Servitute. Decizia nr. 256/2013. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 256/2013 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 21186/303/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR.21._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
aflate sub incidența Legii nr.677/2001
DECIZIA CIVILĂ NR.256/A/2013
Ședința publică din 21 Mai 2013
Completul este constituit din:
PREȘEDINTE: A.-F. D.
JUDECĂTOR: O.-C. T.
GREFIER: A.-P. BOȚIOC
Pe rol fiind pronunțarea în cauza civilă privind examinarea apelurilor promovate de către apelanta reclamantă T. T. M. și Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului în contra Sentinței civile nr.23.936/04 Decembrie 2012, pronunțată în dosarul civil nr.21._ al Judecătoriei Cluj-N., privind și pe intimații pârâți B. N., B. A., precum și pe intimata chemată în garanție C. S. al Magistraturii, având ca obiect servitute/desființare servitute.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu a răspuns nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că la data de 15 Mai 2013 s-a depus la dosarul cauzei prin serviciul de registratură al tribunalului concluzii scrise din partea apelantei reclamante T.-T. M., în două exemplare, prin care a precizat din nou că obiectul cererii sale pe fond este constatarea nulității absolute a contractului 1900/2000 la BNP D. G. și că anularea servituții trebuie să fie o consecință necesară a anulării contractului 1900/2000. A mai arătat în cuprinsul concluziilor scrise că respingerea acțiunii pe fond este fără temei legal, considerând că a prezentat argumente și dovezi suficiente pentru a se constată nulitatea absolută a contractului 1900/2000, concluzii la care a atașat chitanța nr.19/13 Noiembrie 2012 în sumă de 500 lei, onorariu avocațial, chitanța nr.15/27 Noiembrie 2012 în sumă de 1.500 lei, onorariu avocațial, chitanța .-10- nr._ (33)/25 Octombrie 2012 în sumă de 1.620 lei, taxă judiciară de timbru (f.186-191, f.193-196).
La data de 20 Mai 2013 s-au depus la dosarul cauzei prin serviciul de registratură al tribunalului concluzii scrise și din partea Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului, prin care a solicitat admiterea apelului declarat de T. T. M., concluzii la care s-au atașat un set de înscrisuri, atașate la filele 197-205.
În data de 21 Mai 2013 s-a depus la dosarul cauzei o cerere din partea apelantei reclamante T. T. M. prin care dorește să corecteze încă o eroare la răspunsul la întâmpinare depus în timpul ședinței de judecată și la concluziile scrise depuse prin fax și prin scrisoare în data de 14 Mai 2013, în sensul că în toate aceste acte a pus antetul Judecătoriei Cluj, în loc de Tribunalul Cluj (f.206-207).
Dezbaterea pe fond a cauzei și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14 Mai 2013, care face parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr._/04.12.2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în prezentul dosar s-a respins în principiu ca inadmisibilă cererea de interventie in interesul reclamantei formulată de Organizatia pentru Apărarea Drepturilor Omului cu sediul in Bcuresti sector 2, . 18 parter.
A fost admisă excepția autorității de lucru judecată cu privire la cererea formulată de reclamanta T. T. M. cu domiciliul in Bucuresti .. 139 sector 6, in contradictoriu cu pârâții B. N. si B. A. ambii domiciliați in București .. 139M sector 6, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1900/23.11.2000 de BNP D. G..
S-a respins ca având autoritate de lucru judecat cererea formulată de reclamanta T. T. M. in contradictoriu cu pârâții B. N. si B. A. având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1900/23.11.2000 de BNP D. G..
A fost respinsă ca neintemeiată cererea formulată de reclamanta având ca obiect constatarea nulității dreptului de servitute stabilit in favoarea pârâților B. N. si B. A. prin contractul vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1900/23.11.2000 de BNP D. G..
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea având ca obiect încetarea dreptului de servitute stabilit in favoarea pârâților B. N. si B. A. prin contractul vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1900/23.11.2000 de BNP D. G..
