Fond funciar. Decizia nr. 1649/2015. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1649/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 11-09-2015 în dosarul nr. 1649/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI
SECȚIA A V A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ 1649R
Ședința publică din data de: 11.09.2015
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: A. R. B.
JUDECĂTOR: L. P.
JUDECĂTOR: G. M. N.
GREFIER: C. S.
Pe rolul Tribunalului se află recursului civil declarat de către recurenții-reclamanți I. N., S. D. M., P. R. L. I., E. C., I. FELICI, împotriva sentinței civile nr. 4344/05.03.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. M. BUCUREȘTI PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR și S. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR DE PE LÂNGĂ PRIMĂRIA SECTORULUI 1, având ca obiect „fond funciar”
Dezbaterile au avut loc în încheierea de ședință din data de 27.08.2015 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 03.09.2015, 10.09.2015 și respectiv 11.09.2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Prin sentința civilă nr. 4344/05.03.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._ , s-a respins ca neîntemeiată cererea privind pe reclamanta I. F., în calitate de moștenitor pentru I. I., reclamantul I. N., reclamanta Ș. D. M., reclamntul P. R. L. I., reclamanta E. C., în contradictoriu cu pârâtele C. M. București pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar, S. L. de aplicare a legilor fondului funciar de pe lângă Primăria Sectorului 1.
În motivare, s-au arătat următoarele:
Analizând actele dosarului, instanța a reținut următoarele:
Potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat de Biroul notariatului de Stat al Raionului 30 Decembrie sub nr.4845/01.10.1963, autorul reclamanților, G. C. I. a cumpărat de la soții G. M. si G. E. imobilul format din teren in suprafața de 2500 mp, pe care era ridicata o construcție din paianta Compusa din doua camere si sala, imobil care, conform contractului susmenționat era situat in București, Șoseaua Odai nr. 5, devenit nr. 15 C.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv certificatele de moștenitor, certificatele de naștere și de căsătorie, instanța a reținut că, numitul G. C. I. este autorul reclamanților din prezenta cauză.
Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamanții au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului, în principal prin compensarea prevăzută de disp. art. 24 alin. 2 din Legea 18/1991, raportat la disp. art. 9 alin 3, art. 10 și urm. din HG 890/2005 or, in subsidiar, acordarea masurilor reparatorii in echivalent pentru imobilul menționat, in conformitate cu disp. Titlului VII "Regimul stabilirii si plații despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005, in situația in care se va constata ca solicitarea formulata în principal nu este posibila in condițiile Legii 18/1991.
Ca o chestiune prealabilă, instanța a reținut că, prevederile art.24 din Legea 18/1991 se referă la terenurile agricole de producție.
În continuare, instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 36 al. 5 din Legea nr. 18/1991, titularii dreptului de reconstituire a dreptului de proprietate sunt foștii proprietari ai terenurilor din intravilan, trenuri care au fost preluate în baza Decretului nr. 712/1966 și ai altor acte normative.
Pentru a beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate sunt necesare îndeplinirea cumulativă a următoarele condiții: persoana să facă dovada că ea sau autorul său au fost proprietari ai terenului agricol ce a fost preluat de către stat baza Decretului nr. 712/1966 și a altor acte normative speciale; terenul se află în intravilanul localității; terenul este fără construcții; terenul să nu facă parte din domeniul public al statului; terenul să nu fie afectat de lucrări de investiții aprobate potrivit legii; terenul să fie preluat cu titlu legal potrivit dispozițiilor legale; terenul să se afle în administrarea consiliilor locale, la data intrării în vigoare a legii.
În continuare, în privința primelor două cerințe, instanța a reținut că acestea sunt întrunite, autorul reclamanților fiind proprietarul imobilului situat în București, Șoseaua Odai nr. 5, devenit nr. 15 C.
Astfel, în concordanță cu prevederile art.1169 C. Civ. coroborate cu dispozițiile Legii 18/1991, reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului lor, cu contractul de vânzare cumpărare autentificat de Biroul Notariatului de Stat al Raionului 30 Decembrie sub nr.4845/01.10.1963, potrivit căruia GHEORGFIE C. I. a cumpărat de la soții G. M. si G. E. imobilul format din teren in suprafața de 2500 mp, pe care era ridicata o construcție din paianta compusa din doua camere si sala.
În ceea ce privește îndeplinirea primelor condiții prevăzute de Legea 18/1991, instanța a reținut că în privința probatoriului sunt prevăzute dispoziții derogatorii, respectiv dovada dreptului de proprietate, precum și dovada continuității dreptului de proprietate se poate realiza printr-un probatoriu mai diversificat, fiind acceptate orice documente, chiar și proba testimonială.
ln continuare, analizând condițiile art. 36 al. 5 din Legea nr. 18/1991, instanța a reținut că potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară (filele 66-71 vol. II), prin identificările efectuate pe teren, s-a constatat că imobilul revendicat de reclamanți este în totalitate afectat de schimbările urbanistice din zonă, prin edificarea unor construcții și clădiri.
Existența lucrărilor de construcții rezultă și din raportul de expertiza extrajudiciara depus la dosar de către reclamanți.
Față de cele de mai sus, instanța constată că nu sunt întrunite cerințele ca terenul să fi fost unul agricol, iar în prezent să nu aibă construcții si să nu fie afectat de lucrări de investiții.
in ceea ce privește cererea formulată de reclamanți privind atribuirea de teren în compensarea celui ocupat de construcții sau acordarea de despăgubiri, instanța a reținut că textele Legii nr. 18/1991, nu prevăd această posibilitate, voința legiuitorului fiind clar exprimată în aceste norme, astfel încât nu există niciun motiv pentru interpretarea lor extinsă.
Instanța a reținut că art. 36 al. 5 din Legea nr. 18/1991 nu face trimitere la articole din același act normativ care prevăd compensarea cu teren sau acordarea de despăgubiri foștilor proprietari pentru alte categorii de terenuri imposibil de retrocedat pe vechiul amplasament.
