Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 2764/2015. Tribunalul BUZĂU

Decizia nr. 2764/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 1074/277/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 2764/2015

Ședința publică de la 19 iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. N.

Judecător A. M.

Grefier C. C.

Pe rol se află judecarea apelului civil declarat de pârâta F. A.-M., domiciliată în orașul Pătârlagele, .. 33, jud. B., împotriva sentinței civile nr. 846/24.04.2015 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr._ având ca obiect ordonanță președințială/restituire bunuri proprii, în contradictoriu cu reclamantul C.M.I. F. G. M.-E., cu sediul în orașul Pătârlagele, jud. B..

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile, apelanta fiind reprezentată de avocat A. A..

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, după parcurgerea etapei de verificare și regularizare, intimatul a depus la dosar concluzii scrise, după care:

Apărătorul apelantei depune la dosar procesul verbal încheiat de organele de poliție în data de 06.05.2015, cu ocazia deplasării la domiciliul părților, când au fost identificate înscrisurile, la dispoziția ambelor părți, precum și extras de pe site-ul C.J.A.S. B.. Precizează că nu are cereri de formulat și nu dorește să ia cunoștință de concluziile scrise depuse la dosar.

Instanța constată că dosarul a fost strigat la ordinea listei și nu a fost formulată cerere de amânare din partea intimatului. Încuviințează pentru apelantă proba cu înscrisurile depuse astăzi la dosar.

Nemaifiind alte cereri sau excepții de invocat, în temeiul art. 392-394 din Codul de procedură civilă, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat A. A., pentru apelantă, solicită admiterea apelului pentru motivele invocate în cererea de apel. Apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 996 și următoarele din Codul de procedură civilă, ce reglementează procedura de urgență a ordonanței președințiale. Susține că urgența nu este justificată, dovedind faptul că s-a încheiat de către intimat un contract cu C.J.A.S. B.. Cu privire la vremelnicie, susține că prin hotărârea pronunțată a fost judecat fondul cauzei și nu ne regăsim în situația în care s-ar fi luat o măsură temporară. În fapt, arată că între părți situația este tensionată, fiind înregistrată pe rolul instanței acțiune de divorț, au existat și plângeri penale, iar documentele nu au fost inventariate în totalitate, constatându-se că printre ele există dovezi cu privire la profesia reprezentantului intimatului. Nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, iar pe fond respingerea cererii de emitere a ordonanței președințiale. Solicită și cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

constată că, prin cererea înregistrată la Judecătoria Pătârlagele, sub nr._ din data de 20.04.2015, reclamantul „C.M.I. F. G. M. E.”, prin reprezentantul său Dr. F. G. M. E., a solicitat instanței ca, pe cale de ordonanță președințială, fără citarea părților, să dispună obligarea pârâtei la restituirea următoarelor acte originale, personale, ale reprezentantului legal al reclamantului și ale Cabinetului Medical: diplome studii superioare ce atestă calitatea de medic specialist obstetrică-ginecologie a numitului F. G. M.-E., diplome de absolvire a cursurilor de planificare familială, terapie intensivă, obstetrică-ginecologie, privind aceeași persoană nominalizată mai sus; autorizație de funcționare a Cabinetului; certificat de atestare fiscală a Cabinetului; certificat de înregistrare a Cabinetului în Registrul Unic de Înregistrare a cabinetelor medicale; certificat de înființare a Cabinetului; contract de închiriere a spațiului de funcționare a Cabinetului încheiat cu Primăria orașului Pătârlagele.

Instanța a soluționat cererea fără citarea părților, pronunțând sentința nr. 846/24.04.2015, prin care a dispus obligarea pârâtei F. A.-M. să restituie reclamantului „C. F. G. M.-E.” următoarele acte originale ale cabinetului sau personale ale reprezentantului legal al acestuia, în măsura în care se găsesc în posesia pârâtei: diplome studii superioare ce atestă calitatea de medic specialist obstetrică-ginecologie a numitului F. G. M. – E. – reprezentantul reclamantului; diplome de absolvire a cursurilor de planificare familială, terapie intensivă, obstetrică-ginecologie, privind aceeași persoană nominalizată mai sus; autorizație de funcționare a Cabinetului; certificat de atestare fiscală a Cabinetului; certificat de înregistrare a Cabinetului în Registrul Unic de Înregistrare a cabinetelor medicale; certificat de înființare a Cabinetului; contract de închiriere a spațiului de funcționare a Cabinetului încheiat cu Primăria orașului Pătârlagele.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut aplicabilitatea art. 996 din Codul de procedură civilă, apreciind că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate: existența unei aparențe de drept în favoarea reclamantului, existența unei urgențe, caracterul provizoriu al măsurii ce se cere a fi adoptată, neprejudecarea fondului.

