Contestaţie la executare. Hotărâre din 11-04-2014, Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 11-04-2014 în dosarul nr. 9872/200/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 136/2014
Ședința publică de la 11 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. N.
Judecător A. M.
Grefier A. P.
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de contestatorul C. M., domiciliat în municipiul B., ..1, etaj 3, . împotriva sentinței civile nr._ pronunțată la data de 21.10.2013 de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINAȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B., cu sediul în municipiul B.,., județul B., având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul C. M., lipsă fiind intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că,apelul a fost motivat, este scutit de taxă de timbru și timbru judiciar, după care:
Contestatorul C. M. a arătat că nu are încheiat nici un contract cu casele de sănătate conform art.211 din Legea nr. 95/2006.
A solicitat Casei de Sănătate O.P.S.N.A.J să i se comunice titlurile executorii, respectiv deciziile de impunere pe perioada 2003-2007.
La fila 42 dosar se află nota de constatare încheiată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate B. în care s-a menționat că în temeiul Legii 95/2006 acesta nu a depus declarațiile privind obligația și plata contribuției la fondul de sănătate în perioada 2003-2007 .
Casa de Asigurări de Sănătate B. a efectuat control retroactiv din anul 2003.
Contestatorul a mai arătat că nu s-a avut în vedere faptul că domiciliul profesional fiscal al acestuia este în București, sector 3, iar până la modificarea Codului fiscal plătea contribuțiile București, sector 3.
A solicitat a se înainta adrese la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate B. și la Administrația Finanțelor Publice B. pentru a comunica dacă aceste instituții aveau dreptul să îl controleze având în vedere faptul că acesta nu este avocat în Baroul B. .
Prin cererea aflată la fila 33 dosar apel a solicitat a fi scos din evidențele acestei instituții neprimind nici un răspuns .Decizia emisă de această instituție este nelegală, fiind dată de o autoritate care nu avea competență să îl controleze .
Din anul 1997, a mai arătat acesta, este avocat, iar controlul a fost efectuat din cauza faptului că inspectorul D. a avut ură personală împotriva sa.
Întreaga contestație se canalizează pe decizia nr. 12 emisă de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate B. .
Începând cu data de 1.07.2005 a plătit contribuțiile de sănătate în 3 locuri.
Conform Legii nr. 95/2006, art. 208, contestatorul a arătat că putea să-și aleagă casa de sănătate și să încheie contract cu aceasta .
A mai arătat că, la B. a achitat coplată, însă Casa Județeană de Sănătate B. nu avea dreptul să îl controleze.
Tribunalul constată că obiectul acțiunii este contestație la executare, promovată împotriva a două acte, respectiv somația nr. 10/_ /_ și titlul executoriu nr._. emise de Administrația Finanțelor Publice B., în baza deciziei de impunere din oficiu M10158 din 24.01.2013 emisă de Casa O.P.S.N.A.J București .
La primul termen de judecată, instanța a dispus completarea probelor cu înscrisurile pe care apelantul le-a solicitat, conform adresei de la fila 7 dosar apel. Au fost înaintate actele pe care C.A.S.A. O.P.S.N.A.J a susținut că sunt existente în dosarul apelantului, la filele 32-63. Nu a fost înaintat contractul de asigurare și nici alte titluri.
Față de solicitarea apelantului, în sensul de a se solicita Casei de Asigurări de Sănătate B. dacă era competentă să efectueze actul de control nr. 529 din 15.01.2008, instanța constată că este o apărare de fond, care nu trebuie verificată prin intermediul emitentului actului și față de obiectul contestației, actele de executare silită.
Și în ceea ce privește cererea apelantului de a verifica dacă Casa de Asigurări O.P.S.N.A.J putea sau nu să emită decizia de impunere din oficiu, constată că reprezintă o apărare de fond ce urmează a fi verificată în baza normelor legale.
Tribunalul apreciază că nu se impune nici verificarea domiciliului contestatorului, din punct de vedere al obligațiilor fiscale, motivat de faptul că partea le putea dovedi până la acest moment, nu a solicitat administrarea unei probe cu înscrisuri în acest sens, prin cererea de apel, conform art. 470 alin. 1 lit. d din Codul de procedură civilă.
Apelantul a arătat că nu este persoană fizică, iar prin decizia nr.1158 din 16.04.2013 a fost obligat să achite suma de 1.017 lei, aceasta nefiind depusă la dosar. Solicită a se solicita intimatei dovada acestui act, din 16.04.2013.
Instanța constată că aceste probe nu au fost solicitate prin cererea de apel, la dosar au fost înaintate de către intimată înscrisurile solicitate, fiind depuse în dosarul primei instanțe actele din dosarul de executare, necesitatea probei nu a rezultat din dezbateri și nu este necesară pentru soluționarea cauzei.
În temeiul dispozițiilor art. 392- 394 Cod proc.civ. constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri.
Apelantul a arătat că nu înțelege să pună concluzii pe fond, cât timp instanța a respins toate probele solicitate și care ar fi putut să o lămurească. A părăsit sala de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ din data de 18.06.2013, pe rolul Judecătoriei B., petentul C. M. a formulat, în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a Mun. B., contestație la executare împotriva titlului executoriu nr._ și a somației nr. 10/_ /_, care formează obiectul dosarului de executare nr._/10/_ /_, solicitând anularea acestora și a tuturor actelor de executare silită întreprinse de AFP B. pentru recuperarea sumei de 1017 lei, reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente, conform doc._/16.04.2012, la care s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 509 lei, la data de 25.09.2012 și, în baza aceluiași document, în sumă de 508 lei, la data de 21.12.2012.
