Contestaţie la executare. Decizia nr. 16/2014. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 16/2014 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 13-01-2014 în dosarul nr. 8311/200/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 16/2014
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. Ș.
Judecător E. P.
Judecător G. I. R.
Grefier M. H.
Pe rol judecarea recursului declarat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA prin DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI – cu sediul în București, .. 401A, sector 6, împotriva sentinței civile nr._/26.09.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ - având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu contestatoarea M. (S.) T. A. – domiciliată în ., ., jud. B..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că este primul termen de judecată, recursul este motivat și legal timbrat, iar intimata-contestatoare a formulat în cauză întâmpinare, după care:
Se dă citire încheierii din Camera de consiliu din data de 10.01.2014, prin care s-a admis cererea de abținere formulată de judecător M. A. de la soluționarea prezentei cauze, completul de judecată fiind constituit prin includerea judecătorului de permanență, respectiv a judecătorului G. I. R., conform art. 98 al.4 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanțelor judecătorești.
Instanța constată că întâmpinarea formulată de intimata-contestatoare a fost depusă la dosar, prin serviciul de registratură, la data de 30.12.2013, și, ținând cont de dispozițiile art. 129 al.1 Cod pr.civilă, conform cărora părțile au îndatorirea să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, apreciază nu se mai impune comunicarea întâmpinării.
Constată cauza în stare de judecată și, având în vedere faptul că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă, o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra prezentului recurs civil.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, contestatoarea M. (S.) T. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CESTRIN, solicitând anularea actelor de executare emise de executorul judecătoresc, respectiv somația nr.1873 din 07.05.2013 și procesul-verbal încheiat în data de 07.05.2013 de stabilire a cheltuielilor de executare, precum și anularea executării silite înseși.
În motivarea în fapt a cererii, contestatoarea a învederat că în data de 10.05.2013 i-au fost comunicate următoarele acte de executare: somația nr. 1873/7.05.2013, procesul-verbal încheiat în data de 7.05.2013 de stabilire a cheltuielilor de executare, procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/14.12.2010. Prin somația nr. 1873/7.05.2013 întocmită de Societatea civilă profesională de executori judecătorești M. D. și M. A. D., contestatoarei i se pune în vedere să achite următoarele creanțe: echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua efectuării plății a sumei de 28 euro, reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire (rovinieta), respectiv 425 lei, reprezentând cheltuieli efectuate cu executarea silită.
În vederea emiterii acestei somații organul de executare silită a avut în vedere dispozițiile art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, în forma aflată în vigoare la momentul săvârșirii pretinsei contravenții, potrivit cărora„contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4" iar potrivit anexei 4, pentru vehiculele categoria A (categorie în care se încadrează autoturismul proprietatea subsemnatei), contravaloarea rovinietei valabile 1 an este stabilită la suma de 28 euro.
În continuare, învederează că la data de 27 iulie 2012 a intrat în vigoare Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România care stabilește în art. I pct. 2 faptul că alin. 3 al art. 8 se abrogă. Este adevărat faptul că prin art. II al aceleiași legi se stabilește că „tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează" însă, în legătură cu acest aspect pot fi aplicate mutatis mutandis cele stabilite de către instanța de control constituțional prin Decizia nr. 228 din 13 martie 2007 care a statuat, referitor la dispozițiile art. 12 alin.(l) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul contravențiilor, faptul că „textul de lege care formează obiectul excepției se creează discriminări între persoanele care se găsesc în aceeași situație de contravenienți, ceea ce este contrar prevederilor art. 16 alin.(l) din Constituție. Diferențierea de tratament juridic în cadrul aceleiași categorii de subiecte de drept este permisă numai dacă se justifică prin rațiuni obiective și rezonabile, în cazul de față, însă, persoane aflate obiectiv în aceeași situație juridică beneficiază de tratament juridic diferit, în funcție de anumite condiții subiective și aleatorii, ceea ce contrazice exigențele principiului constituțional al egalității în drepturi".
Mai mult decât atât, contestatoarea precizează că în considerentele aceleiași decizii, Curtea Constituțională a stabilit faptul că aplicarea legii noi care nu mai prevede și nu mai sancționează contravențional fapta trebuie analizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a acesteia și la stadiul derulării cauzei. Totodată, contravenția, ca fapt antisocial, trebuie privită atât sub aspectul săvârșirii și constatării acesteia, cât și sub aspectul aplicării și executării sancțiunii. Din acest punct de vedere sintagma „nu se mai sancționează” trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută.
Efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută. O sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început. Având în vedere cele de mai sus precum și faptul că decizia Curții Constituționale este general obligatorie de la data publicării sale și nu poate fi ignorată, instanța fiind ținută de cele stabilite de instanța de contencios constituțional, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, solicită să se dispună anularea somației, a procesului-verbal încheiat în data de 7.05.2013 de stabilire a cheltuielilor de executare și a întregii executări silite efectuate de Societatea civilă profesională de executori judecătorești M. D. și M. A. D., în dosarul de executare nr. 1873/2012 și să se constate faptul că sumele stabilite în sarcina debitoarei de către organul de executare nu au temei legal și, prin urmare, s-ar efectua o plată nedatorată.
În subsidiar, contestatoarea a solicitat, ca în cazul în care instanța va aprecia că nu s-ar aplica cele decise de Curtea Constituțională, anularea în parte a procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare al căror cuantum este vădit exagerat, fiind de câteva ori mai mare decât debitul ce se execută silit.
În drept, contestația la executare a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.144/2012, OG nr.15/2002, art.147alin.4 din Constituția României.
În susținerea cererii, contestatoarea a depus copii de pe următoarele înscrisuri: somația nr.1873 din 07.05.2013 și procesul-verbal încheiat în data de 07.05.2013 de stabilire a cheltuielilor de executare, proces-verbal de constatare a contravenției . nr._/14.12.2010.
Intimata a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a arătat că procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/21.12.2010 a devenit titlu executoriu potrivit art.37 din OG nr.2/2001. Întrucât contestatoarea a fost informată în timp util asupra actului sancționator întocmit împotriva sa, dar nu și-a valorificat dreptul conferit de lege în termen procedural și nici nu a plătit în mod voluntar până să intervină procedura coercitivă a executării silite, intimata apreciază că prevalarea de propria turpitudine nu poate constitui motiv de anulare a unor înscrisuri întocmite de executorul judecătoresc, atâta vreme cât acestea au fost întocmite în spiritul și litera legii.
Referitor la solicitarea de a se anula toate actele de executare realizate pe fundamentul unui act sancționator temeinic si legal întocmit, contestatoarea invoca aplicabilitatea Legii nr. 144/2012 raportata la prevederile constituționale. Intimata nu contrazice aplicarea unei legi aflata în vigoare si nici nu încurajează la eludarea sa, ci doar atrage atenția asupra interpretării și aplicării corecte a acesteia. Astfel, apreciază că raportat la pretențiile contestatoarei-reclamante, se consideră îndreptățită să facă următoarele precizări:
In primul rând, art. II din Legea nr. 144/2012 se refera exclusiv la situațiile în care, contravenientului căruia i s-a întocmit proces verbal de constatare a contravenției și i s-a aplicat tariful de despăgubire, a formulat plângere împotriva acestuia în termenul procedural, "tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 aplicate și contestate în instanța până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează". Conjuncția "si" condiționează imperativ aplicarea dispozițiilor acestui act normativ, cu consecința executării ori a neexecutării obligației de a achita tariful de despăgubire conținut în cuprinsul procesului verbal. Sancțiunea a fost aplicata, dar nu și contestata până la data intrării în vigoare a legii de referința (adică Legea nr. 144/2012), iar aceasta nu derogă de la litera sa în sensul de a crea posibilitatea anularii sancțiunii doar dacă a fost aplicată, fără să fi fost și atacată până la termenul precizat de lege. In economia acesteia nu se regăsește doar formularea "aplicate", ci se edifica cu certitudine printr-o conjuncție coordonatoare "aplicate și contestate".
Or, așa cum se reflecta din context, contestatoarea a recunoscut ea însăși ca nu a atacat pe fond actul sancționator cu plângere contravenționala, făcând astfel încă de la bun început, inaplicabile prevederile acestei legi. In concluzie, cauzei sunt incidente dispozițiile art. 37 din O.G. nr. 2/2001 - privind regimul contravențiilor, sens în care procesul verbal aplicat și neatacat în instanța cu toate precizările din cuprinsul său, rămâne titlu executoriu, inclusiv în ceea ce privește tariful de despăgubire.
Pe de alta parte, intimata apreciază că, în sensul prevederilor constituționale precum și a Deciziei Curții Constituționale nr. 228/2007, referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, arată că, construit pe principiul egalității în drepturi acreditat de art. 16 alin. 1 din Constituția României, ""cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.", iar, în virtutea alin. 2 din același articol al legii fundamentale, "nimeni nu este mai presus de lege".
Prin decizia Curții Constituționale menționată s-a avut în vedere faptul că potrivit textului de lege criticat, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar daca a fost săvârșita înainte de data intrării in vigoare a noului act normativ. Din acest punct de vedere, sintagma "nu se mai sancționează" trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută.
Dar, în lumina prevederilor constituționale raportate la dispozițiile art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, textul invocat face referire expresa la situația in care Ieșea de referința nu mai califica fapta drept contravenție.
