Pretenţii. Decizia nr. 2400/2015. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2400/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 2400/2015
DOSAR NR._/303/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 2400 A
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26.06.2015
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: R. E. G.
JUDECĂTOR: A. I. P.
GREFIER: A. B.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta-pârâtă C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, împotriva sentinței civile nr. 9449/09.12.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. R. A., cauza având ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu se prezintă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cererii, stadiul procesual, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, precum și faptul că la data de 25.06.2015, prin serviciul registratură, apelanta-pârâtă a depus taxă de timbru, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, tribunalul constată apelul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 09.09.2014, sub nr._, reclamantul A. R. A. a chemat în judecată pe pârâta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, solicitând obligarea pârâtei la repararea prejudiciului material și moral, respectiv la plata sumei de_ euro, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea acțiunii, reclamantul a arătat că în data de 16.05.2014, în jurul orelor 23:00, în timp ce se deplasa cu autoturismul marca Skoda Superb cu nr de înmatriculare_, din direcția București către Ploiești, la ieșirea din comună Ciolpani - km 38+600, în fața autoturismului, pe banda a doua de mers, a apărut un porc mistreț, impactul cu acesta neputând fi evitat.
Reclamantul a arătat că la momentul evenimentului se deplasa regulamentar, iar pe sectorul de drum DN 1 km 38+600, nu exista niciun semn rutier, care să avertizeze conducătorii auto privind existența în zonă a animalelor.
Reclamantul a arătat că în urma accidentului produs în data de 16.05.2014, autoturismul Skoda Superb cu nr de înmatriculare_ a suferit avarii la capotă motor, bara proiective față, parbriz, airbag stânga, dreapta față, far și lampă semnal dreapta și stânga, radiatoare, airbag genunchi stânga, oglinda interioară, astfel cum reiese din autorizația de reparații . nr._ emisă de IPJ I. - Poliția Stațiunii Snagov.
Reclamantul a arătat că în momentul în care s-a prezentat la service în vederea reparării daunelor produse în urma accidentului, reprezentanții service-ului i-au adus la cunoștință că mașina este atât de avariată, încât nu mai rentează reparația acesteia, fiind daună totală.
Reclamantul, în ceea ce privește prejudiciul moral suferit, a arătat că la momentul producerii accidentul a suferit un șoc psihic, ce ulterior s-a manifestat în imposibilitatea sa de a duce o viață normală, fiindu-i teamă să se mai deplaseze cu un autoturism sau să mai conducă.
Reclamantul a arătat că trauma psihică suferită se datorează faptului că, deși în calitate de conducător auto a respectat toate dispozițiile rutiere și fără a avea vreo culpă, a fost victima unui accident rutier ce putea fi evitat, dacă pârâta ar fi semnalizat în mod corespunzător prezența animalelor în aceea zonă sau dacă s-ar fi montat un gard care să împiedice pătrunderea animalelor pe carosabil.
Reclamantul a arătat că potrivit dispozițiilor art. 1357 cod civil (1) și (2): „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
Reclamantul, în ceea ce privește celelalte condiții, ce trebuie îndeplinite pentru a putea fi trasă la răspundere civilă delictuală pârâta, a arătat că sunt îndeplinite, respectiv: există faptă ilicită săvârșită de pârâtă, în speța nesemnalizarea corespunzătoare a zonei și neîmprejmuirea corespunzătoare, vinovăția acesteia, având în vedere faptul că pârâta este administrator al DN 1, calitate în care percepe taxe, și nu în ultimul rând există un raport de cauzalitate între fapta ilicită pe care aceasta a cauzat-o și prejudiciul pe care l-a suferit și îl suferă și în prezent.
Reclamantul a arătat că prejudiciul suferit îl îndreptățește să solicite acordarea de despăgubiri morale.
Reclamantul a arătat că prejudiciul moral constă în rezultatul dăunător, direct, de natură nepatrimonială, al unei fapte ilicite și culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conținut neeconomic, care definesc personalitatea umană și deși acest prejudiciu nu poate fi evaluat în bani, el dă naștere dreptului și obligației de reparare.
Reclamantul a arătat că deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.
Reclamantul a arătat că pentru cuantificarea daunelor morale nu se pot avea în vedere probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele, pe orice plan, suferite de către acesta trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze prejudiciul moral ce i-a fost cauzat.
Reclamantul a arătat că prejudiciul pe care l-a suferit este unul cert, acesta fiind sigur atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare, nefiind recuperat până în momentul introducerii acțiunii.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349 alin. 1 și 2, art. 1357-1371, art. 1381-1395 Cod Civil.
La data de 26.09.2014, prin serviciul Registratură, reclamantul a depus la dosarul cauzei o cerere precizatoare, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, respectiv_ lei reprezentând despăgubiri materiale și_ lei reprezentând daune morale.
La data de 10.10.2014, prin serviciul Registratură, pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare pârâta a arătat că din punct de vedere al culpei autorului faptei ilicite, trebuie sa fie dovedită de cel păgubit. In acest context vinovăția, ca element de stabilire a răspunderii civile delictuale, trebuia conturată evident, în sensul în care trebuia sa se probeze că administratorul drumului avea o obligație pozitiva pe care nu a executat-o sau o obligație negativă pe care a încălcat-o, ori reclamantul, nu demonstrează în vreun fel culpa pârâtei.