În motivarea contestației acesta a arătat că la data de 07.06.2013, a primit titlul executoriu menționat, prin care era înștiințat că are de plată suma de 1017 lei reprezentând contribuția de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente – majorări de întârziere. Referitor la această sumă arată că nu are cunoștință ce reprezintă și asupra cărui debit s-a făcut calculația, sau dacă este debit de sine stătător, la ce anume contribuție se referă și la ce perioadă a fost calculată.
Raportat la prevederile art. 208 al. 3 lit. e din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora toți cetățenii români au obligația de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate, petentul arată că sumele sunt corecte, dar cu câteva excepții, deoarece până la apariția Legii nr. 95/2006, în calitate de pensionar MAI a beneficiat și beneficiază de Legea nr. 80/1995 care prevede că beneficiază de asistență și servicii medicale gratuite. Aceste prevederi, arată contestatorul, au fost reiterate în Legea nr. 95/2006 și apreciază că nu are obligația, după apariția acesteia, să se asigure la una din Casele de Sănătate așa după cum prevede art. 211, deoarece este asigurat ope legis la CASA OPSNAJ, unde a achitat contribuția cât timp a fost cadru activ, iar ulterior este achitată din pensie.
În condițiile în care legea nr. 95/2006 nu îl obliga să se asigure, apreciază că majorările de întârziere au fost calculate ilegal, motiv pentru care înțelege să le conteste alături de debitul principal.
Solicită suspendarea executării, anularea titlului executoriu și a actelor de executare emise de AFP B..
Cererea nu a fot motivată în drept și a fost însoțită de copii, conform cu originalul de pe: somația nr. 10/_ /_ (fila 5), titlul executoriu nr._ (fila 6), CI petent (fila 7).
Intimata Administrația Finanțelor Publica a Mun. B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației.
A susținbut că, în baza OUG nr. 125/2011, pentru creanțele reprezentând contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II și III, stabilite și neachitate până la data de 30.06.2012, ANAF se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândește calitatea procesuală a acestora, începând cu data de 01.06.2012, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată și că până la data intrării în vigoare a acestor dispoziții, toate Casele de asigurări de sănătate au avut obligația de a asigura activitatea de declarare, constatare, control, colectare și recuperare a debitelor restante la Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajat, iar în baza art. 216 și 261 al. 4 din Legea nr. 95/2006, în cazul neachitării la termen a contribuțiilor datorate fondului, CNAS, prin casele de asigurări de sănătate, a procedat la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere, potrivit procedurilor prevăzute de Legea nr. 571/2003 și O.G. nr. 92/2003 și normelor aprobate prin ordin al președintelui CNAS.
În ceea ce privește cererea de suspendare, arată că aceasta este inadmisibilă, în lipsa depunerii cauțiunii, susținând, totodată, că art. 718 C. nu instituie o obligație a instanței, ci doar o formulă de a dispune suspendarea unei executări silite și care trebuie justificată pe motive temeinice, deoarece prin măsura dispusă se îngrădește activitatea organului fiscal.
Se mai arată că în condițiile în care se contestă titlul de creanță, respectiv, titlul executoriu nr._ și somația nr. 10/_ /_, contestația este inadmisibilă, deoarece pe calea executării silite nu se pot admite apărări pe fondul litigiului care vizează cuantumul și natura creanței, ci se pot primi doar apărări care vizează strict legalitatea actelor de executare contestate, că apărările de fond sunt admisibile în cadrul contestației la executare, doar dacă titlul executoriu pus în executare este reprezentat de un înscris care nu este o hotărâre a unui organ de jurisdicție lato sensu, iar pentru contestarea acelui titlu executoriu nu se prevede nicio altă cale de atac, că titlul executoriu nr._, contestat în prezenta cauză, are la bază titlul de creanță reprezentat de Decizia de impunere din oficiu nr._/24.01.2013, emisă de Casa OPSNAJ, act care i-a fost comunicat contestatorului pe bază de semnătură, iar acest act administrativ fiscal are prevăzută calea de atac specială reglementată de art. 215 – 218 din OG nr. 92/2003, respectiv contestația la organul emitent, precum și la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, potrivit Legii nr. 544/2004 și că, în raport de aceste împrejurări de fapt și de drept, contestarea unui act administrativ fiscal pe calea contestației la executare este inadmisibilă și trebuie respinsă.
Se invocă în acest sens și Decizia nr. XIV/05.02.2007 a Secțiilor Unite ale ÎCCJ, dată în recurs în interesul legii, în care s-a arătat că posibilitatea contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestației la executare subzistă numai în măsura în care actul care constituie actul de creanță fiscală nu mai poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ fiscal.
Pe fondul cauzei, se arată că motivele invocate de contestator pot fi cercetate numai de către instanța de contencios administrativ competentă.