Or, in contextul prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002-privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, reiese ca "fapta de a circula fără a deține rovinieta valabila constituie contravenție...." Așadar, se accentuează ideea în virtutea căreia a fost întocmit și procesul verbal de constatare a contravenției nr._/14.12.2010, criticat de reclamanta, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă, așa cum este definita de art. 1 alin. 1 indice 1 din O.G. nr. 15/2002, este considerata în continuare contravenție.
In concluzie, actul sancționator cu sancțiunile aferente, a fost încheiat pentru o fapta considerata contravenție si la momentul întocmirii acestuia si la data intrării in vigoare a legii contravenționale mai favorabile.
Astfel, având în vedere că prevederile art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 se refera la situația in care printr-un act normativ o fapta nu mai este considerata contravenție, aceste prevederi legale nu sunt incidente cauzei deduse judecații (jurisprudența - sentința civila 2004/2013 pronunțata de Judecătoria Pitești).
Deoarece procesul verbal respectiv și implicit tariful de despăgubire conținut de acesta, nu a fost contestat în instanța până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012, în consecință nefiind incidente cauzei nici dispozițiile amintite, consideră ca procesul verbal are valoare de titlu executoriu în întreg cuprinsul sau, tariful de despăgubire conținut fiind susceptibil de executare silita pentru considerentele expuse.
În ceea ce privește valoarea cheltuielilor de executare contestate de debitoare, precizează că acestea se încadrează în limitele legale admise de OMJ nr.2550/2006. Aceste dispoziții raportate la art.39 alin.4 din Legea nr.188/2000 din care reiese că debitorul este ținut la cheltuielile de executare stabilite sau după caz efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, precum și onorariul executorului judecătoresc asimilat conform alin.5 al acestui articol, cheltuielilor de executare, edifică fără echivoc obligativitatea care incumbă debitorului de a le achita în continuare, așa cum reiese din dispozițiile art.371 ind.7 alin.2 C.proc.civ.
În același articol se legiferează faptul că „cheltuielile de executare sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel”, or creditoarea arată că nu a renunțat la executare. Codul de procedură silită și Legea nr.188/2000 statuează că, pe lângă cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silită și pe lângă cele de transport, libertatea identificării și stabilirii și altor cheltuieli, implicit a cuantumului acestora, prin mențiunea alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite guvernate de art.39 pct. 7 din legea de referință.
Având în vedere principiul neretroactivității legii pe care își fundamentează debitoarea contestația, menționează că procesul-verbal comunicat în timp util și neatacat în termenul legal a devenit titlu executoriu, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art.144/2012, întrucât potrivit acestuia se anulează doar tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a acesteia, adică până la data de 27.07.2012, ceea ce nu este cazul în prezenta speță.
Pentru considerentele arătate, intimata a solicitat respingerea contestației le executare ca neîntemeiată.
La solicitarea instanței, Biroul Executorului Judecătoresc M. D. și M. A. D. a înaintat, în copii certificate, actele conținute în dosarul de executare nr. 1873/2012.
În urma probelor administrate în cauză, Judecătoria B. a pronunțat sentința civilă nr._/26.09.2013, prin care a admis contestația la executare formulată de contestatoarea M. (S.) T. A., a anulat actele de executare din dosarul de executare silită nr. 1873/2012 al Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești M. D. și M. A. D. și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/14.12.2010, s-a dispus obligarea numitei S. T. A. la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro, datorat conform art.8 alin.3 din OG nr.15/2002. Procesul-verbal de constatare a contravenției reprezintă titlu executoriu potrivit art.37 din OG nr.2/2001, astfel că în vederea executării silite a acestuia, în urma formulării cererii de executare înregistrate la SCPEJ M. D. și M. A. D., s-a format dosarul de executare nr.1873/2012.
Executorul judecătoresc a calculat conform procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, pentru creanța pusă în executare, suma de 425,11 lei compus din onorariul executorului judecătoresc în cuantum de 15 lei, taxa de timbru 4 lei, timbru judiciar de 0,30 lei, taxa de încuviințare a executării silite de 10 lei și cheltuielile necesare executării de 395,81 lei, executorul menționând că aceste ultime cheltuieli constau în înregistrare, formare dosar, redactare adresă, proces-verbal de îndeplinire a procedurii, cheltuieli de transmitere prin poștă, emitere somație, emitere adresă poprire pentru fiecare terț poprit, arhivare dosar.
Motivele contestației la executare privesc pe de o parte titlul executoriu și actele de executare emise în baza acestuia, iar pe de altă parte cheltuielile de executare.
Instanța a analizat cu prioritate motivul legat de aplicarea legii mai favorabile invocat de contestatoare. Astfel, s-a constatat că prin Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002, în cuprinsul art. II al acestei legi se stabilește că „tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează".
În cauză, contestatoarea a arătat că nu a contestat în instanță procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/14.12.2010. Cu toate acestea, solicitarea de a se face aplicarea textului mai sus invocat și în faza de executare a sancțiunii contravenționale, în virtutea efectelor obligatorii ale jurisprudenței Curții Constituționale, apare ca întemeiată.