Într-adevăr, art. 10 al H.G. nr. 890/2005 prevede că „ În situațiile în care restituirea pe vechiul amplasament nu mai este posibilă, fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia li se va oferi, un alt amplasament situat în aceeași localitate sau într-o altă localitate învecinată, însă aceste prevederi se aplică situațiilor reglementate de art. 23 și art. 25 din Legea nr. 18/1991 și nu celor reglementate prin art. 36 alin.5. in același sens au fost edictate și prevederile art. 9 alin. 3 și art. 10 alin. 1 din H.G. 890/2008, care sunt date în aplicarea art. 23 și art. 24 din Legea nr. 18/1991.
Mai mult decât atât, instanța a reținut că, nici la apariția Legii nr. 247/2005 nu se permite atribuirea în compensare de teren situat în intravilanul localităților pentru terenul care nu mai poate fi restituit în natură. Practica judiciară a decis că disp. Art. 23 și 25 din Legea nr. 18/1991, care se referă la compensarea cu teren echivalent, nu sunt aplicabile cât timp ce terenul a cărui restituire se cere este teren intravilan și a aparținut fostei cooperative.
Din analiza coroborată a textelor legale aplicabile în cauză și aplicând dispozițiile Deciziei nr. 12/12.01.2010 pronunțată de către Curtea Constituțională, reiese că, lipsa reglementării pentru foștii proprietari ai terenurilor intravilane, preluate de stat, de a beneficia de terenuri în compensare sau de despăgubiri în cazul în care dreptul lor de proprietate nu mai poate fi reconstituit pe vechiul amplasament deoarece este afectat de construcții sau lucrări de interes public, constituie o omisiune de rcglementare, iar în baza. principiului separației puterilor în stat, instanța nu se poate substitui în procedura Legii nr. 18/1991 legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite.
Pe de altă parte, instanța a reținut că pentru situația terenului din prezenta cauză, modalitatea de reparație este reglementată de un alt act normativ, respectiv Legea nr. 10/2001.
Astfel, potrivit art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servitutilor legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, în același sens fiind și prevederile art. 11 din același act normativ.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții I. F. Onisia, I. N., Ș. D. M., P. R. L. I., E. C., în termen legal, potrivit disp. art. 3041 din Codul de procedură civilă, solicitând casarea sentinței atacate cu reținere și administrarea unor probatorii suplimentare, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă.
În motivare, s-au arătat următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamanții au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate privind imobilul din municipiul București, sector 1, .. 5, devenit nr. 15 C in suprafata de 2.500 m.p., de pe urma autorului lor G. C. 1LIESCU, aratand ca cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra imobilului este legitima si intruneste prevederile art. 11 (alin. 2") din Legea_:"(21)Terenurile preluate abuziv de cooperativele agricole de producție de la persoanele fizice, fără inscriere in cooperativele agricole de producție sau de către stat, fără nici un tith, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane.
ln acest sens, la pagina 3 pct. 1.4. din cererea de chemare in judecata, au invederat faptul ca cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra imobilului este legitima si respecta prevederile art. I I (alin. 2.) din Legea 18/1991 intrucat terenul a fost preluat abuziv de cooperativa agricola de productie sau de stat, fara nici un titlu, de la o persoana; au depus la Primaria Sector I, in termen legal, cererea de restituire a imobilului in baza Legii 18/1991 (Anexa 7 la actiune), cu completarile si precizarile ulterioare, impreuna cu copiile de pe toate actele de proprietate si documentele solicitate.
Instanta a omis insa sa analizeze temeiul de drept al reconstituirii dreptului de proprietate stipulat de art. 11 (alin. 21) din Legea nr. 18/1991, indicat la pagina 3 pct. 1.4. din cererea de chemare in judecata (text de lege introdus prin titlul IV din Legea 247/2005), referindu-se in considerentele sentintei doar la disp. art. 24 alin. 2 si art. 36 alin (5) din Legea nr. 18/1991.
In mod neintemeiat prima instanta a retinut lipsa reglementarii pentru fostii proprietari ai terenurilor preluate de stat, de a beneficia de terenuri in compensare sau de despagubiri, in cazul in care dreptul de proprietate nu mai poate fi reconstituit pe vechiul amplasament.
Desi prin cererea de chemare in judecata am solicitat aplicarea masurii compensarii cu teren "cu o suprafata de teren echivalenta valoric din terenurile intravilane sau, in lipsa, extravilane", in raport de disp. art. 9 alin (3), art. 10 si urm. din HG 890/2005, in mod eronat si fara niciun temei instanta de fond a apreciat ca aceste texte legale ar fi aplicabile doar situatiilor reglementate de art. 23 si art. 25 din Legea 18/1991.
In realitate, din interpretarea sistematica si teleologica a prevederilor Legii fondului funciar, rezulta ca disp. art. 9 alin (3), art. 10 si urm. din HG 890/2005 sunt aplicabile si ipotezei reglementate de art. 11 (alin. 21) din Legea 18/1991, dar si art. 24 alin 2 din Legea nr. 18/1991 si art. 36 alin. 5 din lege, avand o aplicabilitate generala, nediferentiata.
Or, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, unde norma juridică nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, intrucat generalitatea formulării unui text legal conduce la generalitatea aplicării lui, fără a se introduce distincții pe care textul respectiv nu le conține.
Desi atat in petitul actiunii, cat si la pag. 8 din actiune, au indicat disp. art. 24 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, ca fiind temei de drept subsidiar art. 11 (alin. 21) din Legea 18/1991, instanta de fond a dat o interpretare eronata dispozitiilor legale incidente.
Instanta de fond a retinut "ca o chestiune prealabila", ca prevederile art. 24 din Legea nr. 18/1991 s-ar referi la terenurile agricole de productie.
