Cereri. Sentința nr. 761/2015. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 761/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 761/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 761/2015
Ședința publică de la 18 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. Ș.
Grefier A. P.
Pe rol judecarea acțiunii civile formulate de reclamanta R. R. E., domiciliată în FRANȚA, 2, R. Jean Gilles,_ Touluse, . ales pentru comunicarea actelor procedurale la Cabinetul de Avocatură” I. M., cu sediul in mun. B., ..1, . B. în contradictoriu cu pârâtul M. B. PRIN PRIMAR, cu sediul în municipiul B., ., județul B..
Prezența și dezbaterile au avut loc în ședința publică din 4.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta dată la care instanța având nevoie de timp pentru studiul întregului material probator administrat în cauză a amânat pronunțarea la 11.06.2015, dată la care instanța având nevoie din nou de studiul întregului material probator administrat în cauză a amânat pronunțarea pentru astăzi,
După deliberare,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de fata, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._, reclamanta Raducănescu R.-E., în temeiul art. 11 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, a formulat plângere împotriva pârâtului M. B. - prin Primar, pentru neaducerea la îndeplinire a obligațiilor impuse de art. 8 și următoarele din Legea nr. 165/2013, înstrăinate și restul curții de 320 m.p. (319,15 m.p.) închiriate anterior, chiriașilor A. T. si A. M., această decizie nefiind atacată in condițiile legii, insa propunerea paratului de acordare de despăgubiri in echivalent pentru restul curții nerestituite de 320 mp (319,15 m.p.), a fost respinsă de Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților, dosarul fiind restituit în luna noiembrie 2012 pentru instituirea măsurilor reparatorii prin restituire în natură și a restului curții în suprafața arătată, care nu este afectată în nici un mod și figurează în patrimoniul privat al pârâtului, dreptul de proprietate fiind intabulat în cartea funciară, solicitând restituirea în natură a suprafeței de 320 m.p. teren, situată în M. B., . Bis, înscris în C.F. vechi a Municipiului B.:_, nr. cadastral vechi_, nr. cadastral topografic_, reprezentând curte aferentă imobilului construcție restituit în natură conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
În motivarea in fapt a cererii, reclamanta a arătat că prin dispozițiile 390/18.09.2002 și nr. 501/20.07.2007 a fost soluționată în parte notificarea înregistrată sub nr._/15.06.2001, în sensul că i-a fost restituită suprafața locativă cu alta destinație decât cea de locuința, situata in Mun. B., . bis, cu intrare separata direct din trotuar la intersecția .. Oltețului, alcătuita din 3 încăperi, din care una având un perete demolat și in natura terenul aferent acestei suprafețe locative in suprafața de 65,49 mp, din care 38,10 mp in exclusivitate si 27,39 mp in indiviziune cu foștii chiriași A. T. si A. M., cărora le fusese înstrăinată o alta suprafața locativă, din aceeași construcție cu destinație de locuința conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 251/13.01.1969 in calitate de chiriași.
A arătat reclamanta că i-a fost restituita și suprafața de teren de 62,10 m.p. în natura pe care se afla amplasata o construcție edificata în baza autorizației de construire nr. 7975/107/6.08.1992 de către numita M. T., iar restul terenului aferent construcției in suprafața de 320 mp (319,15 mp) înscris în CF vechi a Municipiului B.:_, nr. cadastral vechi_, nr. cadastral topografic_, nu i-a fost restituit in natura, ci se afla in posesia paratului, actualmente fiind intabulat în beneficiul acestuia în Cartea Funciara a Municipiului în baza deciziei nr. 219/26.08.1986.
A precizat de asemenea că, prin dispoziția nr. 501/20.07.2007 (art. 3) s-a propus acordarea de despăgubiri în echivalent pentru partea de construcție și teren, instituirea masurilor reparatorii prin restituire in natura si a restului curții in suprafața arătată, care nu este afectată in niciun mod și figurează in patrimoniul privat al paratului, dreptul de proprietate fiind intabulat in cartea funciara. A mai arătat că, în intervalul de timp ce s-a scurs din noiembrie 2012 si pana in septembrie 2013, deși i s-a adus la cunoștința ca, îi va fi restituita in natura curtea, fata de referatul de restituire întocmit de Autoritatea Naționala de Restituire a Proprietăților, in fapt nu s-a dispus această măsură printr-o nouă dispoziție, însă, după restituirea dosarului cu această recomandare, paratul i-a solicitat in vederea eliberării unei noi dispoziții o . înscrisuri si declarații, pe care, în termen rezonabil, le-a pus la dispoziția acestuia pentru a fi soluționată notificarea conform recomandării ARNP.