Chiar dacă administratorul de drum are obligația să semnalizeze corespunzător orice obstacol aflat pe partea carosabila, potrivit art. 5 din O.UG. nr. 195/2002, legea nu obligă la semnalizarea individuală a imperfecțiunilor drumului sau a obstacolelor de pe acesta. Stipulează într-adevăr obligația de a semnaliza corespunzător cât mai repede posibil “orice obstacol aflat pe partea carosabila”, dar nu impune semnalizarea individuala a fiecărui obstacol.
Pârâta a apreciat că se poate reține culpa conducătorului auto în măsura în care acesta nu s-a adaptat condițiilor de trafic și carosabil existent ori nu a respectat anumite obligații în conformitate cu dispozițiile art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice “conducătorul de vehicule trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranța”.
In conformitate cu art. 13 pct. l din Convenția Internaționala asupra circulației rutiere, rezulta ca “orice conducător de autovehicul trebuie să rămână stăpân pe vehicul său în orice împrejurare în așa fel încât să poată face față cerințelor prudenței și să fie continuu în măsură să efectueze manevrele ce îi revin; el trebuie ca, potrivind viteza să țină tot timpul seama de împrejurări în special de starea drumului, de condițiile atmosferice, de încărcătura vehiculului, astfel încât să poată opri autovehicul în limitele câmpului său vizual din față precum și înaintea oricărui obstacol previzibil”. Astfel, potrivit art. 1 din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice: „Participanții la trafic sunt obligați sa respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare, precum și celelalte dispoziții din prezentul regulament. Aceștia trebuie să se comporte pe drumul public astfel încât să nu constituie un pericol sau un obstacol pentru circulația rutiera.” iar în conformitate cu dispozițiile art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice “conducătorul de vehicule trebuie să respecte regimul legal de viteza și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât sa poată efectua orice manevra in condiții de siguranța”.
Este știut faptul ca viteza unui autovehicul chiar daca nu este prin ea însăși o sursa de pericol, este în orice caz o cauza de creștere a pericolului deoarece distanta de oprire a autovehiculului creste.
Pârâta a mai menționat că la data producerii evenimentului starea drumului național DN1 era buna, semnalizarea corespunzătoare, iar astfel pârâta și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege, motiv pentru care solicită să se constate că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru angajarea răspunderii civile pe temei delictual in sarcina sa întrucât și participanții la trafic au obligații proprii, conform legii.
Prin sentința civilă nr. 9449/09.12.2014, Judecătoria Sectorului 6 București a admis cererea precizată formulată de reclamantul A. R. A., în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA și a obligat pârâta să plătească reclamantului, 49.000,00 lei despăgubiri materiale și 48.000,00 lei daune morale.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din coroborarea declarației martorei Potecă G., fila 55, cu fotografiile depuse de reclamant, filele 49-54, cu procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională, fila 7 și cu autorizația de reparații, fila 9, rezultă că în data de 16 mai 2014, în jurul orei 23.30, reclamantul conducea autovehiculul marca Skoda Superb cu nr._, pe DN1 dinspre Mun. București spre Mun. Ploiești, iar pe locul pasagerului de pe locul din dreapta față al autovehiculului se afla martora.
La ieșirea din . ce autovehiculul circula pe banda a doua, din pădurea aflată în imediata vecinătate a drumului național a ieșit un porc mistreț care a încercat să traverseze drumul.
Fiind luat prin surprindere, deși a încercat să evite impactul dintre autoturism și porcul mistreț, prin frânare bruscă, reclamantul nu a reușit, în urma accidentului rutier rezultând moartea porcului mistreț și avarierea gravă a autovehiculului.
Instanța nu ține cont de mențiunile procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională, potrivit cărora reclamantul în calitate de conducător auto nu a redus viteza în cazurile prevăzute de regulament (agentul constatator nu a indicat în concret ce dispoziție din regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice a fost încălcată de către reclamant), deoarece procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională, neatacat în termenul legal de 15 zile, nu are autoritate de lucru judecat cu privire la faptă, făptuitor și vinovăție, mai ales că agentul constatator nu a perceput prin propriile-i simțuri săvârșirea contravenției.
Totuși, instanța a dat relevanță aspectelor cuprinse în procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională, percepute de agentul constatator prin propriile-i simțuri săvârșirea contravenției, adică starea d fapt de după producerea accidentului.
Cu privire la apărările pârâtei, instanța le înlătură pe toate ca neîntemeiate. În condițiile în care pârâta are o generoasă finanțare prin taxa de utilizare a infrastructurii rutiere naționale (rovinietă), cei care nu o achită fiind depistați prin camere video și aspru sancționați contravențional, instanța apreciază că pârât trebuie să își îndeplinească obligațiile legale ireproșabil, neputând invoca pentru nerespectarea obligațiilor sale culpa concurenta a victimei.
Pe de altă parte, pârâta nici nu a probat deși avea această obligație potrivit art. 249 din Codul de procedură civilă, că reclamantul avea anterior accidentului rutier, o viteză mai mare decât cea maximă admisă pe sectorul respectiv de drum și nici o altă încălcare a Codului rutier sau altei legi.