De altfe1, in practica s-a retinut procedura de acordare a despagubirilor prevazuta de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 efectuata in conformitate cu prevederile titlului VII al Legii nr. 247/2005:1 "Daca restituirea in natura nu mai este posibila, in schimb se impunea ca instanta de fond sa verifice posibilitatea acordarăi de teren in compensare, ori plata de despagubiri banesti nereprezentand valoarea catuala de circulatie a imobilului, sens in care ar ji trebuit pusa in discutia partilor necesitatea introdicerii in cauza a Statului R. prin Min. Finantelor, fata de practica CEDO care considera ca procedura de acordare a despagubirilor prevazuta de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 in conformitate cu prevederile cap. V titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu asigura o reparatie efectiva, fondul Proprietatea nefiind functional."
În acelasi sens, instanta retine in mod eronat lipsa reglementarii pentru fostii proprietari ai terenurilor intravilane, preluate de stat, de a beneficia de terenuri in compensare sau de despagubiri in cazul in care dreptul de proprietate nu mai poate fi reconstituit pe vechiul amplasament, retinand faptul ca nici art. 36 alin.5 din Legea 18/1991 nu ar face trimitere la dispozitii legale care prevad compensarea cu teren sau acordarea de despagubiri fostilor proprietari pentru categoriile de terenuri imposibil de retrocedat pe vechiul amplasament.
Disp. art. 10 din HG 890/2005 nu opereaza nici un fel de distinctie in acest sens, rationamentul din hotararea atacata fiind vadit viciat.
Chiar daca textul susmentionat nu ar fi de aplicare generala, in cauza ar fi aplicabil principiul ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet sau ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet, unde există aceleași rațiuni, trebuie aplicate aceleași norme juridice, trebuie dată aceeași soluție, fundamentul analogiei fiind ca aceeași cauză trebuie să producă același efect.
Procedeul prin care se face completarea „lacunelor legii" este analogia, caz in care se pune nu atât problema de a interpreta un text de lege, ci de a găsi un text de lege care să fie aplicabil la situația coneretă, neprevăzută de lege. Completarea lacunelor legii se face prin recurgerea fie la normele juridice civile, analogia legii (analogia legis), fie la principiile dreptului civil, analogia dreptului (analogia iuris), instanta de judecata fiind chiar obligată să recurgă la analogia legii sau, după caz, la analogia dreptului, deoarece art. 4 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dispune că „judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă".
Prin urmare, instanta nu se poate degreva de solutionarea cauzei prevalandu-se de pretinsa lipsa a reglementarii pentru fostii proprietari ai terenurilor preluate de stat, de a beneficia de terenuri in compensare sau de despagubiri in cazul in care dreptul de proprietate nu mai poate fi reconstituit pe vechiul amplasament, ci trebuie sa aplice eadem ratio masurile privind compensarea sau despagubiri.
In afara de interpretarea si aplicarea eronata a prevederilor legale incidente in cauza, este vadit ca modalitatea succinta in care au fost exprimate considerentele solutiei din hotararea atacata, face ca sentinta civila nr. 4344/05.03.2015 recurata in prezentul dosar sa fie criticabila si din perspectiva legalitatii, in masura in care nu creeaza transparenta asupra silogismului judiciar care explica si justifica dispozitivul si nu arata, la situatia concreta supusa judecarii care a fost parcursul logic al concluziei exprimate.
Desi instanta de fond constata in mod corect dreptul de proprietate al reclamantilor, aratand la pag. 6 par. 2 si 3 din hotarare, ca autorul reclamantilor a fost proprietarul imobilului situat in Bucuresti, Soseaua Odai nr. 5, devenit nr. 15 C, terenul in cauza devenind un `bun" in sensul Protocolului 1 aditional al CEDO, cu toate consecintele juridice ce decurg cu privire la necesitatea stabilirii juste a masurilor reparatorii, solutia instantei de fond incalca si reprezinta o ingerință în sensul primei teze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1, care prevede principiul general al respectării proprietății, avand in vedere neaplicarea in cauza a remediului legal adecvat situatiei deduse judecatii.
Obligatia instantei de a-si motiva hotararea adoptata, consacrata legislativ in dispozitiile art.261 Cod proc. civ. (1865), are in vedere stabilirea in considerentele hotararii a situatiei de fapt expus; in detaliu incadrarea in drept, examinarea argumentelor partilor si punctul de vedere al instante fata de fiecare argument relevant, si, nu in ultimul rand rationamentul logico-juridic care fundamentat solutia adoptata.
Instanta de fond a respins in mod nelegal solicitarea subsidiara privind acordarea despagubiri.
Prin actiunea formulata, au solicitat ca, in subsidiar, in situatia in care se va constata ca măsura compensarii cu teren echivalent valoric nu este posibila in conditiile Legii 18/1991, sa se dispună acordarea masurilor reparatorii in echivalent pentru imobilul susmentionat, in conformitate disp. Titlului Vil "Regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005.
Potrivit art. l aiin.(3) din Legea 247/2007, Titlul VII, "(3) Despăguhirile a•ordate în haza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările completările ulterioare, a Legii nr._ pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997 cu modificările completările ulterioare, vor urma procedura și se vor supune dispozițiilor privind acordarea despăgubirilor din această lege."
Iar prevederile din partea 1^1 din Normele Metodologice din 2005 de aplicare a Legii 247/2005, stipuleaza ca: "1.4. Despăgubirile care se cuvin foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modific ările și completările ulterioare, și Legii nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, vor fi acordate doar în măsura în care aceștia nu pot primi, având în vedere lipsa de terenuri disponibile, sau nu acceptă, o suprafață de teren în natură, pe alt amplasament."
Hotararea atacata este netemeinica si nelegala. Instanta care a pronuntat sentinta recurata a stabilit in mod incorect situatia de fapt, ignorand in mod nepermis dovezi esentiale pentru justa solutionare a cauzei, sau interpretandu-le in mod incorect valoarea probanta.
In mod eronat in sentinta recurata (pag.6, par.9) s-a constatat ca nu ar fi intrunite cerintele ca terenul sa fi fost unul agricol, iar in prezent sa nu aiba constructii si sa nu fie afectat de lucrari de investitii.
