Ordin de protecţie. Decizia nr. 320/2014. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 320/2014 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 19-09-2014 în dosarul nr. 10564/200/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 320/2014
Ședința publică de la 19 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător M. N.
Grefier C. C.
Cu participarea reprezentantului ministerului Public
Procuror V. A.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de reclamanta M. G. V., domiciliată în ., împotriva sentinței civile nr._/10.07.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ având ca obiect ordin de protecție, în contradictoriu cu pârâtul M. D. L., domiciliat în . și autoritatea tutelară P. C. COSTEȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta asistată de avocat I. O., intimatul a fost prezent personal, lipsă fiind autoritatea tutelară.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen de judecată după etapa de regularizare a cererii, după care:
Intimatul susține că nu are apărător și înțelege să se reprezinte singur.
Avocat I. O. susține că sentința este netemeinică și nelegală în ceea ce privește încredințarea minorilor și stabilirea domiciliului acestora. Apreciază că potrivit disp.art.478 al.2 raportat la art.479 al.2 C.pr.civ. se impune completarea probatoriilor cu ancheta socială la domiciliul apelantei în . crea convingerea că interesul minorilor este de a fi încredințați mamei și a se stabili domiciliul la locuința acesteia. Ancheta socială este deja efectuată în urma unei sesizări a intimatului către DGASPC B., sesizare care s-a dovedit nefondată. Există înscrisul constatator, doar să fie solicitat de către instanță. Arată că un copil este înscris la grădiniță, iar celălalt la școală, urmând a face dovada cu înscrisuri.
Intimatul arată că a formulat o sesizare la DGASPC B. cu privire la locuința și mediul în care locuiesc copiii și i s-a răspuns în scris că aceștia sunt bine îngrijiți, sens în care s-a apelat la autoritatea tutelară comunală pentru a face deplasarea la domiciliul actual al copiilor.
Reprezentantul Ministerului Public pune în discuție admisibilitatea căii de atac, să se aprecieze dacă cererea de apel este formulată în termen legal, având în vedere că sentința s-a pronunțat în data de 10.07.2014, este dată cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunțare, a fost comunicată în 18.07.2014, iar apelul s-a înregistrat la 31.07.2014. Referitor la ancheta socială susține că încredințarea minorilor și stabilirea domiciliului acestora nu fac obiectul ordinului de protecție.
Apărătorul apelantei susține că apelul este declarat în termen, sentința fiind pronunțată în data de 10.07.2014, iar cererea de apel a fost înaintată prin fax în 14.07.2014.
Intimatul M. D. lasă la aprecierea instanței cu privire ladeclararea în termen a apelului.
În urma verificării, tribunalul constată referitor la calea de atac faptul că a fost exercitată în termenul de 3 zile de la data pronunțării sentinței, cererea de apel fiind depusă în 14.07.2014.
Reprezentantul Ministerului Public arată că renunță la susținerile privind declararea apelului în termenul prevăzut de lege.
Apărătorul apelantei susține că încredințarea minorilor și stabilirea domiciliului acestora țin de natura juridică a ordinului de protecție, fiind o măsură de siguranță și ocrotire a minorilor.
Intimatul M. D. susține că minorii nu sunt afectați și nu au temeri față de el, vin în fiecare week-end la el, săptămâna trecută rămânând chiar trei zile.
Tribunalul constată că solicitările privind încredințarea minorilor și stabilirea domiciliului acestora la apelantă s-au formulat ca și capete de cerere în cadrul acțiunii având ca obiect ordin de protecție. Fiind cereri formulate pe legea specială, respectiv Lg.217/2003, iar nu pe dreptul comun, instanța apreciază că efectuarea anchetei sociale nu este necesară, probatoriul fiind limitat la probele impuse de legea specială, judecata urmând a se face de urgență și cu precădere. Apreciază că nu se impune administrarea probei cu ancheta socială având în vedere și poziția intimatului în sensul că reprezentanții autorității tutelare s-au deplasat la domiciliu și Direcția pentru Protecția Copilului i-a comunicat că nu există probleme î legătură cu locația în care minorii se află acum.