S-a respins ca neintemeiată cererea de chemare in garantie formulată de reclamanta T. Tăloi M. in contradictoriu cu C. S. al Magistraturii cu sediul in Bucuresti Sector 6 Calea Plevnei nr. 141B.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1900/23.11.2000 de BNP D. G. (f. nr. 85-86) paratii B. N. si B. A. au dobandit de la reclamanta T.-T. (fosta C.) M., dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 714,72 mp din suprafata totala de teren de 5000 mp situat in Bucuresti, Prelungirea G. nr. 139, sector 6, inscris in CF nr._ avand nr. cadastral 3483 si urmatoarele vecinatati: la Nord- pe o latura de 17,88 m.l. rest proprietate T. T. M.; la Sud- pe o latura de 17,88 m.l. rest proprietate T. T. M., la Est- pe o latura de 39,98 m.l M. E. si la Vest- pe o latura de 39,98 m.l. F. P.. In mod expres, partile au instituit prin acest contract un drept de servitute in favoarea paratilor B., pe latura de est a intregului teren in suprafata de 5000 mp, din care face parte si terenul de 714,72 mp. Dreptul de servitute a fost ”rezervat” si dupa ce paratii vor avea si alte cai de acces la proprietatea lor, fapt ce s-a stipulat in mod neechivoc in alineatele nr. 4 si 5 din contractul contestat. Vanzatoarea T. T. M. a declarat ca este de acord cu dreptul de servitute creat in favoarea cumparatorilor, in conditiile mentionate mai sus, si dupa data la care acestia vor avea acces la proprietatea lor potrivit studiului topografic realizat de Oficiul de Cadastru; Geodezie si Cartografie al Mun. Bucuresti.
Reclamanta T. T. M.(fosta C. M.) a dobandit terenul ce a facut obiectul contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1900/23.11.2000 ca urmare a constituirii dreptului de proprietate prin TP nr._/14.09.1994.
Prin sentinta civila nr. 6250/19.09.2003 s-a respins ca neintemeiata actiunea reclamantei inregistrata sub nr. 8957/2002 pe rolul Judecatoriei Sectorului VI Bucuresti. Solutia instantei a ramas definitiva ca urmare a respingerii apelului reclamantei prin decizia civila nr. 963.A/11.05.2004 a Curtii de Apel Bucuresti si irevocabila ca urmare a respingerii recursului prin decizia civila nr. 765/R/27.02.2006 a Curtii de Apel Bucuresti (f.nr. 42-51).
Prin sentinta civila nr. 2272/30.03.2007 pronuntata de Judecatoria Sectorului VI Bucuresti in dosarul nr._ s-a admis actiunea precizata formulata de reclamantii B. N. si B. A. in contradictoriu cu paratii T. T. M. si T. T. G. L. si in consecinta: - s-a constatat ca sotii B. au un drept de servitute de trecere asupra caii de acces, pe latura de est a intregului teren in suprafata totala de 5000 mp, situat in Bucuresti, .. 139, sector 6, pe o suprafata de 798,172 mp respectiv de 3,5 m latime si 228,052 m lungime, drept constituit prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1900/23.11.2000 la BNP D. G.; - au fost obligati sotii T. T. sa asigure, sa respecte si sa elibereze servitutea de trecere constituita asupra fondului aservit; - s-a constatat ca . suprafata de 868 mp, avand latimea de 2,65 m la nord si latime de 3,55 m la sud, pe o lungime de 280 m, aflata intre proprietatile din .. 139-139M si .. 135-137, reprezinta drum public (f. nr. 26-30).
Paratii B. A. si B. N. au pus in executare titlul reprezentat de sentinta civila nr. 2272/30.03.2007 pronuntata de Judecatoria Sectorului VI Bucuresti in dosarul nr._, fapt ce reiese din continutul incheierii pronuntate de Judecatoria Sectorului VI Bucuresti in dosarul nr._ (f. nr. 31-32).