Din avariile produse autovehiculului și din declarațiile martorei instanța conchide că reclamantul circula cel mult cu viteza maximă admisă pe sectorul respectiv de drum și nu avea motive să o reducă. În schimb pârâta avea obligația să împrejmuiască drumul național cu gard de sârmă și palisade și să instaleze indicatoare rutiere de atenționare a conducătorilor rutieri că în zonă se află animale sălbatice.
Față de cele expuse rezultă că reclamantul a respectat dispozițiile art. 48 din O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care prevăd că, conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță și nici nu se face vinovat de săvârșirea contravenției prevăzută de art. 101, alin. 1, pct. 9 din O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
În timp ce pârâta se face vinovată de nerespectarea dispozițiilor art. 5, alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care prevăd că administratorul drumului public, (…), este obligat să instaleze indicatoare ori alte dispozitive speciale, să aplice marcaje pe drumurile publice, conform standardelor în vigoare, și să le mențină în stare corespunzătoare.
Iar potrivit art. 5, alin. 6 din O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau a semnalizării necorespunzătoare a acestuia, precum și a obstacolelor ori lucrărilor care se execută pe acesta, administratorul drumului public, (…) răspunde, după caz, administrativ, contravențional, civil sau penal, în condițiile legii.
Din coroborarea fișei de calcul a reparațiilor, filele 23-29, cu factura fiscală, filele 30-31 și cu autorizația de reparații, fila 9, rezultă că pentru repararea autoturismului marca Skoda Superb cu nr._, avariat în urma accidentului rutier din data de 16 mai 2014, este necesară suma de 59.795,45 lei.
În aceste condiții, rezultă că despăgubirile materiale în cuantum de 49.000,00 lei solicitate de reclamant sunt nu numai probate dar sunt și inferioare pagubei reale.
În raport de situația de fapt, sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1.357 Cod civil 2009, respectiv:
- există fapta ilicită, reprezentată de încălcarea dreptului obiectiv și anume dispozițiile art. 5, alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care prevăd că administratorul drumului are obligația de a instala atât indicatoare cât și alte dispozitive speciale;
- există prejudiciul, constând, pentru reclamant, în deteriorarea autovehiculului și suferințele psihice încercate. Prejudiciul este cert și nu a fost reparat de pârâtă sau de alte persoane, nefiind administrate probe că ar fi fost achitate sume de bani reclamantului;
- între faptă și prejudiciu există raport de cauzalitate, deoarece în lipsa inacțiunii pârâtei, deteriorările și suferințele mai sus menționate nu s-ar fi produs. Raportul de cauzalitate rezultă din împrejurarea că un animal sălbatic, mai precis un porc mistreț a putut pătrunde pe drumul național pe care rula cu autovehiculul reclamantul, producându-se un accident rutier;
- există vinovăția pârâtei, sub forma culpei, rezultând din atitudinea acesteia de a nu instala indicatoare cât și alte dispozitive speciale, deși în zonă se afla o pădure cu animale sălbatice.
În privința prejudiciului moral, instanța de fond a constatat că existența acestuia rezultă din suferințele psihice încercate de reclamant în urma traumei accidentului rutier.
Spre deosebire de despăgubirile pentru daune materiale, care se stabilesc pe bază de probe, despăgubirile pentru daune morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată, ținând seama de suferințele psihice susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de către pârâtă.
În acest sens, s-a reținut că înțelesul noțiunii de prejudiciu moral constă în rezultatul dăunător direct al unei fapte ilicite și culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conținut nepatrimonial care definesc personalitatea umană și, chiar dacă o cuantificare a prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin raportare la următoarele criterii stabilite de jurisprudență:
- criterii referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv respectiv, intensitatea suferințelor.
- criterii referitoare la importanța valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost lezate, intensitatea cu care au fost, sunt și mai ales, vor fi percepute consecințele.
Este adevărat că nu există un sistem care să repare pe deplin daunele morale constând din dureri psihice, în această materie principiul reparării integrale a prejudiciului având doar un caracter aproximativ.
În schimb, se poate acorda victimei o sumă de bani cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi o sumă de bani, care îi permite să-și aline rezultatul dezagreabil al faptei ilicite.
Așadar, ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, nu prejudiciul ca atare.
În consecință, cu privire la cuantumul daunelor morale, instanța a avut în vedere ca acestea să aibă efecte compensatorii, neputând să constituie nici amenzi excesive pentru autorul daunelor și nici venituri nejustificate pentru victimă și datorită faptului că acestea nu pot fi dovedite prin probe, judecătorul este singurul care, prin raportare la suferințele suferite de reclamant, va aprecia o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.
Analizând disconfortul la care a fost supus reclamantul în urma accidentului din 16 mai 2014, ora 23.30, senzația de frică de a conduce un autovehicul, instanța de fond a apreciat că suma de 48.000,00 lei apare ca fiind rezonabilă și justificată cu titlu de daune morale, mai ales că despăgubirile materiale solicitate nu acoperă în întregime paguba materială.
Față de cele expuse, instanța a admis cererea precizată formulată de reclamantul A. R. A., în contradictoriu cu pârâta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și a obligat pârâta să plătească reclamantului, 49.000,00 lei despăgubiri materiale și 48.000,00 lei daune morale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 13.02.2015, solicitând admiterea apelului si schimbarea in totalitate a sentinței civile nr. 9449/09.12.2014 in sensul respingerii acțiunii formulate fata de C. Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regionala de Drumuri si Poduri București de către intimata reclamanta intimatul reclamant A. R. A., ca fiind neîntemeiata și obligarea intimatei la achitarea cheltuielilor de judecata aferente cererii de apel.
