Stabilire domiciliu minor. Hotărâre din 15-02-2013, Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 15-02-2013 în dosarul nr. 17688/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 31/2013
Ședința publică de la 15 februarie 2013
Completul constituit din:
Președinte: A. M.
Judecător: M. N.
Grefier: A. P.
Pe rol se află judecarea apelului civil formulat de către pârâtul N. I., domiciliat în ., județul B., împotriva sentinței civile nr._ pronunțată la data de 31.10.2012, de Judecătoria B., în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu reclamanta P. M., domiciliată în ..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit recurentul N. I. și intimata P. M., reprezentată de avocat D. A..
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că recursul a fost motivat, nu a fost timbrat legal cu suma de 3 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, după care:
Avocat D. A. a depus la dosar împuternicire avocațială nr._ din 14.02.2013.
Instanța pune în discuție, în raport de obiectul acțiunii, calificarea căii de atac.
Avocat D. A. a arătat că lasă la aprecierea instanței calificarea căii de atac.
Instanța, raportat la obiectul acțiunii deduse judecății respectiv, stabilire domiciliu minor, în temeiul dispozițiilor art. 282 – 2821 din Codul de procedură civilă, recalifică drept apel calea de atac.
Tribunalul, din oficiu, a invocat excepția netimbrării apelului și acordă cuvântul pe această excepție.
Avocat D. A. pentru intimată a solicitat anularea apelului, ca netimbrat.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B., la data de 24.05.2012, sub nr._, reclamanta P. M. a chemat în judecată pe pârâtul N. I., solicitând instanței ca, pe baza probelor ce vor fi administrate, să dispună, pe calea ordonanței președințiale, stabilirea locuinței minorei N. A. M., născută la data de 24.11.2010, la locuința reclamantei, exercitarea autorității părintești exclusiv de către reclamantă, și obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere, raportat la venitul minim pe economie, acesta nefiind încadrat în muncă.
În motivarea cererii, s-a arătat că, din relația de concubinaj a părților, a rezultat minora N. A. M., născută la data de 24.11.2010, iar în prezent copilul se află la domiciliul pârâtului, întrucât, în momentul în care a dorit să plece de la domiciliul acestuia, i-a luat copilul din brațe, cu forța, cu toate că reclamanta i-a explicat că un copil de un an și sase luni are nevoie de îngrijire specială.
Reclamanta a mai arătat că a aflat de la o vecină că minora plânge și refuză să mănânce, pârâtul fiind plecat la muncă, singura care se poate ocupa de copil fiind mama acestuia, dar care are grave probleme de sănătate.
La termenul de judecată din data de 30.05.2012, reclamanta a renunțat la judecarea cererii pe cale de ordonanță președințială, solicitând judecata potrivit dreptului comun.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare, însă s-a prezentat, în ședința publică din 27.06.2012, și a solicitat administrarea probei testimoniale.
Prin sentința civilă nr._/24.10.2012, instanța a admis, în parte, acțiunea, modificată, a stabilit ca exercitarea autorității părintești să se facă de către ambii părinți, a stabilit locuința minorei A. M. la mama sa, în ., l-a obligat pe pârât la plata unei pensii de 132,7 lei pe lună, începând cu data pronunțării sentinței.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că, din relația de concubinaj a părților, a rezultat minora N. A. M., născută la data de 24.11.2010.
Cu privire la capătul de cerere privind stabilirea exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către reclamantă, s-a apreciat că nu a rezultat din probele administrate că tatăl ar avea o atitudine necorespunzătoare față de copil.
Referitor la cererea de stabilire a locuinței minorei, analizând referatul de anchetă socială, a reținut că reclamanta locuiește în prezent în ., la locuința numitului P. D., casa oferind condiții corespunzătoare. Având în vedere și declarațiile martorilor, potrivit cărora pârâtul lucrează cu ziua, iar de creșterea minorei se ocupă mai mult bunica paternă, precum și vârsta fragedă a copilului, de doi ani, instanța a apreciat că este în interesul superior al acestuia de a locui alături de mama sa.
S-a hotărât și obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere, în cuantum de 132,7 lei.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat „recurs” pârâtul N. I., cererea fiind calificată „apel”, la momentul primirii, 08.01.2013, și înregistrată pe rolul Tribunalului B., sub nr._ .
În motivare, pârâtul a arătat că el este cel care se ocupă de creșterea copilului, care locuiește în ., fiind ajutat și de mama sa. A apreciat că îi poate oferi copilului o îngrijire adecvată vârstei și necesităților, chiar și în lipsa mamei.
S-a învederat instanței că, în iarna 2011-2012, reclamanta a fost plecată cu minora la locuința tatălui său, din . a stabilit domiciliul, dar a revenit în domiciliul comun pentru că fusese izgonită din casă chiar de tatăl său, cu care nu se înțelege.
Pârâtul a susținut că reclamanta mai are un copil, pe care îl cresc bunicii paterni, astfel că s-ar putea aprecia că are o atitudine delăsătoare, indiferentă față de necesitățile unui minor.