Părțile arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază cauza în stare de judecată.
Nemaifiind alte cereri sau excepții de invocat în temeiul dispoz.art.392-394 Cod proc.civ. instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat I. O., pentru apelantă, critică sentința deoarece instanța de fond în mod eronat a apreciat cu privire la încredințarea minorilor și stabilirea domiciliului acestora. Susține că nu a dat eficiență în mod corect dispozițiilor art.23 al.1 din Lg.217/2003, întrucât pârâtul, prin comportamentul său, a afectat integritatea psihică a minorilor, care au asistat la agresiunile tatălui față de mama lor și față de ei. Instanța de fond nu a ținut cont de poziția martorilor și a minorei care a relatat reacția tatălui față de mamă, faptul că îl suna pe unchiul său pentru a veni ca să îi ia, fiind dovada că aceștia erau speriați. Art.23 al.1 din Lg.217/2003 se referă la integritatea fizică și psihică. Aceste întâmplări pot avea efect pe termen lung. Copiii au fost puși în primejdie, au fost dați afară, în frig, fără ca tatălui să îi pese dacă le era frig sau foame, aceștia fiind afectați psihic. Din declarațiile martorilor rezultă că apelanta are condiții bune pentru creșterea copiilor, care sunt atașați de ea, iar intimatul este plecat pe parcursul săptămânii din localitate și nu este împiedicat să aibă legături personale cu minorii.
În baza art.480 al.2 C.pr.civ. solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii, minorii să fie încredințați apelantei pe aceeași durată a ordinului de protecție și să se stabilească domiciliul copiilor la aceasta.
Intimatul M. D. L. susține că minorii sunt și ai lui, este de acord ca aceștia să rămână la mamă și să vină în week-end la el deoarece nu au motive să se teamă de acesta. Probabil că au văzut certuri în familie, dar nu a lovit-o pe mamă în fața lor.
Reprezentantul Ministerului Public susține că nu se contestă hotărârea cu privire la ordinul de protecție, ci referitor la omisiunea sau aprecierea greșită referitor la încredințarea minorilor. Trebuie avută în vedere poziția intimatului care este de acord cu instituirea măsurii de încredințare a minorilor cu posibilitatea de a păstra legătura prin vizite săptămânale. Apreciază că hotărârea este temeinică și legală în ceea ce privește instituirea ordinului de protecție. Dacă se constată că se justifică și încredințarea minorilor pe durata ordinului de protecție, urmează să se aprecieze pentru admiterea apelului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30.05.2014, sub nr._, pe rolul Judecătoriei B., reclamanta M. G. V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. D. L., ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să emită un ordin de protecție împotriva pârâtului, potrivit prevederilor Legii 217/2003.
În motivare a arătat că paratul a avut un comportament violent asupra sa si a celor doi copii minori, i-a lovit si le-a adresat injurii de nenumarate ori. Copiii sunt foarte speriati de tatal lor care, pe fondul consumului de alcool, este foarte violent. In aceste conditii, a depus mai multe plangeri la Postul de politie al .. Reclamanta a completat formularul de cerere privind emiterea ordinului de protectie, consemnand ca, din cauza violentelor la care au fost supusi ea si copiii, a hotarat sa se stabileasca impreuna cu acestia la locuinta parintilor sai, din .. Nu detine certificate medico-legale cu privire la leziunile suferite, pentru ca nu a solicitat sa fie examinata de medicul legist, iar cei care cunosc despre cele intamplate sunt cei doi copii minori. Reclamanta a solicitat ca sotul sau sa fie obligat sa pastreze o distanta minima fata de ea, copii si bunicii lor materni, sa nu se apropie de imobilul in care acestia locuiesc si de locul sau de munca, in mun. Buzau.
La data de 13.06.2014 s-a realizat de catre procuror procedura de informare a victimelor infractiunii cu privire la drepturile procesuale, in conformitate cu disp. art. 27 alin. 6 din Legea 217/2003. La termenul de judecata din aceeasi data, reclamanta a solicitat sa beneficieze de asistenta juridica. S-a desemnat aparator din oficiu, in persoana av. I. O.. De asemenea, s-a desemnat aparator din oficiu pentru parat, in persoana av. I. S..