In conformitate cu prevederile art. 137 C.pr.civ instanta se va pronunta cu prioritate asupra exceptiei autoritatii de lucru judecat invocata de parati, raportat la continutul cererii de chemare in judecata precizata:
Potrivit prevederilor art.163 al. 1 si 166 Cod procedura civila si art.1201 cod civil (1864), exista autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare in judecata are același obiect, este intemeiata pe aceeasi cauza si este intre aceleasi parti, facuta de ele si in contra lor in aceeasi calitate. Exceptia autoritatii de lucru judecat este o exceptie de ordine publica, ce poate fi invocata de orice parte litiganta si in oficiu, in orice stare a pricinii si care impiedica reluarea unei judecati intre aceleasi parti, pentru aceleasi motive. Pentru a se stabili dacă este incidentă excepția în prezenta cauză trebuie verificată tripla identitate de obiect, părți, cauză intre prezentul dosar si dosarul nr. 8957/2002 al Judecatoriei Sectorului VI Bucuresti.
Prin cererea de chemare in judecata ce a facut obiectul dosarului nr. 8957/2002 al Judecatoriei Sectorului VI Bucuresti, reclamanta T. T. M. a solicitat in contradictoriu cu paratii B. N. si B. A. sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1900 din 23.11.2000 de BNP D. G.. In motivarea cererii reclamanta a aratat in esenta ca paratul B. N. a indus-o in eroare si a determinat-o prin manevre dolosive sa-i dea o parte din terenul proprietatea sa pentru a-si construi o casa. In drept a invocat dispozitiile art. 953 C.civ. La data de 04.09.2002 reclamanta a depus la dosarul nr. 8957/2002 o cerere precizatoare prin care a aratat ca solicita sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare pentru lipsa consimtamantului. A motivat aceasta cerere prin faptul ca a fost pensionata medical dupa revolutia din decembrie 1989, deoarece suferea de afectiuni psihice grave care au evoluat progresiv, iar la semnarea actului de vanzare-cumparare a avut consimtamantul viciat. A mai aratat ca solicita rezolutiunea vanzarii deoarece paratii nu i-au platiti nici un pret si, mai mult, acestia au instrainat in prezent terenul pentru suma de 36.500 USD. De asemenea, a aratat ca acest teren, in suprafata de 715 mp, face parte dintr-un lot mai mare de 5000 mp, obtinut in baza Legii nr. 42/1990, si nu putea fi instrainat timp de 10 ani.
Prin sentinta civila nr. 6250/19.09.2003 s-a respins ca neintemeiata actiunea reclamantei inregistrata sub nr. 8957/2002 pe rolul Judecatoriei Sectorului VI Bucuresti. Solutia instantei a ramas definitiva ca urmare a respingerii apelului reclamantei prin decizia civila nr. 963.A/11.05.2004 a Curtii de Apel Bucuresti si irevocabila ca urmare a respingerii recursului prin decizia civila nr. 765/R/27.02.2006 a Curtii de Apel Bucuresti (f.nr. 42-51).
Examinand cererea de chemare in judecata ce a format obiectul dosarului nr. 8957/2002 a Judecatoriei Sectorului VI Bucuresti si actiunea din prezenta cauza, astfel cum a fost precizata inclusiv in data de 28.11.2012, instanta de fond a reținut ca exceptia autoritatii de lucru judecat este intemeiata cu privire la solicitarea de a se constata nulitatea absoluta a contractului pentru incalcarea prevederilor art. 32 din Legea nr. 18/1991.
Astfel, prin hotararile mai sus mentionate s-a retinut ca terenul de 5000 mp a fost dobandit de reclamanta in proprietate in temeiul Legii nr. 42/1990, in conditiile Legii fondului funciar, sens in care, potrivit art. 32 din Legea nr. 18/1991 era interzisa instrainarea timp de 10 ani. Prin sentinta civila nr. 6250/19.09.2003 a Judecatoriei Sectorului VI Bucuresti s-a respins solicitarea reclamantei privind constatarea nulitatii absolute a contractului, intemeiata pe prevederile art. 32 din Legea nr. 18/1991 respectiv Legii nr. 42/1990. In considerentele hotararii s-a retinut ca opereaza principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, deoarece reclamanta a instrainat terenul stiindu-se in culpa, respectiv avand cunostinta de interdictia de vanzare. Solutia primei instante a fost mentinuta in intregime in caile de atac, prin sentintele mentionate mai sus.