În motivarea apelului, s-a arătat că instanța, în mod greșit a apreciat că raportul de cauzalitate, ca element de stabilire a răspunderii civile delictuale a fost demonstrat pe baza documentelor emise de reclamant, or potrivit jurisprudenței, legătura de cauzalitate trebuie să se fundamenteze pe stabilirea tuturor faptelor și evenimentelor care au precedat avarierea autovehiculului, ceea ce, în prezenta cauză nu s-a verificat si nici nu s-a ținut cont de starea si uzura autovehiculului.
Astfel, consideră că in baza autorizației de reparație si a procesului verbal emis de politie nu s-a dovedit legătură de cauzalitate, neexistând o dovadă clară, imuabilă în sensul că avarierea autoturismului se datorează strict ca urmare a inacțiunii (nedovedite) paratei, deoarece instanța de fond nu a ținut cont de faptul ca evenimentul rutier s-a petrecut pe acostamentul drumului așa cum reiese din procesul verbal si nu pe carosabilul drumului pe unde ar fi trebuit in mod normal sa circule reclamantul.
Din procesul-verbal încheiat de organele de politie, rezulta ca nu a fost constatata culpa cuiva, precum si faptul ca reclamantul nu s-a adaptat la condițiile de drum, iar astfel celelalte înscrisuri depuse de reclamant, respectiv „autorizația de reparații” nu au prin ele însele forța probanta necesara acreditării susținerilor reclamantului, conform cărora accidentul s-a produs din culpa subscrisei, deoarece asistam la fapta proprie a victimei - fiind cauza exoneratoare de răspundere.
Drumurile naționale prevăd benzi de circulație pe sens si acostament consolidat aferent fiecărei direcții de mers.
Spațiul lateral care face parte din structura drumului național si este delimitat de banda de circulație prin marcaj longitudinal reprezintă acostamentul drumului public.
In conformitate cu prevederile art. 6 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu completările si modificările ulterioare, acostamentul reprezintă fâșia laterala cuprinsa intre limita pârtii carosabile si marginea platformei drumului.
Având in vedere configurația drumului si prevederile art. 100 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, vehiculele trebuie conduse numai pe benzile stabilite pentru categoria din care fac parte, iar pentru nerespectarea acestor norme rutiere se aplica sancțiuni contravenționale.
Conform art. 101 pct. 16 din OUG 195/2002 cu modificările si completările ulterioare, constituie contravenție nerespectarea regulilor privind circulația pe benzi.
In contextul arătat, reclamantul avea obligația sa conducă autovehiculul numai pe banda de mers situata lângă axul drumului, care este delimitată de acostamentul drumului public, iar acesta nu este o alta banda destinata rulării, ea existând doar pentru staționarea autovehiculelor in caz de urgenta.
Conform art. 43 lit. f din OUG 43/1997, cu modificările si completările ulterioare: „Pe drumurile publice sunt interzise: circulația autovehiculelor pe acostamente, șanțuri, trotuare, pe spatii de siguranța ale drumurilor si podurilor, precum si pe banda de urgenta sau mediana a autostrăzilor”.
Mai mult decât atât, instanța nu a ținut cont de faptul ca șoferul autovehiculului a fost sancționat de politie pentru nereducerea vitezei, fiind contravenție conform art. 101 pct. 9 din OUG 195/2002 cu modificările si completările ulterioare si a procesului verbal nr._/16.05.2014 întocmit de IPJ Snagov.
Din contra, instanța de fond nu tine cont de mențiunile procesului verbal de constatare si sancționare contravenționala, considerând in mod neîntemeiat ca agentul constatator nu a indicat dispozițiile din
OUG 195/2002 ce au fost încălcate de reclamant, in contextul in care agentul constatator a indicat in procesul verbal emis articolul de lege ce a fost încălcat de reclamant.
In consecința, apreciază ca șoferul autovehiculului este vinovat de evenimentul produs, deoarece acesta a circulat pe acostamentul drumului si nu a redus viteza, asa cum reise din procesul verbal, fapte ce constituie contravenții si atrag răspunderea șoferului ce a circulat in mod neregulamentar.
De asemenea, având în vedere principiul simetriei juridice si in scopul eliminării posibilității îmbogățirii fără justă cauză a reclamantului, acesta avea datoria de a notifica administratorul de drum într-un termen cât mai scurt de la data producerii accidentului, pentru verificarea informațiilor transmise și realizarea unei expertize cât mai reală, în contextual legislației în materie respectiv O.G. nr. 43/1997 - privind regimul drumurilor.
Astfel, consideră că persoana prejudiciată avea posibilitatea preconstituirii probelor, imediat după producerea avariilor, dacă foloseau procedura prevăzută de art. 235-241 C.proc.civ.
Reclamantul avea obligația, potrivit art. 1169 C.civ., sa dovedească cu certitudine elementele, insa aceasta nu a adus nicio proba concreta pentru a dovedi elementele răspunderii civile, acțiunea sa bazându-se pe un proces verbal emis de politie inopozabil subscrisei, iar pe cale de consecința, consideram ca instanța de fond a greșit prin admiterea acțiunii in mod nelegal, fara sa existe probe concludente, concluziile si proba testimoniala admisa fiind atinse de îndoiala, cu un caracter ipotetic.