Calcularea debitelor s-a realizat în interiorul termenului de prescripție de cinci ani,, iar contribuția restantă rămasă neachitată a fost stabilită prin Decizia de impunere din oficiu nr._/24.01.2013, emisă de Casa OPSNAJ, deoarece petentul nu și-a declarat veniturile impozabile realizate la termenele legale la casa de asigurări de sănătate, iar acest titlu a fost comunicat petentului sub semnătură de primire.
Se apreciază că emiterea actelor de executare contestate s-a făcut cu respectarea dispozițiilor OG nr. 92/2003, iar reclamantul nu a indicat care anume prevederi din Codul de Procedură Fiscală au fost încălcate la emiterea titlului executoriu.
Întâmpinarea a fost motivată în drept pe dispozițiile legale menționate în aceasta și pe art. 201 și 205 C..
Intimata a atașat copia dosarului de executare, respectiv, Titlul executoriu nr._ (fila 19), somația nr. 10/_ /_ (fila 20), dovadă de comunicare (fila 21), Decizia de impunere din oficiu (fila 22 - 23), conformare de primire (fila 24).
Întâmpinarea a fost comunicată petentului, conform dispozițiilor art. 201 al. 2 C., care a depus Răspuns la întâmpinare.
Referitor la primul punct din întâmpinare, a arătat că, întradevăr, prin OUG nr. 125/2011, care a intrat în vigoare la data de 01.07.2012, competența de administrare a contribuțiilor sociale, printre care și cele de sănătate, revine AFP de la domiciliul persoanei fizice, că intimata evită să precizeze că, pentru prima dată, prin OUG nr. 125/2011, Legea nr. 571/2003 a fost modificată și legiuitorul a prevăzut un capitol separat referitor la contribuții sociale obligatorii privind persoanele care realizează venituri din activități independente, activități agricole și asocieri fără personalitate juridică (cap. II), în art. 296 ind. 21, al. 1, lit. d, fiind menționate persoanele care realizează venituri din profesii liberale în timp ce al. 2 din art. 296 ind. 21 prevede că persoanele care sunt asigurate ale sistemului public de pensii conform art. 6 al. 1 pct. I – III și V di Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice cu modificările și completările ulterioare, precum și cele care beneficiază de una din categoriile de pensii acordate în sistemul public de pensii nu datorează contribuția de asigurări sociale pentru veniturile obținute ca urmare a încadrării în una sau mai multe dintre situațiile prevăzute la alin. 1. Or, apreciază contestatorul, intimata evită să facă trimitere la acest text, invocând textele care îi convin.
În ceea ce privește inadmisibilitatea contestației la executare, arată că nu a primit nici un fel de act de creanță, primind doar titlul executoriu și somația de plată, fără a lua la cunoștință de debitul invocat și din ce se compune acesta.
Arată că decizia de impunere din oficiu a fost stabilită pentru anii 2011 – 2012 și emisă la data de 24.01.2013 de către Casa OPSNAJ care nu mai avea competența legală de a emite decizie de impunere.
Solicită analizarea deciziei de impunere din oficiu și să se constate că a fost făcut contribuabil forțat, fiind încălcate prevederile art. 218 al. 2 lit. a din Legea nr. 95/2006 care stipulează că asigurații au dreptul să aleagă furnizorul de servicii medicale precum și casa de asigurări de sănătate la care se asigură. De asemenea, se arată că nu are nici un fel de contract cu această casă de sănătate, așa cum prevăd dispozițiile art. 211 din Legea nr. 95/2006.
În ceea ce privește apărările pe fondul cauzei, arată că intimata face o descriere generală a prevederilor legale, fără a se concentra asupra faptelor care îl privesc.
Arată că este beneficiarul Legii nr. 80/1995, privind Statutul cadrelor militare și a fost și este asigurat ope legis, aspect stipulat și de art. 218 al. 3 din Legea nr. 95/2006 care prevede că asigurații prevăzuți de Legea nr. 80/1995 beneficiază de asistență medicală gratuită, respectiv de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, suportate din fond, în condițiile contractului cadru și din bugetele ministerelor și instituțiilor respective, în condițiile plății contribuției de asigurări sociale de sănătate. În acest sens, arată că este pensionar MAI, plătește contribuția de asigurări de sănătate în mod obligatoriu, suma fiind reținută de către Casa OPSNAJ, pe baza talonului de pensionar.
Pentru aceste motive, apreciază că este asigurat și a achitat contribuția de asigurări de sănătate la Casa OPSNAJ.
Prin contestația depusă la dosar, contestatorul a solicitat ca și probe o expertiză contabilă și atașarea dosarului de executare.
Dosarul de executare a fost depus odată cu întâmpinarea.
Din oficiu, instanța a solicitat Casei OPSNAJ relații cu privire la calitatea de asigurat a contestatorului, care a comunicat relațiile solicitate, prin adresa nr. CR-F1807/30.10.2013.
La termenul din data de 21.10.2013, contestatorul a solicitat, cu o notă de probatorii depusă anterior termenului de judecată, ca instanța să încuviințeze și alte probe, toate ducând la amânarea judecării cauzei.
Având în vedere că cererea a fost regularizată potrivit prevederilor art. 200 C., având în vedere și prevederile art. 254 al.1 C., potrivit cărora probele se propun, sub sancțiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, legea arătând în alin. 2 cazurile în care acestea se propun în cursul procesului, prima instanță a apreciat că reclamantul este decăzut din dreptul de a solicita alte probe, în afara celor deja indicate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, deoarece interesul regularizării cererii, prevăzut de art. 200 C., este în sensul celerității, previzibilității, egalității și nu în ultimul rând, chiar garanției la un proces echitabil.
