Reintegrare în familie. Hotărâre din 04-02-2015, Tribunalul BUZĂU

Tribunalul BUZĂU - Sentințe și decizii civile / 2015

Hotărâre pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 21901/200/2011*

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 859

Ședința publică de la 04 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. M.

Judecător D. R.

Grefier E. D.

Pe rol, judecata apelului declarat de reclamantul J. F., domiciliat în municipiul B., . B, etj.3, ., împotriva sentinței civile nr._ din data de 17.12.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ - având ca obiect reîncredințare minor, în contradictoriu cu pârâta D. G. E., domiciliată în comuna Țintești, ., cu reședința în Germania, localitatea Jagerstrase 27,_, Titisee Neustadt.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul J. F., asistat de avocat R. G., în baza împuternicirii avocațiale depuse la fila 13 dosar apel, a lipsit intimata D. G. E., reprezentată de avocat A. I., prin substituirea av.B. D., conform împuternicirii avocațiale de substituire – fila 16 dosar apel.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că dosarul se află la primul termen de judecată; cererea de apel a fost comunicată intimatei care, la data de 03.02.2015 a depus la dosar întâmpinare, nu s-a formulat răspuns la aceasta, după care:

Procedura de citare legal îndeplinită.

Avocat R. G. depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru – 4 lei, chitanța . nr._ din 02.02.2015 emisă de P. B. – Direcția Economică. Nu are cereri de formulat, solicitând judecarea cauzei.

Avocat A. I. apreciază cauza în stare de judecată.

Nemaifiind cereri, excepții, probe, instanța constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul în dezbaterea apelului formulat.

Având cuvântul, avocat R. G. invocă nulitatea sentinței pronunțată de instanța de fond, existând contradicții flagrante în hotărâre, între considerente și dispozitivul acesteia. Autoritatea părintească a fost soluționată, irevocabil, prin hotărârea de divorț. S-a solicitat stabilirea locuinței minorilor pe care, pârâta D. G., în mod fraudulos, i-a luat în anul 2011 și i-a dus în Germania, încălcând acordul pentru a trece granița cu minorii.

Din întreg probatoriul administrat în cauză a rezultat că, la apelant, minorii au avut condiții bune de creștere și educare, existând un climat favorabil pentru evoluția lor, cât și pentru cursurile școlare, situație dovedită cu înscrisurile depuse la dosar în acest sens. De asemenea, există două declarații extrajudiciare date de fratele intimatei și o colegă de serviciu a acesteia, care au arătat starea dezastruoasă în care se află copii, dificultățile de adaptare, necunoașterea limbii germane, care reprezintă o problemă.

Se solicită admiterea apelului declarat de reclamantul J. F., pe fond, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată de pe tot parcursul procesului.

Având cuvântul, avocat A. I. solicită instanței să aibă în vedere, în principal, interesul superior al copilului. Nu se pot face discuții cu privire la nivelul economic și social al Germaniei, unde copii locuiesc, unde au condiții de trai și educare foarte bune, situație ce rezultă din probele și documentele transmise la dosar de autoritățile germane, care atestă situația de fapt.

Și copii și-au exprimat acordul de a locui împreună cu mama lor, și-au creat un statut și un stil de viață ce nu mai poate fi schimbat, integrându-se în societate și făcând parte din comunitate.

Raportat și la argumentele expuse în întâmpinarea depusă la dosar, apreciază că interesul superior al copiilor este satisfăcut, solicitând respingerea apelului declarat de reclamantul J. F., ca nefondat.

În conformitate cu art.394 alin.1 Cod pr.civilă, tribunalul declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

După deliberări,

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 23.09.2011, sub nr._, reclamantul J. F. a chemat în judecată pe pârâta D. G. E., solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună reîncredințarea minorilor J. T. Ș. și J. V. spre creștere și educare.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că părțile au fost căsătorite până în anul 2010 și, conform sentinței de divorț nr.846/05.02.2010, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, cei doi minori rezultați din căsătorie au fost încredințați mamei spre creștere și educare, fiindu-i încuviințate celuilalt părinte legături personale cu minorii.

A învederat că în mai 2011 minorii au fost abandonați de pârâtă, astfel că au rămas în grija exclusivă a reclamantului, în domiciliul său existând condiții corespunzătoare pentru creșterea și educarea copiilor, în acest proces fiind ajutat de fiul său major rezultat dintr-o relație anterioară.

De la abandonarea minorilor, susține reclamantul că pârâta s-a stabilit în Germania, fiind angajată într-o relație de concubinaj cu un alt bărbat iar, de la data pronunțării divorțului, împrejurările care au stat la baza luării măsurii stabilirii domiciliului acestora s-au modificat.

În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art.41 și art.86-94 din Codul familiei.