În primul rând, s-a reținut existența aparenței unui drept în favoarea reclamantului, în sensul că acesta solicită să i se restituie de către pârâtă, documentele originale personale ale reprezentantului legal, sau ale Cabinetului Medical. Cât privește dovada susținerii că actele sunt în posesia pârâtei, instanța a menționat că, dat fiind caracterul urgent al cererii formulate, nu s-a dispus administrarea de probe.

Instanța a apreciat că rezultă din notificarea emisă de C.J.A.S. B. că s-a instituit obligația reclamantului de a depune o parte dintre actele ce fac obiectul prezentului litigiu, demers căruia nu a putut să-i dea curs în împrejurările menționate. În această situație, reclamantul se vede nevoit să întrerupă activitatea cu toate consecințele ce decurg din aceasta. Din aceste împrejurări, a apreciat că rezultă urgența adoptării măsurii solicitate.

În privința vremelniciei, instanța a menționat că pe rolul judecătoriei se află înregistrată cauza nr._ având ca obiect obligația de a face, aflată în etapa scrisă, și până la soluționarea căreia se solicită adoptarea de către instanță a unei măsuri urgente și provizorii.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta F. A. M., la data de 06.05.2015, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului B., sub nr._ 2015 din data de 13.05.2015.

În motivarea în fapt, apelanta a arătat că este soția reprezentantului legal al C.M.I. F. G. M. E. și, întrucât relațiile de familie s-au deteriorat iremediabil, în cursul acestui an a promovat o acțiune având ca obiect desfacerea căsătoriei dintre părți. După acest moment, relațiile dintre ei s-au înrăutățit, soțul său șicanând-o cu formularea unor plângeri penale, suspendarea contractului de muncă și promovarea unei acțiuni prin care solicită obligarea sa la restituirea unor acte care nu se află în posesia ei.

Raportat la obiectul cererii și la hotărârea pronunțată, apelanta a înțeles să invoce nelegalitatea hotărârii, întrucât cererea nu îndeplinea condițiile legale de admisibilitate, cel puțin sub aspectul provizoratului măsurii ce a fost dispuse, a urgenței și a neprejudecării fondului. Astfel, instanța a dispus obligarea la restituirea documentelor, fără nicio probă care să dovedească faptul că ar fi în posesia acestor înscrisuri. În aceste condiții, nstanța nu a pronunțat o măsură provizorie, întrucât măsura dispusă nu are caracter de provizorat, ci este echivalentă cu o soluție definitivă asupra cererii pe care reclamantul a formulat-o, inclusiv pe dreptul comun.

A învederat faptul că instanța a motivat parțial condițiile de admisibilitate, nemotivând condiția neprejudecarii fondului și nici caracterul provizoriu.

Mai mult decât atât, ordonanța s-a dat fără citarea părților, punând-o astfel în imposibilitatea de a formula o minimă apărare cu privire la cererea formulată.

Și în ceea ce privește caracterul urgent, apreciază că acesta nu era îndeplinit, întrucât, pe de o parte, Casa Județeană de Sănătate nu solicită originalele actelor pe care reclamantul pretinde că ea le posedă, iar pe de altă parte, reclamantul și-a continuat activitatea, aspect care dovedește că nu a fost pus în situația suspendării activității ca urmare a neîncheierii unui nou contract cu această autoritate.

Apreciază că instanța fondului a încălcat dispozițiile legale, cu atât mai mult cu cât în practică, s-a arătat că o obligație de a face nu poate fi dispusă prin ordonanță președințială, deoarece numai în felul acesta se păstrează caracterul vremelnic al măsurilor luate. Excepție de la regula enunțată mai sus o face cererea de emitere a ordonanței președințiale privitoare la predarea unui titlu la purtător, citând din Noul Cod de Procedură Civilă, comentat și adnotat - G. B. s.a. - editura Hamangiu 2013.

În ceea ce privește caracterul urgent, a susținut apelanta că urgența trebuie să persiste pe toată durata cauzei și trebuie apreciată în concret prin raportare la conținutul subiectiv și obiectiv al situației juridice generatoare.

Raportat la condiția neprejudecării fondului, dezlegarea problemelor de drept de către judecător cu ocazia motivării ordonanței președințiale trebuie să se circumscrie stabilirii aparenței de drept invocate de către reclamant, fără a tranșa irevocabil disputa judiciară în favoarea uneia dintre părți. A arătat că, dacă situația de fapt și obiectul cererii de ordonanță nu permit respectarea exigenței neprejudecării fondului, cererea de ordonanță trebuie respinsă ca inadmisibilă.

Și în ceea ce privește aparența de drept, a apreciat că nu era îndeplinită condiția impusă de lege, întrucât nu există nicio dovadă care să susțină afirmațiile reclamantului conform cărora pârâta este în posesia documentelor solicitate. În acest sens, chiar instanța pronunță o hotărâre imposibil de pus în executare prin mențiunea făcută în dispozitiv: „dacă acestea se află în posesia sa”.