F. de cele de mai sus, instanta va retine ca litigiul din prezenta cauza are aceleasi parti ca in dosarul nr. 8957/2002 al Judecatoriei Sectorului VI Bucuresti, ce actioneaza in aceeasi calitate. Obiectul cererii de chemare in judecata include si constatarea nulitatii absolute a contractului autentificat sub nr. 1900/23.11.2000 de BNP D. G.. Cauza pentru care in prezentul dosar se solicita constatarea nulitatii absolute a contractului este identica cu cea indicata in dosarul nr. 8957/2002 si consta in prevederile art. 32 din Legea nr. 18/1991.
Pentru aceste considerente, in temeiul art. 163 al. 1 C.pr.civ. s-a admis excepția autorității de lucru judecat cu privire la cererea formulată de reclamanta T. T. M. in contradictoriu cu pârâții B. N. si B. A. având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1900/23.11.2000 de BNP D. G. si a fost respinsă aceasta cerere deoarece exista autoritate de lucru judecat.
Pe fondul cauzei instanta retine urmatoarele:
Instanta a fost sesizata in prezenta cauza cu solicitarea reclamantei de constatare a nulitatii absolute si relative a servitutii de trecere instituita prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1900/23.11.2000.
Reclamanta a invocat in sprijinul sustinerilor referitoare la nulitatea absoluta cauza imorala si frauda la lege, care ar rezulta din inserarea in cuprinsul clauzei referitoare la servitute a mentiunii potrivit careia servitutea se va mentine si dupa construirea drumului public. De asemenea, a invocat dispozitiile art. 620 C.civ. motivand ca in prin constituirea servitutii i s-ar fi impus ei in calitate de proprietar al fondului aservit un fapt personal (f. nr. 53-54, 62-63).
Clauza din contractul de vanzare-cumparare referitore la instituirea servitutii care se va mentine si ulterior construirii drumului public, criticata de reclamanta, nu este contrara legii. Nu s-a facut dovada scopului ilicit urmarit de pârâți prin inserarea acestei prevederi contractuale. De asemenea, reclamanta nu a adus nici un argument in sprijinul sustinerilor referitoare la cauza imorala. In aceste conditii sunt aplicabile dispozitiile art. 967 C.civ. (1864) care instituie prezumtia legala relativa a existentei si valabilitatii cauzei unei conventii.
Reclamanta a mai precizat ca la data incheierii contractului autentic de vanzare cumparare starea sanatatii sale era afectata de o boala psihica. Instanta va interpreta aceste sustineri ca o solicitare de anulare a clauzei referitoare la dreptul de servitute, pe motivul lipsei discernamantului reclamantei, in momentul vanzarii. Lipsa discernamantului este o stare de fapt care trebuie probata de persoana interesata, or, in prezenta cauza, reclamanta nu a adus nici o dovada in acest sens. Cu privire la acest aspect, instanta va retine si efectul pozitiv al puterii de lucru judecat de care beneficiaza sentinta civila nr. 6250/2003 pronuntata de Judecatoria Sectorului VI Bucuresti in dosarul nr. 8957/2002, conform art. 1201 C.civ. (1864). In cadrul acelui proces, reclamanta a contestat in intregime contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1900/23.11.2000 si a invocat printre alte motive si lipsa discernamantului, datorita bolii psihice de care suferea. In cauza s-a efectuat o expertiza medico-legala care a concluzionat ca la momentul semnarii actului reclamanta avea capacitatea psihica de apreciere a continutului si consecintelor care decurgeau din respectivul contract. Prin urmare, aspectele retinute in sentinta civila nr. 8957/2002 referitoare la discernamantul reclamantei la momentul semnarii actului autentic au intrat in puterea lucrului judecat iar instanta le va considera dovedite in prezenta cauza.