Prin sentința civilă nr._/21.11.2012, Judecătoria a admis excepția de necompetență a instanțelor române și, pe cale de consecință, a respins cererea ca nefiind de competența instanțelor române, în adoptarea soluției reținând, în esență, că, începând cu data de 01.11.2011, pârâta se află în Germania, la lucru, țară în care din 20.07.2012 locuiesc și cei doi minori, din ancheta socială efectuată în cauză, reieșind cu claritate acest aspect de fapt.

La determinarea competenței au fost avute în vedere prevederile Regulamentului Comunității Europene nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, art. 8 al. 1, art. 9 și art. 17.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, iar prin decizia civilă nr. 40/27.02.2013, Tribunalul B. a respins excepția inadmisibilității, a admis apelul, a anulat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, pentru a se pronunța pe fondul cauzei.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta, considerând-o nelegală în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, iar Curtea de Apel Ploiești, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și a dispozițiilor legale incidente în speță, prin decizia nr.2782/10.10.2013, a constatat că recursul este nefondat și, pe cale de consecință, l-a respins, reținând, în esență, că la data sesizării instanței (Judecătoria B., la 23.09.2011), minorii aveau reședința obișnuită în România, iar plecarea lor în Germania a avut loc în luna iulie 2012, astfel că, instanța română oricum își păstra competența încă 3 luni de la mutare, prin derogare de la prevederile art. 8 din Regulamentul Comunității Europene nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești.

După reluarea judecății în fața primei instanțe, la data de 05.50.2014 (f. 41 fond), reclamantul a depus precizări prin care a solicitat, în raport de prevederile art.397 și art.403 Cod civil, să se dispună exercitarea în comun a autorității părintești cu privire la minorii J. T. Ș. și J. V.; în baza art.400 Cod civil, stabilirea locuinței minorilor la domiciliul său; în baza art.513-533 Cod civil, stabilirea contribuției financiare a pârâtei în beneficiul celor doi copii.

La solicitarea părților, instanța de fond a încuviințat administrarea probelor cu înscrisuri, martori și interogatoriul reclamantului.

În cadrul probei cu înscrisuri, reclamantul a depus declarațiile extrajudiciare date de D. I. I. și T. N. M. și un număr de 11 planșe fotografice.

La rândul său, pârâta a depus un set de fotografii cu cei doi minori; copie certificată de pe: contractul de muncă încheiat de aceasta cu CAFE&BRUHAUS ZUR MUHLE din Germania pe o durată nedeterminată; contractul de chirie locuință și extras de pe ancheta socială efectuată la reședința acesteia de către Serviciul Social din C. Consiliul Local Breisgau Hochschwarzwald; dovezi care atestă că cei doi minori frecventează cursurile unei unități de învățământ din Germania, traduse în limba română de traducător autorizat de către Ministerul Justiției;o scrisoare medicală și mai multe înscrisuri prin care pârâta a expediat sume de bani din Germania ulterior anului 2011; declarația autentificată de BIN SERBĂNESCU C. L. sub nr.2746/20.11.2013 (filele 24-40;56-63 fond).

S-a dispus efectuarea anchetei psihosociale la domiciliul reclamantului și, prin comisie rogatorie internațională,conform Regulamentului CE nr.1393/2007, s-a solicitat efectuarea de către instanța competentă teritorial din Germania, a anchetei psihosociale la reședința pârâtei și ascultarea minorilor J. T. Ș. și J. V., cererea fiind trimisă Judecătoriei Titisee -Neustadt, înscrisurile trimise fiind atașate la filele 65-67 și 78-82,84-85.

Prin sentința civilă nr._/17.12.2014, Judecătoria B. a admis, în parte, acțiunea precizată, promovată de reclamantul J. F. în contradictoriu cu pârâta D. G. E., și a dispus, în temeiul prevederilor art. 397 și art. 486 Cod civil, exercitarea autorității părintești în privința minorilor J. T. Ș., născută la data de 11.07.2003, și J. V., născut la data de 26.08.2004, de către ambii părinți.

Au fost respinse, ca neîntemeiate, petitele referitoare la stabilirea locuinței acelorași minori la locuința tatălui și la stabilirea contribuției financiare a pârâtei în beneficiul celor doi copii.

Au fost compensate în totalitate cheltuielile de judecată ale părților.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că părțile au avut calitatea de soți, căsătoria acestora fiind desfăcută prin divorț, conform sentinței civile nr. 846 din 05.02.2010, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă.

Prin aceeași hotărâre, minorii J. T. Ș., născută la data de 11 iulie 2003 și J. V., născut la data de 26.08.2004, au fost încredințați spre creștere și educare mamei, iar tatăl a fost obligat la plata pensiei de întreținere în beneficiul copiilor săi.

S-a reținut că, potrivit prevederilor art.483 Cod civil, autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți, aceștia exercitând autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, și îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate, ambii părinții fiind răspunzători pentru creșterea copiilor lor minori.