La termenul de judecata din data de 27.06.2013, reclamanta a depus la dosar precizari la cererea de chemare în judecata, in sensul ca solicita sa se dispuna, cu caracter provizoriu, urmatoarele masuri:
-obligarea paratului la pastrarea unei distante minime de 50 m fata de reclamanta, copiii sai si parintii reclamantei;
-interdictia pentru parat de a se deplasa in ., la domiciliul parintilor sai, unde reclamanta locuieste in prezent cu copiii;
-interzicerea oricarui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau orice alt mijloc, cu reclamanta, cu copiii si cu parintii sai;
-incredintarea minorilor reclamantei si stabilirea resedintei acestora la domiciliul parintilor reclamantei;
-interdictia pentru parat de a se apropia de locul de munca al reclamantei, respectiv . Buzau, ., la o distanta de 50 m.
În drept, a invocat dispozițiile art. 26 și următoarele din Legea 217/2003 si art. 194 din NCPciv.
În cauză, prima instanță a administrat, la solicitarea părților, proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar: copie CI . nr._, caracterizaări pentru parat, proba testimonială, fiind audiati audiați martorii C. G. M. si C. C. I., propusi de reclamantă, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar. Paratul a raspuns la interogatoriu, nesolicitand administrarea probei testimoniale. Postul de Politie Costesti, jud. Buzau a inaintat la dosar adresa nr._/2.07.2014, referitoare la sesizarile facute de reclamanta cu privire la comportamentul paratului.
A fost audiata minora M. M. D., fiind întocmit proces verbal în acest sens.
Paratul a depus la dosar intampinare, solicitand respingerea actiunii, pentru ca nu a fost violent cu sotia si cu copiii sai. Certurile inerente din familie au fot cauzate de lipsa banilor si de modul in care resursele banesti trebuiau gestionate. Nu si-a amenintat sau lovit sotia si copiii iar sustinerile reclamantei nu sunt dovedite. Dupa plecarea reclamantei cu copiii a considerat de datoria sa sa incerce sa ia legatura cu acestia, ii este dor de ei si isi iubeste familia. In prezent, copiii locuiesc ., bunicii lor consuma bauturi alcoolice, nu ii pot creste si educa in mod corespunzator. Referitor la relatia cu socrii sai, a precizat ca nu i-a agresat niciodata pe acestia.
Paratul a anexat intampinarii o caracterizare eliberata de primaria localitatii de domiciliu si o scrisoare de caracterizare de la locul de munca. Din cuprinsul acestor inscrisuri, rezulta ca paratul nu este cunoscut ca o fire violenta, nu consuma in mod exagerat bauturi alcoolice, nu a creat probleme deosebite autoritatilor. Are un loc de munca stabil, primeste un salariu de 900 lei lunar si contribuie la intretinerea familiei. La locul de munca paratul este serios, punctual, operativ si competent.
Prin sentința civilă nr._/10.07.2014 Judecătoria B. a admis, în parte, cererea de chemare în judecată așa cum a fost precizată.
A obligat pe pârâtul M. D. L., pe o durată de 6 luni, sa păstreze o distanță minimă de 50 m față de reclamanta si fata de locul de munca al acesteia și i-a interzis acestuia, pe o durată de 6 luni, sa se deplaseze in ., la domiciliul parintilor reclamantei, unde aceasta locuieste precum și orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau orice mijloc cu reclamanta si parintii ei.
A respins cererea în ceea ce privește obligarea pârâtului M. D. L. de a păstra o distanță minimă de 50 m față de minori si fata de parintii reclamantei, cererea privind interdictia pentru parat de a avea orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau orice mijloc cu minorii precum și cererea privind încredințarea copiilor minori și stabilirea domiciliului acestora la reclamantă.
A dispus ca onorariile apărătorilor din oficiu I. O. si I. S., în cuantum de 600 lei, să se înainteze din fondurile Ministerului justiției către Baroul de avocați B..