Potrivit opiniei exprimate de Curtea Constituțională, sintagma "nu se mai sancționează" trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută. Efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate si neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai executa.
Chiar dacă fapta rămâne în continuare sancționată ca și contravenție, tariful de despăgubire, care ține de regimul sancționator, nu se mai aplică, deci echivalează cu o dezincriminare, iar conform interpretării date de Curte, acest tarif neexecutat până la data intrării în vigoare a noii legi nr.144/2012 nu se va mai executa.
Această interpretare este conformă cu principiul egalității în drepturi a cetățenilor, precum și cu principiul echității, întrucât finalitatea legii a fost înlăturarea tarifului de despăgubire neexecutat până la data intrării în vigoare a noii legi.
Având în vedere aceste considerente, instanța nu a mai analizat celelalte motive invocate de contestatoare și a anulat formele de executare întocmite de Societatea civilă profesională de executori judecătorești M. D. și M. A. D. în dosarul de executare nr. 1873/2012, respectiv somația nr. 1873/7.05.2013 și procesul-verbal încheiat în data de 7.05.2013 de stabilire a cheltuielilor de executare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CESTRIN, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu consecința menținerii atât a încheierii de încuviințare a executării silite pronunțată de Judecătoria B., a tuturor formelor de executare deja realizate, cât și cu admiterea în întreg a cheltuielilor ocazionate de procedura.
În motivarea în fapt a recursului s-a arătat că, urmare a efectuării controlului prin sistemul informatic SIEGMCR, s-a constatat in data de 15.10.2010 petenta M. (S.) T. A. circula pe drumurile naționale fără sa dețină rovinieta valabila, așa cum este definită de art. 1 (1A1) din norma de referința, adică O.G. nr. 15/2002.
In scopul sancționării faptei contravenționale, precum si a prevenirii săvârșirii acesteia pentru viitor, in temeiul art. 8 alin. 1 si 3 din același act normativ menționat anterior, a fost emis procesul verbal in cauza, in termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, potrivit textului art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001-privind regimul juridic al contravențiilor: „Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie in termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei”.
In contextul legislativ expus, arată că agentul constatator a emis actul coercitiv astfel cum legea dispune imperativ, sub sancțiunea anularii procesului verbal, in interiorul termenului de 6 luni.
In ceea ce privește comunicarea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/14.12.2010, aceasta s-a făcut prin poștă cu aviz de primire, conform dispozițiilor art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Deoarece contestatoarea a fost informată în timp util asupra actului sancționator întocmit împotriva sa, dar nu si-a valorificat dreptul conferit de lege in termen procedural, si nici nu a plătit in mod voluntar, până să intervină procedura coercitivă a executării silite, apreciază recurenta că prevalarea de propria turpitudine nu poate constitui motiv de anulare a unor înscrisuri întocmite de executorul judecătoresc, atâta vreme cât acestea au fost întocmite in spiritul si litera legii.
De asemenea, deoarece procesul verbal a fost comunicat la domiciliul debitoarei, dispus de prevederile art. 26 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, precizează că spetei nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 14 din aceeași normă juridică.
Dubiul cu privire la buna-credință a contestatoarei se manifestă prin chiar faptul că . nu a fost determinată nici chiar de aplicarea unor modalități coercitive instituite de lege, aceasta sesizându-se cu privire la contravenția ce face obiectul prezentei doar după ce a primit somația de plata din partea organului de executare silită, perioada în care debitul putea fi plătit de către debitoare fiind de aproximativ 3 ani
In sensul solicitării de a se anula toate actele de executare realizate pe fundamentul unui act sancționator temeinic si legal întocmit, contestatoarea invocă aplicabilitatea Legii nr. 144/2012 raportată la prevederile constituționale.
Susține recurenta că nu contrazice aplicarea unei legi aflată in vigoare si nici nu încurajează la eludarea sa, ci doar atrage atenția asupra interpretării si aplicării corecte a acesteia.
Astfel, raportat la pretențiile contestatoarei-reclamante, se consideră îndreptățită a face următoarele precizări punctuale:
In primul rând, art. II din Legea nr. 144/2012 se referă exclusiv la situațiile in care, contravenientului căruia i s-a întocmit proces verbal de constatare a contravenției si i s-a aplicat tariful de despăgubire, a formulat plângere împotriva acestuia in termenul procedural: „tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 aplicate și contestate in instanța pana la data intrării in vigoare a prezentei legi se anulează”. Conjuncția „și” condiționează imperativ aplicarea dispozițiilor acestui act normativ, cu consecința executării ori a neexecutării obligației de a achita tariful de despăgubire conținut in cuprinsul procesului verbal. Sancțiunea a fost aplicata, dar nu si contestata pana la data intrării in vigoare a legii de referința (adică Legea nr. 144/2012), iar aceasta nu deroga de la litera sa in sensul de a crea posibilitatea anularii sancțiunii doar daca a fost aplicata, fără să fi fost si atacată pana la termenul precizat de lege. In economia acesteia nu se regăsește doar formularea „aplicate”, ci se edifica cu certitudine printr-o conjuncție coordonatoare „aplicate și contestate”.