Totodată, potrivit prevederilor art.396 alin.1 Cod civil, instanța de tutelă hotărăște, odată cu pronunțarea divorțului, asupra raporturilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori, ținând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum și, dacă este cazul, de învoiala părinților, pe care îi ascultă și că, potrivit prevederilor art.397, după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel.

A mai reținut prima instanță că, de la această regulă, art. 507 cod civil reglementează situațiile în care autoritatea părintească se poate exercita de către un singur părinte, respectiv: dacă unul dintre părinți este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicție, decăzut din exercițiul drepturilor părintești sau dacă, din orice motiv, se află în neputință de a-și exprima voința, constatând și că aceste situații care nu se regăsesc în cauza de față.

Art.3 din Convenția O. cu privire la drepturile copilului și art.6 lit. a) din Legea nr.272/2004, republicată, stabilesc principiile fundamentale privind respectarea drepturilor copilului, unul dintre cele mai importante fiind principiul interesului superior al copilului, la art.2 alin.2-4 din lege prevăzându-se că interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socioafectiv și la viața de familie, că acesta este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal și că va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești, la art.6 prevăzându-se că, în determinarea interesului superior al copilului, se au în vedere cel puțin următoarele: a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie; b) opinia copilului, în funcție de vârsta și gradul de maturitate; c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență asupra copilului, precum și potențialele situații de risc care pot interveni în viitor; d) capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia; e) menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament.

De asemenea, potrivit prevederilor art.36 alin.1-3 din Legea nr.272/2004, ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor, exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său și, în situația în care ambii părinți exercită autoritatea părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante, precum cele referitoare la alegerea felului învățăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenții chirurgicale, reședința copilului sau administrarea bunurilor, se iau numai cu acordul ambilor părinți, alin.7 al aceluiași articol prevăzând că, se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.

Pentru toate aceste motive, prima instanță a dispus ca autoritatea părintească în ceea ce îi privește pe minorii J. T. Ș. și J. V. să fie exercitată de ambii părinți.

În același sens au fost avute în vedere și dispozițiile art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, referitor la protecția vieții private, intime și de familie, apreciindu-se că doar alături de ambii părinți minorii pot dezvolta o adevărată viață de familie, de natură să le asigure o dezvoltare fizică și psihică propice.

A mai reținut instanța de fond că, potrivit prevederilor art.496 alin.1 și 3 din Codul civil, copilul minor locuiește cu părinții săi iar, în caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Art.400 alin.1 prevede că, la divorț, în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic.

De asemenea, potrivit prevederilor art.21 alin.1 din Legea nr.272/2004, în cazul în care părinții nu se înțeleg cu privire la locuința copilului, instanța de tutelă va stabili locuința acestuia la unul dintre ei, potrivit art. 496 alin. 3 din Codul civil. La evaluarea interesului copilului instanța poate avea în vedere, în afara elementelor prevăzute la art. 2 alin.6, și aspecte precum: a) disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil și de a respecta drepturile părintești ale acestuia din urmă; b) disponibilitatea fiecăruia dintre părinți de a permite celuilalt menținerea relațiilor personale; c) situația locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte; d) istoricul cu privire la violența părinților asupra copilului sau asupra altor persoane; e) distanța dintre locuința fiecărui părinte și instituția care oferă educație copilului.

S-a constatat că, din anul 2012, minorii locuiesc în Germania, la reședința pârâtei din localitatea Jägerstraβe 27,_ TITISEE NEUSTADT, într-o locuință închiriată pe o durată nedeterminată, compusă din 3 camere cu dependințe (bucătărie, hol, WC, spațiu depozitare, pivniță, terasă, garaj), au cameră proprie, sunt îngrijiți corespunzător, dezvoltați conform vârstei și frecventează cursurile Școlii elementare TITISEE, dovezi în acest sens fiind depuse la filele 38-40,56,84-85.

Cu ocazia audierii minorilor J. T. Ș. și J. V. pe calea comisiei rogatorii internaționale efectuate de Judecătoria TITISEE-NEUSTADT, aceștia au declarat că vor să locuiască la mamă, în Germania, unde au cameră proprie și tot ce au nevoie, se bucură și de ajutorul bunicilor materni atunci când mama și partenerul acesteia sunt plecați la muncă, învață la o școală tehnică secundară și unde le este bine alături de partenerul actual al pârâtei, pe care îl strigă "tată" și cu care urmează să se mute într-o casă pe care aceștia au cumpărat-o și unde, deja, și-au ales camera în care să locuiască. Au mai relatat că, în România, a fost urât, nu aveau cameră proprie, locuiau într-o încăpere împreună cu reclamantul și partenera acestuia, erau bătuți de tată și, uneori, trebuia să se bage sub masă pentru că acesta se uita la filme porno.

