se arată că peroanele chemate în garanție sunt ținute să răspundă, în solidar sau corespunzător culpei fiecăruia, de transmiterea în patrimoniul autorului lor a unui titlu de proprietate ineficient și caduc, prin manopere mai mult sau mai puțin dolosive.

Pârâții susțin că nici ei și nici reclamanta nu au nicio vină în ceea ce privește suprapunerea titlurilor de proprietate emise de către instituțiile competente ale Statului R. pe numele mai multor persoane și care, deși intrate în circuitul civil, au condus la privarea unei persoane de o proprietate aparent legal dobândită

Se arată că autorul lor P. F. a beneficiat de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 18/1991, fiindu-i reconstituit dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafața de 1200 mp, pe un amplasament ales de către Comisiile întrunite potrivit legii, în urma parcurgerii unei proceduri administrative speciale și în baza unui act administrativ care se bucura de întregul gir al autorității publice cu care este învestit, motiv pentru care toate instituțiile Statului și S. însuși, ca și garant al securității raporturilor juridice civile, se fac vinovate de situația creată și este necesar a suporta consecințele acțiunilor sau inacțiunilor lor.

Se arată că suprafața de 1.200 mp face parte dintr-un trup de proprietate aflat în anul 1991 la dispoziția Comisiei Locale de Aplicare a Legii 18/1991 Dobroiești (denumită în continuare C. L.), în vederea punerii în posesie a cetățenilor.

La momentul emiterii titlului de proprietate al autorului lor terenul nu mai făcea parte din suprafața de 4.660 mp „reconstituită” numitului T. I., conform TP nr. 1408 emis la data de 10.10.1992, întrucât acest titlu de proprietate fusese rectificat în anul 1993, exact prin eliminarea suprafeței care ulterior a fost reconstituita pe numele autorului nostru;

T. a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2.5 ha, terenul reconstituit și pus în posesie, fiind înstrăinat de acesta prin mai multe contracte de vânzare-cumpărare: suprafața de 5.340 mp prin Contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2292/30.04.1993 de către fostul Notariat de Stat (transcris sub 1895/30.04.1993), respectiv suprafața de 15.000 mp prin Contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 6444/20.12.1993 de către fostul Notariat de Stat (transcris sub nr. 563/20.12.1993).

Concomitent cu operațiunile de înstrăinare, T. I. a solicitat Comisiei Locale „rectificarea” titlului de proprietate cu privire la suprafața de 4.660 mp, în sensul schimbării amplasamentului suprafeței de 1.260 mp din ., în ./2. Așadar din suprafața inițială de 4.660 mp (ce ar fi format un singur trup de proprietate), T. I. a rămas doar cu suprafața de cca. 3.400 mp, în continuarea suprafeței sale, . mp (ce i-ar fi lipsit) fiindu-i “oferită” autorului pârâților - ./1.

După rectificarea titlului de proprietate, T. I., beneficiind de incompetența sau poate complicitatea Comisiei Locale și nu numai, dar și de ignoranța cumpărătorilor care nu au depus nici cel mai mic efort pentru a verifica situația juridică a terenului, a înstrăinat toată suprafața de 4.660 incluzând și . fost pus în posesie autorul lor.

Contractul de vânzare cumpărare care vizează suprafața care a fost ulterior pusă în posesia autorului lor a fost încheiat la data de 10.11.1994, în baza titlului de proprietate nemodificat, care în mod șicanatoriu a fost folosit de către pârâtul T..

Ulterior, în 1997, autorul lor a fost pus în posesie pe . tarlaua 5 iar după punerea în posesie autorul lor a încheiat contractul de vânzare - cumpărare cu reclamanta.

În această lumină, potrivit dreptului comun, pentru situația litigioasă existenta între pârâți și reclamanta din cererea principală se fac vinovați pe de-o parte reprezentanții Statului R., implicați în procedurile de emitere a Titlului de Proprietate nr._/10.10.1994 și de punere în posesie asupra parcelei 158/1 din tarlaua 5 (parații persoane juridice), iar pe de altă parte numitul T. I. sau moștenitorii acestuia, pentru crearea „aparenței de drept” și „intrării în circuitul civil” a unor terenuri care nu se mai aflau de drept în patrimoniul său ca urmare a rectificării voluntare a titlului de proprietate nr. 1408/10.10.1992, asupra suprafeței de 4660 mp, din care, practic, rămăsese doar cu 3400 mp, diferența de 1260 fiind exact cea care a fost atribuită în proprietate și posesie autorului nostru.

Pârâții arată că, deși au fost vândute de către T. suprafețe de teren pe care se pare că nu le mai deținea în proprietate și cu toate că au fost efectuate și operațiuni de publicitate imobiliară și înregistrare fiscală a acestor operațiuni, totuși C. L. Dobroiesti și C. M. București - S.A.I. au emis un titlu de proprietate în favoarea unei persoane îndreptățite, respectiv autorul pârâților, eludând toate aceste evidențe și periclitând în mod evident securitatea circuitului civil, generând printre altele și obiectul prezentului dosar.

Se mai arată că pe lângă argumentele care au fost deja menționate și în întâmpinare, se impune atragerea răspunderii celor care au fost implicați în procesul de restituire având în vedere că titlul de proprietate sus menționat a fost emis de către C. M. București - SAI, la propunerea Comisiei Locale de aplicarea a legilor fondului funciar Dobroiești, în anul 1994;

Acest titlu a fost rectificat în anul 1997 de către succesoarea în drepturi a Comisiei Municipale București - SAI (după desființarea SAI), procedându-se la punerea în posesia autorului pârâților a parcelei 158/1 din tarlaua 5, care corespunde actualmente adresei din ., sector 2, București;

Întreaga procedură de emitere a titlului de proprietate și de punere în posesie a urmat cursul prevăzut de lege, autorul pârâților fiind terț față de procedurile interne operate de către membrii Comisiilor L. și M., beneficiind exclusiv de efectul acestor acte administrative, care se bucurau de garanția autorității publice cu care erau investite, potrivit legii;

Pro causa, în sarcina autorului pârâților nu era impusă nicio obligație relativă la verificarea situației juridice a terenului cu care a fost pus în posesie, întrucât asupra sus-menționatelor proceduri administrative planează o prezumție legală și absolută de legalitate, mai ales câtă vreme singurele instituții cărora le-ar fi putut solicita informații în legătură cu terenul în speță, erau chiar unitățile administrativ teritoriale emitente;

Entitățile emitente sunt răspunzătoare pentru orice tulburare de drept asupra dreptului de proprietate constituit/reconstituit în virtutea Legilor fondului funciar, dispozițiile art. 1337 și următoarele din V. C.Civ. fiind asimilate de iure transmiterii dreptului de proprietate de către stat, fiind o acțiune în regres specializată în materia fondului funciar, iar răspunderea Statului pentru re-transmiterea dreptului de proprietate este accentuată întocmai de prerogativele statale pe care le-a conferit actului de proprietate emis.

