Pretenţii. Decizia nr. 2766/2015. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2766/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 2766/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 2766/2015
Ședința publică de la 19 iunie 2015
Completul constituit din:
Președinte: N. M.
Judecător: M. A.
Grefier: C. C.
Pe rol se află judecarea apelurilor civile declarate de reclamanții S. F., S. I. D., S. M., domiciliați în mun. B., cart. D. 2, .. 14, jud. B., și pârâta A. Ț. ASIGURĂRI S.A. cu sediul în mun. C., .. 5, jud. C., împotriva sentinței civile nr. 1894/04.02.2015, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu intervenientul forțat Z. D. V., domiciliat în ..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul S. F., asistat de avocat N. Aleodor, lipsă celelalte părți, apelanții S. I. D., S. M. fiind reprezentați de avocat N. Aleodor, iar intimatul Z. D. V. de avocat M. S..
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că dosarul este la primul termen de judecată după parcurgerea etapei de verificare și regularizare, după care:
Avocat N. Aleodor depune la dosar împuternicire avocațială pentru apelanții reclamanți și solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța încuviințează, pentru apelanții-reclamanți, administrarea probei cu înscrisurile deja depuse la dosar.
Nefiind alte incidente de soluționat sau probe de administrat, instanța deschide dezbaterile, în temeiul art. 392-394 din Codul de procedură civilă, dând cuvântul părților, pentru a-și susține cererile și apărările.
Avocat N. Aleodor, având cuvântul pentru apelanții reclamanți S. F., S. I. D. și S. M., solicită admiterea apelului reclamanților, schimbarea în parte a hotărârii, încuviințarea în totalitate a cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată, cu obligarea părților adverse la plata cheltuielilor de judecată. Instanța trebuie să cerceteze dacă aceste cheltuieli există, dacă sunt pertinente, rezonabile, proporționale cu complexitatea dosarului, dacă efortul depus de avocat și de expertul desemnat este proporțional cu onorariul stabilit. Prima instanță nu spune că nu ar fi cheltuieli rezonabile, ci că nu au fost dovedite. Se referă la onorariul de avocat de 3000 lei, care este dovedit cu chitanța de la fila 16 dosar apel, și la onorariul de 2900 lei, onorariu parțial al expertului P. A.. Discuția a fost că pentru avansul plătit de apelantul S. F. s-a eliberat chitanță pe persoană fizică P. A., iar pentru diferență s-a eliberat factură și bon fiscal pe societatea acestuia. Trebuie avut în vedere că toate acele cheltuieli au fost făcute pentru respectiva expertiză, fiind efectuată o singură expertiză criminalistică la Institutul Național de Expertize Criminalistice București, cheltuielile fiind făcute în scopul aflării adevărului. Solicită să fie avut în vedere că evenimentul rutier care s-a soldat cu moartea soției apelantului S. F. a avut loc în anul 2008. De atunci și până în anul 2013 a durat soluționarea dosarului, fiind făcute mai multe eforturi, respectiv s-a efectuat o expertiză la nivelul poliției locale, apoi a fost trimis dosarul la INEC București, s-au făcut mai multe drumuri, aspecte ce justifică și onorariul, care de altfel nu este mare. În comparație cu un onorariu perceput în București, acesta este sub 10% față de ce s-a discutat acolo. Expertul P. A. era la vremea respectivă conferențiar universitar și avea calitatea să solicite onorarii mult mai mari decât acesta. În concluzie, arată că respectivele cheltuieli au fost făcute în scopul cauzei, sunt proporționale și justificate, solicitând încuviințarea acestora.
Referitor la apelul declarat de pârâta A. Ț. ASIGURĂRI S.A., apreciază că se coboară în derizoriu, în măsura în care prima instanță încuviințează un onorariu de 100 lei iar aceasta susține că nu se justifică. Se critică și suma de 1000 lei încuviințată de prima instanță, fiind apreciată ca exagerată și că un alt expert în dosar ar fi perceput 800 lei. Toate aceste cheltuieli sunt utile și sunt efectuate în scopul aflării adevărului. Solicită a se avea în vedere că intimatul Z. D. V. nu formulează apel, fiind practic mulțumit cu hotărârea, iar în întâmpinarea la apel spune că este de acord cu apelul pârâtei, neputând fi de acord în condițiile în care nu a formulat propriul apel. Solicită respingerea apelului declarat de pârâta A. Ț. ASIGURĂRI S.A., cu obligarea la cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru la instanța de fond și în apel. În situația în care se va amâna pronunțarea, va depune și un punct de vedere din partea expertului, ca și concluzii scrise.
