Pretenţii. Decizia nr. 123/2015. Tribunalul BUZĂU

Tribunalul BUZĂU - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 123/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 123/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 123/2015

Ședința publică de la 13 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. M.

Judecător D. R.

Judecător G. I. R.

Grefier M. H.

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâții P. A. – domiciliat în ., E. (M.) T. – domiciliată în Rm. Sărat, .. 17, jud. B., G. M. – domiciliată în comuna Valea Rîmnicului, ., N. (T.) G. – domiciliată în Rm. Sărat, . nr. 108, jud. B., V. D. M. I. – domiciliată în Rm. Sărat, ., ., P. ANICUȚA – domiciliată în Rm. Sărat, ., jud. B. și F. M. – domiciliat în Rm. Sărat, . nr. 20, jud. B., împotriva încheierii de ședință din 02.10.2014 pronunțată de Judecătoria Rm. Sărat în dosarul nr._ - având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu reclamantul G. C. – domiciliat în ..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-reclamant G. C., asistat de avocat P. L., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că este primul termen după etapa de verificare și regularizare a cererii, iar la dosar au fost depuse o cerere de precizare a recursului, din partea avocatului P. D., prin care arată că recursul este însușit numai de recurenții-pârâți V. D. M. I. și F. M., și o precizare din partea pârâților G. M., N. (T.) G., E. (M.) T., în sensul că nu își însușesc recursul declarat în numele lor de avocat P. D., după care:

Instanța dispune rectificarea citativului potrivit precizărilor depuse de părți, în sensul că recurenți în prezenta cauză sunt doar pârâții V. D. M. I. și F. M., celelalte pârâte: G. M., N. (T.) G., E. (M.) T. având calitatea de intimate, alături de reclamantul G. C..

Din oficiu, pune în discuție admisibilitatea căii de atac.

Avocat P. L., pentru intimatul-reclamant G. C., arată că și prin întâmpinare a fost invocată excepția inadmisibilității recursului. Solicită admiterea acestei excepții, având în vedere că recursul este declarat împotriva unei încheieri premergătoare, prin care instanța de fond a respins anumite excepții, iar aceste încheieri, potrivit prevederilor art. 235 coroborat cu art. 466 al. 4 Cod pr.civilă, pot fi atacate numai odată cu fondul.

Solicită, deci, admiterea excepției inadmisibilității recursului. Cu cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra recursului civil de fata;

Prin încheierea din data de 02 octombrie 2014 pronunța de Judecătoria Ramnicu –Sarat in dosarul civil nr._ s-a respins excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Rimnicu Sărat, excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâții E. T. cu domiciliul in Rimnicu Sarat, ..17, județul B., G. M. cu domiciliul in comuna Valea Rimnicului, ., N. G. cu domiciliul in Rimnicu Sarat, ., nr. 108, judetul Buzau, V. D. M. I. cu domiciliul in Rimnicu Sarat, ., ., ., F. M. cu domiciliul in Rimnicu Sarat, ., nr.20, judetul Buzau, P. Anicuța cu domiciliul in Rimnicu Sarat, ., judetul Buzau și P. A. cu domiciliul in ., ca neintemeiate.

Pentru a hotăra astfel instanța de fond a reținut următoarele:

1. Cu privire la excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Râmnicu Sărat.

Potrivit art. 84 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată „Răspunderea civilă a funcționarului public se angajează:

a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează;

b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;

c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile”.

De asemenea, potrivit art. 85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată „Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a și b se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.

Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.

Ordinul sau dispoziția de imputare rămasă definitivă ca urmare a neintroducerii ori respingerii acțiunii la instanța de contencios administrativ constituie titlu executoriu.

Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei”.

Instanța constată că dispozițiile art. 85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, invocate de către pârâți prin întâmpinare se aplică numai situațiile prevăzute la art. 84 lit. a și b din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, și anume pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează sau pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit, nu și pentru situația prevăzută la art. 84 lit. c din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, și anume pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane.

În situația prevăzută la art. 84 lit. c din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, se aplică dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. j C. proc. civ. potrivit cu care „Judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200 000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști”.

Nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, potrivit cărora „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”, în speță nefiind vorba de o cauză care are ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public.

De altfel, având în vedere valoarea pretențiilor solicitate, în cuantum de 95 915,73 lei, Tribunalul B., Secția a II-a civilă, C. Administrativ și Fiscal prin sentința nr. 118 din data de 11 ianuarie 2013, pronunțată în dosarul nr._ a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului B. și a declinat competența de soluționare a acțiunii în pretenții, formulate de Primăria Municipiului Râmnicu-Sărat, în contradictoriu cu G. C., în favoarea Judecătoriei Râmnicu-Sărat, invocând dispozițiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ. 1865.

2. Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune

In speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 85 alin. 3 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, invocate de către pârâți prin întâmpinare aceste dispoziții aplicându-se numai situațiile prevăzute la art. 84 lit. a și b din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, și anume pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează sau pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit, nu și pentru situația prevăzută la art. 84 lit. c din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, și anume pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane.

Potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat „Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.”

Instanța apreciază că dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut la data de 09 aprilie 2014, data rămânerii definitive a Sentinței Civile nr. 1703, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat la data de 23.10.2013, prin respingerea recursului prin Decizia nr. 234/09.04.2014, pronunțată de Tribunalul B., dată la care reclamantul a fost obligat la despăgubiri către Primăria Rm. Sărat.

În nici un caz termenul de prescripție a dreptului la acțiune nu poate fi considerat că a început să curgă de la data rămânerii definitive a Sentinței comerciale nr. 518/16.02.2011, pronunțate de Tribunalul B. în dosarul nr._, prin respingerea recursului prin Decizia nr. 1303/30.05.2011, pronunțata de Curtea de Apel Ploiești, întrucât reclamantul nu cunoștea în acel moment că va fi chemat în judecată și obligat la plata unei sume de bani de către Primăria Rm. Sărat. Or, prescripția dreptului la acțiune nu putea curge împotriva acestuia, devreme ce dreptul la acțiune nu era născut.

3. Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii

Nefiind aplicabile dispozițiile art. 85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, nu este necesară emiterea unui ordin sau unei dispoziții pentru repararea pagubei, astfel încât nu este necesar ca înainte de a se sesiza instanța de judecată să se îndeplinească o procedură prealabilă.

De altfel, emiterea unui ordin sau a unei dispoziții pentru repararea pagubei de către conducerea autorității publice este lipsită de interes, devreme ce prin Sentința Civilă nr. 1703, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat la data de 23.10.2013, rămasă definitivă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 234/09.04.2014, pronunțata de Tribunalul B. Primăria Rm. Sărat a obținut deja o hotărâre de obligare a reclamantului la plata întregului prejudiciu.

De asemenea, acțiunea în obligarea pârâților la plata în solidar a sumei stabilite prin Sentința Civilă nr. 1703, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat la data de 23.10.2013, rămasă definitivă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 234/09.04.2014, pronunțată de Tribunalul B. nu este inadmisibilă, neexistând putere de lucru judecat, știut fiind faptul că pentru a exista putere de lucru judecat trebuie să existe triplă identitate: de părți, obiect și cauză.

Or, prin Sentința Civilă nr. 1703, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat la data de 23.10.2013, rămasă definitivă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 234/09.04.2014, pronunțată de Tribunalul B. nu s-a pus în discuție răspunderea pârâților, aceștia nefiind părți în proces.

Instanța a apreciat că în cauza de față este vorba de o acțiune în regres, reclamantul putând formula o astfel de acțiune în termenul de prescripție a dreptului la acțiune, deoarece nu a folosit calea procedurală a cererii de chemare în garanție. Numai în ipoteza în care reclamantul i-ar fi chemat în garanție pe pârâți în dosarul nr._, finalizat prin Sentința Civilă nr. 1703, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat la data de 23.10.2013, rămasă definitivă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 234/09.04.2014, pronunțata de Tribunalul B., și instanța s-ar fi pronunțat în legătură cu cererea de chemare în garanție, în sensul respingerii acesteia ar fi existat autoritate de lucru judecat.

