Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Hotărâre din 16-06-2015, Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 2737/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2737/2015
Ședința publică de la 16 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. P.
Judecător I. M.
Grefier D. H.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantul T. C.-C. domiciliat în comuna Gura Teghii, . împotriva sentinței civile nr. 106 din 23.01.2015 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr._ având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic în contradictoriu cu reclamanta L. S. domiciliată în comuna Gura Teghii, . și pârâții ȚĂRÂNCĂ D. domiciliat în . și ȚĂRÂNCĂ I. domiciliată în ..
Prezența si dezbaterile au avut loc in ședința publică din 08.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța a amânat pronunțarea la data de 16.06.2015, pentru ca părțile să depună note de concluzii scrise.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pătârlagele sub nr._ din 24.03.2014, reclamanții L. S. și T. C. C. prin reprezentant convențional avocat U. Ț. N., din cadrul Cabinetului de avocat „U. Ț. N.”, au chemat în judecată pe pârâții Țărîncă D. și Țărîncă I. solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care va pronunța, să constate că între părți a intervenit vânzarea – cumpărarea terenului în suprafață de 420 m.p., situat în intravilanul comunei Gura Teghii, ., având ca vecinătăți: la nord – S. Sița, la Est – moștenitori P. D.; la Sud – L. S. și la Vest – drum, sătesc.
Au mai solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanții au arătat că la data de 12.07.1977, reclamanta L. S. împreună cu T. C., actualmente decedat (având ca moștenitor pe T. C. C.), au cumpărat de la pârâții Țărîncă D. și Țărîncă I., un imobil casă de locuit și terenul aferent acestuia, în suprafață de 420 m.p., imobile situate în intravilanul comunei Gura Teghii, satul Furtunești.
La momentul vânzării s-a achitat integral suma de 13.000 de lei, reprezentând prețul convenit de părți, cumpărătorii primind documentația tehnică care demonstra proprietatea vânzătorilor asupra imobilului casă de locuit și a suprafeței de teren de 420 m.p. Operațiunea a fost concretizată printr-un înscris sub semnătură privată întocmit la data de 12.07.1977.
Apreciază reclamanții că de la acel moment s-a transmis dreptul de proprietate de la vânzători către cumpărători, asupra casei de locuit și terenului aferent, în sprijinul acestei susțineri fiind și sentința nr.1090 din 18.10.1991 a Judecătoriei Pătârlagele.
Prin hotărârea respectivă s-a omis de către instanță să se refere și la terenul aferent casei de locuit, menționându-se doar vânzarea-cumpărarea construcției.
Pentru aceste motive solicită instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare pentru suprafața de 420 m.p. teren menționat în acțiune.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 5 alin.2 din Titlul X din Legea nr.247/2005.
În dovedirea acțiunii a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, martori și interogatoriul pârâților.
A achitat inițial o taxă de timbru în valoare de 60 de lei, ulterior aceasta fiind completată cu diferența de 59,66 lei, până la taxa cuvenită conform valorii imobilului.
Au atașat în copii certificate „pentru conformitate cu originalul” următoarele înscrisuri: dovada convocării pârâților la mediere; documentație tehnică vizând imobilul casă de locuit ce a făcut obiectul convenției părților; sentința civilă nr.1090 din 18.10.1991; înscrisul sub semnătură privată încheiat la data de 12.07.1977 intitulat „chitanță”; certificat de deces privind pe T. C..
Prin rezoluția din data de 25.03.2014 a judecătorului cauzei s-a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată pârâților, însoțită de înscrisurile anexate cu mențiunea ca, în termen de 25 zile de la comunicare să formuleze și să depună întâmpinare sub sancțiunea prev. de art.208 alin.2 Cod procedură civilă, respectiv decăderea din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică și după caz, cerere reconvențională dacă are pretenții derivând din același raport juridic sau strâns legate de acesta, sub sancțiunea decăderii conform prevederilor art.209 alin.4 Cod procedură civilă.