În temeiul art. 258 C., raportat la art. 254 și 255 C., instanța a încuviințat pentru părți proba cu acte, respectiv, cele aflate la dosarul cauzei.
În baza materialului probator astfel administrat, Judecătoria B. a pronunțat sentința civilă nr._ din data de 21.10.2013 prin care a respins, ca nefondată, contestația la executare.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Atât prin contestația formulată, cât și prin răspunsul la întâmpinare depus în cauză, contestatorul invocă nelegala emitere a decizie de impunere și, implicit a titlului executoriu emis, pe motivul că nu datorează aceste sume, având deja calitatea de asigurat, potrivit Legii 80/1995.
Potrivit prevederilor art. 172 al. 3 din O.G. nr. 92/2003 contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Este evident că această prevedere legală, similară cu cea de drept comun, cuprinsă în art. 712 al. 2 C., acordă posibilitatea verificării pe fond a titlului executoriu care nu a fost pronunțat de o instanță de judecată, doar atunci când legea nu prevede nicio procedură specială de contestare a actului pe care se întemeiază executarea silită.
ÎCCJ, prin Decizia nr. nr. XIV/05.02.2007 a Secțiilor Unite, dată în recurs în interesul legii, a arătat că posibilitatea contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestației la executare subzistă numai în măsura în care actul care constituie actul de creanță fiscală nu mai poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ fiscal. Această hotărâre se impune cu caracter obligatoriu instanțelor de judecată, conform dispozițiilor art. 517 al. 4 C..
Cu referire la speță, Judecătoria B. reține că Decizia de impunere din oficiu nr._/24.01.2013, emisă de Casa OPSNAJ, în baza căreia au fost emise titlul executoriu nr._ și a somația nr. 10/_ /_, contestată prin prezenta, este act administrativ, în sensul Legii nr. 544/2004, iar pentru contestarea acestuia legea prevede o procedură prealabilă obligatorie, urmată de sesizarea instanței, procedură pe care instanța nu o poate analiza, nefiind instanță de contencios administrativ.
Nu au fost primite, de către prima instanță, susținerile petentului, potrivit cărora nu i-au fost comunicate titlul executoriu nr._ și somația nr. 10/_ /_ dat fiind că, potrivit dovezilor aflate la dosarul de executare, la data de 11.06.2013, acesta a semnat personal de primire, fiind respectate astfel prevederile art. 145 al. 1 C., potrivit cărora „executarea silită începe prin comunicarea somației. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somației nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somația este însoțită de un exemplar al titlului executoriu”.
Verificând din oficiu, în temeiul art. 22 C., existența altor neregularități în ceea ce privește executarea silită începută, Judecătoria B. nu le-a identificat, motiv pentru care a apreciat nefondată contestația la executare și a respins-o.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatorul C. M. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate și solicitând, în temeiul art 480 alin teza finală Cod procedură civilă aprobat prin Legea 134/2010, anularea ei și, în urma evocării fondului, admiterea contestației la executare.
A susținut drept motive de apel :greșita interpretare a actului dedus judecății; greșita reținere a situației de fapt și nesoluționarea fondului cauzei.
În dezvoltarea acestor motive de apel a arătat că, la data de 17.05.2013, a formulat contestație la executare împotriva titlului executoriu nr._ și a somației nr. 10/_ /_ ce formează dosarul de executare nr._/_ /_ emis de A.F.P B. pentru suma de 1.017 lei reprezentând contribuții de asigurări de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente, că prin contestația la executare a făcut precizarea că nu are cunoștință de documentul nr._ menționat în titlul executoriu și somație, și de debitul pentru care au fost calculate majorări de întârziere și că nu a încheiat nici un contract cu casele de sănătate conform art.211 din Legea nr. 95/2006, că a solicitat ca probe dosarul de executare, declarațiile de venituri depuse de acesta, deciziile de impunere, titlurile de creanță emise de Casa O.P.S.N.A.J și trimise intimatei conform O.U.G nr. 125/2011 și că, în mod expres, a solicitat și efectuarea unei expertize pentru a se constata în mod științific debitul existent, întinderea acestuia și modul de calcul al majorărilor de întârziere.
Intimata a depus întâmpinare la care a anexat o decizie de impunere din oficiu emisă de Casa O.P.S.N.A.J din data de 24.01.2013, care precizează că perioada de raportare pentru care s-au stabilit din oficiu obligațiile de plată sunt anii 2011 și 2012 ,iar suma este de 2.695 lei.
Despre această decizie a luat cunoștință odată cu comunicarea întâmpinării și nu la momentul formulării contestației
De asemenea, nemulțumit de actele depuse de către pârâtă, la data de 25.09.2013 a formulat o cerere de probe solicitând ca instanța să le administreze în vederea aflării adevărului și a situației de fapt.
La termenul din 21.10.2013 fiind primul termen de judecată instanța de fond a respins toate cererile și probele solicitate motivând că nu au fost cerute prin acțiune.
În urma judecării cauzei instanța de fond a respins contestația ca fiind nefondată.
