Pretenţii. Sentința nr. 439/2014. Tribunalul CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 439/2014 pronunțată de Tribunalul CĂLĂRAŞI la data de 24-06-2014 în dosarul nr. 1101/249/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.439
Ședința publică de la 24 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. V. P.
Judecător G. C.
Grefier Anișoara I.
Pe rol judecarea apelului declarat de reclamantul I. I. V. împotriva sentinței civile nr.90 din 3 februarie 2014 pronunțată de Judecătoria L.-Gară în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. V., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat apelantul reclamant I. I. V., lipsă fiind intimatul pârât M. V..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;
Apelantul reclamant I. I. V., se legitimează cu C.I. . nr._, CNP_, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat sau probe de administrat și apreciază cauza în stare de judecată.
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru susțineri pe fond.
Apelantul reclamant I. I. V. având cuvântul arată că solicită admiterea apelului, casarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe sau admiterea apelului așa cum a fost formulat, casarea sentinței apelate și rejudecând pe fond să se admită cererea sa de chemare în judecată așa cum a fost precizată.
Mai arată că instanța de fond a respins acțiunea înțelegând în mod eronat, necorespunzător adevărului că el ar fi renunțat la proba cu martori ceea ce nu este adevărat. De asemenea arată că în toate chitanțele pe care le-a întocmit cu intimatul a specificat că de față sunt martori care au și semnat și cunoștea că martorii sunt utili și nu avea cum să renunțe la această probă relevantă și nu știe cum a ajuns instanța de fond la această concluzie. A solicitat să fie adus intimatul-pârât în instanță pentru a fi întrebat cine a trimis întâmpinarea respectivă, concluziile lucru pe care instanța nu l-a făcut și nu știe din ce motiv instanța s-a grăbit să încheie dosarul de la primul termen de judecată fără să administreze probele care după părerea sa erau foarte simplu de administrat, de probat.
Precizează că prin întâmpinarea depusă pentru acest apel de către avocatul intimatului-pârât se menționează că înscrisul reclamantului, chitanțele sale ar fi fost valabile numai dacă erau scrise de pârât dar acest este imposibil pentru că s-a menționat că intimatul nu știe carte însă acest lucru nu este adevărat întrucât acesta știe carte chiar acesta i-a lăsat actele pentru teren garanție în momentul acordării împrumutului și alte acte care erau semnate de intimat și un cazier judiciar care era emis pentru că intimatul dorea să meargă să dea examen pentru eliberarea permisului de conducere și consideră că dacă intimatul nu știa carte nu se ducea să dea examen pentru obținerea permisului. Tot în întâmpinare se mai arată că suma de 2880 pe care intimatul i-o datorează nu există și că nu are nici o datorie față de el însă prin întâmpinarea depusă la instanța de fond intimatul a recunoscut că este dator față de el, mai mult are și câteva SMS-uri prin care intimatul îi propune câteva variante și anume să se împace și să-și retragă plângerea asta întâmplându-se în timpul judecății la fond.
De asemenea mai arată că în întâmpinarea depusă în apel intimatul precizează că el nu a trimis prima întâmpinare și concluziile scrise lucru care nu este real deoarece și întâmpinarea și concluziile scrise de la fond sunt trimise de pe același număr de fax al avocatei prin care a trimis și întâmpinarea din apel. Mai mult în concluziile scrise la instanța de fond intimatul recunoaște că a discutat cu el în vederea încheierii unei tranzacții și să-i plătească eșalonat această sumă deoarece nu are posibilități financiare să-i achite toată suma deodată. Deci din toate actele de la dosar rezultă că intimatul a recunoscut că are o datorie față de el. Solicită admiterea apelului casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru că nu s-a efectuat cercetarea judecătorească așa cum trebuie, deci probe sunt destule din care rezultă că intimatul a recunoscut de atâtea ori că îi datorează această sumă.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei L. Gară sub nr._ /28.08.2013, reclamantul I. I.-V., domiciliat în comuna C.-V., ., CNP_, în contradictoriu cu pârâtul M. VERGIL, domiciliat în oraș L. Gară, sat Răzvani, ..6, jud. Călărași, CNP_, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea pârâtului la plata sumei de 2880 Euro pe care i-a împrumutat-o la data de 05.08.2010 plus dobânda legală aferentă acestei sume, pentru perioada cuprinsă între 14.08.2010 (data primei scadențe a împrumutului), până la data efectuării plații efective sau suma datorată indexată cu rata inflației;
- instituirea unui sechestru asiguratoriu asupra imobilului pârâtului, compus din casa de locuit și teren aferent situate la adresa de domiciliu;
- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii a arătat că la data de 05.08.2010 i-a împrumutat pârâtului suma de 2880 euro, cu obligația de restituire a întregii sume la data de 14.08.2010, sens în care, între părți s-a încheiat chitanța de mână din data de 05.08.2010, în prezența martorului I. M. (domiciliat în .. Călărași) care a și scris chitanța de împrumut.