4. Cu privire la cererea pârâtei P. Anicuța de a i se comunica înregistrarea ședinței din data de 18.09.2014

Potrivit art. 394 alin. 3 C. proc. civ. „După închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă”.

Deci, legea procesual civilă prevede expres că depunerea unei cereri după momentul închiderii dezbaterilor va fi sancționată cu neluarea acesteia în seama (noțiunea de înscris trebuie interpretată în sensul includerii și a actelor de procedură, acestea urmând a nu fi luate in seamă dacă au fost depuse după momentul închiderii dezbaterilor, cu excepția concluziilor scrise, a căror depunere este permisă expres de art. 394 alin. 2 C. proc. civ., în considerarea principiilor contradictorialității și dreptului la apărare).

O astfel de cerere este inadmisibilă în condițiile în care, în temeiul art. 231 alin. 2 C. proc. civ. partea interesată poate cere, doar transcrierea înregistrării.

Instanța a mai constatat că cererea pârâtei nu este motivată.

Având în vedere dispozițiile art. 394 alin. 3 C. proc. civ. instanța nu s-a mai pronunțat în legătură cu această cerere.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs parații P. ANICUȚA,E. T., (fosta M. T.,G. M. ,N. G., (fosta T. G. ,V. D. M.-I., F. M. si P. A. prin avocat P. D..

In motivele de recurs se arata ca încheierea este nelegală și netemeinica in ceea ce privește respingerea excepției necompetentei materiale a Judecătoriei Rm Sărat, precum și a prescripției dreptului la acțiune, inadmisibilității acțiunii și excepția autorității/puterii de lucru judecat față de obiectul pretenției.

Hotărârea instanței de judecată este nelegală deoarece prin art . 85 alin. (1) și (2) coroborat cu prevederile art . 109 din Legea nr. 188/1999 competența exclusivă aparține Tribunalului B., Secția Civilă și de C. Administrativ și Fiscal, respectiv pârâții sunt numiți în funcțiile publice.

Ca o consecință, față de existența la dosar a probelor prin care se dovedește faptul că pârâții sunt funcționari publici, competența este exclusivă a Tribunalului, iar nu a Judecătoriei Rm. Sărat.

Greșit s-a dispus prin încheierile din 18.09.2014 în cadrul căreia s-au dezbătut excepțiile pe fondul cauzei, precum și cea din 2 octombrie 2014 în cadrul căreia instanța s-a pronunțat în sensul respingerii excepțiilor invocate.

Susținerile părților formulate prin încheiere și susținute pe fond în sala de judecată, în contradictoriu, sunt foarte sumar prezentate de către instanță.

Astfel, deși sunt în situația în care sunt supuse cenzurii instanței de fond faptele săvârșite de către o comisie de licitație, respectiv fapte săvârșite de către funcționari publici, iar prin aplicarea normelor OUG 60/2006 și a normelor Legii nr. 188/1999, sunt supuse, prin derogare de la dreptul comun, spre competenta soluționare numai instanțelor de contencios administrativ.

Faptul că, în dosarul de instanță nr._ judecata s-a desfășurat pe dreptul comun este consecința faptului că acea acțiune reprezintă o acțiune în regres prin care autoritatea contractantă s-a întors împotriva persoanei vinovate pentru prejudiciul adus prin fapta cauzatoare de prejudiciu, prejudiciu constatat în dosarul nr._, soluționat prin sentința nr. 518/16.02.2011, în cadrul căreia autoritatea contractantă - Primăria Rm. Sărat a fost obligată la plata sumei de 91.393,73 lei, pentru fapta cauzatoare de prejudicii constatată, tot prin hotărâre a instanței de judecată în dosarul nr. 681/2006 în cadrul căruia instanța a pronunțat sentința nr. 596/22.05.2006, prin care a dispus anularea hotărârii comisiei de evaluare pentru atribuirea contractului de achiziție publică, hotărâre înregistrată sub nr. 4637/18.04.2006 și a dispus reluarea evaluării procedurii pentru atribuirea contractului privind obiectul de achiziție publică „extindere rețele canalizare municipiul Rm. Sărat".

