Fond funciar. Decizia nr. 418/2013. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 418/2013 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 2247/211/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILA Nr. 418/2013
Ședința publică de la 16 Aprilie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. L.
JUDECĂTOR: M. O.-S.
JUDECĂTOR: D.-I. T.
GREFIER: A. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurent P. E., recurent B. I. împotriva Sentinței civile nr._/28.11.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., privind și pe intimat C. L. DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 CLUJ-N., intimat C. J. DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 CLUJ, intimat B. V., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa partilor.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la data de 9.04.2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată următoarele
Prin Sentința civila nr._/28.11.2012, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., a fost admisa în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta P. E., în contradictoriu cu pârâtele C. LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR CLUJ-N., C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR CLUJ, și pârâtul B. I..
A fost obligată pârâta C. LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR CLUJ-N. să procedeze la punerea în posesie a reclamantei P. E. si a pârâtului B. I. cu privire la terenul în suprafață de 2900 mp, situata în zona „Cărărele”, conform Anexei 34 poziția 22 validata prin Hot. Nr. 90/2003 emisă de C. Județeana Cluj, pe amplasamentul stabilit.
A fost obligată pârâta C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR CLUJ să procedeze la emiterea titlului de proprietate în favoarea reclamantei P. E. si a pârâtului B. I. cu privire la terenul în suprafață de 2900 mp, situata în zona „Cărărele”, conform Anexei 34 poziția 22 validata prin Hot. nr. 90/2003 emisă de C. Județeana Cluj.
Au fost respinse pretențiile reclamantei P. E. cu privire la diferența de teren de până la 4251 mp, situata în zona „Cărărele”, înscrisă în CF 158 Feleacu nr. topo 3275, ca neîntemeiate.
A fost respinsă cererea de chemare in judecată a altor persoane care ar putea pretinde aceleași drepturi ca si reclamantul, formulata de pârâtul B. I. împotriva intervenientei în nume propriu B. V., cu domiciliul în com. Feleacu, ., jud. Cluj.
A fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei C. L. de aplicare a Lg. nr. 18/1991 la plata cheltuielilor de judecată.
A fost obligat pârâtul B. I. la plata către reclamanta a sumei de 750 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând in ½ parte din onorariul de expert.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele :
Potrivit art. 11 pct 8 din HG nr. 890/2005 în cazul în care, după înregistrarea cererii, fostul proprietar prezintă probe doveditoare înainte de punere in posesie, pentru suprafețe mai mari avute in proprietate, reconstituirea se va face pentru întreaga suprafață dovedita.
De asemenea potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 18/1991 suprafața adusa în cooperativa agricola de producție este cea care rezulta din actele de proprietate, cartea funciara, cadastru …în lipsa acestora din orice probe, inclusiv declarații de martori.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezulta că fostul proprietar trebuie să facă dovada certa a dreptului săude proprietate asupra terenurilor solicitate a fi reconstituite fie prin cererea inițială, fie ulterior. În speță, reclamanta solicita atribuirea terenului în suprafață de 4251 mp, în calitatea de succesoare a fostului proprietar B. G., justificându-și cererea pe înscrierile din CF nr. 158 Feleac, în care apare menționat proprietar tabular C. V., înscris la data de 1892 cu suprafața de 1181 stj, teren arabil. Desi a depus schiță cu arborele genealogic (f. 58) și acte de stare civilă, reclamanta nu a făcut dovada faptului că antecesorul său este moștenitorul proprietarului tabular și care atare, titularul dreptului de proprietate asupra terenului menționat, dobândit prin moștenire legală sau testamentară. Or, dispozițiile art. 11 pct 8 din HG nr. 890/2005 se refera la dovada dreptului de proprietate al fostului proprietar deposedat care solicita reconstituirea dreptului de proprietate - personal sau prin moștenitorii săi. În privința fostului proprietar B. G. s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra suprafeței de 0,29 mp, la locul numit „Cărărele”, cu care acesta apare înscris în Registrul Agricol în anul 1959 – prezumându-se că terenurile menționate in Registrul Agricol erau cel deținute in fapt de către titularul înscrierii – fără a se face însă proba deținerii unei suprafețe mai mari decât cea înscrisă în registru. Înscrierile din CF 158 Feleac fac dovada dreptului de proprietate al fostului proprietar înscris în cartea funciară - C. V. și ar putea constitui temeiul unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate după acesta.
