Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 193/2014. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 193/2014 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 30271/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 193/2014
Ședința publică de la 23 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător M. N.
Grefier A. P.
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de reclamanta P. I.,domiciliată în municipiul B., ., etaj 8, ., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor procedurale la sediul Cabinet avocat B. C., cu sediul în municipiul B., . F-G, parter, birou nr.3, județul B. împotriva sentinței civile nr. 976 pronunțată la data de 20.01.2014 de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu pârâtul P. C., domiciliat în municipiul B., ..31, județul B., având ca obiect exercitarea autorității părintești .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit apelanta P. I., reprezentată de avocat B. C. și intimatul P. C..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că, intimatul P. C. ,acesta a fost citat telefonic, conform notei telefonice aflate la dosar, apelul a fost motivat, după care:
Avocat B. C. a arătat că nu are cereri de formulat și a solicitat judecarea cauzei.
Nemaifiind cereri sau excepții de invocat în temeiul dispoz.at.150 Cod proc.civ. instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat B. C. având cuvântul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțate de instanța de fond, și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, urmând a se dispune exercitarea autorității părintești asupra minorei exclusiv de apelanta-reclamantă .
Din probele administrate a rezultat imposibilitatea de se crea legături cu intimatul .Peste un an minora urmează să fie înscrisă la școală .
S-a formulat cerere reconvențională de către intimat prin care s-a arătat că minora nu are probleme de sănătate .
Însă, urmează a avea în vedere faptul că, dacă minora se îmbolnăvește apelanta nu are cum să ia legătură cu intimatul, care a refuzat să-și indice domiciliul pentru a fi citat .
Mai mult, așa cum rezultă din nota telefonică depusă la dosar, intimatul intenționează să plece din țară.
A solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, obligarea intimatului la cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 04.12.2012, sub nr._, reclamanta P. I. in numele si ca reprezentantă a minorei P. I. Alexia a chemat in judecata si personal la interogatoriu pe paratul P. C. pentru a se dispune exercitarea autorității părintești exclusiv de către aceasta asupra minorei P. I. Alexia, născută la data de 21.03.2008.
In motivarea cererii reclamanta a arătat că, prin sentința civila, pronunțata de Judecătoria B., in dosarul civil nr._, s-a admis acțiunea civilă de divorț astfel cum a fost precizată, a fost declarata desfăcută căsătoria părților încheiată la data de 03.11.2007 și înregistrată în Registrul de stare civilă de la fostul Consiliu Local al Sectorului 3 București sub nr. 3306/ 2007, s-a stabilit ca autoritatea părinteasca să revină în comun ambilor părinți referitor la minora P. I. ALEXIA, născută la data de 21.03.2008.
Potrivit dispozițiilor Codului Civil, instanța de tutelă are căderea de a modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părintești față de copiii minori, în cazul schimbării împrejurărilor care au fost avute în vedere la decizia inițială, ori în cazul de fata, elementele pe care instanța de judecata le-a avut in vedere la momentul pronunțării sentinței prin care a dispus ca autoritatea părinteasca sa fie exercitata in comun s-au modificat astfel că se impune modificarea acesteia.
A mai arătat reclamanta că este adevărat că, în principiu, autoritatea părintească este exercitată de ambii părinți împreună, conform art. 397 NCC, însă decizia instanței se circumscrie interesului superior al copilului, urmând a se raporta, în mod firesc, și la concluziile raportului de anchetă psihosocială, instanța putând stabili ca exercitarea autorității părintești să se facă de către un singur părinte, dacă există motive clare.
În speța de fata, a adăugat reclamanta, exista motive întemeiate care impun ca autoritatea părintească sa fie exercitata in mod exclusiv de către d-ei având in vedere faptul ca părinții minorei nu pot ajunge niciodată la un acord in ceea ce privește deciziile importante privind pe aceasta. Astfel, paratul nu are un domiciliu stabil si este greu de contactat în situația in care este nevoie de acordul său in anumite privințe, iar când reușește sa îl contacteze, de regula, nu este de acord cu propunerile sale. Este nevoie ca deciziile privind domiciliul, sănătatea, educația, formarea sau timpul liber al copilului etc, sa fie luate cu acordul ambilor părinți, insa acest lucru nu se poate realiza, situație care contravine intereselor minorei.
