Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 04/2013. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 04/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 24382/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 26/2013
Ședința publică de la 04 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. P.
Judecător V. B.
Grefier M. H.
Pe rol judecarea apelului declarat de reclamantul C. F. G. –domiciliat în .. B., împotriva sentinței civile nr._/04.10.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ - având ca obiect exercitare autoritate părintească, stabilire domiciliu minor și stabilire pensie de întreținere, în contradictoriu cu pârâta C. M. – domiciliată în comuna Poșta Cîlnău, ..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul C. F. G. - asistat de avocat T. N., intimata C. M. și martora I. G..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul ales al apelantului depune, în completarea taxei de timbru, un timbru judiciar de 0,15 lei.
Se procedează la identificarea intimatei C. M., care se legitimează cu C.I. . nr._ eliberată de SPCLEP B. la data de 07.09.2012, cu domiciliul legal în comuna Mărăcineni, .. 6, jud. B..
Intimata precizează că nu locuiește împreună cu părinții săi în comuna Vadu Pașii, ., ci la adresa din buletin, unde solicită să-i fie comunicate toate actele de procedură. A știut însă de proces, întrucât citația a fost primită de părinții săi, la domiciliul lor.
Instanța constată că astăzi este prima zi de înfățișare pentru intimata C. M., dat fiind faptul că aceasta nu locuiește în comuna Vadu Pașii, . fost citată, ci în comuna Mărăcineni, .. 6, jud. B..
Avocat T. N., pentru apelant, solicită să se pună în vedere intimatei să precizeze dacă este de acord cu acțiunea formulată de reclamantul C. F. G., ce are ca obiect stabilirea autorității părintești exclusive cu privire la minorul C. G. C., întrucât la fondul cauzei, fiind întrebată de către instanță, aceasta a arătat că este de acord. În situația în care intimata este de acord cu exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către apelantul-reclamant, nu s-ar mai impune administrarea de probe în apel.
Instanța procedează la explicarea noțiunii de autoritate părintească, în sensul prevederilor Noului Cod Civil.
Intimata precizează că dorește să fie implicată în viața copilului și acum, dar și în viitor. Nu este de acord ca autoritatea părintească pentru minorul G. C. să fie exercitată exclusiv de către apelant. Dorește să se stabilească și legături personale cu minorul, în situația în care apelantul nu-i va permite să ia legătura cu copilul.
În apărare, cu privire la exercitarea în comun a autorității părintești, solicită să-i fie încuviințată proba cu un martor, respectiv mama sa, F. E., care este prezentă astăzi în sala de judecată.
Apelantul, prin apărătorul său ales, arată că nu se opune probei solicitată de către intimată, fiind prima zi de înfățișare pentru aceasta, față de situația că a fost citată la domiciliul părinților ei.
Instanța încuviințează proba testimonială și pentru intimata C. M., respectiv audierea martorei F. E..
Se procedează la înlăturarea din sala de judecată a martorilor propuși de părțile din proces și se administrează proba cu interogatoriu luat intimatei, la cererea apelantului.
Separat, sub prestare de jurământ, s-au audiat martora I. G. – propusă de apelant și martora F. E. – propusă de intimată, ale căror declarații s-au consemnat și atașat la dosarul cauzei.
Părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat, apreciind dosarul în stare de judecată.
Nemaifiind cereri, excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat T. N., având cuvântul pentru apelantul C. F. G., solicită admiterea apelului, modificarea în parte a hotărârii atacate și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul ca autoritatea părintească pentru minorul G. C. să fie exercitată în mod exclusiv de către reclamantul-apelant.
Susține că intimata nu este interesată de minor, apelantul fiind cel care a insistat ca aceasta să-și vadă copilul. Intimata nu și-a dorit acest copil. Relevant este faptul că imediat după despărțirea părților, intimata a intrat într-o altă relație, așa cum a reieșit și din declarația martorei F. E., moment de la care nu s-a mai interesat de fiul ei.
Arată că la fond, pârâta-intimată și-a exprimat poziția procesuală, în sensul că a fost de acord ca autoritatea părintească pentru minor să fie exercitată numai de către tată, în condițiile în care instanța a explicat și a insistat pe acest aspect.