Apelantul S. F., personal, susține că procesul a durat 5 ani de zile și toate cheltuielile de judecată sunt justificate, fiind depuse chitanțele la dosar. Deși a făcut multe deplasări, nu a solicitat cheltuieli de transport ori pentru timpul pierdut.
Avocat M. S., având cuvântul pentru intimatul Z. D. V., cu privire la apelul reclamanților, arată că a formulat în cauză întâmpinare. Apreciază că trebuie aplicată legea în ceea ce privește cererea reclamanților. Legea spune că în momentul în care cheltuielile de judecată nu se solicită la momentul judecății pe fond, instanța investită în a le acorda trebuie să verifice dacă sunt dovedite și rezonabile, or cheltuielile solicitate de reclamanți au fost admise în parte de instanța de fond și cele care nu au fost admise, o parte nu au fost dovedite și o parte nu au fost rezonabile. Dacă într-un dosar, o expertiză dispusă de instanță și efectuată de un expert tehnic judiciar a fost plătită cu 800 lei, sumă rămasă definitivă, cum se poate susține că este rezonabil a se plăti 2900 lei pentru un expert parte, indiferent de titulatura acestuia. Pe de altă parte, instanța a încuviințat parțial aceste cheltuieli, însă există o problemă care a creat suspiciuni, fiind eliberată o chitanță pe numele expertului și o factură emisă de o societate comercială cu răspundere limitată. Este posibil să fie tot expertul, dar această situație este de natură a crea niște dubii. Mai există o chitanță pentru un onorariu de 100 lei, care nu are o explicație exactă, nefiind specificat decât onorariu consultație juridică, nu în legătură cu dosarul respectiv sau obiectul dosarului. Nu se neagă că s-au făcut niște cheltuieli, însă nu sunt dovedite, în parte, și nu sunt rezonabile. A invocat și practica CEDO care subliniază că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Susține că prin întâmpinare, intimatul are posibilitatea să-și exprime poziția față de un apel, cu care este de acord, chiar dacă nu a declarat apel. Arată că prestația colegului său a fost suficient răsplătită cu un onorariu de succes care a fost achitat, fiind și acela solicitat printr-o altă cerere, care a fost respinsă în condițiile în care jurisprudența CEDO a statuat că onorariul de succes este o cheltuială voluptorie și o recompensă a clientului pentru prestația avocatului și nu poate fi cerut pe cale separată atât timp cât nu a fost prevăzut în contract și nu este o cheltuială previzibilă. Solicită respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de către reclamanți. În ceea ce privește apelul pârâtei A. Ț. ASIGURĂRI S.A., arată că achiesează la acesta și este de acord cu admiterea lui. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța apreciază că nu se impune amânarea pronunțării întrucât se solicită a se depune concluzii scrise din partea expertului, situație în care închide dezbaterile, în temeiul art. 394 alin. 1 din Codul de procedură civilă, și, după deliberare, a pronunțat următoarea hotărâre, pentru considerentele precizate.
INSTANȚA
constată că, prin cererea înregistrată pe rolul judecătoriei B. la data de 12.07.2013, sub dosarul nr._, reclamanții S. F., S. I. D. și S. M. au chemat în judecată pârâții Z. D. V. și A. Ț. ASIGURĂRI S.A. și au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 46.100 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în faza de urmărire penală în dosarul nr. 622/P/2008, al Parchetului de pe lângă judecătoria B., precum și în faza de judecată, în dosarul nr._, al Judecătoriei B..