A arătat că pârâtul i-a lăsat în custodie, în original, actul de proprietate al terenului dobândit la data de 19.04.2010, prin procura notarială dobândită la notariatul Public din L.-Gară, notar N. Ț. și că, în cazul în care împrumutatul nu restituie împrumutul, se obligă să pună la vânzare terenul mai sus-menționat și să-și achite împrumutul; în aceeași chitanță de împrumut se specifica „Menționez că actele originale de proprietate ale terenului mai sus-menționat, rămân în custodia împrumutătorului, până la achitarea sumei”.
Reclamantul a arătat că, întrucât pârâtul nu și-a respectat obligația asumată prin chitanța de împrumut din data de 05.08.2010, l-a contactat telefonic în mai multe rânduri și că s-a deplasat personal la domiciliul acestuia, cerându-i să-i restituie împrumutul, însă de fiecare dată i s-a spus că nu are bani și „să-l mai aștept să facă rost de bani”.
A arătat că, întrucât la data de 14.08.2013 se împlinea termenul de prescripție, în sens material, al dreptului de acțiune în justiție, prin notificarea din data de 29.07.2013, trimisă prin poștă cu scrisoarea recomandata nr._ cu confirmare de primire, primită de pârât la data de 02.08.2013, i-a cerut pârâtului să se prezinte la data de 05.08.2013 la sediul Primăriei comunei C.-V., jud. Călărași și să rezolve problema restituirii împrumutului.
A arătat că pârâtul nu a dat curs invitației însă, la data de 09.08.2013, împreună cu concubina sa, Hornet L. I. și copilul lor minor, s-au deplasat în municipiul Călărași și i-au cerut să se întâlnească, pentru a discuta referitor la restituirea împrumutului, ocazie cu care i-au spus că nu au bani, că nu-i pot restitui împrumutul, dar că solicită amânarea plății până la data de 25.08.2013 „când vor face rost de bani și își vor îndeplini obligația”, sens în care Hornet L. I. a întocmit înscrisul olograf intitulat „chitanță” din data de 09.08.2013, în prezența martorului I. M., rămânând valabile clauzele din chitanța anterioară, scrisă de I. M. în calitate de martor, la data de 05.08.2010.
A mai arată că, la data de 25.08.2013, l-a contactat telefonic pe pârât, care i-a răspuns că nu-i poate plăti datoria întrucât nu are bani și să-l mai aștepte; având în vedere prevederile Decretului nr.167/1958 privind prescripția extinctivă și împrejurarea că pârâtul refuză să-i restituie împrumutul acordat, formulează prezenta cerere de chemare în judecată.
Referitor la dobânda legală solicitată pentru perioada cuprinsă între 14.08.2010 (data primei scadențe a împrumutului), până la data efectuării plății efective, a precizat că această cerere are ca temei legal art.1 și 2 din O.G. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești.
În drept se invocă: art.1170, art.1576-1578, art.1584-1586, art.1587-1590 din vechiul Cod civil; art.2158 (1), art.2167, art. 2169 din Noul Cod Civil, art.591-592, art.274 din vechiul Cod de procedură civilă, art.309, art.951, art.972, art.453 din noul Cod de procedură civilă; art.1-3 din O.G. nr. 9/2000.
Alăturat cererii au fost atașate în copie: declarația numitului I. M.; contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1289/10.08.2010; notificarea din data de 29.07.2013; confirmare de primire; factura DIV_/29.07.2013; chitanța încheiată în data de 02.08.2013; cartea de identitate a reclamantului.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.583 din Codul de procedură civilă.
Cererea de chemare în judecată nu a fost timbrată.