A apreciat reclamanta că, în condițiile Legii nr. 165/2013, după . acesteia, respectiv la data de 4.06.2013, a înaintat o cerere expresa, formulata in condițiile art. 8 din Legea nr.165/2013 Primarului Municipiului, expediata de la domiciliul din Franța, cu confirmare de primire, in conținutul căreia și-a exprimat opțiunea ca in condițiile noilor reglementari legale să-i fie restituit restul curții, notificare rămasă în nelucrare in perioada de timp scursa de la momentul punerii la dispoziția paratului a înscrisurilor ce i-au fost solicitate si pana la 27.09.2013, când cu adresa purtând aceasta data, i s-a comunicat faptul ca, notificarea a fost și de aceasta data înaintata Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor constituita in baza legii 165/2013, deși fata de decizia anterioara a acestei Comisii, se impunea să-i fie restituit in natura restul curții.
In raport cu dispozițiile Legii nr. 165/2013 apreciază reclamanta că, nu i-a fost soluționată în termen notificarea vizând imobilul menționat și că pârâtul nu și-a adus la îndeplinire obligațiile impuse de legea 165/2013 privind atribuirea in natura a terenului aferent construcției restituite in natura.
A solicitat reclamanta, admiterea plângerii și obligarea pârâtului să-si îndeplinească obligațiile impuse de Legea nr. 165/2013, în sensul atribuirii în natura a terenului, fiind evident faptul ca, a optat în condițiile noii legi pentru atribuirea în natura, fiind posibilă o astfel de atribuire față de faptul că terenul în litigiu este liber, reprezintă curtea imobilului restituit și nu este afectat în niciun mod de detaliile de sistematizare ale orașului.
Mai mult, reclamanta a arătat că a înștiințat și Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP cu privire la opțiunea de atribuire în natură, cererea expresă fiind înregistrată sub nr._/21.10.2013, față de măsura nelegală a pârâtului de a trimite din nou dosarul cu notificarea la aceasta instituție, deși restituirea din noiembrie 2012 s-a realizat cu recomandarea de a i se restitui in natura terenul.
În termen legal pârâtul M. B. prin Primar a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, în principal, ca inadmisibilă, iar pe fond ca neîntemeiată.
Pe cale de excepție a invocat excepția necompetentei materiale a tribunalului în soluționarea cauzei, susținând că plângerile promovate în temeiul prevederilor art. 11 alin. 2 din Legea nr. 165/2013 sunt de competența judecătoriei, astfel cum se prevede expres în articolul invocat. Prin urmare, consideră ca se impune declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B., care este competentă și teritorial.
Pârâtul a invocat de asemenea, excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât terenul în litigiu nu face obiectul de reglementare al legilor funciare (Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000), ci este un teren care a făcut obiectul Legii nr. 10/2001. A arătat că art. 8 și art. 11 din Legea nr. 165/2013, instituie obligații și termene pentru comisiile locale de fond funciar, cu privire, la rezolvarea cererilor formulate în temeiul legilor funciare, în timp ce terenul solicitat de reclamantă nu face obiectul de reglementare al legilor funciare, nefiind teren agricol, ci a făcut obiectul notificării în baza Legii nr. 10/2001, notificare care, a fost soluționată prin dispoziții care au rămas definitive.
O altă excepție invocată a fost aceea a lipsei calității procesuale active a petentei, având în vedere că, potrivit prevederilor art. 3 pct. 2 și art. 4 din Legea nr. 165/2013, persoana care se consideră îndreptățită este persoana care a formulat și a depus, în termen legal, la entitățile învestite de lege cereri din categoria celor prevăzute la pct. 1, care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.
A precizat pârâtul că reclamanta a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, în termen legal, prin care a solicitat imobilul în litigiu, iar notificarea a fost soluționată prin Dispozițiile nr. 390/18.09.2002 și nr. 501/20.07.2007, dispoziții care au rămas definitive prin necontestarea lor în termenul legal de către persoana îndreptățită, iar dosarul de notificare a fost transmis la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În aceste condiții, apreciază că petenta nu poate avea calitatea procesuală pasivă nici în raport cu prevederile art. 8 din lege.