Deoarece, primarul de la momentul respectiv a încheiat contractul de achiziții la 3 zile după anularea procedurii de către instanța de judecată, Primăria Rm. Sărat a fost obligată la plata prejudiciului constatat prin sentința nr. 518/16.02.2011.

Ca o consecință, Primăria Rm. Sărat, a formulat acțiune în regres împotriva primarului în funcție la momentul semnării contractului de de lucrări 6209/25.05.2006,având această obligație în baza dispozițiilor art . 1384C.civ.nou, acesta se aplică raportat la prevederea art . 1381 C.civ.nou, care obligă partea în drept a exercita dreptul de regres, respectiv de a formula cererea în termenul de prescripție, care curge din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat.

Deoarece instanța a fost nevoită să analizeze faptele unei persoane fizice, numită în funcție, care nu avea calitatea de funcționar public, competența de judecată a aparținut instanțelor de drept comun, iar nu instanței de contencios administrativ.

Față de existența la dosar a probelor prin care se dovedește faptul că pârâții sunt funcționari publici, competența este exclusivă a Tribunalului, iar nu a Judecătoriei Rm. Sărat.

Analizând încheierea de ședință din 02 octombrie 2014 se constata că instanța a respins excepția necompetentei materiale a judecătorie, a respins excepția inadmisibilității și excepția perimării dreptului la acțiune, dar nu a motivat nici în fapt și nici în drept nici una din aceste excepții, astfel că nu se stie care au fost considerentele pentru care completul de judecată a apreciat că Judecătoria poate fi competentă a judeca faptele unui funcționar public, si nici considerentele pentru care a respins excepția inadmisibilității.

Faptul că nu este necesară aplicarea prevederilor art 85 alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/1999, deși judecă funcționari publici și care sunt considerentele pentru care la o eventuală faptă cauzatoare de prejudicii săvârșită în aprilie 2006, constatată prin hotărâre a instanței de judecată în mai 2006, stabilit prejudiciul în anul 2011 (sentința nr. 518/16.02.2011), nu ar fi intervenit prescripția dată de art. 6. 1 alin. (1) raportat la art7. 3 din Decretul lege nr. 167/1958, respectiv o astfel de acțiune prin care se solicită obligarea unei persoane la plata în solidar a unei pagube se prescrie în termen de 3 ani de la data la care s-a constatat existența acelei pagube.

Existența pagubei s-a constatat la data de 16.02.2011 prin sentința nr. 518, persoana vinovată de producerea prejudiciului a fost cunoscută și i s-a stabilit vinovăția prin Sentința civilă nr. 1703/23.10.2013 pronunțata de Judecătoria Rm. Sărat în dosarul nr._, dosar înregistrat pe rolul instanței de judecată la Tribunalul B. la data de 07.09.2012 formând dosarul nr._, iar la data de 11.01.2013 acesta a fost declinat către Judecătoria Rm. Sărat.

Față de faptul că instanța respinge excepțiile fără a motiva considerentele care au determinat convingerea că aceasta este competentă a judeca cauza, fără a motiva faptul că această acțiune este sau nu este lovită de inadmisibilitate și totodată fără a motiva faptul că pentru unele fapte săvârșite în anul 2006, cu prejudiciul cunoscut din 16.02.2011 nu a intervenit prescripția dreptului la acțiune la o cerere introdusă la instanță în luna august 2014.

In drept invoca art. 485, 486, 487, 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 și 8 din NCPC.

Intimatul G. C. a formulat întâmpinare prin care invoca excepția inadmisibilității recursului formulat de P. Anicuta, E. T., G. M., N. Gabrîela, V. D. M. I., F. M. si P. A. deoarece potrivit art. 235 C.proc. civ., încheierile prin care se soluționează excepțiile procesuale, incidentele procedurale ori alte chestiuni litigioase sunt încheieri interlocutorii, iar acestea împreuna cu încheierile preparatorii, constituie "încheieri premergătoare.