In realitate, a adăugat reclamanta paratul fie refuza sa se implice in creșterea si educarea minorei, fie se opune tuturor deciziilor sale doar pentru a o șicana, fara a avea in vedere faptul ca acest comportament nu contribuie la o dezvoltare normala a minorei. Interesul superior al copilului este punct de reper atunci când există neînțelegeri între părinți asupra modului de îndeplinire a îndatoririlor părintești, astfel ca instanța de tutelă are autoritate de a decide cu privire la exercițiul drepturilor și îndatoririlor părintești, cu ascultarea părinților, a copiilor, după caz, precum și în funcție de concluziile raportului de anchetă socială.
În drept s-au invocat dispozițiile art.398 Cod civil.
În susținerea cererii reclamanta a depus la dosarul cauzei în copie următoarele înscrisuri: sentința civilă nr. 1183/25.01.2012 pronunțată de Judecătoria B., cererea de ordonanță președințială ce a făcut obiectul dosarului_, adresa IPJ B. nr._/31.01.2013, acte medicale privind pe minora P. I. Alexia, adeverința nr. 335/14.06.2013 emisă de Grădinița nr.1 B..
Pârâtul, legal citat atât la ultimul domiciliu cunoscut, cât și prin publicitate, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și arăta apărările sale și dovezile pe care se sprijină.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, martori și anchetă socială. În cadrul probei testimoniale a fost audiată martora M. M., la propunerea reclamantei, iar Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Municipiului B. a depus ancheta psihosocială de la domiciliul părților în data de 16.01.2013 (filele 12, 13).
Prin sentința civilă nr 976, pronunțată la data de 20.01.2014, Judecătoria B. a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Părțile s-au căsătorit la data de 03.11.2007, din căsătoria lor a rezultat nașterea minorei P. I. ALEXIA la data de 21.03.2008, iar în prezent părinții acesteia sunt divorțați, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 1183/25.01.2012 a Judecătoriei B.. Prin această hotărâre s-a dispus ca asupra minorei rezultate din căsătoria părților ambii părinți să exercite autoritatea părintească, domiciliul minorei să fie la mama sa, iar tatăl să fie obligată la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea fiicei.
Prin cererea de față reclamanta a solicitat să se dispună ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către aceasta invocând schimbarea împrejurărilor care au fost avute în vedere la decizia inițială, respectiv aspectul că paratul nu are un domiciliu stabil si este greu de contactat în situația in care este nevoie de acordul său in anumite privințe, iar când reușește sa îl contacteze, de regula, nu este de acord cu propunerile sale.
Instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 403 ale Noului Codul civil în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți.
În privința împrejurărilor care au determinat instanța, odată cu pronunțarea divorțului, să hotărască în sensul exercitării în comun a autorității părintești și stabilirii domiciliului minorei la reclamantă, Judecătoria a observat că acestea au fost învoiala părților, precum și faptul – dovedit cu martori, că pârâtul nu are o locuință stabilă, numai pe parcursul judecății procesului acesta schimbându-și de două ori reședința.
Chiar dacă și din cercetările efectuate de instanță în prezenta cauză probele administrate-înscrisuri și declarația martorei M. M. audiată la propunerea reclamantei a rezultat că pârâtul își schimbă des domiciliul și comunică sporadic cu reclamanta, prima instanță a constatat că aceeași situație de fapt exista și la momentul pronunțării divorțului și luării măsurii inițiale de stabilire a autorității părintești în comun, așadar nu a avut loc nicio schimbare a împrejurărilor în accepțiunea dispozițiilor art.403 Noul Cod Civil.
Mai mult, instanța a mai reținut că, potrivit noului cod civil, autoritatea părintească comună reprezintă regula, în timp ce autoritatea părintească exercitată de către un singur părinte reprezintă o situație de excepție și trebuie să fie temeinic motivată.
Potrivit art. 487 Cod civil, părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului. Despărțirea părinților și stabilirea locuinței minorului la unul dintre aceștia nu trebuie să afecteze exercițiul autorității părintești comune. Ambii părinți trebuie să aibă, în mod constant, în vedere interesul copilului lor și să ia împreună deciziile importante legate de creșterea și evoluția acestuia, spre exemplu cele referitoare la religia copilului, la asistența medicală, întreținere și educație.