Comunicarea acestor înscrisuri s-a realizat către pârâți la data de 22.04.2014 așa cum rezultă din dovezile de înmânare depuse la dosar.
S-a constatat că la expirarea termenului de 25 de zile pentru formularea întâmpinării, pârâții nu au depus la dosar întâmpinare la acțiunea reclamanților.
În această situație, prin rezoluția judecătorului din data de 22.05.2014 s-a stabilit, în conformitate cu dispozițiile art.201 alin.4 Cod procedură civilă primul termen de judecată la data de 05.09.2014 dispunându-se citarea părților.
La data de 01.09.2014 s-a depus la dosarul cauzei, peste termenul stabilit pentru depunerea întâmpinării, un înscris ce are caracterul unei întâmpinări, formulat de cei doi pârâți și prin care se arată în esență că nu au vândut reclamantei L. S. și lui T. C., în anul 1977, decât o casă de locuit pe care la rândul lor cei doi pârâți o edificaseră pe un teren ce nu le aparținea și care anterior colectivizării aparținuse familiei P. D.. Nefiind proprietari asupra terenului nu au vândut acest imobil și de altfel, la momentul respectiv nici nu era permisă înstrăinarea terenurilor prin acte juridice între vii (legea nr.58/1974).
Mai susțin în continuare pârâții aspecte ce ulterior au fost precizate ca fiind o excepție de autoritate de lucru judecat în raport de hotărârile pronunțate în cauze anterioare.
Au atașat la dosar înscrisuri, respectiv hotărâri judecătorești.
Instanța a luat act că întâmpinarea este depusă peste termen și prin urmare, pârâții sunt decăzuți din dreptul de a propune probe si a ridica excepții, în afara celor de ordine publică însă, dat fiind faptul că excepția autorității de lucru judecat este una de ordine publică și o excepție procesuală peremptorie, a pus-o în discuția părților la termenul de judecată din data de 12.12.2014 și prin încheierea de la acea dată a respins-o ca fiind neîntemeiată.
În cauză s-a administrat proba cu interogatoriul pârâților, aceștia fiind citați cu această mențiune și neprezentându-se s-a solicitat a se aprecia refuzul acestora de a răspunde la interogatoriu, ca o recunoaștere, conform dispozițiilor art.358 din codul de procedură civilă și proba cu înscrisuri, depunându-se în acest sens adresa nr.6588 din 18.11.2013, emisă de Primăria comunei Gura Teghii.
Din această adresă reiese faptul că, în registrul agricol perioada 1977-1980 poziția 410, . C. și L. S. figurează înscriși cu o casă de locuit, în suprafață de 48 m.p., construită în anul 1964 și teren aferent în suprafață de 400 m.p.
Prin sentința civilă nr. 106 din 23.01.2015 Judecătoria Pătârlagele a respins, ca fiind neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții L. S. și T. C. C..
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanții au solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, în contradictoriu cu pârâții Țărîncă D. și Țărîncă I., pentru suprafața de 420 m.p. teren, pretins aferentă unui imobil casă de locuit, bunuri ce se pretinde că au făcut obiectul unei convenții în acest sens în anul 1977, concretizată printr-un înscris sub semnătură privată, intitulat „chitanță” și încheiat la data de 12.07.1977.
Ca temei de drept invocă dispozițiile art.5 alin.2 din Titlul X al Legii nr.247/2005.Potrivit acestui text de lege, „În situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract”. Instanța a reținut că raportat la data încheierii convenției între părți, acest text de lege nu se poate aplica raportului juridic dintre părți, în virtutea principiului neretroactivității legii însă, doctrina și jurisprudența anterioare apariției Legii nr.247/2005 a consacrat posibilitatea pronunțării unei astfel de hotărâri care să suplinească consimțământul părții dintr-un antecontract, de a-și îndeplini obligația de vânzare, respectiv de cumpărare, asumată și care să țină astfel loc de act de vânzare-cumpărare.