Taxa judiciară de timbru stabilită de instanță a fost în cuantum de 842, 92 lei, din care 742,92 lei aferentă capătului nr.1 de cerere, conform art. 3 alin.1 din OUG nr. 80/2013 și 100 lei aferentă cererii de instituire a sechestrului asigurator, conform art.11 alin.1 pct. b) din OUG nr. 80/2013. Adresa prin care i s-a solicitat reclamantului să achite taxa de timbru de 842, 92 lei i-a fost comunicată reclamantului la data de 12.09.2013.
La data de 24.09.2013 reclamantul a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar în materie civilă, în sensul de a fi scutit de la plata taxei de timbru de 842, 42 lei (742,92+100).
Prin Încheierea dată în camera de consiliu la data de 30.09.2013 a fost admisă cererea de acordare a ajutorului public judiciar în materie civilă formulată de reclamant, dispunându-se acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 842,92 lei, suma avansându-se în întregime de către stat.
La data de 28.11.2013, prin fax recepționat de la C. V., s-a înregistrat la dosar întâmpinare, formulată în numele pârâtului de M. V., prin care s-a învederat următoarele:
- că este de acord cu suma de 2880 euro, deși este mult mai mare decât suma pe care a luat-o cu împrumut;
- că nu este de acord cu obligarea sa la plata dobânzii legale, deoarece în suma de 2880 euro a fost cuprinsă și dobânda, astfel că nu este de acord să plătească dobândă la dobândă.
- să nu fie obligat la cheltuieli de judecată, întrucât nu are nici un venit.
În drept: 205 și urm., art. 411 alin.2 pct.1 C.proc.civ.
La întâmpinare nu au fost atașate înscrisuri.
La data de 18.12.2013 s-a înregistrat la dosar răspunsul la întâmpinare formulat de reclamant, prin care:
1. pe cale de excepție a invocat nulitatea absolută a întâmpinării formulate de către pârâtul M. V., întrucât pârâtul nu a semnat întâmpinarea.
2. pe fond: deși pârâtul a precizat că este de acord cu aceasta sumă a arătat că ea este mult mai mare decât suma pe care a împrumutat-o, fără a preciza cuantumul sumei pe care pretinde ca ar fi împrumutat-o. Arată că, în realitate, pârâtul a împrumutat suma de 2880 euro, conform chitanței de mână din data de 05.08.2010 și a celei din data de 09.08.2013.
3. Suma pe care i-a împrumutat-o pârâtului, în cuantum de 2880 euro, nu conține nici o dobândă până la data scadenței, fapt ce rezultă din chitanțele de mână din data de 05.08.2010 și 09.08.2013. Legal, scadența împrumutului de 2880 euro era la data de 14.08.2010 și, întrucât pârâtul nu i-a restituit împrumutul, are dreptul legal să solicite dobânda legală de la data scadenței împrumutului până la data efectuării efective a plații. Mai arată că nu este vorba de „dobândă la dobândă”, cum susține pârâtul, pentru că suma împrumutată efectiv, în cuantum de 2880 euro, nu a fost purtătoare de dobândă, dobânda legală fiind solicitată numai pentru refuzul pârâtului de a plăti la scadență, respectiv 14.08.2010.
4. Cine pierde procesul să fie obligat de instanța de judecată la plata cheltuielilor de judecată.
Soluționând cauza Judecătoria L. Gară prin sentința civilă nr.90 din 3 februarie 2014 a admis excepția nulității întâmpinării, invocată de reclamant, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul I. I.-V. în contradictoriu cu pârâtul M. V..
Pentru a pronunța astfel instanța de fond a reținut că la data de 05.08.2010 s-a încheiat actul sub semnătură privată intitulat „declarație”, conform căruia numitul I. M. a arătat că reclamantul l-a împrumutat pe pârât cu suma de 2880 euro, pe care acesta se obliga să o restituie în întregime până la data de 14.08.2010, împrumut garantat „cu actul de proprietate al terenului din localitatea Răzvani, jud. Călărași dobândit la data de 19 aprilie 2010 prin procură notarială dobândită la notariatul public din L. Gară, notar N. Tigănilă. În cazul în care împrumutatul nu restituie împrumutul, împrumutatul se obligă să pună în vânzare terenul mai sus menționat și să-și achite împrumutul.”