In conformitate cu art. 13 pct.1 din Convenția Internaționala asupra circulației rutiere, rezulta ca „orice conducător de autovehicul trebuie să rămână stăpân pe vehicul său în orice împrejurare în așa fel încât să poată face față cerințelor prudenței si să fie continuu în măsură să efectueze manevrele ce îi revin; el trebuie ca, potrivind viteza să tină tot timpul seama de împrejurări în special de starea drumului, de condițiile atmosferice, de încărcătura vehiculului, astfel încât să poată opri autovehicul în limitele câmpului său vizual din față precum si înaintea oricărui obstacol previzibil”. Astfel, potrivit art. 1 din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice: „Participanții la trafic sunt obligați sa respecte regulile de circulație si semnificația mijloacelor de semnalizare, precum si celelalte dispoziții din prezentul regulament. Aceștia trebuie sa se comporte pe drumul public astfel încât sa nu constituie un pericol sau un obstacol pentru circulația rutiera, „iar in conformitate cu dispozițiile art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice” conducătorul de vehicule trebuie sa respecte regimul legal de viteza si sa o adapteze in funcție de condițiile de drum, astfel incat sa poată efectua orice manevra in condiții de siguranța”.
Prin urmare, obligațiile legale ale administratorului de drum au fost îndeplinite in cauza, drumul fiind semnalizat corespunzător, subscrisa neputând fi socotita vinovata pentru orice eveniment produs in zona drumului, intrucat si participanții la trafic au obligații proprii, conform legii.
Consideră ca trebuie sa fie reținuta culpa conducătorului auto în măsura în care acesta nu s-a adaptat condițiilor de trafic si carosabil existent ori nu a respectat anumite obligații in conformitate cu dispozițiile art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice „conducătorul de vehicule trebuie sa respecte regimul legal de viteza si sa o adapteze in funcție de condițiile de drum, astfel incat sa poată efectua orice manevra in condiții de siguranța”, motiv pentru care a fost si sancționat de agentul constatator din cadrul IPJ SNAGOV.
Apelanta a solicitat a se constata ca angajarea răspunderii sa, in contextul săvârșirii faptei ilicite de către reclamant, este inadmisibila din punct de vedere juridic.
Astfel nu se poate reține ca sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, asa cum sunt prevăzute in art. 1357 C.civ., fapta ilicita, vinovăția cu care a fost săvârșita, prejudiciul cauzat si legătură de cauzalitate intre fapta si prejudiciu care trebuie să se fundamenteze pe stabilirea tuturor faptelor și evenimentelor care au precedat avarierea autovehiculului, prin dispunerea a unei expertiza de specialitate ca proba concludenta pentru a stabili daca reparațiile dispuse si achitate corespund cu avarierea autovehiculului strict ca urmare a producerii evenimentului, precum si legătura de cauzalitate.
Prin urmare, consideră ca instanța de fond a admis in mod eronat acțiunea reclamantei in răspundere civila delictuala, cu interpretarea si aplicarea greșita a legii, deoarece condițiile răspunderii civile nu sunt îndeplinite si demonstrate, iar reclamantul nu a adus nici o proba pentru a dovedi fapta ilicita, culpa subscrisei si nici legătura de cauzalitate dintre pretinsa fapta ilicita si prejudiciu. Soluția contrara ar înseamnă inversarea sarcinii probei, stabilita de art. 1169 Cod civ. ca aparținând celui ce formulează cererea de chemare in judecata.
In baza jurisprudenței naționale, a O.G. 83/2004, precum si a Legii 136/1995 privind asigurările si reasigurările in România, apreciem ca C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. București nu poate oferi direct despăgubiri pentru avariile produse autoturismelor care circula pe drumuri naționale si autostrăzi.
Practica instanțelor de judecata cu privire la despăgubirea solicitata este de respingere a unei astfel de acțiuni, în condițiile în care cererea formulată de reclamant nu face dovada îndeplinirii cumulative a elementelor răspunderii civile delictuale pentru a fi admisă. (Sentința 9270/2013 din dosarul nr._/299/2011 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, sentința nr._/2013 din dosarul nr._/299/2012 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, s.a.)
In privința prejudiciului moral, instanța de fond apreciază in mod neîntemeiat ca suferințele psihice ale reclamantului au fost cauzate prin fapta săvârșita de parata, intrucat asistam la fapta proprie a victimei, care este vinovat de producerea accidentului.
In dinamica producerii accidentului, nu este sub nici o formă dovedita împrejurarea de fapt care sa ne fie imputata, iar din procesul verbal încheiat de politie rezulta clar ca șoferul autovehiculului nu s-a adaptat la condițiile de drum.
Întrucât este vorba despre fapta proprie a victimei - cauza exoneratoare de răspundere, nu se poate reține culpa apelantei în calitate de administrator de drum si nici legătura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciul presupus.
In ceea ce privește prejudiciul rezultat din fapta ilicita pretinsa, in mod firesc, acesta nu poate exista in lipsa faptei ilicite, iar dincolo de a nu putea fi cerut de la unitatea noastră intrucat nu exista raport de răspundere delictuala.