Reprezentanții Comisiilor de aplicare a legilor fondului funciar sunt cu atât mai mult vinovați de situația litigioasă creată, cu cât, din actele depuse și susținute de către reclamantă rezultă că în momentul rectificării titlului de proprietate care a aparținut autorului pârâților și punerii în posesie asupra terenului în speța, acesta era deja înstrăinat de către pârâtul T., iar necunoașterea acestei situații de către instituțiile abilitate să gestioneze fondul funciar aferent Municipiului București și Sectorului I. este impardonabilă.

În anul 1998, autorul pârâților a încheiat Contractul de Vânzare Cumpărare autentificat sub nr. 707/19.03.1998 de către BNP Ș. C. G., înstrăinând terenul care face obiectul T.P._/1994, rectificat prin Hot. nr. 194/24.07.1997 către reclamanta și implicit către soțul acesteia, în calitate de proprietar și fiind beneficiar al tuturor efectelor pe care le generează un Titlu de Proprietate emis în condițiile legii și împotriva căruia nu a fost exercitată nicio acțiune în anulare sau orice alt asemenea demers judiciar sau jurisdicțional.

Mai mult, astfel cum reiese din Adeverința nr. 618/140/12.02.1998 eliberată de Serviciul Cadastru, Fond Funciar din cadrul Primăriei Sectorului 2 București, ru P. F. figura la acea dată înscris în registrul agricol la pg.9 „Strămoși” cu o suprafața de 1200 mp situați în ., sector 2, București.

În acest context, nu poate fi reținută în sarcina autorului pârâților și implicit a pârâților nicio formă de vinovăție sau de cunoaștere a cauzei evicțiunii generate de subdobânditorii terenului în speță, existând fără putință de tăgadă o convingere solidă că a dobândit dreptul de proprietate de la un verus dominus, care este ținut să asigure toate garanțiile prevăzute de lege în materia transmiterii proprietății.

Faptul că reclamanta a pierdut beneficiul acestei proprietăți dobândite de la autorul pârâților nu poate fi imputat acestora, câtă vreme, la rândul lor și acționând cu o bună credință indiscutabilă, au primit acest teren, de la instituțiile publice enumerate în petit, consolidat de întreaga paletă de garanții inerente unui act de autoritate.

Pârâții arată că au chemat în judecată atât comisiile de fond funciar constituite la nivelul Mun. București, cât și la nivelul Județului I., întrucât date fiind multiplele proceduri care au fost parcurse cu ocazia desființării Sectorului Agricol I. și împărțirii teritoriale aferente intre Municipiul București și nou creatul J. I., este extrem de dificil de stabilit în acesta faza care sunt instituțiile care urmează a răspunde în concret pentru prejudiciile create prin emiterea și rectificarea Titlului de Proprietate ce a aparținut autorului nostru.

În drept, au fost invocate prevederile art. 72 și urm. C.proc. Civ., art. 205 și urm. C.proc. Civ., art. 1337 și urm. V.C.Civ., OUG 80/2013, Legea 1/2000

La data de 04.03.2014, M. (fostă A. ALLAH TEIMORY) C. M. a formulat răspuns la întâmpinarea pârâților P. G. și B. I., solicitând respingerea ca neîntemeiata a excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâți, în principal, recalificarea excepției inadmisibilității acțiunii ca fiind o apărare de fond, iar în subsidiar, respingerea ca neîntemeiată a excepției inadmisibilității actiuniii.

Se arată de către reclamantă faptul că pârâții nu au calitatea de terți față de contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu tatăl lor, ci calitatea de avânzi - cauză, întrucât sunt moștenitorii legali ai defunctului lor tată, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.87/31.07.2001 emis de BNP L. B. și L. D..

Or, în condițiile în care pârâții au calitatea de succesori cu titlu universal ai autorului lor, autor de la care a achiziționat imobilul de care a fost evinsă, devine evident că aceștia prin acceptarea moștenirii au preluat și obligația tatălui lor de a răspunde pentru evicțiune în ceea ce o privește.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune se arată că aceasta este neîntemeiată, în privința momentului de la care curge termenul de treia ani aplicabil în materia acțiunii în garanție pentru evicțiune apreciind că acesta este reprezentat de data la care se realizează evicțiunea, astfel cum rezultă din prevederile art.1341, 1342, 1344 din Vechiul Cod Civil, în toate aceste norme juridice legiuitorul folosind sintagmele: „dacă este evins “, „dacă, la epoca evicțiunii “, „dacă lucrul vândut se afla la epoca evicțiunii “.

În speța, evicțiunea reclamantei s-a realizat nu la momentul la care imobilul cumpărat de la tatăl pârâților a fost ocupat de mai mulți terți, ci la momentul la care acțiunea în revendicare a imobilului promovată de reclamantă împotriva terților a fost respinsă în mod irevocabil.

În acest sens, se arată că până la data soluționării în mod irevocabil a acțiunii în revendicare, în realitatea obiectivă atât reclamanta, cât și terții, erau deținătorii unor titluri de proprietate cu privire la același imobil, iar între aceste titluri nu era stabilită nici o ordine de preferință, până la data soluționării în mod irevocabil a acțiunii în revendicare, atât reclamanta, cât și terții, erau priviți drept proprietari deplini ai aceluiași imobil, nimeni nu cunoaște care titlu de proprietate este mai bine caracterizat, al reclamantei sau al terților,dreptul de proprietate nefiind pierdut de către reclamantă până la data soluționării în mod irevocabil a acțiunii în revendicare, neputându-se cunoaște dacă evicțiunea era totală sau parțială în ceea ce privește imobilul cumpărat.