Pentru aceste motive, instanța a apreciat că cererea reclamantei în privința diferenței de teren de până la 4251 mp este neîntemeiată, fiind respinsa ca atare.
În ceea ce privește terenul în suprafață de 0,29 ha, situat la locul numit „Cărărele”, instanța a reținut că acesta a fost înscris în Anexa nr. 34, poz. 22, în favoarea lui B. I. si V. S., anexa validata prin Hotărârea nr. 90/12.05.2003, iar până la data introducerii cererii nu s-a emis in favoarea succesorilor defunctului B. G. titlu de proprietate, aspect care rezulta si din poziția procesuală a pârâtei C. L.. Totodată, potrivit art. 116 din Legea nr. 18/1991 comisiile comunale au obligația efectuării operațiunilor stabilite de lege, înaintând acest lucrări comisiilor județene în vederea emiterii titlului de proprietate
Or, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat constant în litigii izvorâte din Legea nr.18/1991, în sensul recunoașterii dreptului efectiv la reconstituire, numai după finalizarea procedurilor prevăzute de legea specială, respectiv prin eliberarea titlului de proprietate. Astfel, în cauza M. P. contra României, s-a statuat că Legea nr.18/1991, instituie în sarcina autorităților desemnate obligația legală de finalizare a procedurii de reconstituire, încât odată validat dreptul de proprietate, comisiile nu se pot exonera de sarcina legală, decât prin îndeplinirea acesteia, în acest mod fiind respectat dreptul la respectarea bunurilor, instituit de art.1 din protocolul 1 al CEDO.
În acest sens, apreciind că a fost depășit termenul rezonabil în care C. L. era obligată că întocmească documentația necesara si să procedeze la punerea in posesie a reclamantei și pârâtului pentru terenul validat de 0,29 ha, a obligat pârâta C. L. să procedeze la punerea în posesie a reclamantei P. E. si a pârâtului B. I. cu privire la terenul în suprafață de 2900 mp, situata în zona „Cărărele”, conform Anexei 34 poziția 22 validata prin Hot. Nr. 90/2003 emisă de C. Județeana Cluj, pe amplasamentul stabilit și consecutiva va obliga pârâta C. Județeana la emiterea titlului de proprietate aferent.
Față de soluția data în ceea ce privește cererea principală, instanța a respins cererea de chemare in judecată a altor persoane care ar putea pretinde aceleași drepturi ca si reclamantul, formulata de pârâtul B. I. împotriva intervenientei în nume propriu B. V..
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, raportat la dispozițiile art. 274 C.pr civ. și precizările părților privind pretențiile accesorii referitoare la cheltuielile de judecată, a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei C. L. la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariul de avocat, ca neîntemeiată și a obligat pârâtul B. I. la plata către reclamanta a sumei de 750 de lei, reprezentând ½ din onorariul de expert, având în vedere poziția acestuia in sensul admiterii acțiunii.
Împotriva sentinței civile examinate a declarat recurs în termen legal reclamanta P. E. (f. 8-10) solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a acesteia, în sensul admiterii acțiunii formulate de către reclamantă în contradictoriu cu celelalte părți, sub aspectul acordării și a diferenței de suprafață de 1.351 mp pe lângă cei 2.900 mp, acordați, respectiv până la întregirea suprafeței de 4.251 mp; să fie obligată intimata C. Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Cluj-N. la plata sumei de 2.250 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fondul cauzei și care se compun din: suma de 1.500 lei onorariu avocațial și suma de 750 lei, ce reprezintă cota de 1/2 parte din contravaloarea expertizei de identificare a terenului, cheltuieli dovedite cu chitanțele anexate la dosarul instanței de fond; menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.