Autoritatea părintească comună, în cazul părinților despărțiți reprezintă modalitatea de responsabilizare a amândurora cu privire la minor și de garantare atât a prezenței mamei cât și a tatălui în viața copilului, independent de faptul că aceștia nu mai conviețuiesc.
D. pe cale de excepție, în cazuri întemeiate, autoritatea părintească va fi acordată unui singur părinte. Art. 507 din noul cod civil prevede limitativ situațiile în care exercitarea autorității părintești se face de către un singur părinte, respectiv când unul din părinți este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicție, decăzut din exercițiul drepturilor părintești, sau dacă, din orice motiv se află în neputință de a-și exprima voința.
Potrivit dispozițiile art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești referitoare la copii. Stabilirea acestui interes se face prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere, printre care vârsta copilului, condițiile pe care părintele i le poate asigura pentru o bună dezvoltare morală, intelectuală și fizică, atașamentul acestuia față de copil, precum și al copilului față de părinte, profesia părinților, profilul lor socio-moral, interesul și grija manifestată de părinți în timpul conviețuirii și după despărțirea în fapt și alte asemenea împrejurări, fără ca vreun criteriu de apreciere să fie absolutizat, sau altul să nu fie luat în seamă.
Dificultatea rezidă în aprecierea „motivelor întemeiate”, altele decât cele menționate la art. 507 din Codul civil. În practică, astfel de motive au fost considerate consumul de alcool, de droguri, violențele exercitate de către unul dintre părinți, aspecte dovedite prin certificate medico-legale, declarații de martori, chiar recunoașterea părintelui care a exercitat violențele etc.
Niciun argument de principiu nu poate înlătura exercitarea în comun a autorității părintești (de exemplu: sexul, vârsta copilului), împrejurările nerelevante nu constituie motive temeinice în acest sens (de exemplu, un părinte se face vinovat de violențe conjugale, prezintă un handicap fizic, se recăsătorește și are alți copii), pentru că este vorba doar de contribuția unui părinte la luarea unei decizii privitoare la copil. În stabilirea exercitării autorității părintești de către un singur părinte trebuie avute în vedere doar fapte concrete care trebuie dovedite. Probatoriul trebuie să poarte asupra următoarelor elemente cumulative: dovada de către soțul solicitant a suferinței copilului care se află sub autoritatea ambilor părinți; stabilirea unei legături de cauzalitate între suferința copilului si exercitarea în comun a autorității părintești; demonstrarea faptului că soluția constă în exercitarea autorității părintești exclusiv de către părintele care solicită acest lucru.
În speță, instanța a constatat că nu s-a făcut dovada existenței unor motive întemeiate care să creeze convingerea că autoritatea părintească trebuie să fie acordată doar unuia dintre părinți, respectiv reclamantei. Din ansamblul probator administrat în cauză, ancheta psihosocială întocmită de Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Municipiului B. și martori, a rezultat că pârâtul își schimbă des domiciliul, are o relație încordată cu reclamanta și este mai puțin interesat de minoră, însă chiar autoritatea tutelară a concluzionat că este în interesul minorei să se mențină exercitarea autorității părintești comune.
Exercitarea în comun a autorității părintești se concretizează în consultarea acestora în luarea deciziilor importante cu privire la creșterea si educarea copiilor (de exemplu, alegerea scolii la care copilul va studia, a medicului de familie, a cursurilor extrașcolare, a excursiilor în care se va deplasa etc), iar, în speță, nu s-au identificat în comportamentul pârâtului aspecte care ar împieta asupra interesului superior al minorei, chiar dacă acesta este mai puțin prezent în viața minorei. A stabili ca autoritatea părintească se fie exercitată exclusiv de reclamantă ar însemna a-l absolvi pe pârât de orice responsabilitate față de copilul său, aspect care nu este în interesul superior al acestuia.
Văzând că starea de fapt reținuta cu prilejul stabilirii autorității comune nu a suferit modificări semnificative, instanța a apreciat că interesul superior al copilului este de menținere a autorității părintești a ambilor părinți motiv pentru care a respins acțiunea.