Referitor la primul motiv de apel urmează a se constata că instanța de fond a făcut o interpretare greșită a actului dedus judecății.
Obiectul acțiunii formulate este contestație la executare împotriva celor două acte emise de A.F.P B. și nicidecum asupra deciziei de impunere din oficiu emisă de Casa O.P.S.N.A.J, cum a reținut instanța de fond.
Instanța de fond, în mod subiectiv a făcut o confuzie între obiectul acțiunii și actele depuse de pârâtă la dosar.
De asemenea, titlul executoriu și somația nu au fost emise în baza deciziei de impunere din oficiu emisă de Casa O.P.S.N.A.J deoarece este lesne de înțeles că sumele precizate sunt diferite.
Dacă instanța a constatat că obiectul acțiunii ar fi fost o contestație la decizia de impunere din oficiu avea obligația ,la primul termen, să constate că nu este competentă material să judece această acțiune, să se dezinvestească și să trimită cauza la Tribunalul B. conform Legii nr. 544/2004.
Cu privire la al doilea motiv de apel a făcut precizarea că instanța de fond a reținut o altă situație de fapt în sensul că în considerentele sentinței a menționat unele aspecte neconforme cu realitatea. Astfel, în ultimul alineat din considerente instanța reține că ar fi afirmat în contestație că nu a primit titlul executoriu și somația de plată, lucru total neadevărat de vreme ce a formulat contestație chiar împotriva lor. Or, dacă nu le-ar fi primit nu avea cum să le conteste.
Ultimul motiv de apel se referă la nesoluționarea fondului cauzei sens în care urmează a se constata că prima instanță nu a administrat probele solicitate, nu a analizat cu obiectivitate și profesionalism cele existente la dosar și nici nu a dat dovadă de rol activ în aflarea adevărului.
Instanța de fond a refuzat să constate că nu are nici o obligație de plată față de Casa O.P.S.N.A.J deoarece debitul față de care s-au stabilit penalitățile este aferent anilor 2003- 2007, debit prescris.
A solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii apelate și în baza dispoz.art. 480 al.3 Cod proc.civ. coroborat cu art.497 Cod proc.civ,. să evoce fondul judecând procesul.
De asemenea, a mai solicitat administrarea tuturor probelor solicitate la instanța de fond precizate în acțiune și cele solicitate prin cererea separată pe care a anexat-o .
În baza dispoz. art.480 al.3 teza finală Cod proc.civ. a solicitat ca instanța de apel să dispună administrarea tuturor probelor ce vor izvorî din dezbateri.
Intimata Direcția Regională a Finanțelor Publice G. a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond.
În motivarea punctului său de vedere aceasta a arătat că prin sentința pronunțată de prima instanță a fost respinsă ca nefondată contestația la executare formulată împotriva titlului executoriu nr._ din 30.05.2013 și a somației nr. 10/_ /_, acte emise de A.F.P B. în vederea recuperării creanțelor fiscale reprezentând contribuție de asigurări de sănătate.
Tribunalul B. a examinat întreg materialul probator aflat la dosarul cauzei a analizat temeinic cauza dedusă judecății, și pe cale de consecință, s-a pronunțat în urma cercetări judecătorești care a permis formarea unei convingeri fundamentale în fapt și în drept .
Prima instanță a reținut corect faptul că potrivit art. 172 al.3 Cod procedură fiscală contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
De asemenea, instanța de fond temeinic și legal a reținut în sentința apelată că este evident că această prevedere legală, similară cu cea de drept comun cuprinsă în art.712 al.2 Cod proc.civ. acordă posibilitatea verificării pe fond a titlului executoriu care nu a fost pronunțat de o instanță de judecată doar atunci când legea nu prevede nici o procedură specială de contestare a actului pe care se întemeiază executarea silită .
La pronunțarea hotărârii apelate în prezenta cauză prima instanță a avut în vedere decizia nr. XIV din 5.02.2007 dată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în care s-a arătat că, posibilitatea contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestației la executare subzistă numai în măsura în care actul ce constituie titlu de creanță fiscală nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ fiscal, hotărâre a instanței supreme care impune un caracter obligatoriu instanțelor de judecată ,conform dispozițiile art.517 al.4 din Codul de procedură civilă.
Cu referire la speța dedusă judecății instanța de fond a reținut fondat că decizia de impunere din oficiu nr._/24.01.2013 emisă de Casa O.P.S.N.A.J în baza căreia au fost emise titlul executoriu nr. nr._ și a somației nr. 10/_ /_, contestate în prezenta cauză este un act administrativ în sensul Legii nr.544/2004 ,iar pentru contestarea acestuia legea prevede o procedură prealabilă obligatorie urmată de sesizarea instanței procedură pe care instanța nu o poate analiza nefiind instanță de contencios administrativ.
Fondat în sentința apelată instanța a constatat că i-au fost comunicate titlul executoriu nr. nr._ și a somației nr. 10/_ /_, precum și decizia de impunere din oficiu nr._/24.01.2013 emisă de Casa O.P.S.N.A.J din dovezile aflate la dosarul cauzei rezultând comunicarea acestora pe bază de semnătură fiind respectate prevederile art.145 al.1 Cod procedură fiscală potrivit cărora executarea silită începe prin comunicarea somației .Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somației nu se stinge debitul se continuă măsurile de executare silită .Somația este însoțită de un exemplar al titlului executoriu.