Pârâta A. Ț. ASIGURĂRI S.A a formulat întâmpinare prin care a solicitat motivat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
A invocat, de asemenea, următoarele excepții: excepția lipsei calității procesuale de pârât a numitului Z. D. V., acesta având numai calitatea de intervenient forțat, potrivit dispozițiilor art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România.; excepția lipsei calității procesuale pasive a A. Ț. Asigurări S.A., Sucursala B., aceasta nefiind semnatară a contractului de asigurare, urmare lipsei capacității de folosință; excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, cererile prin care se solicită pe cale separată acordarea cheltuielilor de judecată fiind supuse taxei judiciare de timbru, conform Deciziei ÎCCJ nr. 19/18.11.2013; excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, urmare neîndeplinire de către reclamanți a obligației de a participa la ședința de informare privind medierea, anterior sesizării instanței; excepția nulității absolute a art. 5 din contractul de asistentă juridică nr. BZ/_/12.01.2012, fiind vorba de un pact de quota litis, iar nu de un real onorariu de succes, onorariu care nu trebuie considerat în sarcina părții care a pierdut procesul, cheltuiala nefăcută până la data judecății nefiind imputabilă părții căzută în pretenții; excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru următoarele sume: suma de 100 lei reprezentând onorariu avocațial achitată în temeiul contractului de asistență juridică nr. 12/2008, cu factura fiscală . nr. 312/08.09.2008 și chitanța . nr.238/08.09.2008; suma de 3.000 lei onorariu avocațial atestat de contractul de asistență juridică nr. 24/18.02.2009, exigibilă la plată într-un termen de 30 zile conform art. 2 din contract, a cărui achitare efectivă nu a fost probată; suma de 1.000 lei reprezentând onorariu expert tehnic P. A., probată cu factura . AP, nr._/27.05.2009 și chitanța nr._/27.05.2009.
Cum, sumele au fost achitate la data de 08.09.2008, 20.03.2009 si 27.05.2009 iar instanța a fost investită cu cererea la data de 12.07.2013, termenul general de prescripție de 3 ani, la care se referă art.3 din Decretul nr.167/1958,a fost cu mult depășit.
Reclamanții au renunțat la plata sumei de 40.000.000 lei, onorariu de succes, și au timbrat pretențiile cu 410 lei.
La termenul de judecată din data de 12.11.2014, instanța a calificat poziția procesuală a numitului Z. D. V. ca fiind aceea de intervenient forțat, după ce, în prealabil, calitatea acestuia, a fost pusă în discuția părților prezente.
În ședința publică din data de 21.01.2015, pârâta A. Ț. ASIGURĂRI S.A. BUCUREȘTI, prin apărător convențional, a solicitat să se ia act de cererea de renunțare la excepțiile: lipsei calității procesuale de pârât a numitului Z. D. V.; inadmisibilității cererii de chemare în judecată și, respectiv, a nulității absolute a art. 5 din Contractul de asistență juridică nr. BZ_/12.01.2012, înțelegând să stăruie în excepția prescripției dreptului material la acțiune și cea de netimbrare a pretențiilor în cuantum de 40.000 lei.
Prin sentința civilă nr. 1894/04.02.2015, judecătoria a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, a admis excepția de netimbrare și a anulat cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 40.000 lei reprezentând onorariul de succes; pe fond, a admis, în parte, acțiunea și a obligat 1100 lei, cheltuieli de judecată efectuate în dosarul penal nr. 622/P/2008 și dosarul nr._, la cheltuielile de judecată ocazionate de proces, în sumă de 82 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, calculate la suma efectiv acordată. A respins cererile pârâtei și intervenientului forțat referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a apreciat că, la rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 681/21.06.2012, creanța privind cheltuielile de judecată devine scadentă, iar nu la semnarea contractului de asistență judiciară sau la momentul plății acestora.
S-a constatat că intervenientul fost obligat alături de asigurătorul de răspundere civilă A. Ț. SA Asigurări, la plata sumelor de 20.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale, și 100.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale către partea civilă S. F., la suma de 150.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale către partea civilă S. I. D., a sumei de 150.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale către partea civilă S. M., la plata unei rente periodice, în favoarea minorilor, în suma de 500 lei lunar pentru fiecare, de la data pronunțării sentinței până la majoratul acestora sau finalizarea studiilor, dar nu mai mult de împlinirea vârstei de 26 ani, la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București a sumei de_,34 lei și către partea civilă Spitalul Județean de Urgență B. a sumei de 90,77 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare a victimei.
Dacă persoanele implicate într-un litigiu nu au solicitat cheltuieli de judecată în cadrul procesului, nimic nu se opune ca acestea să fie solicitate pe calea unei acțiuni separate. Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții „care pierde procesul”.
Instanța nu a acordat decât 100 lei, onorariu avocat, constatând că pentru diferența pretinsă, de 3.100 lei, nu există dovezi.