Împotriva sentinței civile nr. 976 pronunțată la data de 20.01.2014 a formulat apel reclamanta P. I. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului a arătat că, din probele administrate în cauză, a rezultat în mod clar faptul că, după pronunțarea hotărârii de divorț, pe măsura trecerii timpului pârâtul intimat a fost tot mai dezinteresat de nevoile și interesele minorei având un comportament care contravine dispozițiilor legale.
Art.261 Cod Civil reglementează cu valoare de principiu îndatorirea părinților de creștere și educare a copiilor lor minori, îndatorire care presupune existența unei implicări active, atât spirituale ,cât și materiale a fiecăruia dintre părinți față de copil.
Art.487 Cod Civil stabilește conținutul autorității părintești conform căruia părinții au dreptul, dar și îndatorirea de a crește copilul îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia potrivit însușirilor și nevoilor copilului.
Conform dispoz.art. 488 al.2 lit, c,d Cod Civil părinții sunt obligați să ia toate măsurile necesare pentru protejarea și realizarea drepturilor copilului și să coopereze cu persoanele fizice și persoanele juridice cu atribuții în domeniul îngrijirii, educării și formării profesionale a copilului.
Art. 499 al.1 Cod Civil stabilește că obligația de întreținere a copilului aparține, în solidar, și tatălui și mamei, care trebuie să asigure minorului cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea profesională.
Obligația de întreținere conform dispoz.art. 530 Cod Civil se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului, și după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională.
În conformitate cu dispoz.art.5 al.1 din Legea nr. 272/2002 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, minorul are dreptul la protecție și asistență în realizarea și exercitarea deplină a drepturilor sale, iar răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților, deci, inclusiv tatălui, aceștia având obligația de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile față de copil ținând seama cu prioritate de interesul superior al lui.
Art.31 alin.2 din Legea nr. 272/2004 prevede că: exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său.
În conformitate cu dispoz.art. 44 al.2 din Legea nr. 272/2004 părinților le revine responsabilitatea de a asigura cele mai bune condiții de viață necesare creșterii și dezvoltării copiilor și sunt obligați să le asigure acestora condițiile necesare pentru creșterea,educarea, învățătura și pregătirea profesională.
În condițiile în care unul dintre părinți este singura persoană care îi asigură minorului fundamentul afectiv și suportul material și moral de care acesta are nevoie pentru creștere și educare, dar este împiedicată să protejeze interesele copilului de către celălalt părinte, care acționează în detrimentul minorului sau manifestă neglijență gravă cu privire la acesta, este de necontestat faptul că interesul superior al copilului este în sensul de a benefica de toate drepturile sale, de a-i fi ocrotite toate interesele și de a benefica măcar de un părinte care să poată, din punct de vedere legal să îi confere siguranța și stabilitatea de care are nevoie.
Întregul material probator administrat în cauză confirmă faptul că doar reclamanta este cea care se ocupă de nevoile și interesul minorei, că pârâtul nu se implică în viața acesteia, nu contribuie la cheltuielile de creștere și educare ale minorei, nu poate fi găsit și nu poate fi contactat.
Instanța de fond a reținut, în argumentarea soluției, faptul că și la momentul pronunțării instanței de divorț pârâtul nu avea un domiciliu stabil, însă din probele administrate în cauză a rezultat că nu poate fi identificat domiciliul pârâtului, nici în urma intervențiilor instanței, motiv pentru care s-a dispus citarea acestuia prin publicitate.
Pe de altă parte, deși instanța de fond a reținut că pârâtul este mai puțin interesat de minoră a apreciat că nu este în interesul superior al acesteia ca intimatul-pârât să fie absolvit de orice responsabilitate în ceea ce o privește pe aceasta.
În realitate, intimatul a dat dovadă de o neglijență gravă în ceea ce o privește pe minoră, acesta este imposibil de găsit pentru a-și da acordul în aspectele care privesc minora, nu contribuie în nici un fel la cheltuielile legate de creșterea și îngrijirea minorei, iar apelanta reclamantă este pusă în situația de a nu se putea lua măsuri în interesul minorei care impun acordul ambilor părintești.
Având în vedere aceste motive urmează a se constata că este în interesul superior al minorei și că există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, psihică, spirituală ,morală sau socială a copilului, ca drepturile părintești să fie exercitate exclusiv de reclamant-apelantă motiv pentru care a solicitat admiterea apelului, și pe fond să se dispună admiterea acțiunii.