În plus, dacă în cadrul acțiunii în revendicare reclamanta ar fi avut câștig de cauză, o acțiune în garanție pentru evicțiune nu s-ar fi justificat.

Față de toate cele expuse mai sus, susține că dreptul la acțiune privind obligația pârâților de a răspunde pentru evicțiunea totală suferită de reclamantă s-a născut la data de 01.11.2011, dată când acțiunea în revendicare promovată a fost respinsă în mod irevocabil, în cadrul dosarului cu nr._, moment față de care prezenta acțiune apare ca fiind introdusă în termen, acțiunea fiind înregistrată la instanță la data de 11.11.2013.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, se solicită, în baza art.22 alin.4 NCPC, recalificarea excepției inadmisibilității ca fiind o apărare de fond întrucât prevederile art.1351 VCC nu reglementează o veritabilă excepție procesuală de fond, ci un caz particular în care vânzătorul este exonerat de răspunderea pentru evicțiune.

Or, cum existența sau după caz inexistența drepturilor și obligațiilor reprezintă o problemă de fond, astfel cum rezultă din prevederile art.36 teza a II-a NCPC, incidența sau nu a prevederilor art.1351 VCC reprezintă tot o chestiune de fond, iar nu o excepție procesuală.

În subsidiar, solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției inadmisibilității acțiunii având în vedere că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.1351 VCC întrucât una dintre condiții, referitoare la formularea unor apărări care ar fi condus la schimbarea soartei procesului purtat de reclamantă, nu este îndeplinită.

Se solicită a se observa faptul că pârâții doar invocă prevederile art.1351 VCC, dar nu precizează în mod expres care ar fi fost apărările pe care le-ar fi formulat în cadrul procesului precedent și nici modul în care aceste apărări ar fi fost apte să conducă la schimbarea soluției în proces.

Or, pentru a deveni aplicabile prevederile art.1351 VCC, persoana care invocă aceste prevederi trebuie: (i) să precizeze în mod expres care sunt apărările pe care le - ar fi realizat în cadrul procesului, (ii) să probeze faptul că în baza apărărilor formulate soluția pronunțata în cadrul procesului ar fi fost favorabilă cumpărătorului.

Se mai arată că în cadrul procesului precedent au fost invocate toate motivele care ar fi putut să conducă la obținerea de către reclamantă a unei soluții favorabile, solicitându-se constatarea nulității absolute a tuturor actelor de proprietate ale adversarilor, respectiv ale autorilor adversarilor săi, compararea titlurilor părților din proces, formulându-se totodată apărări împotriva acțiunii având ca obiect constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate ale autorilor săi.

Singurul mijloc de apărare care ar mai fi putut fi invocat în cadrul unui dosar având ca obiect revendicarea ar fi fost invocarea uzucapiunii, însă aceasta nu ar fi schimbat soarta procesului, întrucât, în speță, condițiile privind intervenirea uzucapiunii, de lungă sau după caz scurtă durată, nu erau îndeplinite.

Față de toate cele expuse mai sus, devine evident că în speță nu se poate pune problema unui proces rău condus, reclamanta depunând toate diligențele în vederea câștigării procesului.

În ceea ce privește fondul cauzei, se solicită respingerea argumentelor invocate de către pârâți, arătându-se că aceștia nu indică în niciun fel care ar fost demersurile pe care reclamanta ar fi putut să le întreprindă, în vederea cunoașterii situației juridice a imobilului și pe care le-a omis să le efectueze, pârâții neprobând aspectele invocate în apărare, deși le revenea această obligație potrivit dispozițiilor art. 249 NCPC.

Reclamanta mai arată că a întreprins la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare toate demersurile care se impuneau, în vederea cunoașterii regimului juridic al imobilului pe care îl achiziționa, situația juridică a acestuia fiindu-i prezentată de către vânzătorul F. P., care deținea un titlu legal asupra imobilului, neavând cunoștință la acel momentdat de existența titlului de proprietate emis în favoarea lui T. I. și nici de existența unei suprapuneri între titlul de proprietate emis în favoarea lui P. F. și titlul de proprietate emis în favoarea lui T. I., neexistând pe rolul instanțelor judecătorești nici un litigiu cu privire la imobil.

În drept, au fost invocate prevederile art.201 alin.2 NCPC.

La data de 12.03.2014, chemată în garanție S. pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar din cadrul Primăriei Sector 2 București a formulat întâmpinare prin care invocă excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

În motivarea excepției, se arată că izvorul prezentei acțiunii și implicit al cererii de chemare în garanție îl reprezintă Titlu de proprietate nr. 1408/10.10.1992 emis pe numele T. I. de C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor S.A.I. și Titlu de proprietate nr._/10.10.1994 emis pe numele P. F. de C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor S.A.I., și actele de vânzare-cumpărare încheiate între părți în baza acestor titluri de proprietate, C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor S.A.I activând în cadrul Primăriei Dobroești.

Având în vedere că S. pentru aplicarea legilor fondului funciar din cadrul Primăriei Sector 2 București nu a emis niciunul din titlurile de proprietate ce constituie izvorul prezentei acțiuni consideră că nu are calitate procesuală pasivă în prezența cauză, simplul fapt că imobilul ce face obiectul acțiunii se află pe raza sectorului 2 nu poate duce la concluzia că instituția ar calitate procesuală pasivă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 Cod proc.civ.

La data de 10.03.2013, C. Municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin prefect, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu aceasta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive a Comisiei municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor se arată că după apariția Legii nr. 18/1991, în vederea aplicării prevederilor acestora a fost aprobat Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin Hotărârea Guvernului nr.131/25.02.1991.