Din aceleași înscrisuri, instanța de fond a mai reținut că mama copiilor lucrează într-o unitate din TITISEE, împreună cu partenerul actual, prima obținând un venit lunar de 1200 euro și având un program flexibil, tocmai pentru a se îngriji de copii, iar partenerul, un venit lunar de 1.400 euro, că această relație o au de 4 ani și doresc să o legalizeze.

Au fost înlăturate declarațiile extrajudiciare date de D. I. I. și T. N. M., care nu au fost încuviințate, apreciindu-se că sunt contrazise de conținutul celorlalte înscrisuri reținute de prima instanță.

A mai reținut instanța de fond că martorii Pelmeș Steluța și R. F. D., propuși de reclamant, ascultați nemijlocit, au afirmat, în esență, că cei doi minori au fost îngrijiți corespunzător atunci când s-au aflat la tată, fiind supravegheați de fiul său mai mare și bunica paternă în perioada în care reclamantul vindea la taraba pe care o are amenajată în piață.

La rândul lor, martorii D. C. și S. M., audiați la propunerea pârâtei, au declarat că tatăl minorilor îi agresa fizic inclusiv pe aceștia, era consumator de băuturi alcoolice, după cum, alcool consuma și mama acestuia, cei doi copii fiind agresați fizic inclusiv de fiul major al reclamantului, rezultat dintr-o relație anterioară.

Nu în ultimul rând, instanța de fond a reținut și concluziile C. Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei M. B., exprimate în cuprinsul anchetei psihosociale în sensul exercitării în comun a autorității părintești pentru cei doi minori, al căror domiciliu să fie stabilit la mamă, interesul copiilor reclamând ca aceștia să păstreze legături personale și cu tatăl reclamant.

Potrivit dispozițiilor art. 6 litera i) din Legea nr. 272/2004, unul din principiile prin care se realizează respectarea și garantarea drepturilor copilului este asigurarea stabilității și continuității în îngrijirea, creșterea și educarea copiilor.

În cauză, prima instanță a observat că, de mai bine de 2 ani, minorii locuiesc cu mama, aceasta se implică în mod direct în procesul de îngrijire și educare a copiilor, fapt ce a condus neîndoielnic la un atașament reciproc între aceștia, iar în vederea asigurării unei continuități în mediul familial și a unui climat familial stabil, s-a apreciat că se impune ca minorii să rămână în continuare la pârâtă, care, fiind ajutată de actualul partener și de către părinții săi, s-a ocupat foarte bine de creșterea și educarea copiilor, măsura venind în întâmpinarea principiilor stabilite în legislația privind protecția minorilor, fiind în interesul minorilor să nu fie traumatizați prin schimbarea de mediu. Aceasta este și viziunea Curții Europene a Drepturilor Omului care a arătat în jurisprudența sa - hotărârea din 25.01.2000, că instanțele trebuie să țină cont de interesele copilului, iar autoritățile trebuie să depună eforturi rezonabile pentru ca, atunci când interesele părinților sunt în conflict, iar copiii nu sunt suficient de maturi pentru a-și exprima ei înșiși în mod clar preferințele, interesele superioare ale copiilor să fie promovate.

S-a reținut că, în acest moment al evoluției fizice și psihice a minorilor există o prezumție simplă a unei legături afective puternice dintre mamă și copii, această prezumție fiind confirmată de probele administrate în cauză, din care rezultă că minorii sunt bine îngrijiți, chiar dacă în acest sens au fost implicate și alte persoane-partener actual și posibil viitor soț, bunica maternă, fotografiile depuse fiind relevante în acest sens.

Raportat la aceste considerente și reținând dispozițiile art.403 cod civil, instanța de fond a respins petitul referitor la stabilirea locuinței minorilor la reclamant, interesul superior al copiilor fiind acela de a rămâne, în continuare, în locuința părintelui cu care locuiesc în mod statornic.

În consecință, a fost respinsă și cererea privind stabilirea contribuției financiare pentru cei doi copii în sarcina pârâtei, obligația de întreținere a acesteia executându-se în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul J. F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului și pe fond admiterea acțiunii, în limitele în care instanța de fond a fost inițial investită.

Prin motivele de apel reclamantul a învederat că în cuprinsul hotărârii apelate sunt contradicții flagrante, întrucât considerentele și dispozitivul nu reflectă situația corectă a dezbaterilor.

A mai susținut că, fără nici un fel de interpretare decât în limitele procedurale, se putea observa că pârâta a luat copii în luna septembrie 2011 și i-a dus în Germania, după ce i-a abandonat la domiciliul său anterior, în luna mai a aceluiași an. Din probatorii se poate constata că și la domiciliul său copii au avut condiții bune de creștere și educare, că a existat un climat familial normal, atât pentru evoluția lor cât și pentru cursurile școlare, situație demonstrată cu înscrisuri.