Sustinerile reclamantei referitoare la nelegalitatea instituirii servitutii fata de dispozitiile art. 620 C.civ. sunt infirmate de starea de fapt retinuta din nou cu putere de lucru judecat in dosarul nr._ solutionat prin sentinta civila nr. 2272/30.03.2007, irevocabila (f. 26-30). In acest dosar B. N. si B. A. in calitate de reclamanti au solicitat in contradictoriu cu sotii T. T. sa se constate existenta dreptului de servitute stabilit prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1900/23.11.2000 si sa fie obligata parata T. T. M. sa permita exercitarea acestui drept. S-a efectuat o expertiza tehnica topografica in urma careia instanta a stabilit ca ulterior incheierii contractului de vanzare-cumparare nr. 1900/23.11.2000 sotii T. T. au inceput sa edifice o constructie pe restul de teren ramas in proprietatea lor, constructie care incalca servitutea de trecere existenta in favoarea sotilor B.. De asemenea, s-a stabilit ca sotii T. T. au inchis servitutea de trecere constituita in favoarea terenului dobandit de sotii B., prin amplasarea unui gard de sarma fără porți si edificarea unei constructii. Pentru a putea beneficia in continuare de servitute, sotii B. au procedat la executarea silita a sentintei civile nr. 2272/30.03.2007 pronuntata de Judecatoria Sectorului VI Bucuresti adresandu-se executorului judecatoresc N. D., aspect care reiese din continutul incheierii date de Judecatoria Sectorului VI Bucuresti in dosarul nr._ avand ca obiect aplicare amenda civila. ”Distrugerile” pe care le imputa reclamanta pârâților, au fost realizate de executorul judecatoresc, in vederea eliberarii servitutii conform titlului executoriu sentinta civila nr. 2272/30.03.2007. Prin urmare, reclamantei nu i s-a impus de catre pârâți un fapt personal prin instituirea servitutii in sensul prevederilor art. 620 C.civ.. Reclamanta este cea care a ignorat un drept legal constituit si recunoscut de instanta, si a blocat servitutea de acces prin constructiile amplasate.
De asemenea, fata de situatia de fapt retinuta in cuprinsul sentintei civile nr. 2272/2007, nu se poate retine exercitarea cu rea credinta a servitutii de catre paratii B., in sensul prevederilor art. 970 C.civ.. Demersurile efectuate de acestia ulterior pronuntarii acestei hotarari, au avut ca obiect punerea in executare a dispozitiilor instantei, respectiv eliberarea drumului de servitute. Dimpotriva, reclamanta este cea care a incalcat conventia partilor, impiedicand exercitarea dreptului de servitute.
In sfarsit, nu pot fi retinute nici sustinerile reclamantei din precizarea de actiune depusa in data de 28.11.2012, referitoare la desfiintarea dreptului de servitute ca urmare a vanzarii terenului de catre pârâti prin contractul autentificat sub nr. 1477/2002 de BNP D. C. M.. Valabilitatea contractului la care se face referire a fost verificata in dosarul nr._/2002 al Judecatoriei Sectorului VI Bucuresti, iar prima instanta a dispus anularea partiala a acestui act, tocmai referitor la dreptul de servitute contestat in prezenta cauza. Dreptul de servitute a ramas in patrimoniul paratilor B., dupa cum s-a constatat prin sentinta civila nr. 2272/2007 pronuntata de Judecatoria Sectorului VI Bucuresti in dosarul nr._, ramasa irevocabila.
Instanta de fond a constatat ca in prezenta cauza reclamanta invoca aspecte contradictorii. Astfel, pe de o parte se prevaleaza de exercitarea cu rea credinta a dreptului de servitute de catre parati, iar pe de alta parte sustine ca acestia nu au folosit niciodata servitutea instituita in favoarea lor prin contractul nr. 1900/23.11.2000, sens in care a solicitat sa se constate ca a incetat dreptul de servitute.
Cererea formulata de reclamanta avand ca obiect incetarea dreptului de servitute este de asemenea neintemeiata. Servitutile se pot stinge fie ca urmare a desfiintarii titlului prin care au fost constituie, fie prin modificarea sau schimbarea modului de exercitare (art. 636-643 C.civ).
Avand in vedere pe de o parte, ca servitutea de trecere a fost instituita prin titlu, in speta contractul de vanzare-cumparare nr. 1900/23.11.2000, iar titlul nu a fost desfiintat, iar pe de alta parte, starea de fapt consemnata in sentinta civila nr. 2272/2007, instanta de fond a reținut ca nu a operat stingerea servitutii in modalitatea invocata de reclamanta. Paratii B. nu au renuntat nici un moment la exercitarea servitutii, fapt ce reiese din hotararile judecatoresati mentionate in considerentele expuse si este confirmat chiar de sustinerile reclamantei care a adus in atentia instantei ca a avut un numar mare de litigii cu paratii legat de acest drept.