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Părțile au calitatea de soți, din căsătoria acestora fiind născuți minorii M. D., in varsta de 10 ani, si D. A., in varsta de 5 ani.
Între soți au existat neînțelegeri, in conditiile in care paratul lucreaza in mun. Bucuresti, iar la sfarsit de saptamana, cand revenea la domiciliu, pe fondul consumului de bauturi alcoolice, se certa cu reclamanta in prezenta copiilor; pârâtul a exercitat violențe asupra reclamantei de mai mult timp, chiar si atunci cand era insarcinata cu copilul mai mic. Aceasta a plecat de mai multe ori la domiciliul parintilor sai. Paratul ar fi avut mai multe relatii extraconjugale, care ar fi determinat acest comportament, tipa la copiii, acestora fiindu-le frica de el. Iarna trecuta reclamanta si copiii au fost incuiati odata afara din casa de parat, acestia dormind apoi ., pentru care aveau cheie. Dupa ultima plecare a reclamantei de la domiciliul comun, paratul a cautat-o la serviciu pentru a discuta, bruscand-o in prezenta unei colege. In prezent, cand revine de la Bucuresti, paratul merge si in localitatea in care s-au stabilit reclamanta si copiii si trece prin fata locuintei socrilor, pentru a-i vedea. In apropiere locuieste si un prieten al sau, pe care il viziteaza. Se limiteaza la a se uita dupa copii si nu a avut nicio discutie cu socrii. De asemenea, vorbeste la telefon cu copiii, dar acestora le este frica de reclamant, in sensul ca nu doresc sa fie luati de acesta de la bunici. Paratul a sesizat DGASPC Buzau pentru a analiza in ce conditii locuiesc copiii sai la bunici, in conditiile in care a aflat ca socrii sai consuma alcool. Aceste aspecte rezulta din declaratia martorei C. G. M., care confirma ca soacra sa consuma bauturi alcoolice, in special dupa ce primeste ajutorul social.
Parintii reclamantei nu au mai vorbit cu paratul de peste o luna si jumatate, acesta necontactandu-i telefonic, dar transmitandu-le prin diverse cunostinte cuvinte insultatoare. Inainte de ultima plecare a reclamantei de la domiciliu, paratul nu a avut probleme cu socrii. Martorii audiati nu au asistat la incidente intre parti, dar sustin ca au fost anuntati la telefon despre manifestarile violente ale paratului; de doua ori fratele reclamantei a venit si i-a luat, pe aceasta si pe copii, de la locuinta din . C. I., spre deosebire de celalalt martor, sustine ca minorii nu vorbesc la telefon cu tatal lor, fiindu-le teama sa revina la locuinta din .> Cu ocazia audierii minorei M. M. D., instanța a constat că acesta, în vârstă de 10 ani, confirma ca mama sa a fost lovita de parat, care, cand vine acasa de la Bucuresti, consuma bauturi alcoolice si se cearta frecvent cu reclamanta. Minorei ii este frica de tatal sau deoarece a vazut cand a agresat-o pe reclamanta: a lovit-o cu scaunul, a aruncat cu papucii si cu sapa dupa ea, a vrut sa-i dea cu telecomanda in cap. Minora sustine ca ea si fratele sau nu au fost agresati de parat, care, insa, ii cearta. Paratul nu i-a batut niciodata pe bunicii sai, dar le-a spus ca o sa vada ce o sa-i faca fetei lor. Mai trece prin fata locuintei lor, pentru ca merge la un vecin al acestora.