Apreciază că, în mod eronat, prin considerente se apreciază că nu există probleme cu schimbarea locului unde copiii se află, deși rezultă neîndoielnic că prin modificarea situației lor, a avut loc un impact major în conduita acestora, întrucât pe lângă dificultățile majore în adaptarea într-o altă țară cea mai mare problemă o constituie structura școlară, întrucât, datorită necunoașterii limbii germane, principala problemă este aceea de a se alfabetiza practic cu normele de ortografie și vorbire ale acesteia și după aceea de însușire a celorlalte cunoștințe la un nivel minim.

A mai arătat apelantul că sunt subiective considerentele hotărârii în ceea ce privește analizarea probatoriilor, iar referitor la starea actuală a copiilor sunt relevante declarațiile martorilor audiați, dar mai ales declarațiile extrajudiciare ale numiților D. I. I. și T. N. M., fratele pârâtei și colega acesteia de serviciu, care arată starea dezastruoasă în care se află copiii, lipsa preocupărilor domestice ale pârâtei și concubinului său, ca și modul în care aceștia au ajuns, nu doar în atenția școlii cât și a organelor de poliție ca o consecință a conduitei imorale a mamei, dar și a modului defectuos de exercitare a autorității părintești.

A mai susținut că, deși în dispozitivul sentinței se face mențiunea admiterii în parte a acțiunii, practic aceasta nu s-a materializat în niciun fel în raporturile juridice dintre părți. Totodată, apreciază că președintele completului de judecată era incompatibil să soluționeze cauza față de casarea Curții de Apel Ploiești, fiind evident faptul că s-a păstrat opinia de declinare a competenței soluționării cauzei pentru instanțele din Germania, iar reclamantul nu poate materializa principalul drept părintesc - acela de a avea domiciliul copiilor stabilit la el.

În drept, apelul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 470 NCPC cu referire la art. 397, 400, 403, 513, 533 Cod civil.

Intimata D. G. E., prin reprezentant convențional, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii primei instanțe, ca legală și temeinică.

Examinând sentința atacată sub aspectul criticilor formulate și în raport de dispozițiile legale incidente, tribunalul constată că apelul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Mai întâi, se cuvine relevat că normele de procedură aplicabile cauzei sunt cele ale art. 282 și următoarele din Codul procedură civilă promulgat prin Decretul din 09.09.1865, cu referire la art. 24 și următoarele din același cod - în privința criticilor aduse prin ultimul motiv al apelului pendinte.

În acest context, instanța constată că nu sunt incidente cauzei dispozițiile de procedură ale art. 470 din codul de procedură civilă - Legea nr.134/2010, republicată, în vigoare de la 15.02.2013, indicate de către apelantul reclamant J. F., întrucât, prin dispozițiile tranzitorii ale Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, art. 3, se stabilește imperativ că dispozițiile acestui cod se aplică numai proceselor și executărilor începute după ., procesele începute anterior intrării sale în vigoare rămânând supuse legii vechi. Or, în speță, procesul a început la data de 23.09.2011 - data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei B., astfel încât normele de procedură aplicabile sunt cele ale Codului de procedură civilă promulgat prin Decretul din 09.09.1865, cu modificările și completările ulterioare.

Apoi, se cuvine notat în privința normelor de drept substanțial aplicabile cauzei, că, deși acțiunea a fost introdusă la 23.09.2011, sunt incidente prevederile Codului civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat, intrat în vigoare la 01.10.2011, întrucât, potrivit art. 5 alin.2 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Noului Cod civil, dispozițiile acestuia se aplică și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării sale vigoare, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . Codului civil.

În privința criticilor aduse sentinței primei instanțe, tribunalul constată că nu există contradicții între considerente și dispozitiv, hotărârea conține împrejurările de fapt analizate și temeiurile de drept reținute de prima instanță, ce au stat la baza admiterii în parte a acțiunii precizate, putând fi cu ușurință desprinse motivele care au condus la formarea convingerii sale și la pronunțarea soluției, a cărei legalitate și temeinicie urmează a fi examinate în calea de atac.

Referitor la susținerile apelantului asupra unei contradicții între considerentele și dispozitivul sentinței, pe de o parte, și conținutul dezbaterilor ce au avut loc în cauză, de cealaltă parte, tribunalul observă că în conținutul încheierii din data de 10.12.2014 (fila 99 fond) sunt consemnate susținerile părților și desfășurarea dezbaterilor în dosarul de fond, reclamantul fiind asistat de avocatul ales, care a pus concluzii conform cererii promovate în fața primei instanțe, pârâta fiind reprezentată convențional prin avocat, care, de asemenea, a pus concluzii orale susținând poziția procesuală a părții, solicitând respingerea acțiunii. Nu se poate reține în acest context nicio contradicție care să conducă la producerea vreunei vătămări apelantului, nefiind întrunite cerințele art. 105 alin.2 cu referire la art. 108 alin.2 Cod procedură civilă, invocate implicit de către apelantul reclamant.