De asemenea, nu este incident cazul special de incetare a servitutii prin neuz, in sensul dispozitiilor art. 639 C.civ., deoarece nu s-a implinit termenul de 30 de ani.
F. de considerentele expuse instanța a respins ca neîntemeiate cererile formulate de reclamanta având ca obiect constatarea nulității dreptului de servitute stabilit in favoarea pârâților B. N. si B. A. prin contractul vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1900/23.11.2000 de BNP D. G. respectiv a incetării dreptului de servitute.
Cu privire la cererea de chemare in garantie a Consiliului S. al Magistraturii, s-a reținut ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 60 al. 1 din C.pr.civ. Intre reclamanta si aceasta institutie nu exista nici un raport juridic care sa-i permita regresul cu o cerere in despagubire, pentru pretentiile formulate in prezenta cauza in contradictoriu cu paratii B..
n consecinta, instanta de fond a respins cererea de chemare in garantie ca neintemeiata.
Împotriva sentinței examinate au promovat apel atât reclamanta cât și Organizația pentru apărarea drepturilor omului.
Prin apelul promovat (f.3) reclamanta a solicitat verificarea situației de fapt și aplicarea legii cu referire la art. 620 C.civ. în ceea ce privește clauza de servitute din contractul de vânzare-cumpărare încheiat.
În motivarea cererii arată că această clauză este imorală și fraudează legea deoarece intimații au admis de la bun început că urmează să fie construit un drum public în vecinătatea proprietăților lor, ceea ce s-a și întâmplat, fiind absurd ca aceștia să treacă prin curtea sa în condițiile în care există un drum public asfaltat, așa cum rezultă din fotografiile depuse.
În privința discernământului său arată că expertiza efectuată nu a fost realizată pe baza actelor pe care le deținea la data întocmirii actului de vânzare-cumpărare și nu s-a ținut cont de faptul că intimatul este preot și fusese duhovnicul familiei apelantei.
Referitor la excepțiile autorității de lucru judecat se precizează că nu se indică hotărârile care au stat la baza admiterii acestora, în dispozitiv, situație în care sentința este nulă.
De asemenea, referitor la încetarea dreptului de servitute, apelanta precizează că a făcut dovada desființării acestui drept prin Sentința civilă nr. 926/2003 a Judecătoriei Sector 6 București.
În probațiune se solicită depunerea de către intimați a dovezii că sentința menționată anterior a fost desființată sau anulată de o altă hotărâre și cercetarea la fața locului.
Prin înscrisul depus în 17 februarie 2013, reclamanta dezvoltă motivele de apel (f.15), arătând în privința respingerii în principiu ca inadmisibilă a cererii de intervenție înaintată de Organizația pentru apărarea drepturilor omului că nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes.
În privința admiterii excepției de lucru judecat se invocă dispozițiile art. 32 din Legea nr. 18/1991 apreciindu-se că regimul juridic al nulității absolute împiedică pronunțarea unei astfel de soluții, instanțele care s-au pronunțat anterior în virtutea principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, făcând o greșită aplicare a acestei reguli jurisprudențiale.
Cât privește excepția puterii de lucru judecat față de dosarul nr._ soluționat de către Judecătoria sector 6 București se arată că nu există tripla identitate de obiect, cauză și părți, în condițiile în care temeiul juridic al cererii l-a constituit motivul de anulabilitate relativă prevăzut atât de nulitatea datorată lipsei consimțământului valabil exprimat concretizat și prin lipsa unei tranzacții efective și de încălcarea art. 32 din Legea nr. 18/1991. În acel dosar, cauza nulității relative a fost analizată și respinsă exclusiv pe motivul principiului invocat anterior.