Avand in vedere probele administrate, Judecătoria a apreciat că este cert că între soți există o situație tensionată și că, pe fondul acestor neînțelegeri, pârâtul a manifestat și violențe fizice asupra reclamantei, fapt ce a determinat-o pe aceasta să plece la parintii sai. Totusi, coroborand probele administrate, instanța a concluzionat că paratul nu s-a manifestat violent nici fata de copii si nici fata de socri. Astfel, din cuprinsul adresei nr._/2.07.2014 a Postului de politie al ., instanța a observat ca reclamanta a formulat plangere impotriva sotului sau la data de 19.08.2013, cand a precizat sa s-a separat de acesta, dar ii trimite mesaje de amenintare prin telefon. De asemenea, la data de 29.05.2014, reclamanta a formulat a alta sesizare, sustinand ca s-a separat din nou de sot, care ii adreseaza injurii si amenintari cu acte de violenta, atat la locuinta parintilor sai, cat si la locul de munca. Or, reclamanta nu a sesizat un comportament neadecvat al paratului fata de copii sau fata de alte rude.
A mai constatat prima instanță că pe perioada procesului paratul s-a aflat de doua ori in prezenta copiilor, luandu-i la domiciliu pentru mai mult timp, cu acordul reclamantei, aspect confirmat de aceasta, care sustine insa ca fetitei, care este operata de polipoza nazala, i-a fost rau dupa ce tatal sau a dus-o in parc, la soare.
În aceste condiții judecătorul fondului a apreciat că pârâtul nu reprezintă un pericol pentru viața, integritatea fizică și psihică a minorilor, de vreme ce este cert că acesta nu a exercitat niciodată violențe fizice față de minori. Mai mult, interzicerea pârâtului de a se apropia de minori, ii încalcă dreptul de a avea legături personale cu copiii lui, și nici nu este în interesul minorilor de vreme ce aceștia au dorit sa mearga la tatal lor.
Instanta a considerat ca nu se justifică luarea unor măsuri atât de grave pe calea ordinului de protecție după cum nu se justifică nici încredințarea minorilor mamei și stabilirea locuinței acestora la parintii reclamantei .
Cât privește măsurile de protecție solicitate de reclamantă față de parintii sai, instanța a apreciat că nici acestea nu se justifică in totalitate, în conditiile in care, din toate declaratiile consemnate, a rezultat ca nu au fost probleme intre parat si socrii sai. Totusi, pentru a evita escaladarea conflictului, instanta a decis să interzică paratului sa mearga la locuinta acestora si sa-i contacteze, in orice mod.
În ceea ce o privește pe reclamantă, s-a apreciat a fi cert faptul că este traumatizată, din cauza stării tensionate dintre ea și pârât și a violențelor ce i-au fost aplicate de către pârât. Judecătoria B. a concluzionat că aceste manifestări ilicite ale pârâtului creează reclamantei statutul de victimă a violenței în familie și, în virtutea acestei calități, are dreptul, potrivit art. 6 din Legea nr. 217/2003, la respectarea personalității, demnității și a vieții sale private și este îndreptățită, potrivit art. 23 din aceeași lege, să beneficieze de ordinul de protecție
Față de considerentele mai sus expuse prima instanță a găsit întemeiată în parte cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată.
Împotriva sentinței civile nr._ pronunțată la data de 10.07.2014 de Judecătoria B. a formulat apel la data de 24.07.2014 reclamanta M. G. V. solicitând schimbarea ei în parte în sensul admiterii și capătului de cerere privind încredințarea către ea a minorilor M. M. D., născută la data de 26.01.2004 și M. D. A. născut la data de 28.08.2009 și stabilirea domiciliilor copiilor la locuința părinților săi.
A apreciat apelanta că prima instanță în mod eronat a respins acest capăt de cerere.
Nu s-a avut în vedere la momentul stabilirii măsurii de încredințare interesul superior al minorilor, faptul că aceștia sunt legați afectiv de ea, cu atât mai mult cu cât copii au nevoie de mamă având în vedere vârsta lor fragedă, precum și atitudinea necorespunzătoare a intimatului față de apelantă .Acesta o agresa fizic și verbal în prezența copiilor condiții în care împreună cu minorii au trăit o adevărată teroare fizică.