În temeiul acestor acte normative cât și al Legii nr.5/1990 (abrogată ulterior prin Legea nr.69/1991 a administrației publice locale), Primăria Municipiului București a emis Decizia nr. 162/05.03.1991 prin care a stabilit componența Comisiei Municipale București pentru aplicarea prevederilor Legii Fondului Funciar.

Ulterior, în conformitate cu art. II din Legea nr. 18/1991, coroborat cu art.96 din Legea nr.69/1991, prin Ordinul Prefectului nr.52/26.06.1992 a fost constituită „C. Municipiului București și Sectorului Agricol I. pentru aplicarea Legii nr.18/1991 privind fondul funciar”.

C. mixtă a funcționat până în anul 1996, când, în conformitate cu art. 106,126 din Legea nr. 69/1991 a administrației publice locale (în prezent abrogată), sectorul agricol I. a luat denumirea de județul I., astfel încât municipiul București și județul I. au devenit unități administrativ teritoriale distincte.

În prezent, pentru cele două unități administrativ-teritoriale, respectiv municipiul București și județul I. există câte o Comisie pentru aplicarea legilor fondului funciar.

Potrivit art. 37 alin. (l) din HG nr. 131/1991, (în vigoare la data emiterii titlului contestat), C. județeană mixtă (în prezent desființată, deci fără capacitate procesuală de folosință) a emis titlul în cauză pe baza documentației înaintată de comisia locală Dobroești, iar conform art. 6 lit. h) din același act normativ), stabilirea amplasamentului era atribuția exclusivă a comisiei locale (ca și în prezent, de altfel – art.5 lit. i) din HG nr 890/2005).

De altfel, din hotărârile judecătorești pronunțate în litigiile inițiate de reclamanta M. C. M. (litigii în care C. nu a fost parte) rezultă cu putere de lucru judecat faptul că suprapunerile dintre terenurile reconstituite prin cele două titluri de proprietate emise de comisia mixtă sunt datorate contractelor de vânzare-cumpărare, neexistând suprapuneri în ceea ce privește suprafețele înscrise în titlurile de proprietate ce au stat la baza încheierii acestor contracte, astfel cum s-a stabilit prin expertizele întocmite în cauze.

Mai mult decât atât, Curtea de Apel a reținut prin Decizia civilă nr. 1348R/01.11.2011 pronunțată în dosarul nr._ (atașată la dosar de reclamantă) că “ambele titluri de proprietate au fost emise de C. M. București și SAI la propunerea Comisiei locale Dobroiești care a avut terenul la dispoziție în vederea reconstituirii dreptului de proprietate. Susținerea potrivit cu care în 1997 terenul s-a aflat la dispoziția Primăriei Sector 2 și a Prefecturii București este nefondată, deoarece, pe de-o parte nu există nicio probă în acest sens, iar pe de altă parte terenul s-a aflat la dispoziția numitului T. I., el fiind titularul dreptului de proprietate.

De asemenea, se arată faptul că deși ambele titluri de proprietate au fost emise de comisia mixtă (ale cărei acțiuni nu pot fi imputate actualei comisii a municipiului București), modificările aduse parcelelor au avut loc prin hotărâri emise de C. județeană I., ca urmare a validării propunerilor Comisiei locale Dobroiești.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.205 alin.2 Cod procedură civilă, dispozițiile Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare precum și pe toate celelalte norme legale invocate.

La data de 17.03.2014 C. L. pentru aplicarea legilor fondului funciar DOBROIEȘTI a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii, în principal ca prescrisă, și în subsidiar, ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată precum și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea excepției prescripției dreptului material la acțiune se arată că acțiunea în garanție pentru evicțiune promovată de către cumpărător se prescrie în termen de trei ani iar acest termen curge de la data deposedării efective a cumpărătorului de către terț.

Cum în cauza de față cumpărătoarea susține că a fost deposedată în anul 2004, de la acea dată curge termenul de prescripție a dreptului de a formula acțiunea în evicțiune, chiar dacă dreptul de proprietate al terțului evingător era anterior, el fiind astfel împlinit la data formulării prezentei acțiuni.

În situația în care s-ar trece peste excepția invocată, se solicită a se respinge acțiunea formulată de către reclamantă ca neîntemeiată întrucât aceasta invocă propria culpă, constând în aceea că nu a întreprins nici un demers în vederea identificării și clarificării situației juridice a imobilului în cauză, deși aceasta ar fi putut obține informații în legătură cu acesta cu minime diligențe.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată, se solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată având în vedere că nu s-a făcut dovada culpei instituției.

În drept, au fost invocate prevederile art. 200 C.p. civ.

La data de 09.01.2015, prin încheierea de la acel termen, instanța a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune și a calificat drept o apărare de fond excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de către pârâți și a unit excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de către S. pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar din cadrul Primăriei Sector 2 București și C. Municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin prefect, cu administrarea probelor, pentru considerentele arătate în cuprinsul încheierii de la termenul respectiv ( fila 143 vol. 2 din dosar ).

În cauză au fost încuviințate părților proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică de specialitate, fiind efectuat și depus la dosarul cauzei rapoartele de expertiză efectuate de către expertul P. M. ( fila 84 și urm. vol. 3 din dosar - expertiza evaluare imobiliară ) și de către expertul A. C. L. ( filele 109 și urm. vol. 3 din dosar - expertiză contabilă ).

Analizând materialul probator administrat în cauză, Tribunalul reține următoarele:

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 707/19.03. 1998 de către B.N.P. Ș. Cristilde G. reclamanta a dobândit de la P. F., autorul pârâților din prezenta cauză, potrivit certificatului de moștenitor nr. 87/31.07.2001 emis de către B.N.P L. B. și L. D., ( fila 22, vol. 1 din dosar ), dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1200 m.p. situat în București, ., sector 2, tarlaua 5, . ca vecinătăți la Nord - D.S. 179, la Est - L. V., la Sud – D.S. 135, la Vest – T. I..

Potrivit mențiunilor din contract vânzătorul P. F. deținea terenul ce a făcut obiectul transmiterii către vânzătoare ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii 18/1991, pe numele acestuia fiind emis Titlul de proprietate nr._/1994 eliberat de către C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor a Municipiului București și a S.A.I.