Potrivit art. 466, alin. 4 C.proc.civ., încheierile premergătoare pot fi atacate cu apel, odată cu fondul, afara de cazul când legea dispune altfel. Așadar, recursul este inadmisibil, pe de o parte pentru ca apelul ar fi calea de atac împotriva încheierii si nu recursul, iar pe de alta parte încheierile premergătoare nu pot fi atacate decât odată cu fondul.

In situația in care s-ar considera recursul admisibil, apreciază ca instanța de fond a soluționat in mod corect excepțiile invocate, respingându-le, cu următoarele argumente:

-cu privire la excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Rm. Sărat, invocându-se dispozițiile art . 85 alin . 1 si 2 coroborat cu art. 109 din Legea nr. 188/1999, respectiv avându-se in vedere calitatea de funcționari publici a paraților competenta aparține Tribunalului B., Secția Civila si de C. Administrativ, este neîntemeiata, întrucât dispozițiile menționate se refera la raporturile de munca dintre funcționar si unitatea angajatoare, nu intre un funcționar si un terț, caz in care competenta este cea de drept comun .

-excepția prescripției dreptului la acțiune este de asemenea neîntemeiata, având in vedere dispozițiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora prescripția incepe sa curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.

In condițiile in care eu a fost obligat la despăgubiri către Primăria Rm. Sărat, prin sentința civila nr. 1703/23.10.2013, termenul de prescripție cu privire la cererea in regres curge de la data rămânerii definitive a acestei sentințe, 09.04.2014, data de la care s-a născut dreptul meu de a formula o astfel de cerere.

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii motivata de neparcurgerea unei proceduri prealabile, respectiv emiterea unui ordin sau o dispoziție pentru repararea pagubei, apreciem ca este evident nefondata, întrucât aceasta procedura vizează modalitatea prin care angajatorul își poate recupera prejudiciu de la un funcționar public, angajatul sau. In cauza de fata Primăria Rm. Sărat l-a chemat in judecata doar pe intimat, deși fata de motivarea sentinței prin care a fost anulata licitația era evident ca cei care au greșit sunt parații, condiții in care pe calea acțiunii in regres si a răspunderii civile delictuale prev. de art .998-999 C.civ.vechi .

Susținerea in sensul ca nu se mai poate pune in discuție culpa paraților întrucât prin sentința 1703/23.10.2013 s-a stabilit ca este vinovat de producerea prejudiciului doar intimatul nu poate fi avuta in vedere întrucât cererea in respectiva cauza fiind formulata in contradictoriu doar cu mine este evident ca instanța nu putea analiza vinovăția altor persoane decât daca as fi formulat o cerere de chemare in garanție asa cum de altfel se arata si in motivarea sentinței.

Neformulând o astfel de cerere are acum posibilitatea pe calea cererii in regres sa dovedesc culpa paraților in producerea prejudiciului.

Avocat P. Dumitruaadus la cunoștința instanței ca este apărătorul numai pentru recurenții V. D. M.-I. și F. M. si precizează ca recursul este însușit numai de către aceștia, ceilalți pârâți având în prezentul recurs calitatea de intimați.

V. D. M.-I. si F. M. critica e nelegalitate și netemeinicia încheierea de ședință din data de 02.10.2014 prin care s-a respins excepția de necompetentă a Judecătoriei Rm. Sărat, precum și a prescripției dreptului la acțiune, inadmisibilității acțiunii și excepția autorității/puterii de lucru judecat față de obiectul pretenției arătând ca sunt supuse cenzurii instanței de fond faptele săvârșite de către o comisie de licitație, respectiv fapte săvârșite de către funcționari publici, iar prin aplicarea normelor OUG 60/2006 și a normelor Legii nr. 188/1999. sunt supuse, prin derogare de la dreptul comun, spre competenta soluționare numai instanțelor de contencios administrativ.

Ca o consecință, Primăria Rm. Sărat, a formulat acțiune în regres împotriva primarului în funcție la momentul semnării contractului de de lucrări 6209/25.05.2006, având această obligație în baza dispozițiilor art . 1384C.civ.nou, acesta se aplică raportat la prevederea art . 1381 C.civ.nou, care obligă partea în drept a exercita dreptul de regres, respectiv de a formula cererea în termenul de prescripție, care curge din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat.