Reclamanta critică soluția și din perspectiva constatării nulității absolute a dreptului de servitute, raportat la împrejurarea că actul a fost încheiat cu încălcarea legii și a ordinii de drept, chiar dacă aparent are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior prin Sentința civilă nr. 2272/2007 în dosarul nr._ al Judecătoriei Sector 6 București.
O altă critică vizează respingerea petitului privind încetarea dreptului de servitute în condițiile în care nu s-a sesizat de către judecătorie faptul că pârâții și-au înstrăinat dreptul de proprietate de bună voie către terțe persoane și că aceștia au un drum public asfaltat la dispoziție.
Prin apelul formulat de către Organizația pentru apărarea drepturilor omului (f.27) se solicită admiterea cererii de intervenție în interesul reclamantei cu consecința admiterii acțiunii promovate de către reclamantă.
În privința cererii de intervenție se arată că nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes chiar și de instanță din oficiu.
Cât privește cererea formulată de către reclamantă, se invocă în principiu aceleași motive ca și cele exprimate în cel de-al doilea memoriu de apel al reclamantei.
Prin întâmpinarea formulată (f.36) intimata B. A. solicită respingerea apelului invocând prevederile art. 969-970 C.civ., conform cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și trebuie executate cu bună credință, precizând faptul că aspectele invocate în prezenta acțiune au făcut obiectul mai multor dosare care au fost soluționate irevocabil în cei 11 ani de procese neîntrerupte, reclamanta făcând o . plângeri pe tema contractului de vânzare-cumpărare încheiat.
D. urmare, prezintă un istoric al dosarelor existente între aceste părți.
Analizând apelurile formulate, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul în baza art. 296 C.pr.civ. le va respinge, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește clauza privind servitutea inclusă în contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți, Tribunalul constată, așa cum de altfel a reținut și Judecătoria Cluj-N., faptul că prin Sentința civilă nr. 2272/30.03.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._ s-a constatat că soții B. au un drept de servitute de trecere asupra căii de acces, drept constituit prin contractul de vânzare-cumpărare în discuție, motiv pentru care prezenta reclamantă a fost obligată să asigure și să elibereze servitutea de trecere constituită asupra fondului aservit, constatându-se totodată existența unui drum public (f.26-30 dosar fond).
D. urmare, invocarea împrejurării că există un drum public asfaltat, este lipsită de relevanță în condițiile în care, sub putere de lucru judecat s-a tranșat obligația respectării de către apelantă a acestei servituți, chiar în contextul existenței unui drum public, și în plus, s-a convenit prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți prezervarea dreptului de servitute și după data la care intimații vor avea și alte căi de acces pentru proprietatea lor.
De asemenea, nici lipsa discernământului la momentul încheierii actului în discuție nu poate fi primită în condițiile în care în dosarul nr. 8957/2002 al aceleiași judecătorii s-a respins cererea acesteia privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare pentru lipsa consimțământului, indiferent dacă a fost calificată ca nulitate absolută sau relativă de către instanță, în condițiile în care s-a analizat pe fond lipsa discernământului în urma administrării unei expertize medico-legale.
Neindicarea hotărârilor care au stat la baza admiterii excepțiilor puterii de lucru judecat în dispozitivul sentinței atacate nu constituie un motiv de nulitate al hotărârii având în vedere că prima instanță s-a aplecat asupra acestor hotărâri judecătorești, identificându-le prin număr și dosarul în care s-au pronunțat și mai mult, analizându-le din perspectiva triplei identități de obiect, cauză și părți.
În ceea ce privește încetarea dreptului de servitute prin Sentința civilă nr. 296/2003 a Judecătoriei Sector 6 București, Tribunalul constată că potrivit acestei sentințe s-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta B. F. împotriva pârâților B. N. și B. A. și s-a constatat nulitatea absolută a clauzei privind înstrăinarea dreptului de servitute de trecere inserată în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1477/03.06.2002 de BNP D. C. M. încheiat între reclamantă în calitate de cumpărătoare și pârâți în calitate de vânzători, însă cu motivația că pârâții nu puteau înstrăina acest drept de servitute constituit în favoarea lor prin contractul de vânzare-cumpărare în discuție în prezenta cauză pentru că nu au devenit proprietari și asupra fondului aservit.