Prin sentința civilă nr. 6437/30.06.2008 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 2 București – Secția Civilă în dosarul cu nr._ a fost respinsă cererea prin care reclamanta din prezenta cauză solicita, în contradictoriu cu pârâții V. A., S. D. Ș., C. I., T. I., B. G., R. M. A., C. A. D. și B. M. A., constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 6516/10.11.1994 de către Notariatul de Stat al Sectorului I., constatarea faptului că este proprietara terenului în suprafață de 1200 m.p. situat în București, ., sector 2, tarlaua 5, . obligarea pârâților la respectarea dreptului său de proprietate, fiind admisă în parte cererea reconvențională formulată de către pârâtul reclamant B. M. A., constatându-se nulitatea absolută parțială a modificării din data de 10.10.1993 adusă titlului de proprietate nr. 1408/10.10.1994 emis de către C. Județeană I. de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor.

Prin aceeași sentință s-a respins capătul d cerere privind constatarea nulității absolute a Hotărârii nr. 194/24.07.1997 a Comisiei Județene I. de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor și a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 707/19.03.1998 de către B.N.P. Ș. C. G..

Această sentință a rămas definitivă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr. 1032A/11.11.2010 pronunțată de către Tribunalul București, Secția a V a Civilă și irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia nr. 1348R/01.11.2011 pronunțată de Curtea de Apel București.

În considerentele sentinței anterior menționate s-a reținut faptul că « potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză de către M. Cisman L., amplasamentul actual al terenului proprietatea reclamantei este conform titlului de proprietate nr._/10.10.1994 modificat la data de 24.07.1997, fiind ocupat pe o suprafață de 60,39 m.p. de terenul proprietatea pârâtului reclamant B. M. A., pe o suprafață de 60,05 m.p. de terenul proprietatea pârâtei R. M. A. și suprapunându-se în totalitate cu terenul dobândit de pârâții C. A. D. și C. C. A., suprapunerile fiind datorate contractelor de vânzare cumpărare, neexistând suprapuneri în ceea ce privește suprafețele înscrise în titlurile de proprietate ce au stat la baza emiterii acestor contracte ».

Instanța a reținut că « T. I. figura anterior modificării cu teren în suprafață de 4660 m.p. în T5, iar ulterior modificării, s-a schimbat amplasamentul pentru suprafața de 0,126 ha din T5 P158 în T5 P 178/2, acest teren fiind vândut de două ori, prin contractele de vânzare cumpărare 6516/10.11.1994 și 4485/10.06.1999 », reținându-se că modificarea din data de 10.10.1993 adusă titlului de proprietate nr. 1408/10.10.1993 emis pe numele T. I. este nulă absolut.

În ceea ce privește acțiunea în revendicare cu care a fost învestită, instanța, procedând la compararea titlurilor de proprietate exhibate de către părți, a considerat că titlul pârâților este preferabil celui al reclamantei din prezenta cauză, aceasta dobândind terenul în baza unui titlu de proprietate care fusese modificat în temeiul Hotărârii nr. 194/1997 a Comisiei pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate a Municipiului București și a Sectorului Agricol I., deși titlu de proprietate era deja intrat în circuitul civil, singura în măsură a proceda la modificarea acestuia fiind instanța de judecată.

Potrivit art. 1337 C.civil de la 1864 ( aplicabil în cauză, față de dispozițiile art. 6 Noul cod civil și de data producerii evicțiunii reclamantei ) vânzătorul este de drept obligat, după natura contractului de vânzare, a răspunde către cumpărător de evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut, sau de sarcinile la care s-ar pretinde supus acel obiect și care n-ar fi fost declarate la facerea contractului.

Potrivit art. 1341 Cod civil de la 1864 când vânzătorul este răspunzător de evicțiune, cumpărătorul, dacă este evins, are dreptul de a cere de la vânzător: restituirea prețului, fructele, dacă este dator a le întoarce proprietarului care l-a evins, spezele instanței deschise de dânsul în contra vânzătorului și a celei deschise de evingător în contra sa, daune interese și spezele contractului de vindere.

Potrivit art. 1344 Cod civil de la 1864 dacă lucrul vândut se află, la epoca evicțiunii, de o valoare mai mare, din orice cauză, vânzătorul este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă prețul vânzării, excedentele valorii în timpul evicțiunii.

Art. 1351 Cod civil de la 1864 stabilește faptul că dacă cumpărătorul s-a judecat până la ultima instanță cu evingătorul său, fără să cheme în cauză pe vânzător, și a fost condamnat, vânzătorul nu mai răspunde de evicțiune, de va proba că erau mijloace să câștige judecata.

Textele legale anterior enunțate reglementează răspunderea vânzătorului pentru evicțiunea cumpărătorului rezultată din fapta unei terțe persoane, stabilind că în cazul în care vânzătorul nu reușește să îl apere pe cumpărător va suporta consecințele evicțiunii, indiferent dacă fost de bună sau de rea credință .

Obligația de garanție a vânzătorului în caz de evicțiune provenită din fapta unui terț există dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să existe o tulburare de drept a cumpărătorului, cauza evicțiunii să fie anterioară vânzării, cauza evicțiunii să nu fi fost cunoscută de către cumpărător.

La aceste condiții, ce se desprind din textele legale anterior menționate, se mai adaugă în doctrină, ca și condiție pentru a opera garanția pentru evicțiune, necesitatea unei acțiuni în justiție intentată de către terț împotriva cumpărătorului, considerându-se că nu este suficientă o simplă temere a cumpărătorului de a fi evins sau o reclamație oarecare din partea unui terț, fiind astfel necesar ca evicțiunea să intervină ca urmare a promovării unei acțiuni în justiție.

Aplicând aceste considerente teoretice la situația de fapt din prezenta cauză, Tribunalul constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile legale pentru a opera răspunderea vânzătorului pentru evicțiune, reclamanta având calitatea de cumpărător în cadrul unui contract de vânzare cumpărare a cărei valabilitate a fost recunoscută de către instanțele de judecată, acțiunea având ca obiect anularea acestui contract fiind respinsă.