A invocat de asemenea și excepția prematurității acțiunii, având în vedere faptul că, și în cazul în care terenul în litigiu ar face obiectul de reglementare al legilor funciare (ceea ce nu este cazul), potrivit prevederilor art. 11 alin. 1 și 2 din Legea nr. 165/2013, persoanele care se consideră îndreptățite ar avea deschisă calea plângerii prevăzute la alin. 2 abia după data de 1 ianuarie 2016, conform prevederilor alin. 1.
Pe fondul cauzei, a învederat faptul că reclamanta nu a formulat vreo cerere în temeiul legilor funciare la Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar, așa încât nu poate să formuleze o plângere în temeiul art. 11 al Legii nr. 165/2013, terenul în litigiu neputând face obiectul legilor funciare.
A arătat pârâtul că reclamanta, a formulat în termen legal, notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru restituirea imobilului construcție și teren aferent situate în mun. B., . bis, notificare ce a fost soluționată prin Dispozițiile nr. 390/18.09.2002 și nr. 501/20.07.2007, care au rămas definitive, nefiind contestate.
Precizează că, după expirarea termenului în care ultima dispoziție ar fi putut fi contestată, dosarul de notificare a fost trimis la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, de două ori, prima dată fiind restituit pentru completare și explicații suplimentare, iar la data de 23.09.2013 dosarul de notificare al petentei a rămas la A.N.R.P., acesta nemaifiind restituit. A apreciat pârâtul că prezenta plângere este de fapt o încercare disperată a reclamantei de a modifica, pe o cale ocolită, o situație stabilită prin dispoziții care au rămas definitive, ca urmare a neatacării lor în termen, culpa aparținând în exclusivitate acesteia, care, inițial a fost mulțumită de dispozițiile emise, dar ulterior s-a răzgândit.
Legea nr. 10/2001, se arată în întâmpinare, prevede în mod expres modalitatea legală de modificare sau anulare a dispozițiilor emise de primar în soluționarea notificărilor, respectiv prin formularea unei contestații la tribunal în termen de 30 de zile de la comunicare și cum petenta nu a uzat de calea legală prevăzută de legea specială, nu poate pretinde acum schimbarea situației definitive prin alte subterfugii.
A considerat pârâtul că, niciunul din temeiurile juridice invocate de petentă nu dă dreptul instanței să intervină în procedura instituită în mod imperativ de Legea nr. 10/2001 (art. 11, art. 8 și urm. din Legea nr. 165/2013 conținând prevederi cu aplicabilitate în materia legilor fondului funciar și nu al Legii nr. 10/2001), după cum niciunul din articolele din Legea nr. 165/2013 nu permite instanțelor să reformeze actele prin care s-a soluționat deja o notificare în mod definitiv înainte de . Legii nr. 165/2013, întrucât persoană îndreptățită în înțelesul art. 3 pct. 2 și art. 4 din această lege este persoana care a formulat și a depus, în termen legal, la entitățile învestite de lege cereri din categoria celor prevăzute la pct. 1, care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, respectiv până la data de 20 mai 2013.
La rândul său reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârât, cu următoarea motivație:
Referitor la excepția necompetentei materiale a instanței a arătat reclamanta că cererea formulata este supusă jurisdicției Legii nr. 10/2001 întrucât notificarea pe care a formulat-o in vederea restituirii in natura și a suprafeței de teren de 320 mp aferenta, nu a fost soluționata mai înainte de apariția legii 165/2013, dovada acestui fapt rezultând din conținutul adresei nr._/2012/21.11.2012 conform căreia paratul in vederea soluționării notificării formulata in temeiul legii nr. 10/2011 i-a solicitat înscrisurile enumerate in cuprinsul acestei adrese.
A solicitat reclamanta respingerea excepției lipsei calității procesuale active, aceasta justificând interesul si respectiv calitatea procesuala activa in vederea promovării prezentei cereri, întrucât are calitatea de persoana îndreptățita căreia pana la apariția legii 165/2013 nu i-a fost soluționata notificarea depusa pe baza prevederilor legii 10/2001, nesoluționarea notificării rezultând in mod expres din conținutul adresei_/2012/21.11.2012 ce i-a fost înaintata de Mun. B..
La dosar a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 1334/11 decembrie 2013 Tribunalul B. a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâtul M. B. – prin Primar și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B..