Instanța de fond nu a ținut cont de depozițiile martorilor și nici de declarația minorei M. M. D. care a fost prezentă la agresiunile fizice și psihice suferite de mama sa, agresiuni care deseori s-au răsfrânt și asupra minorei și a fratelui său cu privire la faptul că datorită comportamentului necorespunzător al pârâtului ( care la un moment dat i-a dat afară din casă pe toți trei fără să îl intereseze de repercusiunile asupra minorilor) au fost nevoiți să plece din domiciliul comun ,minora fiind cea care îl contacta telefonic pe unchiul său din partea mamei pentru a veni să-i ia din domiciliul comun al soților în nenumărate rânduri.
Apreciază apelanta că prima instanță nu a dat eficiență în mod corect dispoz. art.23 al.1 din Legea nr. 217/2013 întrucât prin comportamentul său pârâtul a afectat în primul rând integritatea psihică a minorilor care au asistat în nenumărate rânduri la agresiunile tatălui față de mama lor și față de ei fapt ce a condus la situația menționată anterior.
A mai arătat apelanta că din depozițiile martorilor a rezultat că poate asigura condiții materiale și morale foarte bune pentru creșterea și educarea copiilor, că de fapt acest mediu a stat la baza dezvoltării copiilor dintotdeauna; de asemenea instanța de fond nu a avut în vedere faptul că pârâtul este plecat din oraș în fiecare săptămână, acesta revenind în domiciliu la sfârșitul săptămânii, neputând fi, atât din punct de vedere fizic, moral și afectiv, alături de minori ținând cont de vârsta acestora care necesită multă atenție și afecțiune.
Având în vedere natura capătului de cerere privind încredințarea minorilor și stabilirea domiciliului acestora la apelantă în cadrul ordinului de protecție apreciază că în baza dispozițiilor legale prevăzute de art. 478 al.2 Cod proc.civ. raportat la art.479 al.2 Cod proc.civ. se impune completarea probatoriului cu efectuarea unei anchete sociale la domiciliul acesteia, probă care, împreună cu probatoriul deja administrat, este de natură a crea convingerea instanței ca minorii să-i fie încredințați.
În drept cererea de apel a fost întemeiată pe dispoz.at. 30 al.1 din Legea nr. 217 /2003 raportat la art. 7 din Legea nr. 76/2012 și art.457 al.3 Cod proc.civ, art.470, art.471, art.478 al.2 raportat la art.479 al.2 Cod proc.civ., art. 195 și art.480 al.2 Cod proc.civ.
Față de cele precizate a solicitat, în baza dispoz.art.480 al.2 Cod proc.civ,. admiterea apelului schimbarea în parte a hotărârii apelate în sensul de a se dispune a-i fi încredințați minorii M. D., născut la data de 26.01.2004 și D. A., născut la 28.08.2009, și stabilirea domiciliului minorilor la aceasta.
Legal citat intimatul nu a formulat întâmpinare însă prezent personal în instanță a arătat că este de acord cu încredințarea copiilor către apelantă și stabilirea domiciliului lor la acesta cu posibilitatea ca minorii să vină și la locuința lui la sfârșit de săptămână.
Analizând actele și lucrările dosarului și evaluând dovezile administrate în raport de conținutul cererii de chemare în judecată, a hotărârii apelate și a motivelor de apel invocate, Tribunalul apreciază că apelul este nefondat pentru următoarele motive:
Apelanta a învestit Judecătoria B. cu o cerere întemeiată pe dispozițiile Legii 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, solicitând emiterea unui ordin de protecție prin care să se ia mai multe măsuri, inclusiv aceea ca cei doi copii minori rezultați din căsătoria părților să fie încredințați acesteia spre creștere și educare și să se stabilească reședința lor la domiciliul ei, aflat acum în locuința părinților, bunicii materni ai celor doi copii, din ..
Potrivit art. 23 alin 1 din Legea 217/2003 Persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții:
a)evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
b)reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei;
c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
d)obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;
e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;
g)obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute;
h) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora.
După cum se poate observa, încredințarea minorilor și stabilirea reședinței acestora este, în economia Legii 217/2003, o măsură de protecție menită a înlătura o stare de pericol și a-i feri pe copii de violențele venite din partea unui membru de familie, violențe care le pun în pericol viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea.