Astfel, cu privire la reclamantă se reține existența unei tulburări de drept provenită din partea unui terț, ca efect al respingerii în mod irevocabil a acțiunii în revendicare formulată de către aceasta, titlul său devenind caduc și nemaiputând produce efecte juridice, reclamanta fiind practic lipsită, în fapt, de prerogativele dreptului său de proprietate deși titlul său, respectiv contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 707/19.03.1998 de către B.N.P. Ș. C. G., nu a fost anulat, ca efect al preferinței date în cadrul acțiunii în revendicare dreptului de proprietate exhibat de către pârâții reclamanți din dosarul cu nr._ al Judecătoriei Sectorului 2 București.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, referitoare la anterioritatea cauzei evicțiunii datei la care a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare, Tribunalul reține faptul că dreptul de proprietate opus reclamantei din prezenta cauză de către terți provine de la o persoană al cărui titlu a fost modificat în mod ilegal, astfel cum s-a reținut în mod irevocabil prin sentința civilă pronunțată în dosarul cu nr._ al Judecătoriei Sectorului 2 București, acesta fiind cel care a vândut în fapt un bun care nu îi mai aparținea, bun care ulterior a format obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea autorului pârâților din prezenta cauză.

Astfel, se reține de către Tribunal faptul că terții cu care reclamanta din prezenta cauză s-a judecat în cadrul acțiunii în revendicare au dobândit și au transmis ulterior, dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 4660 m.p. în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 6516/10.11.1994 de către Notariatul de Stat al Sectorului Agricol I. încheiat cu T. I., terenul fiind deținut de către acesta în baza titlului de proprietate cu nr. 1408/10.10._ emis de către C. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate a S.A.I. și Municipiului București, ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate.

Acest titlu de proprietate a fost rectificat însă conform procesului verbal de punere în posesie nr. 1269/10.10.1993, în sensul că din suprafața inițială de 4660 m.p. reconstituită în favoarea lui T. I. în T5 P 158 au rămas doar 3400 m.p., diferența de 1260 m.p. fiindu-i atribuită acestuia din urmă în T 5, P 178/2 și înstrăinată ulterior prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4485/10.06.1999.

Suprafața de 1220 m.p. rămasă în urma rectificării în T5 P 158, dar care în fapt fusese vândută de către T. I., a fost reconstituită în favoarea lui P. F., autorul pârâților din prezenta cauză, prin titlul de proprietate nr._/10.10.1994, și a format obiectul vânzării către reclamanta din prezenta cauză, deși acest teren în fapt nu mai era la dispoziția Comisiei Locale pentru reconstituirea dreptului de proprietate în fapt, ci doar scriptic, în acte, întrucât el fusese înstrăinat în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 6516/10.11.1994 de către Notariatul de Stat al Sectorului Agricol I. de către T. I..

Tribunalul reține că și cea de-a treia condiție, referitoare la necunoașterea cauzei evicțiunii de către cumpărător la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, este îndeplinită în cauză, din probele administrate în cauză nerezultând faptul că reclamanta ar fi avut cunoștință de existența unui alt titlu de proprietate emis în ceea ce privește terenul achiziționat și nici de contractele de vânzare cumpărare încheiate în legătură cu acesta, deși s-au făcut verificări cu privire la situația juridică a terenului.

Astfel, din examinarea contractului de vânzare cumpărare ce reprezintă titlul reclamantei, se reține faptul că la momentul încheierii acestuia au fost verificate evidențele de carte funciară, fiind emis certificatul de sarcini cu nr. 1046/18.03.1998 de către Judecătoria Sectorului 2 București.

În plus, se reține că, din moment ce nici autoritățile locale care au procedat la rectificarea titlului de proprietate al lui T., respectiv la emiterea pe același amplasament a titlului de proprietate în favoarea lui P. F., nu au avut cunoștință de existența acestei suprapuneri, cu atât mai puțin reclamanta, căreia i s-a prezentat un titlu de proprietate valid, nu avea cum să cunoască faptul că pe respectivul teren fusese pusă în posesie o altă persoană anterior vânzătorului de la care ea a dobândit și nici faptul că acesta a înstrăinat respectivul teren anterior.

Tribunalul reține ca fiind îndeplinită și condiția referitoare la promovarea unei acțiuni în justiție, evicțiunea la care a fost supusă reclamanta fiind rezultatul respingerii în mod irevocabil a acțiunii în revendicare pe care aceasta a promovat-o.

Referitor la această condiție se va reține caracterul nefondat al apărărilor formulate de către pârâți, întemeiate pe excepția procesului rău condus ( « exceptio mali processus » ), neputându-se susține că prin introducerea lor în cauza ce a avut drept rezultat final respingerea acțiunii în revendicare, s-ar fi schimbat soarta respectivului litigiu, pe de-o parte față de împrejurarea că introducerea lor în cauză nu era posibilă, iar pe de altă parte, față de împrejurarea că nu s-a arătat care ar fi fost apărările și mijloacele de apărare de care aceștia ar fi uzat, în plus față de cele la care a recurs reclamanta, pentru a anihila teoria cumpărătorului de bună credință.

Astfel, din examinarea înscrisurilor ce provin din dosarul cu nr. 4283/2005 al Judecătoriei Sectorului 2 București ( filele 42 și urm. vol. 2 din dosar ) precum și a sentinței pronunțate în acest dosar, se reține că în cauza având ca obiect revendicare a fost formulată de către pârâtul reclamant din respectiva cauză o cerere de introducere în cauză a lui P. F., cerere ce a fost ulterior înlocuită cu o cerere de introducere în cauză moștenitorilor acestuia, respectiv a pârâților din prezenta cauză, însă această cerere nu putea fi primită în condițiile în care decesul lui P. F. intervenise înainte de introducerea acțiunii în revendicare, nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 243 al. 1 pct. 1 C.p. civ de la 1865 referitoare la introducerea în cauză a moștenitorilor ci cele referitoare la formularea unei acțiuni în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință.

Față de aceste împrejurări, nu se poate afirma că reclamanta s-ar fi opus introducerii în cauză a pârâților din prezenta cauză nejustificat, concluziile apărătorilor săi pe această cerere fiind în acord cu dispozițiile legale.