Cu privire la suma de 2.900 lei, pretinsă cu titlu de onorariu al expertului-parte, s-a constat achitată pentru expertul tehnic auto P. A. suma de 1.000 lei și a fost înlăturată din sistemul probator factura nr. 135/23.03.2011, prin care se atestă plata sumei de 1.900 lei, cu titlu de „rest plată onorariu expertiză criminalistică” către „AML Tehnic Expert” S.R.L., fără legătură cu expertul.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanții S. F., S. I. D., S. M., cât și pârâta A. Ț. ASIGURĂRI S.A., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului B., sub nr._ din 21.04.2015.
Apelanții-reclamanți S. F., S. I. D. și S. M. au solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul admiterii pe fond a cererii de chemare în judecată așa cum a fost restrânsă și obligării pârâților, în solidar, la plata sumei totale de 6.100 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr. 622/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B. și în dosarul nr._ al Judecătoriei B.. Au solicitat plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul dosar.
În motivarea în fapt, apelanții-reclamanți au arătat că prin sentința civilă nr. 1894/2015 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B. a fost admisă în parte cererea lor, cu motivarea principală că, referitor la cheltuielile de apărător, nu s-ar fi probat în totalitate efectuarea acestora, iar cheltuielile cu expertul ar fi, de asemenea, probate în parte, întrucât numai suma de 1000 lei ar fi facturată din partea persoanei fizice P. A., iar suma de 1900 lei este emisă factură de către AML Tehnic Expert S.R.L., aceasta, considerând instanța, că nu are nici o legătură cu expertul P. A..
Instanța apreciază toate cheltuielile făcute ca fiind necesare, utile si rezonabile, dar nu le admite decât în parte, întrucât nu ar fi fost probate în totalitate.
Apreciază că este nelegală în parte hotărârea pronunțată, în măsura în care instanța consideră că aceste cheltuieli nu au fost dovedite, deși la dosarul cauzei există suficiente dovezi privind plata acestor cheltuieli.
Consideră că prima instanță a respectat legea și a observat foarte bine că aceste cheltuieli sunt necesare si rezonabile, dar încalcă legea atunci când apreciază că nu au fost probate.
Menționează apelanții-reclamanți că au depus o dată cu acțiunea, în copie sau în original, toate documentele de plată, astfel că, dacă prima instanță le-a considerat utile, era necesar să le și încuviințeze.
În măsura în care instanța aprecia că sunt aspecte neclare, consideră că ar fi trebuit să le pună în vedere să lămurească această situație.
Deși au depus odată cu acțiunea toate documentele de plată, le mai depun și o dată cu prezentul apel, împreună cu copie de pe chitanța de plată a onorariului de avocat, copia fiind efectuată de pe exemplarul nr. 2 al chitanțierului, întrucât exemplarul nr. 1 a fost eliberat și depus la dosarul cauzei, iar dacă acesta nu se mai regăsește între filele dosarului este o situație care nu le poate fi imputabilă, în măsura în care interesul lor era să obțină obligarea părților adverse la plata acestor cheltuieli.
În ceea ce privește onorariul expertului, au arătat că factura emisă de AML Tehnic Expert S.R.L. arată foarte clar că reprezintă rest plată expertiză criminalistică, este emisă către S. F. de către P. A., care are menționat și codul numeric personal, factura fiind achitată cu bonul fiscal din data de 23.03.2011.
În aceste condiții, au apreciat că este evident că toate cheltuielile au fost dovedite, iar instanța de judecată, în măsura în care le-a considerat necesare și rezonabile, trebuia să le admită în totalitate.
Apelanții-reclamanți au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și au depus la dosar, în copii certificate: factura nr._/27.05.2009 și chitanța nr._/27.05.2009 emise de expert tehnic P. A., factura nr. 135/23.03.2011 emisă de AML Tehnic Expert SRL, chitanță ilizibilă (fila 15), chitanța nr. 139/17.08.2009 - reprezentând onorariu avocat N. Aleodor, factura nr. 312/08.09.2008 și chitanța nr. 238/08.09.2008 – reprezentând consultație și onorariu avocat C. R. M..
În drept, apelanții-reclamanți au invocat prevederile art. 466 și urm. N.C.P.C.
Apelanta-pârâtă A. Tiriac Asigurări S.A. a solicitat admiterea apelului formulat și schimbarea în tot a hotărârii atacate, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată.