Analizând încheierea de ședință din 02 octombrie 2014 vom constata că instanța a respins excepția necompetentei materiale a judecătorie, a respins excepția inadmisibilității și excepția perimării dreptului la acțiune, dar nu a motivat nici în fapt și nici în drept nici una din aceste excepții, astfel că nu cunosc care au fost considerentele pentru care completul de judecată a apreciat că Judecătoria poate fi competentă a judeca faptele unui funcționar public, nu știm care sunt considerentele pentru care a respins excepția inadmisibilității, respectiv faptul că nu este necesară aplicarea prevederilor art . 85 alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/1999, deși judecă funcționari publici și care sunt considerentele pentru care la o eventuală faptă cauzatoare de prejudicii săvârșită în aprilie 2006, constatată prin hotărâre a instanței de judecată în mai 2006, stabilit prejudiciul în anul 2011 (sentința nr. 518/16.02.2011), nu ar fi intervenit prescripția dată de art . 1 alin. (1) raportat la art . 3 din Decretul lege nr. 167/1958, respectiv o astfel de acțiune prin care se solicită obligarea unei persoane la plata în solidar a unei pagube se prescrie în termen de 3 ani de la data la care s-a constatat existența acelei pagube.

Existența pagubei s-a constatat la data de 16.02.2011 prin sentința nr. 518, persoana vinovată de producerea prejudiciului a fost cunoscută și i s-a stabilit vinovăția prin Sentința civilă 4, nr. 1703/23.10.2013 pronunțata de Judecătoria Rm Sărat în dosarul nr._, dosar înregistrat pe rolul instanței de judecată la Tribunalul B. la data de 07 09.2012 formând dosarul nr._, iar la data de 11.01.2013 acesta a fost declinat către Judecătoria Rm. Sărat.

Recurenții au formulat răspuns la întâmpinare prin care solicită respingerea apărărilor intimatului reclamant având în vedere prevederile art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prin care a fost modificată prevederea art. 483 alin. (2) NCPC, apreciem că în mod corect am formulat calea de atac a recursului, deoarece prin art1. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 se impune ca dispozițiile art2. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016. întrucât prezenta cauză este un litigiu evaluabil în bani în sumă de până la 500.000 lei, până la data de 01.01.2016 calea de atac va fi cea a recursului.

Încheierea de ședință din data de 02.10.2014 prin care s-a respins excepția de necompetentă a Judecătoriei Rm Sărat, precum și a prescripției dreptului la acțiune, inadmisibilității acțiunii și excepția autorității/puterii de lucru judecat față de obiectul pretenție este netemeinică și nelegală deoarece instanța a interpretat în mod eronat atât motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată.

In vederea respingerii acestor excepții instanța de fond a interpretat faptul că acțiunea este una de drept comun, fiind chemate în judecată persoane fizice, iar ulterior, la administrarea probatoriilor, tot instanța pentru a se dovedi existența faptelor ilicite cauzatoare de prejudicii, a interpretat că aceste fapte ilicite cauzatoare de prejudicii sunt săvârșite de funcționarii publici în timpul exercitării atribuțiunile comisiei de licitație.

Este adevărat faptul că, în mod aparent, prin aplicarea prevederilor art. 235 cu raportare la prevederile art. 466 alin. (4) C.pr.civ. încheierile preparatorii pot fi atacate cu apel numai odată cu fondul, dar în prezenta cauză, prin aplicarea prevederilor art. 235, teza ultimă NCPC, încheierile prin care se soluționează excepțiile procesuale sunt încheieri interlocutorii, încheieri care constituie o hotărâre veritabilă a instanței de fond, asupra căreia nu mai poate reveni.

Sunt susceptibile de apel/recurs, în condițiile legii, hotărârile date în primă instanță de judecătorii și tribunale, indiferent dacă s-au pronunțat sau nu în fond, dacă prin acea hotărâre instanța s-a dezinvestit cu totul de soluționarea pricinii sau dacă, deși nu s-a dezinvestit, hotărârea intermediară, preparatorie, este de natură să afecteze drepturile substanțiale ale părților.