În condițiile în care la fila 24 din dosar există dovada comunicării la data de 4.12.2013 a deciziei de impunere din oficiu nr._/24.01.2013 emisă de Casa O.P.S.N.A.J, confirmarea de primire fiind semnată, instanța de control judiciar nu poate reține susținerile apelantului potrivit cărora nu a avut cunoștință de acest document și de debitul reprezentând contribuție de asigurări de sănătate .
În întâmpinarea depusă la instanța de fond a arătat pe larg că majoritatea motivelor pe care și-a întemeiat apelantul contestația la executare vizează sumele înscrise în actele de executare respectiv, suma de 1.017 lei reprezentând contribuție de asigurări sociale de sănătate.
Potrivit art.172 Cod procedură fiscală persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii .
Instanța nu a considerat că obiectul cauzei este contestație la decizia de impunere așa cum susține apelantul ci a stabilit că se poate pronunța strict pe legalitatea actelor de executare contestate.
Nu poate fi reținut ca temeinic nici motivul de apel potrivit căruia actelor de executare emise în prezenta cauză nu au la bază decizia de impunere din oficiu emisă de Casa O.P.S.N.A.J, sumele precizate în cuprinsul lor fiind diferite.
În întâmpinarea la acțiunea introductivă a indicat ca prin decizia de impunere din oficiu nr._/24.01.2013 emisă de Casa O.P.S.N.A.J această instituție a stabilit o creanță fiscală în sarcina contestatorului reprezentând contribuție de asigurări sociale de sănătate calculată la veniturile impozabile realizate în anul 2012 cuantumul aferent anului 2012 fiind de 2.035 lei .
Conform art. 257 al.4 lit.b din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății contribuțiile de asigurări de sănătate pentru veniturile impozabile realizate din activități independente se plătesc trimestrial .
Cuantumul total de 2.035 lei reprezentând contribuție de asigurări sociale de sănătate aferent anului 2012 se plătește trimestrial, respectiv, suma de 509 lei aferentă trimestrului I al anului 2012, suma de 509 lei pentru trimestrul II al anului 2012, suma de 509 lei aferentă trimestrului III al anului 2012 și suma de 508 lei aferentă trimestrului IV.
Sume stabilite pentru ultimele două trimestre din anul 2012 sunt puse în executare actele contestate în prezenta cauză respectiv, suma de 509 lei cu termen de plată la 25.09.2012 .
Sumele aferente primelor două trimestre ale anului 2012 au fost puse în executare prin titlul executoriu emis de A.F.P B..
Motivele de apel potrivit cărora contestatorul nu avea obligația plății contribuției de asigurări de sănătate neavând contract cu Casa O.P.S.N.A.J nu pot fi primite printr-o contestație la executare deoarece vizează titlul de creanță fiscală emis de această instituție și prezenta cauză are al obiect respectiv, contestarea executării silite pornite de A.F.P.M B. așa cum indica și apelantul.
De asemenea, corect instanța de fond verificând, din oficiu în temeiul art.22 Cod proc.civ. existența altor neregularități în ceea ce privește executarea silită începută nu a identificat astfel de încălcări ale dispozițiilor legale. Din cuprinsul sentinței apelate se poate lesne observa că s-a soluționat pe fond contestația la executare, s-au administrat probele solicitate și s-au analizat toate aceste probe existente la dosarul cauzei.
Prevederile legale invocate sunt de strictă aplicare, o altă interpretare nefiind posibilă întrucât ar însemna eludarea unor dispoziții imperative.
Pe cale de consecință, a solicitat respingerea apelului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond .
În drept, a invocat dispoz.art. 205-208 Cod proc.civ.
Intimatul a depus răspuns la întâmpinare reliefând, în primul rând, că intimata nu cunoaște nici măcar cine a soluționat litigiul de vreme ce face referire la Tribunalul B., instanță abia învestită cu soluționarea căii de atac.
A mai susținut că nu a primit Decizia de impunere din oficiu nr._/01.07.2012 emisă de OPSNAJ, că a luat cunoștință de ea abia în timpul procesului și că în anul 2013 a mai primit o decizie similară și de la intimată astfel că nu mai știe pe care dintre ele trebuia să o execute.
Se consideră discriminat față de celelalte persoane referitor la contribuția la fondul național de asigurări de sănătate deoarece, fiind pensionar în sistemul public de pensii, plătește deja contribuția la fondul de sănătate în mod obligatoriu. Amintește, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr 164/2013 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a disp. Art 257 alin 2 lit e din Legea 95/2006 în măsura în care obligă persoanele ce datorează contribuția de asigurări de sănătate asupra veniturilor din pensii la plata acestor contribuții cumulat cu cea datorată asupra altor venituri ce se supun impozitului pe venit.
De altfel, în urma acestei decizii, prevederile legale amintite au fost abrogate de aceea intimata face trimitere la art 257 alin 4 din Legea 95/2006ț
Solicită respingerea apărărilor formulate de intimată.
Apelantul a atașat, în copie, Decizia Curții Constituționale nr 164/2013.