În cazul de față instanța a reținut că deși din cuprinsul înscrisului sub semnătură privată încheiat la data de 12.07.1977 (fila 18 din dosar) ar rezulta că obiectul promisiunii de vânzare ar consta într-o casă de locuit și terenul din jurul acesteia, bunuri pentru care s-a achitat prețul de 13.000 de lei, mențiunea cu privire la vânzarea terenului în perioada respectivă nu era de natură a produce nici un efect juridic.
Aceasta deoarece, potrivit dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 59/1974 se interzicea orice înstrăinare sau dobândire prin acte juridice a terenurilor, singura modalitate de transmitere fiind doar moștenirea legală.
Art. 30 din Legea nr. 58/1974 interzicea la rândul lui circulația juridică a terenurilor prin acte între vii, prevăzând la alin.2 că în cazul vânzării unei locuințe, terenul aferent acesteia trecea în proprietatea statului, fiind atribuit la cerere în folosință cu taxă, dobânditorului construcției.
Prin urmare, instanța nu a dat eficiență eventualei promisiuni de vânzare asumată de către promitenții vânzători Țărîncă D. și Țărîncă I. în privința terenului aferent locuinței, deoarece, în primul rând, o astfel de promisiune era lovită de nulitate încă din momentul nașterii ei, vizând o obligație ce nu putea fi îndeplinită, interzisă de lege și având ca obiect un bun care nu se afla în circuitul juridic civil.
În al doilea rând, nu a luat în considerare că a intervenit vânzarea terenului între părți deoarece lipsește o condiție esențială pentru validarea vânzării, aceea ca promitentul vânzător să fie proprietarul terenului ce a făcut obiectul antecontractului.
În cazul de față nu s-a făcut dovada că la data convenției părților, respectiv 12.07.1977, terenul aferent casei de locuit transmisă reclamantei L. S. și lui T. C. se afla în proprietatea lui Țărîncă D..
De altfel în dosarul nr. 673/1991 al Judecătoriei Pătârlagele pronunțându-se sentința civilă nr.1090 din 18.10.1991, s-a constatat că reclamanții au dobândit - în baza antecontractului încheiat cu pârâții la data de 12.07.1977 – proprietatea asupra imobilului casă de locuit, situat în comuna Gura Teghii, ., hotărârea nereferindu-se și la terenul aferent acestei construcții.
Pentru aceste considerente instanța a respins acțiunea ca fiind neîntemeiată.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul T. C. C. în termen legal conform art. 468 Cod procedură civilă, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie potrivit motivelor de apel depuse la dosar în baza art. 470.
În expunerea motivelor de apel, reclamantul a invocat faptul că a deschis acțiune pentru ca instanța, in baza probelor administrate, sa pronunțe o hotărâre care sa tina loc de act autentic pentru terenul aferent in suprafața de 420 m2, suprafața dobândita împreună cu imobilul casa de locuit de la numiții Tarinca St D. si Tarinca D. I. in urma cu 38 de ani (12.07.1977).
Precizează că, atât la dezbaterea probatoriilor pe fondul cauzei cat si in motivarea hotărârii, s-au făcut erori grave care nu pot fi îndepărtate decât prin desființarea sentinței nr. 106/23.01.2015 si rejudecarea cauzei pe fond.
Arată că sentința civila nu este motivata in drept pe un text de lege in vigoare, Legea nr. 58/1974 care interzicea circulația terenurilor, fiind abrogata prin Decretul - Lege Nr. 1 din 26 Decembrie 1989, act publicat in Monitorul Oficial Nr.4 din 27 Decembrie 1989, in scopul eliminării imediate din legislația României a unora dintre legi si decrete emise de fostul regim dictatorial, acte normative cu un profund caracter nedrept si contrare intereselor poporului roman.