La data de 09.08.2013, în prezența martorului I. M. s-a întocmit înscrisul olograf intitulat „chitanță”, redactat de numita Hornet L. I., prin care s-a arătat că termenul de restituire a împrumutului de 2880 euro acordat la data de 05.08.2010 se prelungește până la 25.08.2013 și că „rămân valabile clauzele din chitanța anterioară scrisă de I. M. în calitate de martor la data de 05.08.2010”.
Conform art. 148 NCPC, orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă indicarea instanței căreia îi este adresată, numele, prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, după caz, denumirea și sediul lor, numele și prenumele, domiciliul sau reședința reprezentanților lor, dacă este cazul, obiectul, valoarea pretenției, dacă este cazul, motivele cererii, precum și semnătura. De asemenea, cererea va cuprinde, dacă este cazul, și adresa electronică sau coordonatele care au fost indicate în acest scop de părți, precum numărul de telefon, numărul de fax ori altele asemenea (alin.1). Cererile adresate, personal sau prin reprezentant, instanțelor judecătorești pot fi formulate și prin înscris în formă electronică, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege (alin.2).
Cum întâmpinarea nu a fost semnată de pârât și nici nu se poate stabili legătura dintre pârât și expeditorul întâmpinării către instanță (prin poșta electronică) iar pârâtul nu a fost prezent la instanță, pentru a se stabili dacă acesta își însușește întimpinarea depusă la dosar, urmează a admite excepția invocată de reclamant prin răspunsul la întâmpinare și a constata nulitatea întâmpinării.
Conform art. 969 alin.1 C. civ. 1864, în vigoare la momentul încheierii contractului de împrumut (act sub semnătură privată), convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante iar potrivit art. 1073 C.civ. 1864, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare”.
Potrivit art. 1576 C.civ.1864 „împrumutul este un contract prin care una din părți dă celeilalte oarecare câtime de lucruri, cu îndatorire pentru dânsa de-a restitui tot atâtea lucruri, de aceeași specie și calitate”, în timp ce art. 1584 C. civ. 1864 arată că „la termenul convenit de către părți, împrumutatul este dator a restitui suma împrumutată”.
Instanța a mai reținut că dovada contractului de împrumut, care are un caracter real, este supusă regulilor generale în materie de probațiune, împrumutul fiind un contract unilateral, întrucât doar împrumutatul are obligația de restituire și de plată a dobânzilor.
Astfel, potrivit art. 1180 alin.1 C. civ. 1864, actul sub semnătură privată, prin care o parte se obligă către alta a-i plăti o sumă de bani sau o câtime oarecare, trebuie să fie scris în întregul lui de acela care l-a subscris, sau cel puțin acesta, înainte de a subsemna, să adauge la finele actului cuvintele bun și aprobat, arătând totdeauna în litere suma sau câtimea lucrurilor și apoi să iscălească.
Conform art. 1191 alin.1 C. civ. 1864, dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată.
Potrivit art. 1197 C. civ. 1864, regulile mai sus prescrise nu se aplică în cazul când există un început de dovadă scrisă (alin.1). Se numește început de dovadă orice scriptură a aceluia în contra căruia s-a format petiția, sau a celui ce el reprezintă și care scriptură face a fi de crezut faptul pretins (alin.2).
Chiar dacă pârâtul nu a redactat personal înscrisurile sub semnătură privată de care se prevalează reclamantul sau nu a adăugat în litere formula „bun și aprobat” urmată de arătarea în litere a sumei, înainte de a semna, sancțiunea nerespectării formalității cerute de art. 1180 C. civ. 1864 constă în aceea că înscrisurile sunt lipsite de puterea probatorie pe care ar fi avut-o dacă erau respectate dispozițiile art. 1180 alin.1 C.civ. 1864, dar aceasta nu afectează convenția părților ca act juridic (negotium iuris), convenție ce se poate dovedi prin alte mijloace de probă (martori, prezumții), înscrisurile constituind astfel un început de dovadă scrisă.
Cum întâmpinarea urmează a fi anulată, la cererea reclamantului, pentru lipsa semnăturii pârâtului, instanța nu poate ține seama de conținutul acesteia prin care pârâtul se exprima acordul față de plata sumei 2880 euro.
Având în vedere și faptul că reclamantul a înțeles să renunțe la proba testimonială, ce ar fi putut fi administrată, în completarea înscrisurilor sub semnătură privată ce constituie în speță numai un început de dovadă scrisă, urmează a respinge cererea reclamantului, de obligare a pârâtului la plata sumei de 2880 Euro.