Urmare logică a Art. XVIII alin. (l) Lege 2/2013: (Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind (Codul de procedurii civilă, republicată se aplică proceselor pornite începând cu data de I ianuarie 2016.

Art. 483 alin. (2) NCPC arata ca sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. I lit. a)-i). în cele privind navigația civila și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale. în materie de expropriere. în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului acestei prime observații, cum de altfel precizează art. 466 alin. (4) C. pr. civ. în principiu. împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, „în afară de cazul când legea dispune altfel".

Unele încheieri pot fi atacate numai odată cu hotărârea asupra fondului procesului.

Termenul „hotărâre", din cuprinsul art. 466 C. pr. civ., are un sens generic, el vizând deci, indiferent de denumirea actului de jurisdicție, orice verdict al instanței susceptibil de apel/recurs, ca o consecință, apreciem că în situația dată, când sunt prejudiciate drepturile unor funcționari publici suntem în situația în care prezenta încheiere interlocutorie să fie atacată cu calea de atac.

Din prevederile art. 466 C. pr. civ. nu trebuie însă să se deducă că toate hotărârile sunt susceptibile de apel. Dimpotrivă, chiar termenii textului - hotărâri date „în primă instanță" - include ideea că hotărârile date „în ultimă instanță" nu sunt susceptibile de apel; sunt hotărârile date fără drept de apel sau hotărârile împotriva cărora legea abilitează direct recursul.

Ca o consecință, având în vedere faptul că am atacat ca nelegală o încheiere interlocutorie, iar nu una preparatorie, solicităm respingerea excepției invocate ca neîntemeiata.

Deși intimatul reclamant susține faptul că instanța de fond a soluționat corect excepțiile de necompetentă materială, excepțiile prescripției dreptului material la acțiune, a autorității de lucru judecat și a inadmisibilității, revenim și arătăm faptul că instanța a fost în eroare la soluționarea acestor excepții.

Analizând cele 2 încheieri, respectiv cea din 18.09.2014 în cadrul căreia s-au dezbătut excepțiile pe fondul cauzei, precum și cea din 2 octombrie 2014 în cadrul căreia instanța s-a pronunțat în sensul respingerii excepțiilor invocate, vom constata că, prin respingerea excepției autorității de lucru judecat creează dreptul reclamantului de a solicita din nou verificarea de către instanță a unor fapte săvârșite în anul 2006 la momentul în care comisia de licitație a evaluat, cu opinia personală a membrilor, actele depuse de ofertanți și a stabilit o societate ca fiind câștigătoarea licitației.

Toate aceste fapte, au fost soluționate cu autoritate de lucru judecat, prima dată în cadrul dosarului de instanță nr. 681/2006, soluționat de instanța de judecată Tribunalul B. prin Sentința civilă nr. 596/22.05.2006, prin care a dispus anularea tuturor actelor aferente licitației și reluarea procedurii prin reevaluarea condițiilor de eligibilitate a contestatorului.

Ca o consecință, față de faptele comisiei de licitație există autoritate de lucru judecat, iar instanța de fond refuză să constate acest aspect.

De asemenea, deși s-a invocat existența Sentinței civile nr. 1703/23.10.2013 care are caracter de autoritate de lucru judecat prin constatarea persoanei vinovate de săvârșirea de acte ulterior datei de 22.05.2006, prin încheierea unui contract și deși prin Sentința civilă nr. 596/22.05.2006 s-au anulat toate actele efectuate de comisie, deci s-a anulat și dreptul de a încheia contract, totuși în mod nelegal s-au efectuat alte acte, vinovat nu poate fi decât persoana care a săvârșit aceste acte.

Deoarece prin acțiunea prezentă nu s-a chemat în judecată persoana care a efectuat acte după data de 22.05.2006 (ulterior datei la care au fost anulate actele anterioare), fiind chemate în judecată persoane care se solicită a răspunde pentru faptele anterioare datei de 22.05.2006, acte cenzurate de instanță și anulate, se ajunge în situația în care vor fi 2 instanțe ce vor hotărî asupra acelorași acte - acte ale comisiei de licitații efectuate până la data de 18.04.2006, data finalizării activității de evaluare și pronunțării hotărârii comisiei înregistrată sub nr. 4637/18.04.2006.