Instanta nu a motivat pe ce considerente de fapt si-a intemeiat convingerea privind destinatia ne/agricola a terenului ce a apartinut autorului nostru.
Reclamanții au solicitat in repretate randuri, atat Primariei Otopeni, cat si Primariei Sectorului 1 Bucuresti, si au efectuat multiple demersuri pentru a obtine raspunsul la solicitarile privind regimul juridic al preluarii terenului de catre stat: planul terenurilor apartinand CAP OTOPENI conform situatiei existente la inceputul anului 1990, pentru a stabili in ce masura terenul autorului facea sau nu parte din terenurile deținute de cooperativa agrico1ă de producție la 1 ianuarie 1990; sa le indice modul de preluare a terenului de catre administratia locala a Comunei Otopeni; sa le indice temeiul de drept/titlul sub care terenul susmentionat a fost detinut de catre . justifice temeiul legal in baza caruia acest teren s-a aflat la dispozitia Primariei Otopeni — C. Locala de aplicare a Legii nr. 18/1991 si a facut obiectul masurilor de constituire a dreptului de proprietate in favoarea altor persoane etc.
Intrucat toate aceste solicitari din actiune si adresele transmise au ramas fara rezultat, nefiindu-le furnizate informatiile si inscrisurile relevante, se impunea aplicarea disp. art. 174 Cod proc. civ. (1865), respectiv considerarea recunoasterii situatiei de fapt si de drept deduse judecatii, instanta urmand a "socoti ca dovedite pretențiile părții care a cerut infățișarea, cu privire la cuprinsul acelui inscris."
Or, din cererea initiala depusa de autorul lor, precum si din cererile ulterioare completatoare/reveniri, se mentioneaza ca autorul lor a detinut terenul in suprafata, de 2500 care era, cel putin in parte, teren agricol, vita de vie, livada de pomi fructiferi.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 18/1991, terenurile ce fac obiectul legii pot fi, in funcție de destinație: d) terenuri din intravilan, aferente localităților urbane și rurale, pe care sunt amplasate construcțiile, alte amenaj ări ale localităiilor, inclusiv terenurile agricole forestiere; "
Instanta a apreciat in mod eronat ca moment relevant in aplicarea ipotezei legale faptul ca in prezent terenul ar fi afectat in totalitate de sistematizari urbanistice, respectiv de constructii.
In cauza nu s-a determinat daca la data depunerii cererii de reconstituire a dreptului de proprietate in baza Legii nr. 18/1991, terenul in cauza ce a apartinut autorului lor era sau nu afectat de constructii/sistematizari urbanistice, astfel ca motivarea instantei este neintemeiata.
Pentru reconstituirea dreptului de proprietate in temeiul Legii nr. 18/1991 era necesar ca terenul sa fi fost detinut de cooperativa agricola de productie (in cauza, CAP Otopeni) la data intrarii in vigoare a legii3, indiferent de modul in care s-a ajuns la aceasta detinere.4
Or, in cauza, au aratat ca la data deposedarii destinatia terenului era agricola, cel putin in parte (mai putin suprafata ocupata de constructie).
Instanta de fond a ignorat precizarile din:
- adresa nr._/25.08.2008 emisa de catre Directia de Fond Funciar, Cadastru, Registru Agricol din cadrul Primariei Sector 1 Bucuresti privind situatia terenului autorului lor;
- adresa nr._/20.06.2014, prin care Primăria Sectorului 1 București, Direcția cadastru, fond funciar le-a comunicat anexat adresa nr. 9218/05.06.1992 (fila 286 dosar), prin care au putut fi transmise cererile pentru reconstituirea si constituirea dreptului de proprietate, depuse la Sectorul 1 al M. Bucuresti, spre solutionare de catre C. pentru aplicarea Legilor fondului funciar, care mentioneaza:
„Terenul arabil aflat la limita administrativa a Sectorului 1 a fost in patrimoniul CAP Otopeni ia data de 1 ianuarie 1990. Deci cererile pentru constituirea si reconstituirea dreptului de proprietate inregistrate la Primaria Sectorului 1 Bucuresti de fostii membrii CAP Otopeni au fost corect trimise spre rezolvare Comisiei de Aplicare a Legii fondului funciar constituita Primariei Otopeni. Conform art. 13 alin. 3 din Legea 18/1991, coroborat cu art. 35 din Regulament, C. de Aplicare a Legii fondului funciar Otopeni are obligatia sa faca punerea in posesie pentru toti cetatenii carora li s-a constituit sau reconstituit dreptul de proprietate, prin documentatiile prezentate la C. municipala pentruvalidarea lucrarii."
In orice caz, instanta avea îndatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului în cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, în scopul pronuntarii unei hotarâri temeinice si legale, sens in care trebuia sa clarifice imprejurarile considerate relevante, respectiv stabilirea categoriei de folosinta a terenului, a situatiei terenului din . inregistrarii cererii nr._/_/31.03.1998 privind cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra imobilului situat in municipiul Bucuresti, sector 1, .. 5, fost nr. 15C, respectiv daca la data notificarii terenul era afectat sau nu de sistematizare sau constructii.
In acest context, oscilatiile de conduita ale instantei in privinta masurilor procesuale dispuse sunt susceptibile sa lezeze grav drepturile legitime ale reclamantilor, vadind in fapt denegarea de dreptate in acceptiune lato sensu, respectiv refuzul de a examina toate aspectele deduse judecatii si care ar relevante pentru solutionarea cauzei.
Potrivit disp. art. 129 Cod proc, Civ. (1865), instanta de judecata are îndatorirea să stăruie, in prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice impediment privind aflarea adevărului cauză pe baza faptelor și prin aplicarea corectă a legii, in scopul pronunțării une hotărâri temeinice și legale.
Instantei i-a fost solicitat in mod consecvent si insistent in cadrul dezbaterilor de la termenele c judecata anterioare, sa utilizeze eficient instrumentele procesuale vizand masuri coercitive pr aplicarea sanctiunilor pecuniare cu amenda fata de entitatile susmentionate, pana la indeplinirea corecta si completa a obligatiilor ce le revin potrivit legii.