O primă critică adusă sentinței vizează neacordarea de către prima instanță și a suprafeței de 1.351 mp, înscrisă în C.F. nr. 158 Feleacu sub A+6 cu nr. top 3275, cu precizarea că reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată întreaga suprafața de 4.251 mp, cât este înscrisă în C.F. nr. 158 Feleacu și la fața locului, având un temei legal în acest sens, prevăzut de disp. art .11 pct.8 din HG nr. 890/2005, iar prima instanță a acordat doar suprafața de 2.900 mp, suprafață cu care antecesoarea reclamantei și pârâtul B. I. au fost validați prin H.C.J. nr. 89/2003 în anexa nr. 34 la poziția nr. 22 (fila nr. 11 dosar fond), prima instanță acordând doar suprafața de 2.900 mp pe considerentul că reclamanta nu a făcut dovada faptului că antecesorul său (B. G. — persoană care figurează în registrul agricol) este moștenitorul proprietarului tabular C. V., însă contrar acestor rețineri de către instanța de fond, arată că sub aspect probator a dovedit cu actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei, arătând prin notele de ședință depuse în ședința publică din 20.03.2012 că înțelege să facă dovada cu acte de stare civilă (filele 9, 59-63 dosar fond) a filiației începând cu proprietarul tabular de sub B.l C. V. din C.F. nr. 158 Feleacu și până la toate părțile din acest dosar.
Astfel, așa cum rezultă din arborele genealogic aflat la fila 58 dosar fond (și la care prima instanță a făcut referire în sentință), rezultă că proprietarul tabular C. V. a fost căsătorit cu N. M., iar aceștia au avut o fiică C. Gafia (iar din certificatul de naștere al acesteia aflat la fila 59 dosar fond se poate observa numele părinților V. si M.), care a fost căsătorită cu C. A., iar aceștia au avut o fiică, respectiv pe C. M. căsătorită cu B. G. (persoană care s-a înscris în C.A.P. cu suprafața de 2.900 mp si care a fost validată pe numele pârâtului B. I. si al antecesoarei subsemnatei V. S.).
In acest sens, B. G. și cu B. M. au avut 3 copii, respectiv pe B. I. (intimatul din prezenta cauză), pe defuncta V. S. (persoană după care recurenta-reclamantă este unica moștenitoare în baza certificatului de legatar nr. 81/2006 —fila 12 dosar fond) și pe B. V. nasc. B. (persoană chemată în judecată de către pârâtul B. I. prin cererea de chemare în judecată a altor persoane aflată la fila 22 dosar fond).
Având în vedere că prima instanță nu a verificat cu atenție arborele genealogic și succesiunea actelor de stare civilă depuse de către reclamantă la filele 58-63 dosar fond și cu care a făcut dovada faptului că antecesoarea sa este moștenitoarea proprietarului tabular C. V., sentința primei instanțe sub acest aspect este nelegală și netemeinică.
Mai mult, din suplimentul la raportul de expertiză topografică efectuat în cauză și depus la data de 11.10.2012 și care viza răspunsul la obiecțiunile Comisiei Locale Cluj-N. în pag. 2 la răspunsul la obiecțiunea nr. l se arată că „deși suprafața validată în anexa nr. 34, poziția nr. 22 este de 2.900 mp, în regim de carte funciară urmașii defunctului B. G. moștenesc o suprafață de 1. 181 stj.p. înscriși în C.F. nr. 158 Feleacu, CU nr. top 3275", iar la răspunsul la obiecțiunea nr.4 se arată că firma de topografie care a întocmit un plan cadastral care viza întreg trupul Cărărele a făcut identificarea imobilelor parțial cu nr. topografice și parțial cu poziții din anexe, iar în acel plan cadastral . a fost identificată cu nr. top 3279 care are suprafața de 1.181 sti.p (4.251 mp si nu suprafața trecută pe plan de 2.900). aspect care nu a fost contestat de către C. Locală Cluj-N. în fața primei instanțe.
Astfel, în mod greșit prima instanță nu a acordat întreaga suprafață de 4.251 mp, suprafață care am dovedit că este liberă, așa cum a constatat expertul prin suplimentul la expertiză, am probat-o cu cartea funciară nr. 158 Feleacu, iar la fața locului există suprafața solicitată, pe de o parte, precum și având în vedere că încă nu a avut încă loc punerea în posesie și existând în această materie dispoziția legală expresă (art. 11 pct. 8 din H.G. nr. 890/2005), care dă posibilitatea părții să prezinte probe doveditoare înainte de punerea în posesie pentru suprafețe mai mari avute în proprietate, situație în care reconstituirea se face pe întreaga suprafață dovedită, iar sub acest aspect practica judiciară este constantă, reclamanta prin reprezentant depunând la dosarul cauzei (filele 102-106 dos. fond), decizia civilă nr. 283/R/2009 a Tribunalului Cluj, într-o speță similară tot în incinta Stațiunii Pomicole Cluj s-a reținut incidența art. 11 pct. 8 din H.G. nr. 890/2005.