In consecința, producerea accidentului rutier a fost determinata de fapta ilicita a șoferului implicat, care nu s-a adaptat la condițiile de drum, iar prin urmare reclamantul va răspunde pentru accidentul survenit, existând in mod evident o legătura de cauzalitate intre conducerea autovehiculului si prejudiciul existent.
In situația de fata, in care culpa exclusiva este a reclamantului, polița de asigurare obligatorie ii va despăgubi pentru daunele morale si materiale survenite in urma accidentului, daca acest lucru nu s-a întâmplat deja. De asemenea, consideram ca, în solidar cu reclamantul, pentru repararea prejudiciului, răspunde si asigurătorul de răspundere civila obligatorie, iar în cazul în care reclamantul nu a avut o polița de răspundere civila obligatorie valabila la data producerii accidentului, alături de el, răspunde în solidar Fondul de protecție a victimelor străzii.
In orice caz, suma solicitata pentru acoperirea daunelor de ordin moral nu este raportata efectiv la prejudiciu produs. Astfel, pe langa lipsa oricărei proportionalități intre prejudiciu si repararea acestuia, s-ar realiza o imbogatire fara justa cauza a reclamantului. (O.U.G. nr. 195/2002, art. 14 alin. (3) C. proc. pen.)
O hotărâre care sa permită o dubla acoperire a prejudiciului, ar determina, fara îndoiala, o imbogatire fara justa cauza a reclamantului, o pervertire a sensului răspunderii civile delictuale (menita a acoperi o paguba si nu a asigura un castig).
In vederea evaluării daunelor morale, trebuie sa se tina cont de suferințele fizice si morale susceptibile in mod rezonabil a fi fost cauzate prin respectivul accident, precum si de toate consecințele acestuia, relevate de actele medicale ori de alte mijloace de dovada precum acte medicale, rapoarte de expertiza medico-legala, bilete de ieșire din spital din care sa rezulte ca suferințele victimelor au fost unele accentuate, ori actele si probele admise in prezenta cauza nu sunt suficiente pentru evaluarea daunelor morale, cu atât mai mult cu cat declarațiile conducătorului auto si a pasagerului sunt subiective.
Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, în practica judiciară și în literatura de specialitate s-a statuat că daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării și trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daunele morale (CEDO cauza Tolstoy Miloslovsky vs Regatul Unit), în lipsa unor criterii obiective de evaluare prestabilite, se vor avea în vedere vătămarea efectiv produsă, durata și natura îngrijirilor, modul de recuperare și persistența unei sensibilități dureroase, din înscrisuri medicale, fapt ce nu s-a demonstrate in prezenta cauza.
In concluzie, apreciază ca nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale a unității noastre, in calitate de administrator de drumuri. Neexistând fapta ilicita si implicit prejudiciul conex acesteia, nu poate exista nici legătura de cauzalitate dinte fapta si prejudiciul pretins, dar nici culpa apelantei in producerea accidentului rutier, asa incat este inadmisibila antrenarea răspunderii unității noastre in speța.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002, art. 466-482 C.proc.civ., precum si cele menționate in cererea de apel și s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, in condițiile art. 411 alin. 2 C.proc.civ.
Intimatul A. R.-A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legala si temeinica a hotărârii instanței de fond.
În motivare, s-a arătat că modul de soluționare a cererii de chemare in judecata este legal și temeinic fața de prejudiciul material suferit de reclamant, constând in avarierea in integralitate a autoturismului marca SKODA SUPERB, cu nr de înmatriculare_, proprietatea acestuia, precum si fata de prejudiciul moral suferit de acesta la momentul producerii accidentul constând . psihic ce ulterior s-a manifestat in imposibilitatea acestuia de a duce o viata normala, fiindu-i teama sa se mai deplaseze cu un autoturism sau sa mai conducă.
In ceea ce privește apelul formulat de apelanta-parata C. NAȚIONALA DE DRUMURI AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. s-a solicitat respingerea având în vedere referitor la primul motiv de apel privind interpretarea eronata a probelor, că solicită instanței respingerea ca neîntemeiata aceasta critica adusa sentinței civile atacate, având in vedere ca din probele legal administrate rezulta fara putința de tăgada ca acțiunea formulata de intimatul-reclamant este pe deplin întemeiata, fiind totodată îndeplinite condițiile privitoare la răspunderea delictuala a apelantei-parate.
Prejudiciul suferit de reclamant se datorează evenimentului rutier petrecut in data de 16.05.2014, in jurul orelor 23:30 când, in timp ce se deplasa cu autoturismul marca SKODA SUPERB cu nr. de înmatriculare_, din direcția București către Ploiești, pe banda a doua de mers, la ieșire din .+600, din pădurea din imediata vecinătate a ieșit un porc mistreț, iar impactul cu acesta nu a putut fi evitat.
Apreciază ca hotărârea pronunțata de Judecătoria Sectorului 6 București este legala si temeinica, fiind dovedite in totalitate pretențiile solicitate, astfel: prejudiciul material a fost probat prin Raportul Dauna de calcul reparație corespunzător dosarului nr._ emis de SKODA AUTO IVAS FOCȘANI prin care se concluzionează un cost al reparațiilor in suma de_,45 lei si factura . din 19.09.2014, fotografiile depuse la dosarul cauzei, autorizația de reparații . nr._ emisa de IPJ I., Politia Stațiunii Snagov si mențiunile cuprinse in procesul-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor referitoare la starea de fapt după producerea accidentului.
