Contestaţie la executare. Hotărâre din 06-04-2015, Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 1163/277/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2466/2015
Ședința publică de la 06 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. P.
Judecător V. B.
Grefier D. H.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de contestatorul F. C. domiciliat în . Pârscov, județul B. împotriva sentinței civile nr. 1172 din 24.10.2014 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr._ având ca obiect contestație la executare
în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. - S. FISCAL ORĂȘENESC PĂTÂRLAGELE cu sediul în Pătârlagele, județul B..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este la primul termen de judecată, după parcurgerea procedurii de regularizare în cadrul căreia contestatorul a timbrat cererea de apel cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform chitanței . PRS nr._/19.01.2015, s-a comunicat intimatei cererea de apel care, la data de 03.02.2015 a formulat întâmpinare iar în urma comunicării acesteia, la data de 20.02.2015, contestatorul a depus răspuns la întâmpinare, după care:
Având în vedere lipsa părților la acest termen și faptul că intimata a solicitat judecarea apelului în lipsă, conform art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă, tribunalul rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra prezentului apel, se constată;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pătârlagele sub nr._ din 22.04.2014 contestatorul-debitor F. C. a contestat executarea titlului executoriu nr._ și a somației nr. 10/_ /_ emise de S. Fiscal Orășenesc Pătârlagele.
În motivarea acțiunii, se arată că documentele menționate sunt incomplete, neavând anexa din care să rezulte perioada de timp și veniturile pentru care au fost calculate sumele stabilite prin titlu executoriu. Precizează că sumele reținute prin titlu executoriu nu sunt justificate
În temeiul celor arătate, solicită anularea titlului executoriu și a somației emise de S. Fiscal Orășenesc Pătârlagele.
Au fost atașate un set de înscrisuri.
Prin rezoluția judecătorului din data de 20.06.2014, s-a dispus comunicarea contestației la executare intimatei, cu mențiunea ca în termen de 25 de zile de la comunicare să formuleze și să depună întâmpinare sub sancțiunea prevăzută de art. 208 alin 2 Cod procedură civilă. Totodată s-a solicitat atașarea de către intimată a dosarului de executare.
La 03.07.2014 a fost depusă de către DGRFP G. - AJFP B. întâmpinare, prin care solicită respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând că în conformitate cu prevederile art. 136 alin.1 din OG 92/2003, întrucât debitorul nu a plătit până la scadență de bunăvoie obligația fiscală, a fost emis titlul executoriu și s-a început executarea silită prin comunicarea somației pentru suma de 501 lei și s-a procedat la acțiuni de executare silită potrivit Codului de procedură fiscală.
Precizează că nu au intervenit cauze de legale de stingere a debitului fiscal.
Prin rezoluția din 04.07.2014 a fost comunicată întâmpinarea,la 21.07.2014 fiind depus răspuns la întâmpinare, prin care apreciază întâmpinarea ca fiind neîntemeiată. Prin rezoluția din 22.07.2014 a fost stabilit prim termen de judecată la 16.09.2014.
La termenul judecată din 16.09.2014, s-a dispus emiterea de adresă către AJFP B. pentru a înainta în copie dosarul de executare silită, acesta fiind depus la dosarul cauzei la 01.10.2014.
Prin sentința civilă nr. 1172/24.10.2014 Judecătoria Pătârlagele a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatorul-debitor F. C. în contradictoriu cu intimatul-creditor A.N.A.F.-S. Fiscal Orășenesc Pătârlagele.
A menținut ca legale și temeinice actele de executare efectuate de D.G.R.F.P. G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – S. Fiscal Orășenesc Pătârlagele în dosarul de executare silită nr._/10/_ /_.
Hotărând astfel, instanța a reținut în fapt și în drept:
La 28.03.2014, organele din cadrul A., DGRFP G., Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – S. Fiscal Orășenesc Pătârlagele au emis titlul executoriu nr._ –fila 3, în cuprinsul căruia, la rubrica documentelor prin care s-a evidențiat suma de plată este indicată decizia accesorie nr._ din 10.12.2013, aflată la dosarul de executare silită, depus la dosarul prezentei cauze. Din examinarea deciziei nr._/10.12.2013, reține instanța de judecată că au fost stabilite, în conformitate cu prevederile art. 88, 91, 92, 110 și 119 din OUG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, pentru neplata ori plata cu întârziere a impozitelor, taxelor contribuțiilor sociale și a altor venituri ale bugetului general consolidat, majorări de 58 lei, penalități de întârziere de 57 lei și contribuție restantă de 386 lei, în total 501 lei. Pentru această sumă a fost emis titlul executoriu nr._ și somația de plată aferentă.