O altă critică adusă sentinței se referă la neacordarea, în totalitate de către instanța de fond a cheltuielilor de judecată, solicitate de către reclamantă de la pârâta Comisa Locală Cluj-N., astfel, instanța de fond nu argumentează care sunt motivele pentru care nu au fost acordate aceste cheltuieli de către aceasta, limitându-se a arăta în considerentele sentinței că „va respinge cererea de obligare a pârâtei C. Locală la plata cheltuielilor de Judecată, ca neîntemeiată", fără a motiva în ce consta netemeinicia acordării acestora.
Cheltuielile de judecată neacordate au fost în sumă de 2.250 lei, fiind justificate cu chitanțele anexate, fiind compuse din suma de 1.500 lei, cu titlu de onorariu avocațial și suma de 750 lei, ce reprezintă cota de 1/2 parte din contravaloarea expertizei de identificare a terenului, iar în temeiul disp. art. 274 C.proc.civ. și art. 52 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 se impunea obligarea pârâtei C. Locală Cluj-N.. La acordarea acestora prin reținerea culpei procesuale a acestei pârâte, raportat la poziția procesuală exprimată prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de 26.03.2012 (fila 67 dosar fond) unde aceasta arată că se opune admiterii acțiunii, solicitând respingerea acțiunii, cu toate că exista o validare din partea acesteia, recunoscând antecesoarei reclamantei cât și pârâtului B. I. calitatea de persoane îndreptățite la reconstituire prin înscrierea la poziția nr.22 în anexa nr.34, cât și prin validarea acestei anexe prin Hotărârea nr. 90/2003.
In suma ce reprezenta cheltuielile de judecată, a mai solicitat ca această pârâtă să-i achite și suma de 750 lei, reprezentând cota de 1/2 parte din contravaloarea expertizei topografice (întrucât cealaltă cotă de 1/2 - 750 lei – a fost solicitată a fi achitată de către pârâtul B. I., întrucât îi profită si acestuia expertiza efectuată), sumă care de altfel a fost acordată, obligându-1 pe acesta la plata sumei de 750 lei, astfel că atâta timp cât a solicitat ca cealaltă jumătate din valoarea expertizei să-i fie achitată de această pârâtă, prima instanță trebuia să oblige pârâta la plata cheltuielilor solicitate, astfel că atâta timp cât a existat o opoziție scrisă la admiterea acțiunii se impunea obligarea Comisiei Locale la plata tuturor cheltuielilor de judecată, solicitate de către reclamantă.
Impotriva hotărârii a declarat recurs în termen legal și pârâtul B. I. solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii de fond în sensul admiterii acțiunii în întregime.
1.În motivele cererii recurentul invocă prevederile art. 8 pct. 2, art. 11 pct. 1 și 2 din Legea nr. 18/1991, art. 11 pct. 8 din H.G. nr. 890/2005 și art. 6 pct. 1² din Legea nr. 1/2000.
Referitor la forța probantă a consemnărilor făcute in registrele agricole in perioada 1945-1990, recurentul a arătat că aceste înscrieri au fost făcute pe baza declarației persoanelor interesate, agentul instrumentator limitându-se sa ateste declarațiile persoanelor interesate, practica judiciara constanta in materie a statuat ca registrul agricol face dovada, in ce privește inscrierile făcute doar pana la proba contrara in conformitate cu disp.art.1174 C.civ. vechi.
Se arată de asemenea că, în speță, își găsește aplicabilitatea și art. 26 din Legea nr. 115/1938, în vigoare la momentul înființării CAP.
2. In contextul dispozițiilor legale la care recurentul a făcut referire mai sus solicită ca instanța să țină cont că:
In speța s-a făcut dovada prin cartea funciara nr.158 Feleacu, A+6 nr.top.3275 - arator in suprafața de 1181 stj.p - - amplasamentul Cararele - ca proprietarul cu drept de proprietate inscris sub B 1 figurează numitul C. V..
Cu actele de stare civila existente in copie la dosar s-a făcut dovada ca unica succesoare legala a proprietarului de CF - C. V. a fost C. M. - căsătorita cu B. G., in calitate de nepoata de fiica a proprietarului de c.f., C. Gafia csasatorita cu C. A..