Se impunea așadar, o preocupare reală din partea instanței in vederea aflarii complete a adevarului in cauza prin lamurirea tuturor aspectelor deduse judecatii, în scopul realizării unei judecăți echitabile in sensul dispozițiilor legale interne internaționale (conform prevederilor art. 6 din CEDO)- Conventia Europeana a Drepturilor Omului reglementeaza dreptul unei persoane la un proces echitabil. In acceptiunea documentului international, demersul judiciar al unei persoane trebuie sa poata fi solutionat de catre o instanta de judecata care sa hotarasca asupra încalcarii drepturilor si obligatiilor cu caracter civil ale celui care s-a adresat organului judiciar.
Refuzându-se indeplinirea obligatiilor statuate prin Legea nr.213/1998 si Legea nr. 18/1991, s-ar ajunge cel putin în mod indirect la o limitare a accesului la justitie al reclamantilor în ceea ce priveste aspectele pe care instanta nu le-a verificat, dar care au fost supuse de reclamanti controlului sau.
În concluzie, pe lânga încalcarea textelor enuntate, nelamurirea tuturor aspectelor relevante pentru solutionarea cauzei ar constitui si incalcarea dispozitiilor art.21 din Constitutia României în vigoare în prezent, care reglementeaza posibilitatea sesizarii justitiei în scopul apararii drepturilor, libertatilor si intereselor legitime ale unei persoane.
Au dovedit preluarea terenului autorului nostru in patrimoniul statului,CAP, si avand in vedere ca in cadrul dezbaterilor instanta a invederat ca se considera lamurita asupra acestor aspecte si nu mai sunt necesare noi lamuriri, in raport de inscrisurile de la pag. 285 si urm. dosar, respectiv:
-o adresa din partea Primariei Sectorului 1 Bucuresti (pag. 285), cu anexa;
-o corespondenta din 1992 (pag. 286) dintre Prefectura si P 1 din care rezulta ca terenurile de la granita Sectorului 1 Bucuresti au apartinut CAP Otopeni pana la 01.01.1990 (avand deci destinatie agricola de productie),
-o harta (pag. 289 dosar) din care rezulta limitele orasului/municipiului, in raport de Soseaua Odai si Otopeni, putand rezulta ca terenurile de pe soseaua Odai au apartinut in pana in ian. 1990 de CAP Otopeni.
Terenul din . apartinut anterior autorului nostru, a fost preluat de care stat/CAP Otopeni fara titlu, fiind incontestabil faptul ca terenul s-a aflat la dispozitia Comisiei Locale Otopeni de Aplicare a Legii 18/1990, astfel cum rezulta din planul parcelar transmis de C. Comunei Otopeni, anexat adresei nr._/25.08.2008, cu toate consecintele ce decurg in privinta regimului juridic reglementat de Legea 18/1991.
In mod nelegal instanta de fond a retinut ca pentru situatia terenului din prezenta cauza, modalitatea de reparatie ar cea reglementata de Legea nr. 10/2001, referindu-se la prevederile art. 4 si 10 din legea respectiva.
Aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001 nu are niciolegatură cu obiectul dedus judecatii in prezentul dosar.
Autorul reclamantilor a depus cererea nr._/_/31.03.1998 privind cererea dereconstituire a dreptului de proprietate asupra imobilului situat in municipiul Bucuresti, sector 1, șoseaua Odai, fost nr. 5, fost nr. 15C, cerere formulata in temeiul dispozitiilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 in forma modificata prin Legea nr. 169/1997.
Or, la data depunerii cererii de reconstituire a dreptului de proprietate susmentionate, Legea nr. 10/2001 nici nu era in vigoare, prin urmare dispozitiile sale nu pot fi aplicate retroactiv, motivarea sentintei recurate fiind total neintemeiata.
In mod nelegal instanta a facut aplicarea dispozitiilor Deciziei nr.12/2010 a Curtii Constitutionale.
Motivarea instantei de la pag. 6 par. penultim, este sub acest aspect este neavenita, intrucat deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, opozabile „erga omnes", inclusiv pentru instanțele judecătorești și au putere pentru viitor doar in cazul in care se constată neconstituționalitatea unei legi, ceea ce nu este cazul, prin decizia susmentionata fiind respinsa exceptia de neconstitutionalitate.
Prin urmare, in mod gresit instanta a "aplicat dispozitiile Deciziei nr.12/2010 a Curtii Constitutionale."
Netemeinicia hotararii recurate. Instanta nu s-a pronuntat asupra incuviintarii probei cu expertiza tehnica judiciara specialitatea evaluarea proprietatii imobiliare.
Astfel cum retine si in considerentele sentintei recurate (pag. 5 par. 10), prin incheierea de sedinta de Ia termenul de judecata din data de 12.02.2015, in mod eronat instanta s-a pronuntat asupra unei robe, retinand ca " Respinge ca nefiind utilă soluționării cauzei proba cu expertiza specialitatea construcții având in vedere modalitatea de evaluare stabilită de Legea 165/2013."
Reclamanții nu au solicitat proba expertiza în specialitatea construcții.
Dimpotrivă, avand in vedere disp. art. 138 Cod proc. civ., in raport de faptul ca administrarea probei nu pricinuiește amanarea judecatii, intrucat cauza urma oricum sa se amane pentru comunicarea relatiilor de la institutiile carora instanta de judecata le-a solicitat informatii/situatii necesare pentru solutionarea cauzei,
La termenul de judecata din data de 14.11.2013, au solicitat completarea probatoriului cu expertiza tehnica judiciara specialitatea evaluare proprietate imobiliara, prin care sa se identifice acelea dintre terenurile care se determina a fi cel mai asemanator / corespunzator, ca echivalent valoric si ca incadrare urbanistica cu terenul detinut de autorul reclamantilor in fostul amplasament in municipiul Bucuresti, sector 1, .. 5, devenit nr. 15 C, in suprafata de 2.500 m.p.