Or, așa cum se reflecta din context, contestatoarea a recunoscut ea însăși că nu a atacat pe fond actul sancționator cu plângere contravenționala, făcând astfel încă de la bun început, inaplicabile prevederile acestei legi. In concluzie, cauzei sunt incidente dispozițiile art. 37 din O.G. nr. 2/2001-privind regimul contravențiilor, sens in care procesul verbal aplicat si neatacat in instanța cu toate precizările din cuprinsul sau, rămâne titlu executoriu, inclusiv in ceea ce privește tariful de despăgubire.
Pe de alta parte, in sensul prevederilor constituționale precum si a Deciziei Curții Constituționale nr. 228/2007, referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, arată ca, construit pe principiul egalității in drepturi acreditat de art. 16 alin. 1 din Constituția României, „cetățenii sunt egali in fata legii si a autorităților publice, fara privilegii si fara discriminări.”, iar, in virtutea alin. 2 din același articol al legii fundamentale, „nimeni nu este mai presus de lege”.
Prin decizia Curții Constituționale menționata s-a avut in vedere faptul ca potrivit textului de lege criticat, daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar daca a fost săvârșita înainte de data intrării in vigoare a noului act normativ. Din acest punct de vedere, sintagma „nu se mai sancționează” trebuie înțeleasa in sensul ca, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplica, iar in cazul celor aplicate, dar aflate in curs de executare la data intrării in vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută.
Dar, in lumina prevederilor constituționale raportate la dispozițiile art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, textul invocat face referire expresă la situația în care legea de referința nu mai califică fapta drept contravenție.
Or, in contextul prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002-privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, atât in forma existentă la data constatării contravenției cat si in forma modificata la data de 27 iulie 2012 prin Legea nr. 144/2012, reiese ca „fapta de a circula fara a deține rovinieta valabila constituie contravenție....” Așadar, accentuează ideea in virtutea căreia a fost întocmit si procesul verbal de constatare a contravenției nr._/14.12.2010, criticat de reclamanta, fapta de a circula fara a deține rovinieta valabila, așa cum este definită de art. 1 alin. 1 indice 1 din O.G. nr. 15/2002, este considerată in continuare contravenție.
In concluzie, actul sancționator cu sancțiunile aferente, a fost încheiat pentru o fapta considerată contravenție si la momentul întocmirii acestuia si la data intrării in vigoare a legii contravenționale mai favorabile.
Sens in care, având in vedere ca prevederile art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 se referă la situația in care printr-un act normativ o fapta nu mai este considerată contravenție, ceea ce nu se raportează la speța de față, precizează ca fără îndoiala aceste prevederi legale nu sunt incidente cauzei deduse judecații (jurisprudența - sentința civila 2004/2013 pronunțata de Judecătoria Pitești).
Conex, deoarece procesul verbal respectiv si implicit tariful de despăgubire conținut de acesta, nu a fost contestat in instanța pana la data intrării in vigoare a Legii nr. 144/2012, consideră că procesul verbal are valoare de titlu executoriu in întreg cuprinsul sau, tariful de despăgubire conținut fiind susceptibil de executare silita pentru considerentele expuse.
In ceea ce privește valoarea cheltuielilor de executare contestate de debitor, precizează că acestea se încadrează in limitele legale admise de O.M.J. nr. 2550/2006. Aceste dispoziții raportate Ia art. 39 alin. 4 din Legea nr. 188/2000-privind executorii judecătorești, republicata, din care reiese ca debitorul este ținut la cheltuielile de executare stabilite sau după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare si pana la data realizării obligației stabilite in titlul executoriu, precum si onorariul executorului judecătoresc asimilat conform alin. 5 din același articol, cheltuielilor de executare, edifică fara echivoc obligativitatea care incumba debitorului de a le achita in continuare, astfel cum reiese din dispozițiile art. 371 indice 7 alin. 2 Cod proc. civ.
Mai mult, in același articol din Codul proc. civ. se legiferează faptul ca „cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt in sarcina debitorului urmărit, afara de cazul când creditorul a renunțat la executare sau daca prin lege se prevede altfel". Or, recurenta, ca si creditor, nu a renunțat la executare, iar prin faptul că debitoarea nu a achitat în mod voluntar creanța de drept comun nici după declanșarea procedurii, rezultă că aceasta rămâne obligată in continuare la stingerea datoriei bănești prin plata cu toate cheltuielile de executare aferente, astfel cum sunt enumerate de art. 39 alin. 5 din legea de referința (Legea nr. 188/2000).