Cu referire la prima dintre cele două sume, respectiv cea de 100 lei achitată Cabinetului de avocat C. R. M., apelanta-pârâtă învederează că, văzând conținutul facturii fiscale, emitentul acestor documente a prestat d-nului S. F. servicii de consultanță, fără însă ca în cuprinsul documentelor să fie identificată vreo legătură cu dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria B. nr. 622/P/2008, la dosarul cauzei nefiind depus contractul de asistență juridică în temeiul căruia au fost emise documentele fiscale, forța probantă a acestora fiind inexistentă, serviciile de „consultație” putând avea drept obiect orice problemă de natură juridică pentru care s-a apreciat de d-nul S. F. că s-ar impune a obține opinia unui avocat.
Văzând contractele de asistență juridică în toate fazele procesuale, atât în cadrul urmăririi penale efectuate în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria B. nr. 622/P/2008, dar și în cadrul judecării în fond a cauzei înregistrate sub nr._ pe rolul Judecătoriei B. cât și în calea de atac a recursului soluționat de Curtea de Apel Ploiești, toți cei 3 reclamanți-intimați au fost asistați/reprezentanți de d-nul avocat N. Aleodor M., în niciunul dintre cele 3 dosare (urmărire penală, fond și recurs) nefiind de regăsit vreo delegație avocațială emisă de d-na avocat C. M..
Cu privire la cea de-a doua dintre sume, respectiv cea de 1.000 lei reprezentând onorariul achitat d-nului expert tehnic P. A., precizează că cei 3 intimați-reclamanți au înțeles ca în fața instanței de fond investită cu soluționarea cauzei înregistrate sub nr._ să solicite obligarea inculpatului (intervenient forțat/intimat în prezenta cauză) la plata cheltuielilor de judecată; prin sentința penală nr. 681/21.06.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ și prin decizia penală nr. 276/25.03.2013 a Curții de Apel Ploiești nu s-a dispus în niciun fel cu privire la solicitarea părților civile din acea cauză (intimați-reclamanți în prezentul litigiu) de a-l obliga pe inculpatul Z. D. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de aceștia în toate cele 3 faze ale procesului penal (urmărire, fond, recurs), în sensul că această cerere nu a fost admisă, dar nici respinsă.
În considerarea acestei situații, susține apelanta-pârâtă, demersul juridic al celor 3 reclamanți (cerere de chemare în judecată având ca obiect pretenții) dedus spre soluționare Judecătoriei B. apare ca inadmisibil, în aprecierea sa procedura de urmat fiind cea prevăzută în dispozițiile art. 194 din Codul de procedură penală, respectiv cererea de completare (adăugare conform legiuitorului) a dispozitivelor celor 2 hotărâri judecătorești pronunțate în cauza penală, sentință și decizie.
Un ultim aspect în considerarea căruia apreciază că sentința pronunțată de instanța de fond drept nelegală are în vedere dispozițiile art. art. 27, pct. 6 din Normele aprobate prin Ordinul CSA nr. nr. 20/2008 (aplicabil în considerarea datei la care a apărut evenimentul rutier), dispoziție legală conform cu care: „Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru: ... 6. amenzile de orice fel și cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului”, rezultând astfel, mai presus de orice îndoială, faptul că acest gen de cheltuieli (cheltuielile penale) nu sunt dintre cele pe care asigurătorul de răspundere civilă le acoperă în temeiul poliței de asigurare emise pentru autovehiculul condus de către condamnat (intervenient forțat), dispozițiile art. 193, alin. 1 Cod de procedură penală vechi fiind mai presus de orice interpretare cu privire la caracterul penal al acestor cheltuieli.
În dovedirea susținerilor sale, apelanta-pârâtă a precizat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, mijloc de probă pertinent, concludent și util soluționării cauzei.
Intimatul-intervenient forțat Z. D.-V. a formulat în cauză întâmpinare atât cu privire la apelul declarat de reclamanții S. F., S. I.-D. și S. M., cât și cu privire la apelul declarat de pârâta A. TIRIAC ASIGURĂRI S.A., solicitând respingerea apelului reclamanților ca nefondat; admiterea, ca fondat, a apelului pârâtei.
În motivarea întâmpinării ce vizează apelul reclamanților S. F., S. I.-D. si S. M., a arătat că aceștia critică fără temei soluția instanței de fond, având în vedere că, așa cum a arătat si prin întâmpinarea la acțiunea introductivă, criteriul admisibilității cheltuielilor de judecată efectuate în cauză nu poate fi doar acela al dovedirii lor, dar și al rezonabilității.