Expertiza tehnica judiciara cu specialitatea evaluarea proprietatii imobiliare este mentionata la pozitia nr. 39 din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare aprobat prin Ordinul nr. 199/C /2010, distinct fata de specialitatea constructii civile.
Netemeinicia hotararii recurate. Instanta a considerat ca nu se impune revenirea cu adrese către autoritatile competente pentru a fi comunicate instanței de judecată, modul de preluare a terenului, situatia juridica terenului la data notificarii, precum si situația terenurilor inventariate aflate in domeniul privat al M. Bucuresti, susceptibile de aplicare a masurii de compensare prin teren echivalent.
Asupra admisibilitatii si completarii probatoriului cu revenirile la entitatile avand atributii de identificare/inventariere/monitorizare si situatia la zi a terenurilor aflate in domeniul privat al M. Bucuresti, instanta s-a pronuntat prin incheiere interlocutorie la data de 23.11.2013, imprejurare care leagă instanța de măsura pe care a ordonat-o, în sensul că nu mai poate reveni asupra ei printr-o incheiere ulterioară sau prin hotărârea finală.
Insa, prin incheierea din data de 12.02.2015, instanța a reținut fara temei că nu se impune revenirea cu adresă către C. M. București de Inventariere a Terenurilor, S. Sectorului 1 de inventariere a Terenurilor și către Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară pentru a fi comunicată instanței de judecată, situația terenurilor inventariate.
Or, instanta nu se poate exonera de indatorirea examinarii cauzei sub toate aspectele relevante, si nu poate reveni nejustificat asupra masurilor dispuse prin incheieri interlocutorii.
În acest context, oscilatiile de conduita ale instantei in privinta masurilor procesuale sunt susceptibile sa lezen grav drepturile legitime ale reclamantilor, vadind in fapt denegarea de dreptate in acceptiune lato sensu, respectiv refuzul de a examina toate aspectele deduse judecatii si care ar fi relevante pentru solutionarea cauzei.
Instanței i-a fost solicitat in mod consecvent sa utilizeze pentru cine instrumentele procesuale brânză măsuri coercitive prin aplicarea sancțiunilor pecuniare cu amendă față de entitățile susmenționate, Până la îndeplinirea corectă și completă a obligațiilor ce le revin potrivit legii.
Reclamanții au dedus judecatii un drept legitim, iar activitatea de înfăptuire a justiției are ca scop final aflarea adevărului, respectiv lămurirea tuturor imprejurărilor de fapt și de drept.
Or, pentru atingerea acestui scop, instanța de judecată, prin intermediul careia se prestează serviciul public al justiției, are obligatia să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru descoperirea adevărului și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor, dând părților ajutor activ în garantarea si ocrotirea dreipturilor si intereselor lor.
Se impunea așadar, o preocupare reală din partea instanței in vederea aflarii complete a adevarului in cauza, prin lamurirea tuturor aspectelor deduse judecatii, în scopul realizării unei judecăți echitabile în sensul dispozițiilor legale interne și internaționale (conform prevederilor art. 6 din C.E.D.0).
Conventia Europeana a Drepturilor Omului reglementeaza dreptul unei persoane la un proces echitabil. În acceptiunea documentului international, demersul judiciar al unei persoane trebuie sa poata fi solutionat de catre o instanta de judecata care sa hotarasca asupra încalcarii drepturilor si obligatiilor cu caracter civil ale celui care s-a adresat organului judiciar.
Refuzându-se indeplinirea obligatiilor statuate prin Legea nr.213/_ si Legea nr. 18/1991, se limitează practic accesul la justitie al reclamantilor în ceea ce priveste aspectele pe care instanta nu le-a verificat, dar care au fost supuse de reclamanti controlului sau.
În concluzie, pe lânga încalcarea textelor enuntate, nelamurirea tuturor aspectelor relevante pentru soiutionarea cauzei constituie si incalcarea dispozitiilor art.21 din Constitutia României în vigoare in prezent, care reglementeaza posibilitatea sesizarii justitiei în scopul apararii drepturilor, libertatilor si intereselor legitime ale unei persoane.
Desi a solicitat prin notele scrise ca se impune aplicarea remediului procesual al repunerii cauzei pe rol pentru ca instanta sa puna in dezbaterea partilor si sa se pronunte cu privire la incuviintarea completarii probatoriului cu expertiza tehnica in specialitatea evaluarea proprietatii imobiliare si adresele privind situatia la zi a terenurilor aflate in domeniul privat al M. Bucuresti, in sensul tezei probatorii indicate mai sus, instanta de fond nu am ținut seama de solicitările reclamanților și a reținut cauză în pronunțare pe fondul cauzei.
F. de cele invederate, solicită recursului, casarea hotararii recurate, cu retinere, in raport de disp. art. 312 alin. 3 și 4 din Codul de procedură civilă, si completarea probatoriului, in vederea admiterii actiunii in sensul recunoasterii dreptului de proprietate al reclamantilor si obligarea paratelor C. M. BUCURESTI PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, si S. LOCALA DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR DE PE L. PRIIVIARIA SECTORULUI 1, la reconstituirea dreptului de proprietate pentru imobilul din municipiul Bucuresti, sector 1, .. 5, devenit nr. 15 C in suprafata de 2.500 m.p., in principal prin compensarea cu o suprafata de teren oferita in echivalent valoric și, în consecinta obligarea paratei C. M. Bucuresti la emiterea titlului de proprietate, si a paratei Subcomisiei Locale de Aplicare a Legilor Fondului Funciar de pe langa Primaria Sectorului 1 la intocmirea documentatiei si punerea in posesie efectiva, fie prin măsura compensării prin puncte, cazul în care din probatoriul administrat ar rezulta fara dubiu ca nu mai există teren disponibil.
În susținere, nu au fost depuse înscrisuri noi.
Cu privire la recursul formulat, S. L. de aplicare a Legilor Fondului Funciar de pe lângă Consiliul local al Sectorului 1 București a formulat întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică.