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul B. a reținut că în conformitate cu disp. art. 248 Cod proc. civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac inutilă în tot sau în parte administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, iar potrivit disp. art. 132 alin. 1 cod proc. civ. când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.
Astfel, tribunalul a analizat cu prioritate excepția invocată de pârât, privind necompetența materială de soluționare a cauzei, apreciind-o ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 94 alin. 1 pct.4 Cod procedura civila, judecătoria judecă în primă instanță orice alte cereri date prin lege în competența lor.
A arătat tribunalul că competenta revine unei alte instanțe de alt grad atunci când legea prevede în acest sens.
Potrivit art. 95 Cod procedura civilă, care reglementează competenta în prima instanță a tribunalelor, cererile formulate în temeiul Legii nr.165/2013 nu se încadrează în nici una din categoriile de cauze cuprinse de legiuitor in conținutul art. 95 alin. 1 pct. 1-4, astfel cum apare acesta în actuala reglementare.
Acest tip de cauză nu este dat în competența tribunalelor ci, prin art. 11 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, legiuitorul a stabilit în mod expres că „În situația neîndeplinirii obligațiilor în termenul prevăzut la alin. 1, persoana care se consideră îndreptățită poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile. Hotărârea pronunțată de instanța judecătorească este supusă numai apelului. Plângerea este scutită de taxa judiciară de timbru.”
Cum acțiunea formulată de reclamantă a fost întemeiată pe disp. Legii nr. 165/2013, față de disp. mai sus invocate, tribunalul, a admis excepția de necompetență materială invocată de pârât și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei B., urmând ca după legala investire, judecătoria să analizeze și celelalte excepții invocate de pârât.
Primindu-se dosarul la Judecătoria B., cauza a fost înregistrată sub număr de dosar_, iar la termenul de judecată din data de 2 februarie 2014 Judecătoria B. a pus în discuție excepția de necompetență materială invocată de pârât, iar prin sentința civilă nr. 1693/2 februarie 2014 a admis excepția necompetenței materiale invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei înregistrată sub nr._, în favoarea Tribunalului B., a constatat conflict negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel Ploiești, în vederea stabilirii instanței competente.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că prezentul litigiu privește modul în care a fost soluționată cererea de despăgubire pe care reclamanta a formulat-o în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv, restituirea parțială a imobilului și stabilirea de despăgubiri pentru rest.
A apreciat judecătoria că odată începută procedura în temeiul legii speciale de retrocedare, schimbarea temeiului în baza unei alte legi de retrocedare nu mai este posibilă. Cu alte cuvinte, dacă autoritatea administrativă a apreciat că imobilul în cauză este supus și poate face obiectul dispozițiilor de restituire prevăzute de Legea nr. 10/2001, orice încadrare în prevederile altei legi de restituire ar însemna acordarea petentului (reclamanta în speță), posibilitatea alegerii unei a doua căi, contrar principiului electa una via, non datur recursus ad alteram.
A arătat judecătoria, că judecătorul cauzei nu era ținut de încadrarea în drept dată (în mod forțat) de către parte, ci dimpotrivă, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. 4 Cod pr. civilă, putea da sau restabili calificarea juridică a actelor și a faptelor, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire, sub condiția punerii acestui aspect în discuția părților. Nu era ținut de textul legal invocat, iar după punerea în discuție, putea face aplicarea dispoziției legale incidente în materie.
În cauză, încadrarea în drept era una evidentă, deoarece atât motivarea în fapt a reclamantei, dar și apărările pârâtului vizau dispoziții ale Legii nr. 10/2001.
Instanța de fond a apreciat că întreg litigiul privește modul în care a fost soluționată cererea de despăgubire pe care reclamanta a formulat-o în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv, restituirea parțială a imobilului și stabilirea de despăgubiri pentru rest.
Potrivit dispozițiilor 3 ind. 1 din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare, motiv pentru care, competența materială de soluționare a cererii revine secției civile a tribunalului, iar nu judecătoriei. Stabilirea competenței materiale în favoarea tribunalului este justificată atât prin complexitatea cauzei, dar și prin prisma experienței certe a magistraților cărora le revine spre judecare cauza, atât în fond, dar și în căile de atac prevăzute de lege.
Față de dispozițiile procedurale menționate, Judecătoria B. a apreciat, la rândul său, că nu este competentă, din punct de vedere material să soluționeze această cerere și declină competența de soluționare în favoarea Tribunalului B. – Secția I Civilă.