Intimatul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezenta în instanță.
Citat telefonic acesta a nu a dorit să indice un domiciliu în vederea citării, așa cum rezultă din procesul verbal încheiat de grefierul de ședință, precizând că nu are o locuință stabilă. De asemenea, a mai arătat că dorește să plece din țară.
Analizând actele și lucrările dosarului și evaluând dovezile administrate în raport de conținutul cererii de chemare în judecată, a hotărârii apelate și a motivelor de apel invocate, Tribunalul apreciază calea de atac de față ca fondată pentru următoarele motive:
Potrivit prevederilor art. 403 Cod civil din 2009, în cazul schimbării împrejurărilor avute în vedere la luarea măsurilor cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copii lor minori, instanța de tutelă poate modifica aceste măsuri, la cererea oricăruia dintre părinți.
De asemenea, potrivit art.263 alin 1 Cod civil, orice măsură privind pe minori trebuie să se ia pornindu-se de la ocrotirea interesului superior al acestora.
În ceea ce privește instituția care interesează în cauză, exercitarea autorității părintești, Tribunalul reține că art. 507 Cod civil din 2009 prevede limitativ situațiile în care exercitarea autorității părintești se face de către un singur părinte, respectiv când unul din părinți este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicție, decăzut din exercițiul drepturilor părintești, sau dacă, din orice motiv se află în neputință de a-și exprima voința.
Față de aceste dispoziții legale este pertinentă constatarea primei instanțe în sensul că autoritatea părintească comună, în cazul părinților despărțiți, reprezintă regula și, totodată, modalitatea de responsabilizare a amândurora cu privire la minor și de garantare atât a prezenței mamei cât și a tatălui în viața copilului, independent de faptul că aceștia nu mai conviețuiesc și că, doar pe cale de excepție, în cazuri întemeiate, autoritatea părintească poate fi acordată unui singur părinte.
Sunt, de asemenea, pertinente și observațiile instanței cum că în cauză, inclusiv cu ocazia divorțului părților și stabilirii autorității comune cu privire la minora I. Alexia, tatăl intimat nu avea un domiciliu stabil și era greu de contactat, ceea ar conduce la concluzia că nu s-au schimbat împrejurările avute în vedere la luarea măsurii exercitării autorității părintești comune și, implicit, la înlăturarea incidenței dispozițiilor art 403 Cod civil din 2009.
Cu toate acestea, Tribunalul consideră fondat apelul de față.
În acest sens, instanța de control judiciar observă că în speță intră în concurs regula în materie de stabilire a autorității părintești asupra copiilor minori atunci când părinții sunt divorțați, regulă potrivit căreia aceasta este comună cu unele excepții enumerate de legiuitor ori atunci când motive temeinice impun contrariul, cu principiul interesului superior al copilului aflat la vârsta minorității.
Din probatoriul administrat atât în procesul de divorț, cât și în cauza de față, rezultă, fără dubiu, că tatăl nu a fost și nu este foarte prezent în viața fiicei sale și nu manifestă prea mult interes față de nevoile, cerințele, problemele copilului, care îi sunt, în cea mai mare parte, necunoscute.
D. dovadă, chiar poziția d-lui pe timpul procesului când nu a înțeles să se prezinte în instanță și să-i apere dreptul de a exercita, la rândul d-lui, autoritatea părintească asupra minorei.
Or, art 261 Cod Civil reglementează nu numai dreptul dar și îndatorirea părinților de creștere și educare a copiilor lor minori, îndatorire care presupune existența unei implicări active, atât spirituale cât și materiale a fiecăruia dintre părinți față de copil, în timp ce art.487 Cod Civil stabilește conținutul autorității părintești, conform acestui text de lege părinții având dreptul, dar și îndatorirea de a crește copilul îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia potrivit însușirilor și nevoilor lui.
În condițiile în care tatăl nu numai că nu dă dovadă de implicare activă în creșterea și educarea fiicei sale ci manifestă un dezinteres vădit și prelungit față de nevoile minorei, indiferent dacă acestea vizează sănătatea și dezvoltarea ei fizică, psihică și intelectuală, educația, învățătura și pregătirea profesională, interesul superior al copilului este afectat, mama fiind nevoită nu numai să se ocupe singură de copil ci și să facă eforturi pentru găsirea și contactarea tatălui pentru a-i cere acordul într-o problemă sau alta.