Daunele morale rezulta din suferințele psihice încercate de reclamant in urma traumei accidentului rutier, constând in disconfortul la care a fost supus ca urmare a evenimentului din data de 16.05.2014, senzația de frica de a conduce un autovehicul. Trauma psihica suferita se datorează faptului ca deși acesta, in calitate de conducător auto, a respectat toate dispozițiile rutiere si, fara a avea vreo culpa, a fost victima unui accident rutier ce putea fi evitat daca apelanta-parata ar fi semnalizat in mod corespunzător prezenta animalelor in aceea zona sau daca s-ar fi montat un gard care sa împiedice pătrunderea animalelor pe carosabil. Daunele morale suferite de reclamant sunt probate prin coroborarea declarației martorei P. G. cu fotografiile depuse la dosarul cauzei si Raportul Dauna de calcul reparație corespunzător dosarului nr._ emis de SKODA AUTO IVAS FOCȘANI.
Astfel cum si instanța de fond a reținut, prin procesul-verbal de constatare si sancționare contravenționala, agentul constatator nu a indicat in concret ce dispoziție din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 a fost incalcata de către reclamant.
In mod corect instanța de fond nu a dat eficienta mențiunilor potrivit cărora reclamantul in calitate de conducător auto nu ar fi redus viteza, având in vedere ca agentul constatator nu a perceput prin propriile-I simțiri săvârșirea contravenției neaflându-se la fata locului la momentul producerii accidentului rutier. Mai mult, reclamantul a fost cel care, ulterior producerii evenimentului rutier, a solicitat deplasarea la fata locului a unui echipaj de politie.
In încercarea de a evita sub orice forma atragerea răspunderii sale delictuale, apelanta-parata nu observa ca susținerile sale sunt in vădita contradicție.
Sub un prim aspect, apelanta susține evenimentul rutier s-ar fi petrecut pe acostamentul drumului, ulterior invocând exonerarea de răspundere ca urmare a nerespectării de către reclamant a dispozițiile privitoare la viteza de circulație.
Astfel, din susținerile apelantei ar rezulta ca reclamantul s-ar fi deplasat pe acostamentul drumului cu o viteza superioara celei admise de legislația in vigoare.
Ceea ce in mod evident nu cunoaște apelanta, deși are calitatea de administrator al Drumului N. 1, este ca sectorul de drum unde a avut loc accidentul rutier nu este prevăzut cu un acostament care sa permită circulația autovehiculelor sau care, mai mult, sa permită circulația cu o viteza superioara celei legal admise.
Sub aspectul omisiunii instanței de a avea in vedere starea si uzura autovehiculul avariat, s-a solicitat a se avea în vedere ca prin Raportul Dauna de calcul reparație corespunzător dosarului nr._ emis de SKODA AUTO IVAS FOCȘANI si Factura . din 19.09.2014 se concluzionează un cost al reparațiilor in suma de 59.795,45 lei.
Cu toate acestea, reclamantul a solicitat si instanța s-a pronunțat cu privire la acordarea unor daune materiale in cuantum de 49.000 lei, fiind astfel evitata o eventuala imbogatire fara justa cauza.
Sub aspectul îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de dispozițiile art. 1357 Cod Civil, respectiv:
Exista fapta ilicita, reprezentata de incalcarea dreptului obiectiv si anume art. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 potrivit căruia: (1) Administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor, conform competențelor ce îi revin, cu avizul poliției rutiere, este obligat să instaleze indicatoare ori alte dispozitive speciale, să aplice marcaje pe drumurile publice, conform standardelor în vigoare, și să le mențină în stare corespunzătoare. (2) Administratorul drumului public sau, după caz, antreprenorul ori executantul lucrărilor este obligat să semnalizeze corespunzător, cât mai repede posibil, orice obstacol aflat pe partea carosabilă, care stânjenește sau pune în pericol siguranța circulației, și să ia toate măsurile de înlăturare a acestuia. (3) In cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau a semnalizării necorespunzătoare a acestuia, precum și a obstacolelor ori lucrărilor care se execută pe acesta, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor răspunde, după caz, administrativ, contravențional, civil sau penal, în condițiile legii”.
Mai mult, atât prin întâmpinare depusa la instanța de fond cat si prin cererea de apel, C. NAȚIONALA DE DRUMURI AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. recunoaște ca avea obligația de a instala atât indicatoare cat si alte dispozitive speciale care sa atragă atenția participanților la trafic asupra prezentei animalelor pe sectorul de drum cat si sa împiedice accesul acestora pe spațial carosabil.
Apelanta nu a susținut in niciun moment ca acel sector de drum ar fi semnalizat corespunzător sau ca prezenta animalelor pe carosabil nu ar fi un lucru destul de frecvent.
Inclusiv polițiștii care s-au deplasat la fata locului in data de 16.05.2014 au învederat reclamantului ca zona respectiva se întâmpla des accidente datorita animalelor, cu atât mai mult cu cat in vecinătatea drumului se afla o pădure.
Exista prejudiciul, constând in deteriorarea autovehiculului si suferințele psihice incercate. Prejudiciul pe care reclamantul 1-a suferit este unul cert, acesta fiind sigur atât in privința existentei, cat si in privința posibilității de evaluare, nefiind recuperat pana in momentul introducerii cererii de chemare in judecata.