În drept, apelanta a invocat prevederile art. 999 NCPC coroborat cu art. 996 NCPC, iar în dovedirea apelului a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Analizând actele dosarului, instanța de apel reține următoarele:

Procedura aleasă de către reclamant pentru soluționarea cererii a fost cea specială, a ordonanței președințiale, având în vedere că aceeași acțiune a promovat-o și pe calea dreptului comun (dosar nr._ înregistrat la Judecătoria Pătârlagele, conform extrasului depus la dosarul primei instanțe, la fila 5), nejudecat.

Reclamantul a solicitat ca, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._, să fie obligată apelanta-pârâtă la restituirea următoarelor acte originale, personale, ale reprezentantului legal al reclamantului și ale Cabinetului Medical; diplome studii superioare ce atestă calitatea de medic specialist obstetrică-ginecologie a titularului cabinetului, diplome de absolvire a cursurilor de planificare familială, terapie intensivă, obstetrică-ginecologie, privind aceeași persoană nominalizată mai sus; autorizație de funcționare a Cabinetului; certificat de atestare fiscală a Cabinetului; certificat de înregistrare a Cabinetului în Registrul Unic de Înregistrare a cabinetelor medicale; certificat de înființare a Cabinetului; contract de închiriere a spațiului de funcționare a Cabinetului încheiat cu Primăria orașului Pătârlagele.

Situația de fapt a fost reținută în mod corect de prima instanță, respectiv împrejurarea că nu s-a dovedit că apelanta este în posesia acestor acte, însă, în mod greșit a reținut că nu se impunea o astfel de dovadă, față de caracterul urgent al măsurii. Or, această împrejurare era esențială pentru cererea promovată, dacă se constata că erau îndeplinite și celelalte condiții de admisibilitate, care sunt următoarele, conform art. 996 din Codul de procedură civilă: aparența dreptului, urgența, caracterul provizoriu și neprejudecarea fondului.

Afirmarea de către reclamant a unei aparențe de drept este o condiție specială, care nu poate fi stabilită în abstract, ci prin raportare la persoana căreia i se opune dreptul în cadrul unui raport juridic. În acest caz, era îndeplinită condiția, întrucât este dreptul reclamantului de a avea actele originale care atestă dreptul de a exercita profesia.

Urgența trebuie stabilită prin raportare la scopul luării măsurilor, respectiv păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Cerința nu era îndeplinită, întrucât reclamantul nu a dovedit că activitatea pe care o desfășura la cabinetul medical a fost împiedicată sau că erau necesare actele originale despre care a făcut mențiune în cererea de chemare în judecată (aceste dovezi ar fi avut relevanță în situația în care s-ar fi probat cealaltă împrejurare, menționată mai sus, respectiv că actele pretinse ar fi în posesia pârâtei, iar aceasta refuză să le restituie).

Tribunalul constată că nici condițiile vremelniciei și neprejudecării fondului nu erau îndeplinite, deoarece, obligând pârâta să restituie actele, instanța a luat o măsură definitivă, iar nu provizorie, soluționând fondul litigiului.

Față de toate aceste considerente de fapt și de drept, tribunalul constată că nu erau îndeplinite condițiile speciale prevăzute pentru admisibilitatea ordonanței președințiale, astfel că, în temeiul art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, va admite apelul, va schimba, în tot, hotărârea primei instanțe, în sensul că va respinge cererea.

În temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, intimatul-reclamant va fi obligat să îi plătească apelantei 20 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, achitată conform chitanței .-PTG-15 nr. 4062/30.04.2015 (fila 13).

Hotărârea este definitivă în baza art. 634 alin. 1 pct. 4 din Codul de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite apelul declarat de pârâta F. A.-M., domiciliată în orașul Pătârlagele, .. 33, jud. B., împotriva sentinței civile nr. 846/24.04.2015 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr._ având ca obiect ordonanță președințială/restituire bunuri proprii, în contradictoriu cu reclamantul C.M.I. F. G. M.-E., cu sediul în orașul Pătârlagele, jud. B..

Schimbă, în tot, sentința apelată, în sensul că respinge cererea de ordonanță președințială.

Obligă intimatul la 20 lei cheltuieli de judecată către apelantă.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 iunie 2015.

Președinte,

N. M.

Judecător,

M. A.

Grefier,

C. C.

Red. N.M.

Tehn. H.M./N.M.

4 ex./26.06.2015

Dosar prima instanță:

_ – Judecătoria Pătîrlagele

Judecător prima instanță

M. Ș.

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub nr. 8214

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 2764/2015. Tribunalul BUZĂU