În apel, în temeiul art 479 alin 2 Cod procedură civilă, cerere de completare a probatoriilor administrate în fața instanței de fond, formulată de apelant a fost încuviințată în parte, în sensul că s-au solicitat de la C.A.S.A. O.P.S.N.A.J. copii de pe contractul de asigurare încheiat de apelant conform dispoz. art.211 din Legea nr. 95/2006, copii de pe titlurile de creanță emise de Casa O.P.S.N.A.J în perioada 2003 -2012 conform art.141 din O.G nr. 92/2003, copii de pe deciziile de impunere privind obligațiile de plată la fondul unic de asigurări sociale de sănătate emise de Casa O.P.S.N.A.J pe perioada 2003-2012, precum și confirmările de primire a acestora ; copii de pe adresele emise de către Casa O.P.S.N.A.J pe perioada 2003-2007 conform prev.O.U.G nr. 150/2002 și înștiințările de plată.
Analizând actele și lucrările dosarului și evaluând dovezile administrate în raport de conținutul cererii de chemare în judecată, a hotărârii apelate și a motivelor de apel invocate, Tribunalul apreciază calea de atac de față ca nefondată pentru următoarele motive:
În primul rând, Tribunalul constată că, deși potrivit dispozitivului sentinței pronunțate, contestația a fost respinsă ca nefondată, lucru ce conduce la ideea că s-au analizat pe fond pretențiile contestatorului, în realitate, soluția primei instanțe este aceea de respingere a contestației ca inadmisibilă, urmare a admiterii excepției invocată în acest sens de intimată, motivat de faptul că apelantul contestator nu are deschisă calea contestației la executare pentru a-și valorifica nemulțumirile față de creanța pusă în executare silită împotriva sa, ci calea specială, reglementată de art. 206 și următoarele din OG nr. 92/2003, respectiv contestația la organul emitent și, în raport de soluția primită, acțiune la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, potrivit Legii nr. 544/2004.
Că acesta a fost soluția la care s-a oprit instanța de fond rezultă, fără dubiu, din considerentele sentinței, în care se face trimitere la prevederile art. 172 al. 3 din O.G. nr. 92/2003 potrivit cărora contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege, la Decizia ÎCCJ nr. XIV/05.02.2007, dată în recurs în interesul legii, prin care s-a arătat că posibilitatea contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestației la executare subzistă numai în măsura în care actul care constituie actul de creanță fiscală nu mai poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ fiscal, pentru ca, în final, Judecătoria să concluzioneze că Decizia de impunere din oficiu nr._/24.01.2013, emisă de Casa OPSNAJ, în baza căreia au fost emise titlul executoriu nr._ și somația nr. 10/_ /_, contestate în cauză, fiind acte administrative în sensul Legii nr. 544/2004, pentru contestarea lor legea prevede o procedură prealabilă obligatorie, reglementată de art. 215 – 218 din OG nr. 92/2003, adică contestația la organul emitent urmată de sesizarea instanței, procedură pe care judecătorul de primă instanță a conchis că nu o poate analiza în cadrul procesual ales de contestator, nefiind instanță de contencios administrativ.
Revenind la motivele de apel, Tribunalul constată că un prim motiv de nemulțumire invocat de apelant este acela că instanța ar fi făcut o interpretare greșită a actului dedus judecății în condițiile în care nu a observat că obiectul acțiunii formulate este contestație la executare împotriva celor două acte emise de A.F.P B. și nicidecum asupra deciziei de impunere din oficiu emisă de Casa O.P.S.N.A.J, cum a reținut instanța de fond.
Motivul de apel este neîntemeiat.
Prima instanță nu a confundat actele supuse controlului de legalitate pe calea contestației la executare, așa cum susține contestatorul, mai exact nu s-a considerat învestită cu o contestație împotriva actului de creanță constând în Decizia de impunere din oficiu nr_/01.07.2012 emisă de C.A.S.A. OPSNAJ pentru a-și declina competența către instanța de contencios administrativ. Din contră, pornind de la obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost arătat de contestator, contestație la executare îndreptată împotriva titlului executoriu nr._ și a somației nr. 10/_ /_ și văzând motivele pentru care se solicita anularea acestora, motive care țineau exclusiv de creanța pusă în executare despre care contestatorul afirma că nu o datorează, observând și faptul că nu se invocă neregularități ale celor două acte de executare în sine, judecătorul fondului a concluzionat că nu poate analiza aceste apărări în cadrul procedural inițiat de contestator pentru că prevederile art. 172 al. 3 din O.G. nr. 92/2003 nu-i permit acest lucru, calea pe care contestatorul o are la dispoziție pentru a-și atinge scopul urmărit fiind alta, respectiv cea reglementată de art. 206 și următoarele din OG nr. 92/2003 (Cod procedură fiscală), contestația la organul emitent și apoi acțiune îndreptată la instanța de contencios administrativ competentă potrivit legii 544/2004.
Așa fiind, pretinsa confuzie afirmată în primul motiv de apel, nu există.
În ceea ce privește cel de al doilea motiv de apel, este adevărat că în considerentele sentinței apelate instanța reține că, prin acțiunea dedusă judecății, contestatorul apelant ar fi afirmat că nu a primit titlul executoriu și somația de plată în condițiile în care, din verificarea cererii de chemare în judecată rezultă că actul despre care se afirmă că nu ar fi fost primit este Decizia de impunere din oficiu nr_/01.07.2012 emisă de C.A.S.A. OPSNAJ, în baza căreia au fost emise cele două acte de executare mai sus amintite.