Exista raport de cauzalitate intre fapta si prejudiciu deoarece in lipsa inacțiunii apelantei, deteriorările si suferințele mai sus menționate nu s-ar fi produs. Astfel cum instanța de fond retine, „raportul de cauzalitate rezulta din împrejurarea ca un animal sălbatic, mai precis un porc mistreț a putut pătrunde pe drumul național pe care rula autovehiculul reclamantului, producându-se un accident rutier”.
Exista vinovăția apelantei-parate, sub forma culpei, rezultând din atitudinea acesteia de a nu instala indicatoare cat si alte dispozitive speciale, deși in zona se afla o pădure cu animale sălbatice.
In aprecierea culpei apelantei, solicita instanței sa aibă in vedere ca CNADNR are o finanțare generoasa prin taxa de utilizare a infrastructurii rutiere naționale (rovinieta), cei care nu o achita fiind depistați prin camera video si aspru sancționați contravențional, astfel incat aceasta trebuie sa isi îndeplinească obligațiile legale ireproșabil, neputând invoca pentru nerespectarea obligațiilor sale culpa concurenta a victimei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480 alin. 1 C.proc.civ.
Analizând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel formulate, Tribunalul reține următoarele:
Pentru angajarea răspunderii civile a apelantei-pârâte CNADNR, în calitatea sa de administrator al drumului public, ca urmare a neîndeplinirii obligației legale de diligență, pentru prejudiciul produs intimatului-reclamant, este necesară întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art.1349 NCC pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, respectiv: existenta unui prejudiciu, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu, precum si a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în neglijența cu care a acționat.
În cauză, aceste condiții sunt îndeplinite. Astfel, fapta ilicită constă în omisiunea de a lua măsurile de siguranță pe drumurile publice pentru evitarea coliziunii autoturismelor cu animale sălbatice. Pe baza probelor administrate în cauză, se poate reține că la data de 16 mai 2014, în jurul orei 23.30, intimatul-reclamant conducea autovehiculul marca Skoda Superb cu nr._, pe DN1 dinspre Mun. București spre Mun. Ploiești, iar pe locul pasagerului de pe locul din dreapta față al autovehiculului se afla martora Potecă G.. La ieșirea din . ce autovehiculul circula pe banda a doua, din pădurea aflată în imediata vecinătate a drumului național a ieșit un porc mistreț care a încercat să traverseze drumul. Fiind luat prin surprindere, deși a încercat să evite impactul dintre autoturism și porcul mistreț, prin frânare bruscă, intimatul-reclamant nu a reușit, în urma accidentului rutier rezultând moartea porcului mistreț și avarierea gravă a autovehiculului.
Art. 5 alin. 2 ți 6 din O.U.G. nr. 195/2002 instituie în sarcina administratorului drumului public obligațiile de a semnaliza corespunzător orice obstacol aflat pe partea carosabila, care stânjenește sau pune în pericol siguranța circulației si de a lua toate masurile de înlăturare de îndată a acestuia și prevede ca în cazul producerii unui eveniment rutier din cauza stării tehnice a drumului public sau a semnalizării necorespunzătoare a obstacolelor, răspunderea contravențională, civilă sau penală aparține administratorului drumului public.
Calitatea de administrator al drumului public unde s-a produs evenimentul rutier invocat (DN1, dinspre mun. București spre mun. Pitești, în dreptul comunei Ciolpani) aparține, conform art. 21 din OG 43/1997, apelantei-pârâte CNADNR.
Din probele administrate, nu se poate reține fapta ilicită concurentă a intimatului-reclamant, constând în nerespectarea regimului de viteză și neadaptarea acesteia la condițiile de drum.
În ceea ce privește prejudiciul, din coroborarea fișei de calcul a reparațiilor cu factura fiscală și cu autorizația de reparații, rezultă că pentru repararea autoturismului marca Skoda Superb cu nr._, avariat în urma accidentului rutier din data de 16 mai 2014, este necesară suma de 59.795,45 lei, din care intimatul-reclamant a solicitat suma de 49.000 de lei. De asemenea, având în vedere impactul psihologic suferit de intimatul-reclamant în urma incidentului rutier, Tribunalul apreciază că acestuia i s-au cauzat suferințe psihice și emoționale constând într-o stare de frică prelungită în timp, care necesită o compensare ce poate fi apreciată, în funcție de împrejurările producerii accidentului și vârsta intimatului-reclamant, într-un cuantum de 48.000 de lei.
Legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu rezultă, de asemenea, din probele administrate.
Culpa apelantei-pârâte îmbracă forma neglijenței, rezultând din aplicarea unei prezumții simple, conform art. 327 C.proc.civ., având în vedere inexistența gardului de protecție si neîndeplinirea obligației de a semnaliza posibila prezență a animalelor pe drumul public pe care îl administrează, obligație stabilită prin lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul în București, .. 401 A, sectorul 6, împotriva sentinței civile nr. 9449/09.12.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. R. A., cu domiciliul ales la Cabinetul de avocat V. G., cu sediul în București, .-9, ., sectorul 1.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.06.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
R.E.G. A.I.P. A.B.
Red. REG
Thred. PI/ 4 ex
J. S. 6 – jud. C. D. G.
.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1649/2015. Tribunalul BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Încheierea nr. 18/2015. Tribunalul BUCUREŞTI → |
|---|