Ca urmare, aceste critici vor fi înlăturate de tribunalul, ca nefondate.

Asupra criticilor expuse de apelant la pct. 1-3 în motivarea căii de atac, tribunalul observă că acestea vizează temeinicia hotărârii pe soluția de respingere a petitului privind stabilirea locuinței copiilor minori la tatăl reclamant, astfel că vor fi analizate împreună întrucât se referă la stabilirea situației de fapt, analiza probatoriului administrat în cauză, respectiv la înlăturarea declarațiilor extrajudiciare depuse de către reclamantul apelant la prima instanță.

Pe situație de fapt, în cauză, tribunalul constată părțile au avut calitatea de soți, căsătoria acestora fiind desfăcută prin divorț, conform sentinței civile nr. 846/05.02.2010 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ (f. 6-8 dosar inițial). Prin aceeași hotărâre, în temeiul art. 42 din Codul familiei (în vigoare la acel moment), s-a dispus încredințarea spre creștere și educare a minorilor rezultați din căsătorie - J. T. Ș., născută la data de 11.07.2003 și J. V., născut la data de 26.08.2004, mamei reclamante, fiind încuviințate tatălui legături personale cu minorii în baza art. 43 alin.3 din același cod. Această hotărâre a rămas definitivă și irevocabilă, conform mențiunilor efectuate la fila 8 verso din dosarul inițial de fond.

Conform declarației depuse în fotocopie la fila 11 dosar inițial, la data de 20.05.2011 cei doi copii au fost lăsați în grija tatălui de către pârâta intimată D. G. E., iar la data de 23.09.2011 tatăl a promovat (în baza Codului familiei) cererea de reîncredințare a minorilor și de obligare a pârâtei la plata pensiei de întreținere în favoarea acestora, arătând că mama copiilor este plecată în Germania și a abandonat copiii la domiciliul său (f.1-4 dosar inițial). Cauzei i-a fost stabilit primul termen de judecată la 12.09.2012, moment la care, însă, minorii nu se mai aflau în îngrijirea efectivă a tatălui reclamant, fiind luați începând din luna iulie 2012 în Germania de către mamă, căreia îi erau încredințați prin hotărârea judecătorească irevocabilă sus menționată, la domiciliul acesteia stabilit în Titisee-Neustadt.

Pe baza adreselor înaintate la 22.08.2012 și la 12.09.2012 de către autoritățile tutelare din cadrul Primăriei Țintești, respectiv Primăriei municipiului B., al căror conținut se corelează cu înscrisurile de la filele 26-30 dosar inițial fond, tribunalul constată că, începând cu data de 20.07.2012, reședința copiilor J. T. Ș. și J. V. a fost stabilită în Titisee-Neustadt, Germania, unde pârâta intimată D. G. E. avea stabilit domiciliul din 01.11.2011. Ulterior, începând cu data de 10.09.2012, copiii au fost înscriși la Școala Elementară Titisee din localitatea de reședință, astfel cum rezultă din adeverințele de frecventare a școlii de la fila 56 corelate cu ancheta socială de la fila 40 dosar fond.

În ce privește situația materială, financiară și locativă a tatălui, apelant reclamant în cauză, pe baza referatului întocmit de P. municipiului B. (fila 22 dosar inițial) tribunalul constată că, la data de 12.09.2012, acesta avea domiciliul stabilit în ., județul B., dar locuia ca tolerat, sporadic, în mun. B., . (indicată ca adresă de domiciliu în cererea introductivă - fila 4 dosar inițial) la un prieten, declarând că are în construcție un imobil în localitatea Scurtești, jud. B., și obținea venituri din comercializarea de legume, fiind persoană autorizată în acest sens.

Conform anchetei psihosociale efectuată în aprilie 2014 în vederea soluționării fondului pricinii (f.22 dosar nr._ ), apelantul reclamant J. F. realizează în continuare venituri din comercializarea de legume, ca persoană fizică autorizată, întreține o relație de concubinaj cu numita I. M., încadrată contabil la . B., care are în întreținere un copil minor rezultat dintr-o relație anterioară, și locuiește, plătind chirie, împreună cu concubina și fiica acesteia într-un apartament cu trei camere, dotat cu mobilierul necesar, utilat corespunzător și curat întreținut, situat în mun. B., ., ..