A reținut instanța de judecată că prezenta contestație la executare este formulată împotriva executării titlului executoriu nr._ și a somației de plată aferente unor creanțe accesorii, așa cum s-a reținut prin decizia_/10.12.2013, titlul executoriu și somația de plată emise pentru obligațiile fiscale principale fiind valabil, nefiind anulate de instanța de judecată (sentința civilă nr. 803/04.09.2014, pronunțată în dosarul_ al Judecătoriei Pătârlagele). În aceste condiții, potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate, în mod corect organele din cadrul Casei Județene de Asigurări de Sănătate B., au calculat creanțele de plată accesorii, în baza acesteia organele fiscale au emis titlul executoriu și somația aferentă. Pentru aceste motive, a respins contestația la executare ca neîntemeiată.
În temeiul art. 19 alin.1 din OUG nr. 51/2008 cheltuielile procesuale constând în plata taxei judiciare de timbru de la care a fost scutit contestatorul conform încheierii din camera de consiliu din data de 11.06.2014 au rămas în sarcina statului.
Împotriva sentinței a declarat apel contestatorul în termen legal, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelul nu a fost motivat în fapt și în drept, prin cerere contestatorul a solicitat admiterea apelului întrucât consideră sentința injustă.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat.
Se arată că reclamantul F. C. a solicitat prin cererea de chemare in judecata anularea actelor administrative respectiv somației nr.10/_ /_ si a titlului executoriu_ Prin sentința nr. 1172/2014 Judecătoria Patarlagele a respins acțiunea si a menținut ca legale si temeinice actele de executare intocmite de A.J..F.P. Buzau-S. Fiscal Orășenesc Pataralegele.
Consideră sentința criticată ca fiind temeinica si legala, aceasta fiind corect motivata, in fapt si in drept, pe baza probelor administrate cu prilejul judecării fondului cauzei.
Susținerea apelantului conform căreia sentința este injusta este neintemeiata si nu poate fi reținuta de instanța de control judiciar.
In opinia acesteia instanța de fond in mod corect a stabilit starea de fapt la care se refera litigiul si a apreciat ca este vorba de o executarea silita a unor creanțe bugetare, pornita in temeiul unei legi speciale - O.G. nr. 92/2003, care cuprinde norme derogatorii de la dispozițiile generale. Impozitul pe venit din cedarea folosinței bunurilor este administrat de organul fiscal local in a cărei raza se afla domiciliul fiscal al contribuabilului.
Documentul prin care s-a evidențiat suma de plata in cuantum de 501 lei este Decizia nr._/10.12.2013, ce constituie titlu de creanța, conform art. 28 alin. 3 Cod procedura fiscala.
Potrivit art. 136 din Codul de procedura fiscala, "in cazul in care debitorul nu își plătește de bunăvoie obligațiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, vor proceda la acțiuni de executare silita, potrivit prezentului cod."
In accepțiunea Codului de procedura fiscala art. 145, alin. 1: " executarea silita începe prin comunicarea somației. Daca in termen de 15 zile de la comunicarea somației nu se stinge debitul, se continua masurile de executare silita.
In mod corect si legal, având in vedere dispozițiile legale exprese invocate, organul de executare competent a procedat la emiterea somației nr 10/_ /_ cu respectarea prevederilor Codului de procedura fiscala, neexistand nici un motiv de nulitate, fiind indeplinite condițiile impuse prin art. 145 alin.2 din Codul de procedura fiscala: " Somația cuprinde pe langa elementele prevăzute la art. 43 alin.2, numărul dosarului de executare, suma pentru care incepe executare silita, termenul in care cel somat urmează sa plătească suma prevăzuta in titlul executoriu,precum si indicarea consecințelor nerespectarii acesteia".