Constatând că în cauză s-a ivit conflictul negativ de competență, potrivit dispozițiilor art. 133, pct. 2 din noul Cod de procedură civilă, judecătoria a dispus înaintarea dosarului instanței imediat superioare comune, care este Curtea de Apel Ploiești, în vederea stabilirii regulatorului de competență.
Primindu-se dosarul la Curtea de Apel Ploiești, cauza a fost înregistrată sub număr de dosar_, iar prin sentința civilă nr. 34 CC, pronunțată în ședința publică din 30.04.2015, s-a stabilit competența de soluționare a acțiunii având ca obiect Legea nr. 165/2013, formulată de reclamanta R. R. E., în contradictoriu cu pârâtul M. B. – prin Primar, în favoarea Tribunalului B..
Pentru a hotărâ astfel, Curtea a reținut că, prin cererea de chemare in judecata reclamanta a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 320 m.p. teren, situată în M. B., . Bis, înscris în C.F. vechi a Municipiului B.:_, nr. cadastral vechi_, nr. cadastral topografic_, reprezentând curte aferentă imobilului construcție restituit în natură conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în motivarea cererii, arătând că, prin dispozițiile 390/18.09.2002 și nr. 501/20.07.2007, a fost soluționată în parte notificarea înregistrată sub nr._/15.06.2001, în sensul că i-a fost restituita suprafața locativă cu alta destinație decât cea de locuința, situata in Mun. B., . bis și in natura terenul aferent acestei suprafețe locative in suprafața de 65,49 mp ( din care 38,10 mp in exclusivitate si 27,39 mp in indiviziune cu foștii chiriași A. T. si A. M.).
A arătat de asemenea că i-a fost restituita și suprafața de teren de 62,10 m.p. în natura, pe care se afla amplasata o construcție edificata în baza autorizației de construire nr. 7975/107/6.08.1992 de către numita M. T., iar restul terenului aferent construcției in suprafața de 320 mp (319,15 mp) înscris în CF vechi a Municipiului B.:_, nr. cadastral vechi_, nr. cadastral topografic_, nu i-a fost restituit in natura, ci se afla in posesia paratului, actualmente fiind intabulat în beneficiul acestuia în Cartea Funciara a Municipiului în baza deciziei nr. 219/26.08.1986.
A precizat reclamanta că, prin dispoziția nr. 501/20.07.2007, s-a propus acordarea de despăgubiri în echivalent pentru partea de construcție și teren, insa, prin referatul de restituire întocmit de Autoritatea Naționala de Restituire a Proprietăților, s-a apreciat oportuna instituirea masurilor reparatorii prin restituire in natura si a restului curții in suprafața arătată.
In raport de dispozițiile Legii nr. 165/2013, a apreciat reclamanta că nu i-a fost soluționata în termen notificarea vizând imobilul menționat și că pârâtul nu și-a adus la îndeplinire obligațiile impuse de legea 165/2013 privind atribuirea in natura a terenului aferent construcției restituite deja in baza Legii 10/2001.
În aceste condiții, Curtea a reținut că, in speță, reclamanta este nemulțumita de faptul ca nu a fost soluționata integral notificarea înregistrată sub nr._/15.06.2001 si formulata in temeiul dispozițiilor Legii 10/2001, cu privire la suprafața de 320 m.p. teren, situată în M. B., . Bis, înscris în C.F. vechi a Municipiului B.:_, nr. cadastral vechi_, nr. cadastral topografic_, reprezentând curte aferentă imobilului construcție restituit în natură conform reglementarilor aceluiași act normativ invocat.
A apreciat astfel că, cererea de chemare in judecata formulata de către aceasta se încadrează in disp. art. 31-35 din Legea 165/2013, care reglementează masurile privind urgentarea soluționării cererilor de retrocedare întemeiate pe dispozițiile Legii 10/2001, art. 35 din primul act normativ invocat prevăzând in mod expres că: „(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 si 34 pot fi atacate de persoana care se considera îndreptățită la secția civila a tribunalului in a cărui circumscripție se afla sediul entității, in termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) In cazul in care entitatea investita de lege nu emite decizia in termenele prevăzute la art. 33 si 34, persoana care se considera îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) in termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) In cazurile prevăzute la alin. (1) si (2), instanța judecătoreasca se pronunța asupra existentei si întinderii dreptului de proprietate si dispune restituirea in natura sau, după caz, acordarea de masuri reparatorii in condițiile prezentei legi.”.