În motivare, s-a susținut că soluția instanței este justificata de lipsa reglementării din cuprinsul art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, analizată inclusiv de către Curtea Constituțională prin Decizia 195 din 12 aprilie 2005.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 308 și următoarele din Codul de procedură civilă.
Analizând actele dosarului, tribunalul constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive:
În cauză, deși recurenții reclamanții invocă exclusiv dispozițiile art. 3041 din Codul de procedură civilă, în susținerea recursului formulat, din dezvoltarea criticilor aduse sentinței primei instanțe, se deduce faptul că se reproșează instanței de fond și faptul că hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal ori a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, mai precis, se invocă și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Cu privire la situația de fapt din cauză trebuie să se arate, în esență, faptul că, autorul reclamanților, G. C. I. a cumpărat de la soții G. M. si G. E. imobilul format din teren in suprafața de 2500 m2, pe care era ridicata o construcție din paianta compusa din doua camere si sala, imobil care, conform contractului sus menționat era situat in București, Șoseaua Odai nr. 5, devenit nr. 15 C. această situație de fapt reiese din contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notariatului de Stat al Raionului 30 Decembrie sub nr. 4845/01.10.1963, aflat la fila 29 și 30, vol. I al dosarului de fond.
Din verificările efectuate în evidentele fiscale, comunicate autorului reclamanților prin adresa nr._/08.05.1998 de Administrația Financiară Sector 1 (fila 16, vol. I, dosar de fond), rezultă că numitul I. C. figura impus din anul 1963 ca proprietar al imobilului situat în București, Șoseaua Odai nr. 3, fost nr. 5, compus din locuințe și terenuri suprafață de 2500 m2, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4845/01.10.1963, anterior menționat.
În adresa numărul_ din 8 aprilie 2008, emisă de Direcția Impozite și Taxe Locale a sectorului 1 București, s-a făcut referire la referatul înregistrat cu numărul_ 31 decembrie 1976, existentă la dosarul de rol fiscal al imobilului, în care se arată următoarele: „ la rolul 867 figurează I. C. cu următoarele debite: imp. lei 110 adas agricole lei 123 și agricol 136 lei pentru locuința și terenul din .. În urma verificărilor făcute pe teren, am constatat că locuința este complet insalubră, „demolată”, iar terenul nu a fost muncit și a fost lăsat în părăsire. [...] Față de cele de mai sus, propun a aproba scăderea debitelor de mai sus.” Din dosarul de rol fiscal nu ar rezulta, potrivit aceleași instituții, data și motivul încrederii rolului pentru imobilul anterior menționat al numitului I. G. C..
Totuși, din adresa nr._/08.05.1998 de Administrația Financiară Sector 1, anterior menționată, rezultă că, în matricola clădiri-terenuri, la poziția 813, este făcută mențiunea că imobilul din Șoseaua Odăi nr. 3 a fost demolat în 1985.
Prin solicitarea din 03.03.1998, adresată Primarului Sectorului 1 București (fila 42, vol. I, dosar de fond), numitul I. G. C. a formulat cerere de punere în posesie, conform Legii nr. 169/1997 pentru imobilul anterior menționat, arătând că „înainte de Revoluție” i s-ar fi demolat casa în mod abuziv, împreună cu atelierul de ceramică - sticlă.
Astfel cum rezultă din adresa numărul 2179 din 26 mai 1992, emise de Prefectura M. București și Sectorului Agricol I., înregistrată la Primăria sectorului 18 sub numărul 9218 din 5 iunie 1992 (fila 286, vol. II, dosar de fond), terenurile arabile aflate la limita Sectorului 1, au fost în patrimoniul C.A.P. Otopeni la data de 1 ianuarie 1990. Astfel, cererile pentru constituirea și reconstituirea dreptului de proprietate, înregistrate la Primăria Sectorului 1 de foștii membrii C.A.P. Otopeni, au fost trimise spre rezolvare comisiei de aplicarea legii fonduri funciar constituite la nivelul Primăriei Otopeni.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv certificatele de moștenitor – certificat de calitate de moștenitor nr. 74/05.01.2007 eliberat de Biroul Notarului Public A. M. M. și certificatul de moștenitor nr. 127/19.04.2007, eliberat de Biroul Notarului Public I. D., certificatele de naștere și de căsătorie, după cum a reținut și instanța de fond, numitul G. C. I. este autorul reclamanților din prezenta cauză.
Recurenții susțin că instanța de fond nu a analizat incidența art. 11 alin. (21) din Legea nr. 18/1991 la situația din cauză.
În conformitate cu art. 11 alin. (21) din Legea nr. 18/1991, „[t]erenurile preluate abuziv de cooperativele agricole de productie de la persoanele fizice, fără inscriere în cooperativele agricole de producție sau de către stat, fără nici un titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane.”
Acest alineat a fost introdus de pct. 2 al art. I din Titlul IV din Legea nr. 247/2005.
Mai întâi, în legătură cu aplicarea acestui text de lege în cauză, trebuie arătat că, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert tehnic C. Slavila (filele 66-71 vol. II), prin identificările efectuate pe teren, s-a constatat că imobilul revendicat de reclamanți este în totalitate afectat de schimbările urbanistice din zonă, prin edificarea unor construcții și clădiri. Aceste concluzii sunt concordante și raportul de expertiză extrajudiciară depus de reclamanți la dosar (filele 20-24, vol. I, dosar de fond). De altfel, imposibilitatea reconstituirii în natură a terenului nu este negată de reclamanți, care susțin, în schimb, incidența prevederilor art. 9 alin. (3), art. 10 și următoarele din HG nr. 890/2005 și ale art. 24 alin. (2) și art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991.