Tribunalul apreciază că dreptul părintelui de a exercita autoritatea părintească cu privire la copil îl obligă pe aceasta să aibă inițiativă în cunoașterea problemelor și nevoilor minorului și în rezolvarea lor și nu doar să aștepte să fie solicitat de celălalt părinte care, pe deasupra, să fie nevoit să facă și eforturi deosebite pentru a-l contacta. Dreptul intimatului de a participa la luarea deciziilor importante din viața fiicei sale trebuie exercitat cu bună credință și în interesul copilului și nu trebuie să se transforme într-o povară pentru celălalt părinte care să nu poată decide singur în ciuda lipsei de implicare a celuilalt.
Or, tocmai faptul că atitudinea intimatului de delăsare și lipsa lui de stabilitate în ceea ce privește domiciliul și implicit posibilitatea de a fi contactat, s-au prelungit în timp, dăinuind și astăzi în ciuda faptului că existau și la momentul divorțului părților, este apreciat de Tribunal ca fiind un motiv temeinic de stabilire a autorității părintești doar în favoarea mamei. Împrejurarea că, după divorț, intimatul a continuat să manifeste aceiași lipsă de implicare în viața fiicei sale, aduce atingere interesului superior al minorei tocmai prin prelungirea în timp a acestei atitudini, neexistând niciun indiciu că ea s-ar putea schimba.
Dreptul recunoscut de lege intimatului de a contribui la luarea deciziilor importante din viața fiicei sale ajunge să se transforme într-o sancțiune pentru apelantă care, pentru a obține punctul de vedere al tatălui, trebuie să facă eforturi deosebite. Or, nu aceasta a fost voința legiuitorului când a statuat că regula în materia autorității părintești este exercitarea ei în comun, de ambii părinți.
Așa fiind, Tribunalul consideră că doar aparent, împrejurările avute în vedere la stabilirea exercitării autorității părintești de către ambii părinți asupra minorei I. Alexia nu s-au schimbat, că în realitate conduita tatălui a devenit împovărătoare pentru mamă și contrară intereselor superioare ale fetiței și că, pe cale de consecință, se impune a se admite acțiunea și a se dispune ca autoritatea părintească să revină numai mamei.
Aceasta nu înseamnă că tatăl este exclus din viața fiicei sale, ci doar că mama poate lua singură hotărârile importante privind pe copil. Tatăl păstrează calitatea de părinte și dreptul de a veghea la creșterea și educarea fiicei sale iar în măsura în care, în viitor, va da dovadă de implicare, inițiativă și prezență în viața copilului și în satisfacerea nevoilor acestuia indiferent dacă ele vizează sănătatea, dezvoltarea fizică și psihică, educația ori pregătirea profesională, hotărârea privind modul de exercitare al autorității părintești poate fi, din nou, schimbată.
Față de motivele de fapt și de drept mai sus expuse, Tribunalul urmează să admită apelul pendite astăzi judecății și, în temeiul art 480 alin 2 Cod procedură, să schimbe, în tot, sentința apelată în sensul admiterii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil formulat de apelanta-reclamantă P. I.,domiciliată în municipiul B., ., etaj 8, ., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor procedurale la sediul Cabinet avocat B. C., cu sediul în municipiul B., . F-G, parter, birou nr.3, județul B. împotriva sentinței civile nr. 976 pronunțată la data de 20.01.2014 de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul-pârât P. C., domiciliat în municipiul B., ..31, județul B., apelanta P. I., reprezentată de avocat B. C.,și în consecință:
Schimbă, în tot, sentința apelată în sensul că, admite acțiunea și dispune ca exercitarea autorității părintești, în ceea ce o privește pe minora I. Alexia, născută la data de 21.03.2008 să se exercite numai de către mama apelantă.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședința publică de la 23 Mai 2014
Președinte, A. M. | Judecător, M. N. | |
Grefier, A. P. |
Red.A.M dos.fond-_
Teh.red.A.M/A.P/4ex.jud.fond
23.06.2014
| ← Ordin de protecţie. Decizia nr. 320/2014. Tribunalul BUZĂU | Ordin de protecţie. Sentința nr. 97/2014. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