Corelat cu prevederile arătate, legea, in speța Codul de procedura civila si Legea nr. 188/2000 statuează, pe lângă cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silita si pe lângă cele de transport, libertatea identificării si stabilirii si altor cheltuieli, implicit a cuantumului acestora, prin mențiunea „alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite” guvernate de art. 39 alin. 5 pct. 7 din legea de referința.
Scopul evidențiat de Ministerul Justiției si asumat si de UNEJ (Hotărârea nr. 2/2007 a UNEJ) prin abordarea mai sus relatata, a fost acela declarat de a determina comportamentul membrilor săi, potrivit căruia este de natura a crea o practică unitară in stabilirea cheltuielilor de executare, constituind in acest sens, un punct de referință pentru executorii judecătorești.
Aceasta este rațiunea pentru care, in scopul recuperării creanței sale de drept comun reprezentata prin tariful de despăgubire, neachitată in mod voluntar, a formulat o cerere de executare silită, însoțită de titlul executoriu si toate actele necesare realizării acestei proceduri, adresata Biroului de executor Judecătoresc.
Biroul executorului judecătoresc s-a conformat obligațiilor legale care guvernează procedura executării silite, si a dat curs unei solicitări legale pe care a primit-o si care a survenit in lumina ari. 371 indice 1 alin. 2 Cod proc. civ. coroborat cu cele ale art. 371 indice 1 alin. 1 din același.
Pentru considerentele expuse, solicită respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, cu consecința menținerii procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/14.12.2010 cu valoare de titlu executoriu, a derulării in continuare a procedurii de executare silita, fara suspendare, fara anularea actelor de executare deja îndeplinite, in sensul obligării debitoarei la achitarea contravalorii tarifului de despăgubire in cuantum de 28 euro, precum si a tuturor cheltuielilor de executare care decurg din declanșarea acestei proceduri.
În drept au fost invocate prevederile art. 115 Cod proc. civ., precum si cele care se regăsesc in cuprinsul prezentei.
Intimata-petentă M. (S.) T. A. a formulat în cauză întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat, cu consecința menținerii sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
Consideră că, în vederea pronunțării sentinței atacate, instanța de fond a aplicat în mod corect normele legale aplicabile, recursul declarat de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA fiind fundamentat pe o interpretare eronată a dispozițiilor Legii nr. 144/2012 - Lege pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România și pe ignorarea celor stabilite de către instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 228 din 13 martie 2007. Coroborând dispozițiile legale menționate cu cele stabilite de către Curtea Constituțională, nu se poate concluziona decât în sensul în care decizia instanței de fond este legală și temeinică.
Astfel, după cum chiar recurentul afirmă prin cererea de recurs promovată, sancționarea pretinsei contravenții s-a realizat prin emiterea unui proces verbal de constatare a contravenției avându-se în vedere dispozițiile art. 8 alin. 3 clin 0.(3. nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, în forma aflată în vigoare la momentul săvârșirii pretinsei contravenții, potrivit cărora „Contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4" iar potrivit anexei 4. pentru vehiculele categoria A (categorie în care se încadrează autoturismul proprietatea subsemnatei), contravaloarea rovinietei valabile 1 an este stabilită la suma de 28 euro.
Or, la data de 27 iulie 2012 a intrat în vigoare Legea nr. 144/2012 - Lege pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România care stabilește, în art. I pct. 2, faptul că alin. 3 al art. 8 se abrogă.
Este adevărat faptul că prin art. II al aceleiași legi se stabilește că „Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completări/e ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează" însă în legătură cu acest aspect pot fi aplicate mutatis mutandis cele stabilite de către instanța de control constituțional prin Decizia nr. 228 din 13 martie 2007 care a statuat, referitor la dispozițiile art. 12 alin.(l) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul contravențiilor, faptul că „textul de lege care formează obiectul excepției se creează discriminări între persoanele care se găsesc în aceeași situație de contravenienți, ceea ce este contrar prevederilor art. 16 alin.(l) clin Constituție Diferențierea de tratament juridic în cadrul aceleiași categorii de subiecte de drept este permisă numai dacă se justifică prin rațiuni obiective și rezonabile, în cazul de față, însă, persoane aflate obiectiv în aceeași situație juridică beneficiază de tratament juridic diferit, în funcție de anumite condiții subiective și aleatorii, ceea ce contrazice exigențele principiului constituțional al egalității în drepturi"
Mai mult decât atât, în considerentele aceleiași decizii, Curtea Constituțională a stabilit faptul că „Aplicarea legii noi care nu mai prevede și nu mai sancționează contravențional fapta trebuie analizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a acesteia și la stadiul derulării cauzei. Totodată, contravenția, ca fapt antisocial, trebuie privită atât sub aspectul săvârșirii și constatării acesteia, cât și sub aspectul aplicării și executării sancțiunii. Din acest punct de vedere sintagma "nu se mai sancționează" trebuie înțeleasă în sensul că. prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută."
Efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută.
O sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.
O normă juridică acționează în timp din momentul intrării ei în vigoare și până în momentul ieșirii sale din vigoare. Există însă și excepții de la acest principiu general, cum sunt retroactivitatea și ultraactivitatea legii penale și contravenționale mai favorabile (Decizia nr.766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I. nr.549 din 3 august 201 1). Prin Decizia nr.932 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.42 din 19 ianuarie 2007, Curtea a statuat că orice lege se aplică numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, care are efecte și asupra raporturilor juridice penale sau contravenționale născute anterior intrării sale în vigoare. De asemenea, prin Decizia nr.228 din 13 martie 2007, Curtea a statuat că efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare.
Astfel, retroactivitatea legii presupune existența unei noi reglementări care se aplică inclusiv situațiilor și raporturilor juridice născute sub imperiul legii vechi. Din perspectiva legii contravenționale mai favorabile, aceasta privește nu numai aplicarea retroactivă a reglementării noi care scoate din sfera ilicitului contravențional o faptă, dar și aplicarea retroactivă a noilor sancțiuni contravenționale mai favorabile. Dacă o lege nouă nu mai incriminează o faptă considerată până atunci ca fiind contravenție sau, deși continuă să o interzică, prevede, pentru aceeași faptă, o sancțiune mai ușoară sau instituie noi moduri de executare a sancțiunilor, care sunt mai favorabile contravenientului, legii noi trebuie să i se permită să retroactiveze, tocmai pentru a se respecta principul constituțional înscris în art.15 alin.(2) din Legea fundamentală.
Respectarea principiului retroactivității legii contravenționale mai favorabile incumbă, pe de-o parte, celui care este chemat să aplice legea (organul care constată și aplică sancțiunea contravențională/instanța de judecată), iar, pe de altă parte, legiuitorului, care nu poate împiedica producerea efectului retroactiv al legilor contravenționale mai favorabile.
Pentru considerentele enunțate, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, solicită respingerea recursului declarat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu consecința menținerii sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, evaluarea dovezilor administrate, în raport de conținutul cererii de chemare în judecată, a hotărârii recurate și a motivelor de recurs invocate, analizând cauza și sub toate aspectele, potrivit art.304/1 c.p.c., Tribunalul apreciază că recursul este neîntemeiat, că nu există nici unul din motivele prevăzute de art.304 c.p.c., nici alte motive de ordine publică, astfel că în temeiul art.312 al.1 c.p.c. urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:
Critica recurentei, potrivit căreia instanța fondului a aplicat, în mod greșit prevederile legale în materie, respectiv art. 12 alin. 1 din OG 2/2001, este nefondată.
Potrivit art. 12 din OG 2/2001, (1) dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ; (2) dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.
Conform art. 5 alin.1 din același act normativ, sancțiunile contravenționale sunt principale și complementare. Aliniatul 4 prevede că prin legi speciale se pot stabili și alte sancțiuni principale și complementare .
În speță, prin lege specială, respectiv OG 15/2002, alături de sancțiunea principală, privind amenda contravențională, s-a stabilit și una complementară, aceea a plății tarifului de despăgubire .
In același timp, însă, art. 8 alin 3 din OG nr. 15/2002 (care a stat la baza aplicării sancțiunii complementare privind plata tarifului de despăgubire in valoarea de 28 euro) a fost abrogat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 144 din 23 iulie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 509 din 24 iulie 2012.
Potrivit prevederilor art. 12 alin 2 din OG nr. 2/2001: „Daca sancțiunea prevăzută in noul act normativ este mai ușoara se va aplica aceasta.”.
Este de principiu că în materie penală momentul intervenirii legii mai favorabile este irelevant, iar jurisprudența CEDO impune statelor membre retroactivitatea legii mai favorabile și în domenii care, în dreptul intern se circumscriu dreptului contravențional.
In aceste condiții, relevante sunt argumentele expuse de Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziei nr. 228/2007:
Astfel, Curtea a considerat ca legiuitorul, ținând seama de unele schimbări intervenite in relațiile sociale, precum si de datele referitoare la fenomenul contravențional, poate decide la un moment dat ca anumite fapte antisociale, care erau calificate si sancționate drept contravenții, dar care prezintă un pericol social redus, sa fie scoase din domeniul contravențional, sau să înlăture o anumită sancțiune complementară, astfel cum a fost cazul tarifului de despăgubire.