Aceasta soluție, evidențiată constant de jurisprudență, este în acord cu jurisprudența CEDO, care subliniază că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
A fi cerute pe cale separată înseamnă că nu au fost în niciun fel previzibile părții adverse, respectiv intervenientului forțat, motiv pentru care nedetalierea lor în momentul judecării cauzei penale creează premizele inadmisibilității cererii.
Pe de altă parte, așa cum a susținut în permanență, onorariul expertului parte, în cuantum de 2900 lei, este exagerat de mare raportat la prestațiile efectuate, în condițiile în care onorariul expertului desemnat de instanță, pe are l-a achitat personal, a fost de doar 800 lei.
În ceea ce privește apelul declarat de pârâta A. Ț. Asigurări S.A, intervenientul Z. D. V. a solicitat să fie admis, ca fondat.
Tribunalul va rejudeca fondul, în limitele stabilite expres de către apelanți, în temeiul art. 477 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Se observă că pârâta a solicitat respingerea acțiunii, invocând inadmisibilitatea, dar și netemeinicia pretențiilor, în timp ce reclamanții au solicitat să le fie acordate și celelalte cheltuieli de judecată efectuate.
Cu privire la admisibilitatea acțiunii, instanța reține că obiectul litigiului l-a reprezentat cererea reclamanților, părți civile în dosarul nr. 622/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B. și dosarul nr._ al Judecătoriei B., de a fi obligată societatea de asigurare și la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fazele de urmărire penală și judecată. Rezultă din concluziile apărătorului reclamanților, cosemnate în încheierea de dezbateri din 07.06.2012 (fila 85 din dosarul penal nr._ al Judecătoriei B.), că au fost solicitate cheltuielile de judecată, cerere care nu a fost soluționată de instanța penală. Este adevărat că părțile aveau posibilitatea de a solicita înlăturarea omisiunii, conform art. 196, rap. la art. 195 din Codul de procedură penală aplicabil în dosarul penal_, pentru obligarea inculpatului la cheltuielile judiciare, însă faptul că nu a fost promovată această cale nu atrage inadmisibilitatea acțiunii formulate pe cale separată, într-un proces civil, pe cale principală, temeiul juridic fiind unul distinct. Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit prin decizia în interesul legii nr. 19/2013 că cererile prin care se solicită, pe cale separată, acordarea cheltuielilor de judecată, sunt supuse taxei judiciare de timbru, care va fi calculată la valoarea pretențiilor deduse judecații, putându-se observa că s-a avut în vedere admisibilitatea acțiunilor, indiferent de procesul care a generat respectivele cheltuieli.
Apelanta-pârâtă a mai susținut că nu putea fi obligată la aceste cheltuieli, față de natura penală a acestora, invocând în acest sens art. 27 pct. 6 din Normele aprobate prin Ordinul CSA nr. 20/2008, aplicabil la data evenimentului rutier pentru care s-a stabilit răspunderea asigurătorului de răspundere civilă obligatorie. Instanța constată că, potrivit art. 193 din Codul de procedură penală în vigoare la data soluționării cauzei penale, „inculpatul este obligat să plătească părții vătămate în caz de condamnare, precum și părții civile căreia i s-a admis acțiunea civilă, cheltuielile judiciare făcute de acestea”. Asigurătorul a fost obligat alături de inculpat la plata despăgubirilor civile pretinse prin acțiunea civilă formulată în procesul penal de către reclamanții din prezenta cauză, astfel că datorează și cheltuielile judiciare, care nu sunt de natură penală (cum ar fi amenzile).
Referitor la temeinicia pretențiilor, instanța va verifica ambele apeluri, urmând să stabilească în ce măsură cheltuielile judiciare efectuate în dosarul penal au fost dovedite, erau necesare și rezonabile.
Reclamanții, după precizarea acțiunii, au solicitat plata următoarelor cheltuieli: 3.200 lei, reprezentând onorariu apărător, și 2900 lei, onorariu expert.