A solicitat stabilirea locuinței minorei la locuința din ..
La prima zi de înfățișare, 15.02.2013, instanța a recalificat cererea ca fiind „apel”, în raport de obiectul acțiunii, astfel cum a fost modificată, respectiv exercitarea autorității părintești, stabilirea locuinței copilului și obligarea la pensie, și a constatat că, în mod corect, dosarul a fost înregistrat pe cale administrativă ca apel, în temeiul art. 2821, rap. la art. 282 din Codul de procedură civilă.
Apelantul N. I., legal citat, cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 3 lei și timbre judiciare de 0,15 lei, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a făcut dovada achitării acestor taxe.
Examinând excepția netimbrării apelului, care are prioritate, conform art. 137 alin. 1 din Codul de procedură civilă, tribunalul reține că, potrivit art. 11 alin. 1 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cererile pentru exercitarea apelului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanță.
De asemenea, art. 20 din același act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă nu au fost plătite în cuantumul legal, în momentul înregistrării cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii, astfel cum prevede art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.
În ceea ce privește nerespectarea obligației de a aplica timbre judiciare, conform art. 3 alin. 1 din O.G. nr. 32/1995, cererile ce au ca obiect exercitarea unei căi de atac se timbrează cu 0,15 lei, iar art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 conține o normă de trimitere la legea referitoare la taxa de timbru, atunci când nu sunt respectate dispozițiile ordonanței.
Dispozițiile legii speciale, nr. 146/1997, stabilesc că instanțele judecătorești nu se pot pronunța asupra cererilor mai înainte de a se îndeplini dispozițiile referitoare la timbraj și, în consecință, în situația neîndeplinirii obligației preliminare de timbraj nu poate fi analizată (cercetată) în concret temeinicia și legalitatea sentinței apelate în raport de criticile formulate, conform art. 295 din Codul de procedură civilă.
Tribunalul subliniază faptul că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (hotărârea Weisman contra României) s-a reținut că „dreptul la un tribunal” prevăzut de art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care face parte din dreptul intern și are prioritate, în baza art. 11 alin. 2 și 20 alin. 2 din Constituția României, atunci când există neconcordanțe, nu este unul absolut. El poate face obiectul unor limitări, de vreme ce, prin însăși natura sa, reclamă reglementare din partea statului, care urmează a alege mijloacele pe care le va folosi în acest scop. În această privință, Curtea nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal. Limitarea dreptului de acces la un tribunal nu este compatibilă cu prevederile art. 6 alin. 1 din Convenție decât dacă prin aceasta se urmărește un scop legitim și dacă există un grad rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat. Ținând cont de principiul conform căruia Convenția urmărește protejarea unor drepturi care nu sunt teoretice sau iluzorii, ci concrete și efective, Curtea a considerat că trebuie apreciat asupra cuantumului cheltuielilor de judecată, în contextul circumstanțelor unei spețe date, inclusiv capacitatea reclamantului de a le achita, precum și faza procedurală în care această restricție este impusă. Se poate observa, în raport de aceste criterii de apreciere, subliniate în jurisprudența Curții Europene, că valoarea taxei pretinse este redusă, de 3 lei, taxă judiciară de timbru, și 0,15 lei, timbru judiciar, astfel încât nu se poate considera că a fost încălcat dreptul pârâtului de acces la un tribunal.
Întrucât apelantul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, și nici nu a aplicat timbre judiciare, până la termenul acordat cauzei în acest sens, cererea sa fiind supusă regulilor generale de taxare (cererea de stabilire a locuinței minorilor este supusă taxei judiciare de timbru de 6 lei, conform art. 7 lit. c din Legea nr. 146/1997, la judecata în primă instanță, în apel fiind de 3 lei, redusă la jumătate, conform art. 11 alin. 1 din același act normativ), și nici nu a solicitat acordarea ajutorului public sub forma scutirii sau eșalonării pentru plata taxelor de timbru, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, coroborat cu art. 9 alin. 2 din O.G. 32/1995, tribunalul va anula ca netimbrat apelul declarat.
Hotărârea este supusă recursului, în termen de 15 zile de la comunicare, potrivit art. 299, art. 301 din Codul de procedură civilă, și, sub sancțiunea nulității, se motivează prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite excepția netimbrării apelului, invocată din oficiu.
Anulează, ca netimbrat, apelul formulat de către pârâtul N. I., domiciliat în ., județul B., împotriva sentinței civile nr._ pronunțată la data de 31.10.2012, de Judecătoria B., în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu reclamanta P. M., domiciliată în ..
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 15 februarie 2013.
Președinte, A. M. | Judecător, M. N. | |
Grefier, A. P. |
Red./thred. M.N.
4 ex./20.02.2013
Dosar prima instanță - nr._ – Judecătoria B.
Judecător prima instanță – C. M. F. R.
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub nr. 8214
| ← Curatelă. Decizia nr. 2/2013. Tribunalul BUZĂU | Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 452/2013.... → |
|---|