Curtea a reținut, că textele de lege anterior citate stabilesc competenta materiala a tribunalului in ceea ce privește nesoluționarea notificărilor formulate in temeiul Legii 10/2001.
In acest sens, se constata ca, deși reclamanta a invocat in cererea de chemare in judecata dispozițiile art. 8 și art. 11 din Legea nr. 165/2013, aceste texte de lege nu sunt aplicabile spetei, întrucât instituie obligații și termene pentru comisiile locale de fond funciar, cu privire la rezolvarea cererilor formulate în temeiul legilor funciare, în timp ce terenul solicitat de reclamantă a făcut obiectul notificării în baza Legii nr. 10/2001.
In aceste condiții, Curtea reamintește ca judecătorul fondului nu era ținut de încadrarea în drept indicata de către reclamanta, dispozițiilor art. 22 alin. 4 Cod pr. civilă permițând acestuia sa dea sau sa restabilească” calificarea juridică a actelor și a faptelor, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire”, punând acest aspect în discuția părților.
Prin urmare, raportat la situația de fapt expusă de către reclamanta, judecătorul fondului era îndrituit sa stabilească textele de lege aplicabile spetei, respectiv disp. art. 31-35 din Legea 163/2013, care reglementau si competenta materiala a instanței.
În aceste condiții dosarul a fost reînregistrat la această instanță la data de 21.05.2015, sub nr._, primind termen la 04.06.2015, când făcând aplicarea disp. art. 248 alin 1 Cod procedură civilă, care obligă instanța să analizeze cu precădere excepțiile de fond sau de procedură care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe sau cercetarea în fond a pricinii și observând că, prin întâmpinare, intimata a invocat pe lângă excepția de necompetență materială a instanțelor, excepție soluționată definitiv de Curtea de Apel Ploiești și excepțiile excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei calității procesuale active a petentei precum și excepția prematurității acțiunii, pe care Tribunalul le va analiza cu precădere, urmând să antameze fondul cauzei numai în măsura în care aceste excepții vor fi găsite nefondate.
Verificând, excepția lipsei calității procesuale active și a inadmisibilității acțiunii, Tribunalul constată că sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția de inadmisibilitate a acțiunii, pârâtul susține că, terenul în litigiu nu face obiectul de reglementare al legilor funciare (Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000), ci este un teren care a făcut obiectul Legii nr. 10/2001. A arătat că art. 8 și art. 11 din Legea nr. 165/2013, instituie obligații și termene pentru comisiile locale de fond funciar, cu privire, la rezolvarea cererilor formulate în temeiul legilor funciare, în timp ce terenul solicitat de reclamantă nu face obiectul de reglementare al legilor funciare, nefiind teren agricol, ci a făcut obiectul notificării în baza Legii nr. 10/2001, notificare care, a fost soluționată prin dispoziții care au rămas definitive.
Această excepție nu poate fi reținută de instanță în condițiile în care așa cum a reținut și Curtea de Apel Ploiești cu ocazia pronunțării regulatorului de competență, în cauză sunt incidente disp. art. 31-35 din Legea 163/2013, care reglementau si competenta materiala a instanței, iar prin această lege, s-a urmărit finalizarea procedurilor de soluționare atât a dosarelor constituite în baza legilor fondului funciar cât și a legilor ce reglementau restituirea imobilelor prev. de Legea 10/2001.
În ceea ce privește excepția lipsa calității procesuale active a petentei, Pârâtul a invocat că, având în vedere că, potrivit prevederilor art. 3 pct. 2 și art. 4 din Legea nr. 165/2013, persoana care se consideră îndreptățită este persoana care a formulat și a depus, în termen legal, la entitățile învestite de lege cereri din categoria celor prevăzute la pct. 1, care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.
A precizat că reclamanta a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, în termen legal, prin care a solicitat imobilul în litigiu, iar notificarea a fost soluționată prin Dispozițiile nr. 390/18.09.2002 și nr. 501/20.07.2007, dispoziții care au rămas definitive prin necontestarea lor în termenul legal de către persoana îndreptățită, iar dosarul de notificare a fost transmis la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, condiții în care apreciază că petenta nu poate avea calitatea procesuală pasivă nici în raport cu prevederile art. 8 din lege.