C. M., căsătorita cu B. G., a fost mama recurentului B. I., respectiv bunica reclamantei.
In condițiile disp. art.26 din Legea nr.115/1938, mama recurentului si bunica reclamantei, nepoata de fiica a proprietarului de c.f., C. V., C. M. căsătorita B. deținea in proprietate, la momentul infiintarii CAP si preluării terenului de acesta întreg terenul moștenit din CF.158 Feleacu A+6 nr.top.3275, in suprafață de 1181 stj.p.
Mama recurentului si bunica reclamantei, nu apare cu Poziție in RA, deoarece pozițiile in RA anterior anului 1962 erau deschise pe numele capului gospodăriei, in speța soțul lui B. M. fosta C., respectiv B. G..
Astfel, la nivelul anului 1991, prin cererea 560/20.03.1991, recurentul a solicitat numai suprafața de 0,29 ha pe amplasamentul Cararele, cererea fiind aprobata si validată doar pentru aceasta suprafața cererea fiind făcuta cu referire la poziția din RA, a lui B. G. tatăl său si bunicul reclamantei.
Atâta vreme cat in prezentul dosar s-a făcut dovada certa - cu cartea funciara in ce privește intinderea dreptului de proprietate deținut de familia B. anterior cooperativizării - in speța sunt incidente disp.art. 11 pct.8 din HG.890/2005 - cartea funciara atestând ceasta intindere, care in contextul disp.art.1174 C.civil anterior constituie dovada contrara raportat la inscrerile din RA.
Prin întâmpinarea formulată intimata C. locală pentru aplicarea legii nr. 18/1991 (f. 20-21) a solicitat respingerea recursurilor.
În motivele întâmpinării se arată că, instanța de fond a făcut o interpretare si aplicare corecta a dispozițiilor legale incidente, raportate la drepturile pârtilor in litigiu, hotărârea fiind in același timp in concordanta cu probele care au fost administrate in cauza.
Învederează instanței de recurs faptul ca, asa cum a arătat si in fata instanței de fond, in urma cererii formulate de către reclamanta in baza Legii nr. 18/1991, aceștia au fost inscrisi in anexa nr. 34 Feleacu, la poziția 22, in calitate de moștenitori ai defunctului B. G. cu suprafața de 0,29 ha la Cararele.
Hotărârea Comisiei Județene ni .89/2003, prin care s-a validat anexa nr. 34 Feleacu, nu a fost contestata de către reclamanți in termenul legal prevăzut de lege, deși aceste anexe au fost afișate, conform art. 26, alin 2, din HG nr. 1172/2001, in vigoare la data validării anexei nr. 34, la PriMaria Feleacu, reclamanta cunoscând acest aspect, fiind prezenta in fata Comisiei Locale cu ocazia identificării terenului validat.
Astfel potrivit art. 27 alin. 1-4, din HG nr. 890/2005, C. L. avea obligația de a afișa la sediul Consiliului Local, anexele validate, urmând ca persoanele nemulțumite sa le conteste, in termen de 10 zile de la afișare.
In alta ordine de idei, terenul care face obiectul prezentului dosar nu a fost solicitat in baza Legii nr. 247/2005. Cererea formulata in anul 1991, prin care a solicitat suprafața de 0,29 ha a fost soluționată prin H.C.J. nr. 890/2003. Diferența de suprafața care face obiectul prezentei cauze nu a fost solitata niciodată de către reclamanta si nici de către paratul B. I..
De altfel in cartea funciara, din anul 1892, proprietar asupra terenului apare inscris numitul C. V., fata de care reclamanta si paratul B. I. nu au făcut dovada faptului ca sunt persoane îndreptățite, nedepunând la dosarul cauzei, acte de stare civila sau certificat de moștenitor după acesta, pentru a putea solicita întreaga suprafața de teren din CF. Mai mult decât atât aceștia nu au făcut dovada faptului ca suprafața de 4251 mp, pe care o solicita a a fost transmisa antecesorilor sai, in condițiile in care care in prezentul recurs, reclamanta menționează faptul ca B. G. a adus in CAP doar suprafața de 2900 mp, ceea, ce denota faptul ca fiind înscris in CAP doar cu suprafața de 2900 mp, nu a deținut intreaga suprafața de 4251 mp, pe care o solicita acum, diferența de teren ajungând in patrimoniul unor alți moștenitori ai defunctului C. V..