Instanța de fond nu a luat in considerare faptul ca de la momentul dobândirii imobilelor si pana in momentul de fata au trecut peste 35 de ani astfel intervenind uzucapiunea de lunga durata;
De asemenea, arată că si in noul cod civil la art.930 alin. 1) lit. c) se prevede ca „Dreptul de Proprietate asupra unui imobil si dezmebramintele sale pot fi înscrise in cartea funciara in temeiul uzucapiunii in folosul celui care l-a posedat timp de 10 ani, daca imobilul nu era inscris in nici o carte funciara".
Desi s-a încuviințat proba cu interogatoriul paraților acesta nu s-a mai efectuat din cauza refuzului acestora de a se prezenta la vreunul din termene, in urma acestui fapt, consideră că instanța trebuia sa admită acțiunea sau daca nu, era imperios necesar efectuarea acestui interogatoriu deoarece se putea dovedii ca parații in acea perioada erau proprietarii terenului aferent imobilului casei de locuit, teren in suprafața de 420 m2.
Consideră faptul că și documentația imobilului casa de locuit îi evidențiază, ca proprietari in acea perioada, pe parați si, mai mult, in declarația scrisa de Țarinca St. D. pentru executarea de lucrări a casei de locuit, acesta afirmă ca terenul este proprietatea sa.
Precizează că instanța Pătârlagele nu a acordat destula elocventa acestei probe si s-a grăbit sa declare încheiate dezbaterile pe fond.
In adresa Primăriei nr. 6588 din 18.11.2013, se precizează clar si indubitabil ca numitul defunct T. Ghe. C. împreuna cu numita L. S. figurau, in perioada 1977-1980, in registru agricol cu aceiași suprafața de teren aferent imobilului casa de locuit, deci se subînțelege ca acea perioada este perioada imediat următoare survenirii cumpărării imobilelor (casa si teren aferent) de la Tarinca St. D.
In consecința, consideră că instanța de fond a respins acțiunea in mod eronat producând o grava eroare judiciara si un minim prejudiciu in sensul ca îl forțează la plata unei noi taxe judiciare pentru apel.
Solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, desființarea hotărârii atacate, pe fond admiterea probei testimoniale cu martori și cea cu interogatoriul pârâților, pentru lămurirea in întregime a cauzei potrivit si art.22 din Codul de procedura civila.
La data de 20.03.2015, intimata L. S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat de către reclamantul T. C. C..
Deși legal citați, intimații Țărâncă D. și Țărâncă I. nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță.
La data de 04.06.2015 intimata Țărâncă I. a depus note de ședință.
Examinând sentința atacată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate, precum și de prevederile legale incidente, constată că apelul declarat este nefondat, urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:
Procesul civil este, în regulă generală, un proces al intereselor private. Rolul activ al judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu principiul disponibilității ce guvernează procesul civil.
Principiul disponibilității în procesul civil lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual și a limitelor cererii de chemare în judecată.
Conform art. 22 alin.6 c.p.c., instanța este ținută de limitele investirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecății.
Raportat la dispozițiile legale mai sus menționate, în mod corect prima instanță s-a pronunțat având în vedere condițiile legale privitoare la acțiunea care a avut ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare cumpărare, acțiune cu care a fost investită de către reclamantul apelant prin cererea de chemare în judecată.
Au fost analizate de prima instanță atât condițiile de pronunțare a unei asemenea hotărâri, cât și dacă apelantul reclamant avea deschisă acțiunea de față, raportat la existența pe rolul Judecătoriei Pătârlagele a dosarului 673/1991.
În mod corect prima instanță a analizat posibilitatea legală de transmitere a unui imobil, la momentul încheierii înscrisului sub semnătură privată, de numit „ Chitanță”, respectiv 12.07.1977.