Din documentele existente la dosar, Tribunalul constată că reclamanta, în calitate de persoană îndreptățită a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în M. B., . Bis, cererea acesteia fiind parțial soluționată prin restituirea în natură, iar pentru suprafața de 320 m.p. teren, situată în M. B., . Bis, înscris în C.F. vechi a Municipiului B.:_, nr. cadastral vechi_, nr. cadastral topografic_, reprezentând curte aferentă imobilului construcție restituit în natură conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001 s-a propus prin dispoziție acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, procedura nefiind finalizată documentația fiind comunicată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor care a restituit-o pârâtului pentru complinirea unor lipsuri, după care a fost recomunicată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru soluționare, procedură nefinalizată însă.
După . dispozițiilor Legii 165/2013, reclamanta a formulat o nouă cerere adresată Primarului municipiului B., cerere atașată la file 13-14 dosar,_, cerere care nu a fost soluționată încă, astfel că aceasta a făcut dovada calității sale procesuale active în prezenta cauză.
În practică și în literatura de specialitate s-a statuat că, prin calitate procesuală se înțelege interesul îndreptățit al unei persoane de a cere concursul justiției, ce izvorăște din încălcarea unui drept propriu sau din-tr-un raport — recunoscut de lege — de conexitate cu acel drept, așa încât față de considerentele ce preced, instanța constată că reclamanta are calitate procesuală activă în prezenta cauză.
O altă excepție invocată a fost aceea a prematurității acțiunii, având în vedere faptul că, și în cazul în care terenul în litigiu ar face obiectul de reglementare al legilor funciare, potrivit prevederilor art. 11 alin. 1 și 2 din Legea nr. 165/2013, persoanele care se consideră îndreptățite ar avea deschisă calea plângerii prevăzute la alin. 2 abia după data de 1 ianuarie 2016, conform prevederilor alin. 1.
Referitor la această ultimă excepție invocată Tribunalul constată că este întemeiată, urmând a fi admisă ca atare pentru următoarele considerente:
În baza disp. art. 42*) din Legea 165/2013, potrivit cărora „(1) Persoanele îndreptățite pot opta pentru returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către comisiile locale de fond funciar în vederea restituirii în natură a terenurilor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
…………………………………………………………
*) Persoanele îndreptățite la despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pot opta pentru returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entitățile învestite cu soluționarea notificării, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri, a imobilelor, până la data de 22 februarie 2014. De aceste prevederi beneficiază și persoanele îndreptățite la despăgubiri în temeiul legilor funciare, inclusiv cele care au optat potrivit art. 42 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, după expirarea termenului legal. (art. II din L. nr. 368/2013)”, reclamanta, așa cum rezultă din înscrisul atașat la fila 10 dosar nr._, a formulat cerere adresată președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care în aliniatul ultim a solicitat restituirea dosarului Municipiului B. pentru ca terenul în litigiu să-i fie restituit în natură.”
Potrivit disp. art. 34 din aceeași lege se prevede că: „(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.
(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.
(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) și data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și se comunică, la cerere, persoanelor îndreptățite.”
Față de disp. mai sus menționate și raportat la momentul înregistrării cererii de restituire în natură formulată de reclamantă potrivit disp. art. 42*) din Legea 165/2013, Tribunalul costată că excepția prematurității invocată de pârât este întemeiată motiv pentru care o va admite și pe cale de consecință va respinge acțiunea formulată de reclamanta R. R. E., în contradictoriu cu pârâtul M. B. PRIN PRIMAR, ca prematur introdusă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepțiile inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale active a reclamantei invocată de pârâtul M. B. prin Primar.
Admite excepția prematurității introducerii acțiunii invocate de pârâtul M. B. prin Primar.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta R. R. E., domiciliată în FRANȚA,2,R. Jean Gilles_ Touluse ,. ales pentru comunicarea actelor procedurale la Cabinetul de Avocatură” I. M., B., .. 1,. B. în contradictoriu cu pârâtul M. B. PRIN PRIMAR, cu sediul în municipiul B., ., județul B., ca prematur introdusă.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Iunie 2015
Președinte, M. Ș. | ||
Grefier, A. P. |
fiind în CO,
prezenta hotărâre s-a semnat de noi
Grefier Șef Secție
Red.Ș.M
Teh.red.Ș.M/4 ex./17.07.2015
| ← Pretenţii. Decizia nr. 2766/2015. Tribunalul BUZĂU | Acţiune posesorie. Decizia nr. 2758/2015. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