Potrivit art. 9 din Regulamentul privind procedura de constituire, atributiile si functionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum si punerea in posesie a proprietarilor, aprobat prin HG 890/2005:
„ (1) Lucrarile privind stabilirea dreptului de proprietate pentru fostii membri ai cooperativelor agricole de productie si pentru celelalte persoane prevazute de lege se desfasoara de comisiile comunale, orasenesti sau municipale, dupa caz, luandu-se in considerare suprafata terenurilor aduse in cooperative, preluate de acestea in baza unor legi speciale, sau in orice alt mod de la membrii cooperatori. Suprafata adusa in cooperativa este cea care rezulta din actele de proprietate, cartea funciara, cadastru, cererile de inscriere in cooperativa, registrul agricol de la data intrarii in cooperativa, evidentele cooperativei sau din orice alte probe, inclusiv declaratii ale martorilor.
(2) În baza prevederilor art. 23 si 24 din Legea nr. 18/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, terenurile atribuite din intravilanul localitatilor pentru constructia de locuinte si anexe gospodaresti, se inscriu in proprietatea detinatorilor actuali, in limita suprafetelor primite in acest scop de la fostele cooperative agricole de productie sau de la fostele consilii populare.
(3) Fostii proprietari sau mostenitorii acestora vor fi compensati cu o suprafata de teren echivalenta valoric din terenurile intravilane sau, in lipsa, extravilane, ce au apartinut detinatorilor prevazuti la alin. (1) sau ascendentilor acestora, din rezerva comisiei locale sau, dupa caz, din terenul proprietate privata a comunei, orasului sau a municipiului, acceptata de fostii proprietari sau de mostenitorii acestora.”
Art. 10 din același regulament prevede următoarele:
„(1) In situatiile in care restituirea pe vechiul amplasament nu mai este posibila, fostului proprietar sau mostenitorilor acestuia li se va oferi, un alt amplasament situat in aceeasi localitate sau .. Oferta va fi trimisa persoanelor indreptatite prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire iar termenul in care raspunsul la oferta trebuie dat nu poate fi mai mic de 7 zile de la data primirii ofertei de teren pe alt amplasament. In cazul in care fostul proprietar sau mostenitorii acestuia nu accepta amplasamentul oferit, comisia locala va trebui sa formuleze o alta oferta in termen de 30 de zile, daca persoanele indreptatite nu opteaza pentru primirea de despagubiri.
(2) In situatia in care . nu mai exista suficient teren in rezerva comisiei de fond funciar care sa fie atribuit in proprietate fostilor proprietari deposedati sau mostenitorilor acestora, comisiile de fond funciar se vor adresa comisiilor de fond funciar din alte localitati care vor pune la dispozitie terenurile ramase disponibile.”
Astfel cum a arătat și instanța de fond, prevederile anterior se aplică exclusiv situațiilor reglementate de art. 23 și art. 25 din Legea nr. 18/1991.
În cauză, nu s-a dovedit faptul că terenul a fost preluat de fostele cooperative agricole de producție, adresa nr. 2179 din 26 mai 1992, emise de Prefectura M. București și Sectorului Agricol I., mai sus amintită, prevede doar cu titlu general faptul că terenurile arabile aflate la limita Sectorului 1, au fost în patrimoniul C.A.P. Otopeni la data de 1 ianuarie 1990, iar nu că terenul care face obiectul acțiunii au făcut parte din acel patrimoniu.
Totodată, nu există alte indicii potrivit cărora terenul ar fi fost preluat de fosta cooperativă agricolă de producție.
Or, numai proprietarii terenurilor preluate de fostele cooperative agricole de producție beneficiază de compensare, în condițiile art. 24 alin. (2) din Legea fondului funciar.
În acest sens, s-a pronunțat și practica instanțelor civile, dar și cea a Curții Constituționale. Exempli gratia, trebuie amintită decizia nr. 195/2005 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 36 alin. (5) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, în care se arată faptul că instanța de contencios constituțional „constată că autorul excepției invocă neconstituționalitatea textului de lege criticat, prin lipsa reglementării pentru foștii proprietari ai terenurilor preluate de stat de a beneficia de terenuri în compensare sau de despăgubiri, în cazul în care dreptul lor de proprietate nu mai poate fi reconstituit pe vechiul amplasament, deoarece este afectat de construcții sau de lucrări de interes public. Prin urmare, critica de neconstituționalitate vizează în fapt o omisiune de reglementare și nu poate fi reținută. În acest sens jurisprudența Curții Constituționale este constantă. Prin numeroase decizii, de exemplu Decizia nr. 45 din 2 mai 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 12 mai 1995, sau Decizia nr. 27 din 12 martie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996, Curtea, statuând asupra limitelor competenței sale, a reținut că «nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite» și nici «nu-și poate asuma rolul de a crea, abroga sau de a modifica o normă juridică».”
Această jurisprudență a Curții Constituționale a rămas constantă chiar după adoptarea Legii nr. 247/2005. Astfel, prin decizia 12/12.01.2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.24 alin.(2) și art.36 alin.(5) din Legea fondului funciar nr.18/1991 și ale art.3 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997, la care a făcut referire și instanța de fond, s-a arătat că „dreptul suveran al legiuitorului de a aprecia întinderea și amploarea măsurilor pe care le stabilește prin lege, iar sub aspectele practice pe care le-ar presupune o apreciere asupra oportunității vreunei măsuri reparatorii, Curtea nu numai că nu s-ar putea pronunța, dar, în principiu, n-ar putea să completeze sau să schimbe măsuri legislative existente, devenind astfel «legislator pozitiv».”
În consecință, considerând că instanța de fond a acordat posibilitatea părților să își dovedească susținerile prin administrarea probatoriului relevant și a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, criticile aduse în calea de atac acesteia de către recurenți fiind neîntemeiate, motiv pentru care se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul, declarat de către recurenții-reclamanți I. N., S. D. M., P. R. L. I., E. C., I. FELICI, împotriva sentinței civile nr. 4344/05.03.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. M. BUCUREȘTI PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR și S. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR DE PE LÂNGĂ PRIMĂRIA SECTORULUI 1ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,11.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. R. B. L. P. G. M. N.
GREFIER
C. S.
Red. ARB/5 ex
Jud. S1/ jud. A. M.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1101/2015. Tribunalul BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 2400/2015. Tribunalul BUCUREŞTI → |
|---|