Cu toate aceste, Tribunalul constată că această critică nu este de natură a schimba sentința apelată.
Aceasta pentru că, și în cazul în care nu ar fi făcut respectiva confuzie, în raport de soluția îmbrățișată de prima instanță, aceea a inadmisibilității apărărilor de fond, făcute împotriva titlului de creanță, pe calea contestației la executare îndreptată împotriva titlului executoriu și a somației emise în baza acestuia, Judecătoria nu ar fi putut analiza, în acest cadru procesual, dacă actul de creanță constând în Decizia de impunere din oficiu nr_/01.07.2012 emisă de C.A.S.A. OPSNAJ a fost sau nu comunicat contestatorului apelant. Numai instanța competentă să analizeze actul în sine poate să se pronunțe și cu privire la comunicarea lui. Așa fiind, numai în procedura specială la care s-a făcut referire în cele ce preced, reglementată de 206 și următoarele din OG nr. 92/2003, contestația la organul emitent și apoi acțiune îndreptată la instanța de contencios administrativ competentă potrivit legii 544/2004, se pot analiza susținerile apelantului că nu i-a fost comunicat actul de creanță.
Așa fiind, nici acest motiv de critică nu poate fi primit.
Urmează a fi respins și cel de al treilea motiv de apel prin intermediul căruia se arată că nu a fost soluționat fondul cauzei, prima instanță nu a administrat probele solicitate, nu a analizat cu obiectivitate și profesionalism cele existente la dosar și nici nu a dat dovadă de rol activ în aflarea adevărului, refuzând să constate că nu are nici o obligație de plată față de C.A.S.A. O.P.S.N.A.J deoarece debitul față de care s-au stabilit penalitățile este aferent anilor 2003- 2007, fiind prescris.
Așa cum s-a arătat în prima parte a considerentelor deciziei de față, prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a invocat excepția inadmisibilității contestației la executare în raport de prevederile art. 172 al. 3 din O.G. nr. 92/2003 și față de faptul că, prin intermediul ei, se fac apărări de fond împotriva creanței în sine, iar în acest scop contestatorul are deschisă o cale specială, cea reglementată de art 206 și următoarele din OG nr. 92/2003.
Potrivit art 248 alin 1 Cod procedură civilă, instanța este obligată să se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de fond sau de procedură care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a pricinii.
Or, de vreme ce instanța a apreciat că legea nu-i permite să cerceteze în fond pricina dat fiind că nu a fost ales cadrul procesual corect, care să permită atingerea acestei finalități, evident că nu se impunea a se administra probele cerute de contestator prin care să se verifice aspecte legate de creanța în sine, respectiv dacă este datorată sau nu ori dacă a intervenit prescripția. În legătură cu această din urmă instituție, prescripția, Tribunalul constată că, în condițiile în care motivul pentru care contestatorul apelant consideră că a intervenit prescripția este acela că „debitul față de care s-au stabilit penalitățile este aferent anilor 2003- 2007, debit prescris”, prescripția care se invocă este referitoare la dreptul de a se mai constata creanța, prescripție reglementată de art 91 Cod procedură fiscală și care nu poate fi cercetată decât tot în procedura plângerii împotriva actului de creanță în sine. Singura prescripție ce poate fi analizată în cadrul unei contestații la executare, îndreptată împotriva actelor de executare silită, este cea reglementată de art 199 Cod procedură fiscală și anume prescripția dreptului de a mai pune în executare silită o creanță, prescripție care intervine după trecerea unui interval de cinci ani de la constatarea creanței printr-un titlul de creanță, fără ca să se treacă la executarea ei silită.
Or, nu intervenirea acestei prescripții o invocă apelantul pentru că nici nu avea cum de vreme ce titlul de creanță este Decizia de impunere din oficiu nr_/01.07.2012 emisă de C.A.S.A. OPSNAJ, iar de la data emiterii ei, 01.07.2012 nu au trecut, în mod evident, 5 ani.
Față de toate aceste considerente de fapt și de drept și văzând că apelantul însuși nu aduce critici prin raportare în concret la soluția fondului și nu arată de ce, față de prevederile art. 172 al. 3 din O.G. nr. 92/2003, putea să formuleze apărări de fond privind creanța în cadrul contestației la executare împotriva titlului executoriu nr._ și a somației nr. 10/_ /_ iar nu în cadrul unei acțiuni îndreptată, în baza art 215 – 218 din OG nr. 92/2003, chiar împotriva Deciziei de impunere din oficiu nr_/01.07.2012 emisă de C.A.S.A. OPSNAJ, Tribunalul consideră legală și temeinică soluția pronunțată de Judecătoria B., motiv pentru care, în temeiul art 480 alin 1 Cod procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul civil formulat de apelantul- contestatorul C. M., domiciliat în municipiul B., ..1, etaj 3, . împotriva sentinței civile nr._ pronunțată la data de 21.10.2013 de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINAȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B., cu sediul în municipiul B.,., județul B..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Aprilie 2014
Președinte, M. N. | Judecător, A. M. | |
Grefier, A. P. |
Red.A.M dos.fond-_
Teh.red.A.M/A.P/4ex. jud.fond- N.N.
14.04.2014
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Anulare act. Decizia nr. 420/2014. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