Pentru a putea solicita întreaga suprafața de teren după C. V., reclamanții trebuiau sa facă dovada ca sunt singurii moștenitori ai proprietarilor tabulari pe de o parte, iar pe de alta parte, trebuiau sa dovedească întinderea dreptului de proprietate al antecesorului lor, in condițiile in care numitul B. G. a intrat in CAP doar cu suprafața de 2900 mp, atât au cerut in baza Legii nr. 18/1991, acesta suprafața le-a fost validata, iar o alta cerere de reconstituire pentru diferența de teren nu au depus.
Terenul identificat de către reclamanți, pe acest nr. topo este terenul validat, înscris in registrul agricol al numitului B. G.. Asta nu înseamna insa ca reclamanții pot solicita o suprafața mai mare de teren din acest nr. topografic fara sa depună cerere prin care sa solicite aceasta diferența sau sa-si facă dovada filiației fata de proprietarul de carte funciara.
Mai mult decât atât, înscrierea in registrul agricol, a fost făcuta de către numitul B. G., fiind făcuta chiar in baza declarației persoanei care deținea acest teren, da naștere prezumției ca, la data înscrierii, in anul 1959, aceasta era proprietara doar asupra terenurilor înscrise.
Dovada dreptului de proprietate trebuie sa se facă la un moment cat mai apropiat de cel al colectivizării, având in vedere ca suprafața ce se restituie conform legii este cea adusa in CAP si nu cea găsită ., care nu are legătura cu revendicatorii cu aproximativ 70 de ani anterior colectivizării.
t
In ceea ce privește dispozițiile art. 11, pct. 8, din HG nr. 890/2005, consideram faptul ca acestea nu sunt aplicabile in speța, deoarece reclamanții nu au depus cerere in baza Legii nr. 247/2005, iar cererea depusa in anul 1991, a fost soluționată, fara a fi contestata. Pentru a se putea aplica prevederile art. 11, din HG nr. 890/2005, reclamantul trebuia sa depună o noua cerere in baza Legii nr. 247/2005, prin care sa solicite diferența de teren, dintre suprafața validata si ceea care este înscrisa in CF, iar pana la soluționarea acesteia si punerea in posesie putea sa solicite o suprafața mai mare, daca o putea dovedi si nu acum, când cererea depusa in baza Legii nr. 18/1991 a fost soluționată, iar validarea ei nu a fost contestata. Potrivit art. 11, pct.8, din HG nr. 890/2005, in cazul in care după înregistrarea cererii, fostul proprietar prezintă probe doveditoare, înainte de punerea in posesie, pentru suprafețe mai mari avute in proprietate, reconstituirea se face pentru întreaga suprafața dovedita. Astfel pentru a ne afla in situația in care sa se poate aplica prevederile art. 11, pct. 8 din HG nr. 890/2005, legiuitorul prevede in mod clar existenta unei cereri de reconstituire in baza Legii nr. 247/2005 si nu existenta unei cereri anterioare care a fost soluționată de către Comisiile de fond funciar, si prin care s-a stabilit in mod clar suprafața la care este îndreptățit reclamantul, suprafața de teren care de altfel nu a fost contestata, situație in care aflam in acest moment.
Este bine știut faptul ca in temeiul legilor fondului funciar, reconstituirea dreptului de proprietate se poate realiza doar in baza unei cereri de reconstituire depusa in termen legal, principiu ce rezulta din prevederile art. 8, din Legea nr. 18/1991, republicata si din împrejurarea ca ori de cate ori o noua lege in aceasta materie a prevăzut si obligativitatea formulării cererii de reconstituire a stabilit un termen in acest sens.
Pentru terenul in speța ultima lege care a prevăzut posibilitatea formulării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate este Legea nr. 247/2005, care prevede un termen de 60 de zile pentru depunerea acestor cereri.
Pentru a beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate in condițiile Legii nr. 18/1991, este necesara formularea unei cereri, excluzându-se de către legiuitor dobândirea acestui drept din oficiu. Aceleași considerente sunt aplicabile si in cazul cererilor de reconstituire formulate in temeiul Legii nr. 169/_ Legii nr. l/2000si Legii nr. 247/2005.
Potrivit art. 11, alin 6, din HG nr. 890/2005, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, împreuna cu actele prevăzute de lege, se depune la Consiliul Local in a cărei raza teritoriala este situat terenul, fie personal fie prin posta, înăuntrul termenului prevăzut de lege . Așadar nu este posibila sesizarea cu cerere de reconstituire a dreptului de proprietate direct in fata instanței de judecata, fara sa se fi investit inițial comisia locala de fond funciar cu o astfel de cerere.