Pe cale de consecință urmează a se respinge și cererea de obligare a pârâtului la plata dobânzii legale aferente sumei de 2880 euro.
Potrivit art. 951 NCPC, Sechestrul asigurător constă în indisponibilizarea bunurilor mobile sau/și imobile urmăribile ale debitorului aflate în posesia acestuia sau a unui terț în scopul valorificării lor în momentul în care creditorul unei sume de bani va obține un titlu executoriu.
Condițiile de înființare a sechestrului asigurător sunt stabilite în art. 952 NCPC.
Potrivit alin.1, creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată în scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat cerere de chemare în judecată. El poate fi obligat la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de către instanță.
Conform alin.2, același drept îl are și creditorul a cărui creanță nu este constatată în scris, dacă dovedește că a intentat acțiune și depune, odată cu cererea de sechestru, o cauțiune de jumătate din valoarea reclamată.
Față de considerentele de mai sus vizând înscrisurile de care se prevalează reclamantul, instanța constată că acesta se află în ipoteza alin.2 al art. 952 NCPC, astfel că în lipsa unei cauțiuni de jumătate din valoarea reclamată (echivalentul a 1440 euro), urmează a se respinge și capătul de cerere vizând instituirea sechestrului asigurator.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel reclamantul apreciind-o netemeinică și nelegală, solicitând admiterea apelului, casarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe sau admiterea apelului așa cum a fost formulat, casarea sentinței apelate și rejudecând pe fond să se admită cererea sa de chemare în judecată așa cum a fost precizată.
În motivarea apelului se reia situația de fapt prezentată de către același reclamant și soluția instanței de fond, și parte din motivele acesteia asupra cărora tribunalul nu insistă ele fiind redate mai sus iar de esența apelului sunt motivele de netemeinicie și nelegalitate a sentinței în opinia celui ce exercită calea de atac.
Astfel arată că instanța nu a avut în vedere că pârâtul a fost de acord, prin întâmpinare, să-i restituie suma solicitată și că a insistat, oral, la termenul din 20.01.2014 să dispună aducerea pârâtului în instanță chiar și cu mandat de aducere și nu i s-a comunicat faptul că întâmpinarea pârâtului a fost depusă prin intermediul altei persoane. Astfel s-a nesocotit principiul contradictorialității și nelegal s-a judecat la primul termen de judecată încălcându-se și principiul rolului activ al judecătorului. Apreciază că, în mod eronat, instanța a reținut că ar fi renunțat la proba cu martori, solicitată chiar prin acțiune.
De asemenea, apreciază, că nelegal instanța i-a respins și cererea de sechestru, deoarece cauțiunea trebuia să fie stabilită de instanță, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile alin. 2 ale art. 952 ncpc ci cele ale alin. 3 din același articol.
În drept se invocă art. 466 – 482 ncpc.
Prin încheiere din 20.05.2014 tribunalul a admis cererea apelantului și a fost scutit de plata taxei de timbru ce a fost stabilită în sarcina sa respectiv de 371,46 lei și 50 lei timbru judiciar.
Prin întâmpinarea depusă, prin avocat P. V., conf. delegației depusă la dosar, pârâtul solicită respingerea apelului și apreciază sentința temeinică și legală, atât pe fond cât și cu privire la sechestru, menționând că nu datorează nici o sumă de bani reclamantului, că nu a trimis la fond nici o întâmpinare.
În drept se invocă art. 205 și urm, art. 411, alin.2, pct. 1 ncpc.
Pârâtul depune și concluzii scrise.
Prin răspunsul la această întâmpinare, reclamantul reia întreaga prezentare din acțiune, sentința apelată și motivele de apel pentru a contrazice susținerile pârâtului, apreciind apelul său fondat. Cu privire la faptul că pârâtul susține că nu a trimis la fond vreo întâmpinare solicită a se constata că toate comunicările de la fond și apel către instanțele de judecată vin de pe adresa electronică a aceleiași avocate.
Tribunalul reține că în cauză aplicabile sunt dispozițiile Codului civil (1864) având în vedere data încheierii convenției, prin actul ulterior s-a prelungit doar termenul de plată, și sunt aplicabile dispozițiile noului cod de procedură civilă (aplicabil cu data de 15.02.2014) având în vedere data introducerii acțiunii.