Reținând astfel că sunt îndeplinite condițiile în care operează obligația de garanție a vânzătorului pentru evicțiunea provenită de la un terț la care a fost supusă reclamanta cumpărătoare, Tribunalul constată că, în acord cu dispozițiile art. 1341 și urm. C civ. pârâții din prezenta cauză, moștenitorii vânzătorului, cărora li s-a transmis obligația patrimonială a vânzătorului, urmează să fie obligați la plata către reclamanta vânzătoare a prețului actualizat achitat pentru imobil precum și la diferența de valoare dintre suma achitată cu titlu de preț la momentul achiziționării imobilului și valoarea lui de circulație la data evicțiunii.

Având în vedere că din contractul de vânzare cumpărare ce reprezintă titlul de proprietate al reclamantei rezultă că aceasta a achitat suma de 3500 lei cu titlu de preț, precum și împrejurarea că, potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză de către expertul contabil A. C. L. valoarea acestei sume, actualizate cu indicele prețurilor de consum la data efectuării expertizei este de 34.888,70 lei, Tribunalul urmează a dispune obligarea fiecăruia dintre pârâți la plata sumei de 17.444,30 lei, reprezentând 1/2 din prețul actualizat la data efectuării raportului de expertiză, achitat de către reclamantă în baza contractului nr. 707/19.03.1998 emis de către N.N.P. Ș. Cristilde G..

În ceea ce privește sporul de valoare al imobilului, prin concluziile raportului de expertiză evaluare imobiliară efectuat în cauză de către expertul P. M., s-a reținut că terenul avea la data de 01.11.2011 o valoare de 176.040 euro, astfel că, raportat la cursul euro / leu de la data efectuării raportului de expertiză ( 4,4894 lei/ euro la 16.06.2015 ), și după scăderea prețului actualizat achitat pentru teren, urmează a dispune obligarea fiecăruia dintre pârâți la plata sumei de 377.712,69 lei, reprezentând 1/2 din diferența dintre valoarea actuală de circulație a imobilului și prețul actualizat achitat de reclamantă pentru imobilul teren în suprafață de 1200 m.p. situat în București, ., sector 2, ./1.

În ceea ce privește determinarea valorii imobilului la momentul producerii evicțiunii, Tribunalul nu va avea în vedere susținerile pârâților referitoare la faptul că aceasta ar fi intervenit la nivelul anului 2004, dată la care reclamanta ar fi avut posibilitatea de a afla despre evingerea sa în fapt, întrucât evingerea sa ca urmare a drepturilor pretinse de terțe persoane a intervenit ca urmare a soluționării în mod irevocabil a acțiunii în revendicare, doar la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii pronunțate în cadrul acestei acțiuni titlul său de proprietate devenind ineficient.

Reținând culpa procesuală a pârâților, Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 453 C.p. civ. urmează a dispune obligarea pârâților în solidar la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză, respectiv 1500 lei, reprezentând onorarii achitate în cauză pentru efectuarea expertizelor ( 1000 lei – chitanța la fila 19, vol. 4 și 500 lei – chitanța la fila 20, vol. 4 ).

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de către pârâți în contradictoriu cu S. pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar din cadrul Primăriei Sectorului 2 București, C. Municipiului București pentru Stabilirea Dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, C. L. Dobroiești de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de proprietate privată I. și S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul, în baza art. 248 al. 1 C.p. civ. urmează a analiza cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către chematele în garanție S. pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar din cadrul Primăriei Sectorului 2 București și C. Municipiului București pentru Stabilirea Dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

Astfel, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a chematei în garanție S. pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar din cadrul Primăriei Sectorului 2 București, se va reține caracterul fondat al acesteia în condițiile în care această entitate nu a emis nici un act care să fi determinat situația în care se află reclamanta și care să fi fost avut în vedere de către instanță la soluționarea prezentei cauze, simplul fapt că terenul se află pe raza administrativ teritorială a Sectorului 2 București neputând justifica participarea în cauză în calitate de chemat în garanție a acestei entități.

P. aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 36 C.p. civ., Tribunalul urmează să admită excepția lipsei calității procesual pasive a Subcomisiei pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar din cadrul Primăriei Sectorului 2 București și să respingă cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu aceasta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Municipiului București pentru Stabilirea Dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, se reține caracterul neîntemeiat al excepției invocate, în condițiile în care titlul de proprietate ce a determinat situația de fapt din prezentul litigiu a fost emis, respectiv rectificat, de către C. Municipiului București și a Sectorului Agricol I. pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, iar C. Municipiului București pentru Stabilirea Dreptului de proprietate privată asupra terenurilor este continuatorul acestei comisii desființate din anul 1996, la momentul în care a avut loc desființarea Sectorului Agricol I. și înființarea Județului I..

P. aceste considerente urmează a respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a chematei în garanție C. Municipiului București pentru Stabilirea Dreptului de proprietate privată asupra terenurilor,

În ceea ce privește fondul cererii de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu C. Municipiului București pentru Stabilirea Dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, C. L. Dobroiești de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de proprietate privată I., se va reține caracterul întemeiat al acesteia, față de dispozițiile art. 72 C.p. civ. și dispozițiile art. 998 – 999 C.civ., respectiv a dispozițiilor art. 1000 al. 3 C.civ. de la 1864, apreciind că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, respectiv ale răspunderii comitenților pentru fapta prepușilor lor.

Astfel, se reține că evingerea reclamantei din prezenta cauză de către terți, chiar dacă a rezultat ca urmare a comparării titlurilor de proprietate și a acordării preferinței titlului de proprietate exhibat de către terțele persoane, a avut ca situație premisă faptul că terenul ce a fost achiziționat de către reclamantă, deși a fost inițial retrocedat lui T. I. a fost retrocedat și lui P. F., autorul pârâților persoane fizice din cererea principală, deși în fapt acest teren fusese înstrăinat de către T. I..