Or, în speță, o asemenea măsură de protecție nu se justifică de vreme ce minorii nu sunt victimele unor violențe venite din partea tatălui.
Fără îndoială că violențele fizice și verbale exercitate de intimat asupra apelantei, mama copiilor, în măsura în care, direct sau indirect, au fost percepute de aceștia din urmă, au fost de natură a-i afecta psihic, dar această stare de pericol a fost implicit înlăturată odată cu admiterea, în parte, a cererii de chemare în judecată și obligarea intimatului M. D. L., pe o durată de 6 luni, sa păstreze o distanță minimă de 50 m față de apelantă si fata de locul de munca al acesteia și prin interdicția ca, tot pe o durată de 6 luni, sa se deplaseze in . la domiciliul părinților ei, unde aceasta locuiește precum și de a lua orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau orice mijloc cu aceasta si părinții ei.
De altfel, nici în cererea de apel nu se arată concret care ar fi starea de pericol care ar trebui înlăturată prin încredințarea minorilor, apelanta descriind o situație care s-a petrecut cu mai bine de jumătate de an în urmă, respectiv când aceasta și copii au rămas peste noapte într-o cameră neîncălzită, datorită intimatului.
Evident că o asemenea atitudine din partea tatălui intimat nu trebuie tolerată numai că, după mai bine de jumătate de an ea nu mai justifică luarea unei măsuri ca cea cerută de mama apelantă.
Aceasta cu atât mai mult cu cât minorii, în fapt nici nu se mai află în locuința tatălui, fiind deja duși de mamă în domiciliul bunicilor materni iar intimatul acceptă această situație fiind de acord ca ei să rămână acolo, acord exprimat cu ocazia dezbaterilor pe fondul cererii de apel.
Dovadă că nu există o stare de pericol pentru copii, venită din partea tatălui și care să reclame a fi înlăturată de urgență pe calea specială a ordinului de protecție, este și împrejurarea că aceștia continuă să-și viziteze tatăl la locuința căruia rămân chiar și mai multe zile, lucru afirmat de acesta și necontestat de apelantă.
Trebuie făcută distincția între încredințarea minorilor și stabilirea reședinței acestora în procedura specială a ordinului de protecție, reglementat de Legea 217/2003, și măsura ce se poate dispune în procedura de drept comun ori de câte ori părinții nu se înțeleg cu privire la exercitarea autorității părintești asupra copiilor lor minori și asupra locuinței acestora.
Într-adevăr, potrivit art. 486 Cod civil- Ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă, după ce îi ascultă pe părinți și luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăște potrivit interesului superior al copilului.
De asemenea, potrivit art. 496 cod civil - (1) Copilul minor locuiește la părinții săi.
(2) Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului.
(3) În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile art. 264 rămân aplicabile.
Numai că cererea cu care apelanta reclamantă a înțeles să învestească instanța fondului nu a fost formulată pe dreptul comun ci în condițiile Legii 217/2003 și cum nu s-a dovedit, așa cum s-a arătat în cele ce preced, că cei doi minori ce află într-o stare de pericol ca urmare a violențelor venite din partea tatălui, în mod corect Judecătoria B. a concluzionat în sensul caracterului neîntemeiat al capetelor de cerere privind încredințarea minorilor către mama apelantă și stabilirea reședinței lor la domiciliul acesteia.
Față de toate aceste considerente de fapt și de drept apelul este găsit ca nefondat astfel că, în temeiul art 480 alin 1 Cod procedură civilă, va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul civil formulat de apelanta – reclamantă M. G. V., domiciliată în ., împotriva sentinței civile nr._/10.07.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ intimatul-pârât M. D. L., domiciliat în . și autoritatea tutelară P. C. COSTEȘTI.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Septembrie 2014
Președinte, A. M. | Judecător, M. N. | |
Grefier, C. C. |
Red.A.Mdos.fond-_
Teh.red.A.M/A.P/5ex.jud.fond- C.C.
29.09.2014
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 214/2014. Tribunalul BUZĂU | Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 193/2014.... → |
|---|