Precizează că intimata a lăsat copilul în grija tatălui de când avea 10 luni, iar în prezent acesta are aproape 2 ani, timp în care nu s-a implicat deloc în viața lui.
Deși intimata a pretins că s-a implicat în viața minorului, această implicare a constat în plata pensiei de întreținere, însă nu este suficient să plătești o pensie alimentară pentru un copil.
Solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat. Fără cheltuieli de judecată.
Intimata C. M., având cuvântul, arată că nu este de acord ca autoritatea părintească pentru copil să fie exercitată numai de către apelant, dorește ca și ea să aibă dreptul la copil, în viața căruia vrea să se implice.
Solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond, ca fiind temeinică și legală.
INSTANȚA
Asupra prezentului apel civil:
Prin sentința civilă nr._/04.10.2012 pronunțată de Judecătoria B. a fost admisă în parte cererea modificată, formulată de reclamantul C. F. G., în contradictoriu cu pârâta C. M., având ca obiect ordonanță președințială.
A fost stabilit domiciliul minorului C. G. C., născut la data de 13.06.2011, la locuința reclamantului.
A fost obligată pârâta să plătească, în favoarea minorului, o pensie de întreținere în cuantum de 135 de lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii, 28.08.2012 și până la majoratul minorului.
S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către reclamant.
S-a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 263 alin. 1 orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului.
Părțile s-au căsătorit la data de 16.07.2011, conform certificatului emis de Primăria comunei Poșta Cîlnău.
Din relația acestora a rezultat minorul C. G., născut la 13.06.2011, potrivit certificatului de naștere . nr._ (dosar fila 6 ).
Din referatul de anchetă socială nr. 4889/ 03.09.2012 întocmit de Primăria . fila 18), rezultă că reclamantul este absolvent al unei scoli profesionale, este angajat al S.C. Principal Company S.R.L., iar în prezent se află în concediu de creștere a copilului de pana la 2 ani.
S-a mai reținut ca ulterior încheierii casatoriei partile au locuit împreuna cu părinții reclamantului in . in luna octombrie 2011, cand in urma unor discuții intervenite in familie, parata a parasit domiciliul conjugal cu minorul, stabilindu-se in satul Scurtesti, . domiciliul părinților săi. Ulterior la data de 13.04.2012 a revenit cu minorul la domiciliul soțului, pe care l-a parasit din nou la data de 16.04.2012, de aceasta data fara minor, care a rămas in îngrijirea reclamantului si a bunicilor paterni.
În prezent minorul locuiește cu reclamantul la locuința bunicilor paterni, Chiaga V., in vârsta de 68 de ani si Chiaga E., in vârsta de 63 de ani, locuința construita din cărămida, acoperita cu țigla, încălzita cu lemne, electrificata, alimentata cu apa din rețeaua publica, compusa din cinci camere, bucătărie, hol, mobilata, având dotare corespunzătoare, cât și condiții igienice si de spațiu bune.
Prin referatul de anchetă socială s-a precizat că relațiile dintre membrii familiei sunt de înțelegere si respect.
Autoritatea tutelară a opinat pentru încredințarea minorului către tată, având în vedere că în familia sa există condițiile materiale și climatul necesar satisfacerii nevoilor copilului.
Dispozițiile art. 483 alin. 1 și alin. 3 C.civ. stabilesc că autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparține în mod egal ambilor părinți, ambii părinți răspunzând pentru creșterea copiilor lor minori. A.. 2 stipulează că părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, și îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate.
Potrivit art. 503 alin. 1 părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească.
In aprecierea interesului superior al minorului instanța trebuie sa disocieze relațiile dintre părinți de relațiile fiecăruia dintre aceștia cu copilul minor. Acesta din urma are dreptul de a beneficia de experiența ambilor părinți in luarea deciziilor care îl privesc. Pe de alta parte, cat timp nu s-a dovedit ca atitudinea paratei nu este de natura a afecta dezvoltarea fireasca a copilului și de a-i primejdui starea de sănătate, este normal ca autoritatea părinteasca sa fie exercitata de ambii părinți.