In ceea ce privește Decizia Civila nr. 283/R/2009 a Tribunalului Cluj, care a fost depusa in probațiune, învederam instanței faptul ca reclamanții din aceea speța aveau cerere formulata in
baza Legii nr. 247/2005, prin care au solicitat diferența de teren, prin urmare nu poate fi admisa ca practica judiciara in prezenta speța, deoarece condițiile nu sunt aceleași. J—
Intimata consideră faptul ca, cu rea credința reclamantul nu menționează întregul text de lege, ci doar mențiunile care considera ca ii avantajează, încercând sa inducă in eroare instanța de judecata.
Intimata menționează faptul ca, in zona Cararele, firma de topografie Black Light a întocmit o harta provizorie, unde au fost înscrise toate persoanele validate in anexa nr. 34, astfel ca in zona nu mai exista teren liber.
Mai mult decât atât, paratul B. I., prin întâmpinarea formulata a recunoscut faptul ca terenul de la Cararele a fost solicitat de către el in baza Legii nr. 18/1991, privind suprafața de 0,29 ha, care considera ca este doar al lui, menționând faptul ca este de acord cu admiterea acțiunii doar daca reclamanta va demonstra ca B. G. a avut mai mult teren, fara insa a menționa faptul ca B. G. a deținut mai mult teren, solicitand doar suprafat de 0,29 cat a avut antecesorul lor comun.
In ceea ce privește Decizia Civila nr. 283/R/2009 a Tribunalului Cluj, care a fost depusa in probatiune, învederează instanței faptul ca reclamanții din aceea speța aveau cerere formulata in baza Legii nr. 247/2005, prin care au solicitat diferența de teren, prin urmare nu poate fi admisa ca practica judiciara in prezenta speța, deoarece condițiile nu sunt aceleași.
Pentru toate considerentele menționate mai sus, si pentru a evita pronunțarea unei hotărâri care sa nu poată fi pusa in aplicare, intimata solicită instanței respingerea recursului reclamantilor-recurenti ca nefondat, menținerea sentinței instanței de fond ca temeinica si legala.
In ceea ce privește cheltuielile de judecata, intimata învederează instanței de recurs faptul ca C. L. de fond funciar a fost de acord cu punerea in posesie asupra terenului validat in suprafața de 0,29 ha, motiv pentru care nu se afla in culpa procesuala. Nu a fost de acord insa cu reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 4251 mp, asa cum a cerut reclamanta.
In ceea ce privește recursul declarat de către numitul B. I., intimatul solicită respingerea acestuia ca inadmisibil, deoarece in prezenta cauza civila acesta are calitatea de parat, iar in acesta calitate nu a formulat o cerere reconvenționala prin care sa solicite o suprafața mai mare de teren fata de ceea validata, pentru a putea solicita acum in recurs o alta suprafața de teren pe care nu a solicitat-o in timpul judecații pe fond a acțiunii.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Tribunalul reține următoarele:
Referitor la primul motiv de recurs formulat de reclamanta P. E. și recursul pârâtului B. I., Tribunalul reține că susținerile recurenților sunt nefondate.
Astfel, prin cererea înregistrată sub nr. 560/20.03.1991 (f. 46 dosar judecătorie), recurentul B. I., a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 0,29 ha în locul denumit „Cărărele”. Potrivit Registrului agricol (f. 53 dosar judecătorie), defunctul B. G. a deținut la locul numit „Cărărele” suprafața de 0,29 ha.
Tribunalul constată că instanța de fond a statuat corect în sensul că, față de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 11 pct. 8 din H.G. nr. 890/2005, persoana care se pretinde îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenul solicitat trebuie să facă dovada certă a dreptului său de proprietate. În speță, recurenții nu au făcut această dovadă cu privire la diferența de suprafață pretinsă, respectiv 1.351 mp.