Chiar dacă aparent terenul ce fusese inițial retrocedat în favoarea lui T. I. era la dispoziția Comisiei Locale Dobroiești de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, ca urmare a rectificării titlului de proprietate emis pe numele lui T. I., intervenită la data de 10.10.1993, Tribunalul reține culpa membrilor Comisiei Locale de Dobroiești de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor constând în, pe de-o parte, efectuarea unei modificări a titlului inițial de proprietate cu încălcarea dispozițiilor legale ( fapt reținut cu putere de lucru judecat și în sentința civilă nr. 6437/30.06.2008 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 2 București ), iar pe de altă parte, în neverificarea situației reale a terenului în legătură cu care au reconstituit dreptul de proprietate în favoarea lui P. F., fapt ce a determinat ca un teren ce fusese vândut din anul 1992 să fie retrocedat altei persoane în anul 1994, în condițiile în care evidențele agricole și fiscale ale unității administrativ teritoriale erau ținute la nivelul Primăriei, în cadrul căreia funcționa C. L. Dobroiești de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

Reținând așadar că persoanele care au activat în cadrul Comisiei Locale de Dobroiești de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor au comis erori în procedura de rectificare a titlurilor de proprietate, respectiv în ceea ce privește procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, care au dus la emiterea unor titluri de proprietate de către C. Municipiului București și a Sectorului Agricol I. pentru Stabilirea Dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Tribunalul constată că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a chematelor în garanție față de pârâții din cererea principală, activitatea necorespunzătoare a membrilor Comisiei Locale de Dobroiești de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor determinând un prejudiciu acestora, constând în sumele la care aceștia au fost obligați față de reclamanta din prezenta cauză, între faptele anterior descrise și producerea prejudiciului existând o legătură de cauzalitate care rezultă din probatoriul administrat în cauză.

În plus, Tribunalul consideră că urmează a fi angajată răspunderea Comisiei Locale de Dobroiești de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, respectiv a Comisiei Municipiului București pentru Stabilirea Dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și a Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de proprietate privată I., în condițiile în care titlurile de proprietate ce au fost comparate în acțiunea în revendicare au fost emise la propunerea Comisiei Locale de Dobroiești de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către C. Municipiului București și a Sectorului Agricol I. pentru Stabilirea Dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de proprietate privată I. fiind continuatoare a C. Municipiului București și a Sectorului Agricol I. pentru Stabilirea Dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, așa cum s-a arătat anterior, la analiza excepției lipsei calității procesuale pasive a C. Municipiului București pentru Stabilirea Dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

Față de aceste considerente de fapt și de drept, urmează să admită cererea de chemare în garanție formulată de către pârâții din cererea principală și să oblige chematele în garanție C. Municipiului București pentru Stabilirea Dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, C. L. Dobroiești de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de proprietate privată I. la plata către pârâți a sumelor la care aceștia au fost obligați față de reclamantă.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu S. R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, se reține caracterul neîntemeiat al acesteia, cererea urmând a fi respinsă ca atare, S. neputând răspunde generic pentru orice eroare comisă de către angajații din sistemul public, ci doar în cazul existenței unor dispoziții legale speciale în materie.

Ori, cum în ceea ce privește procedura de reconstituire a dreptului de proprietate nu există nici o dispoziție specială în acest sens, se va reține că cerea în despăgubire îndreptată împotriva acestui chemat în garanție este neîntemeiată.

P. ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de către reclamanta M. (fostă A. Allah Teimory) C., CNP_, cu domiciliul în București, ., ., a p.24, sector 3 și cu domiciliul ales la CA P. A. F., cu sediul în București, Calea Moșilor nr.278, .. A, ., sector 2, în contradictoriu cu pârâții P. G., CNP_, cu domiciliul în București, ., B1. R24, ., ., B. I., CNP_, cu domiciliul în București, ., B1.3, . și chemații în garanție C. L. P. APLICAREA FONDULUI FUNCIAR DOBROIEȘTI, cu sediul în comună Dobroiești, .. 23, Jud. I., S. P. APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR DIN C. PRIMĂRIEI SECTOR 2 BUCUREȘTI, cu sediul în București, .-13, sector 2, C. JUDEȚEANĂ P. STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ I. PRIN PREFECT, cu sediul în București, ., sector 3, C. M. P. STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR DIN C. PREFECTURII BUCUREȘTI PRIN PREFECT, cu sediul în București, Piața Presei Libere nr. 1, . 1 și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5

Obligă fiecare dintre pârâți la plata următoarelor sume:

- 17.444,30 lei, reprezentând 1/2 din prețul actualizat la data efectuării raportului de expertiză, achitat de către reclamantă în baza contractului nr. 707/19.03.1998 emis de către N.N.P. Ș. Cristilde G.

- - 377.712,69 lei, reprezentând 1/2 din diferența dintre valoarea actuală de circulație a imobilului și prețul actualizat achitat de reclamantă pentru imobilul teren în suprafață de 1200 m.p. situat în București, ., sector 2, .>

Obligă pârâții în solidar la plata către reclamantă a sumei de 1500 lei, cheltuieli de judecată efectuate în prezența cauză.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a chematei în garanție S. pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar din cadrul Primăriei Sectorului 2 București.

Respinge cererea de chemare în garanție introdusă împotriva acesteia ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a chematei în garanție C. Municipiului București pentru Stabilirea Dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de către pârâți în contradictoriu cu chematele în garanție C. Municipiului București pentru Stabilirea Dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, C. L. Dobroiești de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de proprietate privată I..

Obligă chematele în garanție să achite, în solidar, fiecăruia dintre pârâți sumele la care aceștia au fost obligați față de reclamantă.

Respinge cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu T. I., cu domiciliul în București, .. 41, ., ., în Târgul Cărbunești, ., Jud. Gorj și în Țicleni, ., ., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.

Cu drept la apel în termen de 30 de zile de la comunicarea cererii. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. M. C. S. C.

red. jud. M.C.B./ 17.02.2016

9 ex./th.red.N.V.

← Anulare act. Decizia nr. 1312/2015. Tribunalul BUCUREŞTI		Fond funciar. Decizia nr. 1649/2015. Tribunalul BUCUREŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Fond funciar. Decizia nr. 1649/2015. Tribunalul BUCUREŞTI Pretenţii. Decizia nr. 2400/2015. Tribunalul BUCUREŞTI