Referitor la situația materială și locativă a mamei, pârâtă intimată în cauză, tribunalul constată că aceasta s-a stabilit în Germania, având reședința în Titisee-Neustadt, și a fost angajată pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 10.01.2012, în calitate de cameristă la hotelul Hofgut Sternen, astfel cum rezultă din adeverința de muncă și cea de domiciliu de la fila 26 dosar inițial (față-verso). Potrivit înscrisurilor depuse ulterior în cauză (filele 37-39,40 dosar nr._ ), începând din data de 22.04.2013 pârâta intimată a fost angajată la Cafe & Brauhaus „Zur Muhle” din Titisee-Neustadt, contractul de muncă fiind modificat în sensul includerii valabilității sale pe perioadă nedeterminată începând cu data de 01.10.2013, și locuiește împreună cu actualul partener de viață și cei doi copii minori - J. T. Ș. și J. V., într-un imobil închiriat la data de 28.09.2012, situat în aceeași localitate Titisee-Neustadt, alcătuit din trei camere, bucătărie, hol, pivniță, terasă și garaj, plătind chirie totală în sumă de 750 euro/lunar.

Conform anchetei sociale întocmită la data de 06.02.2014 în localitatea de reședință a copiilor și pârâtei intimate, s-a constatat că relațiile familiale sunt bune, fiecare dintre copii are cameră proprie și sunt elevi în clasa a treia și, respectiv, a patra la Școala Elementară Titisee. Totodată, conform primei impresii, s-a reținut că minorii au o viață ordonată și sunt îngrijiți corespunzător, se simt evident bine și sunt dezvoltați corespunzător vârstei (f. 40 dosar nr._ ).

Minorii cu vârste de 10 ani și, respectiv, 11 ani, au fost audiați la data de 30.11.2014 prin comisie rogatorie, fiecare dintre aceștia exprimând opțiunea de a locui împreună cu mama în Titisee-Neustadt, Germania, și, totodată, refuzul de a locui împreună cu tatăl în România. De altfel, procesul-verbal de audiere întocmit în ședința închisă a Judecătoriei Titisee-Neustadt, la data de 30.11.2014, conține pe larg declarațiile copiilor, care nu sunt unele favorabile tatălui și descriu relațiile dintre ei și tată în perioada în care au locuit alături de aceasta, până la plecarea în Germania. Totodată, tribunalul observă că procesul-verbal conține, în partea finală, părerea instanței germane, potrivit căreia acești copii au relații de familie stabile în mod evident, sunt dezvoltați corespunzător vârstei și s-au prezentat în fața instanței cu respect și fără timiditate (f.80-85 dosar nr._ ).

În acest context, tribunalul observă că depozițiile martorilor audiați la fond (f.51-54 dosar nr._ ) oferă relații în vederea stabilirii unei situații de fapt anterioare deplasării copiilor în Germania alături de mamă, existentă la nivelul anilor 2010-2011 și în prima parte a anului 2012, niciunul dintre aceștia neavând cum să perceapă în mod direct situația actuală a celor doi copii minori.

Referitor la declarațiile extrajudiciare depuse de către reclamantul apelant la filele 88-91 în dosarul nr._, tribunalul constată că acestea se referă la situația actuală a copiilor, însă ambele au un grad ridicat de subiectivitate, iar proba nu a fost administrată la fond în condițiile art. 168-169 Cod procedură civilă cu referire la art. 186 și următoarele din același cod, fiind în mod corect înlăturată de prima instanță. De altfel, tribunalul observă că reclamantul, beneficiind de apărare calificată, putea solicita în fața primei instanțe, în condițiile art. 132 și art. 138 Cod procedură civilă, încuviințarea probei testimoniale și administrarea acesteia cu audierea martorilor D. I. I. și T. N. M. prin comisie rogatorie.

În drept, tribunalul constată că obiectul cauzei pendinte a fost precizat de reclamant în fața instanței de fond raportat la dispozițiile de drept material aplicabile, acesta solicitând la data de 05.50.2014 (f. 41 fond), potrivit art.397 și art.403 Cod civil, să se dispună exercitarea în comun a autorității părintești cu privire la minorii J. T. Ș. și J. V., iar în baza art.400 Cod civil, stabilirea locuinței minorilor la domiciliul său și, în baza art.513-533 Cod civil, stabilirea contribuției financiare a pârâtei în beneficiul celor doi copii.

Pe fond, instanța notează că trebuie avut în vedere, în primul rând, interesul superior al copiilor care trebuie să prevaleze în toate demersurile și deciziile care îi privesc, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești, astfel după cum se prevede și în art. 2, al. 3, din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului și art. 263 Cod civil

Instanța judecătorească, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copiilor minori, stabilește atât locuința copiilor minori, în cazul în care părinții nu se înțeleg asupra acestui aspect, precum și modalitatea de exercitare a autorității părintești asupra copiilor.

În acest sens, conform prevederilor art.496 alin.1 și 3 din Codul civil, copilul minor locuiește cu părinții săi iar, în caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Art.400 alin.1 prevede că, la divorț, în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic.

În acest context, asupra criticilor aduse hotărârii în privința capetelor de cerere privitoare la stabilirea locuinței minorilor și exercitarea autorității părintești, tribunalul constată că acestea sunt nefondate, iar prima instanță a dat eficiență în mod corespunzător prevederilor art. 396-398 și art. 400 NCC raportat la dispozițiile art. 483, art. 487 și urm. NCC, respectiv art. 503-504 și art. 507 NCC.