Instanța de fond a apreciat însă greșit că nu s-a făcut dovada descendenței după proprietarul tabular C. V.. Prin actele de stare civilă depuse la dosarul instanței de fond (f. 59-61) recurenții au făcut dovada faptului că sunt descendenții proprietarului tabular al imobilului înscris în C.F. nr. 158 Feleac (f. 57), teren cu nr. top. 3275, categoria de folosință arător, având suprafața de 1181 stj.p. Este de remarcat însă faptul că, raportat la data ultimei înscrieri din C.F. nr. 158 Feleac – 16.08.1892 – nu se poate stabili cu certitudine dacă acest teren se mai afla în proprietatea persoanei care s-a înscris în C.A.P. În condițiile în care anterior cooperativizării nu s-a dezbătut succesiunea după proprietarul tabular, recurenții aveau obligația, potrivit art. 1169 din vechiul Cod civil, aplicabil în cauză, să facă dovada în sensul arătat, deoarece există posibilitatea existenței unui transfer al dreptului de proprietate cu privire la o parte din terenul înscris în cartea funciară până la momentul înscrierii în C.A.P. de către defunctul B. G.. Este evident că nu s-a efectuat nicio înscriere în cartea funciară cu privire la un eventual transfer dar în baza unui înscris sub semnătură privată se putea înscrie o altă persoană în C.A.P., or, recurenții nu au făcut nici dovada faptului că s-au aflat în posesia terenului până la momentul cooperativizării.
Pentru considerentele expuse Tribunalul apreciază că sunt nefondate în întregime susținerile recurenților vizând calitatea lor de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența de teren. Față de această statuare, instanța de control judiciar apreciază că nu se impune examinarea celorlalte aspecte invocate în cadrul acelorași motive, vizând identificarea prin expertiză a terenului.
Referitor la al doilea motiv de recurs dedus judecății de către recurenta P. E., vizând neacordarea cheltuielilor de judecată, Tribunalul constată că este în parte fondat. Astfel, recurenta a solicitat obligarea pârâtei C. locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 750 lei, respectiv ½ parte (f. 151) reprezentând onorariu expert și 1.500 lei (f. 152 dosar judecătorie) reprezentând onorariu avocațial la instanța de fond.
Față de soluția pronunțată, Tribunalul apreciază că se impune admiterea în parte a cererii având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, respectiv la plata sumei de 750 lei reprezentând ½ parte din onorariul expertului și ½ parte din onorariul avocațial în cuantum total de 1.500 lei, ținând cont de limitele în care a fost admisă acțiunea.
Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304¹ C.pr.civ., urmează să fie admis în parte recursul declarat de reclamanta P. E. impotriva Sentintei civile nr._/28.11.2012 pronuntata in dosar nr._ al Judecatoriei Cluj-N., care va fi modificată in parte in sensul obligării Comisiei Locale de aplicare a Legii 18/1991 Cluj-N. sa plateasca reclamantei cheltuieli de judecata partiale la fond in suma de 1500 lei.
Urmează să fie menținute restul dispozițiilor sentinței.
În baza dispozițiilor art. 274 alin. 1 C.pr.civ. și proporțional cu pretențiile admise va fi obligată C. L. de aplicare a Legii nr. 18/1991 Cluj-N. sa plăteasca in favoarea recurentei P. E. cheltuieli de judecata partiale in recurs in suma de 300 lei, reprezentând onorariu avocațial.
În temeiul art. 312 alin. 1raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304¹ C.pr.civ. va fi respins ca nefondat recursul declarat de paratul B. I. impotriva aceleiasi sentinte.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite in parte recursul declarat de reclamanta P. E. impotriva Sentintei civile nr._/28.11.2012 pronuntata in dosar nr._ al Judecatoriei Cluj-N., pe care o modifica in parte in sensul ca obliga C. L. de Aplicare a Legii 18/1991 Cluj-N. sa plateasca reclamantei cheltuieli de judecata partiale la fond in suma de 1500 lei.
Mentine restul dispozitiilor sentintei.
Obliga intimata C. L. de aplicare a Legii nr. 18/1991 Cluj-N. sa plateasca in favoarea recurentei P. E. cheltuieli de judecata partiale in recurs in suma de 300 lei.
Respinge ca nefondat recursul declarat de paratul B. I. impotriva aceleiasi sentinte.
Decizia este irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Aprilie 2013.
Președinte, E. L. | Judecător, M. O.-S. | Judecător, D.-I. T. |
Grefier, A. P. |
A.P. 17 Aprilie 2013
Tehn .
Red. EL./15.05.2013/2 ex.
Jud fond – G. I. A. – Judecătoria Cluj-N.
| ← Expropriere. Sentința nr. 196/2013. Tribunalul CLUJ | Fond funciar. Decizia nr. 690/2013. Tribunalul CLUJ → |
|---|