Cu alte cuvinte, instanța a avut în vedere faptul că pârâții din acea cauză nu puteau să vândă și acest teren asupra căruia se exercită doar dreptul de trecere, nefiind proprietari, însă această statuare a instanței nu afectează cu nimic dreptul de servitute litigios în această cauză, neafectându-l din perspectiva constituirii în favoarea lor de către apelantă.
Critica privind admiterea excepției puterii de lucru judecat raportat la disp. art. 32 din Legea nr. 18/1991 nu poate fi, de asemenea, primită raportat la Sentința civilă nr. 6250/19.09.2003 pronunțată de către Judecătoria Sector 6 București prin care s-a respins cererea prezentei reclamante privind constatarea nulității absolute a contractului, reținându-se că operează principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, deoarece reclamanta a înstrăinat terenul știindu-se în culpă, adică cunoscând interdicția de vânzare.
Indiferent de faptul că este vorba de o nulitate absolută cu regimul pe care îl presupune, potrivit art. 1201 C.civ. reclamanta nu mai poate repune în discuție aceeași chestiune, tranșată irevocabil.
Motivele de apel privind fondul cauzei sunt de asemenea, neîntemeiate.
Așa cum în mod temeinic și legal a reținut judecătoria, nu poate fi primită nulitatea absolută și nici relativă a servituții de trecere în condițiile în care nu s-a dovedit în cauză încălcarea legii, scopul ilicit urmărit de pârâți prin inserarea acestei prevederi contractuale sau cauza imorală, conform art. 129 C.pr.civ.
Nici boala psihică a acesteia nu constituie un motiv al anulării acestei clauze, cu atât mai mult cu cât într-un alt dosar, așa cum s-a arătat anterior, respectiv nr. 8957/2002 al Judecătoriei Sector 6 București, s-a stabilit în urma efectuării unei expertize medico-legale că reclamanta avea discernământ la momentul semnării actului.
Nerespectarea disp. art. 620 C.civ., raportat la existența unui drum public asfaltat, nu poate fi reținută în condițiile statuării sub putere de lucru judecat, a obligației respectării dreptului de servitute, chiar și în contextul existenței unui asemenea drum în aproprierea locuinței intimaților, având în vedere prevederile contractuale.
Cât privește apelul Organizației pentru apărarea drepturilor omului, Tribunalul îl va respinge considerând cererea de intervenție în interesul reclamantei ca fiind inadmisibilă, raportat la prevederile art. 28 din OG nr. 137/2000 conform cărora (1) Organizațiile neguvernamentale care au ca scop protecția drepturilor omului sau care au interes legitim în combaterea discriminării au calitate procesuală activă în cazul în care discriminarea se manifestă în domeniul lor de activitate și aduce atingere unei comunități sau unui grup de persoane.
(2) Organizațiile prevăzute la alin. (1) au calitate procesuală activă și în cazul în care discriminarea aduce atingere unei persoane fizice, la cererea acesteia din urmă.
Așadar justificarea unui interes chiar și din perspectiva unei cereri de intervenție accesorie se poate face doar în condițiile arătate anterior care evident nu se regăsesc în speță, urmărindu-se protejarea unui interes particular, dar nu ca și o consecință a discriminării.
Menținând soluția judecătoriei în privința respingerii ca inadmisibile a cererii de intervenție, Tribunalul nu va mai analiza celelalte critici formulate, acestea fiind lipsite de obiect.
Față de cele ce preced, Tribunalul va respinge apelurile cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate apelurile declarate de reclamanta T. T. M. și Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului împotriva Sentinței civile nr.23.936/04 Decembrie 2012 pronunțată în dosarul civil nr.21._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 Mai 2013
Președinte, A.-F. D. | Judecător, O.-C. T. | |
Grefier, A.-P. Boțioc |
Redactat A.P.B./21 Mai 2013/1550
Red. O.C.T./G.P. 13 Iunie 2013/5 exemplare
Judecător fond:D. V. P.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 184/2013. Tribunalul CLUJ | Pretenţii. Sentința nr. 11/2013. Tribunalul CLUJ → |
|---|