Independent de acordul paratei ca tatăl să fie cel ce exercita exclusiv autoritatea părinteasca, instanța a considerat că, atâta timp cat din probele administrate nu rezulta ca parata nu ar fi o mama buna, interesul superior al minorului reclama implicarea acesteia in creșterea si educarea sa.
Relațiile dintre soți, eventualele resentimente pe care aceștia le-ar avea unul fata de celalalt, nu trebuie sa afecteze in niciun fel relația copilului cu ambii părinți, aceștia având obligația de a-si asuma responsabilitatea pentru tot ceea ce presupune creșterea, educarea si dezvoltarea fireasca a minorului.
Implicarea mamei in viata copilului, chiar si numai la nivelul implicării sale in deciziile ce il privesc pe acesta nu poate fi decât benefica pentru minor.
In consecință, prima instanță a apreciat că interesul superior al copilului reclama ca autoritatea părinteasca sa fie exercitata in comun de catre ambii parinti, motiv pentru care a respins capătul de cerere având ca obiect exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către reclamant ca neîntemeiat.
In ceea ce privește stabilirea domiciliului minorului, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 92 C.civ., conform cărora domiciliul minorului este la părinții săi sau la acela dintre părinți la care locuiește in mod statornic. In caz de neînțelegere in ceea ce privește domiciliul minorului, cea care hotaraste este instanța de tutela.
Având in vedere acordul paratei in ceea ce privește domiciliul minorului, precum si cele reținute in referatul de ancheta sociala depus la dosarul cauzei, instanța a stabilit domiciliul minorului la locuința reclamantului, situată in .. B..
Art. 499 alin. 1 C.civ. prevede ca tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională
Art. 525 alin. 1 C.civ. prevede că minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri.
Art. 530 alin. 2 C.civ. stipulează că dacă obligația de întreținere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanța de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreținere, stabilită în bani.
Potrivit art. 529 alin. 1 C.civ. întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, alin. 2 stabilind că, atunci când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil.
Art. 531 alin. 2 C.civ. prevede că pensia de întreținere stabilită într-o sumă fixă se indexează de drept, trimestrial, în funcție de rata inflației.
Conform art. 532 alin. 1 C.civ. pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată.
Dispozițiile art. 499 alin. 1 C.civ. instituie o prezumție relativa in favoarea debitorului minor al întreținerii, respectiv starea de nevoie a minorului se prezuma daca nu se dovedește ca acesta se poate întreține prin munca sa sau ca deține bunuri ce pot fi valorificate.
In consecința, văzând vârsta minorului, precum si faptul ca părinții săi nu locuiesc împreuna, instanța a obligat parata la plata sumei de 135 de lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii, 28.08.2012 și până la majoratul minorului, cu titlu de pensie de întreținere, calculata prin raportare la nivelul venitului minin național.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul C. F. G., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, numai cu privire la măsura respingerii capătului de cerere privitor la exercitarea de către acesta, în mod exclusiv, a autorității părintești asupra copilului minor.
A motivat apelantul că prima instanță nu a ținut seama de acordul pârâtei intimate cu privire la toate capetele de cerere ale acțiunii promovate, respectiv capătul de cerere privind exercitarea autorității părintești. A fost încălcat, susține apelantul, principiul disponibilității care guvernează procesul civil, atâta vreme cât pârâta și-a exprimat clar punctul de vedere în legătură cu exercitarea autorității părintești.
Este evident, menționează apelantul, atâta vreme cât pârâta nu dorește să se implice în viața minorului, că va fi dificil să exercite prerogativele autorității părintești cu aceasta, neavând posibilitatea să ia legătură cu intimata.
De asemenea, față de acordul pârâtei cu privire la toate capetele de cerere, prima instanță a respins propunerea de audiere de martori, iar pe de altă parte a susținut, în considerentele hotărârii, că din nicio probă nu rezultă că pârâta nu ar fi o mamă bună, interesul superior al minorului reclamând implicarea ei în creșterea și educarea sa.