În raport de actele și lucrările dosarului de probele administrate în cauză, de motivele de apel invocate și în limita acestora conf. art. 479 (1) din cpc, tribunalul apreciază apelul nefondat urmând a-l respinge conf. art. 480 din cpc, urmând a menține sentința ca fiind temeinică și legală pe considerentele ce vor fi expuse.
Tribunalul reține că cel ce face o solicitare instanței de judecată, în speță reclamantul, trebuie să o dovedească.
Tribunalul reține că instanța de fond a respins acțiunea reclamantului ca nedovedită deoarece acesta a renunțat la administrarea probei cu martori. Instanța nu a putut lua act de acordul de plată al pârâtului dat prin întâmpinare deoarece reclamantul a solicitat iar instanța a admis cererea acestuia și a declarat nulă întâmpinarea. Un act nul este un act inexistent. Înscrisul depus de reclamant, pe considerentele arătate în sentință, instanța de fond, l-a considerat, în mod legal, insuficient în dovedirea acțiunii. Cu privire la sechestru instanța de fond a apreciat că o dată cu cererea trebuia depusă și cauțiunea.
Astfel, de vreme ce a constatat nulă întâmpinarea instanța de fond nu putea să mai aibă în vedere că pârâtul a fost de acord, prin întâmpinare, să-i restituie suma solicitată. Din încheierea din 20.01.2014 nu rezultă că reclamantul a solicitat instanței, oral, să dispună aducerea pârâtului în instanță chiar și cu mandat de aducere. Apelantul nu a solicitat eliberarea unei copii de pe înregistrarea audio a ședinței pentru a se verifica cele susținute, respectiv că instanța nu ar fi consemnat aceste susțineri în încheiere.
Faptul că nu i s-a comunicat că întâmpinarea pârâtului a fost depusă prin intermediul altei persoane nu are relevanță în cauză.
Nici motivul legat de proba cu martori nu este fondat. Reclamantul nu a solicitat proba cu martori nici prin acțiune și nici în ședința din 20.01.2014, când instanța de fond i-a acordat cuvântul pe probe ci doar proba cu înscrisuri. În aceeași ședință instanța a luat act, prin încheiere, că reclamantul renunță la proba testimonială. Ori această mențiune reprezintă realitatea și adevărul până la înscrierea în fals, probă nesolicitată, de către apelant, în apel.
Având în vedere cele arătate a fi consemnate în încheierea din 20.01.2014 tribunalul apreciază că instanța de fond a respectat principiul contradictorialității în circumstanțele date, cauza judecându-se în lipsa pârâtului, precum, și principiul rolului activ al judecătorului, care nu se poate transforma totuși în persoana vreuneia dintre părții sau să facă pe reprezentantul acesteia rolul judecătorului fiind, în esență, acela de a asculta părțile, de a lămuri aspectele pe care le apreciază neelucidate, prin întrebări puse părților, prin prezentarea drepturilor procesuale ale părților și limitele exercitării acestora. Faptul că dosarul s-a judecat la primul termen de judecată nu încalcă vreun principiu, deoarece noul cod de procedură civilă cunoaște o faza premergătoare care are tocmai rolul, de a scurta durata de judecată.
Deși într-o atare situație, când respingerea pe fond a cauzei este legală, nu s-ar mai impune analiza apelului cu privire la sechestru tribunalul apreciază și sub acest aspect sentința legală nefiind aplicabile dispozițiile alin. 3, invocate de către apelant deoarece aceste dispoziții se referă la situația în care debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului, aspecte neinvocate de către reclamant.
Tribunalul reține că deși apelul este o cale devolutivă, în limitele prevăzute de art. 476 – 479 cpc, nici în această cale apelantul nu a solicitat administrarea vreunei probe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de către reclamantul I. I. V. împotriva sentinței civile nr.90 din 3 februarie 2014 a Judecătoriei L. Gară.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Iunie 2014.
Ptr.Președinte, M. V. P. aflat în C.O. VICEPREȘEDINTE N. D. | Judecător, G. C. | |
Grefier, Anișoara I. |
Redct.Gh.C.
J.f.A.E.M.
Tehnoredct.Gh.C.+AI
Exp.4/30 Iunie 2014
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 33/2014. Tribunalul... | Partaj judiciar. Sentința nr. 617/2014. Tribunalul CĂLĂRAŞI → |
|---|