Astfel, in conformitate cu prevederile art. 136 alin.l din OG nr. 92/2003 republicata, intrucat debitorul nu a plătit pana la scadenta de bunăvoie obligația fiscala, a fost emis titlul executoriu nr._ si s-a inceput executarea silita prin comunicarea somației nr. 10/_ /_ pentru suma de 501 lei si s-a procedat la acțiuni de executare silita, potrivit Codului de procedura fiscala.
Executarea silita inceteaza daca s-au stins integral obligațiile fiscale prevăzute in titlul executoriu, inclusiv obligațiile de plata accesorii, cheltuielile de executare si orice alte sume stabilite in sarcina debitorului, potrivit legii.
Se solicită respingerea apelului ca neîntemeiat si menținerea sentinței nr. 1172 din 24.10.2014, pronuntata de Judecătoria Patarlagele, ca fiind legala si temeinica.
Examinând sentința atacată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate, precum și de prevederile legale incidente, constată că apelul declarat este nefondat.
La 28.03.2014, intimata a emis titlul executoriu nr._ –fila 3 dosar fond, în cuprinsul căruia, la rubrica documentelor prin care s-a evidențiat suma de plată este indicată decizia accesorie nr._ din 10.12.2013, aflată la dosarul de executare silită, depus la dosarul prezentei cauze. Suma înscrisă în titlul executoriu a fost stabilită, în conformitate cu prevederile art. 88, 91, 92, 110 și 119 din OUG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, pentru neplata ori plata cu întârziere a impozitelor, taxelor contribuțiilor sociale și a altor venituri ale bugetului general consolidat, majorări de 58 lei, penalități de întârziere de 57 lei și contribuție restantă de 386 lei, în total 501 lei. Pentru această sumă a fost emis titlul executoriu nr._ și somația de plată aferentă.
Așa cum se poate observa titlul executoriu și somația de plată emise pentru obligațiile fiscale principale este valabil, nefiind anulate de instanța de judecată (sentința civilă nr. 803/04.09.2014, pronunțată în dosarul_ al Judecătoriei Pătârlagele). În aceste condiții, potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate, în mod corect instanța fondului a reținut că, organele din cadrul Casei Județene de Asigurări de Sănătate B., au calculat creanțele de plată accesorii.
Potrivit art. 136 din Codul de procedura fiscala, "in cazul in care debitorul nu își plătește de bunăvoie obligațiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, vor proceda la acțiuni de executare silita, potrivit prezentului cod."
In accepțiunea Codului de procedura fiscala art. 145, alin. 1: " executarea silita începe prin comunicarea somației. Daca in termen de 15 zile de la comunicarea somației nu se stinge debitul, se continua masurile de executare silita.
Având in vedere dispozițiile legale exprese invocate, organul de executare competent a procedat la emiterea somației nr 10/_ /_ cu respectarea prevederilor Codului de procedura fiscala, neexistand nici un motiv de nulitate, fiind indeplinite condițiile impuse prin art. 145 alin.2 din Codul de procedura fiscala: " Somația cuprinde pe langa elementele prevăzute la art. 43 alin.2, numărul dosarului de executare, suma pentru care incepe executare silita, termenul in care cel somat urmează sa plătească suma prevăzuta in titlul executoriu,precum si indicarea consecințelor nerespectarii acesteia".
Faptul că apelantul nu are venituri materiale pentru a achita debitul, nu este de natură a afecta legalitatea formelor de executare emise de intimată.
Față de cele reținute mai sus, Tribunalul, în baza art. 480 c.p.c., urmează a respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul F. C. domiciliat în . împotriva sentinței civile nr. 1172 din 24.10.2014 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr._ având ca obiect contestație la executare
în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. - S. FISCAL ORĂȘENESC PĂTÂRLAGELE cu sediul în Pătârlagele, județul B..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Aprilie 2015.
Președinte, E. P. | Judecător, V. B. | |
Grefier, D. H. |
Red. P.E Judecătoria Pătârlagele
Thred. P.E Dosar nr._
4ex/12.05.2015 Jud. fd. C. C.
| ← Succesiune. Decizia nr. 90/2015. Tribunalul BUZĂU | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2469/2015.... → |
|---|