Astfel, coroborând materialul probator al cauzei așa cum s-a expus detaliat mai sus, tribunalul constată că este exclusiv de interesul copiilor ca aceștia să rămână în continuare alături mamă, căreia i-au fost încredințați anterior spre creștere și educare prin hotărâre judecătorească irevocabilă, reținând în acest sens vârstele celor doi minori, opiniile exprimate de fiecare dintre aceștia și gradul de maturitate al copiilor, legătura de atașament dintre copii și mamă, dar, mai ales, faptul că acești copii au în mod evident relații de familie stabile în Titisee-Neustadt, Germania, sunt bine îngrijiți și dezvoltați corespunzător vârstei, astfel încât nu este oportună, nici justificată și nici în interesul acestora modificarea relațiilor stabile de familie existente prin stabilirea locuinței minorilor la tată - apelantul reclamant, părinte alături de care copiii au declarat explicit că nu doresc să locuiască.

În consecință, tribunalul constată că sunt nefondate criticile apelantului iar prima instanță a respins în mod corect, ca neîntemeiat, petitul privind stabilirea locuinței copiilor minori la tatăl reclamant.

Referitor la aspectele ce țin de exercitarea autorității părintești, contrar susținerilor apelantului, tribunalul constată că prima instanță a avut în vedere interesul copiilor, astfel că au fost analizate corespunzător prevederile art. 483 și 487 și urm. NCC și, mai ales, s-a dat eficiență în mod corect prevederilor art. 396-397 NCC coroborate cu cele ale art. 263 și 507 NCC, întrucât exercițiul autorității părintești revine în comun ambilor părinți după divorț.

În privința susținerilor apelantului din cuprinsul ultimului motiv de apel, tribunalul observă că, prin încheierea dată în Camera de consiliu la data de 13.03.2014, Judecătoria B. a respins, ca neîntemeiată, cererea de recuzare a președintelui completului de judecată - doamna A. C., formulată de reclamantul J. F., constatând că judecătorul nu și-a spus părerea în cauză, nefiind îndeplinite cerințele art. 27 pct.7 Cod procedură civilă, iar prin atitudinea acestuia nu s-a adus nicio atingere garanțiilor procesuale recunoscute și garantate de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Conform art. 34 alin.2 Cod procedură civilă, încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o dată cu fondul, iar, în cauză, reclamantul nu a declarat apel și în privința încheierii menționate. Însă, având în vedere că partea formulează totuși critici și pe acest aspect, dar de această dată indică incompatibilitatea judecătorului ulterior casării - susținere ce nu a fost inclusă în conținutul cererii de recuzare de la filele 9-10 dosar fond, tribunalul observă că nu sunt îndeplinite cerințele art. 34 alin.3 Cod procedură civilă, recuzarea nu a fost respinsă pe nedrept, ci în mod justificat, iar asupra incompatibilității observă neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 24 alin.1 teza finală Cod procedură civilă, întrucât, în cauză, nu a avut loc o rejudecare după casare, ci o primă judecată în fond, după anularea, în apel, a hotărârii primei instanțe de constatare a necompetenței instanței române, soluția anulării primei sentințe și de trimitere a cauzei spre a fi soluționată pe fond de instanța română, a cărei competență a fost stabilită în speță, fiind menținută și în calea de atac exercitată de pârâta intimată, prin decizia nr.2782/10.10.2013 a Curții de Apel Ploiești (la care se referă apelantul, dar pe care o consideră decizie de casare).

Față de considerentele reținute mai sus, văzând și prevederile art. 295 alin.1 și art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge, ca nefondat, apelul pendinte judecății.

În privința cheltuielilor de judecată, tribunalul va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată după încheierea dezbaterilor în dosar de către intimata D. G. E., prin avocat substituient.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul J. F., domiciliat în municipiul B., . B, etj.3, ., împotriva sentinței civile nr._ din data de 17.12.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ - având ca obiect - reîncredințare minor, în contradictoriu cu pârâta D. G. E., domiciliată în comuna Țintești, ., cu reședința în Germania, localitatea Jagerstrase 27,_, Titisee Neustadt.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în apel către intimată.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Februarie 2015.

Președinte,

I. M.

Judecător,

D. R.

Grefier,

E. D.

Red. I.M./tehnored. C.S./ 4 ex./25.02.2015.

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr. - 8214

Judecătoria B.

Dosar fond nr. -_ *

Jud. fond - A. C.

← Curatelă. Decizia nr. 1330/2015. Tribunalul BUZĂU		Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1492/2015. Tribunalul BUZĂU →

Reintegrare în familie. Hotărâre din 04-02-2015, Tribunalul BUZĂU

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reintegrare în familie. Hotărâre din 04-02-2015, Tribunalul BUZĂU