Prima instanță, cu privire la onorariul de avocat, a stabilit obligația pentru suma de 100 lei, achitată conform chitanței nr. 238/08.09.2008 (fila 13, dosar judecătorie) avocatului C. R. M., pentru consultație (activitate menționată în factura nr. 312/08.09.2008 – fila 13). Pârâta a susținut că nu s-a făcut dovada unui contract de asistență juridică și nici a legăturii cu dosarul penal, apărări pe care instanța le va înlătura, cât timp reclamanții au dovedit plata unui onorariu, către un avocat din Baroul B., la puțin timp după producerea faptei penale (accidentul rutier a fost la 13.08.2008, în urma căruia soția reclamantului S. F. a decedat la 21.08.2008) și nu s-a înlăturat prezumția printr-o dovadă contrară, în sensul că serviciul de asistență al avocatului ar fi fost pentru un alt litigiu.
Judecătoria nu a admis și cererea de plată a onorariului de 3100 lei, pentru lipsa dovezilor. Apelantul-reclamant a dovedit plata sumei de 3000 lei, onorariu stabilit prin contractul de asistență juridică nr. 24/2008, încheiat cu avocatul N. Aleodor M., cu chitanța depusă odată cu cererea de apel (nr. 139/17.08.2009 – fila 16). Pe aceleași temeiuri reținute și de prima instanță, respectiv dovada că aceste cheltuieli au fost reale, utile, rezonabile, raportat la natura litigiului, durata acestuia (de aproape cinci ani până la pronunțarea unei hotărâri definitive) și activitatea avocatului, tribunalul va obliga pârâta și la plata acestei sume.
În privința onorariului de expert, în sumă totală de 2900 lei, tribunalul apreciază se poate reține că întreaga sumă a fost plătită expertului P. A., chiar dacă suma de 1900 lei este plătită unei persoane juridice (al cărei reprezentant este tot P. A.). Cu toate acestea, apreciază că are un caracter rezonabil numai suma acordată de prima instanță, de 1000 lei, față de împrejurarea că expertul a fost desemnat de către reclamanți pentru a participa la efectuarea expertizei din dosarul penal, întocmite de către Institutul Național de Expertize. Tariful pentru expertiza Institutului a fost de 800 lei (fila 106, dosar urmărire penală), motiv pentru care tribunalul va menține suma de 1000 lei acordată de prima instanță, ca fiind rezonabilă.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, în baza art. 480 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, va fi respins apelul pârâtei, se va admite apelul declarat de reclamanți și se va schimba, în parte, sentința apelată în sensul că pârâta va fi obligată să plătească reclamanților 4100 lei cheltuieli de judecată efectuate în dosarul penal nr._ (3100 lei, onorarii avocat, și 1000 lei, parte din onorariul de expert) și 292 lei cheltuieli de judecată efectuate în primă instanță (taxă judiciară de timbru proporțională cu cheltuielile judiciare acordate). În baza art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, pârâta va fi obligată să le plătească reclamanților 117,5 lei cheltuieli de judecată efectuate în apel, reprezentând taxa judiciară de timbru datorată pentru pretențiile admise (3000 lei).
Hotărârea este definitivă în baza art. 634 alin. 1 pct. 4 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul pârâtei A. Ț. ASIGURĂRI S.A. cu sediul în mun. C., .. 5, jud. C., împotriva sentinței civile nr. 1894/04.02.2015, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
Admite apelul declarat de reclamanții S. F., S. I. D., S. M., domiciliați în mun. B., cart. D. 2, .. 14, jud. B., în contradictoriu cu pârâta A. Ț. ASIGURĂRI S.A. cu sediul în mun. C., .. 5, jud. C., și intervenientul forțat Z. D. V., domiciliat în ., împotriva sentinței civile nr. 1894/04.02.2015, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
Schimbă, în parte, sentința apelată, în sensul că pârâta va fi obligată să plătească reclamanților 4100 lei cheltuieli de judecată efectuate în dosarul penal nr._ și 292 lei cheltuieli de judecată efectuate în primă instanță.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă apelanta pârâtă „A. Ț. Asigurări” S.A. să plătească reclamanților 117,5 lei cheltuieli de judecată efectuate în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 iunie 2015.
Președinte, N. M. | Judecător, M. A. | |
Grefier, C. C., fiind în concediu de odihnă, prezenta s-a semnat de locțiitor grefier șef secție, P. D. |
Red. N.M.
Tehn. H.M./N.M.
7 ex./02.07.2015
Dosar prima instanță:
_ – Judecătoria B.
Judecător prima instanță:
A. C.
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub nr. 8214
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 357/2015.... | Cereri. Sentința nr. 761/2015. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