Aceste prevederi au ca obiect dezincriminarea cu titlu general a faptelor săvârșite si produc efecte pentru viitor începând cu momentul intrării in vigoare a actului normativ nou si, prin urmare, efectele care s-au produs sub imperiul actului normativ anterior încetează de la data apariției noului act normativ.
Totodată, contravenția, ca fapt antisocial, trebuie privita atât sub aspectul săvârșirii si constatării acesteia, cat si sub aspectul aplicării si executării sancțiunii.
Din acest punct de vedere sintagma „nu se mai sancționează” a fost înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar in cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai executa.
Efectele legii noi se aplica tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate si neexecutate pana la data intrării sale in vigoare.
A reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede si nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate si neexecutate pana la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul ca acestea nu se mai executa.
În concluzie, legea mai favorabilă se aplica retroactiv dacă succesiunea de legi a intervenit între momentul comiterii contravenției si momentul executării integrale a sancțiunii.
În speță, nu are relevanță faptul că procesul verbal de contravenție a fost întocmit în mod legal intimatei, în condițiile în care, până la momentul executării acestuia a intervenit legea mai favorabilă, de care beneficiază și intimata, potrivit dispozițiilor mai sus menționate.
Cât privește critica recurentei, potrivit căreia în mod greșit instanța fondului a anulat toate actele de executare, inclusiv cele privind cheltuielile de executare, este și aceasta nefondată.
Așa cum s-a reținut mai sus, Decizia Curții Constituționale aplicabilă în materie, raportat la care a fost analizată prima critică a recurentei, a fost pronunțată de Curtea Constituțională la data de 13.03.2007.
Art. 8 alin 3 din OG nr. 15/2002 (care a stat la baza aplicării sancțiunii complementare privind plata tarifului de despăgubire in valoarea de 28 euro) a fost abrogat de pct. 2 al art. I din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 509 din 24 iulie 2012.
Recurenta a formulat cerere de executare silită, la data de 19.12.2012, înregistrată la B. M. A.-D. la data de 28.12.2012, f- 20 dosar fond.
Având în vedere faptul că dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 228/2007 sunt aplicabile din anul 2007, iar legea mai favorabilă, respectiv Legea nr. 144/2012, este și ea aplicabilă din iulie 2012, recurenta nu-și poate invoca propria turpitudine în ceea ce privește solicitarea executării procesului verbal de contravenție încheiat intimatei, în condițiile în care aceasta beneficia de dispozițiile legii mai favorabile.
Este adevărat faptul că art. II din Legea 144/2012 stabilește că „Tarifele de despăgubire prevăzute de OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii se anulează”, însă tot atât de adevărat este faptul că prin Decizia nr. 228 din 13.03.2007 Curtea Constituțională a concluzionat, că prin textul de lege ce a făcut obiectul excepției de constituționalitate se creează discriminări între persoanele care se găsesc în aceeași situație de contravenienți, concluzie ce trebuie transpusă și în ceea ce privește tariful de despăgubire, în caz contrar s-ar crea diferență de tratament juridic între aceiași subiecți de drept, aflați în aceeași situație juridică, fapt ce ar încălca principiul constituțional al egalității în drepturi.
A fost analizat de către Curtea Constituțională, art. 12 alin. 1 din OG 2/2001, prin raportare la dispozițiile art. 16 alin. 1 din Constituție, potrivit căruia „cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări”, ori, dispozițiile constituționale anterior menționate, au fost avute în vedere la momentul adoptării Legii 144/2012, finalitatea acestei legi fiind aceea de înlăturare a tarifului neexecutat până la . legii mai favorabile.
În consecință, cum dispozițiile legale mai sus menționate trebuiau a fi cunoscute de către recurentă, nu se poate aprecia asupra menținerii cheltuielilor de executare în sarcina intimatei, în condițiile în care recurenta nu putea investi B. cu o cerere de executare a unei sancțiuni, ce nu mai trebuia executată.
Este de menționat că niciun moment nu s-a pus în discuție, de către instanța fondului, cuantumul cheltuielilor de executare, ci însăși legalitatea executării și, cum s-a concluzionat că aceasta a fost declanșată în mod nelegal, nu i se pot imputa intimatei cheltuielile de executare suportate de recurentă.
Față de cele reținute mai sus, Tribunalul, în baza art. 312 c.p.c., urmează a respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA prin DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI – cu sediul în București, .. 401A, sector 6, împotriva sentinței civile nr._/26.09.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ - având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu contestatoarea M. (S.) T. A. – domiciliată în ., ., jud. B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Ianuarie 2014.
Președinte, M. Ș. | Judecător, E. P. | Judecător, G. I. R. |
Grefier, M. H. |
Red. E.P.
Thred. M.H./ E.P.
2 ex./ 05.02.2014
d.f. nr. –_ – Judecătoria B.
j.f. – A. M. V.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 657/2014.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 656/2014.... → |
|---|