Raportat la situația de fapt care a rezultat din probele administrate, având în vedere obiectul acțiunii, tribunalul reține că sunt aplicabile litigiului dispozițiile Codului civil de la 1864, iar nu Codul civil aprobat prin Legea nr. 287/2009, în vigoare de la data de 01.10.2011, conform art. 220 din Legea nr. 71/2011. Promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare este un contract, prin care părțile se obligă ca în viitor să încheie contractul de vânzare cumpărare în condițiile și cu formalitățile prevăzute de lege. În consecință, în raport de data încheierii promisiunii de vânzare cumpărare, 12.07.1977, raportul juridic de drept material dintre părți este cârmuit de Codul civil de la 1864 și de Legea 247/2005, Titlul X, denumit „Circulația juridică a terenurilor”. În acest sens sunt dispozițiile art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, care prevede că „actele și faptele juridice încheiate sau, după caz, săvârșite ori produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, săvârșirii ori producerii lor”, iar potrivit dispozițiilor art. 102 din același act normativ „contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”.
Potrivit art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii 247/2005, text invocat de apelant, „în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract”.
Una dintre condițiile prevăzute de lege pentru a fi primită solicitarea unei părți din antecontractul de vânzare-cumpărare de a se pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare este ca partea cealaltă să nu-și fi îndeplinit obligațiile asumate.
Ori apelantul nu face nicio dovadă a faptului că intimații nu și-au îndeplinit obligațiile legale pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare.
Determinantă pentru soluția pronunțată de prima instanță este hotărârea pronunțată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr. 673/1991, respectiv sentința civilă nr. 1090 din 18.10.1991, f- 15 dosar fond.
Așa cum se poate observa apelantul a investit instanța, la acel moment, cu o acțiune prin care a solicitat constatarea vânzării cumpărării atât a imobilului casă de locuit cât și a terenului aferent. Dealtfel, chiar reclamantul precizează acest aspect în cererea de chemare în judecată, f- 1. Faptul că instanța a „omis” să se pronunțe și asupra terenului, așa cum arată reclamantul apelant, trebuia sesizat de acesta din urmă la momentul respectiv, prin promovarea căii de atac corespunzătoare și nu prin promovarea unei alte acțiuni cu același obiect.
Așa cum s-a arătat mai sus, prima instanță era obligată să se pronunțe în limitele investirii sale, respectiv a temeiniciei și legalității pronunțării unei hotărâri de vânzare cumpărare, de aceleași limite fiind ținută și instanța de apel.
Ori, din cererea de apel, și din toate concluziile depuse de apelant la dosar reiese că apelantul a invocat ca temei în drept, în calea de atac uzucapiunea, cerere ce nu poate fi formulată direct în apel.
Cele două acțiuni, pronunțarea unei hotărâi care să țină loc de act de vânzare cumpărare și respectiv constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, sunt total diferite, în analiza lor instanța are a urmări condiții diferite și a administra probe corespunzătoare.
În acest context, pentru argumentele arătate în precedent, prima instanță nu au încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil, reglementat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, drept care implică, printre altele, obligația pentru instanțe de a proceda la o examinare efectivă a cererii deduse judecății.
Față de toate considerentele arătate, Tribunalul, în temeiul art. 480 Cod pr.civilă va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul T. C.-C. domiciliat în . împotriva sentinței civile nr. 106 din 23.01.2015 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr._ având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic în contradictoriu cu reclamanta L. S. domiciliată în comuna Gura Teghii, . și pârâții ȚĂRÂNCĂ D. domiciliat în . și ȚĂRÂNCĂ I. domiciliată în ..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Iunie 2015
Președinte, E. P. | Judecător, I. M. | |
Grefier, D. H. |
fiind în Co, prezenta s-a semnat de noi,
locțiitor grefier șef Secția I civilă
Red. P.E Judecătoria B.
Thred. PE/HD Dosar fd._
6ex/ 2.07.2015 Jud. fd. M. Ș.
| ← Succesiune. Hotărâre din 16-06-2015, Tribunalul BUZĂU | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1390/2015.... → |
|---|