În prezent, a motivat apelantul, interesul efectiv al minorului este ca doar reclamantul să exercite autoritatea părintească, astfel încât să nu fie nevoit să se roage de intimată să aibă o altă atitudine față de fiul său. Va fi dificil să fie exercitată împreună autoritatea părintească, cu atât mai mult cu cât în mare parte a timpului pârâta nu este în țară.
În baza art. 295 Cod pr.civilă, tribunalul a dispus suplimentarea probatoriilor cu martori și interogatorii.
Conform răspunsului la interogatoriu, pârâta-intimată a fost de acord cu toate capetele de cerere din acțiunea promovată de către apelantul-reclamant, dar ulterior și-a dat seama că a greșit, întrucât a precizat că și ea are dreptul la copil.
La solicitarea părților, au fost audiați martorii I. G. și F. E..
Martora I. G., audiată la solicitarea apelantului, a declarat că pârâta a părăsit domiciliul conjugal și a lăsat copilul în grija tatălui. A declarat martora că atâta timp cât părțile au fost împreună, intimata s-a îngrijit de copil și nu a manifestat un comportament de natură a conduce la excluderea acesteia din viața minorului. De asemenea, a precizat martora, că intimata are o relație cu un alt bărbat și crede că din această cauză a lăsat copilul în grija fostului soț.
Martora F. E., audiată la solicitarea intimatei, a declarat că părțile au locuit cu minorul atât în domiciliul său, cât și în locuința părinților reclamantului. Cât timp părțile au stat împreună, intimata a avut grijă de copil, s-a comportat în mod corespunzător cu acesta, iar după despărțire a mers să vadă copilul, dar nu a putut sta cu acesta, datorită comportamentului părinților apelantului.
Examinând sentința pe baza mijloacelor de probă administrate și având în vedere criticile formulate, tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Printr-o completare a acțiunii introductive, reclamantul-apelant a solicitat ca în baza art. 398 cod civil să exercite singur autoritatea părintească asupra minorului rezultat din căsătoria cu pârâta. A motivat reclamantul că pârâta nu s-a interesat de soarta copilului după ce l-a părăsit și a intrat într-o relație de concubinaj cu un alt bărbat, fapt care face imposibilă exercitarea în comun a autorității părintești.
Pârâta a fost prezentă personal la termenul din 02.10.2012. La interogatoriul luat de instanță din oficiu, pârâta a precizat că știe pentru ce este chemată în judecată, nu există posibilitatea împăcării și este de acord cu toate capetele de cerere.
În baza rolului activ pe care trebuia să-l aibă, instanța nu a dat niciun fel de explicație și nu a lămurit părțile cu privire la capetele de cerere și la consecințele pe care le presupune soluționarea acestora. Aceste explicații erau absolut necesare, cu atât mai mult cu cât pârâta nu a beneficiat de asistență juridică.
În fața instanței de apel, pârâta-intimată a precizat că a fost de acord cu acțiunea formulată de reclamant, dar și-a dat seama că a făcut o mare greșeală, întrucât și ea beneficiază de dreptul la copil.
Potrivit art. 129 al.5 Cod pr.civilă, judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Potrivit art. 503 Cod civil, părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească.
În viziunea art. 483 din același cod, autoritatea părintească reprezintă ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți. Părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, și îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate. Ambii părinți răspund pentru creșterea copiilor lor minori.
Din probele administrate în cauză rezultă că părțile sunt căsătorite, dar relațiile dintre acestea au încetat. După despărțirea în fapt, copilul minor locuiește la apelantul-reclamant.
Potrivit art. 496 al.5 Cod civil, părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul.
Din interpretarea judicioasă a dispozițiilor Codului civil referitoare la autoritatea părintească, rezultă concluzia că raporturile dintre părinți și copiii lor minori, fără a distinge după cum aceștia sunt din căsătorie ori din afara căsătoriei, are la bază principiul interesului superior al copilului.
Acest principiu este enunțat expres de art. 263 Cod civil, conform căruia orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului.
Exercitarea autorității părintești de către ambii părinți și în mod egal, este regula de bază sau principiul fundamental al relațiilor dintre părinți și copii.