Faptul că pârâtul în dosarul de instanță nr._ nu este funcționar public, și ca o consecință judecata s-a desfășurat pe dreptul comun, iar soluția instanței prin care a respins excepția necompetentei materiale datorată faptului că prima judecată în dosarul_ determină și competența în prezentul dosar este o interpretare eronată a normelor legale incidente.

Hotărârea instanței de judecată este nelegală deoarece prin art.3. 85 alin. (1) și (2) coroborat cu prevederile art4. 109 din Legea nr. 188/1999 competența exclusivă.

Art. 85 alin. (l) și (2) Lege 188/1999 prevede ca repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la ari. 8-1 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau. după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile. (2) împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.

Art. 109 Lege 188/1999 prevede ca in cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe aparține Tribunalului B., Secția Civilă și de C. Administrativ și Fiscal, respectiv pârâții sunt numiți în funcțiile publice.

Cum pârâții sunt funcționari publici, competența este exclusivă a Tribunalului, iar nu a Judecătoriei Rm. Sărat.

La termenul din data de 13 mai 2015, Tribunalul a dispune rectificarea citativului potrivit precizărilor depuse de părți, în sensul că recurenți în prezenta cauză sunt doar pârâții V. D. M. I. și F. M., celelalte pârâte G. M., N. (T.) G., E. (M.) T. având calitatea de intimate, alături de reclamantul G. C. si a pus din oficiu, pune în discuție admisibilitatea căii de atac.

Examinând actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele:

Potrivit art. 248 din NCPC instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

De aceea, va examina excepția inadmisibilității caii de atac a recursului ridicata de intimatul G. C..

Potrivit art. 131 din C.proc. civ. la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate iar conform art. 132 din același cod dacă instanța se declară competentă, va trece la judecarea pricinii, încheierea putând fi atacată numai odată cu hotărârea pronunțată în cauză.

Cum încheiere atacata este o încheiere interlocutorie conform art. 235 c. proc. civ., prin care nu s-a întrerupt cursul judecății, acesta nu poate fi atacată cu recurs pe cale separată, ci odată cu atacarea fondului, pe calea de atac prevăzută pentru hotărârea care va finaliza judecata cauzei.

Așa fiind, tribunalul va admite excepția inadmisibilității recursului si ca urmare va dispune respingerea acestei cai de atac.

Ca urmare, Tribunalul ca efect al admiterii excepției inadmisibilității recursului nu va mai celelalte motive de recurs invocate .

In baza art. 453 alin. 1 din noul cod de procedura civila recurenții F. M. și V. D. M. I. vor fi obligați la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul G. C..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâții V. D. M. I. – domiciliat în Rm. Sărat, ., ., . și F. M. – domiciliat în Rm. Sărat, . nr. 20, jud. B. împotriva încheierii de ședință din 02.10.2014 pronunțată de Judecătoria Rm. Sărat în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul G. C. – domiciliat în . și pârâții P. A. – domiciliat în ., E. (M.) T. – domiciliată în Rm. Sărat, .. 17, jud. B., G. M. – domiciliată în comuna Valea Rîmnicului, ., N. (T.) G. – domiciliată în Rm. Sărat, . nr. 108, jud. B. și P. ANICUȚA – domiciliată în Rm. Sărat, ., jud. B..

Obligă pe recurenții F. M. și V. D. M. I. la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul G. C..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Mai 2015.

Președinte,

I. M.

Judecător,

D. R.

Judecător,

G. I. R.

Grefier,

M. H.

RED RI/TEH RI/RAS

19.05.2015 / 2 ex

Dosar fond_ Judecătoria Rm Sărat

← Fond funciar. Decizia nr. 2713/2015. Tribunalul BUZĂU		Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... →

Pretenţii. Decizia nr. 123/2015. Tribunalul BUZĂU

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 123/2015. Tribunalul BUZĂU