În consecință, numai motive temeinic justificate și circumstanțe substanțiale pot fi avute în vedere de către instanțele judecătorești pentru a hotărî că autoritatea părintească urmează să fie exercitată numai de către unul dintre părinți.
Această concluzie rezultă cu suficientă prisosință și din dispozițiile art. 507 Cod civil, care enumeră situațiile de excepție în care autoritatea părintească este exercitată numai de către unul dintre părinți, respectiv când celălalt părinte este decedat, declarat mort, decăzut din exercițiul drepturilor părintești, pus sub interdicție judecătorească, sau dacă, din orice alte motive, se află în neputința de a-și exprima voința.
Raportat la împrejurările cauzei și la vârsta copilului, tribunalul apreciază că este în interesul superior al acestuia să dezvolte legături morale și afective, firești și stabile, atât cu tatăl reclamant, cât și cu mama pârâtă.
În împrejurările concrete ale cauzei nu s-a făcut nicio dovadă concludentă că legăturile firești dintre copil și mamă nu ar fi în interesul superior al acestuia, sub considerentele că intimata a părăsit domiciliul conjugal, a lăsat copilul în grija tatălui și a intrat în relații extraconjugale.
Asemenea circumstanțe nu reprezintă o bază suficient de convingătoare pentru a decide că autoritatea părintească trebuie să revină numai reclamantului.
Potrivit art. 483 al.2 Cod civil, părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, iar ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă hotărăște potrivit interesului superior al copilului.
Interesul superior al copilului este criteriul determinant pe care instanța îl are în vedere atunci când decide cu privire la exercitarea autorității părintești.
Pentru determinarea acestui interes, trebuie avut în vedere întregul complex de împrejurări menite să asigure minorului o dezvoltare fizică, morală, afectivă și intelectuală armonioasă, având în vedere posibilitățile materiale ale părinților, vârsta copilului, comportamentul părinților, atașamentul acestora față de copil și legăturile de afectivitate care s-au stabilit, ori care trebuiesc cultivate între părinți și copil.
Este în interesul superior al copilului de a fi dezvoltate relații de familie firești și stabile cu ambii părinți, chiar în situația în care s-au despărțit în fapt, deziderat care poate fi realizat numai prin menținerea unor legături persoanel efective între părinți și copil și exercitarea în comun a drepturilor și îndatoririlor pe care le presupune autoritatea parentală.
Exercitarea în comun și în mod egal a autorității părintești, așa cum această regulă este stabilită de art. 503 Cod civil, presupune, între altele, informarea reciprocă și cooperarea părinților în ceea ce privește adoptarea deciziilor cu privire la persoana copilului, la sănătatea, creșterea și educația acestuia.
Faptul că între părinți a intervenit separarea în fapt, iar pârâta a părăsit domiciliul conjugal, lăsând copilul în grija reclamantului, nu reprezintă o bază suficient de temeinică pentru a decide că autoritatea părintească urmează să fie exercitată numai de către apelant, atâta vreme cât nu s-a demonstrat că exercitarea în comun a autorității parentale nu ar fi în interesul superior al copilului.
Pentru protejarea vieții de familie și dezvoltarea unor relații afective și morale firești între copil și părinții săi, este necesar ca drepturile parentale comune să-și continue existența și în afara divorțului ori după separarea în fapt a părinților, atâta timp cât exercițiul acestor drepturi este în interesul superior al copilului.
Raportat la considerentele mai sus expuse, tribunalul constată că apelul este nefondat și urmează a fi respins potrivit dispozițiilor art. 296 Cod pr. civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul C. F. G. – domiciliat în .. B., împotriva sentinței civile nr._/04.10.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ - având ca obiect exercitare autoritate părintească, stabilire domiciliu minor și stabilire pensie de întreținere, în contradictoriu cu pârâta C. M. – domiciliată în ., .. 6, jud. B..
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Februarie 2013.
Președinte, E. P. | Judecător, V. B. | |
Grefier, M. H. |
Red. V. B.
Thred. M.H.
4 ex./13.02.2013
d.f. nr._ – Judecătoria B.
j.f. – E. C. V.
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 452/2013.... | Superficie. Decizia nr. 1677/2013. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
